Biblioteci și cărțile lor

„Îmi imaginez Raiul ca pe o imensă bibliotecă”(Borges)

Cândva în copilărie m-am îndrăgostit de citit și indirect am devenit dependentă de prezența bibliotecii în viața mea. Cu timpul pasiunea din copilărie s-a transformat în meserie și sunt unul din oamenii privilegiați , care a ajuns să facă ceea ce a dorit întotdeauna; să lucreze cu cartea , într-o bibliotecă.Anii de început ai carierei mele au fost și mai fascinanți, biblioteca în care lucram era situată într-un vechi palat episcopal. Zilnic urcam trepte de marmură, lumina intra în interior prin ferestre vitralii, zidurile, printre rafturi păstrau amprente  arhitecturale neogotice...

Viața de prințesă bibliotecară în palat s-a terminat după o vreme și am intrat în problematica bibliotecilor  reale. Din 1995 încoace  asist la distrugerea treptată a sistemului clasic de biblioteci. Ignorând însemnătatea existenței unei biblioteci publice  în comunitate, responsabilii locali, desființează treptat aceste instituții .

Cauzele  sunt multiple: dezinteresul  ”ordonatorului principal de credite” care neavând viziune consideră biblioteca o instituție parazit. Dezinteresul angajatului fără pregătire de specialitate sau cultură generală solidă care consideră acest post sub demnitatea lui... în comparație cu a avea un birou în anticamera primarului... Snobismul adulților care pentru a fi în trend cu vremurile anunță că a citi nu mai este la modă...

Din înțelepciunea orientală vine principiul  identităţii perfecte dintre MacroUnivers și MicroUnivers, cu alte cuvinte,  totul se reflectă în parte și toate părțile componente conțin întregul. În istorie, începând cu  3500 îh  omenirea s-a străduit  să creeze forme intermediare, accesibile,  utilizabile oricând , de păstrare a  întregului univers. Acestea au fost bibliotecile, cu unitate de stocare cartea.  Incă de pe acea vreme cuvântul scris a inspirat respect și teamă, iar  bibliotecile văzute ca un pericol  au fost de cele mai multe  ori puse pe foc Biblioteca din Alexandria, Biblioteca imperială a Constantinopolului , Biblioteca din Efes...intr-o vreme le-au ars naziștii, comuniștii la fel iar democrația reușește să  le distrugă în moduri mai subtile.

Fiind în an centenar, putem aminti că   generația Marii Uniri, a fost susținută de o conștiinta națională  formată treptat  încă din timpul Școlii Ardelene, prin eforturile de emancipare națională pe plan cultural. Cea dintâi instituție creată de „Astra”( „Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” -1861) a fost biblioteca. Cărturarii acelui secol considerau că , ”numărul mare de analfabeți periclita însuși viitorul neamului”,  vedeau puterea educativă și civilizatoare a cărții, nu numai în universităţi sau pe lângă societăţile ştiinţifice, ci în toate comunitățile în special  în cele mici și sărace. Sărbătorim anul acesta rezultatele acelui efort.

Nu știu dacă am mai reuși o astfel de performanță, anii în care trăim sunt marcați de lipsă de solidaritate și de epuizarea într-un etern scandal. Se vorbește din ce în ce mai des de analfabetism funcțional , o incapacitate a cititorului de a înțelege ceea ce a citit.  În context , fiecare bibliotecă publică închisă, înseamnă un pas înapoi spre o lume primitivă , fără resurse de educație alternative sau  de vindecare spirituală,  având ca rezultat pe termen lung  limitarea liberului arbitru prin  lipsa de perspectivă, de  modele sau soluții multiple accesibile ușor prin intermediul cărților .

O biblioteca are nevoie doar de un spațiu adecvat, de cărți...și de  un om dedicat, mai mult decât păzitor al cărților, mai degrabă manager de informație, purtătorul firului Ariadnei în labirintul rafturilor,  care , odată la 30 de ani  predă flacăra aprinsă a pasiunii pentru meserie.

Cărțile la rândul lor,  își găsesc cititorii, fiecare carte are undeva cititorul pentru care a fost scrisă , omul care o va primi în suflet și  va începe un proces de modificare, de îmbunătățire a  arhitecturii  interioare deoarece cuvântul are putere.  Înțelepciunea creștină atribuie cuvântului  cea mai puternică forţă din univers , ”la început a fost cuvântul”  , lăsat ca instrument de   distrugere  sau înalțare omului . Prin cuvânt  suntem alături de Dumnezeu creatori, de la nivelul bunicului  care-i citeşte nepotului,  până la tainele universului concentrate într-o formulă... și  cuvintele cuprinse în idei, închise între copertile  cărților, cărți  aliniate în biblioteci.

sursa 

Trecerea timpului a dovedit ambiția omului  de a dovedi principiul  enunțat mai sus al  identităţii perfecte dintre MacroUnivers și MicroUnivers,  prin reducerea dimensiunilor bibliotecilor la dimensiuni  portabile, din ce în ce mai reduse - calculatorul, tableta, smartfonul.  Obiceiul lecturii rămâne într-o altă formă și cu un alt ritm  pănă la   o pană de curent și s-a terminat cu informația electronică... un virus și toată pledoaria mea pentru bibliotecă se pierde în neant ... Si atunci vom avea nevoie să ne întoarcem în clădirile biblioteci, lângă cărțile care ne așteaptă cuminți pe rafturi , gata să ne ofere toată înțelepciunea  pe care omul a putut-o culege până acum din univers .

Deci, iubitori de carti, acolo unde puteti creati biblioteci, pentru ca generatiile viitoare sa  aiba unde sa-si caute reperele de dezvoltare!

Momente de grație în literatură

In această viață , prima dată am fost sedusă de o carte. Aveam 10 ani, așteptasem vacanța să regăsesc volumul în biblioteca bunicilor, și am prins un moment în care nimeni nu avea sa-mi dea nici o treabă de făcut. Am alunecat ca Alice in oglindă trecând de partea cealaltă, a narațiunii, uitând lumea care se agita pentru ceva, pentru orice, în jur.

Acest prim episod de seducție și-a pus amprenta asupra întregii mele vieții. Nu era o carte despre Feți Frumosi si Elene Cosanzene, era o carte despre supraviețuire, despre lupta pentru  idealuri, despre prietenie , despre onestitate și curaj . 


Am inceput sa caut in viata reală imaginile pe care le întâlneam în cărți. Și uneori , foarte rar, să le și găsesc. Într-o privire pot citi uneori universuri peste universuri, să înțeleg că la un anumit nivel toți vibrăm în aceiași frumusețe unică și eternă.

Intoarcere la copilărie

Cu mult timp în urmă O mie și una de nopți a fost una din lecturile mele preferate. Povesti colorate ale lumii arabe m-au insotit ani de zile.

Cu greu pot regăsi fragmentele preferate în carte, dar din memorie surâde o povestire drăguță.

Doi arabi săraci, poposeau la un han, unul dintre ei avea o traistă, dar în timpul nopții  celalalt i-a luat-o si a susținut sus si tare ca este a lui.

Ajunsi in fata judecătorului de pace, acesta a luat traista, cam usurica de altfel și a rugat pe fiecare dintre ei sa spună ce este inauntru , hotul  nu ar fi putut enumera tot ce era in geanta.  

Din acest moment continutul traistei a început sa devina de poveste,  fiecare dintre arabi, chiar si proprietarul, supralicita  cu continuturi fabuloase: orase si sate, mari si ape, gospodarii cu animale, oameni si chiar războaie, straturi de istorie suprapuse , culori magice si chiar si duhuri de lampa magica locuiau in traista respectivă.... Judecatorul i-a oprit furios , a desfacut traista si a rostogolit in fata împricinatilor  continutul sarac ...

Nu mai tin minte care era de fapt acest continut si care a fost pedeapsa  minciunii, dar daca as fi acum intrebata ce am in geanta mea de doamna , nu as putea sa reproduc cu exactitate, probabil o cetate traieste, sau un mic razboi are loc in micul univers inchis... Uneori pot gasi in ea orice, alteori oricat caut nu gasesc nimic....nici macar cheile care cu siguranță sunt acolo,  sau permisul de conducere sau banii. 

De unde stiu oare aceste obiecte că le cauți și dispar în cele mai greu accesibile colturi  posibile?

Am de toate genti, genti piele, genti dama, posete de piele. dar in  nici una nu incape universul meu.

Poate o  poseta oarecare sa-mi indeplinească conditiile?