Expozitie „Palatul Pionierilor – Istorii Subiective”

 Muzeul Național Cotroceni a vernisat azi 18 noiembrie  în holul Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai din Oradea expoziția itinerantă   „Palatul Pionierilor – Istorii Subiective”, care are în centru istoria Palatului Pionierilor, așa cum a fost trăită și simțită de elevii care i-au trecut pragul.

În cele peste trei secole de existență, ansamblul Cotroceni a fost martorul celor mai importante momente din istoria țării noastre. Traiectoria sa de reședință domnească și regală a fost întreruptă în 1948, odată cu instituirea regimului comunist. Prin deciziile succesive ale noii puteri politice, ansamblul a fost dat în folosința Uniunii Tineretului Muncitor în 1949 și transformat, din 1950, în primul Palat al Pionierilor din Republica Populară Română, după modelul celui de la Moscova în spirit de frondă. 

Cercurile pionierești, create în spațiile palatului, urmăreau educarea copiilor în spiritul vremii, prin experimentarea activităților tehnice care stăteau la baza noii economii socialiste, prin aprofundarea informațiilor istoriei adaptate de regimul comunist sau prin promovarea artiștilor și scriitorilor agreați de noua putere politică. Pentru următorii 26 de ani, sute de mii de elevi din București și din provincie au participat la cercurile de activitățile cultural-artistice, științifice, tehnice, sportive sau din zona valorilor politico-ideologice.

După înființarea Muzeului Național Cotroceni în 1991, expoziția permanentă a avut puține elemente care să aducă în atenția vizitatorului istoria recentă. Prin acest proiect, MNC își propune să îmbine cercetările istorice cu documentarea istoriei orale și să valorifice, prin metode multimedia, patrimoniul generat de perioada 1949-1976, patrimoniu ale cărui surse sunt încă accesibile. Mărturiile subiective ale pionierilor de atunci sunt trecute prin filtrul istoric, construind, practic, narațiunea perioadei în care Palatul Cotroceni a definit copilăria acelor generații.

Expoziția face parte din proiectul Cotroceni IStory, realizat de Muzeul Național Cotroceni și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu AGERPRES, Societatea Română de Televiziune, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Militar Național „Ferdinand I”.

Curatorul expoziției invită publicul care a beneficiat de  programele cercurilor pionerești să contribuie cu amintiri și mărturii  și chiar cu obiecte rămase din acel timp.

Expoziția poate fi vizitată, în perioada 18 noiembrie- 5 decembrie 2020.

 

 

 

 

100 de ani de la Încoronare

Registrul istoric al Regimentului 2 Vânători „Regina Elisabeta”

Col. r. Dr. Constantin MOȘINCAT
 

mobilizat pentru festivitatea de Încoronare a regelui Ferdinand I

Col. r. Dr. Consatntin MOȘINCA

După cum se știe, acum 100 de ani a fost pregătită marea festivitate a Încoronării. Locul ales a fost Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, acolo unde istoria a țesut atâtea legende, croite după faptele cele mari ale lui Mihai Viteazul, Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu. Acolo, pe virtuțile neamului românesc s-a zidit Catedrale Încoronării, în scop de reconstituire a Unirii tuturor românilor cum o făcuse cu 300 de ani mai devreme Voievodul Mihai. Toți oamenii de cultură și politicienii vremii ridicau evenimentul în vârful idealului neamului românesc. Momentul era considerat un corolar al victoriei de pe câmpurile de luptă, cu jertfe enorme cucerită (peste 800.000 de eroi). Încoronarea a așezat falnicul steag care arăta tuturor privitorilor o realitate: cetatea e românească, iar conturul hotarelor unite formau România Mare.

Încoronarea însemna punerea CRUCII pe catedrala cea mare a neamului, care devenise o mare putere în Orient (după prăbușirea a trei imperii: habsburgic, țarist și otoman), de care toți trebuiau să țină seama, România era un puternic stâlp care dorea să susțină și să apărere PACEA, în afară, iar în lăuntru dornică de cultură și egală îndreptățire. Priveliștea grandioasei Încoronări proiecta, printre țesătura bucuriilor, bunăstarea pentru poporul beneficiar al moșiilor Coroanei date în proprietate, cu dărnicie de Ferdinand I, plugarilor să-l muncească, celor care din tranșee au înfruntat primejdiile. Aceasta era măreața și cinstita Încoronare a regelui Ferdinand, a cuvântului dat în tranșee țăranilor români.

Alături de Rege, soția sa Maria, „mama răniților, sora de caritate, balsamul de mângâiere de la căpătâiul soldaților răniți, iubitoarea și ocrotitoarea orfanilor”¹ era prezentă la Marele Praznic al românilor, după cum apare descris evenimentul în presa vremii de către profesorul George Naghea.

La 8 octombrie 1922, de dimineață de la ora 8.00, după serviciul divin oficiat la biserica ortodoxă, a avut loc sfințirea Catedralei Încoronării. În fruntea cortegiului se aflau mitropoliţii Bălan al Sibiului şi Pimen al Moldovei, episcopul Gurie al Basarabiei, episcopii Bartolomeu al Argeşului şi Nicolae Ivan al Clujului şi peste 100 de preoţi din Sibiu, Alba-Iulia şi împrejurimi. Urmau apoi: corul teologic din Sibiu, şi corul Mitropoliei din Sibiu. Erau de faţă toţi capii autorităţilor din Ardeal, miniştrii Văitoianu, Constantinescu, Moşoiu şi Banu, numeroşi membri ai comisiei încoronării în frunte cu locţiitorul de preşedinte G. Popescu, secretarul general al ministerului lucrărilor publice, prefectul de Alba-Iulia, etc. Apoi şcolile primare şi liceul din Alba Julia, o companie de onoare din regimentul 91, generalii Vlădescu şi Stavri, cum şi un mare număr de ofiţeri superiori şi inferiori. La orele 9 şi jumătate a avut loc la Catedrală serviciul religios pentru sfinţire care a durat până la ora 1 şi jumătate.

Mitropolitul Bălan al Ardealului a ţinut o frumoasă cuvântare, făcând un istoric al Cetăţii Alba Iulia şi aducând elogii memoriei Voievozilor care au năzuit cu ani şi ani în urmă la întregirea României. Înaltul prelat a spus că numai graţie„jertfelor făcute de armata română pe câmpul de război, românismul poate sărbători la Alba-Iulia unirea”².

Din pachetul documentelor legate cu sfoară, adăpostite de arhivele militare, am scos câteva pagini din registrului istoric al Regimentului 2 Vânători „RE”, dislocat de la Oradea la Târgoviște, despre ordinul de îmbarcare pe traseul Titu, București, rampa Militari, unde garnitura „tip” a ajuns în ziua de 14 octombrie 1922, la ora 23, când trupa și ofițerii regimentului au rămas în vagoane, iar a doua zi au plecat spre satul Militari, unde a fost cartiruit, sub îndrumarea căpitanului Constantinescu Gheorghe³.

Iată consemnarea din 15 octombrie 1922, din punctul de vedere al prezenței militarilor la festivitatea de Încoronare. Una din cele 3 divizii care au defilat la Alba Iulia, cu ocaziunea încoronării, a fost Divizia ordinului „Mihai Viteazul", în care se cuprinseseră toţi ofiţerii bravi care s-au distins în campanie şi care posedau această înaltă distincţiune, cea mai mare distincție rezervată exclusiv ofițerilor⁴.

Redăm textul acelei PROCLAMAȚII:

„Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, am moştenit Coroana României, după glorioasa domnie a Regelui Întemeietor. Suindu-mă pe tron am rugat Cerul să dea rod muncii ce, fără preget eram hotărât să închin iubitei mele ţări, ca bun român şi rege. Pronia cerească a binecuvântat şi prin bărbăţia poporului şi vitejia ostaşilor ne-a dat să lărgim hotarele Regatului şi să înfăptuim dorul de veacuri al neamului nostru. Am venit astăzi cu regina – care ne-a fost tovarăşă în credinţa neclintită la restrişte şi la bucurie – ca printr-această sărbătoare să consacrăm în faţa Domnului şi a scumpului nostru popor legătura ce ne uneşte de-a pururea cu dânsul.

Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei Romane, coroana de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe acei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare. Într-aceste clipe gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă către viteaza şi iubita noastră armată. Pentru răsplata trudelor trecutului, rog Cerul ca poporul nostru să culeagă în pace roadele lui binecuvântate şi să propăşească în linişte, frăţie şi muncă harnică. Cu inima plină de dragoste şi credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu. Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le aibă de-a puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă într-o viaţă de armonie şi de dreptate socială.

Vreau ca, în hotarele României Mari, toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor românilor, ca să ajute cu toate puterile statul, în care Cel de Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi. Vreau ca românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei înfrăţiri naţionale, să se folosească toţi de legitima ocrotire a statului. Vreau ca în timpul domniei mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare culturală, patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului european după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări. Sunt sigur că, în îndeplinirea marii noastre datorii voi avea sprijinul tuturor bunilor fii ai ţării, nedespărţiţi în gând şi-n faptă în jurul tronului. Acestei sfinte misiuni, în neclintita unire cu poporul nostru, voi închina toate puterile mele de om şi rege şi asupra ei chem, în această zi solemnă de înălţare sufletească binecuvântarea celui A-Tot-Puternic”. Ferdinand I

Pe 17 octombrie 1922 trupa a sărbătorit a treia zi de încoronare dar a rămas în cazarmă, fiind timp ploios, iar în ziua următoare s-a înapoiat la Târgoviște, garnizoană în care fusese mobilizat. Din cauza timpului ploios nu s-a mai putu face instrucție la câmp, iar pe 24 octombrie 1922 Marele Stat Major a dispus demobilizarea trupei iar Regimentul să-și reia garnizoana la Oradea Mare. După dezechiparea efectivului de oameni, comandantul Regimentului 2 Vânători „Regina Elisabeta” a reamintit tuturor deconcentraților îndatoririle lor de cetățeni și ostași, arătându-le dragostea ce trebuie să aibă atunci când

Regimentul care participase cu succes la operațiunile de anihilare a complotului de la Oradea⁵ și ridicaseră prima biserică ortodoxă, de după război, la Țețchea, avea să fie mobilizat, cu efective de război, pentru a lua parte la primirea în capitală a Suveranului încoronat.

Mihai Viteazul un model pentru Ferdinand

„Cine se atinge de asemenea simboluri comite un act reprobabil. Cine le înalţă e vrednic de toată lauda”, am spus atunci când la Oradea Mihai Viteazul a fost dărâmat de pe soclu, din piața unirii. Iată continuarea: „A-l repune pe regele întregitor în Piaţa Unirii din Oradea ar fi un fapt de restituţie cu mare valoare de simbol. Dacă lucrul acesta se va face din banii contribuabililor ar fi un semn de preţuire pentru meritele sale. A ne aminti de faptele lor este un gest normal, firesc de restituţie şi aşezare la loc de cinste în cunoaşterea istoriei neamului nostru.

Pe 14/15 August 1916 Ferdinand I avea să decidă soarta României, în fruntea căreia se afla, prin angajarea ei în prima conflagraţie mondială alături de Antanta (Franţa, Anglia, Rusia, Italia, SUA, …). Decizia luată nu a fost una uşoară dar a fost sigur de reuşita fiindcă „am ştiut să mă înving”, după cum singur recunoştea. Pentru această faptă şeful Casei de Hohenzollern-Sigmaringen, prinţul Wilhelm, fratele mai mare al lui Ferdinand I, l-a renegat public pe Ferdinand I şi i-a anulat toate drepturile care le avea ca membru!

Odată cu intrarea în război suveranul României s-a adresat ostaşilor cu următorul îndemn: „V-am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voivozi Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare ale căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi dezrobi vă îndeamnă la biruinţă, ca vrednici urmaşi ai ostaşilor care au învins la Războieni, la Călugăreni, şi la Plevna”⁶.

Ce reprezenta Mihai Viteazul pentru regele întregitor? Simbolul suprem al tuturor românilor, pentru că el se considera deja un bun român, încă de când a păşit prima oară pe acest pământ. A dovedit-o apoi din plin prin faptele sale. Şi în compensaţie, după ce a fost decăzut din drepturile Casei familiale, Ferdinand a meditat şi a desenat crucea Ordinul Mihai Viteazul! Acesta a fos, şi a rămas cea mai înaltă distincţie de război, rezervată exclusiv ofiţerilor şi drapelelor de luptă! Ori de câte ori a vorbit despre România Mare, Ferdinand I l-a amintit pe Mihai Viteazul. În discursul său din 14 decembrie 1918, la primirea delegaţilor ardeleni spunea: „Azi când vedem înaintea minţii şi înaintea ochilor noştri săvârşită clădirea măreaţă a ceea ce Mihai Viteazul începuse, ce generaţiuni întregi apoi au visat, aduc prinosul Meu de recunoştinţă tuturor acelora care, în toate colţurile unde sună dulce graiul românesc, au pus suflet şi puterile lor în serviciul idealului naţional”⁷.

Pe 23 Mai 1919 la prima sa vizită în Oradea, Regele, încă neîncoronat, Ferdinand I şi Maria au fost impresionaţi de cortegiul ţăranilor din satele bihorene care exprimau deopotrivă suferinţa, durerea trecutului dar şi nădejdea unui viitor frumos. Patru zile mai târziu suveranul spunea: „Am venit între voi, aici la Turda şi în plaiurile mândre ale acestui district, şi mi-am spus că pentru Mine este o datorie patriotică de a le vedea, căci am călcat şi în ţinuturile realipite la Patria Mumă ca să vizitez locul unde marele Voievod (Mihai Viteazul – n.n. CM), care a ţinut sub stăpânirea lui odată România Mare, a trecut din viaţa pământească în cea eternă, şi unde eroi ai românismului, Horea şi ceilalţi, şi mai ales Avram Iancu au gândit şi murit ca eroi. Pentru Mine era o datorie de a aduce sufletului lor prinosul Meu de recunoştinţă. Aceste mari figuri ale istoriei românismului ne-au lăsat o moştenire sfântă, ne-au lăsat o iubire de neam mai presus de orice iubire. Memoria lor ne-a susţinut în toate timpurile de dureri, chinuri şi restrişte ea ne-a dat şi curajul de a lupta până la sfârşit şi graţie acestui curaj şi învăţăturilor trase din viaţa şi virtuţile lor, am putut ajunge la încoronarea gândurilor lor”⁸.

Ştiţi unde a fost amplasată tribuna oficială în Oradea? Exact în faţa statuii unde astăzi stă, semeţ pe cal, Mihai Viteazul, privindu-l parcă la dunga orizontului şi venerându-l. Priviţi fotografia! Acolo cei doi mari întregitori, alături de românii de pe aceste plaiuri îşi pot privii cu mândrie faptele.

Am putea exemplifica cu multe alte citate din timpul primei vizite în Ardeal al suveranului României Mari din care reiese concepţia şi admiraţia sa faţă de înaintaşi. Din toate însă reiese acelaşi mesaj de recunoştinţă şi de venerare a memoriei întâiului Voievod întregitor, al cărui urmaș era ca rege al (tuturor) românilor. Am așezat în paranteză„tuturor” deoarece o parte dintre români au rămas în afara granițelor impuse la Paris, chiar dacă Maramureșenii și crișenii au hotărât la Alba Iulia Unirea, precum și timocenii au rămas la sârbi. Căutarea acelui măreț înaintaș: Mihai Viteazul, sau Avram Iancu (Cuza – deși ales domn la 1859, fiind detronat cu ajutorul brătienilor susținători ai monarhiei, nu era citat – fiind adesea înlocuit cu Regele Carol I, de care este lipită modernitatea României, când în fapt aceasta a fost începută de Domnul Tudor Vladimirescu), reprezentau, pentru noul Rege al României Mari, simboluri de veșnică recunoștință!

Şi în cel mai înălţător moment din viaţa sa, Ferdinand I l-a glorificat pe Mihai Viteazul. Cu siguranţă că, prin urcarea pe scaunul domnesc al lui Mihai Viteazul, Ferdinand I nu l-a dat uitării, nu l-a îndepărtat din conştiinţa românismului. Dimpotrivă, şi faptele sale pe front se situau la înălţimea gloriosului Voievod de Alba Iulia. „Spre a chema binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor fapte măreţe din care a ieşit România Mare şi spre a le da o consfinţire în faţa scumpului nostru popor, Ne-am adunat la Alba Iulia, străveche cetate a Daciei romane şi gloriei lui Mihai Viteazul şi aici, azi 15 octombrie 1922, de faţă fiind membrii Familiei regale, reprezentanţii Suveranilor ai ţărilor aliate şi amice, Senatului şi Adunării Deputaţilor, căpeteniile armatei, membrii tuturor corpurilor constituite a le ţării şi Academiei Române(…) Ne-am încoronat Eu şi scumpa mea soţie Maria (…), am întocmit şi subscris în al nouălea an al domniei noastre, acest de faţă document”9.

Noi socotim că, momentele Marii Uniri, pregătite la Oradea, au câteva date de referinţă: 12 octombrie 1918 – Declaraţia de la Oradea; Votul delegaţiei bihorene (136 persoane cu delegaţie şi mandat de vot în favoarea unirii) la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918; intrarea armatei române în Oradea la 20 Aprilie 1919, în frunte cu generalul Traian Moşoiu, îşi au rădăcina în faptele Voievodului Mihai Viteazul.

Acelaşi general T. Moşoiu s-a ocupat de ridicarea unei frumoase statui regelui întregitor Ferdinand I (1924), demolată de autorităţile administraţiei horthyste (1940-1944). Ştim, cunoaştem şi apreciem deopotrivă faptele din tranşeele unirii ale soldaţilor, generalilor, oamenilor politici şi de cultură ai vremii, pe care le preamărim şi omagiem în manifestările ştiinţifice şi culturale pe care, chiar şi fără susţinerea financiară a organelor locale, le organizăm anual. Cunoaştem şi apreciem deopotrivă strădania lui I. C. Bratianu de a demonta propaganda delegaţiei maghiare pe parcursul pregătirii Conferinţei de Pace de la Paris (1920). Şi lui, trebuie să-i ridicăm o statuie în Oradea, nu de alta dar a crezut cu adevărat că ceea ce se hotărâse aici, pe 12 octombrie 1918, face parte din istoria naţională, este un bun al patrimoniului naţional istoric(Statuie ridicată în 2019 în Parcul Muncitorilor din Oradea).

Ca secretar al Asociaţiei Culturale Mihai Viteazul, asociaţie din iniţiativa căreia şi cu fondurile exclusive ale membrilor cotizanţi (cadre militare active şi în rezervă) s-a înălţat statuia ecvestră a Voievodului Mihai, şi s-a sfinţit exact pe data de 19 August (1994), zi în care duşmanii l-au răpus la Turda (1601), consider ca pe o datorie de onoare să reamintim asemenea momente remarcabile. Ori de câte ori, la oră exactă, din turnul Primăriei se cântă Marşul lui Iancu să ne amintim că şi el a continuat opera începută de Mihai Viteazul.
 

Pentru că printr-o fatalitate a istoriei, în 1940 prima grijă a administrației Horthyste a fost acea a dărâmării tuturor simbolurilor românești și ștergerea oricărei inscripții în limba română, printre care și statuia Regelui Ferdinand I din Oradea,  a Reginei Maria, generalului Moșoiu, ori a Regelui Carol al II-lea, Eminescu, Delavrancea, etc. Această fatalitate istorică nu putea fi ștearsă prin așa-gândita restaurație pierdută – numită relocare de către primarul demolator – deoarece acolo exista, în acel moment 2019, amplasată legal statuia Voievodului Mihai Viteazul!

Col. r. dr. Constantin MOŞINCAT

Preşedinte executiv al

Asociaţiei Naţionale a Cavalerilor de Clio

1^ Foaia Decezană, 15 octombrie 1922, Nr. 40, p. 4

2^ Ibidem

3^ A.M.R. fond, dos. F. 27

4^ Consatntin Moșincat, Cronică de marș. 80 de ani de la înființarea Diviziei 11 Infanterie, Editura Cogito Oradea, p.115 – Cavalerii ordibului Mihai Viteazul În războiul întregirii (Regimentul 18 Infanterie Gorj, Regimentul 1 Artilerie Munte, Regimentul 2 Dorobanți Vâlcea și 13 ofițeri).

5^ Constantin Moșincat, La spargerea lumii: Complotul de la Oradea (în curs de pregătire pentru tipar)

6^ Neculae Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I cuvânt pentru întregirea neamului românesc, Ed. Metropol, 1994, p. 64

7^ Ibidem, p. 148

8^ Ibidem, p. 156

9^ Ibidem, p. 78

Alegoria și efectele proastei guvernări

                 Joi, 19 mai 2022, orele 18:00, în Amfiteatrul Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai” Bihor,a avut loc conferința lui Bogdan Bucur ,,Alegoria și efectele proastei guvernări: de la Ambrogio Lorenzetti la Dimitrie Gusti”.

                 Bogdan Bucur   lector universitar la Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București a fost într-un  dialog de înalt nivel  cu prof. univ. dr. habil Sorin Șipoș cu  lect. univ. dr. Mihai Maci inițiatorul întâlnirii ,cu  Adrian Hatos prof. univ. la Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Sociologie-Asistență Socială , Gabriel Moisa profesor univ. habil. decan la Facultatea de Istorie, Relaţii internaţionale, Ştiinţe politice şi  Ştinţele comunicării de la Universitatea din Oradea , dr. Laurențiu Petrilă consilier guvernamental , expert la Ministerul Educației, lector la universitatea Agora și alte personalități universitare locale .

                    Bogdan Bucur a analizat documentele din sute de cercetări monografice realizate în perioada interbelică de Școala Sociologică condusa de Dimitrie Gusti pentru a evalua starea opiniei publice față de administrație și de politică. În fond, datele culese de monografiști sunt cele mai credibile informații privind starea de spirit a epocii.

                    Spicuim din ideile pe care le-am desprins din dialog.

- Bogdan Bucur, vorbind despre cercetarea autentică și despre plagiat a menționat că  a fost primul care a deschis în arhive dosarele pe care le-a întocmit Dimitrie Gusti și studenții  conform metodologiei de studiu elaborate . Acest lucru nu este în regulă! 

-  Volumul “Sociologia proastei guvernări în România interbelică” a primit premiul Academiei Române. Nu e o lucrare demitizantă ci o carte de știința foarte fain scrisă care ar trebui citită în primul rând de politicieni. Este o oglindă istoriografică a vremurilor , scrisă cu luciditate, talent  și umor.( Mihai Maci )

- Din dialog a reieșit că în oricare perioadă de timp  istoric,  pentru proasta guvernare, românii au dat vina pe alții. În perioada interbelică vinovați au fost evreii; în perioada timpurie  grecii și turcii.

- Călătorii străini care vorbeau despre Țările Române observau resursele naturale deosebite, poziția geografică, potențialul ca țară, dar mai vorbeau despre devastare și corupție.( Sorin Șipoș)

-România este din punct de vedere istoric un stat tânăr care vede peste tot dușmani și creează o istorie militantă glorioasă.

- S-a menționat că nu avem nici o lucrare serioasă despre anii 1990 . 

 -Concluziile sunt șocante: românii transilvăneni sau cei din Basarabia regretau deja administrațiile imperiale anterioare chiar dacă se bucurau că au scăpat de opresiunea etnică și națională. La fel, locuitorii satelor de deal aveau nostalgia autoguvernărilor bazate pe dreptul cutumiar.

( Mihai Maci) 

-Bogdan Bucur a încheiat spunând că România a progresat  ca și stat! 

                                              

 

                                       

PENTRU NEAM ȘI ȚARĂ

 

 În unul din articolele publicate pe platforma Bibliotecii Bravului Cavaler, Prof. univ. Dr. Dumitru PREDA, diplomat de carieră, ambasador plenipotențiar al României la Havana, Cuba, și reprezentant la UNESCO, revenit la prima dragoste, istoria – autor a numeroase cărți – vezi profilul în Slaonul Cavalerilor din – a lăsat frumoase gânduri pentru Eroi și Vetrani, așa cum le-a așternut în fascinanta sa operă științifică. Reproducem mai jos acel articol.

 „Ferice acel popor care are mulţi eroi” stă scris pe una din miile de plăci de pe monumentele ridicate pe tot cuprinsul României spre cinstirea vitejilor ostaşi care, prin jertfa lor generoasă şi pilduitoare, au dat concreteţe idealului unirii neamului românesc într-o singură fiinţă statală, pecetluind pentru totdeauna în memoria omenirii drepturile noastre istorice asupra pământului pe care l-au hrănit şi-l hrănim mereu cu sudoarea ostenelilor noastre şi aspiraţia legitimă de mai bine.


Anii 1916-1920 aveau să aducă în faţa tuturor imaginea virtuţilor unui popor ferm decis să-şi apere libertatea şi care, depăşindu-şi propriile slăbiciuni şi şovăieli, se va dovedi capabil să învingă în numele şi pentru dreptatea cauzei pe

ntru care se ridicase la luptă în zi de Sfânta Maria 1916. De atunci au trecut mai bine de o sută de ani. Eroii acelor crâncene încleştări au trecut de mult spre eternitate. Despre acele zile, luni şi ani de cumpănă ni s-au păstrat numeroase şi diverse mărturii, care s-au depus una lângă alta, alcătuind o preţioasă comoară a conştiinţei naţionale.

Războiul reprezintă pentru orice militar o încercare supremă, confruntarea cu realitatea teatrului de operaţii, cu inamicul, constituind adevărata probă a pregătirii sale, desfăşurată de multe ori pe parcursul unor decenii de viaţă. Cu atât mai mult greutatea evenimentului este resimţită de comandant, de omul care trebuie, care are datoria să-şi conducă la victorie oamenii săi. Pe umerii fiecărui comandant, şi mai ales ai acelora aflaţi în fruntea marilor unităţi apasă răspunderi uriaşe, asupra capacităţii lor fizice şi psihice se exercită presiuni extraordinare, evenimentele şi situaţiile de luptă se scurg cu repeziciune, deseori neprevăzute. Şi, nu de puţine ori, aşa după cum istoria a înregistrat, ofiţeri şi chiar generali de foartă bună profesionalitate, recunoscută în timp de pace, nu au reuşit să facă faţă cu succes acestor încercări crude. Căci în acele momente calităţile de inteligenţă, temeinicia pregătirii ostăşeşti şi chiar cele mai alese virtuţi sufleteşti nu sunt totdeauna suficiente dacă omul-comandant nu are şi o structură aparte, nişte nervi de otel, care să-l facă să rămână el însuşi stăpân pe creierul său în clipele în care în văzduh vâjîie proiectilele deasupra capului şi pământul de lângă tine tresaltă sub greutatea miilor de obuze, când clocotul exploziilor şi ritmul sacadat al armelor seceră vieţi după vieţi în jurul tău, când ştie că şi pe el moartea îl poate întâlni în orice secundă, şi mai mult când, la diferite intervale, i se raportează ştiri îngrijorătoare: cutare comandant de pluton a căzut, poziţia batalionului din dreapta a fost pierdută şi în sectorul x se semnalează infiltrări ale inamicului, legătura cu unitatea de lângă tine s-a întrerupt… Iar el, comandantul, trebuie să acţioneze iute, să hotărască succesul sau înfrângerea, viaţa sau moartea.

                Comandant adevărat nu este decât acela care, oricare ar fi dificultatea şi primejdia situaţiei prin care trece, rămâne cu puterea de discernământ şi calmul neatinse, exemplu de curaj în faţa ostaşilor săi, luând cu promptitudine măsurile cele mai judicioase dictate de împrejurări şi semnând fără să-i tremure mâna ordinele de operaţii.


            E locul să arătăm eroarea făcută de mulţi istorici şi analişti de a subestima ponderea valorii, a personalităţii comandantului în victoriile obţinute de armata română, aşa cum a fost la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz în 1917. Iar izbânda obţinută la finalul Marelui Război – Unirea Românilor din 1918 –, care aparţine, fără îndoială, întregului popor, soldaţilor care au sfidat moartea şi au luptat cu eroism pentru cauza Patriei, nu poate fi evaluată pe deplin fără contribuţia conducătorilor de elită. Pentru că se ştie că numai atunci când au în frunte un comandant care întrunește în persoana sa toate capacitățile şi virtuțile ostășești superioare, soldaţii dau proba maximă a calităților.

                Mărășeștii nu ar fi reprezentat, de exemplu, acel simbol veșnic al trăiniciei în istoria neamului românesc dacă nu ar fi existat geniul generalilor Constantin Presan, Eremia Grigorescu, sau Constantin Christescu şi dacă ei nu ar fi avut în subordine comandanți de mari unități de talia generalilor Constantin Scărişoreanu, Ion Popescu, Aristide Razu, Henri Cihoski sau Grigore Bunescu.

             Bătălia de la Mărăşeşti, această „Marnă românească”, ca şi celelalte biruințe  obținute în anii de foc ai Războiului de Întregire din 1916-1920, sacrificiile şi obolul de sânge al celor peste un milion de români, morţi, răniţi şi dispăruți, constituie prin exemplara lor contribuţie la edificarea statului unitar, independent şi suveran un izvor neîntrerupt de energie naţională.

            Prin acţiunile lor, pe care avem obligația morală de a le readuce permanent în memoria generațiilor, ostașii armatei române s-au aflat la înălțimea timpurilor pe care le-au trăit, pentru că aşa cum a rostit unul dintre comandanții lor „nu este chip mai măreț de a vă face datoria decât [ca] în toate faptele să vă călăuziți de dragostea de Neam şi de Ţară”.

Nu-i așa că datoria merită chiar și jertfă, merită țara care trebuie dată întreagă generațiilor viitoare!

Invitație

Vă invităm la spectacolul ”Avram Iancu – de la moarte la viață”: Un eveniment organizat de Editura Cetatea Romei și Institutul Cultural Român.

Din program

 Concert susținut de soprana Sara Mihali, momente oferite de corpul de balet Colibri al Casei de Cultură Borșa, concert la fluier marca Noian, 

Lansarea cărții ”Avram Iancu” – prezentată de editorul Nicoară Mihali. 

În Oradea în data de joi 5 mai, la Liceul Greco-Catolic ”Iuliu Maniu ”de  la ora 13 .

În data de 10 septembrie 2022 se vor împlini 150 de ani de la moartea lui avram Iancu.

Guernica

Bombardamentul de la Guernica,  a avut loc la data de 26 aprilie 1937, a fost un atac aerian al  aviației Germaniei Luftwaffe,  divizia „Legion Condor”, asupra orașului basc Guernica. 

Această secvență de istorie rămâne sub mai multe forme în memoria posterității:

Un tablou:

 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/pablo-picasso-guernica-1937-biografia-unui-tablou

Picasso locuia la Paris când guvernul republican spaniol l-a abordat în 1937 pentru a crea  o pictură murală pentru pavilionul lor de la  târgul mondial din acel an. Spania era în război  civil - între  naționaliști și guvern, iar  republicanii au văzut evenimentul internațional ca o oportunitate de a-și afirma legitimitatea și de a condamna armata naționalistă a generalului Franco . Picasso,a acceptat iar câteva luni mai târziu, aeronavele germane, la cererea naționaliștilor, au bombardat puternic orașul Guernica pe 26 aprilie. Bombardamentul de trei ore,a distrus orașul   și a ucis sau rănit o treime din populație. Tragedia l-a determinat pe Picasso să lucreze la comandă și a finalizat pictura enormă (3,49 × 7,77 metri) în aproximativ trei săptămâni.

Când s-a încheiat târgul mondial, Republica Spaniolă a făcut un turneu cu pictura  Guernica în toată Scandinavia și Anglia pentru a crește gradul de conștientizare și a aduna fonduri pentru cauza lor. Cu toate acestea, în 1939, naționaliștii au venit la putere. Picasso a refuzat vehement să permită reședința picturii în Spania în timp ce Franco a condus, declarând că „tabloul va fi predat guvernului Republicii Spaniole în ziua în care Republica va fi restaurată în Spania!”  
 
 În timpul ocupației naziste a Franței, Picasso împrumutat Guernica la Muzeul de Arta Moderna (MoMA) din New York, care a făcut turul  Statelor Unite și în alte părți de aproape 20 de ani de la. Pe măsură ce pictura a călătorit, a crescut în faimă, provocând dezbateri aprinse despre arta și sursele literare ale lui Picasso, procesul de lucru și simbolismul imaginilor.

Picasso a murit în 1973, cu doi ani înainte de Franco și nu a asistat niciodată la revenirea picturii în Spania. După ani de negocieri, MoMA a restaurat Guernica în Spania în 1981, unde a fost găzduit în Casón del Buen Retiro, o anexă a Muzeului Prado din Madrid. În 1992, pictura a fost mutată în Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía (numit Regina Sofía), noul muzeu național al  Spaniei  dedicat artei din secolul al XX-lea. Mutarea a  sfidat dorința exprimată de Picasso ca pictura să  rămînă la muzeul  Prado.

 
________________________________

Guernica - film si carte

https://www.theguardian.com/film/2015/nov/08/reporter-guernica-inspired-picasso-film-drama

https://www.theguardian.com/books/2003/apr/06/biography.features

Write the good fight/ Scrie despre lupta dreaptă
Biografia lui Nicholas Rankin's  de  George Steer, Telegrame din Guernica , este un omagiu adus corespondentului 

de război a cărui

 mesaje și fotografii l-au inspirat pe Picasso.

Filmul Guernica 

Regizor: Koldo Serra
Scriitor: Barney Cohen, Carlos Clavijo Cobos
Actori: James D'Arcy, María Valverde, Jack Davenport


 

Filmul reușește să surprindă atmosfera secolului și a evenimentelor. Tragedia se construiește în jurul poveștii de dragoste între Henry  un corespondent de război american , cinic,  și Teresa cenzorul  guvernului republican , a cărei misiune era să verifice corespondența care pleca din Spania spre ziarelel internaționale.

 

___________________________

Poeți și poezii

Aveți aici doua linkuri cu poezii inspirate de această tragedie istorică.

http://www.lydiasyson.com/poems-inspired-by-guernica1937/
https://www.bacdefrancais.net/guernica.php

Si o carte din colecțiile noastre a cărei text  semănă cu pictura lui Picasso , frânt  în descrierea durerii.

___________________________

Motivele bombardamentului

Orașul Guernica avea o valoare simbolică, autonomia juridică și fiscală erau reprezentate de arborele din Guernica, unde regii Castiliei și apoi ai Spaniei mergeau să depună jurământ că vor respecta forurile basce.
Potrivit izvoarelor locale arborele din Guernica pe care naționaliștii voiau să-l doboare ar fi fost protejat de carliștii navarezi.

Acest bombardament a fost adesea considerat ca fiind unul dintre primele raiduri din istoria aviației militare moderne asupra unei populații civile fără apărare, și denunțat pentru aceasta drept un act terorist.

_______________________________________

Remarcabilă poveste , adusă în prin plan  de un film difuzat după ora 1 noaptea.

Cei care doresc mai multe  amănunte pot urmări linkurile . 

C.C. Catch

Caroline Catherine Müller e o cântăreaţă pop germană, ce s-a născut pe 31 iulie 1964 şi e cunoscută sub pseudonimul artistic, de scenă, C.C. Catch. Cariera ei muzicală e foarte cunoscută mai ales datorită colaborării din anii 1980 cu compozitorul Dieter Bohlen (membru al formaţiei Modern Talking, ce a compus practic muzica acestei renumite formaţii de muzică uşoară germane). C.C. Catch s-a născut în oraşul Oss din sudul Olandei, dar părinţii ei sunt germani, şi la sfârşitul anilor 1970 familia s-a mutat de tot, în Germania. Încă din copilărie, părinţii au sprijinit-o recunoscându-i talentul muzical şi încurajându-i dorinţa de a deveni o cântăreaţă faimoasă. Tatăl artistei a sprijinit-o în mod deosebit, jucând un rol important în cariera ei, ca manager şi organizator al turneelor fiicei sale. Tot din timpul copilăriei, C.C. Catch a participat la numeroase concursuri de talente muzicale şi înainte de a se lansa cu succes pe piaţa muzicală internaţională a făcut parte din cvintetul de muzică uşoară germană numit Optimal (din acest cvintet patru membri erau femei).

C.C. Catch în anii 1980

Dieter Bohlen în anii 1980

Chris Norman, C.C. Catch și Dieter Bohlen înaintea unei emisiuni tv

Cariera muzicală

Caroline Catherine Müller a fost descoperită de Dieter Bohlen, ce a observat-o într-o apariţie de pe o scenă muzicală din Hamburg. Convins că va deveni o cântăreaţă de succes, Bohlen a ajutat-o să semneze un contract cu renumita companie germană de producţie muzicală BMG (Bertelsmann Music Group) lansându-i efectiv, cariera muzicală solo. Tot Bohlen i-a dat şi numele de scenă, cei doi "C" reprezentând iniţialele prenumelor artistei şi cuvântul "Catch" ce i s-a părut că s-ar potrivi perfect cu iniţialele dinaintea lui.

În 31 iulie 1985, C.C. Catch a lansat pe piaţă single-ul ei de debut, intitulat "I Can Lose My Heart Tonight". Iniţial, această melodie a avut un succes moderat pe piaţa muzicală europeană, reuşind să se claseze printre primele 20 de melodii din clasamentele single-urilor din principalele ţări europene, mai ales în Germania şi Elveţia. C.C. Catch şi Dieter Bohlen au lucrat împreună până în anul 1989, perioadă în care compania de producţie muzicală Hansa Records (o subsidiară a BMG) a lansat pe piaţă patru albume de studio şi doisprezece single-uri ale cântăreţei germane (practic la aceste patru albume muzica, versurile şi aranjamentul muzical a fost realizat de Dieter Bohlen, el fiind de altfel şi producătorul acestora). Dintre aceste single-uri 8 au ajuns între primele 20 de melodii din clasamentele europene ale single-urilor, iar un album s-a clasat între primele 10 locuri din topurile albumelor din trei ţări europene (Germania, Elveţia şi Norvegia).

Primul album de studio, intitulat "Catch the Catch", a fost lansat pe piaţă în data de 28 aprilie 1986 de compania germană Hansa Records. De pe acest album, trei melodii au fost relansate ca single-uri: "I Can Lose My Heart Tonight", "Cause You Are Young" şi "Strangers by Night". Toate melodiile de pe acest album, ca de altfel şi cele de pe următoarele trei albume de studio fac parte din genul eurodisco şi synthpop, foarte apreciat de melomani de-a lungul anilor ‘80 şi ‘90 din secolul trecut. Acest album a fost cel mai apreciat album al cântăreţei germane, el reuşind să se claseze pe locul 6 în clasamentul albumelor din Germania şi Norvegia, şi pe locul 8 în Elveţia.

Coperta albumului Catch the Catch

Al doilea album de studio, intitulat "Welcome to the Heartbreak Hotel", a fost lansat pe piaţa muzicală în data de 8 decembrie 1986, tot de compania Hansa Records. De pe acest album două melodii au fost relansate ca single-uri: "Heartbreak Hotel" şi "Heaven and Hell". Deşi acest album a fost bine apreciat de publicul meloman, el nu a reuşit să se claseze în topurile albumelor decât pe locul 22 în Spania, 28 în Germania şi 44 în Suedia. Pentru vânzările din Spania acest album a primit discul de aur.

Coperta albumului Welcome to the Heartbreak Hotel

Al treilea album de studio, "Like a Hurricane" a fost lansat pe piaţă în anul 1987, de aceeaşi companie germană. De pe acest album două melodii au fost relansate ca single-uri: "Are You Man Enough" şi "Soul Survivor". Albumul "Like a Hurricane" s-a clasat pe locul 25 în clasamentul albumelor din Spania şi pe locul 30 în Germania. 

Coperta albumului Like A Hurricane

Al patrulea album de studio, "Big Fun" a fost lansat pe piaţă anul următor, în 1988, fiind ultimul produs de Dieter Bohlen şi vândut de Hansa Records. De pe acest album patru melodii au fost relansate ca single-uri: "Backseat of Your Cadillac", "Summer Kisses", "Nothing But a Heartache" şi "Baby I Need Your Love". Acest album s-a clasat cel mai bine în Spania, unde a reuşit să urce pe locul 22 din clasamentul albumelor.

Coperta albumului Big Fun

La începutul anului 1989, C.C. Catch era nemulţumită de faptul că Bohlen nu era de acord să contribuie şi ea la scrierea propriilor melodii, de aceea de comun acord au încheiat colaborarea şi contractul cu BMG. Totuşi, după încheierea acestei colaborări, C.C. Catch a trebuit să mai "lupte" câteva luni în diferite tribunale din Germania, pentru a-şi putea păstra numele de scenă. În toamna aceluiaşi an, C.C. Catch s-a întâlnit la filmările unui spectacol de Anul Nou din Spania cu managerul muzical Simon Napier Bell, şi la scurt timp s-a înţeles cu el şi a semnat un contract cu acest manager şi cu compania de producţie Metronome (subsidiară a mai cunoscutei companii Polygram). Sub sigla Metronome, C.C. Catch a lansat pe piaţă, la sfârşitul anului 1989, al cincilea album de studio, intitulat "Hear What I Say". La producţia acestui album C.C. Catch a fost ajutată de Andy Taylor (fost membru al formaţiei Duran Duran), Dave Clayton (ce colaborase înainte cu George Michael şi U2) şi Jo Dworniak. La scrierea a 7 din cele 10 melodii de pe acest album a colaborat, de data aceasta în mod activ şi C.C. Catch, dându-le astfel o notă mai personală. În plus, la melodiile de pe acest album se observă pe lângă binecunoscutul gen disco şi pop, o puternică influenţă house, funk şi swing. De pe acest album două melodii au fost relansate ca single-uri: "Big Time" şi "Midnight Hour".

Simon Napier Bell

Andy Taylor

Dave Clayton

Jo Dworniak

Coperta albumului Hear What I Say

După lansarea celui de-al cincilea album de studio, la începutul anului 1990 C.C. Catch şi-a încheiat contractul cu compania Metronome şi s-a mutat la Londra dedicându-se meditaţiei yoga, şi de atunci până azi nu a mai înregistrat nici un album nou de studio. În 1992 a lucrat la un proiect comun cu muzicianul englez Peter Gabriel (solistul formaţiei Genesis până în anul 1975) şi din această colaborare a apărut pe piaţă melodia "Harmonix", cântată tot de C.C. Catch. Melodia aceasta a apărut ulterior, înregistrată, în 1993 şi pe albumul "Way Down Below Buffalo Hell" lansat de formaţia Jam Nation’s. În 1998 C.C. Catch s-a reîntors în Germania, a lansat un nou single "Megamix ‘98", iar după lansarea acestui single a participat în emisiunea muzicală de televiziune de la BBC intitulată Top of the Pops unde a cântat o melodie împreună cu rapper-ul Krayzee. Peste cinci ani, în 2003 a lansat un nou single "Shake Your Head", ce a ajuns până pe locul 12 în clasamentul single-urilor din Spania, această melodie fiind ulterior foarte apreciată în sudul Europei, în vara acelui an. În anul următor, 2004, a lansat un nou single în cadrul emisiunii muzicale Comeback – Die Big Chance difuzată de postul german de televiziune ProSieben. Single-ul "Survivor" a fost ulterior inclus şi pe albumul "Comeback United", album pe care sunt înregistrate melodiile cântate de mai mulţi artişti ce au participat la acea emisiune (în afară de C.C. Catch mai sunt melodii interpretate de Limahl, Chris Norman, Benjamin Boyce, Coolio, Jazzy von Tic Tac Toe, Haddaway, Emilia and the Weather Girls). În acelaşi an, a cântat în S.U.A. colaborând la concertele susţinute acolo de Modern Talking.

Peter Gabriel în anii 1990

Chris Norman în anii 1990

În septembrie 2010, C.C. Catch a lansat un nou single, intitulat "Unborn Love", la producerea căruia de data aceasta a colaborat cu producătorul muzical spaniol Juan Martinez. În 2014, C.C. Catch a lansat single-ul "Another Night In Nashville" în care melodia e interpretată alături de Chris Norman (fostul lider al formaţiei engleze Smokie). În 2015, a susţinut, singură de data aceasta, câteva concerte în S.U.A., cele mai mari vânzări de bilete reuşindu-le la concertele din Los Angeles, Chicago şi Dallas. Anul următor, a cântat în câteva mari oraşe din Canada, cel mai mare concert fiind cel susţinut în Toronto. În 2017, a realizat un turneu de succes în câteva ţări din America de Sud (Argentina, Peru, Chile, Brazilia şi Bolivia). În 2018 şi 2019, putem spune că s-a reprofilat pe Europa de est, aici susţinând mai multe concerte, acum doi ani de exemplu a susţinut un concert la Cluj-Napoca, iar anul trecut la Bucureşti.

Producătorul muzical Juan Martinez

În afara celor cinci albume de studio, de la sfârşitul anilor ‘80 şi până în 2011 C.C. Catch a mai lansat pe piaţa muzicală 13 albume de tip compilaţie ce au în cuprinsul lor o parte din single-urile ei, aranjate în diferite conformaţii şi stiluri muzicale. Pe unele din albume apar şi melodii nelansate anterior pe albumele de studio. Sub sigla companiei de producţie Hansa Records a lansat trei albume de acest tip: "Diamonds: Her Greatest Hits" (16 mai 1988), "Best of ‘98" (1998) şi "In the Mix" (12 mai 2003). Sub sigla companiei Ariola Express (tot o subsidiară a BMG) a lansat cinci albume: "Super 20" (2 ianuarie 1990), "Backseat of Your Cadillac" (1991), "Super Disco Hits" (2 mai 1994), "Heartbreak Hotel" (3 iulie 2000) şi "Best of C.C. Catch" (18 septembrie 2000). Sub sigla companiei independente, tot germane, de producţie muzicală Edel a lansat patru albume: "Catch the Hits" (16 septembrie 2005), "The 80’s Album" (28 octombrie 2005), "Maxi Hit Sensation-Nonstop DJ" (12 mai 2006) şi "Ultimate C. C. Catch" (23 noiembrie 2007). Ultimul album de tip compilaţie intitulat "25th Anniversary Box" (ce conţine 5 c.d.-uri) a fost lansat pe piaţă sub sigla 4ever Music, pe 11 noiembrie 2011, acest c.d.-box având acest titlu pentru că C.C. Catch aniversa în acel an 25 de ani de carieră muzicală.

Pentru realizarea acestui articol, ce ne detaliază cariera artistei C.C. Catch, m-am inspirat din următoarele surse de internet:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/C._C._Catch

2. https://en.wikipedia.org/wiki/C._C._Catch

3. https://en.wikipedia.org/wiki/Catch_the_Catch

4. https://en.wikipedia.org/wiki/Welcome_to_the_Heartbreak_Hotel

5. https://en.wikipedia.org/wiki/Like_a_Hurricane_(album)

6. https://en.wikipedia.org/wiki/Big_Fun_(C.C._Catch_album)

7. https://en.wikipedia.org/wiki/Hear_What_I_Say

Prof., bibliotecar Florin Miheş.