27 septembrie 2017

Invitație



Nocturna Bibliotecilor 2017

Eveniment cultural național de activare nocturnă a bibliotecilor, inițiat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Nocturna Bibliotecilor 2017 își va întâmpina oaspeții în perioada 29-30 septembrie.
La această a VIII-a ediție a „nopții albe” a bibliotecilor sunt așteptați să participe biblioteci din București și din țară, care vor propune programe personalizate pentru toate categoriile de vârstă. Pentru cei care doresc să se alăture inițiativei de a-și petrece noaptea la bibliotecă, într-o companie agreabilă, și să experimenteze diferite activități de timp liber, acest prilej este unul inedit și promițător.
Obiectivul principal al acestei campanii este acela de a atrage în spațiile de bibliotecă un număr cât mai mare de utilizatori și de a crea o mai bună legătură între bibliotecari și diferitele segmente de public, într-o manieră relaxată și prietenească.
Prin campanii naționale de tipul „Nocturnei Bibliotecilor”  dorim să atragem alături de noi scriitori, critici literari, poeţi, povestitori, care să împărtășească publicului din experiența și bucuria lor de a trăi în compania cărților.

25 septembrie 2017

23 septembrie 2017

Lecturi de weekend 81

Frank Herbert, Bill Ransom- Efectul Lazar este o carte aparuta la editura Nemira in anul 2006 in  seria Pandora , serie de literatura stiintifico -fantastica.

Efectul Lazăr este cea de-a doua parte Trilogiei Pandora.Pandora şi deşertica Dune, au aceiasi tema  : lupta pentru supravieţuire. Societatea divizata ,cauta o solutie la conflict si merge fie spre  o transformarea benefică, fie spre pieire.

 Lăsaţi singuri pe Pandora de catre Navigatori, oamenii, au distrus perfecţiunea conştiintei totale a Avatei-spiritul planetei, grupul de supravieţuitori face ceea ce ştie mai bine: se divide şi începe lupta unul contra celuilalt. Societatea se împarte în insulari şi tritoni, primii săraci până la mizerie, mutanţi în care naşterea fiecărui copil e supusă tribunalului condus de Ward Keel pentru a i se hotărî dreptul la viaţă; ceilalţi sunt mândri de forma lor fizică atât de aproape de cea a Navigatorilor şi de tehnica pe care o stăpânesc.
  
 Ambele grupuri se straduie sa recupereze darurile pe care Nava le-a lăsat în celulele de hibernare, alături de exemplarele salvate dintre cei buni. Muţii ştiu să se distreze, nu au secrete, ţin unul la celălalt, respectă esenţa fiecăruia, tritonii de sub ape cultivă luxul şi ambiţiile politice, vor ca în spaţiul lor vital să se extinda spre uscat,  iar dorinţa de a stăpâni e trăsătura lor definitorie.
Planeta se recupereaza, algele isi recapata constiinta si puterea de a discerne intre bine si rau. o nouă viaţă poate începe pe planeta unde algele şi-au recăpătat sinele.
Romeo si Julieta de pe Pandora sunt   Brett Norton şi Scudi Wang apartinand fiecare unui grup. Efortul lor incearca  concilierea celor două lumi care se urăsc între ele, în scopul creării unei noi populaţii pe pământul ferm ridicat de sub ape.  Ei cauta aliati intre personajele romanului, se inseala , lupta, evadeaza, au incredere si participa la momentul de recuperare a celulelor de hibernare. Momentul face ca diferenţele considerate fundamentale dintre tritoni şi insulari sa  dispara complet. Apar modelele originale omeneşti, Navigatorii-Cloni, pentru care toţi cei de pe Pandora sunt la fel de diformi. Acest amestec de fiinţe vechi şi noi vor forma împreună o lume noua,  cu sanse noi, pe o planeta renascuta, final frumos si plin de optimism al romanului.

22 septembrie 2017

Proiecte de vară în Valea lui Mihai

În vara asta , la biblioteca Mate Imre din Valea lui Mihai, am lucrat în colaborare cu celelalte două instituții culturale din oraș: casa de cultură și muzeu. Aș dori să vă prezint trei activități, din care două le-am planificat și le-am organizat împreună cu colegii noștri.

Prima activitate (01.06.-04.06.2017.) a fost o întâlnire al elevilor din orașele înfrățite cu Valea lui Mihai. Tema acestei întâlnire a fost, prezentarea  locurilor natale de către fiecare localitate. La invitație toate orașele (Balmazújváros, Budapest sectorul XVI, Hajdúnánás, Nyírábrány, Nyírbéltek din Ungaria și Tornalja din Slovacia) au răspuns pozitiv.
Prezentările au fost asemănătoare: prezentare ppt, prezentare de istorie locală, cultură, sport, turism, învățământ.

În zilele următoare am vizitat localitățile  Carei,  Ady Endre și Șimian (la Șimian ne-am deplasat cu căruțe cu cai).





În perioada de 08.07-15.07.2017.a avut loc tabăra de artiști, ediția a XI. Tema taberei a fost secesiunea, deschiderea taberei a fost o excursie la Oradea.
 Organizarea (aprovizionare, gătit, spălat vase, organizarea expoziției de închidere, etc.) au fost făcute de bibliotecare  Iudit Gheri și Borbély-Simon Andrea.

Duelul Cartierelor este un program distractiv, pentru toți localnicii orașului. Din program fac parte  concurs culinar, jocuri distractive în aer liber, pentru toate categoriile de vârste. Acest program am organizat împreună cu colegii de la casa de cultură și de la muzeu.




Bibliotecar Gheri Iudit

19 septembrie 2017

Code Kids - logourile cluburilor de coding


Fiecare club CODE Kids a creat in vara lui 2017  logo-ul pentru biblioteca clubului lor. Rolul principal al unui logo este de a ajuta publicul sa identifice rapid o afacere, un brand, iar in cazul vostru, biblioteca proprie.  
Logo-ul este un simbol grafic folosit pentru a definii o entitate: companie, organizatie, tara, oras, institutie, produs etc. Un logo are o poveste, o istorie si inseamne ceva pentru un grup de persoane .Povestea bibliotecii    se regaseaste  in logo printr-un vizual simplu, un element reprezentativ,   totodata puternic ca mesaj.
S-au folosit de  principii simple in crearea logo-ului:
1. Un logo trebuie sa fie simplu
2. Un logo trebuie sa fie memorabil
3. Un logo trebuie sa fie durabil
4. Un logo ar trebuie sa fie capabil sa functioneze intr-o varietate de medii si aplicatii
5. Un logo trebuie sa fie potrivit
Cateva unelte usor de folosit pentru crearea logo-ului: Canva, Logaster, GraphicSprings, Hipster Logo Generator, Inkscape si multe altele pe care lse gasesc   pe google.com. U
Logo-urile bibliotecilor au fost postate pe grupul CODE Kids. 

Workshop pe tema promovării lecturii - Goethe Institut

In perioada 6-7 noiembrie 2017 a.c., Institutul Goethe din Bucureşti va găzdui un workshop de două zile privind promovarea lecturii, organizat în parteneriat ANBPR-ABR-ABRM. 
La acest workshop vor lua parte cca 20 de persoane, bibliotecari din România şi Republica Moldova, dar și colaboratori ai Goethe Institut din țară, care activează în biblioteci publice, au responsabilități în domeniul promovării lecturii și sunt interesați de mijloacele moderne de impulsionare a consumului de carte și de activitățile specifice și campaniile de lectură în sens larg.
Invitatul special al acestei ediții va fi doamna Sigrid Fahrer, care  împărtăși participanților despre munca pe care o desfășoară la "Stiftung Lesen" (Fundația pentru Lectură din Germania) - https://www.stiftunglesen.de/meta/englisch/.
Accentul principal se va pune pe dezvoltarea de strategii pentru implementarea unei campanii de promovare a lecturii la nivel național.
Din partea ANBPR, ca partener al Goethe Institut în organizarea acestui atelier, sunt invitați să participe 6 reprezentanți, care sunt rugați să se înscrie la adresa anbpr_ro@yahoo.com până cel tarziu  miercuri, 20 septembrie, prin trimiterea unui email cu Subiectul: Înscriere Workshop Goethe Institut - 6-7 noiembrie 2017, care să conțină CV-ul Europass al candidatului și o Scrisoare de motivație din care să reiasă experiența anterioară în domeniul promovării lecturii și argumentele pentru care această participare ar aduce plus-valoare în dezvoltarea de noi campanii de profil.
Persoanele interesate trebuie să îndeplinească  următoarele condiții: 
  • Să fie membri ANBPR de minimum 5 ani;
  • Să fie bibliotecari calificați, angajați ai unei biblioteci publice;
  • Să aibă experiență în derularea de activități de promovare a lecturii;
  • Să fie preocupate de mijloacele moderne de realizarea a campaniilor de promovare a lecturii la nivel național;
  • Să nu fi participat la edițiile anterioare ale workshop-urilor organizate de  către Goethe Institut.
Persoanele selectate să participe trebuie să se asigure că dețin acordul directorului sau al conducerii autorității finanțatoare pentru această deplasare.
Participanții din afara Bucureștiului vor beneficia de decontarea costurilor de transport și cazare din partea Goethe Institut.
Așteptăm candidaturile dvs.
Echipa ANBPR

Conferința ANBPR BIBLIONEXT- 2-4 octombrie 2017

Conferința Națională a ANBPR
BIBLIONEXT: “INOVAȚIE. CREATIVITATE. LEADERSHIP”

 Ediția de toamnă a Conferinței Naționale a ANBPR va fi găzduită anul acesta la Cluj-Napoca, în perioada 02-04 octombrie 2017, organizarea evenimentului fiind asigurată de  Biblioteca Județeană Octavian Goga” Cluj.

„Cea de-a XXVIII-a Conferință Națională a ANBPR abordează o temă foarte actuală și ofertantă, care aduce în discuție concepte-cheie pentru dezvoltarea rețelei bibliotecarilor din România, și anume “INOVAȚIE. CREATIVITATE. LEADERSHIP. Sperăm ca această ediție a Conferinței să ne ofere prilejul pentru dialoguri profesionale de calitate,  schimburi de idei și bune practici între colegi și să determine o regândire a implicării structurilor de management  în  reformarea serviciilor de bibliotecă”,  a declarat Sorina Stanca, Președintele ANBPR.

Conferința ANBPR de la Cluj-Napoca va aduce împreună în jur de 150 de participanţi, experți, colaboratori, parteneri și membri ANBPR din România, dar și experți din străinătate, care doresc să împărtășească bibliotecarilor români idei de proiecte, activități și metodologii de lucru inovative.

Ca de fiecare dată, această Conferință Națională va oferi contextul profesional adecvat pentru întâlnirea diferitelor categorii de angajați ai bibliotecilor - bibliotecari, metodiști, coordonatori de formare profesională, directori, personal de specialitate și personal administrativ etc., aflați cu toții în căutare de modele și resurse de învățare, inspirate din practica internațională, pentru a-și îmbunătăți performanțele și a se redefini ca profesioniști.

A fi bibliotecar presupune să ai o pregătire enciclopedică și să  ai receptivitate pentru inovație și creativitate. Pentru ca bibliotecile să fie, însă, dinamice și să contribuie la încurajarea vieții culturale a comunității, este nevoie de leadership de calitate și de manageri cu viziune, dispuși să învețe și să performeze în colaborare și în rezonanță cu liderii celorlalte  industrii creative, complementare activității de bibliotecă.

Despre ANBPR: Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) este cea mai reprezentativă organizaţie profesională a bibliotecarilor din bibliotecile publice. Raţiunea de a fi a acestei organizaţii este aceea de a coagula, într-o formă de asociere pe plan naţional, aşteptările, nevoile şi interesele celor care, prin profesie, preocupări şi atribuţii susţin profesia de bibliotecar, dezvoltarea biblioteconomiei şi a ştiinţelor informării şi documentării.
 
 
Mai multe informații:
Alexandra Stîngă
Asistent Director
ANBPR
tel./fax: (+40) 374 052 437/(+40) 374 094 724

email: anbpr_ro@yahoo.com

Simpozionul Internaţional “UNIVERSUL ŞTIINŢELOR“- Iasi

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA ŞI 
 MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR de la
UNIVERSITATEA “AL. I. CUZA” DIN IAŞI – ROMÂNIA,
FACULTATEA DE ARTE VIZUALE ŞI DESIGN,
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE “GEORGE ENESCU” DIN IAŞI – ROMÂNIA,
DEPARTAMENTUL DE LIMBĂ FRANCEZĂ DE LA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA,
FACULTATEA DE DREPT de la
UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE ŞI ECONOMICE EUROPENE “C-TIN STERE” DIN MOLDOVA,
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE şi
FACULTATEA DE LIMBI MODERNE de la
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA,
ASOCIAŢIA CULTURAL-ŞTIINŢIFICĂ  “VASILE POGOR” IAŞI
VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAŢI LA :
Simpozionul Internaţional “UNIVERSUL ŞTIINŢELOR“
Ediţia a VIII-a
Duminică 22 octombrie 2017 la Sala  Direcţiei Agricole
(lângă Primăria Iaşi, partea dreaptă)
INTAREA ÎN SALĂ ESTE LIBERĂ!  SE TRANSMIT DIPLOME DE PARTICIPARE
PERSOANELOR DIN AUDITOR.
(Trimiteţi fişa ca să putem scrie diplomele dinainte)

DESCĂRCAŢI  REGULAMENTUL CONCURSULUI DE PE LINK:   

15 septembrie 2017

Targ de activitati extrascolare -2017


  În zilele de 16-17 septembrie, parcarea centrului comercial va găzdui Festivalul Familiei, care va aduce o sumedenie de activităţi şi spectacole pentru copii, dar şi super-concerte cu Ami, Irina Rimes, Vanotek şi Feli & the TM Groove.
Startul evenimentului va fi dat sâmbătă, de la ora 11, când copiii vor fi invitaţi la ateliere de creativitate, de LEGO, teatru şi magie, dar şi la competiţii cu multe premii şi surprize.
Concursul Hocus Pocus XXL, în care părinţii vor face echipă cu copiii, prezentări de modă, Zumba, Picioroange, baloane uriaşe de săpun sau tatuaje temporare şi poze la minut sunt alte câteva din activităţile gândite  
Tot sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 17, cei mici sunt invitaţi la premiera piesei "Micuţa Fifi şi prietenii ei", un show de divertisment adresat inclusiv părinţilor. Este vorba despre o piesă interactivă, în care micuţa Fifi se lansează într-o aventură pentru a-şi găsi prietenii, iar spectatorii îi ghidează drumul.
 Parte a  Festivalului Familiei, la ERA Park se va desfăşoară  şi târgul de activităţi extraşcolare unde Biblioiteca este prezentă cu un stand.

Găsiţi mai jos programul detaliat al festivalului:
PROGRAM SCENĂ:
Sâmbătă, 16 Septembrie
Ora 17:00 - Spectacol interactiv "Micuţa Fifi şi prietenii ei" împreună cu lansare album melodii
Ora 18:00 - Prezentare de modă pentru copii Graziela Model Agency
Ora 18:30 - Demonstraţii de dans Feeling Dance 
Ora 19:00 - Concert Ami
Ora 20:00 - Concert Irina Rimes
Duminică, 17 Septembrie:
Ora 18:00 - Kidz Zumba cu Giani
Ora 19:00 - Concert Vanotek
Ora 20:00 - Concert Feli & the TM Groove
PROGRAM ATELIERE:
Sambătă, 16 septembrie:
Ora 11:00 - 17:00 – Atelier LEGO
Ora 13:00 - 14:00 – Atelier teatru
Ora 14:30 -16: 30 – Atelier de creativitate copacul familiei:
- Dansuri de grup
- Activităţi dinamice în familie: cursă cu 3 picioare, tras de funie pe familii, tupu
- Bingo
Duminică, 17 septembrie
Ora 11:00 – 18:00 – Atelier LEGO
Ora 11:30 – 17:30 – Concurs Hocus – Pocus cu premii
Ora 12:00 – 15:00 – Atelier de creativitate morişti colorate:
- Capsula timpului (capsula va fi ţinută închisă timp de 1 an)
- Aruncare la ţintă
- Concurs de baloane de săpun
- Mini golf
- Ridicare de zmee
- Experimente ştiinţifice părinte - copil
Ora 16:00 – 17:00 – Atelier de magie


12 septembrie 2017

Sesiune de postere dedicată proiectelor inovatoare din biblioteci


În cadrul Conferinței ANBPR - BIBLIONEXT, cu tema “INOVAȚIE. CREATIVITATE. LEADERSHIP”, ce va avea loc în perioada 2-4 octombrie 2017 la Cluj-Napoca, se va organiza o sesiune de postere dedicată proiectelor inovatoare desfășurate în bibliotecile publice românești. Expoziția va fi amenajată în foaierul Bibliotecii Județene ”Octavian Goga” de către fiecare bibliotecă în parte, marți, 3 octombrie, între orele 14 - 1430 .
 Sesiunea de prezentare a posterelor va avea loc în cursul aceleași zile, între orele 1700 – 1800 . Posterele înscrise în expoziție trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:
  Denumirea instituţiei, sigla acesteia
 Datele de contact
  Titlul proiectului/proiectelor și perioada de derulare a acestuia/acestora
 Conținutul livrat (descriere sumară – maxim 25 cuvinte)
 Testimoniale (maxim 2-3)
  Rezultate obținute (indicatori cantitativi)

Posterul trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici tehnice:
 Dimensiunea A0 (841 x 1189 mm)
 Alb-negru sau color
  Limba română Fiecare bibliotecă poate participa în expoziţie cu un singur poster!
Bibliotecile care doresc să se înscrie în expoziţie sunt rugate să ne anunţe până cel târziu vineri, 15 septembrie 2017, trimițând un e-mail de confirmare la adresa conferinta@bjc.ro. Persoana de contact este Simona Floruțău


Din programul conferintei:


Carte Transilvania (FICT) ATELIERE ÎN PARALEL 14:30-17:00
 1. Proiecte inedite în bibliotecile publice românești
 2. Cum ne promovăm bibliotecile?: atelier demonstrativ susținut de reprezentanți ai NOVATECA, Republica Moldova
3. Cu bebe la bibliotecă - Bebe Cafe: importanța lecturii timpurii și cum să începi un program săptămânal de lectură în grup pentru bebeluși
4. Întâlnire a Grupului Impact 17:00-18:00 Sesiunea de prezentare a posterelor ZIUA
3 4 octombrie 2017 SESIUNE ÎN PLEN 9
9:00-10:30 PROIECTELE ASOCIAȚIEI Dezvoltarea profesională - o activitate de bază a asociației, Crina Ifrim, Biblioteca Județeană Bacău, membru în Biroul executiv ANBPR Proiectul CICLOBIBLIO, Claudia Șerbănuță, membru în Consiliul de conducere ANBPR Partnering Starter - un serviciu modern, personalizat, menit să sprijine bibliotecile în activitățile de facilitare a parteneriatelor - Ioana Crihană, director executiv ANBPR

10:30-11:00Pauză de cafea
11:00-13:00 Întâlnire cu scriitorul Adrian Popescu Lansarea volumului Grădina cu statui de Adrian Popescu, editura Școala Ardeleană, 2017, un proiect editorial apărut sub egida Bibliotecii Județene ”Octavian Goga” Cluj Concert folk Adrian Ivanițchi (Eveniment organizat în colaborare cu Festivalul Internațional de Carte Transilvania)
 13:00-14:00 Pauză de masă
 14:15-16:00 ATELIERE ÎN PARALEL
1. Tendințe noi în activitatea de bibliotecă: idei reținute la Conferința Internațională IFLA 2017
2. Activitatea din bibliotecile mici și mijlocii: întâlnire a reprezentanților Bibliotecii Naționale a României cu bibliotecarii metodiști
3. Achiziția de documente de bibliotecă în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP
4. E vremea cititului: un program de lectură pentru vară
16:00-16:20 Pauză de cafea SESIUNE ÎN PLEN
16:00-18:00 Adunarea Generală a asociației Decernarea Premiilor ANBPR pe anul 2016
18:30-20:00 Vizitarea Festivalului Internațional de Carte Transilvani

9 septembrie 2017

Clubul de poezie pe luna septembrie


               Miercuri, 06.09.2017 a avut loc o nouă întrunire a clubului de poezie de la filiala Dacia. 
               În deschidere participanţii au venit cu propunerea de a cânta ''La mulţi ani'' tuturor Măriilor care urma să-şi serbeze ziua de nume pe 8 septembrie. 
               Apoi D-na Săteanu a ţinut să ne informeze despre cum a petrecut la pelerinajul literar organizat de către cenaclul Barbu Ştefănescu Delavrancea la Ştei cu ocazia zilelor oraşului. 
               Întrunirea a continuat şi s-a încheiat cu recitări din poezia lui George Coşbuc, poetul lunii septembrie, de către Doamnele Vesa, Şuşu, Indre, Săteanu, Mărăscu şi Domnii Popiţa, Vidican.





Lecturi de weekend 80

Aglaja Veteranyi s-a născut in 1962  în România, la București, și a părăsit țara în 1967 împreună cu părinții ei, artiști de circ.

Îndrumată de mama sa, care dorea să facă din ea un star, a apărut pe scena mai multor varieteuri. A frecventat câțiva ani un pension, apoi a studiat arta dramatică la Zürich, iar din 1982 și-a început cariera de actriță și de autoare dramatică. Împreună cu Rene Oberholz a înființat trupa experimentală Die Wortpumpe ("Pompa de cuvinte") în 1993, iar împreună cu Jens Nielsen grupul teatral Die Engelmaschine ("Mașina de fabricat îngeri") în 1996. În 1998 a primit o bursă de la Literarisches Colloquium Berlin.
A publicat numeroase poezii în reviste literare și antologii din mai multe țări. În 1999 îi apare volumul de versuri Daruri - un dans al morții, precum și romanul Warum das Kind in der Polenta kocht (De ce fierbe copilul în mămăligă), tradus în mai multe limbi de circulație, inclusiv în română de poeta și prozatoarea Nora Iuga.
Aglaja Veteranyi se sinucide într-un spital din Zürich, în urma unei depresii, la începutul anului 2002. Și-a regizat moartea la fel de laborios ca și romanul.


|Romanul De ce fierbe copilul în mămăligă este un roman biografic scris din perspectiva unui copil care vede viata  intr-un stil propriu.
Lumea circului, orbitoare în aparență, e  pândită permanent de tragism și de spectrul morții. Povestea copilului fiert in mamaliga e prezenta ca sa atenueze spaima mortii, spaima care insoteste toata copilaria autoarei.

"Copilul se ascunde in sacul cu malai pentru ca ii e frica. Si pe urma adoarme.Vine bunica si rastoarna malaiul in apa clocotita , ca sa faca o mamaliga pentru copil. Si cand copilul se trezeste e gata fiert." Pe parcurs mai intalnim si alte scenarii, cu o tentă suprarealistă și grotescă. Ambitia si limitarea parintilor tin copiii in continuare in zona specacolelor de cabaret si a lumii inselatoare a scenei.
Copilul rememoreaza transmite mesaje si impresii care descriu realitatile sociale și politice din România ultimelor decenii comuniste. 
"Dictatorul l-a interzis pe Dumnezeu."
"In strainatate poti sa devii celebru fara sa fii in partidul dictatorului."
"Avem un pasaport de emigrant .La fiecare granita sintem tratati altfel decat oamenii adevarati."

Este o carte trista.
"Tata a murit de absenta
Mama traieste intr-un lesin
Sora mea e doar fata tatei.
Am crescut putin cate putin"

Șezătoare în postul mare

  Ieri 18 aprilie 2023 a avut loc ultima ediție din aprilie a Șezătorii de la bibliotecă. In luna aprilie am avut trei întâlniri în care împ...

Wikipedia

Rezultatele căutării