25 septembrie 2014

Operaţiunea "Market Garden" (III)

A șasea zi: vineri, 22 septembrie („Vinerea neagră”)
Germanii, după mai multe atacuri eșuate, care le-a provocat pierderi importante, nu au mai declanșat noi atacuri de infanterie fără o pregătire corespunzătoare de artilerie. Până la încheierea luptelor, germanii au adus în zona Oosterbeek cam 110 piese de artilerie, ca urmare a învățămintelor trase din luptele de la podul Arnhem. Numărul atacurilor directe împotriva pozițiilor aliate s-au împuținat, fiind vizate poziții specifice. Armele antitanc aliate bine poziționate au provocat germanilor pierderi importante și au intimidat atât echipajele blindatelor, cât și pe infanteriști. Cu toate acestea, la încheierea luptelor, supraviețuitorii Diviziei I aeropurtate erau depășiți din punct de vedere numeric în proporție de 4:1.
Trupele poloneze de la Driel, în ciuda faptului că nu au reușit să traverseze râul, au provocat o redistribuire a forțele germane. Germanii s-au temut ca polonezii să nu încerce să recucerească podul Arnhem și, mai mult chiar, să nu izoleze Divizia a 10-a Panzer SS, care în acel moment ținea piept Diviziei blindate de gardă britanice. De aceea, germanii au retras 2.400 de oameni de la Oosterbeek, care au fost mai apoi redistribuiți la Driel.
Joncțiunea dintre Brigada de parașutiști polonezi și Corpul al 30-lea
Odată cu ridicarea ceții, elementele Diviziei a 43-a, care se delasau spre Driel, au fost expuse atacurilor subunităților germane. Avangarda diviziei a ajuns la Driel seara. În timpul nopții, în ciuda lipsei de bărci de asalt, aliații au încercat fără succes să traverseze râul. Geniștii britanici și polonezi au încercat fără succes să improvizeze un pod plutitor din bărci mici legate între ele cu cabluri de semnalizare. Soldații polonezi au traversat cu greu râul, vâslind împotriva curentului puternic. Datorită focului puternic al germanilor, numeroși soldați polonezi au pierit, și doar 52 de parașutiști ai Companiei a 8-a poloneze au reușit să treacă pe celălalt mal. Venirea nopții a dus la încetarea oricăror tentative de traversare a râului.
Dacă întreaga „Șosea a Iadului” se afla sub controlul aliaților până în acel moment, germanii au lansat atacuri neîntrerupte de-a lungul întregului drum. La un moment dat, două formații de blindate germane au atacat de pe fiecare parte a Șoselei 69, între Veghel și Grave. Unul dintre grupuri a reușit să cucerească o porțiune a șoselei, împiedicând orice înaintare a aliaților spre Arnhem.
A șaptea zi: sâmbătă, 23 septembrie
Germanii și-au dat seama ce intenții au parașutiștii polonezi și au acționat tot restul zilei pentru izolarea britanicilor de pe celălalt mal. Britanicii au reușit să reziste, iar ambele tabere au înregistrat pierderi importante. Germanii au atacat și pozițiile polonezilor, în încercarea de a-i izola de restul trupelor aliaților. Situația polonezilor a fost rezolvată de blindatele Corpului al 30-lea, care i-a alungat pe germani. Pe la prânz au sosit în zonă geniștii canadieni cu bărci. În aceeași noapte s-a încercat o nouă traversare a râului. Pe celălalt mal au trecut 150 de parașutiști polonezi.
Spre sud, mai multe atacuri germane date asupra Șoselei 69 au fost respinse, dar porțiunea de drum cucerită de germani cu o zi mai înainte nu a fost recucerită de aliați până când în zonă nu au intervenit blindatele Diviziei blindate de gardă. Celelalte blindate ale Corpului al 30-lea au rămas blocate în continuare la câțiva kilometri sud de Arnhem.
A opta zi, duminică, 24 septembrie
Germanii au atacat din nou Șoseaua 69 la sud de Veghel și au stabilit poziții defensive. În acest moment, aliații nu-și dădeau seama cât de periculoase erau aceste noi poziții germane, dar întreaga Operațiune Market Garden a fost oprită și a fost formată o linie defensivă la Nijmegen. S-a încercat totuși în timpul nopții trimiterea de trupe de sprijin Diviziei I aeropurtate. Două companii au încercat să traverseze râul, dar locul traversării a fost prost ales, germanii întâmpinând cu foc puternic tentativa aliaților. Dintre cei 315 soldați care au reușit totuși să traverseze, doar 75 au reușit să ajungă la Oosterbeek, restul fiind luați prizonieri. Ca urmare a acestui eșec, s-a luat hotărârea retragerii tuturor luptătorilor Diviziei I aeropurtate.
A noua zi: luni, 25 septembrie
În zori, Divizia I aeropurtată a primit ordinele de retragere peste Rin. Retragerea efectivă a început doar după căderea întunericului, până atunci britanicii luptând din greu să reziste atacurilor germanilor. Germanii au format două grupuri de luptă puternice SS și au atacat cu succes, străpungând liniile subțiri de apărare ale parașutiștilor. Doar intervenția artileriei aliate a făcut ca germanii să nu poată rupe definitiv în două Divizia I.
Evacuarea trupelor britanice peste Rin
Divizia I a folosit toate trucurile posibile pentru a da impresia că sunt încă prezenți pe poziții, în tot acest timp desfășurându-se retragerea. Pontonierii britanici și canadieni au transportat trupele peste Rin, sub acoperirea parașutiștilor polonezi. Până în dimineața următoare, fuseseră retrași 2.398 de supraviețuitori. Pe malul nordic, 300 de soldați aliați au fost luați prizonieri de germani. Din cei 10.600 de soldați ai Diviziei I și ai altor unități care au luptat pe malul nordic al Rinului, 1.485 au murit, 6.414 au căzut prizonieri, cam o treime dintre ultimii fiind răniți.
Mai la sud, Divizia a 50-a, nou sosită în zonă, a atacat pozițiile germanilor, care controlau o porțiune din Șoseaua 69, restabilind controlul total al aliaților asupra acestei căi terestre de transport. Pozițiile aliate din punga de la Nijmegen au fost apărate de-a lungul întegii luni septembrie și octombrie. În noiembrie pozițiile au fost preluate de Armata I canadiană și situația de pe aceasta porțiune a frontului nu s-a schimbat până în februarie 1945, când a fost lansată Operațiunea Veritable – înaintarea aliată spre est în Germania, nu spre nord.
Pierderi


În timpul acestei operaţiuni militare, ambele tabere beligerante au avut pierderi destul de mari în oameni şi materiale de luptă. Astfel, germanii au avut aproximativ 2.000 de morţi şi 6.000 de răniţi, britanicii au pierdut aproximativ 13.430 de soldaţi (6.484 de morţi şi 6.946 de prizonieri), americanii au avut 558 de morţi, iar polonezii au pierdut 372 de soldaţi (96 de morţi şi 276 de răniţi). În ceea ce priveşte materialul de luptă, aliaţii au pierdut 88 de tancuri şi 144 de avioane de transport, iar germanii 30 de tancuri şi tunuri autopropulsate şi 159 de avioane (mare parte din ele fiind de vânătoare).
Tun autopropulsat german
În plus, față de cei morți din rândul aliaților și germanilor, au fost uciși aproximativ 500 de olandezi (câțiva ofițeri și soldați care luptau în cadrul unităților britanice, dar și luptători din mișcarea de rezistență, plus civilii omorâţi de germani în Eindhoven şi alte oraşe). O zonă verde de lângă podul din Arnhem a primit numele ofițerului olandez Jacob Groenewoud Plantsoen.
Zona de lângă podul Arnhem numită Jacob Groenewoud Plantsoen
Urmări
Operațiunea Market Garden a dus la distrugerea mai multor unități aeropurtate de elită ale Aliaților. După ce operațiunea ofensivă a fost anulată, aceste unități de parașutiști, înarmați doar cu arme ușoare de infanterie, au fost lăsați să apere poziții pentru care nu erau echipați corespunzător. Pozițiile deținute de forțele aliate de-a lungul frontului lor nord-vestic din Țările de Jos s-au dublat la un moment dat, ceea ce a făcut extrem de dificilă sarcina masării de forțe importante pentru declanșarea unor ofensive vitale precum Bătălia de pe Scheldt sau Operațiunea Aintree. Pentru a îndeplini sarcinile celor două ofensive simultane numite mai sus și pentru a face față pierderilor grele înregistrate în timpul Operațiunii Market Garden, au fost aduse trupe din regiunea Ardeni. Germanii au exploatat pozițiile slăbite din regiunea Ardenilor, prin lansarea unei ofensive puternice în regiune – bătălia de pe Bulge.
Frontul din Olanda după Operaţiunea Market Garden
Dezbateri pe tema strategiei și tacticii aliate
Planificarea Operațiunii Market Garden este o problemă controversată pentru mai multe motive. Operațiunea a fost un rezultat al dezbaterilor strategice la cel mai înalt nivel al comandamentului aliat din Europa. Numeroase analize postbelice au demonstrat că în 1944 nu a fost luată în calcul nicio alternativă de rezervă.
Planificarea greșită
Unul dintre aspectele controversate ale planurilor aliate a fost acela că toate podurile importante trebuiau cucerite și apărate cu succes pentru ca să fie asigurată victoria. Aruncarea în aer doar a unui pod ar fi dus la ratarea operațiunii. Corpul de armată al 30-lea (blindate) nu era dotat corespunzător pentru a se deplasa în regiunea de luptă. Este surprinzător pentru cercetătorii din ziua de azi că în 1944 nu s-a luat în considerare în mod serios cucerirea unui pod important după parașutarea unor forțe importante direct deasupra obiectivului. În cazul podurilor Veghel și Grave, unde s-a acționat astfel, victoria a fost obținută numai după tragerea a câtorva focuri de armă. Decizia de a parașuta Divizia a 82 aeropurtată americană pe Înălțimile Groesbeek, la câțiva kilometri distanță de podul Nijmegen, a dus la întârzierea cu câteva ore a cuceririi obiectivului ordonat. Generalul Lewis Hyde Brereton a ordonat ca podurile de pe ruta de deplasere a Corpului al 30-lea să fie cucerite cu „viteză fulgerătoare”. Atât generalul Browning cât și Gavin considerau că, păstrarea unor poziții puternice defensive de-a lungul drumului de deplasare a blindatelor, este o condiție obligatorie pentru succesul operațiunii.
Gavin considerea că este de dorit să se efectueze parașutări cât mai aproape de obiectiv cu putință, care, în ciuda ratei mai ridicate de pierderi față de parașutările în zone mai îndepărtate, ar fi asigurat șanse mai mari de succes. Totuși, în cazul parașutării Diviziei a 82-a, care trebuia să păstreze controlul asupra centrului pungii, Gavin și Browning au decis că înălțimile Groesbeek au prioritate. Acest ultim fapt, combinat cu întârzierea parașutării Diviziei I, care a lăsat podul Arnhem deschis traficului germanilor, le-a permis apărătorilor să-și organizeze defensiva.
Acțiunile Corpului al 30-lea au fost de asemenea natură încât să ducă la eșecul întregii operațiuni. Înaintarea Corpului a fost considerată în epocă, dar și de cercetătorii moderni, ca fiind făcută cu o adevărată lipsă de fermitate și prost condusă pe deasupra. Astfel, Corpul nu a a început deplasarea până târziu la prânz. Înaintarea lor a fost întârziată mai apoi de punctele de rezistență germană și de distrugerea podului de la Son. Corpul a ajuns pe 19 septembrie la Nijmegen, când ar fi trebuit să fie conform planului la Arnhem. Corpul al 30-lea a întârziat și pentru că a trebuit să sprijine atacurile Diviziei a 82-a de la Nijmegen. După ce au reușit să traverseze podul, tancurile britanice au trebuit să aștepte 18 ore pentru a-și relua înaintarea, sau, după cum a spus colonelul Reuben Tucker, comandantul Regimentului al 504-lea, tanchiștii „... au oprit pentru un ceai”. Această declarație, deși nu trebuie luată ad-litteram, reflectă opinia multor comandanți americani, care au fost foarte nemulțumiți de apatia și lipsa de agresivitate a forțelor britanice.
Priorități ale operațiunii
Cu câteva săptămâni mai înainte ca planurile pentru Market Garden să prindă formă, britanicii au cucerit oraşul Antwerp și portul său foarte important. Acest succes ar fi trebuit să scurteze foarte mult liniile de aprovizionare aliate. În plus, Armata a 15-a germană, (80.000 de oameni sub comanda generalului Gustav-Adolf von Zangen) ar fi trebuit încercuită la sud de estuarul Scheldt. Germanii au reușit însă să se retragă cu cea mai mare parte a echipamentului din dotare, inclusiv cu artileria grea, în Peninsula Beveland. Chiar și după evacuarea reușită de germani pe calea apei, aliații ar fi putut ca, după un atac desfășurat pe o distanță de numai 24 km de la bazele din Antwerp, să izoleze peninsula. În schimb, comandanții aliați au considerat că este mult mai importantă aprovizionarea trupelor care pregăteau Market Garden. În acest timp, Armata I canadiană a rămas inactivă în Antwerp până în octombrie, când, cu prețul a mii de victime, a declanșat luptele pentru curățarea malurilor estuarului Scheldt. Chiar și după eșecul Operațiunii Market Garden, aprovizionarea trupelor aliate a rămas o problemă greu de rezolvat, Antwerpul devenind operațional doar pe 28 noiembrie. În prima zi a lunii octombrie, de exemplu, peste 240 de vase comerciale aliate așteptau să fie descărcate în radele porturilor europene, care erau depășite de volumul mult prea mare de provizii.
Generalul de infanterie Gustav-Adolf von Zangen
Variante tactice neluate în seamă
Podul de la Arnhem nu era singurul punct de trecere peste Rin. De fapt, planificatorii Market Garden ar fi putut să aleagă punctul de traversare cu bacul de la Driel. Parașutiștii lui Frost ar fi putut cucerit acest punct de trecere în loc de podul de la Arnhem. Dacă s-ar fi procedat astfel, întreaga Brigadă I s-ar fi putut concentra pentru a cuceri înălțimile Osterbeek și bacul. Astfel, podul de la Arnhem ar fi fost încă un pod dintre cele multe, care ar fi fost o variantă tactică, nu o prioritate. Mai mult, dacă s-ar fi atacat la Driel, Corpul al 30-lea ar fi putut înainta spre nord, ar fi putut asigura securitatea punctului de trecere cu bacul și ar fi avut și opțiunea de a ataca spre Arnhem.
Comandantul Corpului al 30-lea era în favoarea altei rute de atac. Cam la 25 km vest se afla un alt pod, cel de la Rhenen, pe care îl considera mult mai ușor de cucerit, existând chiar șanse ca germanii să nu fi organizat nicio poziție defensivă în zonă. S-a dovedit că această supoziție a fost corectă, dar Corpul nu a fost niciodată autorizat să atace podul de la Rhenen. Dacă li s-ar fi permis această versiune de atac, aliații ar fi putut traversa Rinul și ar fi trecut în spatele liniilor germane fără să întâmpine nicio rezistență. Se pare însă că, în momentul în care ar putut să ordone atacul spre Rhenen, Montgomery era mult mai preocupat de atacurile neîncetate ale germanilor asupra coloanelor aliate întinse pe o distanță mult prea mare.
Toate posibilitățile pentru atacuri alternative au fost ignorate, iar alegerile greșite făcute de comandanți nu au putut fi compensate de eroismul din teren al soldaților. Comandantul regimentului de planoare a respins o cerere făcută de trupele aeropurtate pentru aterizarea cu un număr redus de soldați transportați cu planoarele în imediata vecinătate a capului de sud a podului Arnhem. Acest refuz a fost surprinzător, cu atât mai mult cu cât, în timpul debarcării din Normandia, Divizia a 6-a aeropurtată britanică a folosit tactica aterizărilor în imediata vecinătate a obiectivelor pentru cucerirea mai multor poduri mici. În Anglia, comandantul Diviziei a 52-a de infanterie, ale cărui trupe au fost trimise să aterizeze pe un aeroport capturat, a plănuit cu superiorii săi să permită unei brigăzi să fie transportate cu planoarele în ajutorul forțelor asediate ale generalului Robert Elliot Urquhart. Și această propunere a fost respinsă, deoarece zona de aterizare vizată nu era apărată de nicio forță aliată, iar germanii erau deja în alertă. Totuși, mai exista un aeroport lângă Grave, iar dacă Divizia a 52-a ar fi aterizat aici, ar fi putut încerca eliberarea unităților britanice, iar cucerirea podului de la Arnhem s-ar fi putut realiza. Comandantul Brigăzii I de parașutiști polonezi, generalul Stanisław Sosabowski, a propus ca oamenii din subordinea sa să încerce o parașutare în condiții dificile de ceață, care însă ar fi acoperit acțiunea de ochii germanilor, dar a fost și el refuzat. Luptătorii rezistenței olandeze au fost pur și simplu ignorați de forțele britanice de la Arnhem, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul diviziilor aeropurtate americane, care au colaborat cu insurgenții olandezi. Britanicii aveau un motiv întemeiat să ignore sprijinul olandezilor: rețeaua britanică de spioni din Olanda fusese compromisă de germani prin operațiunea Englandspiel, a cărei implicații fuseseră descoperite de Londra de abia în aprilie 1944. Planificatorii britanici au presupus că și rezistența olandeză a fost penetrată de agenții germani și au hotărât să reducă la minim orice contact cu civilii. Americanii, care nu avuseseră asemenea probleme, s-au folosit nelimitat de sprijinul rezistenței olandeze. După cum s-a dovedit mai târziu, cunoașterea existenței bacului de la Driel sau a rețelei secrete de telefonie a rezistenței ar fi putut schimba rezultatul bătăliei, mai ales în condițiile în care echipamentele radio ale Aliaților nu au funcționat corespunzător (uneori nu au funcţionat deloc).
Generalii Sosabowski şi Browning discutând despre eşecul Market Garden
Market Garden a fost un plan foarte riscant, care ar fi presupus ca la nivelul fiecărei unități să existe capacitatea asumării unor inițiative tactice care ieșeau din tipare. Din păcate, planul detaliat al operațiunii nu prevedea nicio competență a comandanților de la nivelurile inferioare în adoptarea de decizii tactice. Divizia I aeropurtată, cea mai puțin închegată mare unitate, cu cea mai mică experiență de luptă în comun, a primit ca sarcină cucerirea celui mai dificil obiectiv, aflat la cea mai mare distanță. Corpul al 30-lea a fost criticat pentru incapacitatea sa de respecta înaintarea programată. Avangarda blindată a Corpului era comandată de generalul-maior Allan Adair, un ofițer pe care Montgomery dorise să-l destituie încă de dinainte de declanșarea operațiunii. Montgomery nu a reușit acest lucru datorită marii popularități de care se bucura Adair. Gavin, comandantul Diviziei a 82-a aeropurtate, a greșit dând cea mai dificilă sarcină, (înălțimile Groesbeek și  podul Nijmegen) mai puțin experimentatului regiment 508 și nu celei mai bune unități din subordinea sa, Regimentul 504 de parașutişti.
Generalul-maior Allan Adair
Aprecieri critice ale liderilor aliați
Eisenhower a apreciat până la eșecul final al Operațiunii Market Garden că acțiunea parașutiștilor a fost o misiune care a trebuit încercată. Cu toate acestea, Cornelius Ryan  (autorul cărţii Un pod prea îndepărtat, ce relatează pe larg operaţiunea Market Garden, ulterior pe baza acestei cărţi s-a făcut şi un film istoric cu acelaşi titlu) amintește că Eisenhower ar fi spus: „...Eu nu știu ce ai auzit în Anglia, dar britanicii nu au înțeles niciodată sistemul american de comandă... Nu am auzit niciodată din partea britanicilor niciun imn de slavă. Și nu vei auzi unul acum, în special din partea unor oameni precum Montgomery”. Dar Eisenhower și-a păstrat aceste aprecieri pentru sine, nefăcându-le publice până după încheierea ostilităților.
Scriitorul irlandez Cornelius Ryan
În schimb, Montgomery a apreciat că Market Garden a fost „încununat de succes în proporție de 90%” și a spus: „Din punctul meu subiectiv de vedere, dacă operațiunea ar fi fost susținută în mod corespunzător încă din faza de început și i-ar fi fost date avioanele, forțele terestre și resursele administrative necesare sarcinii, ar fi avut succes în ciuda greșelilor mele, a vremii potrivnice sau a prezenței Corpului al 2-lea Panzer SS în regiunea Arnhem. Eu rămân apărătorul care nu se căiește al Operațiunii Market Garden. După cât se pare, toate victoriile aliate sunt succese americane, iar toate înfrângerile aliate sunt eșecuri britanice”.
Prințul Bernhard al Olandei i-a declarat lui Cornelius Ryan: „Țara mea nu-și va mai permite vreodată un alt succes al lui Montgomery”.
Operațiunile Aliate din Olanda după eșecul Operațiunii Market Garden
După eșecul operațiunii Market Garden, aliații au fost obligați să lanseze ofensive pe două fronturi în sudul Olandei. Pentru a asigura securitatea transporturilor navale spre portul Antwerp, trupele aliate au înaintat spre nord și vest. Au cucerit estuarul Scheldt în nord și au curățat malurile fluviului Meuse în vest. Printr-un atac neașteptat, aliații au cucerit capul de pod la vest de Meuse lângă Venlo.
În februarie 1945, aliații au recucerit înălțimile Groesbeek, care fuseseră ocupate pentru prima oară de parașutiști în timpul Market Garden. În timpul Operațiunii Plunder, aliații au forțat cursul Rinului în martie 1945. În acel moment însă, Înaltul comandament aliat adoptase deja strategia atacului pe un front larg, ordonând traversări ale Rinului mai la sud, la Remagen și Oppenheim. Ca urmare a reușitei Operațiunii Plunder, orașul Arnhem a fost eliberat pe 14 aprilie 1945 de Corpul I canadian, după două zile de lupte. Resturile trupelor germane din Olanda au capitulat pe 5 mai (cu doar trei zile înainte de capitularea generală a armatei germane).
Monumente edificate în cinstea luptătorilor
Mult râvnitul pod Arnhem nu a supraviețuit războiului. A fost înlocuit de un pod asemănător, care a primit în septembrie 1978 numele colonelului-erou John Frost.
Lângă pod a fost ridicat un monument care poartă următoarea inscripție: "To the People of Gelderland; 50 years ago British and Polish Airborne soldiers fought here against overwhelming odds to open the way into Germany and bring the war to an early end. Instead we brought death and destruction for which you have never blamed us. This stone marks our admiration for your great courage remembering especially the women who tended our wounded. In the long winter that followed your families risked death by hiding Allied soldiers and Airmen while members of the resistance led many to safety."
Pe 16 septembrie 1994, veteranii Diviziei a 101-a au ridicat un monument în cinstea civililor olandezi care au luptat de partea trupelor americane, „Monument for the Dutch' in Sint-Oedenrode”. Inscripția de pe monument este în limba engleză: „Dedicated to the people of the Corridor by the veterans of the 101st Airborne Division, in grateful appreciation of their courage, compassion and friendship”.
Monumentul de la Sint-Oedenrode
În Fort Bragg, North Carolina, unde se află cartierul general al Diviziei a 82-a aeropurtate, terenurile de parașutare de antrenament au primit numele principalelor zone de parașutare din timpul Operațiunii Market Garden: „Holland”, „Nijmegen” și „Netherlands”.
În Olanda există mai multe muzee dedicate operațiunii Market Garden, printre care Muzeul Național al Eliberării din Groesbeek, Aripile Parcului Muzeului Eliberării din Schijndel și Muzeul Hartenstein al Trupelor Aeropurtate din Oosterbeek.
Muzeul Hartenstein al paraşutiştilor din Oosterbeek
Monument dedicat polonezilor căzuţi în luptă lângă Driel
















Filme realizate despre Market Garden
Operaţiunea Market Garden a constituit subiectul unui film pentru prima oară în 1946, film realizat de britanici şi intitulat Theirs Is the Glory. În acest film, britanicii au combinat pelicule realizate de corespondenţii de război în timpul bătăliei cu filmări realizate în 1946, făcute chiar la Arnhem, în acestea din urmă mulţi dintre actorii ce interpretau paraşutişti erau chiar soldaţi ce luptaseră în timpul operaţiunii.   
Cel mai cunoscut şi mai lung film artistic (durează aproximativ două ore şi 56 de minute), a fost lansat în 1977. A Bridge Too Far (Un pod prea îndepărtat), este adaptarea cărţii cu acelaşi nume, scrisă de autorul irlandez Cornelius Ryan, în 1974. Ea a fost adaptată pentru marele ecran de scenaristul William Goldman, filmul fiind regizat de Richard Attenborough. Acest film povesteşte operaţiunea din punctul de vedere al tuturor combatanţilor ei, fie ei americani, britanici, polonezi, olandezi sau germani. Principalele roluri au fost interpretate de: Sean Connery (generalul-maior Roy Urquhart), Edward  Fox (generalul-locotenent Brian Horrocks), Dirk Bogarde (generalul-locotenent Frederick Browning), Gene Hackman (generalul-maior Stanislaw Sosabowski), Anthony Hopkins (locotenent-colonelul John Dutton Frost), Robert Redford (maiorul Julian Cook, ce condusese un batalion din Divizia a 82-a americană responsabil de cucerirea a cel puţin două poduri peste Canalul Maas-Waal şi râul Waal), Maximilian Schell (generalul SS Wilhelm Bittrich), Wolfgang Preiss (feldmareşalul Gerd von Rundstedt), Walter Kohut (feldmareşalul Walter Model), Laurence Olivier (ce interpreta rolul unui medic olandez, Jan Spaander). Ca şi consultanţi militari, la realizarea acestui film au colaborat câţiva dintre protagoniştii acestei bătălii cum ar fi: John Dutton Frost, James M. Gavin, Brian Horrocks, Roy Urquhart.      
În 2001, canalul HBO a realizat o miniserie pentru televiziune numită Band of Brothers (Frăţia armelor), ce a fost difuzată şi în România. Cel de-al patrulea episod, numit Eindhoven, relatează acţiunile unui regiment din Divizia 101 aeropurtată americană, ce a luptat cu germanii în Eindhoven.  Dedesubt, puteţi vedea un fragment din acest episod.  


La realizarea acestui articol, am folosit următoarele surse de internet:
Pentru pozele ataşate acestui articol în trei episoade, am folosit imagini găsite pe internet cu ajutorul google, iar hărţile le-am scanat din cartea Un pod prea îndepărtat, scrisă de Cornelius Ryan, tradusă şi la noi, în 1977. Unele poze, adică cele reprezentând avioane de vânătoare din al doilea război mondial, le-am luat din propria arhivă.

Bibliotecar, prof. Florin Miheş.  



Animalele prietenoase la Filiala Decebal

Joi, 21 martie 2024, am pus în "vitrină" a doua expoziție din acest an, formată din nouă desene realizate de copiii de la Grădiniț...

Wikipedia

Rezultatele căutării