28 ianuarie 2011

ACTIVITĂŢILE LUNII IANUARIE - LA BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „TEODOR NEŞ”

În cursul lunii ianuarie a anului 2011, la Biblioteca Municipală „Teodor Neş” Salonta, s-au desfăşurat mai multe activităţi culturale.
  • Pe data de 14 ianuarie micuţii de la Grădiniţa Micul Prinţ, pregătiţi de doamnele educatoare Angela Ignat şi Violeta Kelemen, au sarbatorit ziua de nasterea a Luceafărului poeziei româneşti. Copii au răsfoit cu interes volumele expuse, au recitat din creaţiile eminesciene şi au cântat „Somnoroase păsărele”.
  • În după amiaza aceleiaşi zile, în faţa unui auditoriu restrâns, a avut loc conferinţa publică „Cultură şi Genialitate în lumina Tradiţiei”, susţinută de domnul Marian Zaha, preşedintele Asociaţiei Interval, care i-a citat pe tradiţionaliştii contemporani Mircea Aurel Tămaş, László András, Răzvan Codrescu, dar şi pe părintele Rafail Noica şi pe Dan Puric.

  • Ziua Culturii Maghiare (22 Ianuarie) a fost sărbătorită pe 21 ianuarie, cu elevii claselor a V-a C şi a VI-a E de la Şcoala Generală „Arany János”, însoţiţi de doamnele profesoare Doszlop Andrea şi Balázs Izolda. Activitatea a început cu explicarea termenului de cultură, s-a prezentat importanţa acestei zile. Cu această ocazie s-a avut în vedere împlinirea în acest an a 75 de ani de la naşterea scriitorului, povestitorului Lázár Ervin (1936 – 2006), laureat al premiului Kossuth. Elevii au prezentat câteva rezumate ale operelor şi la sfărşit au audiat o poveste descărcată de pe internet.

  • La organizarea programului dedicat Unirii Principatelor Române, colectivul bibliotecii a colaborat cu Şcoala Generală „Arany János” şi Clubul Copiilor, unde a avut loc activitatea.

bibliotecar Irina Rugina

27 ianuarie 2011

152 de ani de la MICA UNIRE la Madaras

Luni, 24 ianuarie 2011, a fost şi pentru noi sărbătoare. Împreună cu elevii claselor I-IV şi cu doamnele învăţătoare Balaj Nicoleta şi Ţenţ-Haşaş Iuliana de la S08 Mădăras, am sărbătorit împlinirea a 152 de ani de la Mica Unire.
Doamna învăţătoare Balaj Nicoleta prezintă semnificaţia zilei de 24 Ianuarie 1859 şi rolul Unirii Principatelor Române în formarea statului modern România.

Doamna învăţătoare Ţenţ- Haşaş Iuliana descrie personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi marile lui reforme.
Eu am prezentat elevilor câteva cărţi care descriu fenomenul Unirii şi activitatea lui Cuza ca domn al României şi câteva povestiri cunoscute: Moş Ion Roată şi Unirea, Moş Ion Roată şi Vodă Cuza, Cuza Vodă şi sultanul şi le citesc din volumul Cuza – Vodă în tradiţia populară poveştile Un plugar povesteşte şi Ocaua lui Cuza.

Eleva Vaczlavik Natalia citeşte povestirea Cuza-Vodă şi sultanul.
Toţi participanţii cântă şi joacă Hora Unirii.

La final împart elevilor un material care conţine poza lui Cuza, câteva date despre el şi versurile poeziei Hora Unirii de Vasile Alecsandri.

Cei care au dorit au putut vizita biblioteca unde am realizat o expoziţie cu referate despre Cuza, semnificaţia Unirii Principatelor, poze ale lui Cuza ş.a.

Bibliotecar,Marinela Aristan

25 ianuarie 2011

Vizită : Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă "Orizont"

În data de 19 ianuarie 2011, ne-au vizitat copiii clasei a IV-a, de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă "Orizont", din Oradea, însoţiţi de învăţătoarea educatoare Viorica Bondar şi profesoara Adriana Iancu. Această vizită survine în urma unui parteneriat încheiat de filiala noastră şi Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă "Orizont", proiect educaţional numit "Lumea Poveştilor" (cu activităţi ce se vor desfăşura în acest an şcolar) coordonat de învăţătoarea Viorica Bondar. Pentru cei 10 copiii cu deficienţe vizita la bibliotecă a fost efectiv o premieră.


Au vizitat filiala noastră pentru a se familiariza cu lumea de "poveşti a cărţilor", cu mediul plăcut oferit de bibliotecari; curiozitatea lor a fost imensă, noi neputând face faţă preamultelor lor întrebări puse deodată. Curiozitatea lor nu s-a limitat doar la cărţi, au apăsat pe tastele calculatorului, au întrebat de aparatul de fotocopiat, de camerele de filmat, de florile din "dotare"; ce "păţesc" cărţile dacă sunt deteriorate şi cititorii dacă le pierd. Ne-am despărţit de ei făcând o poză de grup în faţa filialei.
Bibliotecari : Georgiana Biriş şi Florin Miheş.


Completare salarizare bugetari 2011

Dragi colegi,

Vă aduc la cunoştinţă că au apărut normele de aplicare a legii salarizării bugetarilor.


NORME METODOLOGICE din 14 ianuarie 2011
pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2011
Data intrarii in vigoare : 19/01/2011


Spor la muncă, succes în tot ceea ce întreprindeţi.
Luminiţa Moga

21 ianuarie 2011

Intalnire metodica semestriala - februarie 2011

Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” anunţă prima întâlnire metodică semestrială a anului 2011. Aceasta se va desfaşura dupa cum urmează :

Alesd - 7 februarie 2011 - ora 10
Salonta - 8 februarie 2011 - ora 10
Marghita - 9 februarie 2011 - ora 10
Beius - 10 februarie 2011 - ora 10
Oradea - 11 februarie 2011 - la sediul instituţiei între orele 10-14.

Intalnirea va parcurge urmatoarele teme:
• Tehnica de biblioteca – probleme curente: formulare statistice, RMF, inventare.
• Rapoartele anuale si rolul lor - discuţii.
• Lansarea Trofeului Biblioteca – ediţia a 5-a.
• Lucrul in retea, promovarea activitatilor proprii in sisteme electronice: chestionar, discutii pe caz, materiale informative.

20 ianuarie 2011

Biblioteci aditionale - filiala Dacia

Vineri 14 ianuarie, in acelasi timp cu marcarea aniversarii marelui nostru poet national Mihai Eminescu la Filiala Dacia s-a facut si minilansarea Centrului de Internet pentru Public deschis ca urmare a inscrierii Filialei Dacia in proiectul national Biblionet.

Fiind multe grupe care s-au perindat pe parcursul zilei,
copii mai mici, mai mari, adulti, profesori, parinti si media, discursul a fost reluat si adaptat pentru fiecare grup in parte. La eveniment a fost prezenta doamna director Ligia Mirisan, managerul Bibliotecii Judetene "Gheorghe Sincai" Oradea si Delia Pantea, coordonator de proiect in Bihor.




In imagini una dintre clase care testeaza calculatoarele in mai multe moduri.

Lilia Blaga, bibliotecar in filiala Dacia impartaseste cu noi experienta ultimelor luni: "De cand avem noile echipamenete a crescut frecventa. Oamenii, ca prima reactie, sunt mirati ca primesc ceva gratis in zilele noastre, apoi se acomodeaza usor si chiar fac progrese in utilizarea calculatorului. Daca initial au venit pentru o problema urgenta de exemplu: sa-si verifice e-mail-ul pentru ca asteptau vesti urgente, acum vin si pentru documentare, informare, sau in ragazurile de timp liber sa citeasca ziare si sa asculte muzica.Utilizatorii vad modernizarea bibliotecii ca pe o apropiere de ei si necesitatile lor".
Bibliotecari ai filialei si administratori ai noului centru Biblionet sunt Lilia Blaga si Cornel Barna.

19 ianuarie 2011

“Numitorul comun: moartea”

Astăzi, la Biblioteca Judeţeană “Gh. Şincai”,a fost vernisată expoziţia “Numitorul comun: moartea”, după care a avut loc conferinţa susţinută de istoricul Marius Oprea, “De ce dezgropăm morţii comunismului”. Acţiunea a fost organizată de Centrul de investigare a Crimelor Comunismului din România şi de Academia Civică Bihor.
Cuvântul de deschidere l-a avut dna. dir. a bibliotecii, Ligia Mirişan, urmată de dna. Eugenia Mitraşca de la Academia Civică.
Au fost prezenţi în sala arhiplină directorul Teatrului de Stat Oradea, dl. Lucian Silaghi, dna. Florica Bradu, dl. Orlando Balaş, dna. Vetuţa Pop, un grup de elevi de la Şcoala Generală din Ceica, veterani de război, tineri, ziarişti.
„Începând cu anul 2006..., ICCR a lansat o campanie de cercetare arheologică, urmărind exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale opozanţilor regimului comunist, fie morţi în îchisori, fie executaţi în mod ilegal de Securitate, dar care au un numitor comun: cu toţii au fost aruncaţi, uneori mai mulţi într-o groapă, în morminte fără cruce...”
Expoziţia prezintă câteva cazuri: Meşter Andrei (m. 20.10.1948), Selagea Nicolae (m. 09.09.1950), Vitan Petru (m. 21.11.1952), Anculia Petru (m. 22.02.1949), Tira Geza (m. 17.08.1949) etc.
Expoziţia este ilustrată cu obiecte găsite asupra celor împuşcaţi (nasturi, monede, bricege, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte etc.), cu fotografii (de familie, din arhive, dar şi din timpul exhumării), imagini video şi interviuri cu cei care i-au cunoscut pe aceşti oameni.
Mesajul lui Marius Oprea, „vânătorul de comunişti”, este foarte simplu: este foarte complicat să faci rău, dar foarte simplu să faci bine. Noi toţi, facem parte din „Poporul pierdut” (titlul filmului care a rulat în sală, dezvăluind munca şi săpăturile prin care echipa condusă de dl. Oprea descoperă cadavrele celor care s-au opus comunismului).
Din păcate, ultimele generaţii au fost înfrânte de regimul comunist. Totuşi, avem datoria de onoare să aflăm ce s-a întâmplat cu părinţii şi cu bunicii noştri. Avem datoria de onoare să-i reînhumăm creştineşte şi să le punem o cruce la cap.

Bibliotecar, Doina Rusneac

Desene după poeziile lui Eminescu: Grădiniţa nr. 43 "Micul prinţ"

Continuând colaborarea, copiii din grupa mare şi grupa mare pregătitoare de la Grădiniţa nr. 43 "Micul prinţ", nu ne-au uitat şi împreună cu educatoarea Crăciun Lenuţa ne-au făcut o vizită scurtă, pentru a-şi aduce desenele inspirate din poeziile lui Eminescu cu rugămintea de a face o mică expoziţie cu care să se poată mândri. După afişarea pe geam a expoziţiei, a început o "invazie" de copii, bunici, vecini pentru a admira operele "micilor pictori"

.














Desenele sunt inspirate după următoarele poezii: "Ce te legeni...", "Somnoroase păsărele", "La mijloc de codru...", "Revedere".

Vizită: grădiniţa nr. 53

Nerăbdarea a fost mare pentru cei 50 de copii, una grupa mică, una grupa mare pregătitoare care împreună cu educatoarele Mirela Pleş şi Mirela Munteanu au sosit la Filiala "Decebal" a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" în data de 13 ianuarie 2011, la ora 10. "În necunoştinţă de cauză" bibliotecarii au fost foarte surprinşi de această vizită inopinată. Cu mic, cu mare, abia încăpând în locaţia filialei, cei 50 de copii "pe 50 de voci" au dorit să ne explice motivul prezenţei lor aici. Omagiindu-l pe Mihai Eminescu la grădiniţă, cu câte o poezioară învăţată, cu câte un cântecel învăţat, cu câte o cărticică din poeziile "Luceafărului" în mână, au fost dornici să-şi împărtăşească cunoştinţele învăţate, nu numai părinţilor, bunicilor, educatorilor, ci şi unui lăcaş de cultură în care cărţile sunt nişte "somnoroase păsărele" ce aşteaptă să zboare spre cuibul unui copil dornic de cunoaştere. Aşa că, bibliotecarii au fost încântaţi de recitalul cu poezii şi cântece dedicate marelui poet. Curiozitatea fiind mare au început să curgă întrebările legate de cum să ducă o carte acasă, de ce trebuie să o readucă, aşa că bibliotecarii le-au explicat pe înţelesul lor rostul împrumutării cărţilor şi grija pe care trebuie să o aibă fiecare pentru cărţile împrumutate, pentru că ele vor "zbura din mână în mână" spre alţi copii. Pe viitor copiii au promis că vor reveni .
Bibliotecari, Georgiana Biriş şi Florin Miheş.

Poe-Principiul poetic

Cand citim o carte care ne impresioneaza, ne place sa ne imaginam ca o parte  din experienta autorului este intre coperti , ca  a trecut prin aceleasi drame ca si personajele povestirilor lui.

Unul dintre autorii mei preferati, acum 25 de ani , Edgar Allan Poe (January 19, 1809 – October 7, 1849) , exceleaza in a explora universuri fantastice, uneori macabre, niciodata anost, niciodata plictisitor.
 Pasionat de stiinte exacte, fizica, cosmologie, criptografie,  a reinventat in nuvelele lui stilul politist, sf si horror.

Atunci cand autorul prezinta de ce si care a fost demersul creativ ar trebui sa luam de buna ceea ce spune !?!
Principiul poetic  in care Poe ne povesteste cum a construit matematic poezia Corbul ne place sau nu? Mai este satisfacuta curiozitatea cititorului care coboara cu autorul in abisurile durerii sau ale deznadejdii?
Lucrarea arata cum Poe ramane de fapt pe marginile prapastiei, iar cititorul coboara ghidat de text intr-o aventura solitara. In prezentarea autorului , Corbul devine o poezie scrisa cu obiective , ca proiectele in zilele noastre- doar ca acolo avem - obiectiv Pasiune, obiectiv Adevar, refren Nevermore ,  tensiunea care creste ," excesul de sensuri sugerate ".

 Un biograf al  poetului considera eseul un "exercitiu ingenios de arta a rationalizarii".

Poate nu trebuie sa le luam toate ad litteram , dar e bine sa vedem ca poate exista si o alta perspectiva, care permite abordarea unor situatii intr-un mod  creativ  prin constructii logice  care anticipeaza efecte.

Si  pentru ca azi este  aniversarea scriitorului redau ultima strofa dintr-o poezie favorita .

A Dream Within A Dream

I stand amid the roar                          Stau in viul freamat al
Of a surf-tormented shore,                 Tarmului batut de val.
And I hold within my hand                 Tin in mana mea – tezaur –
Grains of the golden sand-                  Fire de nisip de aur.
How few! yet how they creep            Ce putine!Se preling
Through my fingers to the deep,          Printre degete-n adanc,
While I weep- while I weep!             Pe cand plang, pe cand plang
O God! can I not grasp                      Doamne, nu le poti tinea
Them with a tighter clasp?                 Mai vartos in mana mea?
O God! can I not save                       Doamne, nu pot sa le mantui?
One from the pitiless wave?              Le ia marea in mormantu-i!
Is all that we see or seem                  Caci toate ce se vad si par
But a dream within a dream?             Sunt un vis intr-un vis doar.

bibliotecar, Delia Pantea

18 ianuarie 2011

Carte cu autograf


   

                                           "Sunt iarba . Mai simplu nu pot fi. "       Grigore Vieru.


Grigore Vieru,  poet moldovean (n. 14 februarie 1935) din satul Pererita, fostul județ Hotin, România, în prezent raionul Briceni, Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău)  . În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
____________________________________________________________________

Filiala Felix o sa ne prezinte seria de carti cu autograf pe care le-a adunat in colectie de-a lungul anilor.
O biblioteca de statiune e cautata de foarte multa lume.
Autorii isi cauta cartile in raft. Cateodata au oferit sau au trimis dupa ce au plecat din statiune carti cu autograf, pentru a ramane in amintirea celor care i-au cunoscut.

17 ianuarie 2011

„In Romania, biblioteca este un loc savant în care omul are complexe“

este titlul unui articol - aici- semnat de d-na dr. Hermina Anghelescu, conferenţiar la Facultatea de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării de la Wayne State University, Detroit, Michigan. Interviul a fost acordat Agenţiei Agerpres, in ziarul “Lumina” din 17 Octombrie 2010.



 In continuare mi-as permite sa –mi exprim cateva pareri personale legate de acest articol. În opinia domniei sale, în România, biblioteca este, în continuare, "un loc savant, şi omul are complexe. Nu ştie că la bibliotecă se poate duce să găsească informaţie, de exemplu cum să scoată o pată de ketchup de pe pantalon"…D-na dr. Hermina Anghelescu este de părere că adolescenţii constituie un segment de populaţie pe care bibliotecile publice nu îl servesc mai deloc în România. Cu bunul simt de rigoare si fara nici o polemica gratuita imi permit sa o contrazic pe d-na Anghelescu pornind “din ograda proprie” , biblioteca in care ‘trudesc” 8 ore zilnic. Conform statisticii informatizate a bibliotecii noastre cel mai important segment il constituie publicul tanar. Cineva ar putea spune ca acesta vine in biblioteca obligat fiind, de lecturile cerute la scoala. Adevarat. Dar dincolo de asta exista si o munca, poate nevazuta, a colegilor mei care constant incearca sa le trezeasca interesul si pentru altceva decat lecturile obligatorii. Si de foarte multe ori reusesc. Acesti tineri incep sa vina cu cereri personale, legate de interese adiacente scolii, STIIND ca aici este locul unde le sunt satisfacute aceste nevoi. Si este cu adevarat un sentiment de placere cand ii vezi depasind granitele obligatorii , impuse de scoala. In acelasi timp eu consider ca noi toti ca si natie am invatat cate ceva in acesti ultimi douazeci de ani , legat de accesul la informatie. Poate ca unii nu stim ca in biblioteca putem afla cum se poate scoate o pata de ketchup de pe un pantalon; dar in mod sigur stim ca in biblioteca de azi se poate cauta si gasi INFORMATIE, dincolo de traditionala carte de fiecare zi.

In ceea ce priveste opinia ca omul care vine in biblioteca are complexe, imi permit absolut nemalitios, sa zambesc. Chiar daca le-ar avea, sa presupunem, ele dispar in clipa in care isi da seama ca are in fata pe cineva (bibliotecarul ) cu care poate comunica , care este acolo tocmai pentru  a raspunde unor nevoi; nici intr-un caz ca sa-si manifeste un soi de “ superioritate intelectuala” vizavi de interlocutorul sau (cititorul). Este o conditie absolut de bun simt care face parte din “ abecedarul” meseriei de bibliotecar, iar eu personal sunt convinsa ca marea majoritate a celor care fac aceasta munca incearca sa se identifice cu acest scenariu. Loc de mai bine…intotdeauna exista.

 “Bibliotecile publice americane au nişte site-uri foarte bine puse la punct, foarte bine dezvoltate, uşor de navigat, unde realmente găseşti informaţie, pe când site-urile multor biblioteci publice din România, chiar judeţene, lasă de dorit. Nu găseşti ce-ţi trebuie, nu toate bibliotecile publice au un catalog on-line, deci nu pot să ştiu ce este în colecţia bibliotecii, trebuie să iau autobuzul şi să mă duc acolo, eventual să-l întreb pe un bibliotecar care s-ar putea să mă conducă, să mă dirijeze către un catalog tradiţional, cu fişe. Asta este o mare diferenţă.”

Este o alta observatie facuta de d-na H. Anghelescu. IN OARECARE masura , adevarata. Spun oarecare, deoarece chiar in biblioteca noastra catalogul online nu cuprinde , INCA, decat undeva catre jumatatea fondului existent. Dar nu stam cu bratele incrucisate, este un proiect zilnic de prioritate, introducerea retroactiva a fondului de carte in acest catalog. In acelasi timp stiu ca majoritatea colegilor din bibliotecile judetene, din tara, fac acelasi lucru. Ne lovim de lipsa personalului , de faptul ca am fost nevoiti sa ne reprofilam…dar nu ne plangem, incercam sa rezolvam din mers unele inconveniente si sa ajungem prin puterile proprii acolo unde altii se gasesc demult. Suplinim aceste lipsuri prin oferirea de informatii la telefon sau prin mail atunci cand este cazul. Rabdare, deci, nu e vorba de rea vointa sau lipsa de interes, dimpotriva, invatam sa umblam, exact ca si copiii, ne mai poticnim, ne mai oprim cand ni se pare greu, gresim, dar toate fac parte din procesul cunoasterii si implicit al maturizarii. Spun asta si poate ma repet suparator, deoarece ne redefinim constant in ultimii douazeci si ceva de ani, intr-o lume care inca nu e ea clar definita.

 “S-a remarcat acum, de când cu criza economică, o creştere enormă a frecventării bibliotecii, mai ales datorită faptului că bibliotecile publice se pun în slujba celor care sunt în căutare de serviciu şi bibliotecarii îi asistă pe şomeri să-şi caute slujbe, să-şi facă un CV, să îl depună on-line, sunt oameni care nu ştiu să folosească internetul şi în America, deci o luăm de la zero cu acea alfabetizare informaţională de care discutam. Îl învaţă pe individ să-şi deschidă un cont de e-mail, să ştie cum să ataşeze un document şi să-l trimită, pentru că tot acest proces se face electronic", mai spune d-na dr. Hermina Anghelescu.”

Acelasi lucru il facem si noi .Gratie si d-lui Gates care a lansat proiectul “Biblionet”si in Romania si nu cred ca este biblioteca judeteana in tara ( foarte multe si din cele comunale) care sa nu stie despre ce vorbesc. Acest proiect a fost castigat de colegii mei din biblioteca si implementat datorita lor cu mult succes in cotidian. Nu este o reusita pe “hartie” , dimpotriva. In acelasi timp stiu ca sunt deja in tara un numar important de biblioteci  ce valorifica la maxim oportunitatea care li s-a oferit.   Este exploatata la maxim baza materiala primita , consultanta permanenta din partea IREX, dincolo de proiectul initial numit Biblionet. Un mare Bravo! tuturor. Deci , exista o diferenta.

 Potrivit conferenţiarului, bibliotecarul trebuie să ţină pasul cu tehnologia şi cultura informaţională şi să "iasă din găoacea lui", pentru a ieşi în comunitate. "Ca publicul acesta de secol XXI să vină la noi, în bibliotecă, mai avem şi noi ceva de făcut.

Nimic mai adevarat. Domnia sa, spune un mare adevar aici. Avem in mod real, multe de facut si mai ales de schimbat, ca atitudine, mentalitate , profesionalism si ar fi o lista intreaga de deziderate care ar trebui atinse. Speranta mea si a colegilor mei este nu numai ca avem aceste deziderate dar ca vom reusi  sa le facem sa fie vizibile si necesare in fapt, pentru cei in slujba caruia suntem : cititorii, cum general obisnuim sa spunem. Eu as prefera : “ pasagerii “ bibliotecii sau “prietenii” ei, tocmai pentru a redefini relatia pe care am dori sa o avem cu acestia. Cat despre locul bibliotecii in comunitate este o problema de care se preocupa constant, bibliotecile din intreaga lume. 

Personal, aceste opinii exprimate pe marginea articolului d-nei dr. H. Anghelescu, se doresc a fi o pledoarie pentru conditia si dezideratele legate de “ meseria” de bibliotecar in Romania , anul de gratie 2011, de la sursa,din pozitia celui care face aceasta munca in fiecare zi si stie ca perceptia celorlalti despre biblioteca este departe de definitia  data : ”un loc savant in care omul are complexe”. Loc de mai bine?...Intotdeauna. Conditia umana si dorinta de a evolua constant ne impune.

bibliotecar, Marcela Nasaudean

Copii pentru Eminescu

Valorile tradiţionale nu au dispărut, şi asta ne-o arată micuţii orădeni care, încă de la grădiniţă sunt educaţi să prindă drag de carte şi să-l cunoască cât mai bine pe marele poet Eminescu.

În secolul revoluţiei internetului, micuţa Paula învaţă Făt-Frumos din Lacrimă
 din carte, nu de pe calculator şi asta pentru că doamna învăţătoare i-a spus că în curând va vizita biblioteca, un loc plin de cărţi minunate. Vizita Paulei şi a colegilor săi de la Liceul Teologic Ortodox Roman Ciorogariu a avut loc vineri, 14 ianuarie, la filiala Dacia a bibliotecii orădene Gheorghe Şincai.

La ora nouă copii erau deja plini de viaţă şi entuziam la vederea multitudinii de cărţi care-i înconjura dar au stat cuminţi cât doamna profesoară le-a prezentat pe proiector imagini şi le-a povestit despre viaţa şi operele marelui poet şi gazetar Mihai Eminescu. Însă răbdarea nu a durat mult pentru că micuţii erau dornici să-şi prezinte desenele care îl reprezentau pe Eminescu aşa cum îl vedea fiecare şi să înceapă să recite în public poeziile ‘Făt- Frumos din lacrimă’, ‘Ce te legeni’ sau ‘Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie’, pe care le-au învăţat conştiincioşi.

‘Prin această activitate, dorim să cultivăm interesul pentru lectură al copiilor, să-i învăţăm să cinstească ceea ce avem noi, românii, mai scump. Vorbitul în public le dezvoltă şi abilitatea de a se comporta în grup şi într-un spaţiu public ca biblioteca’, spune profesoara micuţilor din clasa a doua A, Hepuţiu Iuliana. Activitatea s-a terminat la ora zece, cu cântecelul ‘Somnoroase păsărele’ şi cu un tur al copiilor prin bibliotecă. De la ora zece, a venit rândul copiilor din grupa mare pregătitoare de la grădiniţa 45 să aibă parte de emoţiile primei vizite la bibliotecă iar de la 11 au venit cei de la Grădiniţa 54.


Mirabela Pop, ziarist JDD

Sa-l iubim mereu pe Eminescu!

__________________________________________________________________

Intre romanticii europeni, Mihai Eminescu ocupa, prin vremea, spatiul si viziunea despre lume ,pe care le reprezinta, un loc aparte. Mihai Emineascu are varsta limbii romane. El s-a nascut odata cu limba romana si va pieri odata cu ea. Prin filiatia sa, aceasta fiinta geniala- zamislita din iubirea cu care marele Creator a inrourat un loc ,o rostire,un timp- transforma,prin insasi miracolul nasterii sale, vremea in eternitate, rostirea in logos, locul in paradis (M.Miculi) . Nu avem voie sa-i uitam sau sa-i ignoram existenta ,caci astfel ne am uita obarsia si istoria. Copiii sunt cei care preiau stafeta, si in fiecare an ,cand noul an
se iveste, ei aduc un prinos de recunostinta romanticului nemuritor. Versurile care ne incanta de fiecare data au fost rostite de 15 ianuarie 2011 in mica biblioteca din Iosia de copilasiii din grupa pregatitoare de la gradinita Maria, "Ce te legeni", " Somnoroase pasarele" si altele. A mai fost evocata si prietenia dintre Creanga si Eminescu , citindu-le pasaje din diferiti autori care se refereau la aceasta prietenie.


bibliotecar Monica Ilie

____________________________________________________________________
Vineri, 14 ianuarie 2010, am sărbătorit, împreună cu elevii claselor V-VIII şi cu cadrele didactice de la S08 Mădăras, pe marele nostru poet Mihai Eminescu.

În deschiderea activităţii a luat cuvântul d-na profesoară de limba română Hanga Nicoleta, care a prezentat pe scurt scopul întâlnirii noastre şi modul de desfăşurare a activităţii.
Am prezentat un material în Power Point cu date biografice, câteva titluri de poezii şi de basme, poze ale poetului .
Apoi a urmat un mic concurs. D-na profesoară a realizat un chestionar cu mai multe întrebări referitoare la viaţa şi activitatea literară a poetului.
Fiecare întrebare avea trei variante de răspuns
 şi elevii trebuiau să-l aleagă pe cel corect.
A urmat apoi un concurs de recitări, la care au participat 14 elevi. Au recitat poezii de M. Eminescu, Gr. Alexandrescu, G. Bacovia. Toţi participanţii au primit câte o diplomă de participare şi o carte cu poezii sau proză de Mihai Eminescu.
Câştigătoare au fost: locul I Ghilea Bianca – clasa a VIII-a, locul II Crişan Emilia - clasa a V-a şi locul III Blahuta Malvina – clasa a VI-a.

În timp ce juriul delibera participanţii au ascultat muzică pe versurile poetului iar eu le-am împăţit semne de carte cu poze ale marelui poet.
Bibliotecar,Marinela Aristan

___________________________________________________________________

Vineri, 14 ianuarie 2011, profitând de apropiata zi aniversară Mihai Eminescu copii din Grădinița NR.1 Săcueni, împreună cu doamnele educatoare Szodorai Maria și Beke Florina au vizitat Biblioteca Orășenească. Au venit pentru a cunoaște tainele bibliotecii, rolul ei și lumea minunată a cărților: cum sunt așezate pe raft, câte feluri de cărți avem. Cele mai interesante li s-au părut cărțile pentru copii. Le-am arătat câteva poze pe internet despre Eminescu
și erau foarte atenți. Îvăţaseră deja o poezie a lui Eminescu : Somnoroase păsărele pe care  au   recitat-o cu ajutorul doamnelor educatoare.

Cu această ocazie am făcut și o mică expoziție din operele poetului pe care oricine poate să o viziteze zilnic.



Bibliotecar Orosz Anamaria.
____________________________________________________________________


 La Alesd , evenimentul aniversar  , a avut loc la bibliotecă, cu clasele doamnelor învăţătoare Monica Scorţe şi Maria Puşcaş . A avut loc o prezentare Power Point "Teiul lui Emunescu" , s-au recitat poezii din creaţia eminesciană , s-a prezentat expoziţia realizată de colectivul bibliotecii. Copiii s-au simţit foarte bine şi au răspuns neaşteptat de bine la întrebările puse de doamnele bibliotecare despre viaţa şi opera poetului.

Bibliotecar Ardelean Georgeta


_____________________________________________________________

13 ianuarie 2011

10 idei care au influentat dezvoltarea sistemului de educatie american

In data de 3 decembrie , colaboratoarea si prietena noastra Connie Goddard a fost invitata la Universitatea Oradea, la clasa domnului conf. univ. dr. Teodor Mateoc pentru a prezenta evolutia in timp a sistemului de educatie american.
Am asistat la curs , am rugat-o pe Connie sa faca publica prezentarea si ii multumesc ca impartaseste cu noi toti un strop de pragmatism american.




Democratic government depends upon an educated citizenry
“ If a nation expects to be both ignorant and free, it expects what never was and never will be.“
Thomas Jefferson (1743-1826)

11 ianuarie 2011

Cititorii nostri

Pe parcursul anilor  Filiala Felix a Bibliotecii Judetene "Gheorghe Sincai " a avut mii de cititori veniti din tara la tratament balnear . Revenind an de an  pe unii dintre ei  am ajuns sa-i cunoastem foarte bine si acum va invitam ca prin intermediul rubricii Cititorii nostri sa-i cunoasteti si voi.


STEF HORIA
 A venit la Baile Felix inca de prin 1965, atunci ca sportiv in cantonament. A terminat IEFS la Bucuresti in 1970. Din 1975 a venit in fiecare an in Baile Felix ca antrenor.
A fost profesor, acum este pensionar dar, continua sa fie antrenor la lotul national. Este venit cu sportivi de performanta din lotul Romaniei de atletism.
In 1962 a fost Campion National la Juniori si Seniori, la 400 m respectiv 800 m.

In 1966 a fost Campion European la Leningrad, in 1965 – Campion Balcanic la Atena .
A ales Baile Felix pentru iernile blande de aici, prielnice pentru atletism, pentru alergari de lunga durata, iar la toate acestea se adauga apa termala si nu in ultimul rand conditii bune de cazare si masa .

Sederile aici au fost pe o perioada de o luna pana la sase luni.
Sportivi ca: Stef Claudia, Ghinea Alexandru, Groza Ana Maria fac parte din Lotul Olimpic si au rezultate mondiale deosebite. La acestia se adauga si Pomacu Cristina, Buia Aura, Burca Cristina si inca multi altii cu multe rezultate nationale, balcanice si europene.

Acum se afla aici pentru a pregati sportivii  pentru participarea la Campionatul European de Atletism de Tineret si Jocurile Mondiale Universitare din Bratislava si China din 2011.


Bibliotecari Tarb Csilla, Vaida Iuliana

7 ianuarie 2011

Salarizare bugetari 2011


LA MULŢI ANI!
Bine v-am regăsit in 2011.
Multă sănătate tuturor colegilor care poartă numele de Ion, Ioan, Ioana. Să ne traiti!


Dorim să vă informăm că Noul An aduce doua Legi şi o Ordonanţă de Urgenţă care ne privesc si pe noi:

SALARIZARE BUGETARI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 123 din 28 decembrie 2010
pentru abrogarea Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010
Data intrarii in vigoare : 01/01/2011

LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 28 decembrie 2010
Data intrarii in vigoare : 01/01/2011

LEGE nr. 285 din 28 decembrie 2010
privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 28 decembrie 2010
Data intrarii in vigoare : 01/01/2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. 1
(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Detalii privind legea salarizarii unice si modul ei de aplicare gasiti  aici .

Un alt domeniu de interes este cel legat de aplicarea OUG. 50 din 2010 privind contractele de credit încheiate de clienţi cu băncile din comunitate.A apărut o nouă lege de aprobare a actului mentionat anterior:



CONTRACTELE DE CREDIT
LEGE nr. 288 din 28 decembrie 2010
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010
Data intrarii in vigoare : 02/01/2011

Luminita Moga

3 ianuarie 2011

Un sfarsit si un inceput

2010 a fost un an foarte bogat in evenimente pentru bibliotecarii bihoreni.

Cateva cifre edificatoare care nu cuprind bibliotecarii din judeteana
Avem un total de 30 biblioteci publice incluse in programul Biblionet, si 2 filiale ale bibliotecii judetene.In cadrul proiectului au fost instruiti in 2010, de catre trainerii judetenei- 19 bibliotecari in cursul ITLIB iar 23 in cursul de servicii de biblioteca, alti 4 bibliotecari din Bihor au participat la cursuri de servicii si la ateliere de lucru in tara. Au fost solicitati cu chestionare sau in focus grup prentru pregatirea manualului de noi servicii bibliotecari din 14 comune.

Ca si activitate de implicare in proiecte sociale- 8 comune sunt inscrise in proiectul
Fundatiei Civitas „Îmbunătăţirea calităţii resurselor umane în mediul rural şi promovarea antreprenoriatului în activităţi non-agricole"-
S-a lucrat in retea , pe aceiasi tema in aceiasi perioada cu ocazia Hai pe net, Saptamana Nationala a Bibliotecilor, in campania Letsdoit Romania 25 septembrie, si in zilele de activism impotriva violentei in perioada 25 noiembrie-10 decembrie. In total au fost implicate 35 de biblioteci in mod activ unele in mai multe proiecte alte doar in cate unul, fiecare a ales daca vrea sa participe sau nu.

Am avut 11 biblioteci beneficiare ale proiectului local Cartile ferestre in ziduri- (aprilie- septembrie 2010).
2 bibliotecari au participat la Gala premiilor pentru educatie.

Un pas inainte in promovarea activitatilor desfasurate in biblioteci il arata numarul de articole scrise de bibliotecari:
46 articole relativ la biblioteci comunale- (18 comune)
20 de articole referitoare la activitatile bibliotecilor municipale si orasenesti.(-7 biblioteci )
3 biblioteci si-au facut bloguri, 2 au pagini de site.
Si o sa completez cu tot ce am uitat...

Pentru 2011 imi doresc sa mai reusim sa introducem o serie de 10 biblioteci in proiectul Biblionet; sa continuam sa lucram in retea in activitati comune; sa fim mai deschisi in a ne impartasi experientele ;sa vedem pe blog articole semnate de alti colegi.
Un alt lucru pe care il doresc este sa ne simtim mandri de ceea ce am realizat pana acum si sa ajungem in topul institutiilor favorite ale populatiei.


Șezătoare în postul mare

  Ieri 18 aprilie 2023 a avut loc ultima ediție din aprilie a Șezătorii de la bibliotecă. In luna aprilie am avut trei întâlniri în care împ...

Wikipedia

Rezultatele căutării