În perioada 10 - 12 martie 2011, o delegaţie a comunităţii locale orădene (prof. univ. dr. Ioan Zainea, prof. univ. dr. Gheorghe Gorun, conf. univ. dr. Pavel Cherescu, Pr. lect. univ. dr. Alexandru Buzalic şi drd. Silviu Sana) a participat la Conferinţa internaţională ecumenică „Rolul de reconciliere al Bisericilor în Europa centrală şi de sud-est. Europa centrală ca model al diversităţii confesionale”. Conferinţa a reunit participanţi ai Bisericilor reformată, evenghelică-luterană, romano-catolică, greco-catolică, ortodoxă, baptistă şi metodistă din Austria, Serbia, Slovacia, Ungaria şi România.
Scopul întâlnirii a fost cunoaşterea reciprocă a istoriei bisericilor locale din Europa centrală şi de sud-est, în contextul marilor evenimente ale secolului XX.
Lucrările conferinţei au fost organizate pe trei nivele, dorindu-se, pe de o parte, cunoaşterea reciprocă a istoriei propriei biserici, iar pe de alta parte, cunoaşterea raporturilor dintre Stat şi Biserică pe parcursul secolului XX. Primul nivel, care a debutat cu deschiderea lucrărilor conferinţei, a avut două teme pricipale de discuţie: „Diversitatea istorică şi culturală – şansă sau provocare pentru societate şi Biserică în Europa centrală şi de Sud-Est” şi „Semnificaţia valorilor religioase în privinţa reconcilierii în Europa

Al doilea nivel al conferinţei, s-a desfăşurat pe coordonatele istoriei Bisericilor, având ca temă „Importanţa evenimentelor istorice ale secolului XX din punct de vedere al Bisericilor. Ca un preambul, au existat câteva comunicări care au tratat problema strict din punct de vedere istoric. Din partea delegaţiei româneşti îi amintim pe prof. univ. dr. Ioan Zainea (Univ. Oradea), prof. univ. dr. Gheorghe Gorun (Univ. Partium), Pr. lect. univ. dr. Alexandru Buzalic (Facultatea de Teologie greco-catolică Oradea, UBB), Pr. prof. univ. dr. Vasile Leb (Facultatea de Teologie ortodoxă Cluj-Napoca, UBB) şi prof. univ. dr. Herman Pitters (Biserica luterană-evanghelică, Sibiu).
Al treilea nivel al conferinţei a fost marcat de prezentarea istoriei propriei biserici în raport cu celelalte confesiuni. Grupurile de lucru au fost alcătuite din experţi (istorici, preoţi şi teologi) ai ţărilor participante, care, la finalul lucrărilor au discutat asupra punctelor comune ale istoriei locale. În privinţa regiunii istorice Bihor şi Transilvania, amintim câteva sugestii pentru îmbunătăţirea colaborării dintre Bisericile locale: editarea unei enciclopedii a civilizaţiei creştine pentru regiunea Bihor-Hajdu-Bihar, informarea politicienilor asupra greşelilor făcute de propria confesiune asupra celeilalte, crearea unor grupe de lucru mixte (istorici şi teologi) care să scrie o istorie comună a confesiunilor.

La final, putem spune că bogaţia acestei conferinţe s-a dovedit benefică sub mai multe aspecte: cultural, prin cunoaşterea istoriei celorlalte confesiuni şi naţiuni; spiritual, prin receptarea unor noi idei faţă de tema „reconcilierii” şi „împăcării”; şi social, prin prieteniile legate, care, în spirit evanghelic, sunt adevarata punte de legătură dintre culturi, naţiuni şi Biserici.
Silviu Sana
Biblioteca Judeţeană
Biblioteca Judeţeană
„Gheorghe Şincai” Oradea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care este parerea ta?