30 aprilie 2022

Lecturi de weekend 155

Fii tu eroul! este scrisă  de  Noah Blumenthal și a  apărut la Editura Curtea Veche în anul 2011.



_________________________

 Trei cai esentiale pentru depasirea provocarilor la slujba si in viata

Fiecare dintre noi are puterea de a-si alege atitudinea. Putem ramane pasivi, transformandu-ne in victime, sau ne putem lua soarta in maini, devenind astfel eroi. Din pacate, mentalitatea de victima este mult prea frecvent intalnita in organizatiile de azi. Cu siguranta, toti am auzit remarci de genul: "seful meu e un nemernic", "am o slujba fara perspective" si "nu pot schimba nimic". Drept urmare, angajatii devin mai ineficienti, isi pierd creativitatea, incep sa declanseze conflicte interdepartamentale, iar atmosfera de lucru devine toxica. Un scenariu in care suntem victime ingradeste libertatea de actiune, secatuieste de energie, sufoca personalitatea si copleseste cu frustrari.
Dar nimeni nu e predestinat sa devina victima. Adevarul este ca unii oameni se condamna ei insisi. Totul depinde de interpretarea pe care noi o dam realitatii. Ne spunem, in sinea noastra, o poveste despre ceea ce ni se intampla. si putem alege ca, de acum inainte, sa ne spunem povesti diferite. Avem posibilitatea de a nu ne mai privi ca fiind victime neajutorate si de a descoperi, in schimb, cum sa ne asumam responsabilitatea pentru vietile noastre. Oricine poate alege sa devina erou.

Cartea de fata contine o parabola si un ghid cu resurse ce ofera tehnici accesibile de a invinge inertia si a rezista in fata disperarii, pentru toti cei care doresc sa devina mai optimisti, mai eficienti si mai fericiti - atat la slujba, cat si acasa.

Cititi-o, devorati-o si aplicati-o! Beneficiile vor fi uriase! - Marshall Goldsmith

______________________________________

 Am deschis cartea fără mari așteptări: o nouă carte de dezvoltare personală, ca atâtea altele. Această carte e mai mult decât atât. Cartea pornește de la realitatea cotidiană și spune povești despre aceasta în mai multe forme- transformând modul de viață/ poveste pe care o trăiește o victimă , în modul de viață/ poveste pe care o trăiește un erou.

Pe planeta aceasta putem să ne manifestăm toți ca și eroi, nu trebuie să fie doar unul singur! iar atitudinea de erou e molipsitoare și aducătoare de sănătate și echilibru oriunde! 

Este o carte vindecătoare prin faptul că nu ai nevoie de alt ghidaj decât cel al unei lecturi atente și empatice! 




Noah Blumenthal este fondatorul si presedintele companiei Leading Principles Inc., care ofera training pentru manageri, CEO si alte persoane cu functii executive, in scopul de a-i ajuta pe cursanti sa dobandeasca noi perspective si sa devina lideri eroici. In calitate de orator, instructor si consultant de marca, Blumenthal a colaborat cu firme din topul Fortune 500 si Global 500, active in domenii precum: servicii financiare, turism, publicitate, media, produse farmaceutice, bunuri de larg consum, asigurari, produse chimice, produse industriale, energie si servicii profesionale. Blumenthal a fost nominalizat de revista Leadership Excellence drept unul dintre cei mai importanti experti din domeniul sau, fiind inclus in "Top 100 Minti din Dezvoltarea Personala".

Blumenthal ofera frecvent interviuri in mass-media, inclusiv pentru: The New York Times, CBS News, MSNBC News, Chicago Sun-Times, Inverstors Business Daily si Newsday. Articolele pe care le-a scris au aparut in publicatiile patronate de American Management Association si de Organizational Development Network. Cartile sale sunt menite sa-i ajute pe cititori sa-si dezvolte abilitatile de leadership si responsabilitatea personala.

Noah Blumenthal asigura servicii de consultanta atat pentru persoane, cat si pentru echipe si organizatii. De asemenea, sustine seminarii si conferinte numeroase si ofera consiliere pentru firme importante. Este renumit pentru faptul ca isi dedica timpul si eforturile cresterii eficientei personale si constiintei organizationale. Discursurile sale sunt dinamice si antrenante, iar seminariile sunt deosebit de interactive, ajutandu-i pe participanti sa-si elaboreze propriile povesti. De-a lungul timpului, a fost invitat sa vorbeasca in cadrul unor prestigioase institutii, precum: Columbia University, Baruch College, New School University, Fordham University, Fairfield University si International Coach Federation

29 aprilie 2022

BASTONUL SENIORULUI


Col. r. Dr. Constantin Moșincat

 

Fără cultul trecutului, nu există iubire de ţară!“ Mihai Eminescu

 

Referindu-ne la istoricul acestei tradiții a Veteranilor constatăm că în anul 1870, Convenția de la Geneva, a hotărât ca militarii, aflați în serviciul Patrie, după 25 de ani de activitate, să primească ]n semn de recunoștință titlul de veteran de război. Prin urmare acest titlul a fost acordat și în Regatul României acelora care au luptat în Războiului pentru Independență, prin înaltul ordin al Regelui Carol I, în anul 1902.

La 29 aprilie 1902, Regele Carol I a recunoscut, pentru prima dată oficial, titlul de veteran de război, la cererea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă. Decretul Regal emis la acea dată, la articolul 2, prevedea ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure „liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare[1]. Prin Decretul - lege nr. 1402, din 15 mai 1927, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”' li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi. Acea legislație a fost mereu actualizată cu diferite alte drepturi şi avantaje pentru ca din 1948 să fie doar unele revăzute, iar altele fiind chiar anulate[2].

Prin HG nr. 1222/10.10 2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, s-a hotărât revenirea la tradiție ca Ziua veteranilor de război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. Drepturile veteranilor de război sunt reprezentate, în prezent, de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, afiliată ca membră a Federaţiei Mondiale a Vechilor Combatanţi, cu sediul la Paris. Drepturile lor sunt prevăzute de Legea nr. 49/1991 şi Legea nr. 44/1994, modificată şi completată prin Legea 303/2007.

În sensul adaptării la sistemele globale și această tradiție a fost răstălmăcită și politic interpretată după interesul puterii. Am puncta doar cum s-a răstălmăcit în Ziua veteranului!, prin decrete și semnături regale, sau/și președințiale din ce a fost: Ziua Armistițiului[3]. Adică, un sfârșit de război nu poate să reprezinte decât norocul aceluia care a scăpat din confruntarea între viață și moarte. Și după cum istoria ultimului secol ne arată Ziua Veteranului, era asimilată ca Ziua Păcii! A fost doar o amăgire, căci, de la acel sfârșit, s-a născut un nou început de război, care a lăsat alți veterani, și alți eroi în brazde de morminte. Să ne amintim doar că SUA și Franța, în 1928, au semnat Pactul Kellogg-Briand, un „Tratat internațional pentru renunțarea la război", ulterior la acesta au aderat majoritatea națiunilor lumii. Și când toți „luptau pentru PACE, se înarmau pentru a porni tăvălugul celui de-al doilea război mondial. Altă PACE (la Paris 1947), alte cimitire de eroi și veterani care-și jeleau camarazii. Dar cu o altă abordare: condamnarea criminalilor de război (Tribunalul de la Nüremberg, Tribunalul poporului - România)!, epurări, condamnări pentru că au executat ordinul Patriei? [4]

Guvernele britanic și german au inițiat un apel comun, pentru comunitățile din întreaga lume, să tragă la biserici toate clopote, la unison la ora 11.00, pe 11 noiembrie 2018, pentru a marca aniversarea o sută de ani Ziua Armistițiului.

În 1954, americanii au renunțat la numele "Ziua Armistițiului" și au adoptat „Ziua Veteranilor". Altfel spus, au înlocuit o zi sacră, de mulțumire, cu o zi pentru a glorifica războinicii. Și toate dintr-un nărav politic. La auzul armistițiului, în toate războaiele, căștile de oțel au plutit în aer, soldații se bucurau că tunurile lor erau trase în muzee, că bubuitul lor marca doar salvele de Pace! Toți se săturase de mizeria tranșeelor, de dulcea amintire a prieteniei ce-i lega camarazii supraviețuitori, mari mutilați, de pielea arsă de exploziile bombelor, de gazele cu miros de muștar, de bombele ciupercă de la Hiroșima și Nagasachi (6, 9 august 1945), că în sfârșit mitraliera nu mai melița 450 de gloanțe pe minut, că în uruitul asurzitor, tancurile nu mai trec prin malaxorul șenilelor trupurile camarazilor ascunși în gropi, că avioanele în picaj nu mai brăzdează fundul pământului. Oamenii au plâns de bucurie la auzul dangătului de Clopot care vestea ARMISATIȚIUL.

Iată un facsimil al ziarului America la momentul armistițiului.

Pe 7 octombrie 1918, la Waschington, trimisul W.A.F. Ekengren, din ordinul împăratului Carol al IV-lea, înmâna o notă care prevedea că monarhia austro-ungară, prin care se adresa Preşedintelui Statelor Unite din America şi oferă a încheia cu dânsul şi cu aliaţii săi un armistiţiu pe toate fronturile, pe uscat, pe apă şi în aer, şi să intre imediat în negocieri de pace pentru care cele patrusprezece puncte din mesagiul adresat de preşedintele Wilson Congresului, în 8 ianuarie 1918 şi cele patru puncte conţinute în adresa preşedintelui Wilson, din 12 Februarie 1918, să servească ca temelie şi punctele de vedere din 27 septembrie 1918[5]. După primirea notei, președintele americii „judeca de datoria sa a spune că nu poate întreține sugestiile guvernului [austro-ungar] din cauza evenimentelor schimbate din ianuarie”, care au schimbat în mod necesar și responsabilitatea guvernului SUA, fapt pentru care nu se simte liber a accepta numai „autonomia” popoarelor ci se „pronunța pentru libertatea lor deplină[6].

Cât privește soldaţii acelor naţiuni oprimate, trebuiau să continue lupta pe frontul de Est, cel mai apropiat de pământul natal, pe cât era cu putinţa, cu scopul de a elibera şi de a îndemna pe conaționalii lor să se revolte contra germanilor. Conducătorii mişcări naționalităților din imperiu, nominalizați de americani, erau: prof. Masaryk, de la consiliul naţional cehoslovac, Pianistul Paderewsky, reprezentând polonezi, Căpitanul Vasile Stoica, de la Liga Naţională Română şi Dr. Hincovici, de la Consiliul naţional Jugoslav. Aceștia, în viziunea inițială a lui Wilson, trebuiau să formeze Federaţia Europei Centrale, care să fie alcătuită dintr-un lanţ de state, care să se întindă de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Statele Unite, în mod semioficial, trebuia să fie „naşul mişcării”. Programului preşedintelui Wilson de a elibera toate popoarele asuprite era proiectat și prin intermediul acestei mișcări a naționalităților. Aceasta avea ca rol „blocare ambiţiile Germaniei în est” şi urma a fi încorporată în Liga Naţiunilor, la masa păcii, prin reprezentanții lor prezenți din America.

În America românii fluturau cu mândrie steagul lor, și determinase, prin oferta lor numeroasă, ajunsă la peste 20.000 de voluntari, de a forma unități românești sub steag american, introducerea serviciului militar obligatoriu, când la departamentul de stat american avea să ajungă știrea: „Armistițiul a fost semnat”. Căpitanul Vasile Stoica, aducea la cunoștința președintelui W. Wilson, Mapa „României Mari”, și broșurile referitoare la „Basarabia” și „Dobrogea” cu explicațiile necesare, mape având coperte cu motive românești[7]. În timp ce Vasile Stoica, Pr. Ioan Moța și Dr. Vasile Lucaciu, erau printre românii ardeleni emigrați în america, Uniunea românilor din America, printr-o scrisoare deschisă îndemna pe români să cumpere „bonduri” pentru al patrulea împrumut, făcut de stat, în 19 noiembrie 1918, în timpul color 15 zile rezervat operațiunii de subscripție. Centralizarea datelor reprezenta o necesitate de a argumentare în fața președintelui SUA a interesului național românesc, susținea Ioan Păcurar[8]. Și sunt, în această circumstanță dator a explica răstălmăcirea. Învingătorii au impus pacea nu prin negocieri, cum ar fi vrut germanii, ci prin impunerea de despăgubiri, fapt pentru care s-a rupt Pacea!.

Ce concluzionăm aici nu sunt doar povești. Sunt răspunsuri posibile la întrebări. De ce cineva a decis să „servească” în armată? Cum a fost sub prestație de jurământ lupta? Cum s-au întors acasă sprijinindu-se într-un baston? Rapoarte în ziare, exemple de eroi? Bine: „până și o femeie – Ecaterina Teodoroiu - care s-a deghizat în bărbat, pentru a servi în războiul întregirii, a fost un voluntar al Patriei!, recompensată post-mortem: „sublocotenent-voluntar” și ea, ca vreo 800.000 de feciori români, care au avut parte doar de: „Crucea comemorativă” a Marelui Război.

 

„Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,

l-a scris pe harta lumii, Dumnezeu." 

(Andrei Ciurunga)

Sărbătoare nemeritată

Comandanţii şi oştirea română care depuseseră jurământul de credinţă Regelui Mihai I, după 23 august 1944, au găsit de cuviinţă să dedice momentul eliberării ultimei brazde de pământ românesc, din 25 octombrie 1944, regelui lor, amânând în acest sens atacul pentru eliberarea orașului Carei. Ultima brazdă de pământ românesc făcută cadou, ca şi când ei nu ştiau că datorită nechibzuinţei comandantului suprem, 160.000-170.000 de camarazi de-ai lor au fost dezarmaţi şi aruncaţi pentru mulţi ani în ghetourile comuniste sovietice siberiene[9].

Nu ştiau sau nu voiau să ştie?. Nu are importanţă. Important e că în acea zi, nici ex-regele mareşal, nici colonelul „prinţ" Duda, nu au găsit de cuviinţă să adreseze câteva vorbe, măcar şi în scris, măriei sale oşteanului român, cel care, la doi paşi de Parlament, unde fostul Ex-regele se bâlbâia la festivități, aproximativ la aceeaşi oră îşi serbau ziua şi sutele de mii de eroi supraviețuitori, care, de la mareşal la soldat, şi-au jertfit viaţa pentru neamul românesc, al cărui rege, incompetent sau impotent, a fost cândva Mihai I (și nu Mihai de România, cum lingăii l-au gratulat!). Stupoare însă! „În timp ce mă apropiam de sfârşitul materialului la care lucram, pregătindu-mă să aduc şi eu „omagiul cuvenit regelui meu", - scria profesorul comandor Dr. Jipa Rotaru - găsesc pe internet, circulând pe diferite site-uri, mail-uri, un document de o valoare excepţională şi care, dacă se va dovedi veridic, ne va scuti pentru „totdeauna de ceremonialurile aniversare ale trădătorului de ţară Mihai I şi întregii sale găşti, să-mi fie scuzată expresia mai puţin academică”[10].

Dezvăluirea senzaţională, demonstrând, fără echivoc, dubla trădare săvârşită de Mihai I, atât la 23 August 1944, cât şi la 30 Decembrie 1947. Astfel, în documentul citat este înregistrată poziţia spionajului sovietic din perioada celor două evenimente, precum că: „În România, tânărul rege Mihai se bizuia pe trupele comuniste (Armata Roşie[11] - n.n.) pentru a-l aresta pe generalul (de fapt mareşalul n.n.) Ion Antonescu şi pentru a înfăptui lovitura de stat antihitleristă (gravă eroare - n.n.) cu ajutorul coaliţiei antifasciste în care intrase"[12]. Tot cu acordul Regelui Mihai, 160 de paraşutişti americani, transportaţi cu 4 avioane de transport, aveau misiunea de a „neutraliza gărzile antonesciene ale Palatului Regal”!. Întreaga operaţiune codificată „Operaţia Hammerhead" era coordonată (comandată) de comandorul Frank Wisner, după cum ne informează acelaşi general Sudaplatov. Şi mai scria generalul spion, referindu-se la abdicarea regelui, de la 30 Decembrie 1947: „Ministrul adjunct de externe sovietic, Andrei Vîşinski a purtat personal negocieri cu regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i acestuia o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită în Mexic, pe care el a și acceptat-o". Orice comentariu ar fi de prisos. Citiţi şi judecaţi singuri, încheia dureros articolul său comandorul prof. univ. Dr. Jipa Rotaru, publicat în Art-emis, de unde, a fost preluată informația.

A fi veteran de război nu este o simplă sintagmă, nu este ceva dat militarului, ci este ceva dobândită cu sudoare şi mult sacrificiu, pe câmpul de luptă și de onoare. Veteranul poate fi și trebuie considerat, pe baza meritelor sale, ca „bun național”[13]. El merită preţuire permanentă şi cinstire eternă. Toți merită Baston de Cavaler Senior, ca simbol care sugerează și certifică, cu putere de simbol, vasta experiență, cunoștințe, pricepere, devotament, dăruire și unanimă recunoaștere.

Povestea veteranilor, în cărțile viitoare de istorie, ar trebui să fie despre virtute, credință, nădejde, iubire, dar fără război. Până atunci, orice poveste despre veterani aș începe-o cu partea finală: Recunoștința. Prima poveste pentru tânăra generație ar fi o mărturisire sinceră a ceea ce-am făcut în ultima jumătate de veac, cât am fost la datorie pentru Pacea României.

În conversațiile din tinerețe cu bunicii, apoi cu tata și socru am aflat, de la surse demne de toată încrederea, cât de dur și distrugător au fost războaiele, la care au fost parte, și din care au fost doar niște norocoși supraviețuitori. Ajunși la ziua veteranului 29 aprilie 2020, în condițiile restricțiilor de distanțare impuse, le dăruiesc, de aproape, în mod simbolic: Bastonul de Cavaler Senior, și o zi fericită cu sănătate, întru mulți ani!.

Dedic acest gând cu sănătate și La mulți ani, tuturor veteranilor supraviețuitori din al doilea război mondial, precum și tuturor camarazilor din Divizia 11 Infanterie, în rândul cărora îi includ, și pe generalul EROU MARIN DRAGNEA, rănit în luptele de la Oradea, 12 octombrie 1944, și încă nedeclarat – nici post mortem - cetățean de onoare, și pe generalul – locotenent Dumitru Prunariu[14], unicul român decorat cu Ordinul „Erou al URSS” și singurul, în viață, „Erou al R.S.R.”.

Dar dacă se răsucește actualul premier-general și va aplica învățăturile lui Sun Tzâ, potrivit cărora, generalul în luptă nu ascultă de vorbele goale ale regelui! Atunci DA (deși miram-aș), aș îndrăzni a saluta: Onoarea domnule general Nicolae Ciucă! Celelalte sunt doar vorbe[15]!

Închei cu regretul că din mare grabă – ca să acord o șansă de a repara gafe protocolare – uităm prea repede de faptele Eroilor de ieri, de azi… Și cel mai des uităm:

CE ESTE UN MILITAR?

Autorul este necunoscut, dar a reuşit în puţine cuvinte să prezinte ce înseamnă să fii adevărat militar! Într-o dimineață, copiii își întreabă mama: „Mamă, ce este acela... un militar?”

Fără a ezita, mama le răspunde: „Este acel om care nu are program de lucru, e cel care nu are Crăciun, e acel om care nu are Revelion, care nu petrece zile de naștere și nici sărbători, care nu are nici vară și nici iarnă, care nu îi îmbrățișează pe cei dragi în momentele dificile. Pentru el toate zilele sunt la fel. Este precum drapelul național... se spală cu ploaia și se usucă cu soarele, e acela care nu vă vede crescând și nu vede trecerea anilor voștri. Este cel care are prieten întunericul nopții, stelele cu care împărtășește problemele sale și, în nopțile cele mai reci..., gândurile sale. Este acela care nu răspunde familiei sale, pentru că trebuie să se ocupe de familiile altora, este acela care doarme mai puțin decât ceilalți în cursul vieții sale și știe că va muri înaintea altora, obosit și cu puțini, dar adevărați, prieteni. Este acela care atunci când este de serviciu, se transformă în doctor, psiholog, mecanic, dicționar... este ghid pentru ceilalți. Este cel care se emoționează pentru un gând, pentru o frază, dar nu va arată acest lucru, deoarece ceea ce exprimă el la exterior, este îmbărbătarea pentru alții. Este cel care arată tuturor fotografia voastră și spune mândru: aceștia sunt copiii mei. Și când nimeni nu îl vede, se gândește la voi, îmbrățișează niște fotografii și plânge.” Apoi mama, cu lacrimi în ochi, își îmbrățișează copiii și spune: „Iată de ce vom petrece această zi singuri, dar mândri. Pentru că... tatăl vostru este MILITAR!"

 

 




Criminali de război - În vara anului 1946 a fost adoptată Legea nr. 433 (Decretul-Lege nr. 1850) pentru crearea unui nou cadru disponibil, în baza căreia au fost trecuţi pentru un an în cadrul disponibil şi apoi în rezervă alte mii de ofiţeri români. Chiar dacă legea şi regulamentul său de aplicare nu menţiona deschis epurarea pe criterii politice, aceasta a fost avută în vedere la întocmirea listelor, aşa cum rezultă din numeroase documente de arhivă. În acest sens, în timpul consfătuirii Secţiei militare a C.C. al P.C.R. din 14 august 1946, Dumitru Coliu preciza că decretul de creare a cadrului disponibil ,,trebuie să servească ca o mare armă pentru opera de democratizare a armatei”. Epurările şi întemniţările au continuat şi în perioada următoare, când au fost invocate acţiuni contra „clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare“ (art. 193/1 - nou introdus în Codul penal), care primejduiau şi îngreunau ,,construirea socialismului”, defăimau ,,puterea de stat şi organele sale” (Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1948) sau care puteau pune în pericol noua orânduire (Decretul nr. 257/1952) etc. Peste 100 de generali ai armatei române au fost arestaţi, judecaţi, condamnaţi la mulţi ani de temniţă şi închişi, fără să cunoască cel puţin acuzaţiile concrete care li se aduceau, în afara lozincii generale de ,,criminal de război” sau „vinovat de dezastrul ţării şi al armatei”. Peste 50 dintre ei au murit în închisori. Printre care: Aldea Aurel, decedat la 17 octombrie 1949, Aiud; Alexiu Paul; Anton Constantin; Antonescu Ion, executat prin împuşcare la 1 iunie 1946, Jilava; Arbore Ioan, decedat la 25 decembrie 1954, Văcăreşti; Avramescu Gheorghe, decedat la 3 martie 1945, Iasbereny – Ungaria; Băldescu Radu, decedat la 2 decembrie 1953, Jilava; Bârzotescu Emanoil; Calotescu Cornel; Carlaonţ Dumitru; Carlaonţ Ion, decedat în 1950, Aiud; Carp Corneliu; Cămăraşu Mihail; Cialâk Gheorghe; Ceauşu Gheorghe; Cihoski Henri, decedat la 18 mai 1950, Sighet; Ciupercă Nicolae, decedat la 25 mai 1950, Văcăreşti; Constantin S. Constantin, decedat la 29 februarie 1948, Văcăreşti; Constantinescu-Claps Constantin; Constantinescu Vladimir; Cornicioiu Grigore, decedat la 16 septembrie 1952, Văcăreşti; Coroamă Dumitru; Dobre Gheorghe, decedat la 26 martie 1959, Râmnicu Sărat; Dragomir Nicolae; Dumitrache Ioan; Eftimiu Constantin, decedat la 19 septembrie 1950, Aiud; Filip Agricola; Fâlfănescu Radu; Georgescu Grigore, decedat la 27 aprilie 1952, Sighet; Georgescu E. Ioan; Gheorghiu Ermil; Gheorghiu Gheorghe; Ghineraru Nicolae; Iacobici Iosif, decedat la 11 martie 1952, Aiud; Ilasievici Constantin, decedat la 6 octombrie 1955, Văcăreşti; Ilcuşu Ioan;  Iliescu Mihail; Iliescu Victor; Ionescu Constantin (Ilie); Iordăchescu Constantin, decedat la 18 noiembrie 1950, Jilava; Jienescu Gheorghe; Kiriacescu Mihail, decedat la 8 martie 1960, Piteşti; Korne Radu , decedat la 28 aprilie 1949, Văcăreşti; Koslinski Gheorghe, decedat la 30 aprilie 1950, Aiud; Leoveanu Emanoil, decedat la 26 mai 1959, Făgăraş; Liteanu Gheorghe, decedat la 17 februarie 1959, Făgăraş; Macici Nicolae, decedat la 15 iunie 1950, Aiud; Manoliu Gheorghe;  Mardari Socrat, decedat la 9 februarie 1954, Aiud; Marinescu D. Gheorghe;  Marinescu Gh. Gheorghe; Măcellariu Horia; Măinescu Vasile, decedat la 22 octombrie 1957, Văcăreşti; Mihail Gheorghe; Mihăescu Ion, decedat la 22 octombrie 1957, Văcăreşti; Mociulschi Leonard; Mosiu Gheorghe; Negrei Gabriel; Nasta Alexandru; Negulescu Ion, decedat la 1 aprilie 1949, Jilava;  Nicolau Grigore; Nicolescu Constantin; Nicolici Alexandru, decedat la 20 ianuarie 1953, Poarta Albă; Panaitiu Constantin;  Pantazi Constantin, executat prin la 23 ianuarie 1958, Râmnicu Sărat; Pascu Vasile, decedat la 6 august 1960, Gherla; Păiş Nicolae, decedat la 16 septembrie 1952, Sighet; Pălăgeanu Emil, decedat la 23 ianuarie 1953, Colonia Năvodari;  Petrovicescu Constantin, decedat la 8 septembrie 1949, Aiud; Poenaru Alexandru; Popescu David; Popescu Dumitru; Potopeanu Gheorghe; Racoviţă Mihail, decedat la 28 iunie 1954, Sighet; Racoviţă Mihai-Cehan, decedat la 14 august 1954, Sighet; Rădulescu I. Constantin; Rosetti R. Radu, decedat la 2 iunie 1949, Văcăreşti; Rozin Gheorghe, decedat la 16 ianuarie 1961, Văcăreşti;  Runceanu Aurel; Saidac Alexandru; Samsonovici Nicolae, decedat la 15 octombrie 1950, Sighet; Săvoiu Gheorghe; Seracin Ghedeon; Sichitiu Ion, decedat la 29 aprilie 1952, Aiud; Siminel Victor; Stavrat Olimpiu; Stavrescu Gheorghe, decedat la 10 ianuarie 1951, Aiud; Stănescu Traian; Stoenescu Nicolae, decedat la 2 martie 1959, Culmea; Şova Nicolae; Şteflea Ilie;  Teodorescu Gheorghe; Teodorescu Iosif; Teodorescu Paul; Teodorescu Traian;  Tobescu Constantin; Topor Ion, decedat la 22 iunie 1950, Aiud; Trestioreanu Constantin; Trincu Atanase; Tudose Dumitru; Vasilescu Petre, decedat la 4 noiembrie 1959, Galaţi; Vasiliu Z. Constantin, decedat la 1 iunie 1946, Jilava; Vasiliu Gheorghe, decedat la 20 septembrie 1954, Sighet; Voicu Mihail, decedat la 17 august 1961, Gherla; Voiculescu Constantin, decedat la 17 septembrie 1955, Gherla; Zorzor Vasile; Zwiedenek Eugen – vezi Florica Dobre, Alexandru Duțu, Drama generalilor români.




_____________________

[1] Cf. Calendarul Tradiţiilor Militare, din 2010

[2] Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945.

[3] 11 noiembrie, ziua veteranilor: La ora 11 în a 11-a zi a lunii a 11-a 1918, a fost declarată încetarea temporară a ostilităților între Națiunile Aliate și Germania în primul război mondial. Comemorată ca Ziua Armistițiului începând din anul următor, 11 noiembrie a devenit o sărbătoare federală legală în Statele Unite, în 1938. În urma celui de-al doilea război mondial şi a războiului din Coreea, Ziua Armistițiului a devenit Ziua Veteranilor, o sărbătoare dedicată veteranilor americani din toate războaiele. Când președintele Dwight D. Eisenhower a semnat legea, schimbând semnificația zilei de sărbătoare, în Ziua Veteranilor, pentru a include și veteranii celui de-al doilea război mondial, a fost ca o palmă dată peste ceafă veteranilor. Președinții Bush, Obama sau Trump, au încetinit, aparent, războaiele din Irak și Afganistan, dar nu le-au pus capăt. În realitate, au triplat efectivele de ocupație americană și au reușit deschiderea altor focare de nesiguranță prin alte măsuri și să provoace pierderi mai mult decât un război adevărat.

[4] Între generalii daţi afară din armată s-au aflat Gheorghe Cialâk, Gheorghe Dobre, Constantin Voiculescu, Aurel Nicolaescu, Dumitru Carlaonţ, Corneliu Calotescu, Constantin Trestioreanu, Dumitru Balaban, Radu Korne (la 22 martie 1945), Corneliu Dragalina, Aurel Aldea, Ion Negulescu, Gheorghe Rozin, Radu Gherghe, Nicolae Şova, Vintilă Davidescu, Nicolae Stoenescu, Constantin Constantin, Ioan Arhip, Ioan Arbore, Petru Cameniţă, Vasile Creţoiu, Nicolae Diaconescu, Corneliu Teodorini, Nicolae Dragomir, Gheorghe Cassian, Ioan Aramă, Mihail Capitanovici, Emil Pălăngeanu, Gheorghe Gârleanu, Gheorghe Teodorescu, viceamiralul Alexandru Gheorghiu şi contraamiralul Horia Măcellariu (la 24 martie), Nicolae Macici, Eugeniu Vârtejanu, Emanoil Leoveanu, Ioan Boiţeanu, Victor Dombrovschi, Gheorghe Manoliu, Trifon Stoenescu, Mihail Stănescu, Manole Iliescu, Edgar Rădulescu, Petre Antonescu, Gheorghe Georgescu, Traian Tetrat, Gheorghe Lipovan, Ioan Lovinescu, Gheorghe Vasiliu, viceamiral Ioan Georgescu (la 27 martie 1945), Nicolae Tătăranu, Alexandru Marinescu, Dimitrie Georgescu, Tudor Orezeanu Cristescu, Marcel Ionescu, Ştefan Lambru, Dumitru Petrescu, Cicerone Dobrotescu, Anton Dumitrescu, Ernest Weber, Gheorghe Barozzi, Gheorghe Praporgescu, Constantin Sandu, Radu Bodnărescu, Ioan Welter, Aurel Miclescu, Enescu Ramiro, Constantin Celăteanu (la 28 martie 1945) – sub pretexte diferite, unii obligați să demisioneze, rămași pe drumuri!

[5] America, nr. 242, marți 22 octombrie 1918

[6] Se ştie că preşedintele Wilson s-a împotrivit inițial „dezmembrării” Austriei, până când naţionalităţile supuse din Austria, nu i-au avut prezentat planului lor, de unire. Colonelul House, judele Brandeis şi alţii, au studiat acele planuri aşa cum au fost prezentate de reprezentanții lor din SUA. Apoi a decis ca Austria să fie redusă la populaţia ei de naţionalitate germană, care se putea uni cu Germania. Pentru ungurii din Ungaria, duşmani tradiţionali ai germanilor, puteau fi admişi „în federaţiune, dacă se vor democratiza”.

[7] Pentru public prețul era de 25 cenți prima, respectiv 10 cenți celelalte două

[8] America, nr. 248, 29 octombrie 1918, p.1

[9] Apud Constantin Moșincat, Cazemata. Sistemul românesc de fortificații (1937-1940), Editura Tipo MC, Oradea, 2022

[10] Art-Emis, aprilei 2020

[11] Constantin Hlihor, Armata roșie în România

[12] Date se găsesc şi în US National-Security, Arhive Recordo, la Secţia „Operaţiuni sub acoperire în raportul şefului OSS (Office Strategic Service - precursoarea CIA), William Joseph Donovan

[13] Col. Ioan Petrescu, Stiletul

[14] La 14 mai 1981 a devenit primul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. De profesie inginer aeronautic, ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internaționale al Agenției Spațiale Europene (ESA).

[15] Adendă: Cel care girase festivitățile ca Președintele României, în ONOAREA VETERANILOR, și ca șef al Statului Major General, sfidând prezența veteranilor, camarazii celor căzuți, să nu poată depune măcar simbolic o jerbă de flori, în prezența grăbitului Președinte, reprezintă un AFRONT LA ONOAREA OȘTIRII ROMÂNE! Mă aflu în situația de a relata năduful camarazilor care au bătut 600 km de la București la Carei, spre a depune o coroană, în parcela din Cimitir, căci Monumentul Ostașului Român din Carei, este un loc „rezervat demnitarilor” și n-au avut ONOAREA a răsplăti cu recunoștință „JERTFA SUPREMĂ” de către camarazi?. Domnul președinte, doar el pentru el ”fanfara lui Ciucă” a cântat presărați pe alor morminte...? HALAL SERVILISM! Să auzim de bine, cum trâmbița odată... Dar ce să vezi, NĂRAVUL se repetă și la Oradea pe 20 aprilie 2022 (Ziua Municipiului Oradea) – zi care marchează intrarea în Oradea la 20 aprilie 1919  a generalului erou Traian Moșoiua cărui bust l-am înălțat din contribuțiile exclusive ale militarilor din garnizoană - la care n-am avut dreptul de a depune o floare, căci stânjeneam pe mai marii „trecători” prin posturile politice – generalul Ciucă fiind în rol de prim protocol – și primitor al onorului gărzii.





 

26 aprilie 2022

Flora orașului Valea lui Mihai

 În data de 21 aprilie 2022 a avut loc evenimentul de închidere a proiectului Flora orașului Valea lui Mihai , proiect finanțat de Ministerul Agriculturii din Ungaria .

Aplicația a fost scrisă de Asociația  Pro Valea lui Mihai-Érmihályfalva pe o finanțare a  Comitetul Hungaricum ungar și   Ministerul Agriculturii din Ungaria așa că Asociația a primit un grant nerambursabil de 3.126.900 HUF. Principalele obiective ale proiectului au fost  promovarea și păstrarea patrimoniului natural local,  cunoașterea  diversității  florei locale și a frumuseților  naturii. Proiectul a fost adresat elevilor din localitate.

Ceremonia a început cu un scurt program muzical-literar susținut de elevi, cu participarea profesorilor Alíz Darabont și Ferenc Nánási Baricz. Profesoara Éva Gábor,  moderator al programului, i-a salutat pe invitati, Ödön Szabó parlamentar DAHR, József Nyakó primar si Attila Karsai, viceprimar, Zefán Timea Zefán, Ancuța Florina Șchiop manager la   Biblioteca Județeană Gh. Șincai, profesori, studenți, părți interesate.

Primul vorbitor a fost Ödön Szabó,   i-a felicitat pe coordonatorii proiectului : Éva Gábor, profesor, Andrea Szilágyi, muzeograf, Andrea Borbély-Simon și Judit Gheri, bibliotecari. 

La sfârșitul evenimentului s-a prezentat documentarul creat în timpul proiectului. Filmul monitorizează flora din Érmihályfalva timp de patru sezoane, în special raritățile plantelor de la periferia așezării și importanța conservării lor. 

 
 










a consemnat Delia Pantea 

22 aprilie 2022

PENTRU NEAM ȘI ȚARĂ

 

 În unul din articolele publicate pe platforma Bibliotecii Bravului Cavaler, Prof. univ. Dr. Dumitru PREDA, diplomat de carieră, ambasador plenipotențiar al României la Havana, Cuba, și reprezentant la UNESCO, revenit la prima dragoste, istoria – autor a numeroase cărți – vezi profilul în Slaonul Cavalerilor din – a lăsat frumoase gânduri pentru Eroi și Vetrani, așa cum le-a așternut în fascinanta sa operă științifică. Reproducem mai jos acel articol.


 


 Ferice acel popor care are mulţi eroi” stă scris pe una din miile de plăci de pe monumentele ridicate pe tot cuprinsul României spre cinstirea vitejilor ostaşi care, prin jertfa lor generoasă şi pilduitoare, au dat concreteţe idealului unirii neamului românesc într-o singură fiinţă statală, pecetluind pentru totdeauna în memoria omenirii drepturile noastre istorice asupra pământului pe care l-au hrănit şi-l hrănim mereu cu sudoarea ostenelilor noastre şi aspiraţia legitimă de mai bine.


Anii 1916-1920 aveau să aducă în faţa tuturor imaginea virtuţilor unui popor ferm decis să-şi apere libertatea şi care, depăşindu-şi propriile slăbiciuni şi şovăieli, se va dovedi capabil să învingă în numele şi pentru dreptatea cauzei pe

ntru care se ridicase la luptă în zi de Sfânta Maria 1916. De atunci au trecut mai bine de o sută de ani. Eroii acelor crâncene încleştări au trecut de mult spre eternitate. Despre acele zile, luni şi ani de cumpănă ni s-au păstrat numeroase şi diverse mărturii, care s-au depus una lângă alta, alcătuind o preţioasă comoară a conştiinţei naţionale.

Războiul reprezintă pentru orice militar o încercare supremă, confruntarea cu realitatea teatrului de operaţii, cu inamicul, constituind adevărata probă a pregătirii sale, desfăşurată de multe ori pe parcursul unor decenii de viaţă. Cu atât mai mult greutatea evenimentului este resimţită de comandant, de omul care trebuie, care are datoria să-şi conducă la victorie oamenii săi. Pe umerii fiecărui comandant, şi mai ales ai acelora aflaţi în fruntea marilor unităţi apasă răspunderi uriaşe, asupra capacităţii lor fizice şi psihice se exercită presiuni extraordinare, evenimentele şi situaţiile de luptă se scurg cu repeziciune, deseori neprevăzute. Şi, nu de puţine ori, aşa după cum istoria a înregistrat, ofiţeri şi chiar generali de foartă bună profesionalitate, recunoscută în timp de pace, nu au reuşit să facă faţă cu succes acestor încercări crude. Căci în acele momente calităţile de inteligenţă, temeinicia pregătirii ostăşeşti şi chiar cele mai alese virtuţi sufleteşti nu sunt totdeauna suficiente dacă omul-comandant nu are şi o structură aparte, nişte nervi de otel, care să-l facă să rămână el însuşi stăpân pe creierul său în clipele în care în văzduh vâjîie proiectilele deasupra capului şi pământul de lângă tine tresaltă sub greutatea miilor de obuze, când clocotul exploziilor şi ritmul sacadat al armelor seceră vieţi după vieţi în jurul tău, când ştie că şi pe el moartea îl poate întâlni în orice secundă, şi mai mult când, la diferite intervale, i se raportează ştiri îngrijorătoare: cutare comandant de pluton a căzut, poziţia batalionului din dreapta a fost pierdută şi în sectorul x se semnalează infiltrări ale inamicului, legătura cu unitatea de lângă tine s-a întrerupt… Iar el, comandantul, trebuie să acţioneze iute, să hotărască succesul sau înfrângerea, viaţa sau moartea.

                Comandant adevărat nu este decât acela care, oricare ar fi dificultatea şi primejdia situaţiei prin care trece, rămâne cu puterea de discernământ şi calmul neatinse, exemplu de curaj în faţa ostaşilor săi, luând cu promptitudine măsurile cele mai judicioase dictate de împrejurări şi semnând fără să-i tremure mâna ordinele de operaţii.


            E locul să arătăm eroarea făcută de mulţi istorici şi analişti de a subestima ponderea valorii, a personalităţii comandantului în victoriile obţinute de armata română, aşa cum a fost la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz în 1917. Iar izbânda obţinută la finalul Marelui Război – Unirea Românilor din 1918 –, care aparţine, fără îndoială, întregului popor, soldaţilor care au sfidat moartea şi au luptat cu eroism pentru cauza Patriei, nu poate fi evaluată pe deplin fără contribuţia conducătorilor de elită. Pentru că se ştie că numai atunci când au în frunte un comandant care întrunește în persoana sa toate capacitățile şi virtuțile ostășești superioare, soldaţii dau proba maximă a calităților.

                Mărășeștii nu ar fi reprezentat, de exemplu, acel simbol veșnic al trăiniciei în istoria neamului românesc dacă nu ar fi existat geniul generalilor Constantin Presan, Eremia Grigorescu, sau Constantin Christescu şi dacă ei nu ar fi avut în subordine comandanți de mari unități de talia generalilor Constantin Scărişoreanu, Ion Popescu, Aristide Razu, Henri Cihoski sau Grigore Bunescu.



             Bătălia de la Mărăşeşti, această „Marnă românească”, ca şi celelalte biruințe  obținute în anii de foc ai Războiului de Întregire din 1916-1920, sacrificiile şi obolul de sânge al celor peste un milion de români, morţi, răniţi şi dispăruți, constituie prin exemplara lor contribuţie la edificarea statului unitar, independent şi suveran un izvor neîntrerupt de energie naţională.

            Prin acţiunile lor, pe care avem obligația morală de a le readuce permanent în memoria generațiilor, ostașii armatei române s-au aflat la înălțimea timpurilor pe care le-au trăit, pentru că aşa cum a rostit unul dintre comandanții lor „nu este chip mai măreț de a vă face datoria decât [ca] în toate faptele să vă călăuziți de dragostea de Neam şi de Ţară”.

Nu-i așa că datoria merită chiar și jertfă, merită țara care trebuie dată întreagă generațiilor viitoare!


Sezatoare in mai

În data de 16 mai ne-am întâlnit pentru șezatoare în Sectia de Medicina și Știinte. Se pare ca a fost intalnirea iilor albastre.

Wikipedia

Rezultatele căutării