Articol scris cândva in 2014 , când mai credeam in coaborarea profesională în cadrul asociațiilor.
Sunt în rezonanță cu toate ideile descrise, iar anii care s-au scurs de atunci au confirmat unele dintre idei și le-au transformat în axiomă pe altele.
Cred că situl pe care a fost scris inițial s-a pierdut.
_________________________________
Acest articol nu
este scris pentru cei care știu sa comunice , sa colaboreze in
grupuri profesionale. Acest articol este scris pentru cei care stau
pe margine, evitând sa se exprime, să ia pozitie, să împărtășească
ideile sau experiența profesională.
In ultimii ani am
avut ocazia să mă manifest în multe contexte profesionale. M-am
angajat cu bucurie de fiecare dată; cuvintele : comunicare ,
colaborare, apartenență, viziune, au ajuns pe foile de flipchart
care întrebau asistența ce așteptări are. În întâlnirile
respective se crea un fel de euforie și aveam impresia că vom reuși
să schimbăm lumea.
După foarte multe
întâlniri de gen, care doar rareori au mai avut un rezultat
palpabil și în nici un caz vre-o relație de colaborare stabilă
între membrii grupului, am început să mă întreb ce se întâmplă
de fapt. Un răspuns a fost că grupul este eterogen interesele nu
sunt aceleași, și odată sala părăsită nu am mai auzit de acei
oameni. Dar s-a întâmplat , și nu numai odată, chiar și cu
grupuri care aparțineau aceluiași palier profesional , cu același
tip de formare și activitate profesională.
Paradoxal toată
lumea știe despre ce este vorba cel puțin la nivelul conceptelor
mari comunicare , colaborare, apartenență, viziune… De
ce nu se materializează aceste noțiuni în activități care
să le susțină și practic? Am încercat să-mi găsesc câteva
răspunsuri .
In afară de
dificultățile generale care privesc lucrul în rețea și in
grupuri profesionale, definite și ele cu mult profesionalism în
aceleași multe întâlniri menționate mai sus (vezi foto din
2010), aș vrea să mă refer la poziția individuală a fiecăruia.
Pentru că de la noi de la fiecare ca individ poate începe sau se
poate transforma ceva.
Si eu am trăit , și
uneori mai trăiesc aceste sentimente, dar aleg să nu le dau curs,
să caut să mă depășesc , să mă exprim, să îmi folosesc
abilitățile pentru a fi de folos și altora în cercul meu de
influență.
Aș vrea să vă
vorbesc despre sursele tăcerii definite la nivel de individ.
Nu vorbim, nu ne
implicăm sau nu luăm atitudine pentru că:
Dorim să fim
aprobați de toată lumea și dezvoltăm o prudență exagerată
în a lua vre-o atitudine chiar și atunci când este vorba doar
despre un joc de opinii fără nici o miză.
Cultivăm
perfecționismul nu avem încredere în noi înșine și în
opiniile noastre.
-
Dacă ideea
mea nu e demnă de premiul Nobel, și nu va declanșa un cutremur
în sistem, nu o voi spune.
-
Unul din
textele cele mai întâlnite de mine a fost acela de cui
folosește? ceea ce fac sau spun eu. Cat de relevantă este
experiența mea. Cu siguranță , de la un anumit punct experiența
fiecăruia e relevantă pentru un alt om , sau alt grup . Suntem
unici și irepetabili…
-
Un alt text
,cu care se răspunde la invitația de a scrie pe blog de exemplu,
este – da cine mă plătește? Eu sunt atât de deștept încât
deșteptăciunea mea are un preț pe care îl vreau în bani!
Aici răspunsul e foarte simplu. Puteți alege să împărtășiți
experiența și deșteptăciunea cu alții sau puteți să o
păstrați doar pentru voi, să vă măcinați în frustrări că nu
vă cunoaște nimeni, că opinia voastră era mai bună , iar când
la un moment dat vă veți hotărâ să o împărtășiți veți
vedea că viața a evoluat , s-a scurs și nimeni nu mai are nevoie
de ea. Eu numesc asta economisirea inutilă a experienței și
ideilor.
Ne e teamă de
consecințe, avem nevoie să ne protejăm. A vorbi însemnă ați
asuma niște riscuri.
Suntem hiperemotivi
și experimentăm situația de pagină albă când toate ideile au
dispărut. Ne e teamă să nu deranjăm. Facem anticipări negative.
Ne e teamă că vom fi percepuți ca incomozi, cârcotași sau
prostuți . Ne e teamă de a înfrunta un refuz sau o respingere.
Cel mai mare
impediment e teama de teamă.
-
Da , cu toții
greșim, și când vorbim liber, și când scriem și când facem
asocieri de idei. Uneori nici măcar nu înțelegem despre ce se
vorbește…suntem în alt film cum se spune.
Dar vă întreb dacă
ați experimentat vreodată acel concept de brainstorming, când
pentru rezolvarea unei probleme, găsirea unei exprimări corecte sau
optime, fiecare aruncă cuvinte și idei într-o curgere oarecum fără
logică , și atunci de undeva în creierele noastre multitasking se
face o asociere nebănuită și iese răspunsul corect . E fenomenal.
Pe de altă parte e
în ordine ca o parte din cei care ne ascultă să nu fie de acord cu
noi , nu e obligatoriu ca toată lumea să ne înțeleagă și să ne
aprecieze. Dar e obligatoriu și aici nu se face rabat, ca toată
lumea să respecte eforturile noastre.
Surpriza vine când
cineva necunoscut te trage de mânecă și spune, așa mă gândeam
și eu dar nu aveam curaj să spun.
Nu pot exista
consecințe foarte dramatice la nimic. Un pic de orgoliu rănit sau o
impulsionare ca data viitoare să fim mai fermi, și cu opinii mai
bine definite și mai profesionist susținute.
Nu suntem animați
de interes față de subiect iar acest argument mi se pare cel
mai dureros pentru ca - suntem în grupul acela doar pentru că așa
s-a nimerit, nu avem nici o dorință de a exprima ceva, nici măcar
nu știm exact despre ce se vorbește. Prezența în acel grup este
relaționată doar cu idea de a avea în CV prezența într-un grup
profesional. Măcar dacă ar conta undeva , dar din câte știu
salariile noastre nu depind de acest CV.
Suntem pasivi și
comozi, nu dorim să ne complicăm- totul a mers bine și până
acum de ce ar trebui să schimbăm ceva. Se poate că dacă vorbim să
ne și trezim cu lucru suplimentar.
-
Totuși
suntem în acel loc, în acel grup pentru că odată ne-am exprimat
dorința de a fi acolo animați de nevoia de contact profesional și
de schimb de experiență, ar fi frumos să contribuim și noi cu
experiența noastră , cu siguranță va folosi cuiva în grup.
-
Referitor la
lucrul suplimentar , de acord este un efort în plus, dar merită
fiecare minut. Răsplata vine când te aștepți mai puțin. Energia
investită aduce înapoi cantități nelimitate de energie.( legea 1
, nescrisă încă , a voluntariatului )
Cultivăm armonia
cu orice preț- nu e voie să spunem lucruri incomode
(recomandare social acceptată). Trebuie să zâmbim și să fim
împăciuitori orice s-ar întâmpla este o prejudecată care ne
face foarte multe deservicii și de care profită persoanele care nu
au atâtea scrupule ca noi.
Aici se poate lucra
pe modul în care sunt spuse opiniile contrare. Este o întreagă
literatură care vine în ajutor. Cel mai frumos concept ,
caracteristică a comunicării, care poate fi dobândită prin
exercițiu este acela de asertivitate.
( asertivitate s.f. (med.)
Caracteristică a unei persoane care îşi exprimă cu uşurinţă
punctul de vedere şi interesele, fără anxietate, fără a le nega
pe ale celorlalţi. )
Suntem
superstițioși .Vorbele noastre pot determina o schimbare și
atunci se declanșează un proces ireversibil , care e generator de
stress și de discomfort , și nu dorim asta. Ne e frică de fapt de
schimbare și de tot ce aduce ea.
Pentru cei care
doresc să înceapă exercițiul colaborării și comunicării îi
sfătuiesc să îl înceapă în grupuri de același nivel
profesional pentru că acolo pot întâlni un mediu prietenos, unde
relațiile sunt de egalitate.
Dacă ne complacem
să stăm cu toții pe margine , făcând trimitere la istoria
noastră ca națiune sau ca indivizi, nu vom ajunge foarte departe,
și vom aștepta permanent pe cineva care să ne spună cum trebuie
să fie făcute lucrurile.
Și pentru că am
pomenit Istoria noastră ca națiune, trebuie să știm că
avem o moștenire, care ne marchează. ”Din psihologia poporului
român” D. Drăghicescu tipărită la București în 1907.
Din contextul socio
istoric se desprinde ” prudența dincolo de margine, calculul
urmărilor, răbdarea, îngăduința și modestia timidă, cumințenia
pașnică” ”o înțelepciune resemnată , care caută, în formă
mai ales, să înlăture pericolele prevenindu-le” ” Orice om
bine îmbrăcat impune românului care-l crede…îndreptățit să-i
dea ordine”. Se descrie inclusiv o „ Paralizie civică a
locuitorilor orașelor”
Putem depăși
această tendință moștenită sau cultivată doar dacă o facem
conștient , individual și cu efort asumat. În mediul profesional
este nevoie de experiența fiecăruia dintre noi. Din colaborare,
chiar dacă nu este foarte ușor ies lucruri extraordinare.
Îndemnul meu
este să nu mai stați pe margine doar simpli privitori. Nu este
suficient să ne șoptim părerile pe la colțuri. Se poate ca
părerile voastre să fie mai bune decât cele care sunt puse în
discuția oficială la care asistați. Accesul este deschis spre
colaborări profesionale, spuneți doar da.
Delia Pantea