Volumul ,,Industrializare
şi demografie în centrele urbane ale Crişanei (1960-1980)’’, este o încearcare
de reconstituire a unui aspect din evoluţia social-economică şi politică a
ţării noastre, cuprins între sfârşitul ,,epocii Gheorghiu-Dej’’ şi parte din
,,epoca Ceauşescu’’.
Este un studiu axat pe unităţile industriale
înfiinţate pe teritoriul Crişanei, ca urmare a procesului de industrializare
socialistă a României. Prezenţa rezervelor solului şi ale subsolului au
determinat dezvoltarea unor ramuri industriale diverse în regiune. S-au
înfiinţat întreprinderi noi sau, din vechile ateliere cu acelaşi profil, prin
comasare, s-au format uzine, fabrici, întreprinderi industriale, ce au intrat
sub controlul statului ca unităţi industriale de subordonare republicană, de subordonare locală şi cooperative
meşteşugăreşti.
Structura lucrării este următoarea: o scurtă
expunere privind procesul de industrializare în România democrat-populară,
prezentarea câtorva coordonate ale industrializării Crişanei, caracterizarea
economico-geografică, reperele legislative privind împărţirea
administrativ-teritorială, resurse ale solului şi subsolului şi forme de
proprietate şi subordonare ale întreprinderilor industriale, prezentarea
istoricului acestor unităţi, prezentarea aparatului ştiinţific utilizat;
reprezentarea indicatorilor economici şi a schimbărilor demografice ale
populaţiei.
Multe dintre întreprinderile industriale din
Crişana şi-au avut actul de naştere ,,în
anii construcţiei socialiste’’. Atunci s-au alocat fonduri centralizate ale
statului pentru dezvoltarea industriei. Astfel, s-au construit în Oradea: Centrala electrică şi de termoficare, Fabrica de mobilă, Fabrica de zahăr, Fabrica de
produse lactate, la Suplacul de Barcău a fost pusă în funcţiune Rafinăria de petrol ,,Crişana’’. S-au
reutilat şi dezvoltat alte uzine şi fabrici din Bihor: Întreprinderea de încălţăminte ,,Solidaritatea’’, Întreprinderea de alumină, Întreprinderea de produse chimice
,,Sinteza’’, Fabrica de confecţii Oradea,
Întreprinderea textilă ,,Crişana’’, Întreprinderea de tricotaje ,,Mioriţa’’,
Întreprinderea de conserve ,,Avântul’’,
Fabrica de mase plastice ,,Viitorul’’,
Întreprinderea minieră Dobreşti, Fabrica de sticlă Pădurea Neagră, Întreprinderea de industrie locală ,,Metalul’’ Salonta, Topitoria de in şi cânepă Palota, Întreprinderea ,,Refractar’’ Aştileu, Industria cărnii Salonta etc. După ’89
mare parte din aceste unităţi s-au desfiinţat, devenind nerentabile, altele
s-au vândut pe acţiuni, intrând în ,,marea privatizare’’.
În perioada 1960 – 1980, atât în ţară, cât şi la
nivelul Crişanei, s-au făcut simţite şi efectele negative ale politicii de
industrializare. Populaţia a traversat o perioadă grea, cu destule lipsuri
materiale ca urmare a eforturilor pentru modernizarea, mecanizarea şi
automatizarea producţiei. A necesitat un efort deosebit aprovizionarea cu
materii prime, menţinerea în funcţiune a utilajelor cu grad avansat de uzură
fizică şi morală. Sub aspect strict cantitativ rezultatele au fost deosebite,
dar au fost însoţite de unele neajunsuri de ordin calitativ. Industrializarea a
produs schimbări şi în structura ocupaţională, ca şi în raportul sat-oraş. Până
la aplicarea planului economic de dezvoltare a României, majoritatea românilor
din Crişana locuiau în mediul rural. Mobilitatea populaţiei româneşti către
oraşe a coincis cu dezvoltarea urbană, prin apariţia oraşelor Aleşd[1],
Marghita[2],
Nucet şi Ştei[3] şi a numeroaselor unităţi
industriale ce au necesitat personal calificat, şi cu apariţia unei noi
categorii socioprofesionale. În perioada industrializării intensive, Crişana a
parcurs un program de sistematizare care a fost pus în practică prin demolarea
parţială a satelor şi oraşelor şi reconstruirea după principii comuniste de
,,dezvoltare socială multilaterală’’ a României.
Analiza structurii şi dinamicii producţiilor
industriale în Crişana demonstrează că toate ramurile au înregistrat creşteri,
ponderea s-a schimbat an de an. Diversitatea ramurilor cu tradiţie mai
dezvoltate în trecut, deşi au continuat să se dezvolte, au ocupat pondere mai
mică în totalul producţiei industriale pe judeţ. Datorită potenţialul economic,
Bihorul s-a situat printre primele judeţe ale ţării: ocupa locul 9 din punctul
de vedere al populaţiei, locul 7 după suprafaţă, 8 după suprafaţa agricolă, 12
după numărul de salariaţi, 9 după numărul de muncitori, 14 după volumul de
investiţii, 4 al producţiei globale industriale etc.[4]
Reconstituirea documentară
concretizată în acest studiu s-a bazat pe o cercetare desfăşurată de-a lungul a
aproximativ patru ani. Lucrarea este un instrument de lucru util pentru
specialiştii interesaţi de acest subiect. Deschide o paletă diversă de
cercetare domenială privind industrializarea din Crişana în contextul epocii,
precum şi impactul acestui subiect asupra producţiilor istorice, economice etc.
Un alt aspect ce trebuie relevat reprezintă analiza pertinentă privind
metodologia utilizată în acest scop, chiar dacă unele date statistice ,,sunt relativ incerte, ele având, în mare
parte, un caracter propagandistic’’ [5].
Declinul industriei a
provocat scăderea populaţiei în multe localităţi cu foste unităţi industriale.
De exemplu, Popeşti, aşezare împrăştiată cale de şapte sate pe Valea Bistrei, ,,e tot o vale a plângerii. Odată cu închiderea minelor din Voivozi,
cel mai mare sat a devenit o imensă ,,părăseală”. Din traiul bun n-a rămas
decât amintirea, iar cei care odinioară formau ,,cel mai înaintat detaşament al
clasei muncitoare” trăiesc acum umilinţa de a-şi câştiga pâinea ,,ca muierile”,
prin fabrici de confecţii şi de încălţăminte. Dacă înainte de 1989 erau 14000 de
locuitori, acum abia mai sunt 8600’’. Şi
aceştia doar pe hârtie, căci în realitate mulţi au plecat la muncă în
străinătate’’[6]
scria într-un articol din ziarul local.
O trăsătură obiectivă specifică cercetărilor
serioase şi responsabile presupune continuarea şi completarea lucrării. De
asemenea, e necesară cercetarea, identificarea, completarea tuturor
informaţiilor despre unităţile studiate, dar şi a altor unităţi mai mici care
au funcţionat în perioada cercetată. Aprofundarea temei pe relaţiile: Şimleu
Silvaniei, Chişineu Criş - Ineul de Arad – Pâncota – Sebiş, aparţinătoate la un
moment dat regiunii Crişana – se încadrează în dimensiunile noastre viitoare.
Desigur, cu condiţia să găsim izvoarele arhivistice necesare şi să beneficiem
de desecretizarea altora, pe care încă nu le-am găsit, respectiv nu am avut
acces la ele (nefiind preluate de la fostele întreprinderi şi fabrici de
Arhivele Naţionale – Filialele Judeţene Satu-Mare, Sălaj şi Arad).
Desigur că lucrarea de faţă reprezintă o
modalitate de analiză a temei, dar suntem conştienţi că cercetările care se vor
desfăşura pot aprofunda multiple aspecte domeniale, deoarece perioada studiată
a cunoscut o mare diversitate a celor implicaţi în demersul istoric.
Dr. Mariana Barna
