10 februarie 2015

Întâlnire metodică a educatoarelor din Salonta





 

         Luni, 9 ianuarie 2015, la Biblioteca Municipală „Teodor Neș“ Salonta a avut loc întâlnirea educatoarelor din localitate, de la secțiile maghiare, în cadrul cercului metodologic.

Pe lângă problemele lor curente, specifice, s-a discutat și despre continuarea colaborării noastre. Eu am vorbit despre fondul de carte al bibliotecii, mai ales despre câteva cărți de psihologie și pedagogie, recomandate nobilei lor profesii.

Activitatea a fost coordonată de doamna educatoare Rajos Anikó Andrea.




                                                       


Rugină Irina,

                                               bibliotecar responsabil

8 februarie 2015

Lecturi de weekend 38

Sa vorbim azi despre măști. Le purtăm cu toții. Avem fiecare in mintea noastra o imagine despre noi inșine, cum ne credem noi si cum credem ca ar trebui să apărem in fața altora.
Ca indivizi creați de divinitate suntem unici si irepetabili, dar nu suntem mulțumiți de acestă unicitate și încercăm să ne înghesuim în tipare  formale pentru a fi acceptați social. Pe de altă parte în interior ne bântuie unicitatea noastră și sperăm ca cineva să vadă dincolo de măștile noastre să rupă vălurile și să ne accepte total  fără măști si alte artificii.

Intr-o carte , acestă temă bine prelucrată,  asigură succesul.

Eleganța ariciului  de Muriel Barbery este o carte de acest gen,  ” o fabulă filozofică încântătoare care a cucerit milioane de cititori ”  și a dus-o pe autoare în topul celor mai bine vândute romane.

Renee Michel, portăreasa unei frumoase case boierești de pe Rue Grenelle, e una din protagonistele care poarta masca : o angajată vulgară si sleampătă, scundă, dolofană  și urâtă  care ascultă televizorul tare, duce gunoiul, mătură curtea si face comisioane pentru locatarii intelectuali ai imobilului.
In spatele mastii se acunde o intelectuala rasată care citește clasici ai literaturii universale, filozofie, politică,  se uita la filme de arta  si  e o adeptă a ceremoniei ceaiului si o adoratoare a culturii japoneze.

Paloma, e o adolescentă care poartă și ea mască. Locuieste in acelasi imobil, e fiica unei familii de intelectuali definiți de pozitiiile lor sociale. Isi ascunde sensibilitatea,  bunul simt şi lecturile filozofice sub aparența unei  rebele  neînțelese.

Pe amândouă le descoperă un locatar nou care se mută în imobil, domnul Kakuro, în fracțiuni de secundă vălul e ridicat,    se prefigurează o  nouă viață în care cei asemănători se vor  bucura împreună de aceleași pasiuni, folosind același limbaj  și aceleași coduri de conduită.

Pentru Renee însă  se pare că este prea târziu. Scoaterea măștii și viziunea unei alte vieți e prea mult pentru ea. Va muri într-un accident lăsând fără răspuns o întrebare: Putem trăi fără mască atunci când întâlnim  oameni care ne citesc în suflete ca într-o carte  deschisă???
Putem trăi fără mască fiind noi înşine  ?

De acelaşi tip este  romanul Fluturi al Irinei Binder, doar că este scrisă pentru alt nivel cultural.
Dacă în prima carte ceremonia ceaiului , un  limbaj  elegant, elevat şi  filozofic  şi cîteva întrebări existenţiale  puse la locul potrivit dau  frumuseţe cărţii, în a doua ne întâlnim cu limbajul şi manierele bucureşteanului  din  cluburi.

Succesul cărţii a fost asigurat de numeroasele cititoare care în timpul liber vizionează telenovele şi care trăiesc vieţi secrete sperând să aibă iubiţi bogaţi, amanţi frumoşi,  adoratori secreţi şi mulţi, iar ele să fie frumoase, blonde prinţese îmbrăcate în rochii de epocă. Realitatea  e probabil atât de anostă încât devine bestseller o carte în care eroina, frumoasă, intelectuală  şi iubită de toţi e bătută  des şi temeinic de amantul care o întreţine !?  Clar,  agresarea femeii in societatea românească e social acceptată şi probabil şi aprobată.

Romanul Fluturi e plin de clişee. Clişee sunt textele spirituale care apar ici şi colo ( cu un pic de efort găseam si sursele)   şi dau cititorului neavizat impresia de profunzime. Clisee sunt gesturile de generozitate  pe care eroina le face cînd vede în peisaj oameni necăjiţi, cere bani de la iubitul Robert, care scoate teancul de dolari asortat cu lei şi ea îl oferă fără rezerve !!!

Ce diferenţă între cele două cărţi.
In Eleganţa Ariciului,   masca   unei vieţi sociale   modeste  poate ascunde  un suflet educat şi sensibil.  Cartea îndeamnă cititorul să dorească mai mult, să fie mai mult,  indiferent de condiţia lui socială.

Fluturii scot şi ei măştile, de pe feţele cititorilor de astă dată, se regăsesc în acestă carte şi probabil multe din visele lor  sunt ca în  povestea eroinei, fără substanţă, educaţie sau profunzime.

P.S. Daca această carte, Fluturi, ar fi ramas un roman de cartier bucureştean nu aveam nimic de zis, asa cum nu  vorbesc de romanele  americane de duzina care au si ele publicul lor. Dar a existat undeva   pe coperta cartii o invitatie la lectură  sugerand similitudini cu conceptul de inalta spiritualitate al iubirii neconditionate.

7 februarie 2015

Lecturi de weekend 37



Lectura mai multor săptămâni a fost cartea Dansând cu Șiva, a lui Sorin Nicolae Ștefan, fost ziarist la Dreptatea și BBC World Service.


Subiectul este pasionant si intâlnesc in tot locul teme, intrebări si răspunsuri cu care m-am intâlnit si eu in ani si spatii diferite. Întâlnesc subiecte din actualitatea discuțiilor cu prietenii mei sau a articolelor la care ma trimit linkuri de pe facebook. Ma fascineaza textul, si desigur ne place o carte in măsura in care ne recunoastem si ne regasim in ea. Mi-ar place sa aranjez altfel modulele eclectice și  deconstructiviste să uit povestea, să ma bucur separat de fiecare bucățică de proza scurtă întâlnită.


”M‑a frământat în nu puține nopți întrebarea, de ce unii oamenii sunt în stare de credință și alții nu. Poate că și ea e un dar de la Dumnezeu și calviniștii au atunci dreptate – Atotputernicul își revarsă harul asupra cui dorește. Salvarea îți e poate predestinată... nu știu dacă mă încântă foarte mult perspectiva asta, dar asta e... nu știu...
Nimeni nu poate ști.
‑Atunci înseamnă că nici ateismul meu nu mai este atât de respingător.
Este ce‑ți rămâne dacă n‑ai fost blagoslovit de Dumnezeu cu credință. Numește‑o armă a neputinței. Sau mai degrabă voce a sclavului căruia i‑a fost refuzată pe veci libertatea. ”

Si mai apoi:

”Sunt de acord cu tine că totul curge, că orice construim are consistența patimilor frunzelor, înșfăcate de turbarea toamnei târzii... ”


 Să lăsăm  autorul să prezinte cartea : 
”Am scris această carte despre credință pentru toți cei munciți de avatarurile ei. Nu am avut în minte o anume audiență, și nici nu am căutat vreo formulă facilă, din contră, am dorit-o într-o formă cât mai originală. Este mai degrabă rodul unei minți de arhitect, pasionat după genul scurt.

Subintitulată „alcătuire modulară, eclectică și deconstructivistă”, cartea are cinci capitole, gândite separat, dar și evident parte a unui întreg. Am mai mulți povestitori – dintre care un Sarastro, dar și un Papageno – tonul aproape trivial din primul capitol este înlocuit de unul mult mai reflexiv, în al doilea, ca un Adagio, sau Andante, ca apoi să dezvolt toate temele…

Este o călătorie frenetică, plină de îndoieli, într-un univers paralel, asemenea unei căutări de sine, în acel Labirint interior, al cărui traseu este punctat de numeroase Tablouri într-o expoziție. 
Cartea mea este,  un îndemn la umilință, într-o epocă în care are loc o impardonabilă și fără precedent trivializare a Sacrului. Aceste traseu spiritual reflectă experiențe pur personale, dar, sper eu, cu rezonanțe multiple și universal valabile. Mesajul cărții nu poate fi înțeles așa cum trebuie decât dacă este dusă până la capăt…

 Problematica fiind atât de complexă și delicată, este imposibil să nu ai, pe parcursul cărții, ori sentimente de respingere puternică, ori de acceptare și visare… și, de ce nu, de îndemn la propriile reflecții…
Acțiunea cărții se petrece în orașul-stat Răulești, parte a Imperiului Otoman, iar ca atitudine generală, denunț naționalismul fascist al „vizirului”, dar și legionarismul (precum și persistența sa în unele sectoare ale culturii și vieții politice din România).
Universul paralel în care mă retrag în final este cel al României Mari, în care Iuliu Maniu este președinte, Corneliu Coposu, prim miniștru, victimele asasinatelor legionare au scăpat cu viață, Hitler a fost asasinat în Cehoslovacia de către gruparea Patria mea – Vltava, astfel că al doilea război mondial nu a mai avut loc…”


6 februarie 2015

Concurs literar Mihai Eminescu

 
Școala de arta  din localitatea maramureșeană Apșa de Jos, din dreapta Tisei, Ucraina, a găzduit, sâmbătă, 31 ianuarie 2015 cea de-a IX -a ediție a concursului literar “Mihai Eminescu”, organizat de Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia “DACIA”, condusă de domnul Ion Botoș.
In deschidere au vorbit  reprezentantii  delegatiilor  prezente , reprezentantul consulatului a recunoscut valoarea activitatii asociatiei Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia “DACIA”, pentru pastrarea identitatii nationale,  condusă de domnul Ion Botoș ; reprezentantul  Bibliotecii Judetene Maramures; dl. Tiberiu Moraru  presedinte Asociatiei Morarita si pastorul comunitatii din Poroșcovo.

La evenimentul dedicat împlinirii a 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu au participat peste 100  elevi și profesori din   regiune . Au fost prezenti elevi din Podishor ,  coconi de la Gradinita din Biserica Albă,( una dintre micute a recitat un sfert din Luceafarul ), coconi de la Gradinita din Apșa de mijloc , eleve din Boutu mic ,Carbunesti ,  Plaiut, Scoala Tortina , echipe de  elevi din Apșa de Mijloc , Stramtura,  Topchyno , elevi ai Scolii medii din Slatina Regiunea Transcarpatia Ucraina,  eleve din Sighet  si  elevi ai Scolii de arte din Apșa de Jos,  gazdele noastre.
În cele 4 ore dedicate lui Mihai Eminescu, elevii  imbracati in strai traditional, au recitat poezii scrise de marele poet național și au încântat publicul din dreapta și din stânga Tisei cu cântece pe versurile Luceafărului românilor de pretutindeni.  O parte din elevii  care au cantat au ales sa intepreteze  melodia dedicata poetului de Doina si Ion Aldea Teodorovici pe versuri de Grigore Vieru . 
In vocile copiilor se simtea emotia , pe chipurile lor se amesteca teama , cu indrazneala, cu timiditatea, versurile se mai pierdeau in valurile de emotii. Participând la multe activitati cu elevi romani , am observat ca in scolile romanesti de diferite nivele, elevii nu mai recita, doar citesc textele sau versurile , si chiar si cititul este destul de poticnit, ca sa nu mai amintim de vorbirea libera  atunci când este vorba de vreo prezentare.   A fi roman se simte altfel acolo decat se simte aici, incepand de la respectul pe care copii il arata fata de opera poetului nostru national.
Si anul acesta au fost prezenti    reprezentanti  din   Poroșcovo, cea mai izolată localitate din Ucraina, unde trăiesc peste 1.600 români, cunoscuți și ca ”volohi”( in Carpații Păduroși , raioanele ucrainene Perecin și Svaliava, din regiunea Transcarpatia). Elevii au recitat poezii și au cântat în limba română  , faptul ca acolo nu exista o scoala in limba romana  se simtea in accent si pronuntie. Pastorul care ii insotea a facut apel la ajutor pentru infiintarea unei scoli in limba romana pentru cei 800 de elevi.
In final,  juriul a avut o treaba dificila in a evalua prestatia micilor artisti. Pentru a fi obiectivi au fost instituite  premii pentru  patru categorii : recitari, interpretare muzicala, interpretare dramatica si montaj literar.  Elevii premiati  au primit  cărți românești,  iar scolile  au primit cate un pachet din cele peste 1000 de carti oferite de organizatori.

29 ianuarie 2015

Fiorul emoţiei comorii sufletului românesc

La Marghita, în Ziua Unirii Principatelor Române :

                        E zi de sâmbãtã în liniştea oraşului, vinerea doar în ziua târgului cel mare, fiind tradiţional forfotã, aglomeraţie în magazine şi pe strãzi, cu ţãranii Vãilor Bistrei şi ai Barcãului, ai celor de la Viişoara şi Boian, veniţi sã vândã şi sã cumpere purcei şi iosaguri mai mari, încãrcãtura cãruţelor mãsurând cât de bun este piaţul marghitean… Aşezarea are drept de a ţine târg din anul 1376!


"Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română !"
Înainte de ceasurile amiezii zilei de ianuarie, scena amenajatã în apropierea troiţei care marcheazã simbolic centrul urbei, fâlfâie steagurile tricolore, difuzând melosul cunoscutelor noastre cântece patriotice, pregãtind atmosfera manifestãrilor municipale dedicate Zilei Unirii. Punctualã, directoarea Veronica Demeter invitã pentru cuvântul autoritãţilor, primarul Pocsaly Zoltan, viceprimarul Lazãr Ioan, preotul paroh Filip Petru-

Constantin de la Biserica Albã şi profesorul Liliana Bodor de la Colegiul Naţional „Octavian Goga“. Se ascultã ritmurile distinctive ale Imnului României, dupã care fiecare vorbitor evidenţiazã aspecte legate de importanţa dublei alegeri a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în scaunul Moldovei şi al Munteniei, cadrul istoric favorabil acestei înfãptuiri, situaţia grea a ţãranilor, a numeroaselor mãnãstiri închinate grecilor şi aşezãmintelor din Muntele Athos, evoluţia evenimentelor care au precedat Unirea micã, înţelepciunea şi minunea de a îndrepta boierii Ţãrilor, pe calea Unirii. O adevãratã lecţie de istorie, concisã şi pertinentã, picuratã auditoriului nerãbdãtor sã urmãreascã partea artisticã a manifestãrii culturale. Pe scenã sunt invitaţi rând pe rând, recitatori, cântãreţi, dansatori, alternând talentul artiştilor elevi ai şcolilor din zonã. Ansamblul de dansuri populare de la Almaşu Mic a fost sarea şi piperul manifestãrii. Au cântat şi încântat, elevele Iulia Buboi, Amalia Ursan, dar şi studenta Andreea Puşcas de la Universitatea Oradea, ori profesoara instructor Emilia Şugar Borza din şcoala din Abram. A recitat din lirica eminescianã eleva Huszti Mãdãlina de la Liceul Tehnologic „Horea“, pregãtitã de profesoara Alina Oros. Cântecul „Povestea Florilor“ interpretat de elevul Patric Antal de la Liceul Teoretic Horvath Janos, a fost rãsplãtit cu multe aplauze. Limba este un element al sufletului românesc, ne învaţã marele Nicolae Iorga. Melodia renaşterii naţionale a Horei Unirii compusã şi rãspânditã cu doi ani înainte de înfãptuirea actului istoric de marele patriot şi prieten al lui Alecsandri, muzicologul Alexandru Flechtenmacher, rãsunând plãcut aici la Marghita, ne-a amintit în prinderea noastrã de îmbrãţişarea Moldovei şi Munteniei, în Unirea cântatã prin tradiţie în 24 ianuarie, dar şi în ziua când sãrbãtorim unirea tuturor românilor – 1 decembrie ! Cu mic, cu mare, elevi, autoritãţi, artişti îmbrãcaţi în frumoasele costume populare, simpli cetãţeni ai marghitei, am vibrat cu toţii, voia norodului simţind emoţia vie a unirii românilor şi tuturor etniilor, pe pãmântul sfânt al Ţãrii Bihorului, al Marghitei, al României !



"Între noi sã nu mai fie, decât flori şi omenie!"

Partea a doua a manifestãrii, se desfãşoarã în sala de şedinţe a Primãiei Marghita. Cântecul „Balada lui Ioan cel fãrã de mormânt“, interpretat de vocile tinere ale grupului vocal instrumental al Casei de culturã Marghita condus de d-na. Veronica Demeter, au fãcut o frumoasã impresie, inspirând continuarea evenimentelor. Au evocat biografia şi activitatea fostului protopop al Marghitei Gheorghe Ciobai, d-na. Lavinia Atim(Director Biblioteca Municipalã „Ioan Muntean“), profesorul Aurel Nandra (Asociaţia Cultural Patrioticã „Avram Iancu“ Marghita), fiul preotului, Ştefan Ciobai. Veteranul nonagenar Vasile Ilica(Asociaţia Morãriţa din Oradea), cu o zi în urmã la Oradea decorat festiv de Ministrul Apãrãrii Naţionale cu „Emblema de Onoare a Armatei României“ – cu însemn de pace, a susţinut o adevãratã lecţie de istorie celor prezenţi. A trimis în salã pentru a fi vãzute şi atinse, Atestatul şi medalia distincţiei. A vorbit lãmuritor despre Pactul Ribbentrop-Molotov, implicaţiile istorice trecute şi prezente, conexarea lui cu ruperea din trupul ţãrii a Bucovinei şi Basarabiei, consecinţele lui pentru România. A prezentat situaţia deosebitã a românilor din Maramureşul istoric din dreapta Tisei – Ucraina, care sunt chemaţi discreţionar la mobilizare, fiind preferaţi dascãlii în activitate, tinerii români, trimişi apoi fãrã o pregãtire cât de sumarã pe fronturile pieirii de la Doneţk şi Lugansk, pentru a deveni eroi… iar statul român tace şi nu apãrã, nu sprijinã, nu reprezintã minoritatea româneascã din Ucraina, acum când ei au mai multã nevoie… Avem în Ucraina o ambasadã a României, douã consulate generale la Odessa şi Cernãuţi, care cunosc situaţia aceasta şi transmit mesaje permanent Ţãrii…dar ea nu zice nimic…nu face nimic pentru minoritatea româneascã greu încercatã acum !...

Preotul Petru Constantin Filip, noul paroh al Bisericii Albe(Parohia Ortodoxã nr.1 Marghita), a exprimat mangâierea şi solidaritatea creştinã oglinditã în viaţa credinciosului, cuvinte de laudã celor ce scriu despre personalitãţi ale neamului românesc cum a fost dr. Mihai Marina, consulul general al României Mari la Oradea, în perioada 1941÷1944, despre jerfa sa, salvând sute de evrei, chiar şi cu maşinile consulatului, evrei trecuţi clandestin în România, stat care nu promova politica de exterminare dictatã de Hitler. Este şi preotul care a preluat de la protopopul Ciobai, rânduiala participãrii la manifestãrile anuale şi slujbele de comemorare dedicate dr. Marina, la Oradea la Muzeul Memorial Aurel Lazãr şi la Apşa, acolo unde este cinstit drept un fiu al satului, un erou de pildã tuturor generaţiilor neamului românesc.

Au onorat cu prezenţa cei şaptesprezece elevi însoţiţi de profesorul Ovidiu Bãncescu şi Viorel Boldiş de la Liceul Tehnologic nr.1 Popeşti, veniţi cu microbuzul şcolar sã se prindã în Hora Unirii la Marghita, viceprimarul Ioan Lazãr(moderator al activitãţii), consilierul cultural al Primãriei Marghita, d-na. Mariana Carp, dl. Gelu Creţu de la Asociaţia Nevãzãtorilor Bihor-Sãlaj, doamnele jr. Aliz Bradacs şi Natalia Mãrcuş, manager, respectiv secretar la Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea“, elevi şi cadre didactice ai Colegiului Naţional „Octavian Goga“ Marghita, numeroşi cetãţeni iubitori ai culturii noastre strãmoşeşti. În zi de Unire, în zi de sãrbãtoare, a fost lansatã propunerea publicã de acordare a onorantului titlulu de Cetãţean de onoare post mortem fostului protopop Gheorghe Ciobai al Marghitei, acelaşi titlu veteranului nonagenar Vasile Ilica prin parteneriatul organizatorilor participanţi, toţi dorind sã fie pãrţi semnatare pe înscrisul care urmeazã sã fie pregãtit de Asociaţia Morãriţa şi îndreptat Consiliului Local Marghita. Agapa frãţeascã de Unire, începutã prin cozonacii pregãtiţi de primãrie, sucurile pentru elevi, bunãtãţile de la pensiunea doamnei Jolţa, au continuat discuţiile, istoria zilei, a zilelor… Mai norocoşi, elevii popãscani au fost invitaţi şi conduşi prin grija managerului la o baie în moderna bazã de tratament a spitalului marghitan, poftiţi cu toţii şi la o gustare! Mulţãmim frumos doamnã Aliz! Mulţãmim frumos doamnã Jolţa(cu Andreea şi d-na. Claudia)! Mulţãmim frumos pãrinte Petru Constantin Filip! Dumnezeu sã vã rãsplãteascã dania şi jerfa în zi de mare sãrbãtoare! „Unde-i unul, nu-i putere la nevoi şi la durere; Unde-s doi puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte !“



Tiberiu Moraru




27 ianuarie 2015

ATELIERE DE CREAŢIE




Pentru înscrieri sunaţi la telefon 0359800363, interior 122 sau 119 sau direct  la Secţia împrumut carte pentru adulţi şi Secţia pentru copii şi tineret a Bibliotecii, str. Armatei Române nr. 1/A ori pe e-mail la adresele:

Data limită pentru înscrieri: 13 februarie 2015.

Taxa de participare este de 15 lei/participant. Din această taxă fundaţia achiziţionează:
-         materiale pentru confecţionarea obiectelor în cadrul atelierelor de creaţie;
-         realizează materiale promoţionale;
-         achiziţionează produse alimentare destinate celor două mese oferite persoanelor în vârstă de la un centru de vârstnici din Bihor.

Atelierele se vor desfăşura începând din 25 februarie 2015, de la ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai’’, sala polifuncţională, et. II.

Aşteptăm înscrierile voastre!


Atestare profesionala 2015

Oferta de formare profesionala a ANBPRpentru anul 2015

CURSURI ACREDITATE ANC:
 1. CALIFICARE în ocupaţia de Bibliotecar (Studii Medii )
2. PERFECŢIONARE în ocupaţia de Bibliotecar (Studii Superioare)


Perioada de înscriere:
 Trim I 2015; Pregătirea teoretică (Convocarea I): CPPI Buşteni, sau local, la cerere.
Pregătirea practică: în condiţii reale de muncă în instituţia din care provin cursanţii sau în Bucureşti - BNaR. Pregătirea practică se va efectua în perioada cuprinsă între Convocarea I şi Convocarea a II-a, acoperind numărul de ore prevăzute pentru fiecare nivel de studii.
Pregătirea teoretică (Convocarea a II-a): CPPI Buşteni,sau local, la cerere.
Taxă: 850 lei/convocare;
Cazare: 30 lei/pat/noapte, CPPI Buşteni
 Masă: 90 lei/3 mese/zi (opţional), CPPI Buşteni *


1.Modulul 2 curs şi examen de calificare/perfecţionare,
1.Biblioteca Judeţeană P. Dulfu, Baia Mare, Maramureş ( 27.04-09.05.2015 );
 2.Biblioteca Judeţeană I.G.Sbiera Suceava (15 – 27.06.2015);
 3.CPPI Buşteni, Prahova (06 – 18.07.2015 ). *

2. Pentru Modulul 2(curs şi examen de calificare/perfecţionare în ocupaţia de Bibliotecar Studii Medii/Bibliotecar Studii Superioare),
 CPPI Bușteni, Prahova Cazare+masă, la cerere *NOTĂ Pot participa absolvenţii modulului 1 din alte grupe iniţiale, din alţi ani, din alte locuri de organizare a cursului.
*3.Modulul 1 curs şi examen de evaluare parţíală de calificare (Bibliotecar Studii Medii/perfecţionare(Bibliotecar Studii Superioare) , CPPI Buşteni, Prahova (20.07– 01.08.2015).


26 ianuarie 2015

"Hai să dăm mână cu mână"

                                                  


     Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită vineri în avans  la filiala Iosia. Copiii şi d-le profesoare Popa Maria şi Tănase Maria  de la G.P.P. nr. 42 Oradea, alături de bibliotecari au organizat evenimentul dedicat zilei de 24 ianuarie, ajuns la a 156 aniversare. Expoziţii, poveşti şi obligatoriu "Hora Unirii" au fost pe lista acestei manifestări, ilustrate  în imaginile alăturate.
                                                                                                                                                    


„Să facem niţel haz – versuri pentru clipe de răgaz” lansare de carte

„Să facem niţel haz – versuri pentru clipe de răgaz” este volumul lansat pe 20 ianuarie, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” de către prof. Galina Pantea.
                                                                                           

































Volumul a fost inspirat, potrivit autoarei, de citatul din opera „Othello” – de W. Shakespeare: “Atât timp cât mai putem zâmbi, cauza nu-i înca pierdută”.

Volumul prezentat, este constuit pentru a oferi cititorilor poezii, scenete, epigrame şi povesti, dar şi un mănunchi de surprize în versuri, care scot în evidenţă experienţa autoarei privind evenimentele şi temele vieţii actuale, dar scot în evidenţă, mai ales, farmecul personal cu totul special al autoarei în comentarea şi interpretarea unor cuvinte şi expresii deosebit de uzuale în viaţa cotidiană.


Cartea a fost prezentată de ing. Mioriţa Săteanu şi scriitoarea Mihaela Dindelegan.

La lansare, membrele Uniunii Femeilor din Bihor au recitat poezii din noul volum (Aneta Cozma, prof. Viorica Dobran, prof. Teodora Pantazi şi Ileana Bodi. Totodată, catrenele au fost recitate de poeţii care frecventează Cenaclul Literar "Barbu Ştefănescu Delavrancea” (Aurel Horgoş, Gheorghe Vidican şi Boris Beliciu). La acest eveniment a fost prezent şi Preasfinţia Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea.

Ziua Internationala de Comemorare a Victimelor Holocaustului


Pentru ca maine este 27 ianuarie este  Ziua Internationala de Comemorare a Victimelor Holocaustului,  semnalăm aparitia  în ultimul număr al ziarului Apșa, a  listei bihorenilor supusi represaliilor pe teritoriul Transcarpatiei în timpul ocupatiei Ungariei hortyste.




UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE 24 ianuarie


















În fiecare an, pe 24 ianuarie, ne amintim de Unirea înfăptuită la 1859, moment important pentru poporul român, când Moldova şi Ţara Românească au ales să fie împreună o singură ţară, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate.
Vineri, 23 ianuarie 2015, am sărbătorit Mica Unire, cum mai este denumită, împreună cu elevii din clasele a V-a B, a VIII-a B și a XII-a C de la Colegiul Naţional „Teodor Neş”, în cadrul unei alt fel de oră de istorie.













    

Doamna prof. Sabău Gabriela a vorbit elevilor despre importanţa acestui act istoric și despre reformele inițiate de Cuza. Doi elevi au prezentat un material despre Unire şi personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza. A urmat un mic recital al elevilor, versuri închinate Unirii. A fost lecturată o legendă populară despre Cuza.
În bibliotecă a răsunat și Hora Unirii.


Rugină Irina,
                                                        bibliotecar responsabil,
                                               Biblioteca Municipală „Teodor Neș“ Salonta


Picnic cu cărți la școala din pădure

Inima Verde Eco-Fest de Artă și Joacă în pădure Organizator- Ina Curic Artă, joacă și timp împreună în pădure 19 septembrie 2026 Pădurea Săl...