26 mai 2009

Biblioteca comunală Sânnicolau Român


Avem aici o bibliotecă mică în incinta primăriei. Din poze se observă oarecum faptul ca este supaaglomerată cu rafturi şi cărţi.Înscrierea în proietul Biblionet înseamnă în acest caz reorganizarea colecţiei. Cu Doamna Hora Nadia, ne gândeam că spaţiul pentru calculatoare ar putea fi pe peretele unde este biroul dânsei. La data vizitei , era începută trierea de carte din rafturi.Cartea de la raft nu este stricată

iar o parte din aceasta poate forma un pachet , donaţie, pentru o altă bibliotecă .Desigur trebuie făcute toate formele legale . Munca noastră de bibliotecă pe lângă ce vede publicul este o contină muncă de organizare, triere, reamenajare, apoi completare de formulare , borderouri şi alte multe acte de gestiune .


Biblioteca Comunala Chişlaz


Biblioteca comunală Chişlaz a fost reorganizată în ultimii 2 ani.
Compensând lipsa de experienţă cu multă dăruire, tânarul bibliotecar , Mădălin Tiriteu încearcă să implice biblioteca în viaţa comunităţii.
Spaţiul se vede în poze e generos şi organizat nonconformist, cu acel colţar ca şi zonă pentru lectură . Echipamentele din proiectul Biblionet vor găsi aici o gazdă tânără şi hotărâtă să le folosească la maxim.
Fondul de carte a fost triat şi a fost completat cu o donaţie din partea Bibliotecii Judeţene.

21 mai 2009

Filiala Decebal

Locaţie- Bulevardul Decebal Nr. 17, Bloc C86/A Parter
colecţie enciclopedică , 14.200 ub
Program cu publicul:
Luni-Vineri: 08.00 – 19.30
Sâmbătă- 9-13
email filiala_dcb@yahoo.com
Telefon: 0359/ 455 896
Servicii:2 calculatoare conectate la Internet pentru public, xerox, listare.

Bibliotecarii acestei filiale au vechime de peste 10 ani în Biblioteca judeţeană. Georgiana Biriş , are ca pasiune voluntariatul in lumea sportului , înotul iar domnului Miheş Florin ii place sa urmareasca
Formula 1, stirile politice, meciuri de fotbal şi citeşte cărţi de istorie, politica, chestii legate de O.Z.N.-uri si paleoastronautica .





La Multi Ani!

CODUL DEONTOLOGIC AL BIBLIOTECARULUI DIN ROMÂNIA




Dragi colegi, Va prezint continutul CODULUI DEONTOLOGIC AL BIBLIOTECARULUI DIN ROMÂNIA I. PREAMBUL Art. 1 Prezentul cod deontologic reprezintă forma de asumare de către comunitatea bibliotecarilor din România a unei conduite profesionale în conformitate cu standardele internaţionale. Art. 2 În vederea asigurării unui standard ridicat al serviciilor oferite, consolidării statutului profesiei şi promovării unei imagini favorabile a acesteia, bibliotecarii din România sunt chemaţi să respecte regulile de conduită morală şi profesională cuprinse în prezentul cod. Art. 3 Nerespectarea prevederilor prezentului cod deontologic atrage răspunderea morală şi profesională a bibliotecarului. II. PRINCIPII DEONTOLOGICE Art. 4 Bibliotecarul are ca principală datorie să răspundă necesităţilor de lectură, studiu, informare şi documentare ale comunităţii pe care o serveşte şi militează activ pentru integrarea bibliotecii în viaţa acesteia. În acest sens, bibliotecarul îşi foloseşte cunoştinţele profesionale şi toate mijloacele avute la dispoziţie pentru a oferi servicii în timp util, local şi la distanţă, la cele mai înalte standarde. Art. 5 Bibliotecarul se preocupă constant de îmbunătăţirea serviciilor existente şi de introducerea unor servicii noi, adecvate nevoilor informaţionale în continuă schimbare şi diversificare ale utilizatorilor. Art. 6 Bibliotecarul contribuie la păstrarea memoriei şi diversităţii culturale a societăţii, asigurând prezervarea, conservarea, dezvoltarea şi valorificarea colecţiilor de documente şi informaţii pe care le gestionează, indiferent de suportul acestora. Art. 7 Bibliotecarul îşi îndeplineşte atribuţiile în condiţii de deplină autonomie profesională şi în contextul respectării principiilor libertăţii de exprimare, liberului acces la informaţii şi circulaţiei libere a ideilor şi informaţiilor. În sensul prezentului cod, prin autonomie profesională se înţelege libertatea de acţiune şi de opinie a bibliotecarului, care este limitată doar prin dispoziţii legale sau regulamentare aplicabile profesiei sale. Art. 8 În practicarea profesiei sale, bibliotecarul urmăreşte respectarea proprietăţii intelectuale şi a copyright-ului, în conformitate cu legislaţia în vigoare. În acelaşi timp, bibliotecarul acţionează, cu mijloacele avute la dispoziţie, împotriva oricăror tendinţe de cenzură şi de restrângere a libertăţii de informare. Art. 9 Relaţia dintre bibliotecar şi utilizatori se bazează pe respect reciproc, fără discriminări determinate de naţionalitate, rasă, statut social, opinii politice, opţiuni religioase, sex sau vârstă. Art. 10 Bibliotecarul promovează prin comportamentul său, în orice circumstanţă, o imagine favorabilă profesiei. Art. 11 Bibliotecarul încurajează autonomia utilizatorilor în privinţa accesului la resursele bibliotecii, prin promovarea conceptului de bibliotecă deschisă şi prin asistarea lor în procesul de deprindere şi de perfecţionare a tehnicilor de regăsire a informaţiilor. Art. 12 Bibliotecarul garantează confidenţialitatea datelor referitoare la utilizatori pe care le gestionează şi respectarea dreptului acestora la intimitate. Art. 13 Pentru a-şi îndeplini cu succes obligaţiile profesionale, bibliotecarul îşi actualizează în permanenţă cunoştinţele de specialitate, participând la cursuri de perfecţionare, la manifestări ştiinţifice, la acţiuni organizate de asociaţiile de specialitate, la vizite de studiu şi documentare etc. În acest scop, bibliotecarul are dreptul de a fi susţinut financiar de instituţia angajatoare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind formarea continuă. Art. 14 Bibliotecarul are datoria să atenţioneze autoritatea tutelară atunci când politica acesteia intră în contradicţie cu legislaţia în vigoare, cu obiectivele instituţiei, precum şi cu prevederile prezentului cod deontologic. Art. 15 Relaţiile dintre bibliotecari, la nivel intrainstituţional şi interinstituţional, sunt guvernate de principiile respectului reciproc şi cooperării, în scopul susţinerii unor valori profesionale comune şi îndeplinirii obiectivelor majore ale profesiei. Art. 16 Prezentul cod deontologic a fost elaborat de Asociaţia Bibliotecarilor din România şi intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2008.

20 mai 2009

Completare a Legii bibliotecilor

Noutati legislative Dragi colegi va supun atentiei dumneavoastra o noua completare a Legii bibliotecilor: LEGE nr. 156 din 8 mai 2009 pentru completarea art. 8 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 15 mai 2009 Data intrarii in vigoare : 18/05/2009 Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNIC Articolul 8 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: - După alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: "(4) Bibliotecile de drept public din sistemul naţional de biblioteci pot realiza venituri proprii din obiectul de activitate." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ Bucureşti, 8 mai 2009. Nr. 156.



18 mai 2009

Biblioteca orăşenească Vaşcău

Vaşcăul are o bibliotecă mare luminoasă, un spatiu care te face sa-ti doresti sa te intorci.

Exista totusi o senzatie de prea mare aglomeratie în rafturi.Avem incă tendinţa să păstrăm mult prea mult timp lucrări care din cauza stării de deteriorare nu vor mai fi cerute de nimeni.Acelaşi lucru şi la Ştei şi la Nucet....şi în alte părţi


Ne lăudăm cu colecţii foarte mari, dar cînd ne uităm cât la sută circulă , vedem că procentul e mult prea mic.
Din colecţiile pentru copii nici un copil nu va mai lua acasă o carte de poveşti zdrenţuită , ruptă , distrusă şi colorată de alte zeci de generaţii.Trebuie să acceptăm că acele cărţi vor trebui scoase. Cu ce le înlocuim? În cel mai fericit caz cu ediţii mai noi, dar să nu fim nerealişti. De unde atîţia bani.
Aici Internetul ne poate veni în ajutor. Oricum programele şcolare s-au schimbat mult .Cărţi de poveşti care erau obligatorii pentru generaţia mea , acum se umplu de praf în rafturi.În schimb textele obligatorii acum sunt de multe ori prezente pe diferite site-uri. Internet, o imprimantă , bunăvoinţa bibliotecarului de a căuta textul si iată , aducem mica bibliotecă în secolul 21.
Ne trebuie un pic de curaj - să casăm cărţile vechi şi stricate, să convingem primarul că Interntul trebuie adus în bibliotecă şi să scriem aplicaţia pentru proiectul Biblionet.


8 mai 2009

Biblioteca comunala Cefa




Conditii de invidiat are biblioteca comunală Cefa.Mobilier nou, incalzire centrală, spatiu care ar putea fi amenajat un pic mai eficient

În vecinătatea bibliotecii există un centru pentru afaceri, cu sală de calculatoare cu Internet şi sală pentru cursuri.Totul la standarde pe care si noi cei de la oraş le putem invidia. O singură problemă este: faptul ca aceste spatii extraordinare sunt mai mult timp închise.

Ne dovedim din nou o ţară paradoxală: unde avem spatii şi am obţinut finanţări , acolo nu avem oameni să le deschidă şi să le gestioneze la capacitate maximă; şi unde avem oameni dornici de a lucra în folosul comunităţii acolo nu avem decât condiţii modeste


Biblioteca comunala Vadu Crisului

De la anunţarea proiectului, in câteva biblioteci au avut loc schimbări majore.

Comune ca Vadu Crişului sau
Popeşti- au intrat în renovare şi vor fi gata în scurt timp nu numai să ofere servicii noi datorită echipamentelor pe care sperăm, că le vom primi, dar vor oferi şi spaţii mult mai confortabile acum , încălzire şi colecţii reorganizate .


În renovare , dar fără şanse de a se înscrie în proiect anul acesta este biblioteca din Aleşd.




7 mai 2009

Harta bibliotecilor din Romania

O iniţiativă a colegilor noştri de la PROLIBRO, este aceea de a crea o Hartă Google a bibliotecilor din România.
M-am străduit să identific poziţiile bibliotecilor publice din Bihor şi să le fac o mică descriere.Nu sunt încă toate bibliotecile noastre acolo dar harta poate fi oricând completată şi îmbunătăţită.

Accesarea se poate face din lista de adrese web pe care am ataşat-o blogului.

5 mai 2009

Calendarul completării dosarului

Lansarea proiectului Biblionet a avut loc in 23 aprilie 2009. Imediat după lansare fiecare judeţ a "primit" pachetul electronic cu documentele care trebuie completate pentru înscrierea în proiect. Pachetul trebuie completat de Biblioteca Judeţeană şi de un numar de 15-25 biblioteci publice din Bihor. Toate datele se aduna la Biblioteca Judeţenă care este prima obligată să facă o autoevaluare a judeţului, iar apoi pachetul pleacă în competiţia naţională. Etapele în care vom face noi toate acestea sunt: 25.IV-6V 2009- toate bibliotecile publice implicate şi toate primăriile care le coordonează vor primi documentele. Distribuţia documentelor se face în 2 moduri- prin vizite şi discutii directe cu primarii şi bibliotecarii şi prin transmiterea electronică a pachetului cu indicaţii de completare. Programul vizitelor :29.IV-Cărpinet, Vaşcău, Ştei, Beiuş,Căpâlna 5.V.-Bratca, Vadu Crişului, Tileagd, Ineu,Lugaşu de jos. 6.V-Cefa , Sânnicolau Român, Mădăras, Nojorid, Sântandrei, Borş. Electronic primesc pachetul primăriile ai căror reprezentanţi au fost la întâlnirea din februarie 2009 care a avut loc în sediul CJ Bihor şi care şi-au declarat interesul şi capacitatea de a aplica la proiect. 15 V 2009- dată pe care am propus-o pentru ca toate formulare împreună cu scrisorile de angajament să fie deja trimise la Biblioteca Judeţeană . 15.V.2009- 1.VI 2009- etapa de completare a formularelor electronice şi momentul evaluarii locale a bibliotecilor implicate în proiect.Perioada va fi folosită şi pentru clarificarea diverselor neclaritati care vor apărea în completare. 2VI 2009- estimăm că formularele vor fi completate şi pachetul Bihor va putea pleca spre evaluare naţională.



„Francmasoneria este, înainte de toate, o stare de spirit.”

Joi, 29 octombrie -  se împlinesc 150 de ani de la aprinderea luminilor Lojii „Regele Ladislau”. Acest eveniment   ne oferă prilejul unei în...