Cu ocazia comemorării a 2 ani de la moartea Tereziei Mozes, în data de 20 ianuarie , la 103 ani va prezentăm o mică expoziție cu exponate din această colecție.
Carol Mózes a vazut lumina zilei in 1917 la Oradea. A fost un medic diagnostician de exceptiei si un profesor cu simt pedagogic innascut.
In 1941 si-a luat licenta la Facultatea de Medicina din Cluj, incepandu-si activitatea la Spitalul evreiesc Brody Adél din Budapesta. Curand avea sa primeasca ordinul de mobilizare in detasamentul de munca. Intre anii 1942 - 1945 a servit ca medic in Detasamentul de munca 110/17 din Armata Maghiara. A fost alaturi de camarazii sai in Ucraina, Bielorusia, Polonia si Slovacia unde, in ciuda echipamentului medical rudimentar si conditiilor precare, a reusit sa salveze viata multora dintre ei.
In 1945 dr. Carol Mózes a revenit la Oradea unde avea sa urce toate treptele ierarhiei medicale. In 1971 a fost numit sef de sectie la Spitalul de Boli Infectioase. Doctorul nu s-a retras din activitate medicala nici dupa pensionare, astfel incat a petrecut 60 de ani neintrerupti la patul bolnavilor sai, vindecand atat prin competenta cat si prin dragostea sa de oameni, fara a face vreo diferenta intre pacienti, fie ei oamenii cei mai sarmani sau activistii de partid cei mai temuti. De aceea, la Oradea medicul Carol Mózes se bucura de dragostea bolnavilor si respectul orasului.
In 1948, la initiativa sa, la Oradea au fost infiintate cursurile de pregatire a surorilor medicale. In anul 1968, in Scoala Tehnica Sanitara de Asistenti Sanitari, institutia pe care oradenii o pomeneau cu familiaritate drept Academia Mózes, functionau 15 specializari. Intre anii 1948 - 1968 Doctorul Mózes a fost directorul scolii, functie pe care o cumula pe langa activitatea de la spital. Dat fiind ca pregatirea cadrelor medii sanitare reprezenta o orientare noua in Romania, Doctorul Carol Mózes a elaborat primele manuale pe care apoi le-a perfectionat si s-au bucurat de numeroase editii succesive. „Tehnica ingrijirii bolnavului” este lucrarea sa de capatai; a cunoscut zece editii, dintre care trei postume, servind ca manual pentru generatii de cadre medicale.
In anul 2003, orasul Oradea i-a conferit titlul de Cetatean de Onoare. S-a stins din viata in anul 2005. In 2006, la scoala intemeiata de el a fost dezvelita o placa memoriala.
