17 martie 2020

Recomandări de lectură - Filiala Decebal (IV)


          Vă recomandăm câteva cărți din domeniul istoriei și politicii:
          Browder, Bill – Alertă roșie. Cum am devenit inamicul numărul unu al lui Putin, București, 2018, Editura Humanitas. După cum scria scriitorul Lee Child "Cartea se citește ca un thriller clasic despre eroismul unui om obișnuit care înfruntă de unul singur primejdia, într-un oraș străin și ostil... Numai că aici totul este adevărat și e o poveste care trebuie spusă". Începând cu anii 1990 până în 2005 Bill Browder a fost cel mai important investitor străin în Rusia, fiind fondatorul și directorul executiv al fondului Hermitage Capital Management. Odată cu arestarea abuzivă în 2008 a lui Serghei Magnițki, unul dintre avocații săi și uciderea lui după un an petrecut în detenție, datorată descoperirii unei vaste rețele de corupție la cel mai înalt nivel în Rusia, Bill Browder își schimbă atitudinea radical. Din cel mai mare investitor de portofoliu din Rusia devine militantul unei campanii împotriva marii corupții și a oligarhilor ruși. Fondul său devine ținta unei operațiuni frauduloase susținute de organele judiciare rusești, viza îi este anulată și devine persona non-grata pentru guvernul lui Putin. Va milita pentru tragerea la răspundere a celor responsabili de această crimă și ca urmare a demersurilor sale Congresul S.U.A. votează în 2012 Legea Magnițki prin care au fost impuse sancțiuni împotriva oficialilor implicați în acest caz. Autorul aduce mulțumiri tuturor celor care au avut curajul, au pus suflet și au auzit prin ce calvar a trecut Serghei Magnițki. Datorită acestor oameni de bine, campania a funcționat.
Bill Browder
          Lucas, Edward – Joc dublu. Spionii, minciunile și mistificările Rusiei în Occident, București, 2018, Editura Humanitas. Cartea scrisă în 2010 – 2011 și publicată în România în 2018, adunând firele și dovezile trecutului și prezentului, descrie modul în care vechile tehnici de inducere în eroare ale KGB-ului sunt puse azi în slujba obiectivelor noi ale Rusiei. În general, amenințarea venită din partea Rusiei era înțeleasă greșit și superficial în Occident. Avertismentele și semnalele venite în Occident au fost ignorate și tratate cu un aer de superioritate față de cei care le-au lansat. Din păcate azi avertismentele s-au confirmat. Autocrația coruptă din Rusia acum joacă după regulile capitalismului, dar unele lucruri au rămas la fel. Noii spioni ai Rusiei ca și predecesorii lor sovietici desfășoară aceleași activități de manipulare, subversiune și penetrare a Occidentului, apărând un regim care este infracțional, tiranic și criminal. Născut în 1962, autorul britanic este scriitor, jurnalist, expert în probleme de securitate europeană și transatlantică, corespondent străin specializat în Europa de Est pentru ziarul The Economist și are o rubrică săptămânală în cotidianul The Times.
Edward Lucas
          Harding, Luke – Dezvăluirile lui Snowden. Povestea neștiută a celui mai căutat om din lume, București, 2016, Editura Meteor Publishing. Eduard Snowden, un tânăr geniu al computerelor care a lucrat pentru Agenția Națională de Securitate a S.U.A.. Având competențe extraordinare, el a dezvăluit modul în care această agenție guvernamentală folosește tehnologia modernă pentru spionarea întregii planete. Până la apariția împătimiților computerelor, nimeni nu a crezut că este posibil să fugi cu echivalentul electronic al unor biblioteci întregi alcătuite din seifuri cu mii de documente și milioane de cuvinte. Dar uite că a fost posibil și consecințele dezvăluirilor lui i-au zguduit pe liderii din întreaga lume. Ceea ce a dezvăluit Snowden e important, rezultatul fiind că am aflat că întreaga lume e spionată, că toate tehnologiile despre care Occidentul a spus că reprezintă niște forțe ale libertății individuale și ale democrației (Google, Skype, telefoanele mobile, GPS, YouTube, Tor, comerțul și tranzacțiile bancare electronice) s-au transformat în instrumente de urmărire totală și perpetuă a individului. Luke Harding este scriitor, jurnalist, corespondent de presă în străinătate al ziarului The Guardian, fiind șeful biroului de presă al respectivului ziar la Moscova între 2007 – 2011 când a fost expulzat din Rusia, fiind primul caz de acest gen de la sfârșitul Războiului Rece încoace. The Guardian a avut onoarea de a fi primul reprezentant al presei libere care a publicat dezvăluirile și isprăvile lui Snowden, încercând să spargă tabuurile secretomaniei, ținând cont de protecția persoanelor și a documentelor secrete sensibile.
Luke Harding
          Oprea, Marius – Rola 800. Constantin Hagea, omul care a umilit Securitatea, București, 2018, Editura Corint Books. La CNSAS, în arhiva fostei Securități se păstrează patru volume pe coperta cărora scrie "Dosar operativ Hagea Constantin". Volumele cuprind dosare de urmărire informativă, două pe hârtie și alte două salvate pe microfilm, cea mai mare parte a documentelor aflându-se pe Rola 800. Ele cuprind povestea și destinul unui om urmărit de Securitate între 1947 – 1954, când a fost arestat, anchetat și condamnat la moarte, fiind una dintre victimele torționarului Alexandru Vișinescu în penitenciarul de la Râmnicu Sărat. Constantin Hagea (1905 – 1960) a fost gazetar, directorul ziarului Ardealul, membru al Comisiei Interimare al PNȚ și unul dintre liderii refugiaților transilvăneni în capitală (în perioada ocupației hortyste 1940 – 1944). Vreme de șapte ani a reușit să se sustragă urmăririi Securității, reușind să-i umilească pe securiștii care-l căutau de zor.
"În anii de tristă și dureroasă amintire 1945 – 1953, am putut vedea limpede cu toții ce bun neprețuit este libertatea. Dictatura comunistă ne-a învățat. Blestemata aceea de dictatură, ai cărei stâlpi de reazem erau doar mizeria, teroarea, propaganda și manifestațiile. Ia-i omului libertatea și credința și-l vei face numaidecât asemănător animalelor necuvântătoare. Să nu uităm niciodată nici noi, nici copiii copiilor noștri învățăturile atât de scump plătite despre valoarea libertății!" – Constantin Hagea. Acest citat rămâne valabil de-a pururi indiferent de generațiile ce vor urma de acum încolo.
Autorul acestei cărți, Marius Oprea, născut la Târgoviște în 1964, a studiat istoria la Universitatea din București, a fost implicat în elaborarea Legii de deconspirare a Securității în perioada când a fost consilier al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu. În decembrie 2005 a creat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-a condus până în 2010 și unde lucrează în prezent ca șef al Biroului de Investigații Speciale. A scris multe cărți de istorie și una din cărțile sale "O istorie a Securității în documente" a fost premiată în 2002 drept cea mai bună carte de istorie a anului de către Asociația Editorilor din România.
Marius Oprea


11 martie 2020

250 de ani de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven

             Marți 10.03.2020 am fost vizitați de elevii clasei a VI A de la școala generală Octavian Goga împreună cu profesora lor de muzică Bondar Zita-Marta cu scopul sărbătoririi marelui compozitor german Ludwig van Beethoven.
             Acțiunea a constat în vizionarea filmului documentar cu viața compozitorului pe un computer al filialei, pentru ca, apoi, elevii să cânte "Odă bucuriei" ( care este finalul simfoniei a 9 -a) adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene.






Luna lui Martie - Biblioteca Baile Felix

Luna martie reprezinta sosirea primaverii, inflorirea naturii, iar ghiocelul, simbolul gingasiei.  Adesea, la începutul lui martie, buchetul de ghiocei însoțește mărțișorul. El reprezintă o tradiție românească ce datează din cele mai vechi timpuri. Firele – de lână, de ață, de mătase – alb și roșu sunt împletite împreună.

Odinioară, de ele se atârna un ban de aur sau de argint, a cărui strălucire evoca lumina soarelui. Simbolistica mărțișorului cunoaște diverse interpretări, cea mai răspândită fiind bazată pe faptul că, în folclorul nostru, anotimpurile sunt simbolizate cromatic: primăvara este roșie, vara este verde, toamna este neagră, iar iarna este reprezentată prin culoarea albă. A dărui mărțișoare este un gest de dragoste, prietenie, respect și apreciere..
  
O altă variantă de mărţişor autentic presupune ca şnurul bicolor să fie decorat la capete cu câte un ciucur: unul alb, sub forma unei reprezentări antropomorfe masculine, şi unul roşu, sub forma unei siluete feminine. Unirea masculinului, prin intermediul şnurului, cu femininul reprezintă în context reconcilierea principiilor contrare la nivel teluric şi cosmic

     Primăvara începe, după unii, cu prima zi a lunii martie, după alții – când se sfârșesc zilele babei Dochia și anume la Alexii, 17 martie și durează până la Sf. Onofrei, 12 iunie. Alții pun ziua întâi de primăvară după ce trec treisprezece săptămâni numărate din ziua de Crăciun.
Martie este prima lună a calendarului roman şi luna a treia conform calendarelor Iulian şi Gregorian. Această lună a fost dedicată lui Mars, zeul războiului, iar denumirile populare păstrează rădăcina cuvântului originar (Marta - Mărţişor - Marţ). O altă denumire a lunii şi anume Germinar, Germinariu ne duce automat cu gândul la speranţă, la viaţă, la încolţirea seminţei semănate, la toate aceste lucruri pe care începutul lunii martie ni le oferă.  





”Schimbarea ești tu” lansare de carte



Marţi, 10 martie, în Amfiteatrul Bibliotecii Judeţeane „Gheorghe Şincai”, a avut loc aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Filialei Bihor a Uniunii Vatra Românească. În a doua parte a evenimentului, colegul nostru de la Petroșani, bibliotecarul Avram Iancu, invitat al Uniunii Vatra Românească a lansat volumul „Schimbarea eşti tu!”.


Avram Iancu este  primul român care  a traversat  înot,  Canalul Mânecii, în anul 2016, neutilizând costumul de neopren.
Bibliotecar fiind, a găsit pe rafturi volumul  „Înotul, pe înţelesul tuturor”, de unde a fost inspirat de  povestea soldatului francez capturat în bătălia de la Waterloo, care, pentru a nu ajunge prizonier în Anglia,  traversează înot Canalul Mânecii.  Performanţa a fost repetată în 24 august 1875 de căpitanul de marină Matthew Webb și până în 1927 de  alţi 20 de sportivi.  În acestă listă nu figura nici un sportiv român.
În anul 2016, Avram Iancu, devine primul  român care, la a patra încercare,  a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii , în 17 ore şi 56 de minute.

Avram Iancu este primul om din lume care a parcurs înot Dunărea de la izvoare la Marea Neagră, fără a purta costum de protecție.
Traversarea Mării Negre până la Istambul a făcut-o în anul centenar, 2018, în cinstea  Brâncovenilor și a sacrificiului lor pentru creștinătate.
Toate aceste provocări  vorbesc  despre pasiune, perseverență , curaj, despre libertate,  riscuri, performanță și demnitatea de a fi român.  Autorul este convins ca Dumnezeu este alături de cei care îndrăznesc să își descopere și să lupte pentru pasiunea lor. Fiecare dintre noi  are un  dar  care îl face unic și care pus în practică  poate aduce o schimbare în lume.

Avram Iancu a vorbit despre echipa lui de sprijin fără de care nu ar fi reușit să facă nimic.

Prin acestă carte , experiența se întoarce în bibliotecă , acolo de unde a plecat.
















Poză de familie


















                                                               







                                                                                                               

Vatra Romaneasca


Marţi, 10 martie, în Amfiteatrul Bibliotecii Judeţeane „Gheorghe Şincai”, a avut loc aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Filialei Bihor a Uniunii Vatra Românească. În a doua parte a evenimentului, colegul nostru de la Petroșani, bibliotecarul Avram Iancu a lansat volumul „Schimbarea eşti tu!”.


Filiala Bihor a Uniunii Vatra Românească a luat naştere în data de 1 martie 1990, fiind a treia din ţară după Târgu Mureş şi Cluj şi a avut drept obiectiv lupta împotriva celor „care atentau la integritatea şi unitatea statului”.

Evenimentul a debutat cu un moment de rugăciune rostit de preotul Vasile Sabău în memoria membrilor şi simpatizanţilor care nu mai sunt printre noi. Preotul a subliniat însemnătatea unei asociații care să țină mereu în atenția românilor „vatra” satului natal şi a casei părinteşti.


Despre activitatea Filialei de-a lungul celor 30 de ani a vorbit prof. Ioan Laza.
Dintre activitățile enumerate am reținut donaţiile de carte prin care au fost îmbogățite biblioteci românești din afara țării. Peste 30.000 de volume de carte românească au ajuns în Republica Moldova, şi peste 3.000 de volume au ajuns la românii din Gyula.

În cadrul evenimentului s-au acordat diplome și plachete aniversare.


Dr. Constantin Moșincat, a lansat broșura aniversară Vatra românească de la Alba Iulia la Trianon.



























































7 martie 2020

Scrisoare deschisa catre Else

Dragă Domnișoară Else,




Mi-ați fost prezentată azi în cel mai intim cadru pe care-l poate cunoaște un intelectual: lectura. Îmi cer scuze pentru proastele maniere și mă grăbesc să vă spun cât de încântat sunt de cunoștință. Am aflat, desigur, că sunteți o adolescentă din lumea bună vieneză, „arestată” într-o stațiune din Italia, și, dacă îmi permiteți, o adolescentă mult prea îngândurată. De fapt, întregul dumneavoastră șuvoi de gânduri m-a lăsat de-a dreptul deconcertat. Rar mi se întâmplă acest lucru, mai ales în prezența unei companii feminine din lumea literelor nemțești. Cu un deosebit interes vă mărturisesc existența a două pasiuni comune nouă, literatura franceză și pianul. Profit de ocazie pentru a vă chestiona cum mai merge lectura ultimului roman al lui Maupassant. Notre Coeur e un titlu ce invită la nespuse reverii edulcorate... Ce plăcut ar fi să le împărtășim... iar pianul, ce să mai vorbim? Mi-este absolut imposibil să nu-mi las imaginația animată de tabloul ce-l întruchipați, luând loc în fața claviaturii sidefii precum chipul vostru, interpretând o nocturnă de Chopin cu grația angelică atât de intrinsecă vârstei minunate la care vă aflați acum, din toată această călătorie plicticos mondană numită viață. De cealaltă pasiune a dumneavoastră nu prea îndrăznesc să pomenesc, poate și datorită naturii sedentare căreia umila mea profesie îi este subjugată, dar mai ales faptului că acel sport la fileu e unul dintre cele nobile prin excelență. Martor absent, dar atent la relatarea episodului fatidic cauzat de schimbul epistolaro-telegrafic unilateral petrecut în cadrul familiei dumneavoastră de solitari, prin care vi se impunea un aport incomod la restabilirea echilibrului financiar al unui tată genial, dar neglijent, ca atâția alții, mă văd nevoit să-mi exprim îngrijorarea față de starea dumneavoastră de sănătate, dar și față de pasiunea aproape morbidă vizavi de acea pulbere cristalină, folosită ca hipnotic sau sedativ, sub denumirea de Veronal. Încep să-mi placă gusturile dumneavoastră... 



Știu că nu ne cunoștem de prea mult timp, pentru mine păreți a fi născută dintr-o întâmplare, din irealitatea proximă, dar parcă totuși aș încerca să vă pun la dispoziție un sfat privitor la universul masculin, în meandrele căruia sunteți prinsă, parcă, fără de scăpare, cunoscând totodată neputința orgoliului sexului frumos de a o recunoaște. Fiți îngăduitoare, stimabilă domnișoară Else, cu reprezentanții născuți sub zodia lui Oedip, și astfel vă veți putea bucura de beneficiile dorite și mult visate, indiferent de natura lor. Nu intru în detalierea întregii tipologii masculine pictate pe pânza sufletului dumeavoastră, dar aveți grijă pentru că la un cuvânt sau gest necugetat șevaletul se poate dezechilibra, ruinând capodopera și pictorul deopotrivă. Nu-i tratați ca pe ciorapii de mătase de calitate îndoielnică, cu care se mai întâmplă să vă împodobiți ținuta. Și mai presus de toate încercați să vă canalizați întreaga energie asupra unuia singur. Întregul tumult interior, soldat cu un leșin, nu doar la vestimentație, ci și la scenă deschisă, cauzat de vituperările împotriva bărbaților din viața domniei voastre, vă asociază, în memoria mea literară, cu acea scriitoare britanică, de demult celebră printre sinucigași și de care nu îi mai e frică nimănui, Virginia Woolf, contemporana dumneavoastră de pe meridianul Greenwich. S-ar putea ca, abordând scrierile dumneaei, să aveți surpriza unor afinități estetice, și nu numai, comune. 

În încheiere, vă transmit salutările mele calde, alături de nemărturisita dorință de vă întâlni. 

Al dumneavoastră, prea aplecat critic de serviciu al unei liteRaturi în Declin.


P.S: V-ați putea vreodată imagina, stând întinsă sculptural pe o canapea freudiană, că sunteți doar un simplu personaj feminin din nuvela omonimă semnată de Arthur Schnitlzer? Meditați puțin la binefacerile unei imaterialități atât de estetic voluptoase...



(Radu Deme )

6 martie 2020

100 - un număr mare pentru copiii mici




           Elevii clasei pregătitoare B de la Școala Gimnazială "Octavian Goga" din Oradea au sărbătorit, alături de doamna învățătoare Țărău Ramona, primele 100 de zile de școală în data de 28.02.2020.
           Alături de familiile lor, elevii au pregătit proiecte care au respectat tema zilei în lucrări, adică 100 (flori, insecte, paste, nasturi, etc.).
           Datorită muncii migăloase și efortului depus au rezultat lucrări minunate care au fost expuse în școală,  iar cele mai reușite se află la filiala Ioșia a Bibliotecii Județene "Gheorghe Șincai".
           Le urăm și noi zile frumoase și deosebite în școală .
           În limita spațiului disponibil al filialei am organizat o expoziție cu lucrările atât de migăloase pentru vârsta lor.














 




 






Sezatoare in martie

Șezătoarea din 5 martie 2020  a fost despre ii, opinci și broderii și despre pasiunea doamnelor care le iubesc nespus!


















Picnic cu cărți la școala din pădure

Inima Verde Eco-Fest de Artă și Joacă în pădure Organizator- Ina Curic Artă, joacă și timp împreună în pădure 19 septembrie 2026 Pădurea Săl...