Monografia Comunei Sanmartin

Vineri, 31 mai, la Școala "Floare de Lotus" din Sânmartin, în prezența ambasadorului României în Republica Italiană, Republica Malta și Republica San Marino, George Bologan, fiu al comunei Sânmartin, a avut loc lansarea oficială a monografiei comunei.
Lucrarea, intitulată "Monografia Comunei Sânmartin",   a fost realizată de o echipă coordonată de istoricul Augustin Ţărău şi din care au mai făcut parte specialişti precum Gruia Fazecaş, Doru Marta şi Crăciun Parasca.

Evenimentul a fost organizat la Şcoala Floare de Lotus. Gazda întâlnirii, a fost  primarul Ioan Laza, Au mai participat  vicepreşedintele Asociaţiei Culturale D’ART, Radu Silaghi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ioan Mang,   deputatul Dumitru Gherman, protopopul ortodox Aurel Simion Goga şi mulți membri ai comunității interesați de acestă lucrare.

Prefaţa volumului finanţat din bugetul Consiliului Judeţean Bihor poartă semnătura ambasadorului român în Italia.

George Bologan este originar din satul Haieu din comuna Sânmartin, unde şi locuiesc părinţii săi. Bihoreanul a studiat la Vatican, a activat ca jurnalist pe lângă Sfântul Scaun, ocazie cu care l-a întâlnit de şase ori pe Papa Ioan Paul al II-lea, iar între anii 2012 – 2016 a ocupat funcţia de consul general la Milano.

În anul 2016, la propunerea preşedintelui Klaus Iohanis, bihoreanul a devenit ambasador al României în Italia, ţară în care trăieşte o comunitate puternică de circa 1,2 milioane de români.

Bihoreanul George Bologan a fost singurul ambasador român care, periclitându-şi postul, a avut curajul să ia atitudine alături de românii din diaspora care nu au putut vota la alegerile europarlamentare şi referendumul naţional pentru justiţie de duminică pe fondul numărului mic de secţii de votare. "Nu voi mai face alte declaraţii pe acest subiect", a spus ambasadorul.

Augustin Țărău a menționat că

 ” satele aparţinătoare comunei sunt încărcate de istorie. Pentru cei care nu ştiu satul Cihei şi-a luat numele de la colonia de tăbăcari cehi stabiliţi aici iar în Cordău s-au stabilit făurarii de săbii numite în maghiară "kard” .
La fel, satul Haieu şi-a luat numele de la maghiarul "hajó" însemnând luntre pentru că aici locuiau constructorii de ambarcaţiuni iar denumirea satului Rontău îşi are rădăcinile în maghiarul "rontó" în sensul de devastat, amintind de distrugerea localităţi de către turci în campania dusă împotriva Oradiei în 1589.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic, patriotic,  susţinut de corul de copii Floare de Lotus coordonat de Loredana Pantea  şi o sesiune de autografe

Monografia poate fi consultată în BibliotecaȘcolară a  Şcoalii Floare de Lotus, la Biblitote Județeană ” Gheorghe Sincai”, la Filiala Felix a Bibliotecii Județene, la biblioteca Spitalului de Recuperare din Felix.

Textul online poate fi citit aici 

 

Monografia orasului Marghita

Monografia a aparut la Editura Primus din Oradea, in anul 2007 . Este o lucrare lucrare bine documentată , care reflectă toate ascpectele vietii locuitorilor de pe aceste plaiuri, începând cu anul 1216, când localitatea a fost atestată pentru prima dată.

Colectivul de autori este format din: Nicolae Gal, iniţiatorul şi coordonatorul lucrării, profesor în Oradea, şi un grup de cadre didactice din Marghita: prof. Aurel Nandra, prof. Moise Ilieş, prof. Ovidiu Puşcaş, înv. Patriciu Birta şi prof. Mihai Maghiar. Autorii lucrării s-au străduit să oglindească cât mai fidel istoria localităţii, viaţa oamenilor din acest colţ de ţară, români, maghiari, romi, evrei etc., care convieţuiesc în armonie.

In ultimii ani am urmarit in monografii prezentarea bibliotecii, si in foarte putine am gasit cateva cuvinte, si acelea neesentiale , amintind doar existenta la un moment dat a acestei institutii.

In monografia Marghitei capitolul care vorbeste viata socio-culturala,  bibliotecii ii este dedicata o pagina, cu subtitlul activitati cu cartea.

Sunt amintiti cei care au lucrat de-a lungul anilor aici ca bibliotecari- Szilagy Stefan  in 1950.Huh Ecaterina, Heim Ecaterina,  dupa 1970 Dunai Olimpia, Maria Labau, Lucia Rus, Florica Ciordas, Maria Gila, Margareta Nanadra si Cseke Edit, care este si acum in activitate.

In memoria colectiva biblioteca ramane doar o institutie adresata copiilor, spre deosebire de Casa de cultura  careia ii sunt dedicate mult mai multe pagini...

Rabagani- monografia comunei

Peisajul documentar care descrie mediul rural bihorean s-a îmbogăţit în 2015 cu o nouă lucrare: "Monografia comunei Răbăgani-Bihor", apărută la editura "Terra Nostra" sub redactarea şi coordonarea prof. univ. dr. ing. Vidu Bidilean, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti".

Cititorului i se oferă informaţii cu privire la istoria şi identitatea unui areal geografic bine conturat, preocupările oamenilor pe parcursul dezvoltării economico-sociale şi spirituale a localităţii . Cele şase sate care alcătuiesc comuna - Albeşti, Brăteşti, Răbăgani, Sălişte de Pomezeu, Săucani şi Vărăşeni - s în coordonatele ce definesc Depresiunea Beiuşului.

In lucrare găsim relatări despre locuri şi oameni, vestigii istorice , istoria şi evoluţia satelor care aparţin de comună, problematica marilor reforme agrare (1864, 1921, 1945, 1991); evoluţia activităţilor economice ale zonei - agricultură, silvicultură, prelucrarea produselor.

În continuare se abordează probleme cu privire la populaţia şi evoluţia ei, structura acesteia, precum şi instituţiile administraţiei locale, familii (arbore genealogic) ; două capitole prezintă viaţa spirituală - biserica şi şcoala, inclusiv alte componente ale acesteia, cultura religioasă şi populară, datini, tradiţii, obiceiuri, toate acestea fiind tratate din perspectivă istorică şi la nivelul fiecărei localităţi componente ale comunei. Lucrarea se încheie cu un capitol care evocă acei oamenii de seamă, fii ai satelor  comunei Răbăgani.

Lucrarea poate fi găsită şi la Biblioteca comunei Răbăgani, bibliotecar MariaCostin.

Industrializare şi demografie în centrele urbane ale Crişanei (1960-1980)

Volumul ,,Industrializare şi demografie în centrele urbane ale Crişanei (1960-1980)’’, este o încearcare de reconstituire a unui aspect din evoluţia social-economică şi politică a ţării noastre, cuprins între sfârşitul ,,epocii Gheorghiu-Dej’’ şi parte din ,,epoca Ceauşescu’’.

Este un studiu axat pe unităţile industriale înfiinţate pe teritoriul Crişanei, ca urmare a procesului de industrializare socialistă a României. Prezenţa rezervelor solului şi ale subsolului au determinat dezvoltarea unor ramuri industriale diverse în regiune. S-au înfiinţat întreprinderi noi sau, din vechile ateliere cu acelaşi profil, prin comasare, s-au format uzine, fabrici, întreprinderi industriale, ce au intrat sub controlul statului ca unităţi industriale de subordonare republicană,  de subordonare locală şi cooperative meşteşugăreşti.

Structura lucrării este următoarea: o scurtă expunere privind procesul de industrializare în România democrat-populară, prezentarea câtorva coordonate ale industrializării Crişanei, caracterizarea economico-geografică, reperele legislative privind împărţirea administrativ-teritorială, resurse ale solului şi subsolului şi forme de proprietate şi subordonare ale întreprinderilor industriale, prezentarea istoricului acestor unităţi, prezentarea aparatului ştiinţific utilizat; reprezentarea indicatorilor economici şi a schimbărilor demografice ale populaţiei.

Multe dintre întreprinderile industriale din Crişana şi-au avut actul de naştere ,,în anii construcţiei socialiste’’. Atunci s-au alocat fonduri centralizate ale statului pentru dezvoltarea industriei. Astfel, s-au construit în Oradea: Centrala electrică şi de termoficare, Fabrica de mobilă, Fabrica de zahăr, Fabrica de produse lactate, la Suplacul de Barcău a fost pusă în funcţiune Rafinăria de petrol ,,Crişana’’. S-au reutilat şi dezvoltat alte uzine şi fabrici din Bihor: Întreprinderea de încălţăminte ,,Solidaritatea’’, Întreprinderea de alumină, Întreprinderea de produse chimice ,,Sinteza’’, Fabrica de confecţii Oradea, Întreprinderea textilă ,,Crişana’’, Întreprinderea de tricotaje ,,Mioriţa’’, Întreprinderea de conserve ,,Avântul’’, Fabrica de mase plastice ,,Viitorul’’, Întreprinderea minieră Dobreşti, Fabrica de sticlă Pădurea Neagră, Întreprinderea de industrie locală ,,Metalul’’ Salonta, Topitoria de in şi cânepă Palota, Întreprinderea ,,Refractar’’ Aştileu, Industria cărnii Salonta etc. După ’89 mare parte din aceste unităţi s-au desfiinţat, devenind nerentabile, altele s-au vândut pe acţiuni, intrând în ,,marea privatizare’’.

În perioada 1960 – 1980, atât în ţară, cât şi la nivelul Crişanei, s-au făcut simţite şi efectele negative ale politicii de industrializare. Populaţia a traversat o perioadă grea, cu destule lipsuri materiale ca urmare a eforturilor pentru modernizarea, mecanizarea şi automatizarea producţiei. A necesitat un efort deosebit aprovizionarea cu materii prime, menţinerea în funcţiune a utilajelor cu grad avansat de uzură fizică şi morală. Sub aspect strict cantitativ rezultatele au fost deosebite, dar au fost însoţite de unele neajunsuri de ordin calitativ. Industrializarea a produs schimbări şi în structura ocupaţională, ca şi în raportul sat-oraş. Până la aplicarea planului economic de dezvoltare a României, majoritatea românilor din Crişana locuiau în mediul rural. Mobilitatea populaţiei româneşti către oraşe a coincis cu dezvoltarea urbană, prin apariţia oraşelor Aleşd[1], Marghita[2], Nucet şi Ştei[3] şi a numeroaselor unităţi industriale ce au necesitat personal calificat, şi cu apariţia unei noi categorii socioprofesionale. În perioada industrializării intensive, Crişana a parcurs un program de sistematizare care a fost pus în practică prin demolarea parţială a satelor şi oraşelor şi reconstruirea după principii comuniste de ,,dezvoltare socială multilaterală’’ a României.

Analiza structurii şi dinamicii producţiilor industriale în Crişana demonstrează că toate ramurile au înregistrat creşteri, ponderea s-a schimbat an de an. Diversitatea ramurilor cu tradiţie mai dezvoltate în trecut, deşi au continuat să se dezvolte, au ocupat pondere mai mică în totalul producţiei industriale pe judeţ. Datorită potenţialul economic, Bihorul s-a situat printre primele judeţe ale ţării: ocupa locul 9 din punctul de vedere al populaţiei, locul 7 după suprafaţă, 8 după suprafaţa agricolă, 12 după numărul de salariaţi, 9 după numărul de muncitori, 14 după volumul de investiţii, 4 al producţiei globale industriale etc.[4]

Reconstituirea documentară concretizată în acest studiu s-a bazat pe o cercetare desfăşurată de-a lungul a aproximativ patru ani. Lucrarea este un instrument de lucru util pentru specialiştii interesaţi de acest subiect. Deschide o paletă diversă de cercetare domenială privind industrializarea din Crişana în contextul epocii, precum şi impactul acestui subiect asupra producţiilor istorice, economice etc. Un alt aspect ce trebuie relevat reprezintă analiza pertinentă privind metodologia utilizată în acest scop, chiar dacă unele date statistice ,,sunt relativ incerte, ele având, în mare parte, un caracter propagandistic’’ [5].

Declinul industriei a provocat scăderea populaţiei în multe localităţi cu foste unităţi industriale. De exemplu, Popeşti, aşezare împrăştiată cale de şapte sate pe Valea Bistrei, ,,e tot o vale a plângerii. Odată cu închiderea minelor din Voivozi, cel mai mare sat a devenit o imensă ,,părăseală”. Din traiul bun n-a rămas decât amintirea, iar cei care odinioară formau ,,cel mai înaintat detaşament al clasei muncitoare” trăiesc acum umilinţa de a-şi câştiga pâinea ,,ca muierile”, prin fabrici de confecţii şi de încălţăminte. Dacă înainte de 1989 erau 14000 de locuitori, acum abia mai sunt 8600’’. Şi aceştia doar pe hârtie, căci în realitate mulţi au plecat la muncă în străinătate’’[6] scria într-un articol din ziarul local.

O trăsătură obiectivă specifică cercetărilor serioase şi responsabile presupune continuarea şi completarea lucrării. De asemenea, e necesară cercetarea, identificarea, completarea tuturor informaţiilor despre unităţile studiate, dar şi a altor unităţi mai mici care au funcţionat în perioada cercetată. Aprofundarea temei pe relaţiile: Şimleu Silvaniei, Chişineu Criş - Ineul de Arad – Pâncota – Sebiş, aparţinătoate la un moment dat regiunii Crişana – se încadrează în dimensiunile noastre viitoare. Desigur, cu condiţia să găsim izvoarele arhivistice necesare şi să beneficiem de desecretizarea altora, pe care încă nu le-am găsit, respectiv nu am avut acces la ele (nefiind preluate de la fostele întreprinderi şi fabrici de Arhivele Naţionale – Filialele Judeţene Satu-Mare, Sălaj şi Arad).

Desigur că lucrarea de faţă reprezintă o modalitate de analiză a temei, dar suntem conştienţi că cercetările care se vor desfăşura pot aprofunda multiple aspecte domeniale, deoarece perioada studiată a cunoscut o mare diversitate a celor implicaţi în demersul istoric.

Dr. Mariana Barna