Zilele trecute, intr-un hol de spital, așteptând sa fim invitați în cabinetul doctorului un baiat de 12 ani se lăuda cu tăietura pe care i-o facuse pe antebraț o prietenă la joaca pe stradă. Ochișorii ii sticleau de entuziasm cand număra lunile din ultimul an în care a fost spitalizat sau a fost musafir la urgențe.
In același registru de realism dureros se înscriu si prozele pe care Ileana Vulpescu le-a adunat în volumul
Candidati la fericire apărută în 1983 la Editura Cartea Românească.
Textul integral il puteti gasi si pe SCRIBD
Candidati la fericire, unde a fost preluată o altă ediție apărută la editura Tempus.
Atasez invitația autoarei și cateva fragmente de text pentru a vă deschide pofta de lectură.
E mult pînă cînd
”De când se ştia pe lume, în jurul lui – tot văicăreli auzise de la oameni: iarna e frig şi lemnele n-ajung; vara e prea cald şi te coci; şi dacă e-aşa de cald e şi secetă; şi dacă e secetă o să murim la iarnă de foame; iar dacă nu e prea cald. Şi dacă plouă, grâul şi porumbul fac tăciune, viile şi iarba şi verdeţurile se mănează, vitele n-au ce să pască şi iar o să murim de foame. Şi-aşa, an de an, tot cu «o să murim defoame» îşi ducea fiecare zilele până când îi suna ceasul şi-şi încheia răbojul. Deşi cu toţii ştiau că zilele omului de la Dumnezeu sunt lăsate, nu-ncetau să se văicărească. Fiecăruia îi era frică de ceva: unuia că o să se prăbuşească vreun zid. Altuia că are să cadă la pat – el sau copiii sau vreo rudă mai îndepărtată – că au să-l strângă pantofii, că are să-i fure croitorul din stofa de palton, că are să-i pună lăptăreasă apă-n lapte; unuia îi era frică de una, altuia de alta, în sfârşit, tuturora le era frică de ceva cunoscut sau de cevanecunoscut care plutea pe undeva ca un duh al răului, prin casă, pe-afară, pe deasupra capetelor, ca o ne-ntreruptă ameninţare.Îndată ce vedea unul trei parale-n pungă, îl apuca un fel de nestare şi de nelinişte, umbla de colo pânăcolo căutând să-şi ascundă cât mai bine agoniseala, ca să nu fie omorât, prădat, înşelat. Cum sporeau paralele, sporeau şi văicărelile, fiindcă acum, pe lângă alte griji, mai era şi cea de-a te feri de alţii, ca să nu-ţi ceară şi ca să nu te pizmuiască, şi cum să te aperi altfel decât văitându-te întruna?! Mai este lume care crede că pizma e-un fel de deochi care-aduce necaz, boală şi netrai. Vedea cum îşi făceau oamenii planuri, cum se gândea fiecare să-şi aranjeze viaţa ca pentru o mie de ani, cum să aibă căldurică şi mâncare şi vreun suflet alături. Şi viaţa trecea, cu secetă sau fără, cu mâncare mai multă sau mai puţină, cu lemne mai multe sau mai puţine, cu bucurii mai multe sau mai puţine, cu oftaturi mai rare sau mai dese, trecea, dar oamenii pe care-i cunoştea el se simţeau mereu ameninţaţi de prevăzut şi mai ales de neprevăzut, sau de neprevăzut şi, mai ales, de prevăzut....”
Judecata de apoi
”Eu m-am făcut sclavul unor principii de la care m-am hotărât să nu abdic niciodată. Printre ele, unele sunt de toată lauda: să nu fac rău nimănui, să nu pârăsc pe nimeni, să nu fiu intrigant. Dar la umbra acestor câteva puncte ale breviarului meu, născute din convingere şi din judecată, s-au cuibărit nişte norme răsărite din calcul şi din ipocrizie. M-am hotărât să nu-njur şi n-am înjurat niciodată, cu toate că adesea îmi umplu gura tot felul de înjurături, în care nimeni şi nimic nu e trecut cu vederea: m-a hotărât să nu bârfesc pe nimeni, dar de-aici am ajuns să nu-mi mai spun nici o părere, şi am destule despre toată lumea. Am ajuns o fiinţă penibilă în propriii ochi. Lumea din jur mă consideră un om cumsecadecare, din bună-creştere şi din principiu, nu bârfeşte, nu critică şi mă clasifică printre oamenii rari care-ncearcă să facă viaţa mai frumoasă....”
În amurg
”Inima-i spunea că, de data asta, rămăsese-al nimănui, că ceva o despărţise pe stăpâna lor de el şi de pădure şi-o apropiase, poate, de Stăpânul mort. Ar fi fost mult mai bine dac-ar fi murit şi el odată cu ceilalţi cai bătrâni, decât să ducă zilele astea pustii printre sălbăticiunile pădurii, nişte zile de care nu mai avea nimeni nevoie. Mai bine să mori odată cu cei din neamul tău.
Vremea cailor trecuse, îi înlocuise tractorul şi camionul. În mintea lui de cal, în care toate gândurile se - ndreptau spre trecut, stăruia un singur gând îndreptat spre viitor: când are să treacă şi vremea oamenilor, cu ei ce-are să se-ntâmple?”
Liniște
”O linişte rece. Tânjea după ea de peste şase luni. Pe vremea când din băiat se transforma-n bărbat, avusese o perioadă de linişte, pe care i se părea că n-ar putea s-o destrame nimic, asemeni unei mişcări line şi ondulate pe suprafaţa unei sfere calde şi lucii; pe-atunci îi era de-ajuns să-şi înveţe lecţiile, să citească o carte, să se plimbe singur prin parc sau să «filosofeze» cu vreun coleg, într-un început pasionat de prietenie, să dezbată ceasuri întregi nişte probleme care-n esenţă s-ar fi redus la câteva fraze, la nişte truisme la mintea oricui. Nicio fericire nu e mai mare decât să descoperi tu ce-au descoperit alţii cu miide ani în urmă. Să-ţi dai seama cât de deştept eşti pentru că te poţi raporta la deşteptăciunea altora.Probabil că e deconcertant să fii un descoperitor adevărat, să observi nişte legături pe care alţii nici nu le bănuiesc. Trebuie să-ţi vină să te ciupeşti ca să-ţi dai seama că nu visezi şi să stai numaidecât de vorbă cu cineva ca să vezi că n-ai înnebunit. Dar sunt puţini descoperitori adevăraţi.El descoperise încet-încet doar nişte inutilităţi, nişte lucruri urâte ale firii omeneşti şi străvechiul adevăr: te naşti, mori şi, de cele mai multe ori, trăieşti singur.
De şase luni trăia singur. «Familia e o realizare a omului civilizat». Vorbe şi iar vorbe. În familia omului civilizat, organizarea e ca şi la maimuţe, ca şi la vrăbii, ca la toată fauna, cel mare are grijă de cel mic, cel mic se face că-l iubeşte şi chiar îl iubeşte pe cel mare până-ncepe să sară singur din copac, să zboare, să iubească, să facă şi el pui. Spre deosebire de restul faunei, unde relaţiile se sfârşesc odată cu fazele biologice necesare, la oameni, cei mari se-agaţă cu disperare de cei mici, pe măsură ce aceştia cresc şi dragostea lor scade.”
