31 martie 2011

America - arta, sport, diverse

Vineri 25 martie
Programul se termina in jur de ora 16 azi.
Suntem pregatiti sa incercam bazinul olimpic al bazei sportive dar aceasta nu se deschide decat la ora 17. In drum trecem pe langa Muzeul de arta Krannert care poate fi vizitat gratuit.

Intram si prima sala in care nimerim e o mica pinacoteca   donata de o familie americana Kinkead cu pictura clasica europeana si nu orice- un Rembrandt, un Gauguin si ce imi place mie cel mai mult un Pissaro - Pont Neuf.

Alta incapere alt stil – Speaker project – din materiale gasite – de exemplu panouri de semne de circulatie, scanduri de lemn, conuri de semnalizare, artistul Juan Angel Chávez a creat o sculptura uriasa numita Speaker Box pe care oricine e invitat sa o incerce cu tot felul de sunete.
In alte sali ne intalnim cu alte culturi- africana, engleza si americana , si chinezeasca.
Un poem chinezesc ne atrage atentia :

Intram intr-o sala cu peretii negri pe care cineva a desenat cu creta tot felul de chestii- banuim ca la diferite intervale de timp peretii sunt curatati si o noua opera de arta va lua viata.

De la arta la sport nu este decat o alee pe care o parcurgem rapid.
ARC e plin de oameni. Sunt sali de baschet, de Squash, in sala de antrenament pentru lupte sau yoga cineva isi exerseaza pozitiile de kata, bazin olimpic, sauna, sute de metri cu aparate de forta sau de fitness. Pentru studentii din campus este gratuit.

Remarcam ca sunt multi tineri de diferite rase, predomina chinezii zilele astea, probabil sunt studenti si nu au plecat pe la casele lor in scurta vacanta de primavara. E liniste, peste tot, noi cred ca suntem cei mai veseli si galagiosi.

Sambata 26 martie 2011

Azi am vizitat biblioteca Arthur care serveste comunitatea Amish, am vizitat o casa Amish si am luat masa de pranz intr-o alta casa Amish.


Grupului nostru i s-a alaturat un un grup de americani- 4 din Iowa si 2 din Minessota in timpul vizitei si al mesei. Am profitat de vecinatatea la masa sa discutam.  Erau in excursie prin tara, si de la pranzul Amish mergeau la o licitatie in Arthur.
I-am intrebat ce cauta sa cumpere- au zis ca orice- nu se stie. O licitatie insemna multa distractie si poti pleca de acolo cu mobila, sau un animal sau orice altceva. Ma gandesc la stilurile diferite pe care le avem noi fata de ei in a aprecia distractia .

Domnul in varsta din fata mea, cred ca avea un inceput de parkinson , si parca era deprins din filmele western vechi- acolo putea intruchipa personajul batranelului simpatic care mesteca guma, e intelept, are fata ridata ca o scoarta de copac si vorbeste fara sa spuna in intregime cuvintele.

Imi povestea ca a a lucrat ca electrician in multe firme si companii, era de mult pensionat, pasionat de lectura ca si fiica lui, banuiesc, care statea langa el. Tot grupul a fost uimit cand a aflat ca suntem bibliotecari .Toti aveau biblioteci in localitatile din care proveneau. Doamna de vis a vis adora cartile nonfictiune si adora sa stea ore intregi in librarii. E o cumparatoare de carti si nu doreste sa citeasca carti in care nu exista date reale.
Impartasim cu ei doi impresii din vizita casei Amish. Cel mai greu pare ca inghitim si noi si ei chestia cu educatia copiilor care se termina dupa clasa a opta. Scoala din localitate are 2 sali de clasa intr-o sala sunt clasele 1-4 in cealalta clasele 5-8.

In ambele familii vizitate era cate o fata de 14 ani, ceea ce insemna ca au terminat cu educatia.
In prima familie tanara fata spunea ca de acum o sa faca babysitting pentru copii din familiile care o vor solicita, va mai ajuta pe unii si pe altii la munca si va lucra in propria gospodarie.
In a doua familie , tanara se uita cu ochii mari cand povestim ca am ajuns in America plutind intr-un avion deasupra Groenlandei acoperite de gheata, ca am zburat deasupra norilor care pluteau pufosi dusi de vant mult sub noi. Nu va avea niciodata astfel de experiente daca nu va parasi comunitatea in care a crescut.

Pe de alta parte se pare ca viata lor ofera un anumt fel de pace si acceptare pe care noi in valtoarea vietilor noastre nu o putem experimenta.

Cine ştie mai multe- Biblioteca Colegiului Octavian Goga din Marghita

“Un popor fără cultură e uşor de manipulat” spunea Immanuel Kant. Dar la fel este cu orice popor care are o cultură şi nu o cunoaşte. Şi pentru că “fiecare epocă stă pe umerii vremurilor trecute” (M.
Eminescu), a-ţi cunoaşte înaintaşii şi faptele lor devine o necesitate.

Legat de aceasta, în perioada 23- 25 martie în cadrul Colegiului Naţional “O. Goga”, Marghita s-a desfăşurat un concurs cultural sub titlul “Cine ştie mai multe despre Marghita?”. Avându-i ca realizatori pe prof. Meda Vlaicu, prof. Zenovia Mihuc şi bibliotecar Elisabeta Stan
Activitatea a urmărit în primul rând creşterea nivelului de informare a tinerilor cu privire la tradiţia, istoria, arta, într-un cuvânt, cultura oraşului nostru. La concurs au participat cinci echipe a câte patru elevi ( XA, XB, XC, XIA) şi profesorii lor coordonatori, diriginţii claselor.
Jurizarea a fost asigurată de un grup de profesori ai colegiului avându-l ca preşedinte pe dir.prof. Sas
Marcel Emil. Astfel, pentru o mai bună cunoaştere a trecutului municipiului Marghita, o aşezare urbană din nordul judeţului Bihor cu o populaţie de o mare diversitate culturală, de naţionalitate şi confesională cuprinzând aproximativ 17 000 de locuitori, de o mare importanţă economică în judeţul nostru, li s-a propus elevilor participanţi o temă de cercetare – Marghita interbelică.
Utilizând documente aflate la biblioteca orăşenească, la biblioteca colegiului sau culegând informaţii de la persoane vârstnice care încă locuiesc în Marghita şi în împrejurimile ei, elevii au reuşit să-şi formeze un important bagaj de cunoştinţe despre trecutul zonei dar şi să-şi dezvolte abilităţi şi deprinderi de relaţionare socială. După o perioadă de cercetare şi documentare elaborată a elevilor a început şi competiţia care s-a întins pe o perioadă de două zile. În prima zi de concurs echipajele au prezentat în faţa juriului informaţiile culese, fiecare abordând un domeniu specific de cercetare: educaţie, oameni celebri, cultură, administraţie, politică.

 Rezultatele au fost excelente având în vedere diversitatea şi ineditul informaţiilor culese dar şi a diversităţii şi a creativităţii de care au dat dovadă copiii în ceea ce priveşte modalitatea de prezentare (scenete, interviuri, prezenare în power- point). La sfârşitul zilei juriul a făcut o departajare dificilă şi strânsă ca punctaj, echipele fiind sensibil egale ca valoare. A doua zi a concursului a adus în atenţia juriului dar şi a multor elevi susţinători din clasele participante un concurs de întrebări prezentat într-un mod special, plin de vitalitate şi umor de prof. Cristian Chirobocea.  Şi aici echipajele au avut ocazia să-şi testeze cunoştinţele în domeniile mai sus amintite iar participanţii să primească informaţii utile. Departajarea a fost la fel de dificilă şi acum fiind nevoie de întrebări de baraj. La final echipa clasei a X-a B (Deac Florina, Hava Marina, Chichineşdi Manuela, Oros Mihaela) a fost desemnată câştigătoare. S-au acordat premii şi diplome de participare.
 Noi ne cunoaştem istoria
A fost mai mult decât interesant, aproape emoţionant să descoperim lucruri, oameni, locuri vechi de o noutate spirituală şi sufletească pentru noi. Constituirea şcolilor, clădirile vechi, locuri pline de nostalgie azi, oameni importanţi – patroni spirituali azi, activităţi şi obiceiuri moştenite până acum sau pierdute, toate acestea ne-au îmbogăţit. Dar cred ca un beneficiu şi mai mare a fost gustul comuniunii şi al relaţionării – profesori, elevi, colegi, prieteni. Şi-au mai adus contribuţia într-un fel sau altul profesorii Tatiana Voicu, Livia Moisa, Stan Gheorghe, Pop Claudia, Rodica Ursan, Margareta Pop (dir. educativ), Simona Sarca (dir. adj.), Liliana Bodor, Cristian Bota, Cristi Costelaş.

 Ne dorim ca acesta să fie doar începutul activităţii şi vrem să continuăm la anul cu o altă perioadă de cunoscut pentru că nu vrem să uităm: un popor poate “pieri din lipsă de cunoştinţă” ( Osea 4,6- Biblia). (Cristian Bota)

 prof. Zenovia Mihuc

29 martie 2011

Cafenea ANBPR zona de vest

Biroul executiv al ANBPR anunta Cafeneaua ANBPR din Zona de Vest care se va desfasura in Bihor in perioada 11-13 aprilie 2011.

Teme abordate:
1. Cum credeţi că ar trebui să vă ajute Asociaţia pe dvs. ca membri?
2. Cum sunteţi dispuşi să vă implicaţi dvs. în activităţile Asociaţiei?
3. Care sunt nevoile de dezvoltare profesională ale membrilor?
4. Comunicarea cu şi între membri

Coordonatori:
Doina Popa, Preşedinte ANBPR;
Florica Pop, Membru în Biroul Executiv al ANBPR,Director Biblioteca Județeană Sălaj;
Silvia Nestorescu, Secretar ANBPR;
Cristina Văileanu, Capacity Building Specialist IREX.

Participă directorii de biblioteci judeţene şi preşedinţii, vicepreşedinţii şi membrii filialelor ANBPR din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare și Sălaj.

Agenda de lucru:

Prezentarea participanţilor şi a vorbitorilor. Obiective, aşteptări şi temeri
Doina Popa, Preşedinte ANBPR

De ce o asociaţie profesională? (Asociaţie vs Sindicat, Asociaţie vs Bibliotecă)
Florica Pop, Membru în Biroul Executiv al ANBPR; Director Biblioteca Județeană Sălaj;
Dezvoltarea organizaţională a ANBPR din perspectivă istorică
Doina Popa, Preşedinte ANBPR;

Dezvoltarea organizaţională a ANBPR din perspectiva finanţatorului
Cristina Văileanu, Capacity Building Specialist, IREX.

Brainstorming privind principalele bariere în dezvoltarea organizaţională
Silvia Nestorescu, Secretar ANBPR.

Nevoia de finanţare la nivelul filialelor vs. nevoia de finanţare la nivel central.
Cristina Văileanu, Capacity Building Specialist, IREX.

Departamentul Operaţional al ANBPR – verigă de comunicare şi centralizare.
Ioana Crihană, Director executiv ANBPR - Departamentul Operaţional.

Pregătirea şi dezvoltarea profesională. Asigurarea spaţiului de pregătire profesională.
Nestorescu, secretar ANBPR

Managementul organizaţional al filialei. Ce ştiu preşedinţii?
 Statutul nou al ANBPR,
 Regulamentul de organizare şi funcţionare şi
 Personalitatea juridică a filialelor
 Codul etic
Florica Pop, Membru în Biroul Executiv al ANBPR; Director Biblioteca Județeană Sălaj;

Managementul organizaţional al filialei - continuare
• Înscrierea şi evidenţa membrilor ,
• Evidenţa situaţiei financiare
• Relaţia filialelor cu Asociaţia,
• Evidenţa situaţiei financiare .
• Corelarea obiectivelor filialelor cu cele ale ANBPR.

Silvia Nestorescu, secretar ANBPR
Aplicaţie practică – schiţa planului de activitate al filiale
Cristina Vaileanu, Capacity Building Specialist IREX
Comunicarea şi schimbul de bune practici în asociaţie
• Instrumente de comunicare în asociaţie (buletinul informativ, blogul, forumul site-ul ANBPR, twitter, facebook
• Colectarea şi diseminarea bunelor practice (Fişa de prezentare a exemplelor de bune practici )
Ioana Crihană, Director executiv ANBPR - Departamentul Operaţional.

Presedinte filiala ANBPR Bihor, Delia Pantea

28 martie 2011

Prima saptamana in America- I

De o saptamana suntem in America, 15  români, intr-un program international de pregatire a bibliotecarilor condus de  Centrul Mortenson al Universitatii din Illinois. Acesta este localizat in Champaign, Urbana.

Impresiile primei saptamani sunt legate de vizitele facute in cateva din  Bibliotecile Universitatii Illinois- Biblioteca pentru Studenti (Undergraduate Library),  Biblioteca facultatii de matematica, Biblioteca facultatii de comunicare, Biblioteca facultatii de agricultura, Biblioteca centrala a Universitatii (Main Library).






O caracteristica comuna vizibila a acestora este de a oferi un confort cat mai mare studentilor din campus. Salile de lectura sunt uriase se intind pe cate un nivel intreg birouri clasice alterneaza cu masute joase inconjurate de fotolii si canapele.
In Undergraduate library care coboara 2 nivele sub nivelul solului cel mai de jos  dintre nivele este pentru studiu exclusiv, nu este voie sa se vorbeasca sa se faca galagie, iar la nivelul 1 sunt  permise intalnirile si dezbaterile in grupuri.
 Mobilierul nu este din cel mai modern - fotoliile, canapelele, mesele de studiu poarta amprenta anilor multi de folosinta dar este inca foarte confortabil, il incercam si noi in sesiunile noastre de lucru. La biblioteca Facultatii de matematica- una din primele cladiri din campus mai sunt in uz vechile stampile de termen, care la noi in Romania de mult ar fi exponate de muzeu.

Paula Kaufman Decanul Bibliotecilor ne-a povestit ca bibliotecile universitatii, biblioteci specializate pe cercetare,  sunt intr-o continua refolmulare in ultimii ani, din cauza crizei economice si a retragerii treptate a sustinerii invatamantului de catre stat. Daca la inceput pentru 1 dolar platit de un student statul contribuia cu inca 12, acum acelasi raport este de  l la 0.87 centi.
In  conceptia doamnei Kaufman succesul in lumea in care traim inseamna transformari radicale. Notiunea de schimbare implica puterea de  adaptare si mai mult  anticipare si pozitie de lider al schimbarii.
Punctele esentiale pe care s-a lucrat si inca se lucreaza pentru a avea succes, sunt:
  1. Servicii- cat mai moderne /continut - digitizat si daca se poate multifatetat /acces -cat mai larg .
  2. Schimbarea personalului.
  3. Construirea de relatii pentru promovarea bibliotecii .
  4. Curajul de a face schimbari.
  5. Ca principiu- fara idei preconcepute.

24 martie 2011

Scrisori de la Londra (III)


În cel de-al unsprezecelea eseu (Doamna Thatcher îşi aminteşte), Julian Barnes (foto dreapta) prezintă cu umor, sarcasm şi cât se poate de critic cartea de memorii a fostului prim-ministru britanic (Margaret Thatcher a fost prim-ministru în perioada 1979 - 1990). Această carte de memorii nu ilustrează viaţa şi nici măcar toată cariera politică a fostei "Doamne de fier", ci doar anii cât a fost "locatara căsuţei" din Downing Street 10 (sediul prim-ministrului britanic de mai bine de 200 de ani). În cartea Margaret Thatcher: anii din Downing street, "Doamna de fier" relatează într-un mod total "subiectiv", ce i se par ei a fi marile realizări ale îndelungii sale şederi în funcţia de prim-ministru a "perfidului" Albion. Dar, după cum spune J.P. Barnes, aceasta nu e o "carte" în sensul normal al cuvântului, pentru că arareori politicienii spun ce gândesc, iar ce vor să spună cu adevărat se enunţă cu ajutorul altor oameni. Totuşi, e o carte autentică tocmai prin "pompozitatea ei publică, prin discursurile şi documentele ei regurgitate, prin prescurtările ei umflate". "Doamna de fier" se percepe pe sine, în cartea ei de memorii, ca fiind cel mai "respectat" şi "fetişizat" dintre premierii moderni ai Marii Britanii. În realitate, ea a fost detestată personal şi politic de britanici, căci personalitatea ei, percepută de opinia publică - "dominantă, meschină, intrigantă, indiferentă" - i-a inspirat şi "infectat" politica. Ea îi dispreţuia deopotrivă pe laburişti, conservatorii moderaţi, liberal-democraţi şi chiar şi pe conservatorii cu funcţii importante în partid. În sfârşit, cartea "Doamnei de fier" e autentică şi prin colosala vanitate pe care o emană. În cei aproape 12 ani de guvernare, alura doamnei Thatcher a trecut de la cea prim-ministerială, trecând prin cea prezidenţială şi ajungând la una regală, evoluţie ce transpare atât în exprimarea, cât şi-n vestimentaţia "Doamnei de fier".


În cel de-al doisprezecelea eseu (Campionatul Mondial de Şah: CDF), autorul ne relatează cum, în anul 1993, şahistul englez Nigel Short, a jucat pentru titlul mondial al "Professional Chess Asociation", cu şahistul rus Gary Kasparov. Această "asociaţie" fusese inventată special pentru cei doi şahişti, ce refuzaseră să joace pentru titlul mondial la şah al F.I.D.E. (Federation Internationale des Echecs = Federaţia Internaţională de Şah), şi de aceea fuseseră descalificaţi din ea. La sfatul unor "binevoitori" şi "prieteni" plus ceva sponsori, cei doi şahişti au înfiinţat această asociaţie "profesionistă" de şah pentru a-şi disputa titlul mondial, şi a mai câştiga nişte bani în plus pe care nu i-ar fi primit de la F.I.D.E.. În începutul eseului sunt descrişi cei doi şahişti, pentru ca în continuare să fie relatat, destul de detaliat, cum s-a desfăşurat practic acest meci de şah, ce a fost şi televizat de B.B.C.. Nigel Short era în acea perioadă a secolului trecut "un băieţandru de 28 de ani, în costum verde-închis, cu ochelari de savant şi păr tuns scurt", ce lăsa "impresia unui adolescent nesigur şi neliniştit şi vorbea strangulând puţin vocalele, ca unul care a făcut logoterapie". De asemenea, Short lăsa impresia unei persoane contemplative, chibzuite şi precise când vorbea despre şah şi a unui tânăr "în plină pubertate când aborda orice alt subiect". Comportamentul lui Short amintea de o remarcă făcută mai demult, de campionul mondial Emanuel Lasker: "În viaţa de zi cu zi suntem cu toţii nişte neghiobi". În schimb, şahistul rus Gary Kasparov avea la data desfăşurării meciului 30 de ani, vorbea engleza mai bine ca englezul Short, vorbea singur în conferinţele de presă cu o dezinvoltură prezidenţială, răspundea amabil la orice fel de întrebări şi era familiarizat şi cu geopolitica. Kasparov lăsa impresia unui om extrem de inteligent, cultivat şi cosmopolit. Bineînţeles, înaintea şi chiar în timpul acestui meci de titlu mondial, presa britanică l-a "pictat" pe Kasparov în culori cât mai sumbre, făcându-l printre altele "kaghebist sovietic" şi "maimuţă păroasă". Însă aceste acuzaţii, nu l-au ajutat în nici un fel, pe englez să câştige titlul mondial la şah. Desigur, vă veţi întreba ce e cu acea prescurtare din titlul eseului? Ei bine, se pare că şahiştii între ei vorbesc, să zicem "neacademic", uneori. Şi anume Barnes ne spune că, la un moment dat, Short a folosit acronimul CDF la un turneu de şah din Barcelona, când conversa cu un mare maestru american (Yasser Seirawan). Un ziarist englez, mai curios din fire, crezând că e vorba de vreo strategie şahistă celebră, i-a întrebat pe cei doi ce înseamnă CDF. Cei doi maeştri, i-au răspuns într-un glas: "Cursă. Dominare. Fu..." (ultimul cuvânt e puţin cam vulgar şi nu l-am scris complet, lipsind din el trei litere).


În cel de-al treisprezecelea eseu (Fatwa), scriitorul ne povesteşte, cum, la cinci ani (1994) după condamnarea la moarte (1989) de către ayatollahul iranian Khomeini a scriitorului britanic (de origine indiană) Salman Rushdie, guvernul britanic "nu ştie încă" cum să "rezolve" această "problemă". Salman Rushdie a fost condamnat la moarte printr-un decret religios (Fatwa) emis de ayatollahul Khomeini din Iran, pentru că prin cartea sa Versetele satanice (1988) ar fi blasfemiat, jignit şi atacat religia islamică şi pe musulmani. Ayatollahul Khomeini spunea în Fatwa (din 22.II.1989) că Versetele satanice urmăresc "în mod deliberat să desfiinţeze religia în general, islamul şi clerul său în special". Cartea "face parte din strategia Căpcăunilor Lumii de a anihila islamul şi pe musulmani". Bineînţeles, "căpcăunii" sunt puterile occidentale, ce n-au "cică" altceva mai bun de făcut decât să-i "prigonească" pe musulmani şi eventual, să desfiinţeze şi religia islamică. Pentru fundamentaliştii islamici, Versetele satanice nu reprezintă doar o blasfemie izolată, ci una din categoriile de gândire pe care ei caută cu orice preţ să le elimine. De aceea, de la început, iranienii au pus un preţ de un milion de dolari pe capul lui Rushdie, milion ce l-ar fi încasat orice "dreptcredincios" ce ar fi reuşit să-l asasineze. Acest lucru, însă, nu l-au reuşit nici până azi fundamentaliştii islamici, pentru că, din 1989 încoace Rushdie este protejat permanent de serviciile secrete britanice. La începutul, "afacerii", atitudinea oficială britanică a constat aproape întru totul în reacţii de o pasivitate conciliantă. Această atitudine s-a schimbat doar de prin 1993, când la Casa Albă ajunsese preşedinte Bill Clinton şi prim-ministru în Anglia era deja John Major. Astfel, cu ocazia unui discurs în faţa Comisiei pentru drepturile omului a Naţiunilor Unite, Douglas Hogg, secretar de stat la Foreign Office, a calificat fatwa drept "un edict infam şi scandalos", iar Douglas Hurd (şeful Foreign Office), a declarat în Consiliul Europei de la Strasbourg că rămânea "extrem de îngrijorat de faptul că autorităţile iraniene nu au dat curs apelurilor de a repudia incitarea la asasinat". De asemenea, şi Tony Blair a declarat încă din 1994 că îl susţine pe Rushdie "sută la sută", deşi în trecut unii membri ai Partidului Laburist avuseseră probleme cu acest caz. Blair declarase acest fapt însuşi autorului cărţii înainte de a ajunge prim-ministru în 1997: "Ce vreau să vă spun este că nu se poate accepta condamnarea la moarte a cuiva care a scris o carte care nu place altora. De multe secole nu s-a mai întâmplat aşa ceva în ţara asta".


În al paisprezecelea eseu (Broscoiule! Broscoiule! Broscoiule!), autorul ne povesteşte cu un umor, poate, şi mai vizibil decât în restul eseurilor din carte, un episod din istoria complicatelor relaţii franco-britanice, episod survenit în primăvara anului 1994. Şi anume, vineri, 6 mai 1994, după un secol de "visuri, proiecte fantastice, debuturi ratate, accese de entuziasm şi puseuri de paranoia", a fost deschis oficial Tunelul de sub Canalul Mânecii, creând pentru prima oară din perioada glaciară o legătură fixă şi uscată între Marea Britanie şi Franţa. Dar, imediat după deschidere (panglicile "tradiţionale" fuseseră tăiate de Francois Mitterrand şi Elisabeta II), tunelul a fost închis din nou pentru ceva reparaţii şi teste de securitate, fiind operaţional pentru traficul de călători şi marfă doar din 14 noiembrie 1994. Dacă francezii au sărbătorit (cu subvenţii de la stat) cu fast deschiderea tunelului (festivităţi ce au durat nouă zile - concerte ale unor "trupe" pop, serate dansante, un concert al Filarmonicii din Lille), englezii n-au organizat nimic, fiind mai sobri şi neavând bani de "aruncat pe fereastră". De asemenea, unii englezi (20% după unele sondaje), încurajaţi şi de unele tabloide britanice, considerau, dimpotrivă, că deschiderea tunelului e o tragedie pentru Anglia, pentru că, astfel, prin tunel "ţărişoara" lor va fi invadată de câinii, vulpile şi veveriţele turbate din Europa ce abia aşteaptă să-şi înfigă colţii în "delicatele" picioare ale urmaşilor lui Shakespeare. Pentru liniştirea acestor temeri, mass-media engleză a mediatizat sistemele de protecţie (garduri de sârmă şi covoare încărcate electric) ce apără intrarea în tunel. Chiar cu câţiva ani înainte, în 1986, englezii îşi manifestaseră zgomotos şi contondent opoziţia faţă de construirea acestui tunel. Şi anume, când Francois Mitterrand a sosit la Canterbury, pentru a semna împreună cu doamna Thatcher, acordul privind construirea tunelului, Rolls Royce-ul în care se afla a fost "pupat" de un ou şi mulţimea prezentă scanda: "Broscoiule! Broscoiule! Broscoiule! Afară! Afară! Afară!". Ca reacţie la acest fapt, când "Doamna de fier" a mers la Paris într-o vizită oficială, a "reuşit" să fie primul premier britanic din epoca modernă hulit copios pe străzile pariziene. Atitudinii şovine, xenofobe şi atavic-naţionaliste a englezilor faţă de "broscari", francezii i-au răspuns pe un ton glumeţ, elegant, ironic şi spiritual. Tot în 1994, un profesor francez, ce s-a semnat cu pseudonimul Chanteclair, a publicat o gramatică satirică a limbii engleze intitulată Pour en finir avec l'Anglais. În această carte, autorul francez dă o replică dură, ironică, caustică "încrezuţilor" englezi: "Sunt puritani, într-adevăr, sunt pederaşti, fără îndoială, dar să nu uităm că sunt şi beţivi. Prin urmare, explicaţia trebuie să fie că băutura îi ajută să-şi învingă puritanismul în chestiunile sexuale; dar în acelaşi timp, îmbibaţi cu băutură cum sunt, ei nu mai ştiu să-şi aleagă ţinta corectă, ceea ce se soldează cu fecundări născute din greşeală şi cu propăşirea târâş-grăpiş a naţiunii. Q.E.D.".


În ultimul eseu din carte (Stâng-drept, stâng-drept: Tony Blair intră în scenă), Julian Barnes ne arată cum, brusc, fără să vrea poate nici el, Tony Blair ajunge liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, după moartea fostului lider John Smith (un avocat scoţian ce a murit în mai 1994 de infarct la vârsta de 55 de ani). Tony Blair ajunge lider al Partidului Laburist la doar 41 de ani (în 1994), datorită popularităţii de care se bucura în sud-estul Angliei ce e considerat un "fief" electoral al laburiştilor englezi, pentru că acest sud-est englez e dominat de alegătorii ce provin din rândul clasei mijlocii şi al muncitorilor (aici e situată cam 70% din industria britanică). În acelaşi timp, el avea şi o charismă ce l-a ajutat, ca doar în trei ani, să-i facă pe britanici să voteze majoritar cu laburiştii, ce vor câştiga astfel alegerile parlamentare din 2 mai 1997.

Julian Barnes a reuşit prin aceste eseuri, să facă o frescă lucidă a societăţii, politicii şi istoriei britanice în prima jumătate a ultimului deceniu din secolul trecut. Dar, această frescă nu e una plicticoasă, ternă, fadă (cum e considerată în general istoria de neofiţi), ci dimpotrivă e scrisă cu un limbaj plin de umor sănătos, dar nu vulgar, ironic, dar nu jignitor, caustic, dar nu primitiv. De aceea, zic eu, poate ar fi fost interesant ca eseurile ce descriu Marea Britanie să nu se fi oprit la anul 1994, ci să continue ilustrarea evenimentelor şi personajelor din Albion până în zilele noastre. Dacă prin această "mică" descriere a cărţii Scrisori de la Londra, am reuşit să stârnesc interesul oricui s-o citească, înseamnă că discursul meu cvasiexhaustiv şi-a atins scopul.

Bibliotecar, Florin Miheş.

22 martie 2011

ZIUA MONDIALA A APEI

Zona Baile Felix  este brazdata de cursuri de apa de mica importanta, cu izvoare in apropiere, dar la acestea se adauga colectarea apelor provenite din izvoarele termale ,ajungand sa aiba un debit continuu si aproape constant.

Din punct de vedere hidro-geologic ,in zona noastra se cunoaste prezenta unui strat acvifer freatic, dezvoltat in formatiuni cuaternare, si un orizont acvifer de adancime,cantonat in calcarele cretacice.

Apele freatice alimenteaza stratul freatic in urma precipitatiilor atmosferice. Sunt cantonate in depozitele de terasa, sub forma a patru nivele si in depozite deluviale.

Apele de adancime se gasesc in calcarele cretacice si sunt in exclusivitate termale.Datorita importantei lor terapeutice si a problemelor pe care le ridica din punct de vedere genetic,aceste ape au constituit obiectul a numeroase cercetari hidrochimice,radioizotopice si hidrologice.
In perimetrul statiunii, in afara izvorului cu acelasi nume,toate sursele de apa sunt constituite din foraje amplasate fie in incinta statiunii,fie in afara ei.

Izvorul Felix- este situat in lunca paraului Hidisel, chiar in incinta statiunii.Este captat intr-un put cu adancimea de 9m, din anul 1962 s-a renuntat la exploatarea lui.
Forajul Balint- a fost executat in anul 1885, de catre Szigmandy Bella.Sapat la o adancime de 47,17m,forajul a strabatut urmatoarele formatiuni:
-Cuaternar 0,00m-5,86m-
-Panonian-5,86m-42,79m
-Cretacic-42,79m-47m
Forajul Vila nr.4- a fost executat in anul 1959 si se presupune ca avea aproximativ 70m.
Forajul 4003- a fost executat in luna mai a anului 1969 iar capacitatea de debitare maxima variaza intre 80-90l/s.varsta apelor din acest foraj fiind de 24400+_ 600 ani.
Forajul 4011 a fost realizat in anul 1962 si are o adancime de 152,80m si o temperatura de 49,5 grade
Forajul 4012 este actualmente inchis dar la 135m debitul artezian a atins valoarea maxima de 17000mc/zi ,cu o temperatura de 49,5 grade.

Compozitia chimica a apelor termale a fost supusa analizelor inca din 1885.
Izvoarele au o mineralizare care variaza in jur de 1g saruri la litru,o temperatura intre 41-49 grade,un debit de cca 300 litri pe secunda si o radioactivitate de 1,15 UM/litru.

Analize chimice comparative ale apelor termale din sonda Izbuc
Autor Szontagh Szontagh N.Spacu I.B.F. Com Geol ISPIF ISPIFGA

Anul 1885 1887 1925 1951 1960 1966 1969

--------------------------------------------------------------------------------------------

Ca 161,9 166,9 152,1 163,3 153,1 184,0 182,5

Mg 35,1 26,6 28,3 30,6 42,8 27,7 33,3

Na 54,6 22,1 22,3 22,1 22,8 29,0 18,2

K - 7,3 7,2 9,4 15,6 8,8 12,1

NH - - - urme abs urme abs

Fe - 1,5 0,15 0,5 1,7 abs urme

Mn - 0,8 0,09 0,02 abs abs abs

NO3 - - - abs abs 0,0007 0,0004

NO2 - - - abs abs abs abs

SO4 45,3 848,6 287,6 205,7 232,8 296,7 300,3

HCO3 96,1 194,4 189,7 353,8 350,0 385,0 389,9

Cl 24,3 12,2 13,3 15,5 21,3 18,0 16,6

CO2 29,3 11,4 145,4 88,0 88,0 55,0

Dur. Tot. 39,9
Dur. Perm. 16,2
Dur.term. 17,7
Subst. org. 2,5
Miner.tot. 889,8 1012,1 742,4 1135,5 1030,7 1069,6 1002,6

Caracterul chimic general al apelor termale este bicarbonate-sulfat-calcic,slab magnezian,sodice,silicoase,oligometalice si cu un oarecare grad de radioactivitate benefic tratamentelor in cazuri de afectiuni reumatismale ,posttraumatice,ale sistemului nervos central si periferic cat si a altor afectiuni asociate.Alt fapt deosebit de important este ca apele termale au un chimism asemanator cu al apelor provenite din colectarea precipitatiilor.Aceasta observatie sugereaza ,pe de o parte originea vadoasa a apelor termale-indicand in acelasi timp si faptul ca infiltrarea s-a facut i calcare, probabil prin suprafetele carstice ,iar transmiterea lor spre aval nu a schimbat esential compozitia chimica ,ci a generat numai o marire a concentratiei in ioni.

Bibliotecari Tarb Csilla , Vaida Iuliana


Alte poze de arhiva din Baile Felix.







cinematograful din centrul statiunii.



cinematograful langa padure. 













biblioteca 


Fosta cantina - demolata acum.




18 martie 2011

"SĂ NE DEPĂŞIM LIMITELE" - proiect finanţat la Şcoala cu clasele I - VIII Sânmartin

Şcoala cu clasele I – VIII Sânmartin, - prin prof. Bucur Potre în calitate de coordonator proiect şi echipa de proiect formată din: Rădiţă Ioana, Marc Olimpia, Ban Laura, Merge Dumitrela – învăţătoare; Potre Viorel, Pintea Nicolae, Torj Florina – profesori şi Potre Anca – bibliotecar şcolar, - a obţinut finanţarea proiectului „SĂ NE DEPĂŞIM LIMITELE” în valoare de 14.980 lei. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Fundaţiei Centrul Educaţia 2000+, în cadrul proiectului Parteneriat pentru educaţie! Granturi pentru şcoli în dificultate! finanţat de Fundaţia Soros România prin programul Fondul de Urgenţă”
Proiectul „SĂ NE DEPĂŞIM LIMITELE” are în vedere formarea deprinderilor practice prin învăţarea de metode de acordare a primului ajutor; prin folosirea tehnicilor de apilnism (tiroliană, escaladă, caiac, etc.) şi implicarea în acţiunile comunităţii a unui grup de 40 de elevi proveniţi din medii sociale defavorizate (părinţi şomeri, venit minim garantat, etc.)
Acest proiect va fi desfăşurat în parteneriat cu: Primaria Sânmartin, Poliţia Băile Felix, U.P.U. – SMURD Oradea, Serviciul Judeţean SALVAMONT SALVASPEO Bihor; Crucea Roşie Oradea, Universitatea Oradea – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Biblioteca Judeţeană „Gh. Şincai” – filiala Băile Felix; Clubul Sportiv „Felix – Sânmartin”;Clubul Sportiv “Ayki Judo”; Asociaţia Cerhen Speranţa Sânmartin, pe o perioadă de 8 luni, respectiv 1 Martie – 31 Octombrie 2011.
După o pregătire teoretică temeinică cu implicarea Poliţiei Băile Felix, care presupune asimilarea regulilor de circulaţie rutieră, comportamentul pe stradă şi combaterea violenţei, se vor organiza activităţi practice de conduită rutieră împreună cu grupul de elvi.
U.P.U. – SMURD Oradea va asigura materialele informative în vederea educaţiei sanitare şi vor implementa tehnici de salvare în vederea acordării primului ajutor în caz de accidente, în parteneriat cu Crucea Roşie Română – Oradea.
Serviciul Judeţean SALVAMONT SALVASPEO Bihor va susţine implementarea proiectului cu suport teoretic şi va supraveghea şi îndruma desfăşurarea activităţilor de căţărare şi caiac.
Primăria Sânmartin, Universitatea Oradea – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport împreună cu Biblioteca Judeţeană „Gh. Şincai” – filiala Băile Felix se vor ocupa de prezentarea materialelor informative şi de mediatizarea proiectului prin broşuri, pliante, şi în spaţiul virtual – internet.
Cluburile sportive „Felix – Sânmartin”, “Ayki Judo” şi Asociaţia Cerhen Speranţa Sânmartin vor participa prin voluntariat la activităţile practice, în vederea asigurării supravegherii elevilor şi a comunicării cu familiile acestora.
Şcoala cu clasele I – VIII îşi propune amenajarea unui loc în natură, în „sălbăţicia comunei” – în pădurea de la Cordău, unde eleviii din comună să încerce să-şi depăşească limitele fizice şi psihice. Proiectul îşi propune să ofere elevilor un modul complex de activităţi interactive care să cuprindă următoarele teme:
  • Atitudine de supravieţuitor;
  • Deprinderi practice, construcţie de adaposturi, hrană, apă;
  • Orientare în teren, hartă, busolă, Soare, constelaţii, orientare de noapte;
  • Aprinderea focului;
  • Campare;
  • Alpinism,Caiac, coborâri în rapel, sisteme de corzi şi scripeţi pentru traversări, transport oameni şi materiale;
  • Semnale şi semnalizări;
  • Salvamont, SMURD, etc. Cum funcţionează, detalii de contact, efort în sinergie;
  • Prim Ajutor;
  • Echipament, bagaj, transport;
Proiectul va oferi activităţi interactive, proporţia teorie-practică fiind de 25-75 %. Pregătirea teoretică va fi desfăşurată în cadrul bibliotecii, cu ajutorul reprezentanţilor instituţiilor specializate. Vor fi oferite materiale informative tipărite (fluturaşi, broşuri, pliante).
Pachetul de program include:
  • pregătire teoretică şi practică pe temele de mai sus, fără a se rezuma la acestea. Programul de pregătire este non-stop şi lasă doar timp liber (puţin!) pentru masă şi odihnă
  • prezenţa unor consultanţi de specialitate din Salvamont, Poliţie, SMURD, Medicină de Urgenţă
Prin acest proiect Şcoala cu clasele I –VIII Sânmartin va fi mult mai aproape de comunitate oferind sprijin în informarea şi educarea unor copii din comunitatea locală Sânmartin.Odată înfiinţată tabăra, aceasta va reprezenta un punct de reper în viaţa copiilor, adolescenţilor şi a tinerilor din comună, datorită faptului că prin formarea deprinderilor se vor forma adulţi cu încredere în sine care au un bagaj de cunoştinţe bine format care îi va ajuta în situaţiile reale din viaţă .
După perioada de desfăşurare a proiectului, parteneriatele vor continua pe o perioadă nederminată, sprijinite de către conducerea Şcolii coordonatoare Sânmartin. Pe site-ul Şcolii cu clasele I – VIII Sânmartin precum şi pe blog-ul Bibliotecii Judeţene “Gh. Şincai” vom continua să postăm informaţii referitoare la activităţile practicate în “tabăra de supravieţuire”..
Activităţile proiectului vor fi stocate cu ajutorul aparaturii video, vor fi mediatizate cu ajutorul Primăriei Sânmartin (TV, presă, pagina web a şcolii  http://www.scoala-sanmartin.ro/ ; blog-ul bibliotecii judeţene “Gh. Şincai” http://bibliotecibihorene.blogspot.comforumuri ) oferind exemplu de bune practici în comunitate dar şi modele de educaţie, comunicare şi iniţiere/consolidare de relaţii interumane.
Bibl. Anca Potre

Proiectul "Fenomenul Piteşti" la Biblioteca Judeţeană



Ieri, 17 martie, la Biblioteca Judeţeană "Gh. Şincai" Bihor, a avut loc o triplă lansare: volumul monografic "Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate" (ed. a II-a, revăzută şi adăugită), semnat de istoricul orădean Alin Mureşan; documentarul "Demascarea", în regia lui Nicolae Mărgineanu, şi site-ul http://www.fenomenulpitesti.ro/
Gazda manifestării a fost dna. Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene. Au participat istoricii Gabriel Moisa, Corneliu Crăciun şi Alin Mureşan.
Organizatori şi parteneri au fost: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" şi Editura Polirom.
Ce a însemnat Experimentul Piteşti ? A însemnat reeducare prin tortură...a însemnat transformarea victimei în torţionar...a însemnat trădare...a însemnat păstrarea CREDINŢEI!
"Tortură neîntreruptă, blasfemie, umilinţă, prăbuşire sufletească, iertare - acesta este drumul pe care au fost împinşi 600 dintre cei mai buni studenţi români în închisoarea Piteşti între 1949 şi 1951.
Unică prin complexitatea şi caracterul ei macabru, acţiunea îmbina cele mai diverse şi violente metode de tortură fizică cu violentarea psihică şi obligarea victimelor de a se transforma în agresori. 60 de ani mai târziu, victimele vorbesc despre una dintre cele mai inumane acţiuni represive ale modernităţii."
"Sunt lucruri care nu se pot povesti. Nu că sunt jenante, nu că sunt umilitoare, dar te desfiinţezi ca gândire sufletească, ca om. Aveai impresia că e sfârşitul vieţii, al pământului." Gheorghe Stănică
"Dar ca o constatare personală: nu simţeam durere niciodată când mă bătea un prieten. Aveam această intuiţie, că nu primeam lovitura aceea cu ură." Emil Sebeşan
"Şi întrebarea era veşnică: Mai crezi în Dumnezeu? Pentru că acest Dumnezeu era pentru ei opreliştea care nu ne lăsa pe noi să ne transformăm." Nicolae Purcărea

Bibliotecar Doina Rusneac

17 martie 2011

Feeria desenelor







19 preşcolari de la Grădiniţa numărul 43 "Micul prinţ" s-au luat la întrecere, în cadrul temei "În minunata lume a legendelor, poveştilor şi basmelor", cu desene care mai de care mai fanteziste. Au fostîmpărţiţi în 4 ateliere de lucru, în funcţie de tema legendei alese: legenda mărţişorului, a ghiocelului, a ploii şi legenda babei Dochia. Odată cu afişarea desenelor, şi-au adus bunicii, prietenii, vecinii, chiar făcându-şi poze cu creaţiile proprii.

Colaborarea Filialei "Decebal" cu grupele de copii de la Grădiniţa "Micul prinţ", a fost începută în 2008 cu succes şi continuă,
chiar dacă 2 generaţii de preşcolari au avansat în "ierarhie" ajungând la şcoală.
Nu au uitat de noi, înscriindu-se şi împrumutând cărţi.

14 martie 2011

Conferinţa internaţională ecumenică – Budapesta (10-12 martie 2011)




În perioada 10 - 12 martie 2011, o delegaţie a comunităţii locale orădene (prof. univ. dr. Ioan Zainea, prof. univ. dr. Gheorghe Gorun, conf. univ. dr. Pavel Cherescu, Pr. lect. univ. dr. Alexandru Buzalic şi drd. Silviu Sana) a participat la Conferinţa internaţională ecumenică „Rolul de reconciliere al Bisericilor în Europa centrală şi de sud-est. Europa centrală ca model al diversităţii confesionale”. Conferinţa a reunit participanţi ai Bisericilor reformată, evenghelică-luterană, romano-catolică, greco-catolică, ortodoxă, baptistă şi metodistă din Austria, Serbia, Slovacia, Ungaria şi România.
Scopul întâlnirii a fost cunoaşterea reciprocă a istoriei bisericilor locale din Europa centrală şi de sud-est, în contextul marilor evenimente ale secolului XX.
Lucrările conferinţei au fost organizate pe trei nivele, dorindu-se, pe de o parte, cunoaşterea reciprocă a istoriei propriei biserici, iar pe de alta parte, cunoaşterea raporturilor dintre Stat şi Biserică pe parcursul secolului XX. Primul nivel, care a debutat cu deschiderea lucrărilor conferinţei, a avut două teme pricipale de discuţie: „Diversitatea istorică şi culturală – şansă sau provocare pentru societate şi Biserică în Europa centrală şi de Sud-Est” şi „Semnificaţia valorilor religioase în privinţa reconcilierii în Europa
Centrală şi de Sud-Est după schimbările politice din 1989”. Dintre toate intervenţiile făcute, tema reconcilierii şi a împăcării a ocupat un loc central al discuţiilor. În acelaşi timp, din punct de vedere istoric, s-a amintit de multe ori de Tratatul de la Trianon, ca un eveniment major care a schimbat configuraţia geo-politică a acestei părţi a Europei. În această privinţă, remarcabile au fost cuvintele episcopului luteran dr. Christof Klein, preşedinte al Fundaţiei „Reconciliation in South East Europe”: „Europa este un continent al amintirilor dureroase. Însă, conferinţa aceasta îşi propune rezolvarea conflictelor dintre confesiuni şi etnii tocmai prin cunoaşterea şi acceptarea diversităţii. Însă, pentru ca diversitatea să devină valoare, ea trebuie animată de reconciliere şi împăcare”. Între invitaţii care au luat cuvântul a fost şi şef-rabinul A. Schoner din Ungaria care, în emoţionanta sa mărturie, a amintit de cuvintele din Sfânta Scriptură: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, ceea ce, într-o interpretare de exegeză biblică, semnifică „iubeşte pe aproapele tău pentru că e la fel ca tine”. La finalul primei zile a conferinţei, moderatorul Rev. Dieter Brandes (Consiliul Mondial al Bisericilor – Geneva) a cerut participanţilor să răspundă la următoarea întrebare: „Ce pot să fac şi să spun politicienilor, ca reprezentant al propriei Biserici, despre împăcarea dintre confesiuni şi religii?” Între răspunsurile referenţilor amintim: „Dacă nu pot rezolva conflictele sau/şi împăcarea, măcar să nu le cauzeze”; „Mai multă umilinţă şi mai puţină mândrie”; „E nevoie de politicieni care să se roage împreună, să fie credincioşi, să nu mintă”; „E nevoie de politicieni care să se apropie de Dumnezeu şi, astfel, se vor apropia şi de soluţiile care trebuie luate pentru rezolvarea problemelor.”
Al doilea nivel al conferinţei, s-a desfăşurat pe coordonatele istoriei Bisericilor, având ca temă „Importanţa evenimentelor istorice ale secolului XX din punct de vedere al Bisericilor. Ca un preambul, au existat câteva comunicări care au tratat problema strict din punct de vedere istoric. Din partea delegaţiei româneşti îi amintim pe prof. univ. dr. Ioan Zainea (Univ. Oradea), prof. univ. dr. Gheorghe Gorun (Univ. Partium), Pr. lect. univ. dr. Alexandru Buzalic (Facultatea de Teologie greco-catolică Oradea, UBB), Pr. prof. univ. dr. Vasile Leb (Facultatea de Teologie ortodoxă Cluj-Napoca, UBB) şi prof. univ. dr. Herman Pitters (Biserica luterană-evanghelică, Sibiu).
Al treilea nivel al conferinţei a fost marcat de prezentarea istoriei propriei biserici în raport cu celelalte confesiuni. Grupurile de lucru au fost alcătuite din experţi (istorici, preoţi şi teologi) ai ţărilor participante, care, la finalul lucrărilor au discutat asupra punctelor comune ale istoriei locale. În privinţa regiunii istorice Bihor şi Transilvania, amintim câteva sugestii pentru îmbunătăţirea colaborării dintre Bisericile locale: editarea unei enciclopedii a civilizaţiei creştine pentru regiunea Bihor-Hajdu-Bihar, informarea politicienilor asupra greşelilor făcute de propria confesiune asupra celeilalte, crearea unor grupe de lucru mixte (istorici şi teologi) care să scrie o istorie comună a confesiunilor.
La finalul conferinţei, în urma propunerilor făcute de participanţi, s-a redactat o declaraţie finală asupra rolului de reconciliere al Bisericilor în Europa Centrală şi de Sud-Est, iar în numele organizatorilor, domnii Hans Kaiser (director Fundaţia „Konrad Adenauer” – Budapesta) şi Dr. Walter Gebharth (director Fundaţia „Reconciliation” - Sibiu) au mulţumit invitaţiilor pentru participare.
La final, putem spune că bogaţia acestei conferinţe s-a dovedit benefică sub mai multe aspecte: cultural, prin cunoaşterea istoriei celorlalte confesiuni şi naţiuni; spiritual, prin receptarea unor noi idei faţă de tema „reconcilierii” şi „împăcării”; şi social, prin prieteniile legate, care, în spirit evanghelic, sunt adevarata punte de legătură dintre culturi, naţiuni şi Biserici.

Silviu Sana
Biblioteca Judeţeană
„Gheorghe Şincai” Oradea

Eveniment - Fenomenul Pitesti

Joi, 17 martie, de la ora 17, proiectul „Fenomenul Piteşti” va fi lansat în mod oficial şi în Oradea, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”.
Evenimentul constă într-o triplă lansare: volumul monografic „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), semnat de istoricul orădean Alin Mureşan;
documentarul „Demascarea”, în regia lui Nicolae Mărgineanu şi site-ul http://www.fenomenulpitesti.ro/.

Toate cele trei componente tratează una dintre cele mai inumane acţiuni din istoria recentă, aşa numita „reeducare prin tortură”, care s-a desfăşurat în penitenciarul Piteşti în perioada 1949-1951. La lansare vor participa istoricii Gabriel Moisa, Corneliu Crăciun şi Alin Mureşan. Cei interesaţi vor putea achiziţiona cartea, filmul sau pachete carte+film la preţuri promoţionale. Intrarea este liberă.


Organizatori şi parteneri: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, Editura Polirom, www.fenomenulpitesti.ro

Cartea, „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” apărută la Editura Polirom, se află la ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, şi a fost rescrisă aproape în totalitate. Evenimentele sunt urmărite cronologic şi sunt relatate pe baza surselor documentare, a volumelor de memorialistică şi a mărturiilor supravieţuitorilor. Cele trei procese regizate de regimul comunist în legătură cu „fenomenul Piteşti” sunt şi ele povestite pe baza documentelor de arhivă, iar biografiile principalelor personaje implicate în „reeducare” sunt prezentate în două secţiuni speciale ale cărţii, dedicate victimelor, respectiv ofiţerilor din Securitate şi din Ministerul de Interne implicaţi.

Filmul „Demascarea” se întemeiază pe îmbinarea relatărilor a 8 victime ale torturilor din închisoarea Piteşti, care povestesc etapele şi torturile prin care erau forţaţi să treacă, stările sufleteşti pe care le-au cunoscut şi ne oferă consideraţiile lor generale despre scopul şi efectele acţiunii. Mărturii pline de emoţie, dure, dar lipsite de ură şi patimă. Pe lângă film, DVD-ul conţine un capitol bonus de 7 minute intitulat „Despre iertare” şi cele două trailere oficiale. Toate materialele sunt subtitrate în limbile română, engleză, franceză, germană şi spaniolă.

Fără a se pretinde exhaustiv, site-ul îşi propune să ofere în timp cele mai multe şi mai noi informaţii despre acţiunea violentă din Piteşti (1949-1951), conţinutul informaţional fiind în permanenţă actualizat în funcţie de materialele noi descoperite şi de posibilităţile logistice. El conţine fragmente nepublicate şi needitate din interviuri cu peste 30 de victime ale brutalităţilor, copii ale celor mai importante documente, fişele matricole de încarcerare ale victimelor, precum şi descrieri ale închisorii, ale acţiunii în sine şi ale tuturor personajelor implicate.

Pentru un istoric al fenomenului Piteşti, http://www.fenomenulpitesti. ro/istoric-2

Birou PR

Invitatie-Lansare de carte

13 martie 2011

De ziua ta, mămico!

 Luna martie este prima lună a primăverii, când toată natura renaşte şi razele soarelui încep să ne mângâie uşor. Prima săptămână a primăverii este închinată acelor fiinţe care fac, prin gingăşia şi dragostea lor, ca lumea în care trăim să fie mai frumoasă, mai bună.



Copiii din comuna noastră au sărbătorit ziua femeii prin cântece şi poezii dedicate mamelor, bunicilor, primăverii, prin scenete vesele şi dansuri populare.

 Dansatorii noştri au dăruit fiinţelor dragi, în ziua de 8 martie, câte o felicitare pe care au realizat-o în cadrul programului de atelier din 1 şi 3 martie.

 Dimineaţa am sărbătorit ziua femeii împreună cu elevii şi cadrele didactice de la S08 Mădăras, iar după masă am participat la spectacolul dedicat femeilor desfăşurat la restaurantul Transilvania din Oradea cu câţiva dansatori ai ansamblului nostru, Ansamblul Cununiţa, şi ai Ansamblului folcloric Lioara din Oradea, alături de Ansamblul folcloric Auşana şi Vocile Bihorului.

 În bibliotecă am realizat o expoziţie cu felicitări ale copiilor, desene de primăvară, versuri închinate mamei şi primăverii.

 Bibliotecar Marinela Arista

11 martie 2011

Scrisori de la Londra (II)

În al patrulea eseu (Anul labirintului), J.P. Barnes ne ilustrează o tradiţie britanică "bizară" (bizară cel puţin pentru noi, restul europenilor), aceea de a construi pe ici, pe colo, pe diferite moşii ale unor lorzi englezi sau scoţieni (mai rar ce-i drept) labirinturi de grădină, realizate din diferite specii de arbori, arbuşti (aşa-zisul gard viu ce înfrumuseţează şi la noi ternele blocuri din dotarea urbelor mioritico-atlanto-europene). Labirintul de grădină e o emanaţie a spiritului de "fantezie planificată" ce se pare că-i caracterizează pe englezi; e un "gen straniu de arhitectură horticulturală care se situează la joncţiunea a două pasiuni englezeşti: dragostea pentru grădinărit şi dragostea pentru cuvinte încrucişate". Ca o ilustrare a acestei pasiuni englezeşti, anul 1991 a fost desemnat oficial în Anglia Anul Labirintului (e adevărat că într-un sondaj realizat atunci în Anglia, doar sub 20% din public cunoştea acest fapt). Anul 1991 a fost desemnat Anul Labirintului şi pentru a celebra tricentenarul Labirintului Regal de la Hampton Court (labirint creat, după majoritatea istoricilor englezi, în 1690, de George London şi Henry Wise pentru proaspătul rege al Angliei - Wilhelm al III-lea de Orania, înscăunat în 11 aprilie 1689). De asemenea, 1991 a fost desemnat oficial Anul Labirintului, şi pentru că, după cum ne spune Adrian Fisher (un personaj din acest eseu, mare creator de labirinturi în Anglia contemporană): "Un an impar este optim, pentru că nu coincide cu Jocurile Olimpice, Cupa Mondială şi alte evenimente de acest fel". Plus că, 1991 este un palindrom numeric, o trăsătură se pare foarte pe placul labirintofililor. Acest labirint a fost amintit şi-n romanul umoristic al scriitorului Jerome K. Jerome, Trei într-o barcă, unde cei trei prieteni "marinari de apă dulce" se amuză pe seama monarhiei engleze şi a unor obiceiuri ale conaţionalilor lor când trec cu barca pe lângă domeniul regal din sud-vestul Londrei (adică Hampton Court).

În cel de-al cincelea eseu (John Major face o glumă), autorul ne arată cum la o conferinţă a Partidului Conservator (fireşte că din Anglia) desfăşurată în octombrie 1991, prim-ministrul John Major (ce s-ar putea traduce vulgar "Ion Maioru'" sau "Ion Principalu'") face câteva glume terne şi plicticoase la adresa rivalilor din Partidul Laburist. Totuşi, aceste glume erau un progres, pentru că predecesoarea lui la şefia partidului şi a guvernului "Doamna de fier" (pe numele ei din buletin Margaret Thatcher) era eufemistic spus "serioasă". Asta pentru că, după cum ne spune Julian Barnes, Doamna Thatcher, în aproape tot timpul mandatului domniei sale "nu a dat nici un semn în public că ar fi avut habar de existenţa umorului". Doamna Thatcher nu avea deloc umor, ea doar poseda şi folosea (rar ce-i drept) un "sarcasm robust" ce o făcea să pară un adevărat "Robocop". În plus, pe lângă că nu avea deloc umor, mai era şi "agresivă şi dispreţuitoare". În schimb, John Major era modest, autoironic, ce-i drept nu prea avea charismă, dar, deşi a fost considerat de majoritatea englezilor "tern şi plicticos" a reuşit să se apropie mai bine de electorat şi a asigurat astfel victoria partidului în alegerile parlamentare din 9 aprilie 1992.

În al şaselea eseu al cărţii (Votaţi-o pe Glenda!), scriitorul ne ilustrează cum, în acelaşi an 1992, actriţa engleză Glenda Jackson (foto dreapta), candidează şi ajunge deputat laburist în Camera Comunelor dintr-o circumscripţie electorală, care, până atunci fusese "fieful" Partidului Conservator. Circumscripţia (pe atunci) Hampstead şi Highgate e situată în cartierul Camden din nord-vestul Londrei. În această circumscripţie, în 1992, pe lângă actriţa Glenda Jackson au candidat la postul de deputat tot felul de "ciudaţi". Astfel, candidatul partidului Monster Raving Loony (ce avea ca lozincă următoarea cimilitură: "Votează smintit - singura opţiune raţională") când fusese întrebat ce crede despre protocolul regal (dacă va fi invitat să formeze guvernul), a răspuns franc: "Sărutatul mâinii este un obicei cam prea ceremonios pentru noi. Mă întreb dacă Majestatea sa ar avea ceva de obiectat la o giugiuleală discretă". O altă candidată, Anna Hall, din partea Asociaţiei Alegătorilor Rainbow Ark, propunea autonomia politică a circumscripţiei, baterea de monedă la nivel local, scoaterea din circulaţie până în anul 2000 a maşinilor cu combustie internă, predarea în şcoli a teoriei reîncarnării, folosirea deşeurilor menajere ca îngrăşăminte. Căpitanul Rizz, din partea Filierei Rainbow a Căpitanului Rizz cerea "eliberarea lungimilor de undă şi relaxarea legislaţiei privind autoritatea" pentru a atinge "libertatea personală necontrolată". Charles Wilson, zis şi Scallywag (Vagabondul), din partea Partidului Curcubeul Împuţiţilor cerea: abolirea statutului de biserică oficială acordat Bisericii Anglicane, privatizarea familiei regale, desfiinţarea legilor care "combat erotismul autentic". Şi în fine, ultimul candidat din această înşiruire de ciudaţi, Richard Prooser, din partea Partidului Legii Naturale, avea următorul program politic: "Numai infinita putere de organizare a legii naturale, care stă la temelia evoluţiei universului, poate aduce împlinirea în viaţa fiecăruia".

În al şaptelea eseu (Ambuteiaj la Palatul Buckingham), autorul ne prezintă cu umor, ironie şi limbaj de-a dreptul "ireverenţios" un episod petrecut în 1992, în viaţa familiei regale britanice, episod ce a şifonat definitiv imaginea "ternei, searbedei, decentei şi aparent castei Case de Windsor". În 1992, un fost ziarist de la Daily Star (tabloid englez, în stilul Can-Can sau Click de la noi), şi anume Andrew Morton a publicat o carte - Diana: Her True Story. În carte sunt prezentate pe larg, problemele din căsnicia (încheiată de altfel prin divorţ în 1996) prinţului Charles cu prinţesa Diana. Principalele teze din cartea fostului ziarist sunt următoarele: a) Căsnicia lui Charles şi a Dianei a "murit" rapid, subit şi acum (1992) e doar o farsă de prost gust; b) Diana a suferit de depresie şi a avut cel puţin cinci "tentative de sinucidere", pe care Charles nu le-a luat în serios; c) Diana a suferit după nuntă (1982 dacă nu mă înşel), de bulimie mai mulţi ani şi a fost sub îngrijire psihiatrică; d) Diana nu credea că va deveni vreodată regină (a şi murit într-un accident în 31 august 1997), temere confirmată de astrologii consultaţi de ea; e) Charles era un soţ rece (doar e de origine germanică la bază) şi nu a susţinut-o deloc pe Diana în timpul căsniciei, în plus şi-a menţinut legăturile de "prietenie cu Camilla Parker-Bowles (actuala nevastă a prinţului); f) Când Diana, după ani şi ani de mariaj chinuitor, l-a întrebat pe Charles "M-ai iubit măcar vreodată", el ar fi răspuns scurt şi sec "Nu".

În cel de-al optulea eseu (Ministrul de finanţe cumpără nişte vin roşu), aflăm cum dintr-o "imprudenţă", ministrul de finanţe Norman Lamont (din cabinetul John Major) era să fie dat afară din guvern, dar nu pentru că un ziar scrisese că are o amantă pe care o frecventa o dată pe săptămână, ci pentru că obişnuia să-şi depăşească foarte des limitele contului bancar aferent cărţii de credit. Şi cum, mai mereu"uita" să-şi pună în ordine finanţele, a ajuns la un moment dat să deconteze din fonduri publice săptămânala sau bisăptămânala escapadă amoroasă (în funcţie de ce chef avea), atât de "necesară" după îndelungile şi plictisitoarele şedinţe de guvern. Tot din acest eseu, aflăm cum se face că familia regală britanică e printre cele mai bogate din lume, şi anume ea "doar" primeşte subvenţii de la stat, încasează dividende de la multe companii şi din vânzarea biletelor de la multele palate regale ce sunt obiective turistice, dar ce să vezi "minune" nu plătea impozit de nici un fel, pe nici o proprietate sau venit. Situaţia s-a remediat cumva, parţial, pentru că din 1992 regina Elisabeta a II-a plăteşte impozit pe venitul ei personal, dar copiii (cei 4 prinţi) sunt scutiţi şi primesc şi subvenţii de la stat. Pentru proprietăţi nu plăteşte însă nimic pentru că nu sunt ale ei, ci ale Coroanei (deci ale statului) şi nici pentru bijuteriile, monedele valoroase şi alte obiecte de artă ce fac parte din averea familiei regale.

În al nouălea eseu (Britannia are un număr nou la sutien), aflăm cum acelaşi ministru de finanţe din eseul anterior (Norman Lamont) hotărăşte, cumva peste capul Comisiei Consultative a Autorităţii Regale, dar respectând totuşi Autoritatea Regală pentru Timbre Poştale care va fi noua imagine reprezentată pe bancnotele, monedele şi timbrele britanice din acel an (1993). Deşi, la început, existau două variante de imagini ce să reprezinte Britannia pe timbre şi bani (una heraldică şi alta cu păsări), ministrul de finanţe hotărăşte simplu să fie cea heraldică, pentru că nefiind nici ecologist şi nici vânător nu-i plac deloc păsările şi deci a zis simplu "păsările out".

În al zecelea eseu (Milionarii deficitari), autorul ne prezintă cum celebra companie de asigurări Lloyd's of London, a atras zeci de mii de englezi, americani, canadieni, să investească banii în companie (ca urmare a unei politici de "deschidere" spre publicul larg iniţiată în anii '70 - '80 ai secolului trecut), ca apoi, ce să vezi "ghinion" în anii '90 compania începe să aibă pierderi catastrofale (numai în 1991 Lloyd's of London suferă pierderi de 2,5 miliarde de lire sterline). Bineînţeles aceste pierderi au fost recuperate din banii investiţi de "fraierii" mai noi, dar mulţi, cărora li se făcuse "favoarea" de a investi în "cea mai sigură companie din lume". Acţionarii mai vechi, aristocraţi sau nu (aici intră şi familia regală britanică şi cea olandeză), dar, desigur mult mai bogaţi, n-au plătit nimic şi n-au pierdut un "penny" din banii investiţi pentru că ei semnaseră un alt fel de contract cu Lloyd's, faţă de "noii veniţi" ce aveau contracte "cu răspundere nelimitată" în caz de pagube suferite de bunurile şi proprietăţile asigurate de compania londoneză. În general, aceşti "noi veniţi" făceau parte din clasa de mijloc britanică şi fuseseră atraşi să devină acţionari la Lloyd's prin succesive campanii agresive, prin care erau momiţi să-şi investească economiile (uneori de-o viaţă) în ceva "mai sigur ca băncile sau bursa londoneză". Agenţii de asigurări care atrăgeau astfel "noi muşterii", primeau comisioane grase pentru fiecare client nou adus în companie, comisioane ce au depăşit ca valoare dividendele primite de noii acţionari ai companiei. La început vreo 4-5 ani primeau dividende, apoi era "sfătuiţi" de agenţii companiei să reinvestească dividendele în companie, ca mai apoi din 1989 - 1990 să-şi piardă toţi banii investiţi, plus că unii din ei trebuiau să mai aducă "bani de acasă" să suporte pierderile companiei. Doar în "fatidicul" an 1991, au fost ruinaţi complet 9.000 de acţionari ai Lloyd's.

Restul eseurilor din carte le voi descrie săptămâna viitoare.

Bibliotecar, Florin Miheş.

10 martie 2011

Martie - luna surprizelor

 A venit ziua de 8 martie, zi pe care copiii de la gr.45 "Ion Creanga"au asteptat-o cu nerabdare. Desi pare o zi ca oricare alta, este, totusi, deosebita. Este Sarbatoarea Mamelor. Cei mici s-au pregatit cu poezii si cantecele, cosululete de flori si multe zambete. Totul pentru mame, bunici, surori, dar si pentru d-nele educatoare Cornelia Blaga si Olga Bitea. Am fost onorata sa ma alatur acestui grup de copii frumosi in acesta zi deosebita.




8 martie 2011

1-8 Martie la Holod

La Holod, in februarie,  bibliotecara Solomie Rodica a lucrat   timp de o saptamana impreuna  cu  10 copii din sat , la creat de martisoare. Au folosit materiale reciclabile - ate , nasturi, coji de fistic, nuci ,scoici , papusele,margele, panusi de porumb, desene...
Panoul cu rezultatele muncii lor l-au expus in primarie pe holuri , in atentia tuturor celor care intra zilnic cu probleme diverse.

Acum de 8 martie copiii rasplatesc, cu urarile lor calde, munca pe care doamna bibliotecara o face zilnic cu ei pentru ei.
____________________________________

Toate urarile pe care le primim de 8 martie arata ca eforturile noastre, ale bibliotecarilor, nu trec neobservate si incet, incet fiecare castiga un loc in lumea celorlalti.

8 aprilie - Ziua romilor

Activități și povești de Ziua romilor și Săptămâna verde la biblioteca comunală din Sântandrei. Ramona Durdeu a fost gazdă și ne-a implicat ...

Wikipedia

Rezultatele căutării