Se afișează postările cu eticheta proiecte în derulare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proiecte în derulare. Afișați toate postările

31 ianuarie 2025

Biblioteci pentru secolul 21-PNRR



Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Oradea, Ancuța Șchiop, au susținut astăzi, 30 ianuarie, o conferință de presă în care au prezentat stadiul lucrărilor de modernizare a Bibliotecii Județene.

Început în martie 2023, proiectul de renovare și digitalizare a bibliotecii a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 65% și urmează a fi finalizat în luna iunie a acestui an. Proiectul vizează îmbunătățirea infrastructurii și transformarea bibliotecii într-un hub cultural și educațional de top.

„Lucrările au început în primăvara anului trecut, în luna martie, se vor finaliza și biblioteca va fi redată din nou, în întregime, în funcțiune, în vara acestui an. Stadiul de execuție este de 65%, iar aici se va crea o altă lume, o lume în cadrul căreia fiecare bihorean să poată să vină, de la mic la mare, să petreacă timp de calitate. Chiar în acest hol va exista o cafenea literară, unde adulții vor veni și, cu o carte în mână, vor servi o cafea, iar copiii se vor putea implica în activități culturale, în jocuri cu tematici”, a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Parterul, cea mai mare încăpere, va dispune de o cafenea literară și o terasă exterioară. La etajul 1, spațiile vor fi reconfigurate pentru birouri administrative și spații de depozitare, un auditorium pentru adulți, săli de lectură, zone pentru training de competențe digitale și zone de expunere de cărți. La etajul 2 va fi amenajată o ieșire pe terasă, o sală de conferințe, o sală de lectură, mediatecă și un studio pentru înregistrări. Toate spațiile sunt adaptate pentru accesul persoanelor cu dizabilități. Totodată, vor fi montate 2 lifturi pentru a facilita accesul.

Lucrările sunt realizate de firma Construcții Bihor, contractul fiind în valoare de 10.379.046,66 lei, inclusiv TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Suntem printre primele biblioteci din țară care vor putea pune la dispoziția cititorilor acele servicii de auto-împrumut și auto-returnare. Asta înseamnă că acel permis de bibliotecă pe care cititorii noștri îl au va asigura accesul în niște spații dedicate pentru împrumutul cărților și pentru restituirea cărților. Sunt niște dotări cu totul speciale, sunt niște dotări care prind foarte bine la noile generații, mult mai digitalizate decât abonații clasici ai noștri, și sunt elemente care apropie și cresc numărul de cititori ai oricărei biblioteci.”, a declarat Ancuța Șchiop, managerul Bibliotecii Județene.

În paralel cu lucrările de modernizare, într-un alt contract de achiziție, Biblioteca Județeană beneficiază de o componentă importantă de digitalizare, cu scopul de a îmbunătăți accesul cititorilor la resursele bibliotecii. Astfel, în cadrul proiectului se vor instala 20 de stații de lucru pentru cursuri de formare în domeniul digital și echipamente performante pentru scanarea cărților. De asemenea, vor fi puse la dispoziția publicului cărți în format e-book și audio book, iar biblioteca va dispune de săli destinate înregistrărilor audio și vizionării de materiale media.

Un alt aspect inovator al proiectului este introducerea stațiilor de autoîmprumut și returnare a cărților, disponibile 24/7. Aceste echipamente vor permite cititorilor să împrumute și să returneze volumele într-un mod rapid și eficient. În acest sens va fi creată o aplicație pentru telefoanele mobile prin care cititorii își vor putea rezerva cărțile. În plus, toate volumele din Biblioteca Județeană vor fi dotate cu tehnologia RFID (Radio-Frequency Identification) pentru a ține o evidență mai bună a acestora.

Dincolo de inovație, se lucrează la scanarea și trecerea în format digital a „Fondului Bihor”, volume care se găsesc doar la noi în județ și pe care bihorenii le vor putea accesa în curând.

Contractul pentru digitalizare s-a semnat cu firma Softlink Central Europe, iar valoarea acestuia este de 6.154.510 lei, fără TVA. Echipamentele urmează să înceapă să fie livrate în luna februarie.

Modernizarea Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” face parte dintr-un proiect mai amplu care vizează modernizarea și digitalizarea întregii rețele de biblioteci publice din județul Bihor. Acest proiect este o premieră în România, având în vedere măsura de finanțare din cadrul PNRR dedicată bibliotecilor publice.

Astfel, cele *26 de biblioteci din județ vor beneficia de echipamente IT, iar bibliotecile din localitățile din Sântandrei, Sânmartin și Oșorhei vor fi renovate și dotate cu echipamente moderne. Cea din Sântandrei a fost finalizată, iar cea din Sânmartin este la un stadiu de execuție de 85%. La Biblioteca din Oșorhei lucrările sunt în fază incipientă, având un progres de 35%.

Între 1 iulie 2025 și 30 iunie 2026, vor avea loc cursuri pentru dezvoltarea competențelor digitale pentru 2.503 de persoane din județul Bihor care vor învăța să folosească tehnologia pentru activități zilnice, cum ar fi plata online a taxelor sau solicitarea documentelor de la instituții. Aceste biblioteci vor îmbunătăți, prin acest proiect, și conexiunea cetățenilor cu instituțiile centrale și județene. În ianuarie au început cursurile de formare pentru 30 de bibliotecari din județ. Aceștia, la rândul lor, vor instrui cele 2.503 de persoane.

Bibliotecile din județ vor fi transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale, iar în spațiile lor vor fi disponibile echipamente IT și acces constant la baza de date a Bibliotecii Județene.

„Practic cu acest proiect ne propunem ca biblioteca să intre mai mult în comunitate, dar și comunitatea să participe la acest univers pe care îl va crea Biblioteca Județeană și această rețea de biblioteci din județ”, a declarat Mircea Mălan.

Proiectul de modernizare și digitalizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 7 – Transformare Digitală, precum și din bugetul Consiliului Județean Bihor. Valoarea totală a proiectului se ridică la 24.677.192,20 lei, din care contribuția PNRR este de 12.715.356,50 lei, cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Bihor de 8.021.779,80 lei, iar TVA-ul, plătit din bugetul de stat, este de 3.940.055,90 lei.

*Nojorid, Aștileu, Borș, Bratca, Budureasa, Căpâlna, Chișlaz, Curtuișeni, Diosig, Dobrești, Drăgești, Finiș, Mădăras, Pocola, Răbăgani, Roșia, Tăuteu, Tinca, Tulca, Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Săcueni și Valea lui Mihai.

                                           






8 septembrie 2023

Personalități din cultură și artă- Podul Prieteniei Interculturale

Biblioteca Virtuală Elit a găzduit evenimentul Personalități din Literatură, Muzică și Artă organizat de Asociația Pensionarilor Maghiari din Parțium, în cadrul proiectului „Podul Prieteniei Interculturale”. D-na profesoară Aranko Ecaterina a prezentat viața și opera literară a poetului național maghiar Petofi Sandor.








In octombrie vor avea loc ultimele două activități din proiect! iar în noiembrie închiderea festivă a proiectului!

Sâmbătă, 7 octombrie, orele 11:00 –

„Să gătim împreună „ zi de prezentare a reţetelor tradiţionale specifice fiecărei comunităţi etnice. Zi dedicată gastronomiei.”
Coordonatori eveniment: Administrator restaurant Dorina Nan, Maria Odette Bilan
Locaţia: restaurantul hotelului Tranzit, str. Ogorului, nr. 62, Oradea.

Vineri, 20 octombrie, orele 11:00 –

Să facem cunoştinţă - eveniment susţinut de Forumul Democrat Slovac – Personalităţi ale culturii, muzicii şi literaturii slovace
Coordonator eveniment: Ambasador al României în Republica Slovacă domnul Călin Fabian
Locaţie: Forumul Democrat German Oradea, Str: Sulyok Istvan nr:23


Noiembrie

Marți 7 noiembrie
Închiderea proiectului ” Podul prieteniei interculturale.

Locația : Sala de sedințe a Primăriei municipiului Oradea

Participanţi: Forumul Democrat German; Forumul Democrat Slovac; Asociația Pensionarilor Maghiari din “Parțium”; Asociația Ucrainienilor din România; Comunitatea Evreilor din Oradea; Asociaţia Romilor; inițiativa „Cetățeni activi la puterea a treia”.



3 august 2023

Să facem cunoştinţă- Personalităţi ale culturii, muzicii şi literaturii germane.



Joi 3 august , a avut loc o nouă întâlnire marca „Podul prieteniei interculturale” . De acestă dată s-au prezentat etnicii germani, într-o întâlnire de seară la Forumul Democrat German.Au luat cuvântul  dl. Heilmann Norbert Membru Consiliul de administratie al Liceului Teoretic German Friedrich Schiller  Oradea, reprezentatul Consiliului Local , dl. Arnold Theiss președintele FDG,  dna Miorița Săteanu și dna Fabian Monika.

Un moment de istorie și muzică, despre germanii din zona noastră, inclusiv despre satul Palota, a prezentat  dl prof. Musik Hanno.

Momentul de încheiere a aparținut Corului Pensionarilor "Margareta", care au interpretat piese folclorice maghiare și românești, iar în repertoriu au adăugat, spre surpriza celor prezenți, un cântec german cu versuri în limba maghiară.

În fotografii apar și Robert Schorr (Comunitatea Evreilor din Oradea), respectiv consulul slovac Miroslav Iabloncsik  .

 

Coordonatoarea evenimentului a fost  Monica Fabian.
Locaţie: sediul Forumul Democrat German, Oradea.Str: Sulyok Istvan nr:23









8 iulie 2023

Comunitatea rromă se prezintă- „Podul prieteniei interculturale”

 Ieri, 7 iulie, în satul Tămaşda, comuna Avram Iancu a avut loc o nouă întâlnire în cadrul proiectului „Podul prieteniei interculturale”. A fot ziua în care am făcut cunoştinţă cu comunitatea rromă. Sala căminului cultural a devenit repede neîncăpătoare. De la mic la mare, s-au strâns cu toţii pentru a-şi primi musafirii de la Oradea: pe d-na Mioriţa Săteanu, d-nul Alin Creţu, d-l Pascu Heteş, d-na Ecaterina Grecu, reprezentaţii Bibliotecii Judeţene „Gh. Şincai”.

Cuvântul de deschidere l-a avut primarul localităţii, Dan Chirla, care a spus un lucru foarte simplu, dar adevărat: „ Cultura uneşte popoare, dar, mai ales, oameni. Ignoranţa şi necunoaşterea duc la apariţia prejudecăţilor. Salvarea vine prin cultură şi educaţie pentru că ne ajută să depăşim toate barierele”.

Daniela Roxin este profesoară de limba rromani şi se mândreşte cu elevii săi. Ni i-a prezentat pe rând pe elevii olimpici,vorbindu-ne cu drag şi emoţie despre fiecare dintre ei. Doamna Roxin consideră că rolul unui mentor este să descopere talentul fiecărui copil, pentru că fiecare are ceva special. Aşa a descoperit-o pe Larisa Cîrţan, Daria Borbilău, Adrian Hendre, David Bancs.

Daria ne-a recitat o superbă poezie a Bronislawei Weiss, o voce puternică a poeziei de limbă rromani a sec. XX. Scrierile ei sunt intense şi profund originale.

Adrian Hendre şi-a lansat un prim volum de versuri, fiind încă elev la liceu. Poezia lui e o poezie a tinereţii, a dragostei, a căutărilor şi a frământărilor interioare. Volumul „Suflet rătăcit” a apărut în limba rromani oficială, rromani dialectală locală, dar şi în limba română.

Membrii ansamblul de dansuri ”AMARE PHARALA” au dansat. Îmbrăcaţi în cămăşi roşii tradiţionale, băieţii, mânaţi de energia focului şi ritmurile muzicii, au dansat cu patimă, trăind fiecare moment cu intensitate maximă. Fetele, învăluite în culorile straielor, au completat întreaga scenă, ducând-o undeva în zona magiei.

La sfârşitul întâlnirii, copii au primit din partea organizatorilor diplome, cărţi şi dulciuri iar dl. Sandu Condoroș solist vocal din subzona crișul Alb, a avut o intervenție artistică a cappella.

  Mulţumiri tuturor! 

A consemnat Lilia Blaga 
















                              
 Următoarea activitate în cadrul proiectului va avea loc în data de  27 iulie2023.


28 iunie 2023

Comunitatea evreiască se prezintă- Podul Prieteniei

Marți 27 iunie 2023 la ora 11 în cadrul proiectul local multicultural și multietnic “ PODUL PRIETENIEI INTRECULTURALE” ne-am întâlnit la Sinagoga Orordoxă din Oradea. Gazdă a fost Comunitatea Evreilor din Oradea fost iar reprezentantul comunității Robert Schorr ne-a prezentat în amănunt obiceiuri legate de sărbători specifice, tradiţii.

Au fost multe întrebări și curiozități legate de istoria evreilor, de tradițiile culturale și de cele religioase.
Am tinut în mână Biblia ebraică, Tora și am aflat că oricine poate participa la rugăciunile comunității.
Am aflat particularitățile fiecăreia din sărbătorile iudaice și cum au fost ele stabilite.
Pesah - Sărbătoarea Paștelui,
Șavuot - Sărbătoarea Săptămânilor sau a Recoltei sau Pentecoste (Cincizecime, la 50 de zile de la Pesah),
Roș haȘana - Ziua Trâmbițelor,
Iom Kipur – Ziua Ispășirii o Zi de post,
Sucot – Sărbătoarea Corturilor sau „Tabernacolelor”,

Toate amănuntele pot fi găsite și în enciclopedii dar  atmosfera din Sinagoga Ortodoxă din Oradea a dat o notă de solemnitate evenimentului. 


Proiectul Podul Prieteniei contiuă în 7 iulie cu o întâlnire în comunitatea romă, coordonator  Miorița Săteanu.

 

 



 
































24 iunie 2023

PODUL PRIETENIEI INTRECULTURALE-Să facem cunoştinţă

 


Marți 27 iunie are loc a  opta activitate din proiectul local multicultural și multietnic  “ PODUL PRIETENIEI INTRECULTURALE”:

Să facem cunoştinţă - Eveniment organizat de Comunitatea Evreilor din Oradea. Vor fi prezentate obiceiuri legate de sărbători specifice, tradiţii.
 Vor fi prezente personalităţi din lumea muzicală şi literară.

Coordonatori eveniment: Alexandrina Schorr, Robert Schorr

Locaţie: sediul Comunităţii Evreilor din Oradea, str. Mihai Viteazu, nr. 4.
Vor participa reprezentanții comunităților etnice:
Forumul Democrat German
Uniunea Democrata a Slovacilor si Cehilor din Romănia
Asociația Ucrainenilor din Bihor
Asociația Penionarilor Maghiari din Parțium
Asociația Cioro Roma
Cetățeni activi la puterea a treia


Coordonator proiect
MIORIŢA SĂTEANU
Cetătean de onoare al municipiului Oradea
Membra in Parlamentul Seniorilor din România


12 iunie 2023

*PODUL PRIETENIEI INTRECULTURALE*- Atelier de creație




MARTI 13 IUNIE orele 11,00 la sediul Asociației Pensionarilor Maghiari din Partium va avea loc prima activitate din iunie din cadrul proiectului *PODUL PRIETENIEI INTRECULTURALE*

ATELIER DE CREATIE- „Mâini îndemânatice – minţi creative”




participă comunitățile etnice conlocuitoare in Municipiul Oradea :

Forumul Democrat German

Asocația Pensionarilor Maghiari din Partium

Uniunea Democratica a Slovacilor și Cehilor din Romania ,

Comunitatea Evreilor din Oradea

Comunitatea Ucrainenilor din Oradea

Asociația Cioro Roma

Cetățeni activi la puterea a treia

Coordonatori eveniment: Ecaterina Grecu, Rodica Denuţ, Szilagyi Ibolya, Monica Fabian.




Atelierul de creație, presupune realizarea unor obiecte decorative, cadouri si mici atenții ocazionele.

Comunitățile etnice colaboratoare sunt rugate să participe cu 2-3 reprezentante pentru a asigura un schimb de experiență, scoțând în evidență îndeletnicirile și pasiunea si indemnânarea fiecărui membru pentru a realiza o creație personală minunată și utila

Vă așteptăm cu multă bucurie, să reprezentați Comunitatea etnică de care aparțineți pentru a  impărtăși rezultatele activităților dumneavoastră.

Cu stima si apreciere
Coordonator proiect
Ing. Săteanu Miorita
Cetățean de onoare al Municipiului Oradea





7 iunie 2023

PODUL PRIETENIEIE INTERCULTURALE

 


*CETĂȚENI ACTIVI LA PUTEREA A TREIA*

PROIECT: “ PODUL PRIETENIEIE INTERCULTURALE

DATA :VINERI – 9 IUNIE 2023 ORELE 16,00

LOCATIA : LICEUL TEOLOGIC ROMANO- CATOLIC *SZENT LASZLO*

AGENDA ACTIVITĂŢII

Deschiderea oficiala a activitatii: ing MIORIŢA SĂTEANU

Cuvânt de salut : prof KONDRAD KATALIN director

Liceul Teologic Romano- Catolic *Szent Laszlo*

Cuvânt de salut : prof. ELENA ERDEI inspector de specialitate –

Inspectoratul Școlar Județean Bihor

1.Tema: EVALUAREA CREAȚIILOR LITERARE ALE ELEVILOR CU OCAZIA ZILEI

1 IUNIE - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI

Prezintă : DELIA PANTEA – bibliotecar

Biblioteca Județeană *Gheorghe Șincai *

2. PREZENTARE DIN CREAȚII LITERARE

Prezintă: elevii unităților de învățământ participante

3. DECERNAREA DIPLOMEI DE MERIT - PREMIUL SPECIAL

PENTRU CREAȚIILE LITERARE ALE ELEVILOR

4. MOMENT ARTISTIC- prof. ECATERINA GRECU – coordonator

Oferit de copii care frecventează tabăra *Ceata lui Pițigoi*

RECITĂRI : ROXANA DUMITRU, MATEI POP, ANTON DUMITRU, PASCA MARIA

CIOLOȘ DAVID

INTERPRETĂRI DE CÂNTECE : eleva NATALIA MENDRE



Coordonator proiect                                                                              Partener 

MIORIŢA SĂTEANU                                                          Biblioteca Judeteană *GheorgheȘincai *

 



Ziua Iei 2026