29 octombrie 2010

Biblioteci aditionale - Biblionet Diosig

In data de 29 octombrie 2010 a avut loc la Diosig deschiderea festiva a bibliotecii modern echipate prin
proiectul Biblionet. Prezenti la întâlnire au fost dl. primar Bacso Laszlo, doamna directoare a scolii cu clasele I-VIII Diosig, Borbath Gizella , dir. adj Almasi Gheorghe, coordonatorul PAPI Diana Corbutiu, si prof.Negoita Codruta. Din partea Bibliotecii Judetene a vorbit doamna director Ligia Mirisan.
Au fost prezenti elevi din clasele a VIB si VIIIB care au recitat in romana si in maghiara versuri despre carte.

Locatia bibliotecii nu este una din cele mai elegante , dar inauntru copiii gasesc o atmosfera calda si primitoare.
Bibliotecara Irina Durko este permanent alaturi de ei.
Colaborarea cu scoala din comuna si cu centrul PAPI este aici una din cele mai intense , se poate vedea si pe portalul comunitatii.

Dl.primar spunea ca aceste calculatoare in biblioteca diversifica oferta de locatii in care tinerii si adultii comunei pot accesa bazele de date. Administratia locala a comunei este deschisa spre toate tipurile de oferte ,colaborari , sau proiecte de dezvoltare si ca prin politica pasilor mici au reusit chiar acum in perioada de criza sa rezolve multe probleme locale.

Pe aceste rafturi erau afisate lucrarile din competitia scolara pentru Logo-ul bibliotecii.Alt articol

Revista Bibliotecii Chislaz

Biblioteca comunala Chislaz a aniversat 3 ani de la data redeschiderii, iar tanarul bibliotecar Madalin Tiriteu a marcat acest moment prin editarea unei mici reviste în care încearcă să readuca în atentia noastra toate „cele întâmplate”.

In arhiva blogului se gasesc imagini actuale ale bibliotecii si descrierea evenimentelor pe care Madalin le-a organizat, asa ca am ales o imagine de inceput a bibliotecii din Chislaz si o imagine de la primele vizite in biblioteca ale elevilor din comuna.


Il felicitam pe Madalin  si ii uram ”multi ani in biblioteca” si multe alte activitati frumoase.

Bazele serviciilor de biblioteca seria a doua

In perioada 25-27 octombrie 2010 a avut loc la Oradea seria a doua din cursul de BSMB propus de Biblionet.
Au participat la curs bibliotecari din Dobresti, Nojorid, Capalna, Sacueni, Sanmartin, Derna, Marghita, Santandrei, Chislaz, Popesti, si  2 bibliotecari din filialele BJ echipate de Biblionet  .


Traineri au fost Cristina Acs si Paul Zot.
Imagini de la curs.

26 octombrie 2010

Bibliotecile publice si dezvoltarea comunitara- Conferinta ANBPR Brasov 2010- Asociații și programe

In deschiderea lucrărilor conferinței Doina Popa, Președinte ANBPR prin lucrarea prezentată ne-a demonstrat că noi Construim împreuna viitorul Asociației . Transformările din ultimul an sunt vizibile și acoperă mai multe arii de activitate ale asociației: Certificarea ca centru de formare profesională și certificarea CNFPA pentru formare profesională de bază, dezvoltarea capacității organizaționale a asociației, crearea manualului de Dezvoltarea serviciilor de bibliotecă.



Cu ajutorul granturilor primite din surse diferite au avut loc cursuri de formare profesională de formare de formatori pentru cursul de Dezvoltarea serviciilor de bibliotecă. În noiembrie vor avea loc două sesiuni gratuite de instruire pentru bibliotecari din bibliotecile publice.

Un alt punct, cel al eficientizării structurii teritoriale a fost atins prin Cafenele regionale și prin Cursurile de vară pentru tinerii bibliotecari. Anul viitor vor avea loc alte 4 cafenele regionale.

Buletinul electronic al asociației a fost editat și distribuit și este deschisă invitația de a trimite materiale pentru publicare.
Au fost elaborate și înaintate memorii comune cu BNR și ABR relativ la recunoașterea legii bibliotecilor. Se pregătesc protocoalele de colaborare cu Asociațiile Administrațiilor Publice Locale.

Pe parcursul anului 2010 s-au dezvoltat colaborări cu –Ambasada SUA de unde s-au obținut granturi; Asociația bibliotecarilor din Olanda; Asociația editorilor; Avocatul poporului; EBLIDA unde va avea loc afilierea ca asociație; EOS; IFLA; Organizația junior achievment- pentru programe educaționale; ROMTELECOM- pentru negocierea unei valori uniforme a abonamentului Internet pentru bibliotecile publice; Civica; Fundația Dinu Patriciu; IME România; Microsoft Romania; Ministerul culturii; OSIM.

Lucrurile sunt în mișcare, iar direcția în care merg este una favorabilă bibliotecilor publice.
_____________________________________________________________________


Adunarea generala a ANBPR care a avut loc în cea de-a doua zi a conferinței a avut pe ordinea de zi :
• Raportul de activitate a ANBPR - Doina Popa, Președinte al ANBPR
• Raportul Comisiei de cenzori – Ioana Crihana, Director Executiv al ANBPR
• Regulamentul de Organizare si Funcționare a ANBPR – Dragoș-Adrian Neagu,Prim-vicepreședinte al ANBPR
• Solicitarea de înființare a unui punct de lucru al ANBPR - Ioana Crihana, Director Executiv al ANBPR
• Adoptarea Manifestului IFLA pentru statistica de biblioteca și
• Adoptarea Planului national de advocacy si răspuns la criza bugetară Doina Popa,Presedinte al ANBPR
• Filialele au solicitat în adunarea generală  aprobarea de a deveni filiale cu personalitate juridică.

Documentele prezentate au fost adoptate

albumul primei zile a conferintei


_________________________________________________



Oaspeti ai celei de-a treia zi a conferintei au fost reprezentanții Centrului Mortenson pentru programe internaționale de formare a bibliotecarilor Barbara Ford și Susan Schnuer.       

Începând cu 1991 , Centrul Mortenson a oferit programe de pregătire profesională pentru 800 de bibliotecari din 89 de țări.
                                                       

        Aceste programe internaționale sunt menite să întărească legăturile internaționale între bibliotecari și biblioteci prin promovarea păcii, a educației și a înțelegerii.

 
Pentru Romania se derulează    Programul de Training pentru Lideri si Inovatori  iar bibliotecarii selectați vor fi expuși la serviciile de excelență ale unora dintre cele mai bune biblioteci din Statele Unite. Programul se va desfăsura in primavara anului 2011, pe o perioada de 3 săptămâni în cadrul Bibliotecii Universității din Illinois, unde este localizat si Centrul Mortenson.



A consemnat, Delia Pantea


25 octombrie 2010

Bibliotecile publice si dezvoltarea comunitara- Conferinta ANBPR Brasov 2010

Cea de-a doua zi au fost prezentate programele pentru promovarea serviciilor de bibliotecă și pentru implicarea tinerilor în activitățile de bibliotecă:



  • Mihaela Mereuța, Cojocaru Virgil, Neamț- Biblioteca fara frontiere– Centru Cultural si Artistic al comunitații nemțene
  • Stefan Plesoianu, Constanța -BIBLIONET la Conferința ALA
  • Mariana Marian, Hunedoara- Biblioteca publica si dezvoltarea comunitara în județul Hunedoara
  • Dana Radulescu, Vâlcea -Proiectele cu finanțare externa ale bibliotecilor publice - beneficii pentru comunitate
  • Paula Cristina Balhui, Galați -Biblioteca „V.A. Urechia”– partener activ în soluționarea problemelor comunitare
  • Camelia Filip, Giurgiu -Centrul de Informare Comunitara al Euroregiunii Giurgiu-Ruse
  • Ioan Asavei, Biblioteca Oraseneasca Bicaz- Biblioteca Bicaz, portal al sistemului cultural - educativ local
  • Onuc Nemes, Director, Biblioteca Județeana „Astra” Sibiu-Bibliotecile publice din Olanda si misiunea lor: Sa facem o comunitate mai buna.


  • A avut loc vizionarea expoziției cu lucrarile participante la Concursul de LOGO și decernarea premiilor - imaginile reprezintă locul I la fiecare din cele trei categorii. Juriul care a făcut evaluarea a fost unul format din artiști plastici și personalități brașovene, iar criteriul de selecție a fost originalitatea prezentării și a ideii.Colega noastra de la Brașov, Claudia Popescu ne informeaza :
”Criteriile care au stat la baza jurizării au fost:

I. INCADRAREA IN TEMA (realizarea unui logo)
Paul Rand, unul dintre cei mai cunoscuti si respectati designeri, celebru atat pentru crearea de logo-uri corporative precum IBM, UPS, abc, Next Computers si Yale, dar si pentru contributia adusa evolutiei designului in general si a designului corporativ in special, definea logo-ul ca un model al siglei unei companii/site/firme care trebuie sa spuna ceva, sa fie “in trend” dar sa iasa si din tipar cu ceva. Un logo poate fi “fun”, intuitiv, expresiv, dinamic sau profesional. Poate avea un aspect futurist sau dimpotriva, un “acel ceva” atemporal. Caracteristici :
1. Distincte de ceea ce exista deja.
2. Vizibile.
3. Usor de folosit.
4. Memorabile.
5. Universale.
6. Durabile.
7. Independente de perioada in care au fost create.
II. AUTENTICITATE (lucrarea sa fie in totalitate realizata de autor, fiecare linie, fiecare contur,etc si nu o imagine prelucrată)
III. ORIGINALITATEA (noutatea ideii)”



• Claudiu Brăileanu - Brăila - Teatrul-lectura, modalitate de atragere a publicului brailean în biblioteci
• Inițiative ale tinerilor bibliotecari – eforturile ANBPR de a implica mai mulți tineri
Prezentarea Scolii de Vara si a rezultatelor ei – formarea rețelei tinerilor bibliotecari din ANBPR - Raluca Nuțiu, Biblioteca Județeana Mureș, Ioana Chiru, Biblioteca Județeana Brașov, Diana Gheorghieș, Biblioteca Județeana Iași
Eforturile ANBPR de implicare și activare a tinerilor bibliotecari – Monica Avram,
Biblioteca Județeana Mureș
Experiența ALA în implicarea tinerilor – Meaghan O’Connor, IREX Washington
Experiența IFLA în formarea Grupului Special de Interese al Tinerilor Profesioniști –Loida Garcia-Febo, Coordonator Biblioteca Publica din Queens, New York,co-fondatoare a Grupului de Interese Speciale al Tinerilor Profesioniști, IFLA-videoconferință parțial reușită din cauza conexiunii slabe.


 Oaspeți americani din prima zi a conferinței au fost:

PETER PEARSON, Președinte al Fundației „Prietenii Bibliotecii Publice din Saint Paul”, consultant principal Library Strategies - Strângerea de fonduri pentru biblioteca
printr-un ONG asociat bibliotecii – Prietenii bibliotecii publice din Saint Paul Minnessota
TONI GARVE, Director Biblioteca Publica din Phoenix – Cum te descurci cu
Scăderea drastica a bugetului si cum te poate ajuta comunitatea Phoenix
SUE HALL, Coordonator Library Strategies si consultant principal – Raspunsul ALA la criza.
Panel “Library Strategies”- Kit de supraviețuire a bibliotecilor pe timpul crizeieconomice – perspectiva Americana.
Ei au colaborat în perioada 18-20 octombrie cu un grup de lucru ANBPR, IREX și ETF- Economic Task Force, pentru a crea un Plan national de advocacy si răspuns la criza bugetară. Planul a fost propus adunării generale ANBPR si adoptat de aceasta in ultima zi a conferintei.


Eu acum as vrea sa va redau experiențele prin care au trecut doua din bibliotecile americane in acești ani de criza care nu au iertat pe nimeni.

PETER PEARSON ne-a povestit cum lucrează un ONG de tip prietenii bibliotecii.

Ce activități au: recrutează voluntari, organizează programe culturale, vorbesc in favoarea bibliotecilor, conduc activități de advocacy- promovare activă- în favoarea bibliotecii.

Acum 20 de ani aceasta organizație nu exista, nu era nevoie sa existe, erau bani suficienți. Criza economica a făcut sa apară fundații pe lângă biblioteci a căror scop principal era adunarea de fonduri din surse private si sprijinirea bibliotecilor.

In fiecare an directorul bibliotecii se întâlnește cu conducerea grupului si le spune ce au nevoie pentru biblioteca. Grupul de prieteni trebuie sa știe exact ce trebuie sa ceara ca sa știe cum sa-si pregătească campaniile , ce persoane si ce strategii să folosească pentru a avea succes.

Grupul de prieteni ai bibliotecii este format din persoane influente , foști politicieni care înțeleg problemele bibliotecilor, oameni cu influență economică sau socială, personalități locale. Oricine dorește poate  să fie membru a acestui grup.Drept de reprezentare au  unul sau doi reprezentanți influenți ai acestui grup care sunt permanent prezenți în ședințele publice de aprobare a bugetelor, stabilesc întâlniri oficiale cu primarul, întâlniri individuale cu consilierii locali și cu media.

S-a observat că nu bibliotecarii sunt cei care trebuie să fie cei care cer fondurile pentru investiții ci grupurile foarte bine informate care susțin cauza bibliotecilor. Acest grup de prietenii bibliotecilor a obținut  creșterea anuală a bugetului acordat bibliotecii chiar în timp de criza. In orașul învecinat Minneapolis care nu avea grup de susținere a bibliotecii, aceasta a fost închisă.
Un efect al acestei munci susținute a fost că acum 6 ani consiliul local a creat o taxa locala, care să se constituie într-un fond pentru susținerea bibliotecii.
După 18 ani de activitate in loc sa aibă reduceri bugetare pe timp de criza, biblioteca publica Saint Paul a avut creșteri de buget in fiecare an.

Aceste organizații de prieteni ai bibliotecii au nevoie de un statut legal pentru a nu fi contestate.
În Phoenix, ne spunea TONI GARVE - există mai multe grupuri de prieteni ai bibliotecii care lucrează cot la cot cu fundații pentru susținerea bibliotecilor. Există un grup de prieteni ai bibliotecii pentru fiecare filială si au un sediu central si 15 filiale care deservesc un număr de 1,5 milioane locuitori.

Prima reducere bugetară a impus scăderi pe 30%din personal deci 30%din orele de lucru. A avut loc o primă reconfigurare a bibliotecii a resurselor a colecțiilor și a serviciilor. În această reconfigurare prioritate au avut serviciile de care publicul avea nevoie , personalul a fost protejat doar în măsura în care era în relație cu serviciile cele mai utilizate de cititori. Reducerea orelor de lucru  a avut ca efect scăderea numărului de utilizatori doar cu 5%.

A doua reducere bugetară amenința să închidă 6 filiale pentru a nu reduce calitatea serviciilor in punctele ramase deschise; dar prietenii bibliotecii din zonele respective au reacționat și filialele au fost redeschise, bugetul a fost redistribuit iar reducerile au fost făcute pe posturile administrative și pe recalcularea orelor de lucru în așa fel încât toate filialele să fie deschise pe orele de maximă audiență.

In momentul de față lucrurile sunt în evoluție.

SUE HALL, povestea cum acum 10 ani ALA a început să transmită spre biblioteci un mesaj:Deveniți vizibili, spuneți poveștile de succes , intrați în atenția societății. Practic au început să facă advocacy- să pledeze activ pentru bibliotecile lor- să-și arate valoarea , să se exprime toți ca o singură voce.
Au învățat încet să adune poveștile de succes și cu ele să aducă în biblioteci alți utilizatori. A apărut conceptul de firstline advocacy- de pledoarie de lina întâi , adică fiecare bibliotecar să susțină cu același mesaj biblioteca publică.

Pentru România se poate recomanda:

• Adunarea unor grupuri de sprijin de gen prietenii bibliotecii, oameni cu un anumit profil în comunitate care să accepte rolul de pledant în favoarea cauzei bibliotecilor. Grupul  de sprijin poate fi oricât de mare, grupul pledant poate să fie mic. Eficiență maximă au în fața administrației locale grupurile care se exprimă ”ca o voce”.Liderul grupului nu trebuie să fie bibliotecar, trebuie să colaboreze cu biblioteca, să înțeleagă nevoile și bugetul bibliotecii
• La noi adunarea de fonduri este o problemă secundară , avem nevoie de promovare a imaginii și a serviciilor.
• Mesajele cele mai eficiente sunt cele neagresive care vin din partea populației.
•Rolul directorilor  in relație cu ambele tipuri de prieteni ai bibliotecii, asociații sau simple grupuri este acela de a fi în consiliul de conducere a ambelor grupuri, dar nu un membru cu drept de vot. Sunt prezenti acolo pentru a furniza informații, pentru ca prietenii bibliotecii să-și poată formula un mesaj eficient.
• Crearea unui mesaj eficient trebuie să conțină într-un format cât mai simplu și elegant date statistice de impact, realizări ale ultimului an și servicii, o poveste de succes și cel mai important trebuie să conțină ceea ce cere organizația în favoarea bibliotecii.(buget, mobilier...)


Despre experiența altor   biblioteci  europene a vorbit  Michel Gorin, Profesor, Haute École de gestion de Genève & Communauté de travail des bibliothèques suisses de lecture publique (CLP).
”Les bibliothèques de lecture publique et la formation de leurs bibliothécaires en Suisse: état actuel et vision d’avenir.”Bibliotecile publice și formarea bibliotecarilor în Elveția: stare actuală și viziune de viitor.

Elveția este o confederație formată din 26 cantoane, având 7,5mil. de locuitori din care 5,7 milioane sunt utilizatori ai bibliotecilor. Rata de acoperire în utilizarea internetului este de 75%.
Întrebarea care se pune este :Au bibliotecile elvețiene viitor?

Nu există o școală de biblioteconomie clasică. Biblioformarea de bază este de nivel postuniversitar și asigură certificări în domeniul de gestionare a informațiilor constă într-o formare integrată pentru ca angajatul să se poată mișca în interiorul meseriei pe orice post.

Bibliotecarii care servesc lectura publică nu beneficiază de nici o formare specială în domeniu. Doar în cadrul universităților există un modul de 14 credite cu formarea de specialist în informare documentară care acoperă subiecte de producție de documente, strategie, animație, nevoi ale comunității, utilizatori.

Instruirea se face fără o recunoaștere oficială. Se descriu responsabilitățile și profilul pentru gestionarea structurilor mici. Axele de formare urmăresc cunoașterea activităților clasice, promovarea lecturii și a integrării sociale, lobby și mediere .În bibliotecile mici unde nu sunt acoperite posturi se lucrează cu voluntari.
Bibliotecarul din bibliotecile mici trebuie să aibă competențe sociale, pedagogice, manageriale,de gestionare a colecțiilor, de comunicare.

Aveti integral prezentarea:

Bibliotecile publice si dezvoltarea comunitara- Conferinta ANBPR Brasov 2010-I-





Asociatia profesioală si evoluția ei în ultimul an-

In deschiderea lucrărilor conferinței Doina Popa, Președinte ANBPR prin lucrarea prezentată ne-a demonstrat că noi Construim împreuna viitorul Asociației . Transformările din ultimul an sunt vizibile și acoperă mai multe arii de activitate ale asociației: Certificarea ca centru de formare profesională și certificarea CNFPA pentru formare profesională de bază, dezvoltarea capacității organizaționale a asociației, crearea manualului de Dezvoltarea serviciilor de bibliotecă.


Cu ajutorul granturilor primite din surse diferite au avut loc cursuri de formare profesională de formare de formatori pentru cursul de Dezvoltarea serviciilor de bibliotecă. În noiembrie vor avea loc două sesiuni gratuite de instruire pentru bibliotecari din bibliotecile publice.

Un alt punct, cel al eficientizării structurii teritoriale a fost atins prin Cafenele regionale și prin Cursurile de vară pentru tinerii bibliotecari. Anul viitor vor avea loc alte 4 cafenele regionale.

Buletinul electronic al asociației a fost editat și distribuit și este deschisă invitația de a trimite materiale pentru publicare.
Au fost elaborate și înaintate memorii comune cu BNR și ABR relativ la recunoașterea legii bibliotecilor. Se pregătesc protocoalele de colaborare cu Asociațiile Administrațiilor Publice Locale.

Pe parcursul anului 2010 s-au dezvoltat colaborări cu –Ambasada SUA de unde s-au obținut granturi; Asociația bibliotecarilor din Olanda; Asociația editorilor; Avocatul poporului; EBLIDA unde va avea loc afilierea ca asociație; EOS; IFLA; Organizația junior achievment- pentru programe educaționale; ROMTELECOM- pentru negocierea unei valori uniforme a abonamentului Internet pentru bibliotecile publice; Civica; Fundația Dinu Patriciu; IME România; Microsoft Romania; Ministerul culturii; OSIM.

Lucrurile sunt în mișcare, iar direcția în care merg este una favorabilă bibliotecilor publice.

_____________________________________________________________________


Adunarea generala a ANBPR care a avut loc în cea de-a doua zi a conferinței a avut pe ordinea de zi :
• Raportul de activitate a ANBPR - Doina Popa, Președinte al ANBPR
• Raportul Comisiei de cenzori – Ioana Crihana, Director Executiv al ANBPR
• Regulamentul de Organizare si Funcționare a ANBPR – Dragoș-Adrian Neagu,Prim-vicepreședinte al ANBPR
• Solicitarea de înființare a unui punct de lucru al ANBPR - Ioana Crihana, Director Executiv al ANBPR
• Adoptarea Manifestului IFLA pentru statistica de biblioteca și
• Adoptarea Planului national de advocacy si răspuns la criza bugetară Doina Popa,Presedinte al ANBPR
• Filialele au solicitat în adunarea generală  aprobarea de a deveni filiale cu personalitate juridică.

Documentele prezentate au fost adoptate

albumul primei zile a conferintei

22 octombrie 2010

Tabara de vara - la Bors




Tabara de vara de la Bors  album foto.

Cu an ce trece activitatile care au loc in biblioteca Bors se diversifica si iau amploare.
In timpul anului se lucreaza cu toate tipurile de utilizatori elevi, adulti, mamici cu copii mici , pensionari.
Biblioteca comunala a gazduit in vacanta de vara a anului 2010 Tabara de vara-tabara de creatie pentru copiii din localitate.
Pentru activitati au fost folosite materiale achizitionate de la Hobby libri Oradea.
Copiii dupa cum se vede in albumul foto au lucrat sub atenta supraveghere si indrumare a doamnei Bibliotecare Iudit Batori ajutata de doua doamne profesoare  din localitate.
Poza de mai sus e poza care marcheaza finalul taberei si expozitia copiilor.

Concursul de prins fluturi


In iunie , Biblioteca oraseneasca Sacueni anunta Concursul de prins fluturi- concurs de lectura pentru copii .
Concursul a inceput la 15 iunie 2010 si a luat sfirsit cu inceperea scolii,15 sept.2010.
Zilele acestea am predat diplomele si cadourile (carti si jucarii) pentru concurenti.


Cei 51 concurenti din clasele I-V au reusit sa prinda 259 fluturi.
 Am facut diplome personalizate ,adica am pus atatia  fluturi pe diploma cate carti au reusit sa citeasca de-a lungul vacantei de vara.
                                                                             bibliotecar Terezia Kerekes

20 octombrie 2010

Conferința Naţională a ANBPR -Biblioteca publică și dezvoltarea comunitară

Cea de-a XXI-a ediție a Conferinței ANBPR se va desfăşura în intervalul 21-23 Octombrie a.c., la Hotel Classic Inn din Brașov. Evenimentul, organizat de Asociație, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, cu Consiliul Județean Brașov și Fundaţia IREX România, va aduce în dezbatere rolul bibliotecii publice în dezvoltarea comunității.

Conferința ANBPR va reuni bibliotecari din toate filialele Asociaţiei, personalități din domeniului biblioteconomiei, din ţară şi din străinătate, oficialități locale, reprezentanți ai mediului de business, precum și parteneri și colaboratori ai Asociației din zona ONG.


În noul context socio-economic, bibliotecile publice din România pun la dispoziţia comunităţii, personal specializat, condiţii şi instrumente care susţin în mod real tranziția dinspre tradiție spre inovație. Diversificarea serviciilor, perfecționarea profesională a bibliotecarilor și conectarea bibliotecilor la tehnologie, prin intermediul Programului Biblionet, transformă bibliotecile publice în centre de dezvoltare comunitară și de acces public la informație, accesibil tuturor categoriilor de public.


„Biblioteca publică a trecut într-o nouă etapă de dezvoltare. Cu ajutorul tehnologiei moderne, instituția bibliotecii este, astăzi, capabilă să se pună în serviciul publicului mai bine decât a făcut-o până acum. Livrarea de servicii de calitate, existența unei infrastructuri IT&C adecvate și bibliotecari instruiți – iată proiecția bibliotecii așa cum o reclamă societatea contemporană”, a declarat Doina Popa, Președinte al ANBPR.
Biblioteca viitorului trebuie să fie accesibilă, atractivă și activă social, iar bibliotecarul trebuie să devină, înainte de toate, un intermediar care facilitează accesul la cunoaștere și informare.

„Pentru ca acest deziderat să devină tangibil este nevoie de o strategie naţională care să orienteze reforma în biblioteci. Biblioteca trebuie să dobândească rolul de catalizator la nivelul comunității, iar ANBPR va pleda şi susţine această cauză în demersurile pe care le va întreprinde”, a adăugat Doina Popa.

 Cristina Iliescu
Asistent Director
ANBPR
email: anbpr_ro@yahoo.com

_____________________________________________________________________

Din partea Bibliotecii Judetene ”Gheorghe Sincai” Bihor participă doamna director, prof.Ligia Mirisan  si  Delia Pantea, presedintele filialei Bihor, membru a ETF .

Vom face zilnic un mic rezumat al zilelor de lucru.

18 octombrie 2010

Bazele serviciilor noi de biblioteca


In perioada 13-15 octombrie la Biblioteca ”Gheorghe Sincai ”  a avut loc cursul de Bazele serviciilor noi de biblioteca propus de proiectul Biblonet. La acest curs au participat bibliotecari din prima serie a proiectului - adica bibliotecari din Valea lui Mihai, Sacueni, Ciuhoi, Tauteu, Marghita, Salonta, Curtuiseni si 2 bibliotecare din filialele Bibliotecii Judetene.
Traineri au fost Paul Zot si Nicu Vat.
Cursul a fost pentru bibliotecarii din bibliotecile mici, prin urmare, le-am rugat pe doamne a spuna ce parere au despre el. Cateva opinii:
”Mi-am dat seama ca exista metode mult mai bune decat cele folosite de noi în prezent.Am invatat mult in aceste zile.”
”M-am simtit bine intre colegi.M-am imbogatit cu niste idei noi.Cu Biblionet am numai de castigat.Multumesc pentru posibilitate.”
”...Exercitiile au fost interesante, atractive, utile. Ne confruntam de multe ori cu situatii si utilizatori asemanatori personajelor prezentate.Vom putea oferi servicii mult mai complexe colectivitatii deservite.”
”Un curs binevenit prin subiecte, abordari, teme atinse si care s-a tinut la momentul potrivit, fiind la inceputul organizarii unor noi servicii de biblioteca.”
”... La curs ne-au fost prezentate lucrurile asa cum ar fi bine sa se intample si vom continua sa utilizam resursele noastre limitate intr-un mod mult mai eficient pentru a oferi servicii mai bune.”
”Consider ca in urma cursului am acumulat idei noi si voi avea o putere de convingere mai mare decat inainte in ceea ce priveste procurarea resurselor, si initiative mai multe in ceea ce priveste serviciile noi.”
”Cursul a oferit o abordare moderna a problemelor.A avut loc un permanent schimb de idei.Am primit sugestii noi pentru inlaturarea obstacolelor.A fost o experienta mobilizatoare”

13 octombrie 2010

Biblioteci aditionale- lansare Biblionet la Alesd

Prima deschidere festivă din seria a doua de biblioteci partenere a proiectului Biblionet în Bihor a avut loc la Aleșd.
Existența tehnologiei în bibliotecă nu era o noutate, pentru bibliotecarele Ardelean Georgeta, Urs Tamara, Silvia Kosa și Denisa Alb evenimentul, a fost doar un prilej de întâlnire între prietenii bibliotecii din Aleșd.

Domnul Primar , Zeno Ţipţer, doamna secretară Nicoleta Lauran, doamna directoare Lia Antonescu de la Col. tehnic Alex. Roman, dir. adj . Tatiana Moţ, de la Şc. Constantin Şerban, d-na profesoară Olimpia Pusztai ,și voluntarul din comunitate doamna Connie Goddard, au vorbit despre bibliotecă, carte , tehnologie, comunitate în cuvinte simple, spontane.

Studenta Paula Blaj ne-a făcut o RecomandareCititul nu dauneaza grav sanatatii, poate fi consumat in cantitati mici sau mari, de catre minori sau majori…. cu posibile efecte secundare, depinde de calitatea si autorul consumat. Se recomanda insa atentie in selectie si precautie in critica… preferabil ar fi sa urmariti din timp reducerile, sunt din ce in ce mai rare si mai putin ieftine … Nu este indicat insa sa faceti pauze mari in timpul folosirii tratementului de “lectura“, acest lucru reduce dependenta de cultura….si da!!! dăuneaza grav sanatatii ( deja in pericol ) sociale…

D-na doctor Anne Marie Sadler , conduce Casa de copii Kajanto Maria, ne-a impartasit opiniile ei referitoare la carte și cum încearcă să sădească în sufletul copiilor abandonați dragostea de lectură.
Bibliotecare din zonă , de la Măgeşti-Boitoș Florentina şi Aștileu - Bogdan Nicoleta au fost prezente la eveniment.

O fostă profesoară acum pensionară îmi spunea după eveniment: ”Vă felicit pentru ce ați reușit să realizați.Lucrurile în România merg așa cum merg pentru că prea puțini oameni pun suflet în ceea ce fac. Sunt mulțumită sa văd că sunt generații tinere care lucrează cu entuziasm intr-un domeniu atât de puțin apreciat”

Din partea bibliotecii județene ”Gheorghe Șincai” a fost prezentă echipa de proiect Biblionet.Iar din partea IREX Romania au fost prezenți coordonatorii regionali Daniel Pop și Nicu Vâț.

Galerie foto.

Ziua de 12 octombrie în România şi în lume

În data de 12 octombrie, în decursul istoriei au avut loc mai multe evenimente, unele legate de România şi Oradea, altele cu importanţă pentru istoria lumii. În expunerea de azi, ne vom referi mai întâi la evenimentele legate de România şi urbea în care locuim, urmate de cele cu privire la alte ţări de pe mapamond.


În 12 octombrie 1449, la Tămăşeni, pe Siret, Bogdan al II-lea (tatăl lui Ştefan Cel Mare) sprijinit de o armată trimisă de Iancu de Hunedoara câştigă o bătălie în urma căreia devine domn al Moldovei (1449 - 1451). Dar după vreo doi ani, Bogdan al II-lea e omorât "puţin" în timpul unei nunţi la care tocmai avea ghinionul să participe.
În 12 octombrie 1808, Napoleon şi Alexandru I (ţarul Rusiei), semnează o convenţie în urma căreia Rusia anexează temporar Moldova şi Ţara Românească. Doar temporar pentru că, din 1812 ruşii se retrag din Ţările Române, dar nu de tot, ci păstrează un picuţ Basarabia până prin 1918.


În 12 octombrie 1918, la Oradea (în casa avocatului dr. Aurel Lazăr) s-a desfăşurat şedinţa Partidului Naţional Român din Transilvania şi Banat, în urma căreia s-a elaborat şi semnat de fruntaşii români Declaraţia de Autodeterminare a Românilor din Transilvania şi Banat. Această declaraţie a fost citită mai târziu (18 octombrie) în parlamentul din Budapesta de Alexandru Vaida-Voevod, dar parlamentarii unguri au refuzat să discute cererile românilor. Mai târziu, pe baza acestei Declaraţii a fost redactată şi Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, ce a hotărât unirea "tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească.... cu România".
În 12 octombrie 1944, trupele române şi sovietice reuşesc să elibereze Oradea de sub ocupaţia horthysto-germană din al doilea război mondial. Mai târziu, prin anii '90 ai secolului trecut, data de 12 octombrie a fost stabilită ca Zi a Oraşului Oradea datorită importanţei pentru istoria locală a acestei zile (importanţă subliniată în acest articol prin evenimentele prezentate mai sus).

În 12 octombrie 1946 s-a înfiinţat Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon" din Bucureşti, unul din primele institute de endocrinologie din lume.


În 12 octombrie 1492, Cristofor Columb (italian din Genova), ce conducea o flotă compusă din trei nave sub pavilion spaniol (Santa Maria, Pinta şi Nina), şi căuta un drum spre Indii, descoperă insula (numită de atunci) San Salvador, din Arhipelagul Bahamas. De fapt, el descoperise, fără să vrea, nişte insule dintr-un continent necunoscut până atunci europenilor, continent numit mai târziu America. De aceea se consideră că la 12 octombrie 1492 a fost descoperită America, deşi se pare că nişte vikingi (conduşi de Eric cel Roşu) ajunseseră mai înainte în America, prin secolul XI d.Ch.. Mai târziu, în secolul trecut, în amintirea acestei descoperiri data de 12 octombrie a fost stabilită ca Zi Naţională a Spaniei fiind numită şi "Ziua Hispanităţii", fiind sărbătorită de asemenea şi în fostele colonii spaniole din America de Sud. De asemenea, ziua de 12 octombrie e şi ziua naţională a Guineei Ecuatoriale, pentru că această ţară şi-a câştigat independenţa faţă de Spania la 12 octombrie 1960.

Tot în 12 octombrie 1810, are loc un alt eveniment, ce se desfăşoară de atunci în fiecare an în Munchen, aţi ghicit (sau nu) şi anume primul Oktoberfest, ce a fost sărbătorit atunci în onoarea căsătoriei prinţului Ludwig de Bavaria cu prinţesa Therese von Sachsen-Ludwighausen.

În 12 octombrie 1823, un scoţian, mai precis Charles MacIntosh (nu stim daca are vreo legatura cu actualul deţinător al companiei renumite pentru laptop-urile şi p.c.-urile sale) vinde primele pelerine de ploaie, lucru de altfel foarte util în insula cam ploioasă numită şi Marea Britanie.

În 12 octombrie 1910, e descoperit de arheologi, în catedrala din Aachen (Germania) sarcofagul ce conţinea rămăşiţele pământeşti ale împăratului Otto al III-lea (980-1002), împărat al Sfântului Imperiu Roman de origine germană.

În 12 octombrie 1925, e inaugurată Universitatea din oraşul mexican Guadalajara.

În 12 octombrie 1964, sovieticii lansează în spaţiu capsula spaţială Voskhod I, care a fost prima capsulă spaţială ce putea transporta trei persoane, faţă de doar una cum putea transporta capsula tip Vostok cu care zburase şi Iuri Gagarin.

În 12 octombrie 1968, s-au deschis Jocurile Olimpice de Vară din Mexico City (a XIX-a ediţie a jocurilor olimpice moderne), ediţie la care România a câştigat 15 medalii olimpice (4 de aur, 6 de argint şi 5 de bronz).

Toamna oradeană literară- 2- Ziua Municipiului Oradea

Municipalitatea a sărbătorit  în 12 octombrie, Ziua Municipiului Oradea. Cu această ocazie, în sala „Traian Moşoiu" a Primăriei a avut loc o şedinţă festivă a Consiliului Local, la care au participat consilierii locali, conducerea Primăriei, precum şi numeroşi invitaţi.
În deschiderea evenimentului, primarul Ilie Bolojan a vorbit despre semnificaţia Zilei Oradiei: „Ziua de 12 octombrie este o zi în care ne gândim cu recunoştinţă la cei care au făcut ceva pentru acest oraş, de la care învăţăm şi azi lecţii de istorie. Ne gândim cu recunoştinţă la faptele regelui Ferdinand sau ale prim-ministrului Ionel Brătianu. Oamenii care au realizat proiecte importante vor rămâne mereu în istoria comunităţii, prin curajul lor de a lua decizii corecte pentru comunitatea lor şi prin responsabilitatea pe care şi-au asumat-o". Despre însemnătatea zilei de 12 octombrie au mai vorbit d-na Cornelia Românaşu, muzeograf la Casa Memorială Aurel Lazăr şi conf. univ. dr. Gabriel Moisa, de la Universitatea Oradea.



 Biblioteca județeană ”Gheorghe Șincai ” din Oradea a fost implicată în mai multe activități care s-au desfășurat pe parcursul zilei:



Pot fi trecute în revistă imagini de arhiva din timpul  construcției Teatrului de Stat, a clădirii Primăriei,se pot vedea poduri peste Crișul Repede ce mai există doar în memoria peliculei fotografice precum  și alte imagini.

  Împreună cu Asociaţia Kiwanis Oradea, Biblioteca este partener şi donator de carte pentru proiectul de lectură stradală "Hai citeşte cu mine!", iniţiat de elevi de la Colegiul Naţional "E. Gojdu". Acesta s-a desfăşurat , între orele 14.00-15.00, în faţa Librăriei Humanitas, de pe strada Republicii. Câţiva elevi de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, coordonaţi de profesoarele Dana Puşcaşiu şi Carmen Polman, s-au adunat în faţa librăriei Humanitas şi au citit, împreună cu trecătorii, pasaje din cărţi. Organizatorii şi-au propus ca astfel să încurajeze tinerii să citească.
Evenimentul a făcut parte din proiectul „Împreună sărbătorim excelenţa
”.

11 octombrie 2010

Cărțile ferestre în ziduri- la final

La finele lunii aprilie, în săptămâna bibliotecilor, deputatul Sorin Ioan Roman a demarat o campanie de strângere de carte pentru bibliotecile comunale din localităţile Colegiului Uninominal nr. 6 (Salonta-Tinca).
Proiectul se numea Cartile ferestre in ziduri , iar Biblioteca Judeţeana "Gheorghe Şincai" din Oradea a fost partener, oferind asistență de specialitate în sortarea  și pregătirea cărților pentru destinatari. 



Săptămâna trecută, a avut loc livrarea , joi fiind transportate cărţile pentru comunele Mădăras, Sânnicolau Român, Toboliu, Nojorid, Gepiu, Cefa, în vreme ce vineri au fost predate cărţile bibliotecilor din Ciumeghiu, Avram Iancu, Batăr, Tulca, Tinca, Salonta.
Comunele care au beneficiat de cele mai multe volume au fost Gepiu şi Toboliu, comune ce nu au încă bibliotecă comunală. Acestea au primit peste 500 de volume şi asigurări din partea conducerii Bibliotecii Judeţene că vor avea tot sprijinul instituţiei pentru realizarea unei biblioteci comunale. Celelalte biblioteci comunale au primit peste 100 de volume în limba română şi aproximativ 50 în maghiară (la comunele cu etnici maghiari) singura bibliotecă comunală care nu a primit donaţii fiind cea din Girişu de Criş, unde biblioteca comunală nu mai este funcţională de puţin timp după o hotărâre a Consiliului Local.

 Sorin Roman  a declarat "Mă bucur că pot face ceva pentru comunitatea pe care o reprezint, dar sper ca acest mic pas al meu să fie începutul unui marş colectiv şi cei care au posibilităţi materiale să conştientizeze importanţa culturii şi să vină în sprijinul bibliotecilor comunale. Ţin să mulţumesc celor care au donat cărţi în cadrul acestei campanii. Sper ca această acţiune să constituie un început de drum şi să vedem tot mai mulţi oameni sprijinind cultura, sper să conştientizăm că una dintre cele mai mari probleme ale unei perioade de criză este abandonarea culturii, să depăşim momentul şi să contribuim la reglarea acestui aspect".

Preluat din ziarul Crisana

Toamna oradeana literara -1

In cadrul Toamnei oradene saptamana trecuta s-a desfasurat a II-a editie a Maratonului cartii de limba maghiara, de data aceasta in restaurantul Queen's. In fata numerosilor spectatori s-au prezentat editori oradene, dar si de peste hotare, cu cele mai noi editii.



A Várad folyóirat, a Mákvirág valamint az Europrint kiadók által szervezett Könyvmaratonon

a szervezők, Both Abigél és Szűcs László újságirók, felhivták a figyelmet a váradi könyvkiadás fontosságára, s egyben rámutattak arra is, hogy Nagyváradon ebből a szempontból nem jó a helyzet: kevesen foglalkoznak főállásban könyvkiadással.

Kezdésként Tóth Ágnes költőnő frissen megjelent gyermek verseskötetéből zenésitett meg egy párat Trifán László és Kinda Péter, nagy sikert aratva a szép számmal megjelent gyereksereg körében. Zsoldos Eszter verses kötetét Both Abigél mutatta be, majd Kinde Annamária új könyvéből a szerző és Simon Judit újságirónő adtak elő részleteket. Érdekesnek igérkezett a Váradról elszármazott, de városához hű Balázs D. Attila, Budapesten élő újságiró, múltszázad eleji képeslapokból összeállitott, saját szerkesztésű naptárjainak bemutatója. A Péter I. Zoltán helytörténésszel való beszélgetés során kiderült, hogy a sikeres Erdély Anno, Anno és Most cimű naptárak után jövőre a Partiumról is megjelenik egy összeállitás.

Derzsi Ákos könyvkiadó az Erdélyi magyar nyelvföldrajz cimű kiadványt ismertette. A neves váradi költővel, Gittai Istvánnal Sóhajobeliszk cimmel megjelent 19-ik verseskötetéről Szűcs László folytatott igen derűs és jókedélyű beszélgetést, a költő új verseiből olvasott fel sajátos stilusában. Ezután Emődi Tamás a siteri templomról tartott vetitett képes ismertetőt, majd Szilágyi Aladár a Veriták vándorai cimű kisregényét mutatták be. A rendezvény befejezéseként érdeklődést váltott ki Péter I. Zoltán Magam szeretem, ha szeretlek cimű új könyve is, melyben Ady Endre ötvenöt! szerelmi történetét dolgozta fel és meséli el olvasmányosan.

Záróakkordként a II. Könyvmaraton tombolasorsolásán a budapesti Bookline internetes könyváruház által adományozott szép albumok kerülhettek azon szerencsés nyertesek birtokába, akik vásároltak is az idei könyvvásár újdonságaiból.

9 octombrie 2010

Clubul de lectură...

În ultimele săptămâni pe canalul HBO rulează un film simpatic, Clubul de lectură Jane Austen. 
Fiind în legătură cu o scriitoare cunoscută şi apreciată mi-a atras atenţia şi m-am întrebat de ce nu putem şi noi în biblioteci organiza astfel de minicluburi de lectură pentru adulţi.
Cu copiii lucrăm relativ uşor , ei vin, sunt entuziaşti, ne molipsesc cu zâmbetul şi optimismul lor. Adulţii vin şi pleacă rapid din bibliotecă după ce şi-au găsit cărţile şi le-au împrumutat. Poate câteodată ar împărtăşi din impresiile lăsate de lecturi dar nu au cu cine.

Modul de organizare a clubului era următorul.Tot grupul citeşte fiecare volum al autorului. La fiecare 2 săptămâni se discută un volum , fiecare asumându-şi să prezinte un titlu ales la început .Toată lumea participă la discuţii, fiecare e liber să prezinte volumul aşa cum l-a perceput iar ceilalţi aduc punctele lor de vedere.

Se pretează orice gen literar, selecţia putând fi făcută pe gen sau pe autor.Se pot alege atâtea titluri câţi participanţi sunt în aşa fel încât fiecare să prezinte o carte.Fiecare îşi alege titlul pe care să îl prezinte sau se alege alt mod de repartizare, chiar prin tragere la sorţi .
Bibliotecarul poate face parte din grupul de lectură  sau îl poate găzdui.
Se poate organiza chiar electronic- pe reţele de socializare gen facebook sau în grupuri yahoo.

Eu mi-aş dori, acum toamna, să fac parte din clubul de lectură  Henriette Yvonne Sthal .
Mai este cineva interesat? Aveţi alte propuneri?


8 octombrie 2010

"Şcoala Ardeleană”. Itinerariu cultural.


Pe urmele „corifeilor”, 2 clase de liceu de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, au avut ocazia să îşi reîmprospăteze cunoştiinţele referitoare la mişcarea culturală intitulată „Şcoala Ardeleană”. Intinerariul a început cu vizitarea expoziţiei amenajate pe holul etajului al bibliotecii noastre, urmat apoi de o prezentare powerpoint despre subiectul propus. Dacă prima parte a acestui itinerariu s-a desfăşurat pe „coordonate vizuale” (afişe şi tipărituri ale iluminiştilor transilvăneni), ce-a de-a doua parte, a încercat să fixeze şi să familiarizeze elevii cu elementele costitutive ale mişcării culturale româneşti: iluminism, şcoală, naţiune. Pe aceste trei cuvinte-cheie, întâlnirea cu elevii Liceului „Aurel Lazăr”, s-a dovedit a fi una de bun augur, elevii fiind antrenaţi într-un dialog care, credem că le-a deschis o altă perspectivă asupra acestei mişcări culturale. La finalul întâlnirii, elevii s-au putut bucura de vederea a două cărţi bisericeşti scrise în alfabet chirilic, care, pentru ei, a fost elementul cel mai spectaculos. Surprinzătoare sau nu pentru mulţi dintre ei, discuţia pe marginea unui subiect cultural a aprins în sufletele elevilor o „lumină” care, sperăm, să îi călăuzească spre o continuă cunoaştere a valorilor culturale şi spirituale naţiunii române.



Silviu Sana 08 octombrie 2010


5 octombrie 2010

Cartea si biblioteca- la Nojorid

Biblioteca Nojorid are de anul trecut parteneriate educaționale cu școlile din comună.
In data de 27.09.2010 au venit în vizită la bibliotecă elevii clasei a VII-a, impreună cu d-na director, prof. Melinda Tanasecu de la Școala cu clasele I-VIII Leș. Au fost prezenți un număr de 19 elevi.

D-na prof. Melinda Tanase a susținut cele două ore de limba română din orar în sala de lectură a bibliotecii, având ca titlu de lecție Cartea si biblioteca. Copiii au ascultat cu interes cele relatate de d-na profesor, și au pus întrebări despre munca de bibliotecar, despre ordonarea cărților in bibliotecă, eliberarea acestora si completarea fiselor de lectură.
Le-am răspuns cu răbdare ce inseamnă activitatea într-o biblioteca și le-am vorbit despe importanța lecturii în procesul educativ și în formarea culturii generale personale.

Tuturor elevilor li s-a întocmit fișă de lectură, acestia imprumutand cărți, care nu există in biblioteca Scolii cu clasele I-VIII Les, si manifestand un deosebit interes fata de autorii metionati de d-na profesor.
Bibliotecar, Maria Crainic

4 octombrie 2010

Clubul curioşilor- club de vacanţă

În cursul verii 2010, biblioteca Iosia a contiunat activităţile de club devenite deja tradiţie.
Părinţii îşi aduceau copii de 6, 7 ani - dimineaţa în filială şi până işi făceau drumurile la magazine sau prin oraş copiii rămâneau în compania cărţilor şi a bibliotecarelor.

Deja obişnuitele cluburi de lectură au fost completate cu  un nou joc puzzle nou   mini-patience-puzzle- primit donaţie; din cărţi de joc , au construit machetele Colosseumului şi a Turnului Eiffel. In carti au cautat şi alte cladiri care se pretează la astfel de construcţii. Ore întregi au stat pe jos, pe mochetă,  construind ...
In afara activităţilor copiii şi-au impărtăşit  impresiile de vacanţă. Cum s-au întors  din Grecia (Vanessa şi Alex ) au venit să povestească aventurile pe acele meleaguri, Adrian  şi Dumitra au fost în Spania au  venit să se laude cu ce au învăţat: cuvinte în spaniolă, obiceiuri şi locuri interesante pe care le-au văzut.
Unii copii   au imortalizat- impresiile de vacanţă  în desene  montate în expoziţii.

Copii care au schimbat ciclul primar cu cel gimnazial, au venit să se sfătuiască şi să îşi exprime temerile relativ la noile clase în care vor intra în septembrie.

Clubul curioşilor a căutat să răspundă la multe din întrebările pe care copii şi le pun .  Au căutat pe net Madagascarul ( curiozitatea le-a fost stârnită de desenul animat cu acelaşi nume)
Alte zone geografice pe care desenele animate le-au adus în atenţia lor au fost căutate şi discutate în cărţi şi pe net.
Au mai căutat pe net imagini ale locurilor vizitate şi cu această ocazie le-au prezentat şi bibliotecarelor şi celorlalţi copii prezenţi.
Singurul calculator din bibliotecă a fost foarte solicitat această vară.

10 copii se pegătesc pentru maratonul lecturii , concursul secţiei de copii.

Cei mai activi copii  au fost premiaţi cu ursuleţi panda de pluş  .
Cititorii lui Harry Potter au fost premiaţi cu câte o insignă.(foto)

Noi bibliotecarele din Ioşia suntem şi prietene şi sfătuitoare pentru toţi copiii din cartier.Acum a venit toamna şi reluăm parteneriatele cu toate şcolile şi grădiniţele din zonă.La noi nu există momente de inactivitate.

1 octombrie 2010

Recomandari pentru weekend

Ne așteaptă un sfârșit de săptămână ploios . 
Vă recomandăm un site cu poze de cărți în diferite ipostaze.
Vă urăm lectură plăcută !


Raftul de cărți-   Site recomandat de Terezia Kerekes.

O ORĂ DE ROMÂNĂ LA BIBLIOTECĂ

   În epoca actuală, în care cartea e înlocuită tot mai mult de filmele de la televizor sau cele de pe CD/DVD-uri sau de computere, lectura rămâne pentru majoritatea contemporanilor noştri de o însemnătate secundară.

Copilul are nevoie de un ghid care să-l ajute să păşească în lumea mirifică a cărţilor. Lectura, organizată şi îndrumată cu pricepere şi perseverenţă, creează copiilor interesul, obişnuinţa şi pasiunea pentru literatură.

Cei 8 elevi adin clasa aVI-a de la S08 Mădăras au fost îndrumaţi să descopere universul bibliotecii. În acest scop ei au organizat împreună cu profesoara lor Hanga Nicoleta o oră de română în bibliotecă.
Pentru început le-am dat copiilor posibilitatea să ne spună ce înseamnă pentru ei o bibliotecă, apoi le-am dat eu câteva definiţii ale bibliotecii:

- Biblioteca este „o colecţie de cărţi, periodice şi alte documente grafice şi audio vizuale, cât şi serviciile unui personal capabil să dezvăluie şi să pună la dispoziţie aceste materiale, în scopul satisfacerii necesităţilor de informare, editare şi recreere a cititorilor săi.” (IFLA)
- Biblioteca este un centru de informare, învăţare, divertisment (desfăşoară diferite activităţi de animaţie culturală: ateliere de lucru – am colorat desene de primăvară, de Paşti, am cofecţionat podoabe de Crăciun, de Paşti; vara am organizat Clubul de lectură pentru copii; vizite la casa lui T. Neş etc. Unii dintre ei au participat la aceste activităţi.)
- Biblioteca îi face pe oameni mai ştiutori, mai educaţi, mai buni cetăţeni.
Cărţile ascund între coperţile lor o mulţime de informaţii pe care noi nu le putem descoperi decât prin citirea lor.





Activităţile desfăşurate în bibliotecă au avut ca scop orientarea în spaţiul bibliotecii, informarea cu privire la fondul de carte existent, organizarea pe domenii (copiii au citit de pe raft domeniile: literatură română, literatură universală, geografie, istorie, matematică, fizică etc.), aşezarea la raft ( le-am spus că este în ordine alfabetică după numele autorului), înregistrarea cărţilor (le-am arătat registrul inventar, fişa cărţii, fişa de lectură), şi activităţi care solicitau implicarea directă a copiilor, activităţi prin care să-l apropiem pe copil de carte ca de un obiect special.

Un exerciţiu util a fost cel de sortare a cărţilor. Pe o masă am pus mai multe tipuri de cărţi: de poveşti, de poezii, atlase geografice sau cu animale, dicţionare, ziare şi reviste. În prima etapă copiii au trebuit să separe cărţile de periodice, iar apoi să sorteze cărţile după tipul lor: cele care sunt cărţi de poveşti, de poezii, albume, dicţionare etc.

Micii cititori au avut ocazia să observe diversitatea informaţiei pe care o oferă cărţile. Tot acum au avut posibilitatea să afle cât mai multe despre alcătuirea cărţii şi despre informaţiile găsite pe pagina de titlu. Le-am spus că o carte are părţi exterioare (coperţi, supracopertă, cotor) şi părţi interioare (foi liminare - înaintea foii de titlu, foaia de titlu, conţinutul, prefaţa, postfaţa, tabel cronologic, cuprins). Am descoperit împreună informaţiile găsite pe pagina de titlu: autor, titlu, editură, an, loc de apariţie. D-na profesoară le-a reamintit că dacă nu găsim o informaţie pe pagina de titlu o putem găsi în caseta de la sfârşitul cărţii şi că pe ultima copertă a unor romane se găseşte uneori o mică povestire a acţiunii romanului.

Un alt exerciţiu a fost cel de căutare la raft. Fiecărui copil i s-au dat 2-3 autori şi titlul cărţilor pe care trebuia să le găsească sau să caute o carte dintr-un domeniu dat. Acum şi-au dat seama de ce e necesar să avem o bună organizare a fondului de carte, atât pe domenii cât şi aşezarea la raft în ordine alfabetică.

S-au descurcat bine la aceste exerciţii deoarece aproape toţi erau utilizatori ai bibliotecii.

La final, fiecare şi-a prezentat coperta pe care a desenat-o pentru cartea lui imaginară (aceasta a fost tema de casă pe care au avut-o pentru ora de română).

Le-am propus să aducă lucrările pentru a face o expoziţie cu ele în bibliotecă (unele lucrări nu erau terminate şi nu am putut face expoziţia pe loc).

Biblioteca Comunală Mădăras Bibliotecar,
23 septembrie 2010 MARINELA ARISTAN

Șezătoare în postul mare

  Ieri 18 aprilie 2023 a avut loc ultima ediție din aprilie a Șezătorii de la bibliotecă. In luna aprilie am avut trei întâlniri în care împ...

Wikipedia

Rezultatele căutării