9 iunie 2022

Direcția Educației

 Seminarul susținut în data de 8 iunie 2022 de către dl. psiholog Radu Bonta  a avut ca obiectiv central EDUCAȚIA cu toate problemele care vin la pachet în acești ani .

  Un observator atent remarcă schimbări vizibile atât în educaţia din cadrul familiei, în relaţiile dintre părinţi şi copiii lor, dar şi în educaţia din cadrul instituţiilor specializate, şcoli, grădiniţe etc.

 În ciuda alocării unor resurse considerabile, în ciuda existenţei unei întregi armate de experţi, specialişti, pedagogi şi psihologi, ori a abundenţei de materiale educative (cărţi, articole, emisiuni TV, seminarii de parenting), problemele educaţiei par să se adâncească cu fiecare an.

În cadrul întâlnirii au fost dezbătute o parte din cele menționate mai sus. 

Înţelegerea  mecanismelor care guvernează educaţia, sunt în directă relație cu  experiențele proprii ale educatorilor , ale beneficiarilor educației și ale părinților acestora.

Soluțiile sunt individualizate. Timpurile se schimbă și asta se regăsește și în formulele pe care tinerii învățăcei le acceptă ca modele de educație.

Drepturi ale copilului/ model educațional parental/ o educație de-a lungul întregii vieții care nu se termina când actualul copil devine părinte! sunt parte din problemă dar și din soluție! 

Radu Bonta este autorul cărții Simplificarea Educației .

Istoric

Etichete

filiale ale Bibliotecii Judeţene (555) Biblioteci comunale (435) lecturi (322) Biblioteci Municipale si Orasenesti (307) afis (305) Filiala Dacia (260) Filiala Decebal (194) IA Oradea (191) sezatoare (175) proiecte (164) Biblionet (150) Expozitii (141) Filiala Iosia (127) istorie locala (126) Ora să Știm (125) ANBPR (120) Lansare de carte (115) Eveniment (107) Progress (103) conferinţe (101) intalniri profesionale (96) cenaclu (82) Filiala Felix (80) Aniversari (79) cursuri (79) Asa va place istoria? (76) biblioterapie (71) campanie antiviolenta (67) Saptamana nationala a bibliotecilor (59) intalnire online (56) Code Kids (55) activitati (55) Uniunea Femeilor Bihor (54) fundatia culturala (53) invitatie (52) cetățenie activă (50) ziua portilor deschise (49) voluntariat (47) Centrul de informare comunitara (39) Schimb de experienţă profesională (38) saptamana altfel (38) centenar (37) Simpozion (35) lecturi de vara (33) parteneriat (33) CONCURS (31) parteneriate (31) biblioteca (30) alfabetizare informationala (29) recomandare de lectura (29) saptamana casatoriei (29) club de poezie (28) educatie (28) Profesie (27) calendar cultural (27) PNRR (26) clubul AS (26) comemorari (25) Liceul Teoretic Aurel Lazar (24) personalitati (24) ZICI (23) carte veche (23) colectii speciale (23) know how (23) resurse profesionale (23) bune practici (22) donatii de carte (22) educatia adultilor (21) Grupul Impact (20) club de lectura (20) semnalari (20) wiki (20) proiecte în derulare (19) Biblioteci din America (18) Cititorii nostri (18) festival (18) vizite (18) trofeul biblioteca (17) zile internaționale (17) lectura (16) raport (16) acces deschis (15) date statistice (15) proiecte transfrontaliere (15) Prezentare de carte (14) apel de proiecte (14) bibliotecari (14) holocaust (14) seminar (14) biblioteci scolare (13) Istoria bibliotecii (12) cultura (12) multiculturalitate (12) programe internationale (12) workshop (12) Asociatii (11) comemorare (11) ADULT - REG (10) Europa (10) Targ de stiinta (10) cultura informatiei (10) patroni culturali (10) programe de vacantă (10) Dumbrava (9) Referinte (9) bibliografie (9) biblioteca cavalerilor (9) grup de suport (9) pedagogie Waldorf (9) webinar (9) Întâlnirile de miercuri (9) Educab (8) Ziua Culturii naționale (8) biblioteci (8) carte cu autograf (8) colinde (8) expozitie (8) outdoor (8) proiect social (8) Biblioteca de cartier (7) Campanie media (7) Programul Marai (7) invitație (7) pliante de artă (7) Școala altfel (7) biblioteci din polonia (6) dezbatere publica (6) interviu (6) literatie (6) semne cusute (6) Bookland (5) Budapesta (5) Colegiul National ”Iosif Vulcan (5) Down (5) LEGISLATIA DE BIBLIOTECA (5) achizitie centralizata (5) campanii (5) diaspora (5) evaluare (5) pasiunile bibliotecarilor (5) prezentari (5) Biblioteci din Ungaria (4) Cabesti (4) Organizaţii Internaţionale (4) anul cartii (4) biblioteci din Anglia (4) in memoriam (4) monografie (4) promovare carte (4) saptamana alt fel (4) vizionare (4) Biblioteci din Franta (3) OSIM (3) Prezentare (3) Scoala Ardeleana (3) Scoala de bani (3) advocacy (3) articole cu temă dată (3) autori români (3) biblioteci bihorene (3) carte (3) carte bibliofilă (3) conservare (3) copii talentati (3) ecologie (3) expozitii. (3) grup de practica (3) harta bibliotecilor (3) istoria Bisericii (3) maraton de lectura (3) promovare (3) transformarea conflictelor (3) Anul Brancuși (2) Crăciun (2) Proprietate intelectuala (2) Stei (2) Ziua Internațională a basmului (2) Ziua Internațională a cartii pentru copii (2) biblioteci din Belgia (2) biblioteci municipale și orășenești (2) biblioteci satești (2) bibliovibes (2) carte nouă (2) club de studiu (2) călătorii (2) dialog (2) gandire critica (2) masa rotunda (2) metodic (2) poezie (2) societate civila (2) ziua empatiei (2) Biblioteca Virtuală Elit (1) Erasmus (1) IFLA (1) Könyvajánló (1) Synesthesia (1) Ziua lecturii (1) antropozofie (1) biblioteca din Felix (1) biblioteci din Croația (1) centru cultural (1) chestiuni de viata intelectuala (1) civilizatie (1) code week (1) digitizare (1) donație (1) excursii (1) film (1) ludoteca (1) metadate (1) salon virtual (1) turoriale (1)