31 martie 2015

Lecţia de zbor - Nichita Stănescu

„SONET – Numai retrogradus”- Lansare de carte


Cartea de faţă era, dintru început, concepută ca o recunoştinţă faţă de cel care ne-a fost frate şi unchi, scriitorul orădean Marin Chelu – astfel o carte intimă, de familie. Preocupaţi în genere de muzică, opera noastră centrându-se pe ideea de sonet muzical, abordarea noastră a căpătat, iată, o imagine desprinsă dintr-o altă dimensiune culturală. Sonetul literar – inventat cu 800 de ani în urmă de italieni, dominând prin idee şi formă – a fost îmbrăţişat de mai toate valorile lumii, indiferent de ocupaţiile sau profesiile autorilor. Întâlnim, astfel, nume precum J.W.Goethe, Leonardo Da Vinci, Michelangelo Buonarroti sau Galileo Galilei, valori culturale care au ales să scrie sonet, iar timp de secole, această formă fixă de poezie a fost abordată de aproape toţi scriitorii, ca un reper în lirica universală. În timp, sonetul a căpătat diferite forme de exprimare, devenind retrogradus, inversat, dublu, cu coadă etc, iar rigorile acestuia, legate de numărul de versuri, măsură, rimă sau ritm, au provocat numeroşi poeţi, dornici să atingă treptele perfecţiunii.    
Oradea vine, iată, prin Florian Chelu Madeva – cu o nouă formă fixă de exprimare prin sonet: muzicală – revenind, astfel, uşor, la origini (sonetul fiind, în antichitate – cântecel). Sonetele muzicale sunt scrise pe doar două măsuri din J.S.Bach – măsurile 169/170 ale fugii din Sonata a III-a pentru vioară, realizându-se astfel similitudinea formă fixă literarăformă fixă muzicală şi sonet literarsonet muzical.       
Preocupaţi mereu de construcţii şi forme (de această dată literare, nu muzicale), căci „să cauţi forme noi e-o datorie“, spre a ne exprima cu Goethe, am ajuns la noi forme de exprimare artistică, întru sonet: sonetul retrogradus. Astfel, se pare că venim cu prima propunere la nivel naţional de sonet retrogradus, într-un volum întreg, tată-fiică.
Despre această carte ne vorbeşte în mod absolut maiestuos scriitorul Radu Cârneci, pe coperta IV a volumului: 
"...Dorinţa - dublată de o nobilă ambiţie - de a zidi o asemenea carte de sonete (numai retrogradus, lucru deloc uşor!) face din cei doi autori, Alexandrina Chelu şi Florian Chelu Madeva, o pereche paternal-filială exemplară, demnă de admiraţie. Cunoscându-le strădania însumată întru crearea sonetelor muzicale pe textele unor poeţi români (dar şi ale unor celebri creatori din afară), mă entuziasmează dăruirea coautorilor - orădeni de elită - în suişul către împliniri artistice superioare. Ei se înscriu, de altfel, în mişcarea de înnoire a poeziei cu formă fixă sonoră într-un context modern, contemporan, care-şi arată deja roadele.
Sonet - cartea de faţă - cu titlul lapidar-provocator, se reclamă de la iubirea de iubire, cuprinzând o multitudine de stări esenţiale, temeinice în conţinut, armonioase în exprimarea lirică. Este, într-adevăr, o izbândă ce merită a fi cunoscută şi considerată. Mă bucur de acest sonet şi vi-l recomand cu preţuire colegială. Este o carte aleasă!..."
 Mângâiaţi de dulceaţa acestei glorii, nu ne pasă de surghiun“ – Dante Alighieri  
Evenimentul va avea loc miercuri, 1 Aprilie, ora 18:00, la Sala Traian Moşoiu a Primăriei Municipiului Oradea. Vă aşteptăm cu drag.


                                                          
Florian Chelu Madeva şi Alexandrina Chelu

28 martie 2015

Raport de activitate - Biblioteca Comunala Tinca ,2014

JUDEȚUL BIHOR
COMUNA TINCA
BIBLIOTECA COMUNALĂ TINCA
Nr. 3278 / 25.03.2015




                    În perioada  ianuarie – decembrie 2014 în Biblioteca Comunală Tinca sub îndrumarea bibliotecarei Anca Marilena s- au desfășurat  următoarele activități:
·     La începutul anului 2014 în bibliotecă erau înscriși un număr de 607 utilizatori, din care activi 192, iar noi înscriși 98.
·     Vizite la bibliotecă - 1925 utilizatori.
·     S-au efectuat 1004 tranzacții de împrumut de carte.
·     Vizite în scopul utilizării internetului - 1099 utilizatori.
·     Vizite în alte scopuri decât împrumut de carte sau internet - 221 utilizatori (folosire scanner, imprimantă , listări de pe stik sau solicitări de informații).
·     Vizite în scopul  participării la diferite evenimente derulate în cadrul anumitor proiecte - 43 participanți.
·     Au fost imprimate un număr de 1096 pagini.
·     Fondul de carte al bibliotecii s-a îmbogățit cu  un numar de 73 de volume primite din donație și 4 volume din achiziții proprii.

Evenimente culturale în care biblioteca comunală a fost implicată prin parteneriatele încheiate cu școala, grădinița, biserica și alte organizații:
·         24 ianuarie - Ziua unirii – serbare organizată de clasele din ciclul primar din cadrul Liceului ”Nicolae Jiga ” Tinca.
·         8 martie – Ziua femeii – serbări organizate de diferite clase din liceu în incinta Centrului cultural din Tinca.
·         ”Săptămâna altfel” – proiect desfășurat în perioada 07.04. – 11.04. 2014 . Pe parcursul acestei săptămâni biblioteca comunală a primit vizita mai multor clase de copii din ciclul primar, precum și al grupelor de grădiniță de la G.P.P. Tinca, G.P.N. Belfir, Gurbediu, Girișu Negru. Pentru mulți copii aceasta a fost prima vizită la bibliotecă .

26 martie 2015

Madaras- Raport de activitate pe 2014



În perioada ianuarie-august 2014 (din septembrie a intrat în renovare) biblioteca noastră a fost vizitată de 1677 persoane, numărul documentelor difuzate fiind de 772 şi  a celor consultate în bibliotecă de 425. Au fost organizate 22 programe culturale şi 9 expoziţii. La finele anului fondul de carte existent era de 4697 volume şi numărul utilizatorilor activi de 82.
Am participat la Biblioteca Municipală „Teodor Neş” din Salonta la întâlnirea metodică semestrială la care am discutat despre: „Servicii de bibliotecă-asemănări şi deosebiri între bibliotecile din România şi cele din străinătate”; „Rapoartele anuale şi rolul lor”.   
În cadrul săptămânii “Şcoala altfel”, pe lângă activităţi de promovare a lecturii şi a cărţii pentru copii, la biblioteca noastră a avut loc şi activitea „În lumea poveştilor” la care au participat elevii de la școala din Mădăras și grădinița din Homorog.

În vacanţa de vară am organizat activitatea ”În lumea basmelor” activitate care a avut 65 de participanți. La activitatea de premiere din 20 august a participat și d-na metodistă de la BJ Oradea Delia Pantea. Cărțile pentru premiere au fost primite de la Fundația culturală de pe lângă BJ Oradea.

În 27 noiembrie am participat la  Ziua Portilor Deschise la Biblioteca Jdeteana, eveniment ce a avut loc la Biblioteca Judeţeană Oradea.
În martie şi aprilie am distribuit adresele de la APIA pentru  fermierii din comuna noastră.

Biblioteca Cefa- Raport de activitate pe 2014


         A. Acţiuni  culturale ale bibliotecii.
              În anul 2014, ca în fiecare an , acţiunile culturale demarează cu 15 ianuarie , cand se sărbătoreşte ziua marelui nostru poet, Mihai Eminescu. Cu această ocazie,am avut o întâlnire cu elevii Şcolii Gimnaziale nr. 1 Cefa , prilej cu care s-au prezentat cele mai importante date din viaţa poetului , s-au recitat poezii din creaţia sa , s-au citit basme şi s-a cântat romanţa „ Mai am un singur dor”.
             La 24 ianuarie , împreună cu elevii Şcolii s-a organizat o mică serbare dedicată Unirii ( Micii Uniri), unde  s-au recitat versuri patriotice, prof. Cicortaş Traian a explicat în câteva cuvinte în ce a constat actul Unirii şi de ce a fost numită Mica Unire.
             Am înfiinţat clubul de lectură  „Prietenii cărţii” , care a debutat cu un număr de 10 membri şi care apoi s-a extins treptat ajungand la un număr de 30 de membri.         Întâlnirile aveau loc în fiecare luni şi joi ale săptămânii Acest club a funcţionat după anumite reguli , stablite chiar de membrii grupului care erau: punctualitate, seriozitate, prezenţă constantă. În cadrul întâlnirilor,  s-au stabilit diferite teme , dupa sugestia şi preferinţele membrilor şi s-a citit cu voce tare , pe rând din tema zilei.În această privinţă le-am lăsat mână liberă, pentru a-i încuraja să  aibă iniţiative proprii. Aşa că o  înâlnire era dedicată istoriei , o alta geografiei, o alta poeziei , prozei , atlaselor cu animale , bunelor maniere şi tot aşa. Cu prilejul acestor întalniri , am dat desigur peste  „ cuvinte noi” sau cel puţin aşa le-am denumit , cuvinte pe care nu le-au mai întâlnit şi le-am dezbătut împreună , descifrându-le înţelesul .Trebuie să specific, că întalnirile noastre au fost extrem de interesante 


Biblioteca Budureasa - Raport de activitate pe 2014

RAPORT DE ACTIVITATE 2014


Biblioteca a desfasurat pe parcursul anului 2014 activitati prin care sa trezeasca interesul tinerei generatii pentru lectura si importanta cartilor in dezvoltarea personalitatii, activitati recreative si descoperirea unor aptitudini creative ale copiilor.


Activitatile desfasurate in anul 2014, derulate in parteneriat cu Scoala Gimnaziala Nr.1 Budureasa au vizat urmatoarele obiective:
ü Dezvolatarea spiritului estetic al elevilor;
ü Sensibilizarea elevilor cu privire la importanța protejarii mediului inconjurator;
ü Implicarea elevilor in activitati de salubrizarea parcului din preajma scolii;
ü Cultivarea si dezvoltarea aptitudinilor pentru limba engleza;
ü Sensibilizarea elevilor cu privire la importanța protejarii mediului inconjurator
ü Să înţeleagă rolul cărţii în viaţa omului;

În lumea basmelor la grădiniţa din Salonta


Ziua de 25 martie a. c. a fost o zi specială în viaţa mea de bibliotecar: am vizitat Grădiniţa Prichindel / Manócska Óvoda din Salonta. În cadrul parteneriatului am avut un program comun cu doamna educatoare Nica Ecaterina.

Micuţii au fost foarte bucuroşi, deschişi la discuţii. Am dus cu mine câteva volume de poveşti, frumos ilustrate, din care le-am citit. Le-am propus mai multe titluri, dintre care copii au ales o poveste modernă despre două surori care se tot certau, şi povestea Răţuşca cea urâtă de Hans Christian Andersen. Am propus această poveste, fiindcă peste câteva zile aniversăm 210 ani de la naşterea marelui povestitor danez, şi totodată sărbătorim şi Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii.

A urmat un joc: i-am rugat să creeze împreună o poveste, fiecare copil adăugând la ea câte o idee. Am vrut să notez povestea, dar nu am reuşit în totalitate, deoarece un băieţel a fost foarte inspirat, cu imaginaţie bogată, fără să stea mult pe gânduri. În final s-a conturat povestea, care a fost intitulată: Barza şi rândunica.

Pe lângă jucării copii au la dispoziţie şi câteva cărţi. Unele dintre ele având foi rupte le-am recondiţionat împreună, pentru a putea fi folosite în continuare. M-au încântat cu glasul lor, interpretând în limba maghiară și română cântece dedicate mamelor.

Următoarea noastră întâlnire va avea loc în cadrul programului Şcoala altfel, la bibliotecă.
Mulţumesc doamnei educatoare Nica Ecaterina pentru invitaţie şi pentru surpriza deosebită.















Rugină Irina
bibliotecar responsabil,
Biblioteca Municipală „Teodor Neş“ Salonta

Clubul de poezie al Filialei Dacia




24 martie 2015

RAPORTUL DE ACTIVITATE DIN ANUL 2014-Biblioteca comunala BRATCA


                                    
                      Luna  IANUARIE
1.      Activitati cu  utilizatorii: confesiuni,intrebari-raspunsuri, fisele pentru carti si permise, curatenia zilnica si generala, ingrijirea florilor.
2.      Postarea  activitatilor pe blogul bibliotecii: bibliotecabratca.blogspot.ro
3.      Ora de muzica- elevii cls.pregatitoare cu d-na prof. Aurica Novac; jocuri,cantece
4.       Recitindu-l pe EMINESCU- expozitie de carti si desene, prezentare power point,recitari, cantece pe versurile poetului
5.      24 Ianuarie-Unirea Principatelor Romane, Hora Unirii, expozitie, recitari ,povestiri
6.      Icoane pe sticla, vase din lut alb din Vadul-Crisului- expozitia lucrarilor elevivilor cls. aVI-a ai Scolii gimnaziale nr.1-Beznea- prof. Hasas Maria si Schiop Marius
7.      Farmecul copilariei- ludoteca
8.      Intalnire cu d-na farmacista  Oana Twil –subiectul-despre igiena personala
9.      Aniversarea si comemorarea personalitatilor din cultura romana si universala
                        Luna  FEBRUARIE
1.Activitati cu utilizatorii:raspunsuri la intrebari,informatii utile, fisele pentru carti si permise,
curatenia zilnica, ingrijirea florilor, etc.
2.Mendelsson Bartholdy-n.3 02.1809, Hamburg,  Germania, compozitor,pianist-auditie .
3.Lecturi din poetii :Al. Phillippide, Otilia Cazimir, Vasile Carlova, Lamartine
4.14 februarie- Sf. Valentin- cele mai frumoase declaratii de dragoste-lucrari la montajul de Sf.V.
5. 19  februarie- Constantin BRANCUSI- iubire infinita- expozitie, filme-sursa-you tube-,,Cine nu are statui si trecut, nu are viitor”-Octavian Paler
6.24 februarie-Dragobete- despre ,,Codul bunelor maniere” scenete exemplificative;poezii de dragoste célèbre:Adrian Paunescu,,Aruncarea in valuri”
7.25 febr.- Intalnirea metodica  la Biblioteca ,,Octavian Goga, Alesd
8.Postarea  activitatilor  pe blogul bibliotecii: bibliotecabratca.blogspot.ro

Biblioteca Diosig -Raport de activtate pe anul 2014


România, Județul Bihor, Comuna Diosig
Biblioteca  Publică  Diosig

1.      Implicarea în viaţa comunităţii

  1. Acţiunile culturale ale bibliotecii.

Activităţi permanente:

  • Pentru clasele V-VIII  organizăm lunar cercuri literare pe diferite teme actuale ale perioadei.

  • Cerc literar în omagiul marelui poet Mihai Eminescu
  • Dragobete – cerc literar
  • Mărțișoare – cerc literar
  • Toamna –Poveste de Crăciun

Raport privind activitatea Bibliotecii Comunale Sîntandrei în anul 2014

BIBLIOTECA COMUNALA SÎNTANDREI
JUDETUL BIHOR


In intervalul de timp ianuarie 2014 - decembrie 2014, in biblioteca Sintandrei, au avut loc urmatoarele activitati:
  • S-au inscris un numar de 65 noi utilizatori, ajungandu-se la finele anului 2014, de la 590, la un numar de 655 utilizatori inscrisi.
  • Am dat spre imprumut la domiciliu si in biblioteca, un numar de 17575 documente.
  • Ca in fiecare an, s-au realizat achizitii de carte in valoare de 8.000 lei reprezentand un numar de 300 documente.
  • S-au preluat si prelucrat noile achizitii, din punct de vedere gestionar si biblioteconomic si s-a realizat un material de informare pentru cititori cu titlurile nou intrate.
  • Am primit donatii de carte in valoare de 182 lei.
  • Am supravegheat si am oferit asistenta pentru accesarea calculatoarelor si internetului in conditii normale, fara a intampina evenimente deosebite.
  • Am raspuns cu promptitudine problemelor legate de utilizarea si depanarea calculatoarelor tuturor utilizatorilor incepatori (mesagerie, navigare, redactare, intrebuintarea usb-ului etc).
  • Am mentinut amenajarea spatiului cu intrebuintari multiple, pentru:
              -  consultarea lucrarilor in biblioteca a documentelor din fondul de referinta (enciclopedii ilustrate de cultura generala, istorie, geografie, biologie etc).

Trofeul Biblioteca 2014

Ne pregatim pentru acordarea Trofeului Biblioteca pentru anul 2014.
Prima etapa in acordarea Trofeului este selectia dosarelor bibliotecilor  care se califica in cursa pentru Trofeu.


Pentru a avea modele de buna practica voi posta cateva din rapoartele de activitate sau planurile pentru anul 2015 elaborate de unii din cei mai merituosi biblitoecari din Bihor.


In rapoarte se va vedea ca activitatea profesionala este din când in când completata cu activitati in  interesul primariei .


In discutii cu directoarea de specialitate , Tavaszi Hajnal s-a stabilit ca anul acesta Trofeul va fi acordat  bibliotecilor comunale.
In lista preliminara a comunelor gasim bibliotecile din Bors, Bratca, Budureasa, Cefa, Chislaz, Diosig, Dobresti,  Husasaul de Cris, Madaras, Rosia , Sântandrei , Tinca si Tulca.


Lista finala va fi stabilita la 1 aprilie când  vor ramane in competitie doar bibliotecile care au trimis un raport de activitate pe anul 2014.

In comisia de evaluare fac parte - colegele de la Biblioteca din Alesd coordonate de  Ardelean Georgeta, si colegele de la Filiala Dacia, Melinda Racsav si Lilia Blaga , toate bibliotecare  cu multi ani de vechime in profesie.


Acordarea Trofeului va avea loc in Saptamana Nationala a Bibliotecilor, de Ziua Biblitoecarului , 23 aprilie.



Bibliotecar metodist, Delia Pantea



16 martie 2015

Vine primăvara !

Bucuria primăverii s-a oglindit in ochii copiilor din grupa mare A de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 42, coordonaţi de d-nele prof. Tănasa Maria şi Popa Maria, care au întreprins o vizită la bibliotecă aducând şi rodul muncii lor, desene frumos realizate pentru a marca evenimentele lunii martie, Ziua mamei şi trezirea naturii la viaţă. Ghioceii sunt reprezentativi, fiind primii vestitori ai primăverii.
    
Cu acest prilej, transmitem şi noi, tuturor ,,O primăvară minunată”.







10 martie 2015

Expozitie de carte la Sacueni

http://erhangja.ro/blog/kultura/remek-kotetek-a-szekelyhidi-varosi-konyvtarban?WPACRandom=1425987073213
\



Expoziție de carte la Săcueni


Cu ajutorul Programului Marai IV și a  Programului NKA I(Ungaria) s-a îmbogățit  Biblioteca Săcueni  cu 198 de  volume noi, valoroase.  
Noutățile bibliotecii ,ca și data trecută ,  au fost  prezentate  în cadrul unei expoziții   în clădirea Muzeului Orașului.

Trebuie subliniată  colaborarea cadrelor didactice din școlile de la Săcueni,   deoarece   cei mai mulți vizitatori au fost  din rândul elevilor și profesorilor.  Am avut vizitatori de toate vârstele, de la clasele elementare, până la clasele gimnaziale.

Expoziția a fost deschisă timp de trei zile. CEi 600 de vizitatorii au avut posibilitatea să răsfoiască și să aleagă dintr-o gamă largă de subiecte: literatură, istorie, educație, filozofie, religie, științe naturale si foarte multe cărți pentru copii.

____________________________

Március 3-5 között újabb könyvek bemutatásának lehetett szem-és fültanúja a település olvasni szerető lakossága. Kerekes Terézia könyvtáros ez alkalommal a negyedik olyan kiállítást szervezte meg, amelynek célja az elmúlt években beszerzett kötetek népszerűsítése volt. A kikölcsönözhető könyvek színes kínálatot nyújtanak, és a polcok készen állnak az olvasni vágyók ostromára.

.........................................................................................................................

Több, mint 1000  könyv került a könyvtár tulajdonába az elmúlt három évben, és idén tovább folytatódik a program, az NKA által finanszírozott második fordulóval. Az igényelt könyvek lisátájának összeállításában minden korosztály találhat az érdeklődésének megfelelő olvasnivalót, de Kerekes Terézia kiemelten fontosnak tartja olyan címek szerepeltetését, amelyekre elsősorban diákoknak lehet és van is igénye, hiszen ők a jövő olvasóközönsége, és remélhetően ezeknek a köteteknek köszönhetően válik majd el néhány év múlva, hogy kiből lesz könyvforgató felnőtt, ki fog majd ,,áhítattal, szenvedéllyel, figyelemmel és kérlelhetetlenül olvasni.” (Márai Sándor)



Intalnirile trimestriale a bibliotecarilor din filiale

Joi 5 martie 2015 Filiala Dacia a fost gazda a primei intalniri profesionale a bibliotecarilor din filialele Bibliotecii Judetene "Gheorghe Sincai".
La inceput de primavara am folosit acesta intlanire pentru a ne cunoaste mai bine  si a ne regasi in  spiritul   vesnicei tinereti.
Prima parte a intalnirii a fost condusa de dl psiholog dr. Alin Cretu  fidel colaborator al bibliotecii  in ultimii 5 ani. Sub îndrumare de specialitate  am incercat sa aflam unii despre altii aspecte pe care nu le cunosteam   care ne-au binedispus si ne-au emotionat.

In partea a doua a intalnirii a avut loc un atelier de creatie , un schimb de experienta de tehnici si metode de bricolaj. Fluturasi,  palariute , floricele si margelute   au impodobit  celelate discutii profesionale, despre evaluari, inventare, si agende ale altor activitati.

Urmatoare intalnire in mai  9  la Felix.





Adăugați o legendă








Intalnirile de miercuri - cenaclu literar

In  data de 4 martie la Filiala Dacia a Bibliotecii Judetene  "Gheorghe Sincai " a avut loc prima intalnire  in cadrul cenaclului literar propus de poetul Lucian Munteanu.

In spatiul intim al filialei de cartier s-au intalnit cei care stiau si doreau sa citeasca din creatiile proprii: Nona Tudor Herdean, Ioana Precup, Leontina Costrut si Ileana Bodi.
Moderator a fost dl Lucian Munteanu care viseaza dezvoltarea acestui cenaclu.  In Oradea Cenaclul de la Biblioteca condus de Dan Horia Popescu si Cenaclul Barbu Stefanescu Delavrancea, care isi desfasura activitatea la Baroul Bihor si-au incetat activitatea sau si-au amanat-o pe o perioada nederminata. Tot dl Munteanu remarca cu regret disparitía paginilor culturale din ziarele oradene.

Lansam celor interesati invitatia de a participa la cenaclul nostru de cartier, deoarece "cel mai select cartier este  poezia care insoteste iubirea" in fiecare prima miercuri  din luna de la ora 11.
Ora poate fi modificata in functie de solicitari.


Nona Tudor Herdean scrie de la 13 ani, poeziile citite intrau in aria poeziei de atitudine, a poeziei sociale, poeziile Ilenei Bodi intrau in aria poeziei religioase.
Pe langa versuri s-au depanat amintiri dragi. Ioana Precup ne-a povestit depre cartea ei visata, Drumul spre leaganul vesniciei, a carei imagine i-a aparut in vis când nici nu spera sa mai publice vre-o carte .

Va asteptam cu drag la urmatoarea intalnire in data de 1 aprilie , prima miercuri din luna aprilie.

9 martie 2015

Oradea - centru cultural şi spiritual european. Cultură şi Civilizaţie.- 2015


INVITAŢIE  DIN  SUFLET,

                                   PENTRU  SUFLET



                                                       Şcoala este locul în care nu putem şi nici

                                                         nu trebuie  să învăţăm  totul. Dar  unde  va  trebui  

                                                 învăţăm,    apreciem, să  acceptăm  şi    asumăm,   

                                         dacă este cazul,  provocările cu care  ne confruntăm zi de zi.

                                                       
                                                               (Valentin Băluţoiu, Istoria secolului al XX-lea şi educaţia

                                                                                                                pentru cetăţenie democratică)

                      
  În aceste vremuri în care educaţia reprezintă, mai mult ca oricând, un domeniu neglijat, tinerii, aflaţi într-o permanentă derută, găsindu-şi tot mai greu reperele morale, se impune implicarea tot mai mult a acestora în activităţi cu caracter cultural şi ştiinţific.
                        Conştienţi de faptul că educaţia realizată în special în cadrul şcolii, prin activităţile de la clasă, nu oferă posibilitatea valorificării potenţialului de care dispun tinerii, profesorii Livia Ghiurcuţa şi Fetea Violeta, de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, cu sprijinul direcţiunii liceului, reprezentată de director Ioan-Vasile Micu,  în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea, reprezentată de profesor Ligia-Antonia Mirişan,  organizează în anul 2015 ediţia a VI –a  a Simpozionului Naţional Oradea - centru cultural şi spiritual european. Cultură şi Civilizaţie.
                        Tema din acest an a simpozionului, care va avea loc în zilele de 6-7 aprilie 2015, începând cu ora 11,00, la Liceul Teoretic ”Aurel Lazăr” din Oradea, str. Avram Iancu nr, 10, este  „Tradiţii şi obiceiuri - icoane ale sufletului românului”.
                         În aceste zile pe care le vrem speciale, ne vom considera deosebit de onoraţi dacă veţi fi alături de noi, fie direct, cei care vor dori să se afle pentru câteva ore în acest cuib de cultură situat la graniţa de Vest a ţării, fie doar cu sufletul, cei care vor trimite numai lucrările.

______________________________________________



MINISTERUL EDUCAŢIEI SI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BIHOR
BICLIOTECA JUDEŢEANĂ “GHEORGHE ŞINCAI” DIN ORADEA
LICEUL TEORETIC “AUREL LAZĂR”, ORADEA
Este aprobat în calendarul MECS,
conform adresei nr  2725/28.01.2015 referitoare la CAEN

REGULAMENT DE ÎNSCRIERE, PARTICIPARE, DESFĂŞURARE  ŞI   EVALUARE
SIMPOZIONUL  NAŢIONAL

Oradea - centru cultural şi spiritual european. Cultură şi civilizaţie, ediţia a VI-a
Tema: „Tradiţii şi obiceiuri - icoane ale sufletului românului”
6 – 7 aprilie 2015
Cuprinde 4 secţiuni:

1.      Secţiunea Artă:  Desen/pictură:
Această secţiune se adresează elevilor claselor I-XII, care vor realiza un desen/pictură cu tema proiectului – având un titlu propriu.
Desenul/pictura se va realiza pe coală A 4 sau pe lemn, pânză, sticlă etc.. Tehnica realizării rămâne la alegerea participanţilor. Desenele/picturile se vor trimite prin poştă pe adresa şcolii Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr”,str. Avram Iancu, nr 10,  cod poştal 410094, telefon:03595410526 cu menţiunea pentru simpozionul  „Oradea - centru cultural şi spiritual european. Cultură şi civilizaţie”
În colţul din dreapta jos se va  preciza numele elevului, clasa,  şcoala şi profesorul  coordonator. Nu sunt admise preluări de pe Internet.
  
2.       Secţiunea etnografie/mentalităţi/studiu sociologic: Cum mi-i graiul, mi-i şi portul
Această secţiune se adresează elevilor claselor I-XII, care vor realiza un filmuleţ de prezentarea a zonei din care provin conţinând: elemente lingvistice specifice, portul popular tradiţional-prezentarea costumului/costumelor. Filmuleţul nu trebuie să depăşească ca întindere mai mult de 10 minute. Filmuleţul se va trimite atât în format electronic cât şi pe un CD/DVD pe adresele de e-mail valentina_t_ro@yahoo.com sau violetafetea@yahoo.com precum şi pe adresa: Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr”,str. Avram Iancu, nr 10,  cod poştal 410094, telefon:03595410526 cu menţiunea pentru simpozionul  „Oradea - centru cultural şi spiritual european. Cultură şi civilizaţie”
3.      Secţiunea ştiinţifică:  Eseu/comunicări ştiinţifice
Această secţiune se adresează elevilor din clasele V-XII, care vor realiza o lucrare cu tema proiectului – având un titlu propriu. Lucrarea se va trimite în format electronic pe adresele de e-mail bradaucristina@yahoo.com, livia_ghiurcuta@yahoo.com. Bibliografia se va consemna la sfârşitul lucrării, în ordinea următoare: numele şi prenumele autorului, titlul lucrării, editura,  localitatea apariţiei lucrării, anul apariţiei.

REDACTAREA LUCRĂRILOR:
    Toate lucrările trimise vor fi tehnoredactate pe calculator, cu următoarele caracteristici: -Format pagina A4; -Textul va fi tehnoredactat cu diacriticile limbii române (ă, î, â, ţ, ş); -Font Times New Roman, mărime font 14, spaţiere la un rând, cu margini egale de 20 mm. la un rând se menţioneazǎ numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, judeţul, cadrul didactic îndrumător,  la un rând după autor se scrie conţinutul lucrării cu font TNR 12, aliniere stânga-dreapta (justified). Bibliografia se va consemna la sfârşit, în ordinea alfabetică a autorilor.
    Pentru secţiunea profesori, lucrarea propriu-zisă se va face pe format A4,  cu margini egale de 20 mm, caractere româneşti (Times New Roman 12), iar spaţiul dintre rânduri de 1,5;  titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman 14 Bold), centrat, iar autorul şi instituţia se vor scrie pe prima pagină (pagină copertă: Times New Roman 16);  lucrările vor fi redactate în Microsoft Word (cu extensia doc.), cu diacritice; numărul de pagini al unei lucrări va fi cuprins între 3 şi 5;
Notă: Comisia are dreptul să anuleze orice traducere prelucrată prin diverse surse şi care nu dovedeşte aportul personal al elevului. Lucrările vor fi publicate în format electronic pe CD cu ISSN.
4.      Secţiunea folclor: Dansul/cântecul nostru din străbuni
Această secţiune se adresează elevilor claselor I-XII care doresc să fie alături de noi la această ediţie a simpozionului. Pot participa elevi care îndrăgesc cântecul şi jocul plaiurilor din care provin. Sunt acceptate atât participări individuale cât şi de grup conform programului care va fi comunicat ulterior. Prezentarea momentului artistic nu trebuie să depăşească mai mult de 10 minute. Locul de desfăşurare va fi anunţat în timp util prin programul simpozionului şi documentele care vor însoţi nota de prezentare, regulamentul, fişa de înscriere etc.
Se acceptă şi înregistrări pentru cei care nu pot participa direct la activitate. Filmuleţul de prezentare nu poate depăşi mai mult de 10 minute. Înregistrările pot fi trimise pe adresele de contact precizate în finalul regulamentului.
            ÎNSCRIEREA  PARTICIPANŢILOR  se face până la data de  30 martie 2015, prin completarea fişei  de înscriere anexată şi expedierea ei şi a acordului de parteneriat prin e-mail, la adresele coordonatorilor proiectului. Un cadru didactic poate coordona maximum 3  lucrări, la o secţiune, iar lucrarea nu poate avea mai mult de  2 autori. Lucrările înscrise la simpozion nu se restituie.
Nu se percepe taxă de participare.
Proiectul care cuprinde organizarea acestei activităţi a fost aprobat în şedinţa Consiliului de Administraţie a Liceului Teoretic ,, Aurel Lazăr”  din data de 24 octombrie 2014 şi a fost înregistrat la Secretariatul liceului la nr. 742, din data 30 septembrie 2014            

            EVALUAREA  :
Se va face de către specialişti ai instituţiilor implicate în proiect. Se vor acorda diplome de participare tuturor participanţilor. Pe diplome se va preciza şi numele cadrului didactic coordonator.
  Diplomele vor fi trimise, prin poştă, fiecărui participant în perioada 15 iunie 2015-31 august 2015. Fiecărei secţiuni i-au fost repartizate diplome cu premiile I, II, III şi câte o menţiune. În acest scop persoanele participante vor trimite pe adresa Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr”,str. Avram Iancu, nr 10,  cod poştal 410094, telefon:03595410526 cu menţiunea pentru simpozionul  „Oradea - centru cultural şi spiritual european. Cultură şi civilizaţie”, un plic care  va conţine: un plic autoadresat şi pretimbrat (timbrele trebuie să aibă valoare dublă faţă de cele necesare pentru un plic obişnuit).
            DATELE DE CONTACT ALE COORDONATORILOR PROIECTULUI
            Prof. dr. Ghiurcuţa Livia, adresă e-mail: livia_ghiurcuta@yahoo.com, telefon 0743 527134
Prof. Fetea Violeta, adresă e-mail: violetafetea@yahoo.com, telefon 0745382659
Prof. dr. Drăgan Valentina Olga, adresă e-mail: valentina_t_ro@yahoo.com, coordonator  Secţiunea etnografie/mentalităţi/studiu sociologic
              Prof. dr.  Brădău Cristina, adresă e-mail: bradaucristina@yahoo.com, coordonator Secţiunea ştiinţifică.

_____________________________________________


MINISTERUL EDUCAŢIEI SI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BIHOR
LICEUL TEORETIC “AUREL LAZĂR”, ORADEA
FIŞA DE ÎNSCRIERE
SIMPOZIONUL  NAŢIONAL – ediţia a VI-a

Oradea - centru cultural şi spiritual european. Cultură şi civilizaţie,

Tema: „Tradiţii şi obiceiuri – icoane ale sufletului românului”
6 – 7 aprilie 2015
Numele şi prenumele elevului:

Şcoala de provenienţă:

Localitatea şi judeţul:

Clasa:

Secţiunea:

Adresa şcolii (stradă, cod poştal, număr telefon, fax, adresă mail):

Adresa de mail a elevului:

Profesor/ profesori/ coordonator (i):

Mod de participare: a) direct

                                  b) indirect

8 aprilie - Ziua romilor

Activități și povești de Ziua romilor și Săptămâna verde la biblioteca comunală din Sântandrei. Ramona Durdeu a fost gazdă și ne-a implicat ...

Wikipedia

Rezultatele căutării