11 septembrie 2026
22 aprilie 2026
Activități la Biblioteca Comunală Tinca 2026
Continuă activitatea de excelență a bibliotecii comunașe Tinca.
Pe lîngă implementarea proeictului PNRR pentru biblioteci în comunitate au loc o mulțime de alte evenimente care coalizează comunitatea.
16 decembrie 2025
Activități la Biblioteca comunală Tinca 2025
Biblioteca Tinca a avut în cursul anului 2025 o activitate remarcabilă.
Dovadă afișele care au anunțat activitățile!
Sâmbătă, 20 septembrie 2025, la nivel național, se desfășoară „Let’s Do it, România!”, cea mai mare mișcare de voluntariat din țară, care are ca scop curățarea deșeurilor din natură și mobilizarea comunităților pentru un mediu mai curat și mai sănătos.
septembrie 2025Dragi părinți și elevi,
Ne bucurăm să vă anunțăm că, luni, 22 Septembrie 2025, clubul nostru își redeschide porțile cu sprijinul primăriei comunei Tinca!
Noutatea acestei ediții:
Lansăm un club special dedicat elevilor din ciclul primar (clasele 0-4) –
„După școală cu bucurie” – Club de făcut temele
Copiii vor avea ocazia să își facă temele într-un mediu prietenos, sub îndrumarea atentă a doamnei Drăgan Violeta, de luni până vineri, începând cu ora 13:00.
Haideți să le oferim celor mici sprijinul și motivația de care au nevoie pentru a învăța cu zâmbetul pe buze!
Vă așteptăm cu drag în Sala de ședințe a primăriei!
Pentru detalii si informații vă stau la dispoziție Vaida Maria Alexandra:
6 octombrie 2025
1 septembrie 2025
Biblioteca din Santandrei
Biblioteca Sântandrei se redeschide în clădirea renovată prin fonduri PNRR .
Bibliotecă vie funcțională din 2007 cu actualul bibliotecar, Ramona Durdeu, demonstrează cu fiecare sala în care s eintră ca interesul cititorului este pus pe primul loc.
Ramintim seria lungă de proiecte în care biblioteca din Santandrei a fost parte de-a lungul anilor.
Proiecte națională, internaționale, locale, școlare, de educație pe nenumărate teme:
Biblionet-2009-2014, Campanie antiviolenta- 2010-2013, Programe permanente pentru copii de etnie rromă, ZICI-2019, 2020, 2021, 2022, 4/4 Friends 2019, Ora sa STIM 2019
2021-Membru EduCab, 2022 ”Școala verde din viitor” - Proiect Internațional/Vodafone România și Fundația Progres, 2022- beneficiar achiziție centralizată, 2023- PNRR-finanțarea bibliotecilor pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale
30 iulie 2025
Bibliotecă publică nouă la Oșorhei- de la zero la excelență
De 10 ani practic nu mai exista biblioteca publică în Oșorhei.
11 iulie 2025
Cursuri pentru bibliotecari
42 de bibliotecari de la 30 de biblioteci din Bihor participă, în perioada 7 - 11 iulie 2025, la sediul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea, la cursuri de instruire pentru familiarizarea cu noile echipamente digitale achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri europene.
În cadrul cursului, bibliotecarii sunt inițiați în utilizarea sistemului de management informatizat al bibliotecii și sistemul RFID (Radio-Frequency Identification, un sistem de identificare și gestionare a fondului de carte bazat pe unde radio).
Cursurile au loc în cadrul unui proiect amplu ce presupune modernizarea Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, a bibliotecilor din Oșorhei, Sânmartin și Sântandrei, precum și dotarea cu echipamente IT a altor 26* de biblioteci din județ.
După finalizarea acestui curs, bibliotecarii vor urma un al doilea curs, pentru a deveni, la rândul lor, instructori pentru bihorenii care vor dori să învețe să folosească computerul.
Proiectul este coordonat de Consiliul Județean Bihor, care a obținut prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) o finanțare europeană de 2.585.000 euro. Valoarea totală estimată a proiectului se ridică la 4.133.848 euro, cofinanțarea Consiliului Județean Bihor fiind de 1.548.848 euro.
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Oradea se apropie de final, stadiul de execuție ajungând la peste 90%.
*Nojorid, Aștileu, Borș, Bratca, Budureasa, Căpâlna, Chișlaz, Curtuișeni, Diosig, Drăgești, Finiș, Mădăras, Pocola, Răbăgani, Roșia, Tăuteu, Tinca, Tulca, Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Săcueni și Valea lui Mihai.
10 iunie 2025
Biblioteca din Felix redeschisa
În stațiunea Băile Felix au avut loc, în 5 iunie, joi, două evenimente redeschiderea Casei de Cultură după mai bine de 30 de ani şi redeschiderea bibliotecii din stațiune care a fost renovată și modernizată.
Casa de Cultură, complet reabilitată , cu o capacitate de 300 de locuri, va purta numele ambasadorului George Bologan, diplomat român de carieră și fiu al satului Haieu, comuna Sânmartin, în semn de recunoaștere a contribuției sale la promovarea valorilor românești în străinătate.
Tot în cadrul evenimentului a fost inaugurată și noua bibliotecă din Băile Felix, complet renovată și dotată în cadrul proiectului „Modernizarea rețelei de biblioteci al județului Bihor pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale”, finanțat prin PNNR. Comuna Sânmartin a implementat acest proiect în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și alte 28 de autorități locale din județ, fiecare gestionând propria unitate bibliotecară.
Valoarea totală a investiției pentru biblioteca din Sânmartin a fost de 2.800.000 lei, din care 2.200.000 lei au fost fonduri eligibile, iar 600.000 lei au reprezentat cofinanțarea asigurată de comuna Sânmartin. Noua bibliotecă are un fond de 30.000 de cărți, iar pasionații de lectură, localnicii sau turiștii care ajung în Băile Felix, au acum la dispoziției echipamente moderne prin care pot rezerva și intra în posesia unei cărți prin self service.
Primarul Cristian Laza a ținut „să dea Cezarului ce este a Cezarului” adică să mulțumească fostului președinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan, pentru faptul că a fost de acord ca imobilul bibliotecii să treacă în patrimoniul comunei Sânmartin, iar astfel primaria să poată beneficia de fonduri pentru reabilitare și modernizare.Biblioteca recent renovată va funcționa ca un hub de învățare digitală, punând la dispoziția publicului nu doar cărți, ci și echipamente moderne, acces la internet.
Ceremonia de inaugurare a adunat peste 200 de invitați
20 mai 2025
Biblioteca comunală Drăgăneşti
Din 2022 biblioteca din Dragăneşti s-a redeschis şi are o activitate remarcabilă- bibliotecar Casiean Jenica
„Francmasoneria este, înainte de toate, o stare de spirit.”
Joi, 29 octombrie - se împlinesc 150 de ani de la aprinderea luminilor Lojii „Regele Ladislau”. Acest eveniment ne oferă prilejul unei în...




















































