Lecturi de weekend 96

No Impact Man- Aventurile unui american care vrea sa salveze mediul de Colin Beavan, an de aparitie 2012 la Editura Philobia

 Colin Beavan este îngrozit de fenomenul încălzirii globale şi de risipa continuă provocată de stilul de viaţă actual. Diferenţa e că el s-a decis să treacă la fapte: să arate că poţi supravieţui, timp de un an, fără să consumi inutil resurse şi fără să poluezi, chiar dacă locuieşti într-un zgârie-nori, în mijlocul Manhattan-ului.

De exemplu, ca să nu contribuie la poluarea cu dioxid de carbon, a renunţat la lift (Beavan locuieşte la etajul 9), la instalaţia de aer condiţionat, la frigider, la mijloacele de transport în comun. Ţinând cont că autorul e un tânăr tătic, ne putem imagina gradul de dificultate implicat de această alegere. Dar marea provocare a fost, pentru Beavan, s-o convingă pe soţia sa, dependentă de  shopping,  să intre în joc.

Jurnalul acestei încercări se constituie într-o alegorie a căutării fericirii şi a unei vieţi mai curate în oceanul consumismului zilelor noastre. Raţionalizarea resurselor şi cumpătarea nu vor umple golurile din vieţile noastre, însă încercarea de a fi mai buni cu ceilalţi şi de a respecta tot ceea ce ne înconjoară - mediul natural ca bun comun prin excelenţă - ne poate schimba existenţa. Ne poate transforma interior.

Provocarile zilnice, de la folosirea scarilor in loc de lift pana la problema descompunerii gunoiului menajer, ii dezvaluie lui Beaven o noua perspectiva asupra lumii.

Cumparaturile facute in piata, mesele preparate in familie si jocurile pe care le inventeaza pentru a compensa lipsa televizorului ii apropie pe cei trei si ii fac sa traiasca viata cu intensitate si bucurie.

In afara de aceste consideratii pe care le gasim online, cartea are fiecare capitol foarte bine documentat despre impactul pe care stilul nostru de viata il are asupra mediului inconjurator.

Sunt citate zeci de studii, atat de multe incat te poate apuca durerea de cap daca iti imaginezi  problemele pe care le ridica acestea. Pot sa trag concluzia ca ne straduim din greu sa distrugem acesta planeta...  cum spunea cineva intr-o  postare,  asa ne purtam cu pamantul de parca am avea unde ne muta .

Consecințele pe care comportamentul nostru zilnic il are asupra mediului sunt dezastruoase si cartea incearca sa ne demonstreze ca putem trai si altfel  devenind concomitent mai fericiti si mai integrati in viata.

Cum incerc eu sa fac ceva?

Incerc sa reduc cantitatea de gunoi menajer - recilez si mi-am cumparat un vas pentru compostat gunoiul vegetal. (In cateva luni o sa am un pamant de calitate pe care sa-l pun pe gradinita de flori.)

 Nu mai am un tomberon plin de gunoi  intr-o saptamana dar am 5 saci de cartoane si plastice la doua saptamani, ceea ce e foarte mult.

Gatesc dar totusi intra foarte multe ambalaje nedorite in casa.

Nu pot renunta la masina, ar trebui sa incep sa reduc drumurile cu masina la jumatate.

La electricitate nu pot renunta... La televizor pot renunta partial, si la folosirea calculatorului la fel.

In legatura cu cumpararea  doar de produse deja folosite, pot sa o fac dar doar pe anumite capitole gospodaresti ..

Referitor la cumpararea de produse alimentare apartinand gospodariilor  locale de pe o raza de n kilometri, cred ca gasirea lor necesita un consum prea mare de energie.

 Cel mai greu mi se pare sa conving familia sa procedeze la fel.
Voi cum va descurcati la acest capitol?

Code Kids Astileu

Protagonisti ai Unirii

Demetriu Kiss (Micu)  (n. 27 octombrie 1854, Cheţ, judeţul Bihor - d12 noiembrie 1932, Oradea, judeţul Bihor) a fost avocat, participant activ la viaţa religioasă a românilor din Bihor, senator al României după Marea Unire.

Cel mai îndepărtat strămoş cunoscut al familiei era Ioan Mik din Şomcuta Mare, care a fost înnobilat  de principele Gheorghe Rakoczy al II-lea la 7 august 1658 şi de principele Mihai Apafi la la 23 mai 1663. Ioan Mik a avut mai mulţi fii: Gheorghe, Petru, Gaşpar, Dumitru, Petzi şi Gavril. Din ramura lui Gaşpar se trage Demetriu. Gaşpar s-a stabilit în Bihor în localitatea Cheţ, unde s-a căsătorit cu văduva unui oarecare Andrei Kiss, de la care a împrumutat numele de Kiss (care înseamnă în ungureşte "mic", practic traducerea numelui original al familiei, Micu, uneori transcris sub forma Mik).

Demetriu s-a căsătorit la 16 februarie 1884 cu Cornelia Lazăr, devenind astfel cumnatul lui Aurel Lazăr, cunoscutul luptător pentru drepturile românilor din Transilvania.

A efectuat câteva clase primare în satul natal, Cheţ, unde a studiat până în anul 1864. Între anii 1866-1874 a studiat la Seminarul greco-catolic şi la Liceul Premonstratens din Oradea. A trecut examenul de maturitate în anul 1874, după care s-a înscris la Academia de Drept din Oradea. În această perioadă va activa în cadrul Corul Hilaria din localitate. La 28 ianuarie 1884 a obţinut diploma de avocat la Universitatea din Budapesta, după care a efectuat stagiatura în cancelaria lui Iosif Roman, la Oradea.

În timpul studenţiei a lucrat ca diurnist la Cartea Funduară din Oradea. După obţinerea diplomei de avocat în anul 1884, este numit avocat diecezan onorariu pe lângă titularul Iosif Erdelyi, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 1888, când a devenit titularul acestui post.

La 29 iulie 1894, împreună cu alţi români proeminenţi şi studenţi la Drept din Oradea, a întâmpinat în gara oraşului trenul care îi transporta pe memorandişti la Seghedin.
Din anul 1900 a fost numit fisc consistorial.
A susţinut moral şi material societăţile religioase "Agrul", "Asociaţia Mariană" şi "Societatea Euharistică".
A fost activ mai mult pe tărâm religios decât politic. Participă la evenimentele din 1 decembrie  1918 ca reprezentant al cercului Marghita.
În anul 1922 a fost ales senator al României.

Neş, Teodor - Oameni din Bihor (1848-1918), Tipografia diecezană, Oradea 1937

Biblioteci și cărțile lor

„Îmi imaginez Raiul ca pe o imensă bibliotecă”(Borges)

Cândva în copilărie m-am îndrăgostit de citit și indirect am devenit dependentă de prezența bibliotecii în viața mea. Cu timpul pasiunea din copilărie s-a transformat în meserie și sunt unul din oamenii privilegiați , care a ajuns să facă ceea ce a dorit întotdeauna; să lucreze cu cartea , într-o bibliotecă.Anii de început ai carierei mele au fost și mai fascinanți, biblioteca în care lucram era situată într-un vechi palat episcopal. Zilnic urcam trepte de marmură, lumina intra în interior prin ferestre vitralii, zidurile, printre rafturi păstrau amprente  arhitecturale neogotice...

Viața de prințesă bibliotecară în palat s-a terminat după o vreme și am intrat în problematica bibliotecilor  reale. Din 1995 încoace  asist la distrugerea treptată a sistemului clasic de biblioteci. Ignorând însemnătatea existenței unei biblioteci publice  în comunitate, responsabilii locali, desființează treptat aceste instituții .

Cauzele  sunt multiple: dezinteresul  ”ordonatorului principal de credite” care neavând viziune consideră biblioteca o instituție parazit. Dezinteresul angajatului fără pregătire de specialitate sau cultură generală solidă care consideră acest post sub demnitatea lui... în comparație cu a avea un birou în anticamera primarului... Snobismul adulților care pentru a fi în trend cu vremurile anunță că a citi nu mai este la modă...

Din înțelepciunea orientală vine principiul  identităţii perfecte dintre MacroUnivers și MicroUnivers, cu alte cuvinte,  totul se reflectă în parte și toate părțile componente conțin întregul. În istorie, începând cu  3500 îh  omenirea s-a străduit  să creeze forme intermediare, accesibile,  utilizabile oricând , de păstrare a  întregului univers. Acestea au fost bibliotecile, cu unitate de stocare cartea.  Incă de pe acea vreme cuvântul scris a inspirat respect și teamă, iar  bibliotecile văzute ca un pericol  au fost de cele mai multe  ori puse pe foc Biblioteca din Alexandria, Biblioteca imperială a Constantinopolului , Biblioteca din Efes...intr-o vreme le-au ars naziștii, comuniștii la fel iar democrația reușește să  le distrugă în moduri mai subtile.

Fiind în an centenar, putem aminti că   generația Marii Uniri, a fost susținută de o conștiinta națională  formată treptat  încă din timpul Școlii Ardelene, prin eforturile de emancipare națională pe plan cultural. Cea dintâi instituție creată de „Astra”( „Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” -1861) a fost biblioteca. Cărturarii acelui secol considerau că , ”numărul mare de analfabeți periclita însuși viitorul neamului”,  vedeau puterea educativă și civilizatoare a cărții, nu numai în universităţi sau pe lângă societăţile ştiinţifice, ci în toate comunitățile în special  în cele mici și sărace. Sărbătorim anul acesta rezultatele acelui efort.

Nu știu dacă am mai reuși o astfel de performanță, anii în care trăim sunt marcați de lipsă de solidaritate și de epuizarea într-un etern scandal. Se vorbește din ce în ce mai des de analfabetism funcțional , o incapacitate a cititorului de a înțelege ceea ce a citit.  În context , fiecare bibliotecă publică închisă, înseamnă un pas înapoi spre o lume primitivă , fără resurse de educație alternative sau  de vindecare spirituală,  având ca rezultat pe termen lung  limitarea liberului arbitru prin  lipsa de perspectivă, de  modele sau soluții multiple accesibile ușor prin intermediul cărților .

O biblioteca are nevoie doar de un spațiu adecvat, de cărți...și de  un om dedicat, mai mult decât păzitor al cărților, mai degrabă manager de informație, purtătorul firului Ariadnei în labirintul rafturilor,  care , odată la 30 de ani  predă flacăra aprinsă a pasiunii pentru meserie.

Cărțile la rândul lor,  își găsesc cititorii, fiecare carte are undeva cititorul pentru care a fost scrisă , omul care o va primi în suflet și  va începe un proces de modificare, de îmbunătățire a  arhitecturii  interioare deoarece cuvântul are putere.  Înțelepciunea creștină atribuie cuvântului  cea mai puternică forţă din univers , ”la început a fost cuvântul”  , lăsat ca instrument de   distrugere  sau înalțare omului . Prin cuvânt  suntem alături de Dumnezeu creatori, de la nivelul bunicului  care-i citeşte nepotului,  până la tainele universului concentrate într-o formulă... și  cuvintele cuprinse în idei, închise între copertile  cărților, cărți  aliniate în biblioteci.

sursa 

Trecerea timpului a dovedit ambiția omului  de a dovedi principiul  enunțat mai sus al  identităţii perfecte dintre MacroUnivers și MicroUnivers,  prin reducerea dimensiunilor bibliotecilor la dimensiuni  portabile, din ce în ce mai reduse - calculatorul, tableta, smartfonul.  Obiceiul lecturii rămâne într-o altă formă și cu un alt ritm  pănă la   o pană de curent și s-a terminat cu informația electronică... un virus și toată pledoaria mea pentru bibliotecă se pierde în neant ... Si atunci vom avea nevoie să ne întoarcem în clădirile biblioteci, lângă cărțile care ne așteaptă cuminți pe rafturi , gata să ne ofere toată înțelepciunea  pe care omul a putut-o culege până acum din univers .

Deci, iubitori de carti, acolo unde puteti creati biblioteci, pentru ca generatiile viitoare sa  aiba unde sa-si caute reperele de dezvoltare!

Lecturi de weekend 95

Fata are citea in metrou   

An aparitie: 2017

Autor: Christine Feret-Fleury

Colectie: Damen Tango
Editura: NEMIRA

____________________________________________________

Christine Féret-Fleury a fost editor la Gallimard Jeunesse. În 1996 a debutat ca scriitoare cu o carte pentru copii, Le petit amour, iar în 1999 i s-a tipărit primul volum pentru adulţi, Les vagues sont douces commes des tigres, cu care a câştigat Premiul Antigona. Au urmat apoi opt cărţi, autoarei plăcându-i să-ţi încerce forţele în diverse genuri şi încercând să experimenteze cât mai mult în materie de literatură.

____________________________________________________
 

Juliette merge cu metroul din Paris in fiecare zi, la aceeasi ora. Cea mai mare placere a ei este sa vada ce citesc cei din jur: doamna in varsta, colectionarul de editii rare, studenta la matematica sau fata care plange la pagina 247. Ii priveste pe toti cu tandrete si curiozitate, de parca ceea ce citesc, pasiunile si diversitatea existentei lor i-ar putea colora si ei viata monotona.
Dar intr-o zi Juliette hotaraste sa coboare cu 2 statii mai devreme si sa o ia pe un drum ocolitor spre serviciu, decizie care ii va schimba viata.

Juliette gaseste intr-un colt uitat al Parisului un alt impatimit al cartilor, pe Soliman si fiica lui Zaide.
Acestia dau lecturii si existentei cartilor o noua semnificatie. Soliman traieste inchis intre cartile care au invadat intreaga casa, dar are o retea de distributie prin care retrimite cartile spre cititori. Distribuitorii sunt numiti carausi acest cuvant ne duce spre transportatorii de materiale intrezise, de droguri, si putem cumva extrapola si redefini cartea ca drog , pentru cei care au consumat foarte mult...

Farmecul acestei ocupatii in vecinatatea cartilor o prinde definitiv pe Juliette, care isi paraseste serviciul si se dedica carausiei de carte . Constata cu timpul ca o carte bine aleasa, oferita sufletului pentru care a fost scrisa determina schimbari majore in viata cititorului.

O idila cu carti , as spune daca ar trebui sa fac un sumar. Autorul nici nu mai explica din ce va trai tanara femeie,  nici nu mai conteaza .... cartile sunt centrul universului , in afara lor nimic nu mai conteaza.

Fragment din roman:

"In picioare, in vagonul arhiplin, Juliette simtea geanta de panza inghiontind-o intr-o parte, chiar intre coaste si soldul stang. Cartile, isi zise, incercau sa patrunda in ea cu colturile lor, fiecare impingandu-se ca sa fie prima, mici salbaticiuni captive si incapatanate, iar in dimineata aceasta aproape ostile. 

Stia de ce. In ajun, cand se intorsese acasa - pana la urma sunase la agentie ca sa spuna ca nu se simte prea bine, nu, nu, nimic grav, o chestie care nu trecea, dar o zi de odihna avea s-o puna pe picioare -, le varase pur si simplu in geanta cea mare de vineri, cea pentru cumparaturi, trasese fermoarul, apoi o asezase langa usa de la intrare, cu umbrela deasupra, fiindca prognoza meteo anunta vreme cam mohorata. Dupa aceea deschisese televizorul, daduse sonorul foarte tare si mancase o lasagna congelata, incalzita la microunde, uitandu-se la un documentar despre corbul-de-mare alb, apoi la altul despre un star rock decazut. Simtea nevoia ca zgomotele lumii sa patrunda intre ea si magazia ticsita de carti, intre ea si ora pe care o traise in incaperea minuscula, nu, nu minuscula, ci invadata, in acel birou unde spatiul inca liber parea sa fi fost cladit din interior de fiecare volum pus pe o etajera sau stivuit intre picioarele unei mese, langa un fotoliu sau pe rafturile frigiderului deschis si cald. 

Facuse sa-i dispara din ochi, din simturi, daca nu chiar din memorie tot ce adusese din acea camera; cu gura plina de gustul dulceag al pastelor industriale, cu timpanele saturate de muzica, exclamatii, strigate de pasari, marturisiri, analize, flecareli, isi regasea mediul familiar, banalul, nu-prea-raul, aproape suportabilul, viata, singura viata pe care o cunostea. 

Si in dimineata aceasta cartile erau suparate pe ea ca le ignorase. Ce idee stupida! "

Întâlnirile de miercuri

In data de  4.04.2018 a avut loc întâlnirea cu poeții noștri la Filiala Dacia, de la ora 11, cu tema Tradiții și obiceiurile Pascale din diferite zone.

În cadrul întâlnirii s-a vorbit despre strămoșii noștri cum păstrau tradiția și cum se păstrează astăzi aceeași tradiție. Au  participat  la această întâlnire poetul Popița Petru, Onciu Alexandru, Cozma Aneta, Marc Maricica Viorica, Turzo Margareta, Muț Maricica, Vali Ciupa și alte persoane  .

Dl doctor Onciu ne-a vorbit la această întâlnire despre Ludovic al XIV și despre expresie prin cuvinte, prin privire și anume despre gândurile pe care le ai, prin faptul că le poți ascunde de anumite persoane, și ce poți nutri cu aceste gânduri pe care le ai, de a le pune în practică fiind doar zâmbet.

Poetul Popița Petru ne-a recitat poezia:

Noaptea învierii

de Nichifor Crainic.

Din spuma de vișini răsare conacul

Sub mărginitul safir înstelat,

Aprins de-așteptare, pândește buimacul

Strângându-și toporul sub brațu-ncordat.

…………………………………………………………….

E noaptea-nvierii. Tresaltă făptura;

Tămâie e-n codri și smirnă-n grădini,

Spre marea minune se-nalță natura

Cu ierburi și arbori schimbați în lumini.

…………………………………………...........................

În cadrul acestei întâlniri a mai luat cuvântul și doamna Cozma Aneta care ne-a vorbit despre fiica lui Stalin care a făcut unele mărturisiri într-o carte, despre tatăl ei .Am aflat că Stalin a făcut școala de preoți, iar după terminarea acestei  școli a devenit ateu.Inainte de moartea sa , acesta , a recunoscut că există dumnezeu.

  Popița ne mai informează și despre Benjamin Franklin cu cele 12 reguli bine stabilite.

Cumpătarea la mâncare și băutură. Nu trebuie să bei până îți pierzi mintea.

Nu vorbi decât ceea ce este folositor ție și altora. Există clevetirea.

Respectă ordine!Fiecare treabă la timpul său.

…………………………………………………………………

Nu fi tulburat de fleacuri sau de întâmplări.

Despre Paul C Bragg Postul un miracol, ne mai amintește poetul Popița, prin vocea s-a plăcută. Ne amintește de 12 lucruri pe care le-a face postul.

Luați-vă timp pentru lucru – este prețul succesului.

Luați-vă timp pentru a gândi – este izvorul puterii.

………………………………………………………………………………………….

Luați-vă timp pentru citit – este fundamentul cunoștinței.

Această carte mai cuprinde și diete, posturile cele mai grele. Felul și modul cum să le ținem, dar și modalitățile cum să-l întrerupem postul. Despre tot felul de mâncăruri. Mulțimea de otrăvuri ce pătrund în diete, sarea poate acționa ca otravă pentru inimă, etc.

Iar înainte de a lua sfârși întâlnirea ne mai aduce aminte vocea plăcută a poetului Popița, despre MAHATMA GANDHI – cu cele șapte păcate sociale.

Politică fără principii

Bogăție fără muncă

………………………………..

Venerație fără sacrificiu

Cunoaștere fără caracter.

În cadrul aceste minunate întâlniri am acumulat multe informații.

Biblitoecar Felicia Jurca

Puterea vindecatoare a cartilor

In data de 4 aprilie 2018, ca urmare a initiativei Ambasadei Statelor Unite în România împreună cu American Councils for International Education au lansat proiectul 4/4PentruPrieteni inspirat de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă și importantă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?”.


Prin acest proiect   ziua de 4/4/2018  a fost dedicata , comunității și faptelor bune și a fost onotata  moștenirea impresionantă lăsată de Dr. Martin Luther King Jr., de la moartea căruia comemorăm 50 de ani pe 4 aprilie 2018.


Fundatia Culturala de pe langa Biblioteca Gheorghe Sincai , impreuna cu Filiala Felix a Bibliotecii Judetene a avut o actiune de promovare a cartii si a beneficiilor directe ale lecturii la Spitalul Clinic de Recuperare Medicala Baile Felix.

In jurul unei carti  discutiile s-au infiripat repede, fiecare a povestit cate ceva despre relatia cu cartea, cu lectura...

Selectia de carte , pe care am reusit sa o fac din donatiile primite in ultima vreme a fost speciala.

Am dus carti care  spun povesti de viata, povesti ale luptelor castigate, povesti mobilizatoare,  realiste. Recunoasterea  faptului ca nimeni nu este fara probleme , impartasirea modului prin care acest e probleme au fost depasite, recunoasterea faptului ca nimeni nu este permanent pe un varf de munte fara nori, ci de multe ori  fiecare se gaseste in fundul unei gropi din care nu se prea vad iesirile, iar atunci prin mobilizare , prin credinta si speranta, revenim la normalitate.

Experienta nimanui nu este unica, impartasind victoriile putem ajuta multa  lume.

Ioana Negoescu Cheregi , medic la spitalul de recuperare ne-a vorbit de vindecarea prin scris.

Vorbea atat din experienta personala, despre cartea ei publicata  in care a sublimat mii de emotii si tristeti, cat si de cea care urmeaza sa apara...

Spitalul fiind unul in care vin cazuri grave, multi dintre pacienti sunt imobilizati in scaune cu rotile, Ioana ne-a mai povestit de puterea unora din pacienti de a depasi handicapuri uriase prin scris.

In drum spre camerele lor fiecare si-a ales o carte, si ne-a mai impartasit cate o impresie .

Code kids- primele intalniri

Lansare de carte - invitatie

Protagonisti ai Unirii

Comemorăm zilele astea dispartia a doi patrioți bihoreni a căror destin a fost legat atât în viață cît și în moarte : Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș . Au animat – cu o exemplară putere de muncă – viața politică, culturală, socială din Țara Beiușului.

Militanți consecvenți pentru apărarea ființei naționale, Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș i-au reprezentat pe românii beiușeni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a adoptat rezoluția de unire cu țara.

Viața le-a fost curmată în fatidica noapte de 3 spre 4 aprilie 1919. Nu au apucat să vadă împlinit idealul care i-a animat o viață întreagă, și pentru materializarea căruia au acționat cu dârzenie, încredere și dinamism.

Ioan Ciordaș „Viața mea este a poporului meu”.

Ioan Ciordaș (n. 1877 - d. 1919) a fost un avocat și senator din Ceica, comitatul Bihor. A luat parte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918 în calitate de reprezentant al cercului Beiuș–Vașcău, județul Bihor, unde a votat Marea Unire

Nicolae Bolcaș : „Dacă întregirea neamului ne va cere jertfe vom ști cum să le dăm”.

Nicolae Bolcaș s-a născut la 24 noiembrie 1882 în satul Remetea , aflat în apropierea Beiușului .
După terminarea liceului se înscrie la Universitatea din Cluj, la Facultatea de științe juridice. După ce ia doctoratul în ştiinţe juridice şi diploma de avocat, deschide, în 1912, un birou avocaţial în Beiuș, în casa unchiului său, și trece în primul rând al luptătorilor pentru redeşteptarea conştiinţei naţionale.
Participă la luptele primului război mondial, apoi se întoarce în Beiuș. Iși dedică toată energia informării românilor din satele bihorene despre necesitatea și importanța actului unirii, în care credea cu toată ființa.
Imaginile sunt luate din lucrarea - dr.Ioan Ciordaș (1877 - 1919) biografia și activitatea de Diana Iancu , care face parte din colectiile BJBihor. Cotă- DLJ 7713

  

Invitatie- clubul de poezie