Markus Zusak, Hoțul de cărți apărută la Editura RAO în anul 2011.
Mai mult decât o lectură de weekend aceasta este o carte de ținut aproape, de răsfoit din când în când pentru a ne aduce mereu aminte cât de efemeră este trecerea noastră pe acest pământ.
La început am fost iritată, îmi spuneam că am de-a face cu încă o carte deprimantă despre al doilea război mondial, suferință, tortură, sărăcie, crime ...
Mai era și povestitorul, cică moartea ne este călăuza în aceste câteva sute de pagini. Am rezistat cu lectura până cînd Liesel Meminger fură prima carte, ”Manualul groparului Un ghid în doisprezece pași pentru succesul în meseria de gropar Publicată de Asociația Cimitirelor din Bavaria.”.... Era prea sumbru și fără speranță ... și am renunțat...
A mai trecut un timp, am citit câte ceva despre autor, am găsit ecranizarea și am avut curiozitatea să o vizionez și aceasta m-a adus din nou la cartea rămasă deschisă pe noptieră.
Pe măsură ce lectura înaintează totul se înseninează și conotațiile sufletești se schimbă.
Faptele rămân cele tragice, cunoscute din manuale de istorie, în schimb apar frumoasele nimburi ale prieteniei, curajului, a micilor gesturi, pe care le putem face fiecare în orice contexte.
Cărțile au un rol important în povestire și nu atât ca valoare a informației conținute, cât ca vectori pentru a crea legături afective.
Liesel, care nu putuse învăța la școală să citească, învaţă literele cu ajutorul tatălui ei adoptiv, în joacă, în nopțile pline de coșmaruri. Prima lectură- Manualul groparului. Continuă să fure cărţi de la incendierile organizate de nazişti și din biblioteca soţiei primarului.
Cărțile se transformă în alte cărți și în alte povești:
Mein Kampf ajută la salvarea evreului Max .
Max transformă paginile din Mein Kampf in două minunate povești- Omul aplecat asupra mea și Scuturătoarea de cuvinte.
Liesel înfrumusețează serile din pivnița/buncar în timpul bombardamentelor citind cu voce tare din cărțile furate.
Datorită cărților ,când toți oamenii iubiți de fată mor, ea își găsește o nouă familie.
Revenind la povestitor, moartea, intervențiile ei sunt un pic detașate, un pic romantice, atotștiutoare desigur, pentru că toți trăim de fapt în vecinătatea morții .
”Este suficient să spun că, într-un anumit moment, voi sta deasupra voastră, pe cât de blând cu putință. Sufletele voastre vor fi în brațele mele. O culoare va fi atârnată pe umărul meu. Vă voi purta departe, ușurel. În acel moment, veți zăcea acolo (rar găsesc oameni în picioare). Veți fi înveliți de propriile trupuri.”
Despre autor
