Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit și poveste, este alături de povestire, snoavă și legendă, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată încă din antichitate, răspândită într-un număr enorm de variante la toate popoarele.
Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea că prezintă evenimente și personaje ce posedă caracteristici supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt reale sau seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând, astfel, numele de fabulos și reprezentând, de fapt, un fantastic convențional, previzibil, ce vine în contrast cu fantasticul autentic modern, unde desfășurarea epică și fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite și se manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.
UN BASM
de George Coșbuc
„Va veni să vă cuprindă
Un flăcău cu negre plete
Şi frumos cum nimeni nu-i;
Voi fugiţi să nu vă prindă!
Uşa s-o încuiaţi la tindă,
Că, de vă sărută, fete,
Veţi muri de dragul lui!”
Şi-a venit flăcăul, cică,
Un voinic cum altul nu e!
Şi trei fete de-mpărat
Grabnic s-au ascuns de frică,
Numai fata cea mai mică
N-a putut grăbit să-ncuie,
Şi-a rămas la sărutat.
De-a murit, eu nu ţiu minte.
Acest basm mi-l spuse mama
Adormindu-mă, de mult!
Şi-i mult basm de-aici înainte,
Şi-am uitat a lui cuvinte!
Ah, de-aţi şti să-mi daţi voi seama,
Cum aş vrea să-l mai ascult!
Vreau să ştiu, să ştiu sfârşitul
A murit copila? Vine
Iar flăcăul de-a plecat?
Spuneţi cum e isprăvitul?
Ah, eu nu-nţeleg iubitul –
Şi s-a repetat cu mine
Basmul fetei de-mpărat!
