Vă recomandăm spre lectură noi apariții editoriale, din domeniul politic și istoric:
Weiner,
Tim – FBI - O istorie secretă, București, 2019, Editura Litera. Cartea
prezintă istoria FBI-ului ca serviciu secret de informații. Este saga unui
conflict permanent privind derularea operațiunilor secrete de informații într-o
democrație, de luptă pentru supremație între securitatea națională și drepturile
civile, și în același timp de păstrare a siguranței și libertății cetățenilor.
Weiner,
Tim – CIA – O istorie secretă, București, 2019, Editura Litera.
Cartea prezintă istoria primilor 60 de ani ai CIA și descrie
cu măiestrie eșecul celei mai puternice națiuni din istoria civilizației
occidentale de a-și construi un serviciu de spionaj de prim rang.
Autorul
acestor două cărți sus-menționate a primit premiul Pulitzer în 1988 pentru
investigații privind programele secrete de securitate națională. De formație
este jurnalist, lucrează la prestigiosul cotidian New York Times, fiind
corespondent în Mexic, Afganistan, Pakistan, Sudan. Este specializat pe
probleme de apărare.
Tim Weiner
Aldrich,
Richard J. – GCHQ – Povestea necenzurată a celei mai secrete agenții de
informații din Marea Britanie, București, 2018, Editura Meteor. Termenul
GCHQ din engleză definește Sediul general pentru comunicații al guvernului
Majestății sale. GCHQ a fost cea mai valoroasă sursă de informații pentru
guvernul britanic încă de pe vremea când a început să funcționeze la Bletchley
Park în timpul celui de-al doilea război mondial, cel mai mare "aspirator"
de informații din lume absorbind uriașe cantități de comunicații, aproximativ 5
miliarde de interceptări, zilnic. Astăzi GCHQ, se luptă cu una din cele mai
dificile probleme din secolul XXI, fiind implicat și-n problema fundamentală a
libertății și intimității, implicat în comerțul electronic și-n finanțe.
Autorul
este profesor de securitate internațională la Universitatea Warwick (din Marea
Britanie), este un remarcabil analist și istoric al serviciilor de informații
și al serviciilor secrete din timpul Războiului Rece.
Richard J. Aldrich
Hughes-Wilson,
John – Serviciile secrete, București, 2018, Editura Meteor. Cartea
prezintă istoria activității serviciilor de informații de la originile sale
biblice până la statul care veghează din "era digitală" și încearcă
să dezvăluie secretele acestei lumi clandestine, încearcă să ridice vălul de pe
ceea ce s-a întâmplat în realitate în culisele lumii serviciilor de informații
în timpul celor mai cunoscute evenimente militare care au influențat viețile
oamenilor.
Autorul
este unul dintre cei mai avizați în domeniul activității de informații, ai
evoluțiilor militare contemporane și ai istorie militare. Colonel de informații
de profesie, a fost de multe ori comentator la televiziunea și radioul postului
BBC, prezentând diverse evenimente naționale. După încheierea studiilor din
cadrul Academiei de infanterie a fost ales de Intelligence Corps (spionaj
militar britanic) pentru care a activat în Insulele Falkland, Cipru, Arabia și
Irlanda de Nord, sediul NATO.
John Hughes-Wilson
Hayden,
Michael V. – Pe muchie de cuțit. Serviciile secrete americane în epoca terorii,
București, 2018, Editura Meteor. Cartea este un volum de memorii, este viziunea
lipsită de remușcări a unei persoane care a avut acces la informații
privilegiate care timp de 18 luni a condus mai bine de 70 de interviuri ale
adevăraților practicanți ai artei spionajului din CIA, NSA, ODNI. Majoritatea
interviurilor au reflectat sinceritatea celor chestionați despre lucrurile care
au avut și n-au avut succes, despre situațiile în care au avut dreptate și despre
cele în care au greșit. Subiecții interviurilor au fost de acord să fie
judecați pentru ceea ce au făcut cu adevărat și au dorit ca faptele lor să fie
publicate, având ocazia de a pune lucrurile la punct în aspectele legale.
Autorul a
fost general de patru stele din Aviația militară a S.U.A., director al Agenției
Naționale de Securitate (NSA), prim-adjunct al directorului Serviciilor
Naționale de Informații (NI), director al CIA. Pensionar, în prezent e director
al companiei de consultanță de securitate Chertoff Group.
În
fiecare an pe 24 ianuarie sărbătorim Unirea Principatelor Române, iar în anul
2020 se împlinesc 161 de ani de la înfăptuirea acesteia.
Năzuința de unificare a românilor din cele
două provincii românești a fost posibilă datorită contextului internațional
favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci
într-un stat modern. Un rol important în realizarea unirii au avut-o mișcarea
și presa unionistă din cele două principate, precum și revoluționarii de la
1848, care, fiind exilați, au emigrat în Europa și au făcut lobby pe lângă
marile puteri asupra problematicii românești. Importantă a fost și situația
în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de
Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul
Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman și nu mai putea emite pretenții
asupra teritoriilor românești.
Atitudinea marilor puteri față de unirea
principatelor era însă diferită. Franţa cerea înfăptuirea unirii sub un
principe străin, în timp ce Turcia şi Austria se opuneau unirii
Principatelor.
După războiul din Crimeea pierdut de ruși, în
1856, prin Tratatul de Pace de la Paris se iau decizii care privesc
principatele Moldovei și Țării Românești. Astfel, Moldovei i se atașează
trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad.
În contextul discuțiilor despre unirea celor două
principate, în 1857 Marile Puteri acordă acestora dreptul organizării unui
„referendum” asupra Unirii prin consultarea populației cu drept de
vot. Astfel se constituie adunări Ad-hoc, în care se discută alegerile
pentru Divanurile Ad-hoc, care urmează să se pronunțe asupra organizării
politice și sociale a țărilor române.
În data de 5/17 ianuarie 1859, au fost
organizate alegeri la Iași, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan
Cuza. În 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București unde a
fost ales tot Alexandru Ioan Cuza profitând de faptul că Marile Puteri nu
specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același
domnitor.
Marele merit al lui Cuza a fost că a
reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și,
prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român
modern.
Sărbătorim înfăptuirea măreață a
predecesorilor noștri cu o expoziție de cărți din fondul filialei care tratează
subiectul menționat mai sus.
Cine nu vrea să fie fericit? Dar, ce este fericirea? Cum putem să descoperim drumul spre fericire?
La aceste întrebări și încă multe altele au încercat de-a lungul timpului să răspundă filozofi, psihologi, etc.
Vă prezentăm mai jos 5 cărți din fondul filialei noastre care vă pot ajuta să găsiți drumul spre fericire:
1. Fericire sau ceea ce contează cu adevărat în viață de Hanno Beck & Aloys Prinz, București: Editura Baroque Books&Arts, 2019.
2.Calea fericirii. Cum să îți schimbi perspectiva pentru a-ți găsi împlinirea și sensul de Jorge Bucay, București: Editura Litera, 2018.
3. Arta de a trăi fericit. Ponturi antice pentru provocări moderne, de Donald Robertson, București: Editura Litera, 2018.
4. Geografia fericirii. În căutarea celor mai fericite locuri din lume de Eric Weiner, București: Editura Niculescu, 2018.
5. Proiectul meu de fericire de Christine Michaud, București: Editura Niculescu, 2018.
Doritorii pot găsi aceste cărți și la filialele Dacia, Decebal, Băile Felix, dar și la sediul Bibliotecii Județene "Gheorghe Șincai" din Oradea.
A-ha
e o formaţie norvegiană de muzică pop-rock formată în Oslo,
în anul 1982.
A-ha are trei
membri principali, aceeaşi și azi ca la început: Paul
Waaktar-Savoy(chitară,
baterie şi voce de acompaniament),
Magne
Furuholmen(clape,
chitară bass şi voce de acompaniament) şi
Morten
Harket(chitară
şi principala voce a formaţiei).
De-a
lungul prodigioasei lor cariere, ce se întinde pe aproape patru
decenii, norvegienii de la A-ha au lansat pe piaţa muzicală 10
albume de studio,
mai multe albume de tip compilaţie şi patru
albume live înregistrate
în timpul unor concerte. Formaţia A-ha e menţionată şi-n cartea
Guinness
World Records
la categoria "Cea
mai mare audienţă înregistrată vreodată la un concert rock",
pentru spectacolul susţinut în cadrul festivalului Rock
in Rio,
din 26
ianuarie 1991,
desfăşurat pe stadionul Maracana
din Riode
Janeiro,
concert la care au asistat nu mai puţin de 198.000
de oameni. Un alt record e deţinut de solistul vocal, Morten Harket,
ce a "ţinut"
o notă din melodia "Summer
Moved On"
timp de 20,2
secunde,
în timpul unui concert din anul 2001.
Potrivit specialiştilor companiei muzicale americane Rhino
Entertainment(deţinută
de Warner
Music Group)
A-ha ar fi vândut deja peste 55
de milioane
de albume, dar alţi specialişti ai industriei muzicale spun că ei
ar fi depăşit 100
de milioane
de albume vândute pe piaţa mondială.
A-ha în timpul unui concert live
Paul Waaktar-Savoy
Magne Furuholmen
Morten Harket
Întemeierea
formaţiei
Cei
trei membri ai formaţiei norvegiene, s-au întâlnit pentru prima
oară în 1982
în Oslo, şi s-au hotărât să formeze o trupă de muzică
pop-rock, stabilindu-se apoi la Londra,
pentru a porni de acolo aventura lor în lumea muzicii. "Am
încercat să ne gândim cum să ne numim, pornind de la cuvintele
norvegiene ce pot fi rostite în engleză", spunea ulterior
vocalistul Morten Harket într-un interviu. S-au hotărât asupra
numelui "A-ha",
pentru că Paul Waaktar-Savoy compusese mai demult un cântec cu
acest titlu. "Era un cântec groaznic, dar avea un titlu
minunat", recunoştea vocalistul Morten Harket în acelaşi
interviu. Odată stabiliţi la Londra, cei trei membri A-ha au
început discuţiile cu muzicianul şi producătorul John
Ratcliff,
şi după mai multe întâlniri cu acesta şi managerul Terry
Slater,
s-au înţeles asupra echipei manageriale ce-i va ajuta pe norvegieni
să-şi promoveze şi înregistreze muzica. Astfel, Ratcliff a fost
însărcinat să se ocupe de partea tehnică şi aspectele muzicale
ale noii formaţii, iar Slater se ocupa cu managementul şi
legăturile externe ale formaţiei, mai ales cu promovarea lor de
către compania Warner
Brothers,
ce avea sediul în Los Angeles.
Primul
album de studio "Hunting High and Low" (1984
– 1986)
O
variantă iniţială a melodiei "Take
On Me"
a fost primul cântec pe care Morten Harket îl auzise cântat de
Magne Furuholmen şi Paul Waaktar-Savoy, pe când aceştia încă mai
formau grupul Bridges,
în timpul unui festival de rock desfăşurat în oraşul norvegian
Asker.
În acel moment melodia se numea "The
Juicy Fruit Song"
şi a fost rebotezată "Lesson
One"
în momentul primei înregistrări în noua componenţă a formaţiei
A-ha. După câteva rescrieri şi reînregistrări ale melodiei,
într-un studio din Londra, cântecul "Take On Me" a fost
relansat pe piaţă, în 1985,
şi a devenit foarte repede un şlagăr, atât în Statele Unite, cât
şi-n Marea Britanie. Astfel, în S.U.A.
a ajuns direct pe locul
I
în clasamentul Billboard Hot 100 şi pe locul
II
în clasamentul single-urilor din Marea Britanie. A-ha a devenit
prima formaţie muzicală norvegiană ce s-a clasat vreodată pe
locul I într-un top muzical american, popularitatea acestui şlagăr
asigurându-le celor de la A-ha şi apariţia într-un episod din
serialul de televiziune american Soul
Train(în
acest serial de televiziune de obicei apăreau doar formaţii
muzicale formate exclusiv din negri, singurii albi ce au mai apărut
în serial fiind cântăreţii Gino
Vanelli, Elton John, David Bowie, Hall & Oates).
În
anul următor, 1986,
şlagărul "Take On Me" a fost nominalizat la opt
diferite categorii
la cea de-a treia gală anuală a premiilor MTV
Video Awards.
"Take On Me" a câştigat şase
categorii din cele opt
la care fusese nominalizat (Best
New Artistin
a Video, Best Concept Video, Best Direction, Best Special Effects,
Viewer's Choice
şi Best
Video of the Year).
Această melodie a câştigat dublul premiilor luate de "Thriller"-ul
lui Michael
Jackson(ce
câştigase "doar" trei premii), în acel an şi mai multe
decât orice altă formaţie, în primii trei ani ai premiilor MTV
Video Awards.
Al
doilea single
lansat de A-ha pe piaţa muzicală, "The
Sun Always Shine on TV"
a ajuns şi el pe locul 20
în Billboard
Hot 100
şi pe locul 17
în clasamentul Radio
& Records(ambele
americane). O versiune remixată, un pic mai lungă a acestui şlagăr,
a ajuns pe locul 5
în clasamentul american Hot
Dance Singles Sales.
Ulterior, şlagărul a fost şi el nominalizat la trei
categorii în gala premiilor MTV
Video Music Awards,
tot din 1986, câştigând două
premii (Best
Cinematography
şi Best
Editing).
Astfel, într-un singur an, A-ha a fost nominalizat la 11
categorii şi a câştigat 8
premii muzicale, record încă nedepăşit de nici o formaţie
muzicală, deşi de atunci numărul categoriilor la care se fac
nominalizări s-a înmulţit considerabil.
Deşi
în S.U.A. A-ha n-a mai avut mare succes, după aceste două
single-uri, în Marea Britanie alte două melodii lansate ulterior au
devenit şlagăre şi anume "Train
ofThought"
şi "Hunting
High and Low",
şlagăre ce le-au asigurat succesul pe piaţa britanică de-a lungul
anilor 1980
şi începutul decadei următoare. Titlul celei de-a doua melodii
sus-amintite a devenit şi titlul primului
lor album de studio,
lansat pe piaţă în 1985.
Albumul "Hunting High and Low" a ajuns în luna octombrie
a acelui an pe locul 15
în clasamentul american Billboard
Top 200
al albumelor muzicale. Acest album şi cele 4 single-uri principale
menţionate puţin mai sus în articol, au avut vânzări foarte bune
pe piaţa muzicală internaţională, primind de exemplu Discul
deplatină(discul
de platină se acordă pentru vânzări de cel puţin un
milion
de exemplare) pentru vânzările din Marea
Britanie(în
Albion primind de fapt un disc triplu de platină), S.U.A.
şi Germania,
şi Discul
de aur(discul
de aur se acordă pentru vânzări de cel puţin 500.000
de exemplare) pentru vânzările din Olanda
şi Brazilia.
Pe plan mondial, albumul s-a vândut în cel puţin 11
milioane de
exemplare. În Marea
Britanie,
albumul "Hunting High and Low" a avut un succes mai mare
ca-n America, ajungând pe locul 2
în clasamentul albumelor, de asemenea în ţara lor natală,
Norvegia,
s-a situat vreme de 38
de săptămâni
în Topul
10
al albumelor, din acestea 8
săptămâni fiind clasat pe locul 1.
Epoca
de aur (1986
– 1994)
Al
doilea album
de studio al celor de la A-ha, numit "Scoundrel
Days"
a fost lansat pe piaţă în 6 octombrie 1986, în timp ce erau "în
deplasare", într-un turneu mondial. Deşi albumul a primit
critici favorabile din partea analiştilor muzicali şi trei
single-uri de pe album au avut succes foarte mare pe piaţa muzicală,
albumul în sine a avut vânzări de doar 6,4
milioane
de exemplare pe plan mondial. Din cele trei single-uri, doar "Cry
Wolf"
a ajuns în Billboard
Hot 100.
După lansarea albumului, A-ha a continuat turneul din acel an,
cântând în mai multe oraşe din S.U.A.. Pentru vânzările acestui
album A-ha a primit Discul de platină
în Marea Britanie, Elveţia şi Brazilia şi Discul de aur
în Germania.
Cel
de-al treilea
album de studio, numit "Stay
on These Roads",
a fost lansat pe piaţă în 3mai
1988
şi a ajuns rapid pe locul 2
în clasamentul albumelor din Marea Britanie. Pentru vânzările
acestui album A-ha a primit Discul de platină în Brazilia şi
Franţa şi Discul de aur în Elveţia, Germania, Marea Britanie şi
Olanda. În total, albumul a avut vânzări de 4,2
milioane
de exemplare. Două melodii din acest album, au fost lansate ca
single-uri ce au avut mare succes pe plan mondial şi anume: "Stay
on These Roads"
şi "The
Living Daylights" (acest
single e şi tema principală a unui film din seria James
Bond,
film ce poartă acelaşi titlu ca melodia, în această ecranizare
personajul principal fiind interpretat de actorul galez Timothy
Dalton).
După lansarea albumului, A-ha a efectuat un turneu mondial în care
a susţinut concerte în 74
de oraşe
diferite din lume.
Timothy Dalton în filmul The Living Daylights
Cel
de-al patrulea
album de studio, al formaţiei A-ha, numit "East
of the Sun, West ofthe
Moon"
a fost lansat pe piaţă în 27
octombrie 1990,
bineînţeles tot de compania Warner Brothers, cea mai cunoscută
melodie de pe acest album fiind şlagărul "Crying
in the Rain".
Pentru vănzările acestui album A-ha a primit Discul de aur în
Elveţia, Brazilia şi Germania şi Discul de argint în Marea
Britanie. Pe plan mondial, acest album s-a vândut în 3,2
milioane
de exemplare.
Următorul
album de studio, al
cincilea,
numit "Memorial
Beach",
a fost lansat de A-ha pe 14
iunie 1993.
Dar, faţă de precedentele albume, acesta s-a dovedit a fi o
adevărată dezamăgire comercială, singurul single ce a reuşit să
aibă un succes limitat pe piaţa externă, fiind cântecul "Dark
Is the Night",
ce a reuşit doar în Marea Britanie să ajungă pe locul 19
în clasamentul single-urilor. Anul următor, în februarie1994
A-ha a susţinut două concerte la Lillehammer,
în timpul JocurilorOlimpice
de Iarnă
găzduite de oraşul norvegian, apoi a urmat un turneu de mai multe
concerte susţinute în Africa de Sud. La reîntoarcerea în
Norvegia, A-ha a mai susţinut vreo trei concerte, dar din vara
anului 1994
membrii A-ha s-au despărţit oficial, şi fiecare s-a concentrat
asupra propriei cariere muzicale.
Pentru
această primă parte, a articolului despre muzica norvegienilor de
la A-ha, m-am inspirat din următoarele surse de internet: