De la vagi începuturi- până în 1950
Bibliotecile poporale au fost un mijloc important de culturalizare a maselor de tarani .
Istoria bibliotecilor arata ca primele biblitoeci au alput in mediul rural pe langa institutii- scoli, biserici, asociatii culturale ( corale sau literare)
La sfarsitul secolului XIX invatatorilor si protilor li se recomanda sa i indrume pe cei cu scoli catre biblioteca poporala sa nu uite cititul. se acorda premiu celui care citeste mai multe carti.Se adopta regulamentul pentru biblitoeci publice in 1864. Biblitoeicle publce.
In perioada comunista activitatea de bibliteoca au fost regelementata prin decrete, hotarari d eguvern,,ordine, instructiuni, statute, regulamente emise d eministri. HCM 1542 se precizeaza ca biblitoecile vor fi incadrate cu biblitoecari corespunzatori nivelului cultural si profesional.
in 1952 se introduce cenzura comunista in biblitoeca impartirea colectiei in fond liber si fond secret.
Consiliu provizoriu de uniune NationalaDecretul- Lege- 141 din 1991privind organizarea activitatii de informare si documentare.
Biblitoecile publice d estat - Regulamentul de organizare ssi functionare - ordin de ministru- 452/1992 potrit\vit acestui regulamnet biblitoecile trebuiauy sa detina mnim 3000 de carti.
De secole, cartea este una dintre cele mai importante surse de informare, un mijloc de fixare şi de transmitere a cunoştinţelor
Cu toate că atât în Evul Mediu, cât şi în Renaştere, majoritatea covârşitoare a populaţiei era analfabetă, oraşele Europei promovau scrierea tipărită, amenajau tipografii şi creau biblioteci. Între ele, şi Oradea..
Oradea medievală era un centru catolic important, din dorinţa regelui Ladislau I fiind înfiinţată aici în a doua jumătate a secolului XI una dintre primele şi cele mai puternice episcopii din Transilvania. Curând, pentru că adăpostea mormintele a patru regi şi împăraţi, Cetatea Oradiei devenea loc de pelerinaj pentru catolicii din centrul şi estul Europei.
Tradiţia catolică a fost "ruptă" la începutul secolului XVI de apariţia Reformei religioase şi, un secol mai târziu, prin transformarea oraşului în paşalâc turces, ceea ce a făcut ca oraşul să se îmbogăţească atât cu biserici calvine şi lutherane, cât şi cu moschei.
Mai puţin se ştie că în această vreme Oradea găzduia mai multe instituţii de învăţământ, biblioteci şi un observator astronomic, ridicat de Georg von Peuerbach, cel care în 1450 a stabilit meridianul zero al lumii chiar în incinta Cetăţii.
În Oradea bibliotecile au început să se dezvolte din secolele XI-XII, timp de cinci sute de ani aparţinând exclusiv Bisericii Catolice. Primele cărţi aduse aici, în secolul XI, au fost cele necesare slujbelor religioase, obligatorii în toate episcopiile ungare.
Un rol important în înzestrarea oraşului cu cărţi l-au avut şi ordinele călugăreşti, între care Conventul Premonstratenşilor din Dealul Orăzii, care a adus cărţi liturgice de la Abaţia Prémontre din Franţa şi ai cărei copişti le transcriau aici. Copierea s-a intensificat în secolele următoare, pe măsură ce în zonă ajungeau tot mai multe cărţi, atât de cult, cât şi teologice şi filosofice, între care exegezele biblice ale lui Ambrosius, creaţiile antescolastice ale episcopului Isidorus al Sevillei şi scolastica episcopului Anselmus de Canterbury.
Copierea cărţilor se făcea în baza unor reguli stricte, astfel că tipul literelor, distanţele dintre rânduri, notele muzicale, toate semnele şi legăturile dintre litere trebuiau să fie identice sursei. Nu se admitea nicio adăugire sau tăiere în text. Dacă se executa, însă, o "copie a unei copii", eventualele greşeli se corectau. Bibliotecile mănăstireşti aveau, fireşte, propriii bibliotecari.
Colecţia de cărţi liturgice, juridice, literare, precum şi cea de manuscrise a Capitlului catolic era păstrată în sacristia Catedralei din Cetate, ea incluzând şi un manuscris al legendei fondării de către regele Ladislau. Biblioteca a fost distrusă, însă, de tătari în 1241.
Din secolul XV au început să apară biblioteci particulare, ale unor episcopi ce-şi făcuseră studiile la universităţi occidentale - Andrea Scolari, Vitéz János, Filipec János, Fárkás Bálint - şi cuprindeau cărţi teologice, de matematică, istorie şi filosofie, precum şi operele scriitorilor antici. Cu timpul, aceste biblioteci au început să fie cunoscute la nivel european şi lăudate în mediile ecleziastice occidentale. Un profesor vienez al vremii afirma chiar că piesele din aceste colecţii erau mai valoroase decât aurul şi argintul.
Toate acestea, la fel ca şi colecţiile mănăstirilor, au fost ulterior împrăştiate, fie din cauza asediilor turcilor, fie pentru că nu mai era cine să se ocupe de ele. Aşa au ajuns cărţile din Oradea la Cluj, Alba Iulia, Sibiu, Budapesta, Gyöngyös sau Bratislava. Restaurarea episcopiei catolice după plecarea turcilor (1692) avea să ducă la reînfiinţarea bibliotecii episcopale, existentă şi azi.
Scopul principal al primelor biblioteci era instruirea preoţilor, impactul asupra societăţii laice fiind redus deoarece ştiutorii de carte erau extrem de puţini. Omul de rând avea să facă cunoştinţă cu cartea abia odată cu tipărirea volumelor de literatură şi educative, care au dus la fondarea bibliotecilor particulare.
Producţia" locală de tipărituri începând abia în secolul XVI, datorită Reformei religioase. Arhivele menţionează existenţa unei imprimerii locale abia în 1565, primul tipograf fiind un vienez stabilit aici, Raphael Hoffhalter, care avea să imprime peste 130 de cărţi.
Din Oradea, răspunzând chemării principelui Ioan Sigismund al II-lea, acesta a plecat la Alba Iulia, unde a tipărit şapte cărţi şi a primit titlul de "Tipograf Regal". Imprimeria pe care o adusese de la Viena a rămas totuşi parţial în Oradea, fiind preluată de către fiul său, Rudolf.
Hoffhalter fiul a tipărit aici mai multe lucrări, între care o carte de cântări calvine ale lui Szegedi Gergely, atât în limba maghiară, cât şi în română. Din volum au mai rămas zece psalmi, cunoscuţi ca Fragmentul Teodorescu. Cei doi Hoffhalter, Raphael şi Rudolf, au mai tipărit la Oradea şi cărţi în latină, inclusiv un calendar. Un început promiţător...
Activitatea tipografică din Oradea s-a dezvoltat cantitativ şi calitativ în secolele XVI-XVII, când au fost imprimate o istorie a Transilvaniei şi Ţinutului Partium, respectiv Biblia de la Oradea (facsimil), lucrată la o tiparniţă din lemn, expusă acum în Muzeul Cetăţii. La fel ca numeroase alte cărţi, cartea a fost distrusă în 1660, când turcii au cucerit oraşul şi au oprit activitatea de imprimare.
Revirimentul a venit în perioada habsburgică, astfel că după 1741 au fost aduse şi tipărite în Oradea diverse cărţi, inclusiv pentru educarea "norodului": abecedare, literatură, chiar sfaturi pentru grădinari. Tipografia episcopală a fost reînfiinţată de episcopul Csáki Miklós pe lângă Seminarul Catolic, până în 1800 aceasta imprimând 214 cărţi în latină, maghiară şi germană, specifice cultului şi folosite în învăţământul teologic. Tiparniţa episcopiei putea fi închiriată, dar le era interzis "privaţilor" să realizeze lucrări care nu corespundeau ritului catolic.
Biblioteca Capitlului catolic a funcţionat o vreme în Cetate, ulterior fiind mutată în sacristia bisericii Sf. Ladislau şi apoi în noua catedrală de lângă satul Olosig. La mijlocul secolului XIX, fondul de carte ajunsese la 5.000 de volume.
În 1804 tipografia episcopiei a fost cumpărată de către Gotlieb Antal Maramorosiensis (din Maramureş) cu 1.000 de florini renani, o sumă foarte mare. Din acel moment, tipografia s-a laicizat, lucrările religioase lăsând loc celor de literatură, arte, ştiinţă etc. Una dintre primele tipărituri ale lui Gotlieb a fost "Elegia lui Gheorghe Şincai" (182 de versuri în limba latină), iar în 1807 lucrarea "Salutatio", în onoarea episcopului greco-catolic al Oradiei, Samuil Vulcan.
Treptat, tipografia a devenit un susţinător al episcopiei române unite cu Roma, greco-catolice, şi al episcopului Ignatie Darabant, astfel încât Samuil Vulcan a mai tipărit şi o "Carte către cler şi popor". Volumele apărute în Oradea începutului de secol XIX erau atât în română, cât şi în latină şi maghiară. Calitatea hârtiei şi a tipăriturilor au crescut, la fel şi personalul, iar în 1809 la Oradea era scoasă prima carte în franceză: "Essai des sentiments", de Hatvany István.
Urmaşii lui Gotlieb au văzut ce înseamnă concurenţa în momentul în care în oraş s-a instalat încă un tipograf, Michael Szigethy, dar acesta a avut o activitate totuşi modestă.
.
Revoluţia industrială a făcut posibilă construirea unor tipografii capabile să imprime în serie mare. În secolul XIX, cărţile, dar şi ziarele şi revistele, s-au răspândit cu o viteză fără precedent, pe măsură ce tot mai mulţi oameni învăţau alfabetul. Între anii 1856-1919, în Bihor au funcţionat 69 de tipografii, cea mai cunoscută aparţinând unei familii evreieşti, Sonnenfeld (stânga).
O alta importantă a fost cea a lui Otto Hugel (dreapta), care tipărea revistele Familia şi Amvonul, precum şi ziarul Nagyvárad. Revista Familia a fost tipărită, de asemenea, şi la tipografiile Lang şi Hollosy, iar revista umoristică Vulturul la Tipografia Szigligeti. Numărul angajaţilor fiecărei imprimerii era de ordinul zecilor, iar localităţi ca Aleşdul, Salonta şi Marghita, chiar Valea lui Mihai şi Tinca, au ajuns să aibă şi ele tipografii proprii.
În această perioadă a avut loc o adevărată explozie a cărţilor de beletristică, editate de tot mai multele societăţi culturale ungureşti şi româneşti, ele fiind destinate publicului larg şi colecţionate în biblioteci publice.
Astfel, o activitatea intensă a desfăşurat, în epocă, Casina Naţională Maghiară din Bihor (Bihari Nemzeti Kaszinó), societate înfiinţată în anul 1833, avându-l ca preşedinte pe Fényes Károly şi ca vicepreşedinte pe Reviczky Frigyes. Între anii 1858-1890 funcţia de preşedinte al societăţii este deţinută de către baronul Gerliczy Felix, după care a fost ales în fruntea ei deputatul de Oradea Tisza Kálman . Încă din anul 1849
Casina Maghiară din Bihor a avut o bibliotecă bine înzestrată, care însă a fost distrusă sau înstrăinată, dar în 1863 a fost refăcută, în jurul anului 1900 având 3200 de volume, dintre care 2300 de literatură. Asociaţia a alocat anual circa 1200 de coroane pentru tipărirea ziarelor maghiare, fiind abonată la 48 de ziare germane, engleze şi franceze53.
Societatea Cercul civic (Polgári Kör) a fost înfiinţată în anul 1868 şi a reunit meseriaşi care şi-au propus scopuri cultural-distractive desfăşurând şi activităţi de popularizare a informaţiilor din sfera vieţii politice. În 1875 avea 570 de membri şi dispunea de o bibliotecă cu 1439 volume54. Preşedinte al societăţii a fost multă vreme Mezey Mihály, notar public regal55.
Cercul popular din Oradea-Velenţa şi Oradea-Subcetate (Váradvelence - és váralyai népkör) s-a constituit la 28 februarie 1870 la iniţiativa localnicilor din Oradea-Velenţa şi Oradea-Subcetate . El a fost condus de avocatul dr. Dési Géza
Ideea bibliotecilor populare a apărut în primăvara anului 1871, când Ministrul Cultelor a dat o dispoziție care-i obliga pe Conducătorii de Școli să strângă de la fiecare copil înscris Bani, pentru înființarea și apoi dezvoltarea bibliotecilor școlare, urmând ca ele, cu timpul, să devină publice, în patrimoniul școlii. Prin dispoziția din data de 5 martie 1908, Ministerul Instrucțiunii Publice a hotărât constituirea unui nucleu al bibliotecii publice orădene din fondul existent al „bibliotecii școlare comunale", iar pentru consolarea cadrelor didactice s-a prevăzut ca, în continuare, biblioteca să se îngrijească şi de achiziționarea cărților necesare perfecționării profesionale a acestora. Organizarea la Oradea a unei ședințe pe țară a Asociației muzeelor si bibliotecilor din data de 8 octombrie 1911, s-a deschis Biblioteca Publică a orașului Oradea, la data de 23 septembrie 1911. Până în data de 14 septembrie 1912, biblioteca funcționa pe Strada Spiru Haret , în fosta clădire a Gimnaziului de băieți. În data de 20 aprilie 1912, s-a constituit comisia de coordonare a activității bibliotecii, compusă din 22 membri în frunte cu primarul Rimler Károly ca președinte, dr. Thury Lázló președintele senatului școlar, vicepreşedinte, dr. Adorján Armin, vicepreședinte al senatului şcolar, referent, Réz Mihály director-supraveghetor şi Bodnár János bibliotecar custode. Prima Clădire unde a funcționat biblioteca se găsea pe strada principală a orașului şi se compunea din 4 săli închiriate pe 6 ani, cu suma de 1.800 coroane, unde a rămas până în anul 1915, fiind inaugurat în data de 14 septembrie 1912, în prezenta comitului suprem al comitalului, Hlatky Endre, şi a altor persoane oficiale. În cele trei luni şi jumătate ale anului 1912, biblioteca a fost frecventată de 11.456 cititori, care au citit 11.824 cărți, ceea ce înseamnă 105 cititori pe zi, cu 109 cărți împrumutate. După o perioadă în care Biblioteca fost închisă, la începutul lunii septembrie 1914 Biblioteca publică a orașului s-a redeschis, primind în fondurile ei şi cele 2.000 de volume ale Asociației medicilor si farmaciștilor din Oradea. Între anii 1915 şi 1920, Biblioteca se află în imobilul situat în Strada Iosif Vulcan şi Piața Libertății. În primul trimestru al anului 1915, activitatea Bibliotecii orădene, este deosebit de bogată, în luna iulie sediul se mută în clădirea Rimanóczy, de pe actuala Strada Libertății, unde dispunea de 4 camere mari spre stradă şi 2 spre curte. În anul 1916, spațiul bibliotecii dispunea de o garderobă, o sală de ședințe, o cameră memorială „Szigligeti”, o sală de lectură pentru maturi, una pentru tineret şi două depozite pentru fondul de carte. Acest fond se ridica la sfârșitul anului 1915, la un total de 13.743 volume, iar la sfârșitul anului următor la 15.831 volume, Biblioteca primea, prin abonament sau ca drept ce i se cuvenea din calitatea de membră a unor asociații care editau publicații, un număr de 57 periodice. De-a lungul timpului numeroase clădiri au găzduit Biblioteca şi între anii 1920-1940 aceasta îşi avea sediul pe Strada Leontin Sălăjan, actuala clădire în care se află cantina Primăriei Oradea, între decembrie 1940 şi noiembrie 1944 este situată pe Strada Avram Iancu, iar între noiembrie 1944 şi august 1949 se găsește pe Strada Mihai Eminescu. În actualul sediu al Episcopiei Greco-Catolice a funcționat Biblioteca mai mult de jumătate de veac, între anii 1951-2006. Astăzi se găsește pe Strada Armatei Române din Oradea.
Bibliotecile parohiale româneşti din Bihor la pragul
secolelor XIX-XX p.119
Dacă preocuparea pentru înfiinţarea unor biblioteci
româneşti a fost până către sfârşitul sec. XIX plasată pe un
plan secund pe lista priorităţilor, odată cu intrarea în vigoare
a legii învăţământului, „Legea Trefort”, la 22 mai 1879,
clerul românesc superior s-a văzut confruntat cu pericolul
deznaţionalizării instituţionalizate a populaţiei pe care o
păstorea .
Pericolul era cu atât mai mare cu cât actul normativ
în cauză se adresa elevilor din şcolile elementare, cu alte
cuvinte se încerca înstrăinarea copiilor tocmai în perioada de
fundamentare a principalelor elemente definitorii ale identităţii
lor. Ca atare, în şedinţa din 22 aprilie 1881, Sinodul Episcopiei
Ortodoxe a Aradului a hotărât să cadă în sarcina Consistoriului
sarcina de a interveni imediat pentru înfiinţarea „cât mai
multor reuniuni de cântări şi biblioteci prin comune şi pre
învăţători să-i constrângă a participa numeroşi la
reuniuni”197.
Un prim statut de organizare şi funcţionare a bibliotecilor rurale a fost înserat în conţinutul unui act mai larg de înfiinţare a „Reuniunei Învăţătorilor de la Şcoalele Poporale” în 1883
Sinodul eparhial întrunit la Arad hotărâse în cadrul şedinţei a IV-a, desfăşurată în acelaşi an, colaborarea cu Consistoriul din Oradea în vederea elaborării unui regulament referitor la înfiinţarea celor două instituţii
Conform statutului, scopul „reuniunei” era acela de „promovare a educaţiunei şi instrucţiunei poporale şi cultivarea ştiinţelor referitoare la educaţiunea şi instrucţiunea poporală”, printre mijloacele utile atingerii acestui deziderat fiind nominalizate „biblioteca centrală şi bibliotecile din despărţămintele sale protopopeşti”202. Discuţiile purtate la Sinodul eparhial ţinut în 1882 nu au rămas fără ecou. Consistoriul a hotărât începerea demersurilor pentru înfiinţarea unor „reuniuni de cantori şi bibliotece”, ca organisme de propagare a culturii în mediul rural. În întâmpinarea acestei iniţiative, pe parcursul anului, Protopopiatul Beiuşului a organizat o serie de conferinţe „învăţătoresci” spre
1890 Tentativa notabila a consitoriului ortodox din oradea mare,
Preotii si invatatorii sunt poftiti sa infiinteze coruiri vocale si bibliteoci scolar ein fiecare comuna.
In acelasi an se adopta o initiativa de infoiintare d ebiblitoeci poporale , se concepe si tipareste un regulament in 8 puncte
Un an mai târziu s-au şi făcut primii paşi către
redactarea unor statute cadre, dar flexibile, în funcţie de
particularităţile locale ale fiecărei regiuni. Prin „circulariul
eparchial grecooriental orădan” nr. 471 din 15/27 iulie, era din
nou adusă în discuţie problema „reuniunilor de cântări” şi
a bibliotecilor
.
Lucrurile trebuiau urgentate deoarece
administraţia maghiară trecuse la aplicarea celei de a doua „Legi
Trefort” care se adresa acum învăţământului secundar şi era
pornită să întreprindă acţiuni directe pentru aplicarea strictă
a legislaţiei şcolare. Aşa de pildă, la 6 mai 1883, Nicolae
Zigre, locţiitorul vicarului episcopal, aducea la cunoştinţă
protopopiatelor că Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a
retras din circulaţie „nu numai ediţiunea a doua, ci şi
ediţiunea prima din «Legendariulu» de I. Papiu” şi că este
hotărât să-i pedepsească pe învăţătorii care nu se
conformează .
Corespondenţa era adresată protopopului din
Peştiş, căruia i se subordona Tractul Aleşdului, zonă unde, după
cum reiese din documentele administraţiei maghiare, aveau o mare
circulaţie cărţile româneşti vizate de cenzură, aduse
clandestin din România pe calea ferată. Pas cu pas, cărţile
româneşti urmau să fie retrase din uzul şcolar spre a fi
înlocuite cu cele oficiale maghiare. Un prim statut de organizare şi
funcţionare a bibliotecilor rurale a fost înserat în conţinutul
unui act mai larg de înfiinţare a „Reuniunei Învăţătorilor de
la Şcoalele Poporale” în 1883. Conform statutului, scopul
„reuniunei” era acela de „promovare a educaţiunei şi
instrucţiunei poporale şi cultivarea ştiinţelor referitoare la
educaţiunea şi instrucţiunea poporală”, printre mijloacele
utile atingerii acestui deziderat fiind nominalizate „biblioteca
centrală şi bibliotecile din despărţămintele sale
protopopeşti” . Discuţiile purtate la Sinodul eparhial ţinut
în 1882 nu au rămas fără ecou. Consistoriul a hotărât începerea
demersurilor pentru înfiinţarea unor „reuniuni de cantori şi
bibliotece”, ca organisme de propagare a culturii în mediul rural.
Ca instrument pentru continuarea activităţii de
promovare a spiritului naţional era recomandată revista „Biserica
şi şcoala”, cu scopul de a suplini lipsa lucrărilor interzise.
În acelaşi sens, cu toată opoziţia autorităţilor, paginile
revistei „Familia” găzduiau la 28 august 1892 o scurtă
prezentare a lucrării „Originea limbii române. Formarea naţiunii”
scrisă de profesorul Dionisiu Păşcuţiu din Făget. Autorul îşi
lansase cartea în scopul de a oferi „un răspuns critic”
istoricului Réthy László care întocmise la rândul său lucrarea
„Formarea limbii şi naţiunii valahe”, în care afirma că
„limba şi naţionalitatea română este o amestecătură albaneză,
tracică şi ilirică”212.
Un al doilea inamic al procesului de
culturalizare a populaţiei rurale a fost sărăcia. Lipsa fondurilor
băneşti a grevat în cel mai înalt grad efortul de dotare a
bibliotecilor săteşti cu fondul livresc necesar. În urma
Congresului bisericesc, mitropolitul Ioan Meţianu a cerut
Consistoriului să înainteze un material cu propuneri formulate de
preoţii şi învăţătorii din subordine, în vederea identificării
posibilelor surse de finanţare a bibliotecilor.
După consultarea
opiniilor formulate de către corpul învăţătoresc român se recomanda ca „pentru înfiinţarea, sporirea şi
consemnarea bibliotecii şcolare din fiecare şcoală elementară
confesională,
de la fiecare elev obligat la şcoală (…) a
încasa la înscriere câte 50 de fileri (…) apoi, din sumele
încasate, în coînţelegere cu Comitetul parochial, a procura cărţi
pentru biblioteca şcolară”. Fondul de carte trebuia inventariat
anual, iar evidenţele erau expediate Consistoriului. Inspectorii
şcolari erau obligaţi ca cel puţin o dată pe an să se deplaseze
la parohii spre a „censura” biblioteca, exercitând în acest
sens un control permanent pe linia râvnei depuse de subalterni .
Protopopul Vasiliu Papp a comunicat Consistoriului, în septembrie
1904, că la „conferinţa învăţătorească” din luna august
s-a hotărât înfiinţarea unei biblioteci centrale protopopeşti a
„tractului Vaşcăului”, pentru dotarea căreia să fie folosiţi
banii rezultaţi din „pedepsele pentru absenţi”
La aceeaşi
conferinţă, prezbiterul Toma Păcală a mai sugerat şi alte surse
de finanţare, printre care încasarea unor taxe pentru activităţile
extraşcolare desfăşurate de elevi. Astfel, de la şcolarii
„îmbrăcaţi la mort” câte 4 fileri, de la cei ce umblau cu
„Steaua la Crăciun” ori cu crucea la „Apăbotează” câte 10
fileri. De asemenea, şcolarii ai căror părinţi „sunt în mai
bună stare”, adică mai bogaţi, urma să fie încasată lunar
suma de 4 fileri.
Din aceste motive, ierarhia bisericească a revenit
periodic cu instrucţiuni şi norme menite să combată fenomenele
negative înregistrate în teritoriu. Pe ordinea de zi a Congresului
bisericesc desfăşurat în 1906 a figurat şi problema redactării
unui nou „conclus” privitor la „înfiinţarea, aranjarea,
îngrijirea şi conservarea bibliotecilor parochiale”
Odată
elaborat, acest normativ urma să fie repartizat gratuit fiecărui
oficiu protoprezbiterial şi fiecărui oficiu parohial, fiind
investit cu atributul de coordonare uniformă a activităţilor în
domeniu. Fiecare „parochie organizată” era abilitată să
organizeze câte o bibliotecă „pentru folosul şcolarilor şi a
poporenilor din parochie, a adjusta şi a îngriji bine biblioteca
(…) cu deosebire a purta grijă ca biblioteca să fie întrebuinţată
cu folos din partea poporenilor şi a tinerimei şcolare” .
Documentul venea în întâmpinarea proiectului „Legii Appóny”,
votată în anul următor, pe 19 martie 1907, care prevedea
desfiinţarea tuturor şcolilor confesionale ale românilor, sârbilor
şi slovacilor din imperiu. În nota de fundamentare a actului, acesta ţinea să sublinieze că „Manualele singure nu sunt suficiente la instrucţiunea religioasă-morală, fără cărţi auxiliare de lectură religioasă-morală, cum sunt biblia şi bibliotecile de popularizare. Catihetul se va îngriji să se procure aceste cărţi auxiliare pentru biblioteca şcolară şi să supravegheze lectura religioasă-morală a elevilor. Deolaltă cu lista manualelor vi se recomandă şi cărţile auxiliare. N-ar fi însă complet sistemul de educaţie religioasă-morală a tinerimei dacă ne-am opri numai la instrucţia în şcoala de toate zilele (…) drept aceea se insistă la înfiinţarea bibliotecilor parochiale, în jurul cărora să se formeze cercul de lectură a adulţilor şi conferinţele”
alţii indicau pur şi simplu refuzul credincioşilor de a oferi bani pentru înzestrarea bibliotecilor. Pe un ton cât se poate de ferm, Toma Păcală, protopop-asesor al vicarului cerea în 1912 administratorului protopopesc al Beiuşului, Dr. Victor Fildan, să introducă din oficiu în bugetul fiecărei parohii suma de 10 coroane necesare bibliotecilor, pentru a evita în felul acesta orice fel de deviere în situaţii penibile227.
O altă principală piedică apărută în calea dezvoltării bibliotecilor parohiale a fost nivelul ridicat de analfabetism ce afecta întreaga lume a satelor. Aspectul a fost în repetate rânduri subliniat în rapoartele venite de la parohii, în care era reiterată în permanenţă inutilitatea înfiinţări acestor instituţii într-o mare de neştiutori de carte. Aşa se face că în urma analizării observaţiilor de această natură, Consistoriul să elaboreze în anul 1911 un program de alfabetizare a populaţiei adulte şi ulterior antrenarea acestei categorii în şezători literare .
Pentru atragerea unui număr cât mai mare de participanţi s-a propus recompensarea cu premii a celor mai silitori, „de pildă abonament la «Biblioteca poporală» a Asociaţiunii” – se sugerează în regulament.
Întrucât rapoartele din parohiile Beiuşului indicau o slabă dezvoltare a bibliotecilor tocmai din acest motiv, Consistoriul a trecut la studierea motivelor care au frânat procesul. O serie de preoţi reclamau diverse priorităţi care susţineau amânarea achiziţiei de cărţi, alţii motivau cu sărăcia credincioşilor, iar
alţii indicau pur şi simplu refuzul credincioşilor de a oferi bani pentru înzestrarea bibliotecilor.
Pe un ton cât se poate de ferm, Toma Păcală, protopop-asesor al vicarului cerea în 1912 administratorului protopopesc al Beiuşului, Dr. Victor Fildan, să introducă din oficiu în bugetul fiecărei parohii suma de 10 coroane necesare bibliotecilor, pentru a evita în felul acesta orice fel de deviere în situaţii penibile .
După parcurgerea materialelor ilustrative pentru activitatea desfăşurată de forurile ecleziastice pe parcursul celor trei decenii analizate aici, pot fi conturate o serie de trăsături care au caracterizat implicarea acestora în procesul de emancipare culturală a populaţiei ortodoxe din Bihor.
Esenţială rămâne consecvenţa cu care ele s-au bătut pentru cauza naţională. Dacă la început acţiunile demarate au fost mai stângace şi nu s-au bucurat întotdeauna de cea mai largă audienţă în sânul poporului de la sate, cu timpul acestea s-au perfecţionat şi au câştigat în consistenţă, reuşind ca în pragul secolului al XX-lea să înregistreze şi o serie de rezultate pozitive. Meritul este cu atât mai mare, cu cât, subliniem încă o dată, între nivelul de culturalizare a fruntaşilor români şi oamenii pe care erau chemaţi să-i instruiască se deschidea o prăpastie marcată în primul rând de înaltul grad de analfabetism atins de societatea rurală, alimentat şi de sărăcia cruntă în care se zbăteau majoritatea românilor. p 125
Sugestiv ni s-a părut pentru zugrăvirea epocii şi a efortului clerului nostru, „Apelul Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român” lansat în anul 1912 Modul în care a fost percepută prezenţa bibliotecilor de către populaţia satelor româneşti, poate fi analizat în funcţie de reacţiile acesteia în raport cu iniţiativele de înfiinţare şi organizare a lor, promovate de preoţii din parohiile ortodoxe cuprinse în zona de studiu. Rapoartele înaintate de către aceştia ierarhiei Vicariatul Oradiei, pentru întreaga perioadă supusă discuţiei, scot în evidenţă o gamă largă de reacţii manifestate de către credincioşi, mergând de la cele de respingere a ideii de constituire a unor astfel de aşezăminte şi până la atitudini de larg entuziasm. Aşa de pildă, însuşi debutul activităţii de organizare instituţionalizată şi sistematică a organismelor de emancipare culturală a ţărănimii a cunoscut dificultăţi. Transpunerea în viaţă a programului de înfiinţare a „reuniunilor de cântări” şi a bibliotecilor a demarat anevoios. Printre piedicile ivite numărându-se, după cum spuneam, şi ignoranţa de care au dat dovadă o serie de preoţi.
Raportul întocmit în iunie 1883 de către inspectorul Cercului Meziad, Elia Moga este edificator în acest sens.
De vină era în acest caz, nu atât lipsa de cultură a poporului, cât slaba pregătire a celor chemaţi să-l păstorească. Nu trebuie să omitem însă din calcul faptul că acţiunea se găsea într-o fază de pionierat. Totuşi, raportul este punctat şi de o notă de optimism, enunţată în finalul corespondenţei, unde inspectorul îşi exprima convingerea că printr-o activitate consecventă de lămurire a populaţiei ar putea aduce şi rezultatele scontate.
125
O primă testare a modului în care au fost aplicate în teritoriu hotărârile Sinodului a fost pusă în mişcare prin Ordinul 539. ea s-a desfăşurat sub forma unei anchete în vederea cunoaşterii dotării bibliotecilor şcolare. În martie 1883, învăţătorul Popovici Gaşpar din Tulca raporta că şcoala din localitate nu are bibliotecă, însă nu motiva cauza neînfiinţării ei . Aceeaşi situaţie era semnalată şi de parohul din Gurbediu. Acesta suplinea şi postul învăţătorului, de unde se putea trage concluzia că era depăşit de sarcinile ce-i reveneau prin cumulul de funcţii îndeplinit . Nici la şcoala din Tăut nu exista bibliotecă . Şcoala din Căuaşd avea în inventar numai şapte cărţi, toate sub forma manualelor, compoziţie ce nu argumenta ideea unui început de formare a bibliotecii: „Istorii biblice, unu catichismu, o gramatică română, una istorie naturală, Istoria patriei, Geografia şi drepturile civile” . Şcolile din Berechiu şi Bicaciu erau dotate cu manuale, dar nu aveau bibliotecă, iar cea din Batăr avea 40 de „cărţi şcolare” care serveau tot ca manuale .124
În zonă, numai şcoala din Jaca (azi în Ungaria) avea bibliotecă. Cele mai multe dintre parohii invocau lipsa mijloacelor băneşti necesare înzestrării bibliotecilor. Nu ştim cât de veridică era o asemenea scuză, dacă luăm în calcul plasamentul tuturor acestor localităţi în câmpie, unde locuitorii beneficiau de surse de venit superioare altor zone ale judeţului.
Comparativ cu Tractul Salontei, o stare de lucruri mai bună era înregistrată în zona Beiuşului, în ciuda faptului că întregul areal se întindea peste o morfologie colinară, săracă în arabil, şi ca atare vitregită de mijloace materiale. Aici existau biblioteci în Beiuşele, Vaşcău, Băreşti Criştior şi Hidiş . Este posibil ca la succesul înregistrat în Tractul Beiuşului să fi contribuit şi prezenţa instituţiilor similare gestionate de Biserica Greco-Catolică, atât ca model cât şi din spirit de concurenţă pozitivă.
Chiar dacă în anii care au urmat situaţia s-a mai ameliorat, numărul bibliotecilor crescând încetul cu încetul, ameninţările venite din partea politicii de deznaţionalizare dusă de guvernanţi au condus la luarea unor măsuri de accelerare a ritmului de proliferare a bibliotecilor în mediul sătesc. În 8 mai 1908, vicarul episcopal Vasile Mangra s-a interesat, prin intermediul unei circulare înaintate protopopilor T. Păcală, A. Munteanu, V. Papp şi M. Popovici238, de modul în care a fost dus la îndeplinire ordinul privitor la înfiinţarea unor noi biblioteci parohiale. Nicolae Oiescu, protopopul cercului Micherechiu (azi în Ungaria) se plângea de lipsa mijloacelor băneşti necesare achiziţionării cărţilor. Se reuşise dotarea bibliotecilor numai în parohiile Berechiu,
. S
ituaţia pare paradoxală, parohiile din Tractul Micherechiului fiind printre cele mai bogate din judeţ. Aici avem de a face însă cu un alt fenomen, care îşi va face simţită prezenţa şi mai târziu, anume tendinţa de apropiere a românilor din câteva sate de cultura maghiară. Este lesne de observat că s-au constituit biblioteci aproape exclusiv în satele care gravitau în jurul comunei Cefa, important centru economic românesc al protopopiatului, în vreme ce satele din jurul reşedinţei protopopiale, şi am nominaliza aici Jaca, Apateul, Ugra, Săcal etc. (toate astăzi în Ungaria – n.n. A. Ţărău) erau racordate la reţeaua economică ungurească, mai apropiată. Graţie acestui staus-quo, locuitorii lor nu vedeau necesară perpetuarea expresă a identităţii lor prin cultura livrescă.
. Mai dificilă era situaţia în comuna Săcal, unde preotul sesiza că tineretul era „copleşit de duhul maghiarizării [şi] n-are voie să citească în româneşte”, după care adăuga că „nici în ungureşte”. Din aceste motive el susţinea ideea extinderii bibliotecii, care până la acel moment servise numai trebuinţelor parohiei . Preotul Georgiu Pintea din parohia Peterd (Mezöpeterd, azi în Ungaria) comunica Consistoriului că în localitate sunt numeroşi ştiutorii de carte, iar tineretul este chiar pasionat de citit. Cu toate că erau români, nu ştiau citi în limba maternă datorită lipsei de interes manifestat de învăţători, care „nu propune nici scriere, nici cetirea română”. Din această pricină n-a fost posibilă constituirea bibliotecii242. Nici preotul din comuna Darvaş (azi în Ungaria) nu izbutise înfiinţarea bibliotecii, în ciuda numărului mare de ştiutori de carte, din pricina nivelului ridicat de maghiarizare a populaţiei româneşti. „Tineretul – spunea acesta – ceteşte gazete şi novele ungureşti din biblioteca comunală şi din biblioteca Casinei ţărăneşti” . Din păcate nu se putea prognoza o îndreptare a stării de lucruri, deoarece, se spune în raport, „tineretul, care limba maicei sale n-o pricepe, n-are lipsă de bibliotecă românească, astfel bibliotecă şcolară cu cărţi în româneşte scrise, a se înfiinţa e superfluă”. Fenomenul maghiarizării nu era prezent însă numai în flancul vestic al judeţului, ci îşi făcuse simţită prezenţa şi spre interior.
În comuna Hidişel populaţia se afla foarte aproape de maghiarizarea completă. „Întreg poporul este nesciuitor de carte – relata preotul Florian Hajoleu – afară de o câţiva copii care sciu ceti, dar numai unguresce, pentru că învaţă în şcoala de stat, unde nu le este permis a învăţa limba română, afară de istoria biblică şi cathechism, dar numai [şi acelea] în două ore pe septemână. În ultimii şase ani numai – se plângea preotul - abia am în şcoală 5-7 copii cari cetesc şi în limba română (…) ceea ce merge foarte greu”, după care accentua asupra faptului că „biblioteca şcolară este dar tote [cărţile] sunt unguresci de cetit [dar] nu le ceteşte nimenea”244.
Ioan Beşan, preotul din comuna Sârbi, pe lângă faptul că „pruncii şciu numai unguresce”, semnala şi atitudinea negativă a epitropului, care refuza să aloce suma de 10 coroane de la buget, chiar dacă aceasta era destinată expres pentru procurarea cărţilor .
Cele mai penibile situaţii au fost generate de atitudinile negative afişate tocmai de cei care trebuiau să aducă cultura în casele ţăranilor. În Suiug (com Abram) nu s-a putut înfiinţa biblioteca din cauza nepăsării învăţătorilor care s-au perindat pe la şcoala din sat. Preotul Mihai Caba sublinia faptul că toţi aceştia aveau „închinări spre patima beţiei”, cu toate că „şapte dintre copiii cari sciu ceti mai bine, au mare plăcere de a ceti cărţi românesci” . Preotul din Făncica,(com abramut) Gheorghe Petroviciu, a raportat Consistoriului în ianuarie 1913 că nu a reuşit achiziţionarea cărţilor necesare bibliotecii în ciuda faptului că învăţătorul a încasat câte 50 de fileri de la fiecare elev, acesta neputând justifica scopul în care a cheltuit banii . Protoprezbiterul Tractului Tileagd, Alexandru Munteanu, descoperise că în parohiile păstorite de el banii alocaţi bibliotecilor fuseseră utilizaţi în alte scopuri.
În Săldăbagiu,( comuna Paleu)preotul Anton Bica era certat cu învăţătorul Cosma în aşa măsură încât nu mai comunicau între dânşii. Situaţia trena negativ asupra iniţiativei de îmbogăţire a bibliotecii locale .
Preotul din Criştior a reproşat eşecul învăţătorilor care nu şi-au dat interesul pentru organizarea bibliotecii. Cu sprijinul sătenilor adunase 10 coroane pentru dotarea bibliotecii, însă fără nici un rezultat
. În Leleşti ( comuna buntesti)au fost adunaţi banii, dar nu exista şcoală .
Protopopul Petru Sârb din Giriş a întocmit o dare de seamă asupra situaţiei bibliotecilor din jurisdicţia sa, care cuprindea 15 „comune bisericeşti”. Se reuşise organizarea bibliotecilor numai în satele Cheşa şi Petid Cociuba mare , Girişu Negru tinca . În celelalte localităţi populaţia nu-şi achita contribuţia, fie din cauza sărăciei, fie din nepăsare şi tot mai des „constrânsă numai de execuţie”. Şi aşa, odată colectaţi, banii erau dirijaţi către asigurarea salariilor învăţătorilor .
.
O situaţie similară raporta şi preotul Ivan Cosman, care alocase toţi banii în reparaţia şcolii din Cărăsău(cociuba mare) şi cel din Rohani,Comuna caplana Zaharie Moga, cu ridicarea bisericii
Eforturile Mitropoliei de a introduce metode noi de organizare a bibliotecilor au început să dea roade în anul 1913. Către sfârşitul anului Consistoriul orădean a cerut întocmirea unor dări de seamă, pentru a analiza modul în care au fost transpuse în viaţă recomandările sale. Parohia din Mizieş,comuna draganesti satul natal al episcopului Miron Romanul, nici nu utilizase fondul bănesc alocat, deoarece biblioteca fusese înzestrată prin donaţiile făcute de către „Asociaţiune”. Aceasta număra 143 de volume . Trebuie să remarcăm că prezenţa unui mitropolit născut în părţile Beiuşului a influenţat benefic toate comunele vecine cu satul său de baştină, nu numai în privinţa dezvoltării şcolilor şi bibliotecilor de aici, ci şi în mobilizarea populaţiei în vederea edificării unor noi lăcaşuri de cult în satele respective. Majoritatea bisericilor de aici sunt construite în perioada în care mitropolitul a păstorit destinele ortodocşilor transilvăneni.
Pentru românii din Bihor, care au suportat secole de-a rândul dominaţia străină, accesul la carte a fost mult mai dificil, deşi a existat o apetenţă reală pentru aceasta. Intelectualii români au conlucrat pentru întemeierea de biblioteci, în aşezările mai importante din judeţ, cum au fost Oradea şi Beiuş, dar şi în localităţile rurale, unde era resimţită lipsa de carte şi presă românească. Bibliotecile societăţilor culturale înfiinţate în judeţ, stăteau la dispoziţia membrilor lor, şi nu numai. Unele aveau caracter închis şi erau, de cele mai multe ori, specializate pe anumite domenii. Dar, în cea mai mare parte, bibliotecile societăţilor au avut un fond considerabil de carte şi presă pentru a satisface setea de cultură, de carte şi lectură a românilor aflaţi pe teritoriul judeţului Bihor. Societăţile ofereau posibilităţi reale de comunicare şi accesul nelimitat la carte, la informaţie. Din această cauză a existat o preocupare mereu activă pentru înfiinţarea de societăţi şi reuniuni culturale, precum şi înfiinţarea de biblioteci în cadrul acestora,
Casa Nationala a Judetului bihor iunie 1929-( propusa de o grupare a intelectualitatii locale -in frunte cu ep ortodox Roma cioriogariu, cel greco catolic Victor traian Frentiu, iau initiativa organizarii - "pentru ocrotirea intereselor romanesti din toate domeniile vietii sociale o Casa Nationala a Bihorului" Dorea unificarea social culturala si au raspuns chemarii- Reuniunea Feemilor din Oradea , Astra, Cele trei Crisuri, Ateneul Roman, si Sportul romanesc.
Bibliotecile create de despartamantului Astrei.
In sectiunea de cultura- s-a creat o biblioteca proprie a Casei Nationale din donatii- in 1935 aceasta avea program de la 10 la 21la sala de lectura special amenajata.
Casa nationala a mai donat carti- la Casa pentru sfat si citire a personalului CFR Oradea
la Caminul cultural frontul de vest din Sannicolau roman pentru biblitoeca locala.
De vorba cu satele- brosura dde gheorghe tulbure, aparuta in 1932
prezintea situatia satelor ... autorul s-a oprit si asupra destinelor bibliotecilor satesti si a Caselor de sfat si citire care erau inchise si necercetate
biblitoec a municipala/judeteena a fost infiintata in 1871de Corpul didactic din oradea , pana in 1912 cand municipiul a transformat-o in biblioteca publica..
Cartile puteau fi studiate la sala d electura sau imprumutate la domiciliu in urma achitarii unei taxe si a unei garantii d e100 de lei. pentru profesori accesul era gratuit.
Din 1921 s-a ales un director biblitoecar care sa cunoasca limba si literatura romana..Orarul era d ela 9-12 si d ela 16 la 19.
octombrie 1935 nicolae Firu Director al bibliotecii municipale , care a fost trecuta in administrarea Casei Nationale.
Astra si despartamantul Astra din bihor
inceputuri 1898
1871 in statutele Casinei romanne din Beiussunt inserate prevederi referitoare la fisa d epost a biblitoecarului
Indatoririle bibliotecarului constau in a "riveghia asupra cartilor Casinei si a ziarelor predate lui, a le tine in evidenta, a le da spre cititre si ale primi"
biblitoecarul mai trebuia sa-de a raporta- "comitetului,\ despre textele incurse pentru retinerea cartilor peste termenul defipt, precum si despre pretul cartilor stricate sau pierdute"
Catile urmau sa fie date cititorilor exclusiv de catre bibliotecar, Se va intocmi un protocol in care se va mentiona titlul cartii data preluarii ei, si cea a restituirii.Membrii casinei puteu impri\umuta doar o singura carte.Durata cetirii va fi stabilita de catre comitetul asociatiei. daca termenul va fi depasit pentru fiecare zi de intraziere se va plati 3 creitari.
La 1 iunie 1871 se alege biblitoecar Ioan Zoica .in perioada 1871-1918 in biblitoeca si sala de lectura se gaseau 70periodice, 51 in limba roaman , 15 in limba maghiara, 4 in limba germana.
Alti biblitoecari ai casinei , identificati in registrele d eprocse verbale au fost.au fost- iustin Iutiu, Vasile Lesan, Stefan Crasniac, Dem Fechete, Vasile Stefanica, Gregoriu Papp, Paul Herte, Augustin antal, Antoniu cighi, N. Fabian, Ioan ghelan, Ian Darabant, P Hetco si fl Meze
Preocupările culturale ale despărţământului orădean au vizat multiple direcţii, care s-au finalizat în urma unor considerabile eforturi. În şedinţa din 17 iunie 1900 s-a luat decizia organizării unei biblioteci centrale a despărţământului. Aceasta a început să funcţioneze în luna martie a anului 1904, reprezentând un episod notabil din activitatea culturală a despărţământului orădean.
Pentru locuitorii satelor s-au organizat biblioteci ambulante care cuprindeau sute de exemplare din tipăriturile Astrei, donate cu multă generozitate. P
otrivit unor surse documentare, în anul l908, funcţionau la nivelul despărţământului 20 de biblioteci poporale (ambulante), fiecare având câte 25 de volume. Unele dintre acestea s-au abonat la o serie depublicaţii ale timpului: Foaia poporului, Tribuna, Bunul econom, Gazeta de duminică etc. Prelegerile poporale au fost, de asemenea, în atenţia membrilor despărţământului. Subiectele abordate au fost diverse, însă s-au distins cele cu tematică istorică, literară şi economică.
Biblitoeci ambulante- adica- dupa ce se citesc cartile intr-o comuna se iau si se duc in alta comuna
octombrie1900 intr-o sedinte se discuta infiintare aunei bibliteoci ambulante in agentura Lazuri d eBeius Cusuis
1902 la Vascau si cu biblioteci proprii beius, pocola feneris, sanmartinul de beius, mizies,
1912- inca 8 biblitoeci poporale
1900 la constituirea agenturii sambata - rogoz a fost sustinuta o prelegere depre insemnatatea si intrebuintartea biblioteecei poporaleLa 9 iunie 1904 despărţământul a organizat un festival prin intermediul căruia a fost sărbătorit Iosif Vulcan, redactorul revistei Familia.
biblioteca din beius a despartamanutlui avea in 1904 225 carti si brosuri
Ceica, următorul despărţământ organizat în Bihor sub auspiciile Astrei, a făcut parte, iniţial, din filiala beiuşeană care avea sub coordonarea sa şi cercurile administrative Vaşcău şi Beiuş. Evenimentul s-a petrecut la 28 martie 1910 sub preşedinţia lui Vasile Papp din Topa de Sus. Tot atunci s-a decis ca organismul ceican al Astrei să-şi desfăşoare activitatea în cele 49 de sate ale cercului pretorial.
La 12 iulie 1911 despărţământul a organizat prima sa adunare generală în localitatea Tăşad. Aici s-a înfiinţat o agentură a Astrei şi au fost susţinute două prelegeri poporale: Astra jubiliară (de Victor Andrei) şi Fragmente din igiena poporală (de dr. I. Comşa).
La începutul anului 1912 s-a produs un salt calitativ în activitatea filialei. În primul rând a fost conceput un plan al prelegerilor pe întregul an. S-a hotărât, de asemenea, înfiinţarea unui fond cultural din contribuţii voluntare. Printr-o acţiune energică au fost înfiinţate alte patru agenturi care au deţinut, fiecare, câte o bibliotecă proprie:
Vintere (cu 29 de cărţi), Lazuri (cu 29 de cărţi), Drăgeşti (cu 30 de cărţi) şi Sâmbăta (cu 35 de cărţi). Accentul a căzut însă pe promovarea prelegerile poporale al căror număr a fost de 22. Izbucnirea primului război mondial a determinat ca activitatea filialei din Ceica să se reducă într-un mod considerabil, fenomen care s-a manifestat într-un mod asenănător şi în cazul celorlalte despărţăminte bihorene .
1925 Adunarea astrei de la Reghin in 1925 hotareste infiitnarea unei biblitoeci in fiecare asezare rurala.
1923-1924 despartamantul Beius avea 10 biblitoeci in oras si biblioeci in Sinmartin, finis, Mizies pocola care au activitate si in perioada interbelica
pana in dec 1924 s-au infiintat in Bihor 10 biblioteci in Cefa inand, gepiu, Sarcau, Chioag, Sarbi, burzuc, santandrei Giris si Velenta.
in 1925 tarian, apateu, botean, suiug, les, auseu, grosi, borod, brusturi, chisirid, picleu, alparea, balaia, fechetau, lugasu de sus, ienu, nojorid, ciheiciutelec si popesti
1926 spinus ciulesti, holod, vintere, popesti, ciutelec, abramu d esus , suiug
1927 diosig, cheriu, Felcher, remetea petreasa, rosis, ceisoara, topa de sus, grosdi,
Lazareni,
1928 lipsesc alte procese vrbale d econstituire,
1930 ciuhoi, alparea, sufdrigiu, Hidiselul de sus, cuzap bogei, chislaz
1931 bibliotec apoporala in brusturi, biblioteci soclare in ciutelec si popesti, si tetechea, si colonia din gepiu
1932 bibioteci scolare
1934 biblitoec a din plasa vascaului avea 820 volume in limba romana si 163 in limba maghiara
11940 caminul cultural emanuil gojdu din tinca avea o biblitoeca d epeste 2000 de volume/
pagina 229 Asociatii culturale romanesti din oradea si judetul bihor,in perioada interbelica.
din 1939 incepe organizare acaminelor culturale.
1939 Sacueni primul camin cultural inzestrat cu o biblioteca
1940 caminul cultural din tinca inzestrat cu biblioteca
caminul cultural Avram inacu din madaras avea o biblioteca de 203 volume, si facea sezatori saptamanale
Reuniunea Femeilor romane din Beius , a creat dupa modelul Astrei Biblitoeci ambulante una din ele a cutreierat satele finis, Curatele . Beiusele . Pocolca, Gradinari , Pietrani.
1939-caminele culturale bihorene s-au preocupat d econstiuirea unor fonduri de carte care sa duca la organizarea d ebiblitoeci..
in mai multe sate inspectia a observat existenta mai multor biblitoeic care aprtineau unor institutii culturale, bisericesti, administrative sau asociatii religioase. o parte din acestea aveau carti cu pafinile netaiate..
Se impune acentralizare aacestora in carul caminului cultural
1939-Scrisoarea adresata d eTeodor Popa presedintelui astrei domnul Iuliu moldovan- de aici aflam- Bihorul unul dinc ele mai mari judete
423 comune, 2 orase, 1 municipiu
530000 locuitori- 315000romai, 150000 maghiari
.Minoritariia veau o viat aculturala superioara.
Populatia romaneasca era- sarca, far ainstitutii , in multe zone asimilata etnic, in port vorbire, obiceiuri,.
Se cereau fonduri pentru un program de infiintare de camine culturale, scoli biserici biblitoeci.
Bibliotecile Reuniunii culturale „Cele Trei Crişuri”
În perioada interbelică, una dintre cele mai reprezentive societăţi culturale a fost Reuniunea „Cele Trei Crişuri”infiintata la oradea la sfarsitul anului 1919.
Întemeierea de biblioteci a intrat în sfera de interes a societăţii încă de la începuturile ei. Astfel, în 1920, în Oradea, funcţiona o importantă bibliotecă publică, rezultat al eforturilor membrilor Reuniunii „Cele Trei Crişuri”. S-au făcut demersuri pentru a fi obţinute gratuit cărţi din partea cât mai multor autori, instituţii sau a unor intelectuali, aceasta fiind principala modalitate de creştere a numărului de volume existente. După doi ani de muncă asiduuă, fondul de documente număra peste 2500 de volume. În câţiva ani ajunge să numere peste 4000 de volume, fapt ce putea fi considerat un considerabil progres. Principala preocupare a conducerii reuniunii şi a membrilor colectivului redacţional al revistei „Cele Trei Crişuri” a fost procurarea de cărţi şi periodice pentru bibliotecă.
1921 casa de cetire in Tasad apoi in tulca
1923 biblioteca populara in Baita, in iulie la Vascau, cartile au fost predate Casinei romane, din vascau und e a si functionat biblioeca.
iulie 1923- tinca - bibliotec apopulara crisul negru, infiintata de Cercul studentilor bihoreni din bucuresti
in 1924 infiinteaza 8 biblitoeci populare in tilecus 150 de carti, Lugasul de jos, Lugasul de sus, Vadu crisului si Bratca cihei, haieu, tilecus . inaugurarea urmata de o sezatoare culturala in prezenta delegatilor reuniunii alturi d eintelectualitatea locala.V Faur 1982
1925 gepiu, santandrei, ineu, bors
1926 astileu pestera, , cefa, sinicolau, tulca, suncuius, ciumeghiu, cheresig, miersig, tamasda, homorog, 121 carti, cociubs, abramut, belu. ciutelec, popest, sarbi spinus, ciuho, sarsig, cenalos, tasad, bucur dragesti
1927 comuna Ursad, acum sat in comuna soimi, avea biblioteca pe langa care a infiintat Societatea culturala Colonel Bacaloglu.
1928 carand magesti, pocola petrani, hotar,
mai enumeram s din bihor- vintere, tinaudmn auseu, picleu, cordau, pomezeu, rabagani, campani de sus, carpinet, soimi hidisel, bicaciu, olcea ceisoara, holod, grosi, topa de cris borozel, cornitel,
gheghie, cubulcut, dobresti, inand, ceica, sambata, copaceni, alesd, saldabagiu,
in anul 1939, in doua decenii de activitate - 170 d ebiblitoeci poipulare la sate
biblioteca rurala a fost folosita pentru a pune in circulatie valorile literaturii nationale, si a unor lucrari cu continut divers istoric geografic, economic religios, scrise intr-un limbaj accesibil taranului roman.
Biblitoecile populare functionau in institutii scolare primesc un chestionar in 1927 car esa ii edifice asupra utilizarii bibliotecii/
intre 1920 si 1930 se puteau procura cartid e povesti in Targ la borod. Cei ce stiau carte le cumparau si le citeau celorlalti la sezatori.
Bratca monografie.
Pe lângă aceste donaţii erau efectuate şi achiziţii de cărţi, astfel biblioteca publică a reuniunii orădene se îmbogăţea cu noi cărţi de cultură generală, literatură, istorie, sociologie etc. În cadrul bibliotecii existau trei secţii ce cuprindeau cărţi în limba română, franceză şi italiană. Biblioteca punea la dispoziţia cititorilor reviste şi ziare româneşti şi străine.
În ceea ce priveşte biblioteca, strădaniile societăţii au fost orientate în trei direcţii bine definite: realizarea unei propagande active în ceea ce priveşte scopul vizat; creşterea fondului de publicaţii al bibliotecii; asigurarea unui public cititor şi crearea de condiţii optime pentru funcţionarea bibliotecii.
Reuniunea orădeană s-a preocupat de înfiinţarea de biblioteci „populare” în aşezările din vestul României. Atenţia celor din conducerea reuniunii s-a îndreptat şi spre locuitorii din aşezările rurale, urmărindu-se, în acest sens, o concentrare a strădaniilor de emancipare a sătenilor, de luminare a lor. Astfel, s-au pus bazele unor „case de cetire”, în satele unde au fost chemaţi membrii reuniunii. Acest gen de „case de cetire” au fost înfiinţate în câteva localităţi din judeţ, cum ar fi: Tăşad, Tulca etc., urmărindu-se apoi întemeierea de „biblioteci poporale” în satele bihorene. Pe aproape întreaga regiune a graniţei de vest, din Banat până în Maramureş, reuniunea a reuşit să întemeieze un număr de peste 160 de biblioteci populare.
din depresiunea Beiusului amintim- 28 mai 1923 la Baita , inaugurarea biblieocii poporale.
28iulie 1923 inaugurare la Vascau.
In anii urmatori infiintare biblitoeci la holod, vintere, pomezeu, campaniu de sus, sarbesti ,carpinet cristior, soimi, borz, cojdeni, dobresti, sambata, copaceni, si sanicolau de beius
Beiusul isi doreste infiintarea unei biblitoeci publcie d estat . in 1924 datorita demersurilor initiate de Nerva Traina Cosma, primarul orasului reuseste sa deschida la sfarsitul anului 1924 Biblitoeca comunala a orasului - prima biblitoeca pulica cu un fond de carte de 2000 de volume.timp de 22 de ani a fost administrata de proimaria orasului.
Reuniunea invatatorilor romani din bihor in perioada interbelica
Reuniunea invatatorilor roamani de pe teritoriul doiocezei greco catolice de Oradea. constituire 26 dec 1918
Apoi in 1921 putem vorbi despre Reuniunea invatatorilor romani din Bihor.
Activitati- cercuri culturale ale invatatorilor, sezatori scolare conferinte... sustinerea bibliotecilor satesti , cursuri d e alfabetizare...
membrii reuniunii au avut in atentie si chestiunile legate d ebiblitoecile satesti, care desi deschise in multe comune, nu erau cautate d epublic, zaceau prafuite in rafturi cu aginile netaiate.
concluzie, o biblitoeca sateasca paote deveni viabila daca gistul pentru carte e dezvoltat din clasele mici.
Perioada interbelica dupa 1918, bihoreul trebuia sa se alinieze rapid economic politic si cultural la realitatile roamiei mari.Autoritatile locale s-au straduit sa arda etapele sa reduca decalaljel/
Realitatea arata ca societatea s econfrunta cu mari lipsuri materiale, o rata ridicata aanalfabetismului, deficiente majore in planul vietii publice si religioase.
Mai bine stateau spiritualitatea minoritara, evreiasca si maghiara, care era bine dezvoltata si reprezentata.
pentru a incerca reducerea decalajelor s-au infiintat un numar maer re de asociatii si reuniuni culturale care aveau in proiect culturalizarea societatii romanesti.
Numarul mare de institutiic are se ocupau d acelais proeic a dus la divizarea energiilor si . proiectelel au fost sabotate d einterese individualiste, pasiuni puternice, contradictii politice sau confesionale.
Rezultatelel concrete nu au fost notabile datorita mai multor factori- neincrederea omului de la tara fata de cel d ela oras, din mentalul colectiv care a creat un blocaj si un refuz a activitatilor propuse- conferinte, prelegeri poporale, sezatori cultural artistice, concerte muzicale, spectacole, biblioteci expozitii...
in mentalul colectiv au ramas tousi din acesta perioada- activitatile culturale propuse d escoala si biserica.
Amintirea biblitoecilor in zonele rurale, nu e pastrata decat in calitate de depozite d ecarte....
209 Irozi – n.n. A. Ţărău 210 Torino – n.n. A. Ţărău 211 AN-DJBh, fond Parohia Ortodoxă Brusturi, dos. 8/1885, f. 23-32 212
Katus Lászlo, A polgári kultúra intézményrendszerének kiépül ése Magyarországon a XIX. Században (Realizarea infrastructurii instituţionale a culturii burgheze pe teritoriul Ungariei în secolul al XIX-lea), în Társadalom és kúltura Magyarországon a XVII-XIX században, Pécs, 2003, p. 12
Fehér Dezső, Bihor-Biharmegye, Oradea-Nagyvárad kulturtörténete és öregdiákjainak emlékkönyve, Oradea, 1933-1937, p. 200 53
Borovszky Samu, Bihar Vármegye és Nagyvárad (Comitatul Bihor şi Oradea), Budapesta, 1901, p. 348
Apud Cuc, S.I., op. cit., p. 406.
Gheorghe Buluţă, Scurtă istorie a bibliotecilor din România, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000, p. 78 197
Viorel Faur, Contribuţii la istoricul bibliotecilor româneşti din Crişana. 1830-1940, Fundaţia Culturală „Cele Trei Crişuri”, Oradea, 1995, p. 80
Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor (AN-DJBh), fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dos. 156/1882-1883, f. 5
fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dos. 158/1882-1883, f. 61V 230 Idem, dos. 162/1882-1883, f. 98 231 Ibidem, f. 100 232 Ibidem, f. 102 233 Ibidem, f. 101
Despărţământul orădean al “Astrei”(1900-1918) “Astrei”(1897-1898), în Crisia, 1977, p. 394-401 15 Idem, Cultura...., p. 96 16 Idem, despărţământul orădean al “Astrei”(1900-1918) (în continuare: despărţământul orădean...), în Crisia, 1975, p. 280-281
Ion Zainea, Aurel Lazăr (1872-1930) viaţa şi activitatea, Editura Presa Universitară Clujeană, 1999, p. 331
Viorel Faur, despărţământul orădean…, p. 281-285
Monografia judeţului Bihor Monografia judeţuluiBihor volumul I
Coordonatori
Mircea Bradu Aurel Chiriac Gheorghe Măhăra
Autori
Alexandru Ilieş CRISTIAN PUŞCAŞ Cristian Apati Augustin Ţărău Blaga Mihoc Emődi AndrásPálfi József Mátyás Attila Buzogány-Csoma István Andrei Seidler Dumitru Noane Radu MilianRadu ROMÎNAŞU Gabriel MOISA Petru Aurel BabeşMaria Zintz Victor Mihalc
https://revistatransilvania.ro/wp-content/uploads/2017/01/12_Claudia_Florina_Pop.pdf
Beiuşul şi lumea lui, vol.II [Publicatii Seriale]
Bibliogr. Lansarea volumului 2 al cărţii "Beiuşul şi lumea lui", autori Ioan Degău şi Nicolae Brânda
În: Crişana. : cotidian independent. Nr. 5256 (23.05.2008). p. 2 / redactor-şef Dan Matea; prim-redactor-şef adjunct Eugen Miron . ─ Oradea : Casa de Presă şi Editură Anotimp, 1989-.
Beiuşul şi lumea lui . Vol. 1, 2008
808 p. : il.
În: Beiuşul şi lumea lui. : studiu monografic; coord. Ioan Degău, Nicolae Brânda . ─ Oradea : Primus, 2008, Vol.
Beiuşul şi lumea lui . Vol. 3, 2008
957 p. : il.
În: Beiuşul şi lumea lui. : studiu monografic; coord. Ioan Degău, Nicolae Brânda . ─ Oradea : Primus, 2008, Vol.
Beiuşul şi lumea lui . Vol. 4, 2009
1030 p. : il.
Index
ISBN: 978-973-1975-14-6
În: Beiuşul şi lumea lui. : studiu monografic; coord. Ioan Degău, Nicolae Brânda . ─ Oradea : Primus, 2008, Vol.
|
Bratca : arheologia unei civilizaţii rurale : eseu monografic [*Carte tipărită] / Ioan Groze.- Oradea : Imprimeria de Vest, 2009
417 p. ; 36 f.foto.
Bibliogr.
Index
Glosar
Postfaţă
ISBN: 978-973-704-113-5
Radu ROMÂNAŞUAsociaţii culturale româneşti din Oradea şi judeţul Bihor în perioada interbelică, Editura Universităţii din Oradea, 2008, p.
soarta bibliotecilor
1828 Samuil vulca realizeza catalogul bibliotecii sale, pe care dupa moarte o lasa gimnaziului fondat d eel in Beius. fondat d e el Liceului din Beius.
in 1866 Vasile Erdeli, succesorul lui vulcan nu preda biblitoec a gimnaziului si o lasa aruncata .
In 1879 Nicolae Densusianu constata ca biblitoeca a ajuns sub succesorii lui vulca, in cea ma sfasietoare dezordine
Cartile le-am gasit aruncate pe sub dulapuri si prin diverse camere , unele scoase din tablii (coperte) altele rupte , altele sfartecate,foaia cu foaia, incat abia dupa trei si patru zile putea sa completez cate un manuscris.
Viorel Faur, Contribuţii la istoricul bibliotecilor româneşti din Crişana. 1830-1940, Fundaţia Culturală „Cele Trei Crişuri”, Oradea, 1995, p. 80
In cazuri mai fericite biblitoecile au fost preluate si folosite d ealte entitati ale vremii....
perioada interbelica - oradea
1928 biblioteci ale diferitelor institutii pe car ele puneau la dispozitia celor interesati- biblitoeca ziarului Nagyvaradi Naplo.- procurau carti inainte de aparitia lor pe piata si le
Casa Nationala avea sala de lectura deschisa de la 10 la 21.aveau 25 de ziare din capitala si 44 de publciatii raomanestis is straine d ediferite specialitati.
tot Casa nationala adapostea biblitoec reuniunii Culturale Cele trei Crisuri. apoape 4000 de volume
Iesirea cu carte in spatiul public cu ocazii speciale- in 1935 in cadrul saptamanii cartii librarii si-au aranjat vitrinele special
Biblioteca municpiului infiintata in 1912 , iar sectia roaman in 1919, avea in 1939- 33000 de volume, 10000 in limba romana , 18.000 inlimba maghiara
CONTRIBUŢII LA ISTORICUL ASOCIAŢIONISMULUI CULTURAL
ROMÂNESC DIN BIHOR. DESPĂRŢĂMÂNTUL „ASTREI”
DIN MARGHITA (1910-1918)
Ca urmare a solicitării adresate - la începutul lunii iunie 1911 - de către conducerea
despărţământului factorilor de decizie de la Sibiu, de a le pune la dispoziţie broşuri
pentru înfiinţarea a încă 3 biblioteci, le-au fost expediate mai multe exemplare din
colecţia Biblioteca poporală a Asociaţiunii, precum şi numere din revista Transilvania9
. În
consecinţă, în perioada imediat următoare, au fost înfiinţate două biblioteci, între care una
la Voivozi-Cuzap (30 iulie 1911), cu 35 de volume donate de conducerea centrală10.
În anii 1911-1912 au mai fost înfiinţate agenturi la Voivozi şi Cuzap. Cu ocazia
constituirii agenturii din Cuzap, la 30 iulie 1911, dr. D. Stoica a conferenţiat în faţa a 150
de persoane despre Conştiinţa naţională şi drepturile noastre etnice.
Scopul urmărit prin înfiinţarea unei reţele de biblioteci a fost acela de a cultiva gustul
pentru citit al ţăranilor, de a-i atrage în sfera de preocupări ale asociaţiei, făcându-i astfel
conştienţi de necesitatea realizării unui bloc compact pentru îndeplinirea dezideratelor
politice şi culturale ale mişcării naţionale din Transilvania.
În şedinţa comitetului cercual din 10 februarie 1912 a fost lansată ideea iniţierii
unor contribuţii benevole pentru abonarea câtorva comune din despărţământ la o serie
de periodice poporale româneşti, prin intermediul cărora ţăranii să aibă posibilitatea să se
informeze în legătură cu evenimentele politice şi culturale din ţară. A fost adunată pentru
acest scop suma de 118 coroane. Pentru satele Popeşti, Voivozi-Cuzap şi Varviz s-au
asigurat abonamente gratuite pentru publicaţiile Libertatea şi Poporul Român, distribuinduse şi cărţi, sub formă de premii, elevilor cu rezultate meritorii la învăţătură. Asemenea
premii (8 broşuri) au fost împărţite şi la şcoala din Popeşti11.
h, fond Astra Bihor-Oradea (în continuare: fond Astra...), dos. 33/1906-1914, f. 189; Biblioteca din
Popeşti a fost cea de-a treia constituită în cadrul despărţământului Marghita.
La sfârşitul anului 1911, biblioteca din Popeşti cu un inventar de 52 volume şi 45
broşuri, a fost frecventată doar 10 cititori, iar cea din Voivozi-Cuzap (35 de volume şi 35
broşuri) a contabilizat 20 de cititori.
Conform raportului general cu privire la activitatea despărţământului în anul 1912,
întocmit de directorul dr. Dionisie Stoica, la 2 iunie 1913, numărul cititorilor pentru cele două
biblioteci menţionate a fost următorul: Popeşti (52 de volume, 45 de cititori), Voivozi-Cuzap
(35 de volume, 35 de cititori)13.
Potrivit surselor arhivistice depistate, la Voivozi a funcţionat şi o importantă bibliotecă
parohială, cu un fond de 145 de cărţi, inventariate pentru anii 1911-191214. Pentru anul
următor s-au adăugat alte 23 de cărţi15. Tematica acestora era diversă, încercându-se în
primul rând achiziţionarea creaţiilor din literatura naţională, alături de lucrări istorice,
geografice, religioase, economice, biologice, pedagogico-sociale, opere aparţinând
literaturii universale, dar şi valori ale spiritualităţii populare precum povestiri, cântece,
glume, snoave şi alte produse ale talentului ţărănesc atât de bogat reprezentat.
O iniţiativă interesantă a despărţământului a fost întocmirea unei liste a intelectualilor
şi sătenilor din cercul Marghita. Documentul datează din 19 iulie 1912 şi cuprinde şi
numele a trei intelectuali din localităţile Varviz (I. Popa – preot), Voivozi (G. Navrea – preot)
şi Popeşti (Vasile Tămaş – protopop). Lista a fost însoţită de un text redactat de conducerea
despărţământului marghitean (D. Stoica – preşedinte şi I. Chiş – vicepreşedinte), care are
o valoare istorico-documentară deosebită: „...Între actualele împrejurări...când poporul
În bibliotecă au intrat următoarele cărţi: Viaţa unei mame credincioase de Dr. I. Lupaş, Din isprăvile lui
Păcală II de P. Dulfu, Cum să trăim, partea a II-a de Dr. A. Dobrescu, Leonard şi Gertruda I,II,III de Pestalozzi,
Cântece din bătrâni II de Vasile Alecsandri, Povestiri din viaţa ţăranilor II de I. Pap Reteganu, Arghir şi Elena,
Rugăciuni şi cântări de laudă, Calendarul „Astrei” 1914, Noul testament prescurtat de Arh. Sofronie Craioveanu,
Cântece de stea de G. Ionescu, Cântările Sfintei Liturghii de I. Popescu-Pasărea, Basme şi legende străine de
Virgil Coroivan, Prohodul D[omnu]lui D[umne]zeu şi M[ântuitorului] Iisus Christos de D. Suceveanu, Studii
ştiinţifice de G. Todica, Moise Păcurarul de Dr. D. Stoica, Mizeria, boala, crima de Pr. D. Voniga, Ionel cartea
I-a, de Borgovan, Ionel partea a-IIa, Învăţătură despre legea notarilor publici de M. Bosan, Zâna margaretelor
de I. Moţa, Colecţie de colinde din Bihor, publicate în revista Transilvania, 1913, nr. 1-2, culese de G. Navrea.
(AN-SJBh, fond Episcopia Ortodoxă Română Oradea, dos. 287/1900-1918. f. 204.
Istoria comunei Suplacu de Barcău text online pe Academia.Edu
Gruia Fazecaş • Doru Marta • Gabriel Moisa • Nicolae Tivadar
Sub auspiciile cercurilor culturale ale ASTRA, în Despărţământul
Marghita au fost întemeiate biblioteci săteşti, între care şi la Suplacu de Barcău.
Cea mai importantă bibliotecă era însă la Popeşti12. În anul 1939, în urma
aplicării Legii Serviciului Social, a început şi în plasa Marghita o activitate
susţinută de înfiinţare de cămine culturale. În acest context, s-a discutat despre
necesitatea înfiinţării unui cămin cultural în localitatea Suplacu de Barcău13.
După cel de-al Doilea Război Mondial, lucrurile s-au modificat radical şi sub
acest aspect. Întreaga cultură românească a intrat în zodia cenzurii, aşa că nu putem
vorbi decât despre manifestări agreate şi controlate de regimul comunist. Cu toate
acestea, şi aici s-au făcut progrese în direcţia ridicării nivelului cultural al sătenilor15.
În această perioadă s-au construit cămine culturale, cinematografe şi
biblioteci publice, săli de sport. În anii ’70, în satele comunei Suplacu de Barcău
existau 6 cămine culturale, câte unul în fiecare din satele componente, un
cinematograf în Suplacu de Barcău şi două biblioteci publice , în incinta cărora sau desfăşurat diverse activităţi culturale, mai ales de către tinerii din sate, sub
îndrumarea dascălilor acestora. În căminele culturale erau rulate, duminica, filme
artistice pentru cinefili.
