Prin proiectul „ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ÎN SLUJBA CETĂŢEANULUI” în perioada 14 – 24 iunie 2010 am participat la cursul „Animator de tineret” care s-a desfăşurat la Bistriţa (mai bine zis la Pensiunea MYA 2 la 10 km de Bistriţa spre Cluj). Acest proiect este implementat de AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET şi finanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional „DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII ADMINISTRATIVE”.
Am fost 23 de cursanţi din Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Bucureşti îndrumaţi de formatoarea ANA ANDRONIC.
Animatorul este sufletul publicului cu care lucrează, are vocaţie educativă în domeniul social, cultural sau socio-cultural, sportiv, bazându-se pe tehnici educative. ...
Rolul animatorului de tineret:
- organizează activităţi non-formale, de timp liber şi recreativ;
- implică tinerii în activităţi;
- creează activităţi participative;
- evaluează activităţile desfăşurate;
- stimulează creativitatea tinerilor;
- selectează locaţia şi materialele necesare;
- îndrumă tinerii în activităţi etc.
Cea mai folosită metodă de animaţie este JOCUL. Jocul poate avea următoarele funcţii:
- de relaxare;
- de animaţie;
- de socializare;
- de transanimaţie
- de adaptare.
Deşi am venit din locuri diferite, deşi avem profesii diferite, totuşi, am reuşit să formăm o echipă care s-a adaptat bine cerinţelor cursului.
Duminică, 20 iunie 2010, am făcut animaţie stradală în Bistriţa, cu ocazia Serbărilor Bistriţei Medievale.
Cursul s-a finalizat cu un examen scris şi susţinerea unui proiect. Pentru scrierea proiectelor am fost împărţiţi în 4 grupe, fiecare grupă alegându-şi o temă. Tema aleasă de grupa noastră a fost „Violenţa în şcoală” având ca obiectiv „Reducerea violenţei în liceul XXL din oraşul Z”.
Poze de la eveniment
Bibliotecar Aristan Marilena
30 iunie 2010
Zilele Octavian Goga, la Aleșd

Programul evenimentelor l-am pus intr-o postare anterioara . Remarcabil a fost medalionul literar-muzical "Octavian Goga - marele poet-profet", desfăşurat marţi, 8 iunie a.c., în sala de conferinţe a Centrului de afaceri din Aleşd.



eal. S-a vizitat Muzeul Memorial Goga şi Ady Endre, după care s-a depus o jerbă de flori la mausoleu şi s-a prezentat un moment emoţionant de muzică şi poezie.
Jur-împrejur e largul care cântă,
E soare-n cer, e sărbătoare sfântă,
Şi-n vreme ce mi-a amuţit pământul
Fiorul păcii-n suflet mi se lasă,
Eternităţi îmi flutură veşmântul;
Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă...(din larg)
29 iunie 2010
Seria a doua- prima saptamana de curs IT / LIB
La Biblioteca Judeteana “Gheorghe Sincai” s-a incheiat prima saptamana de IT/LIB pentru bibliotecarii din bibliotecile publice intrate in proiect in al doilea an de derulare.
Cursurile sunt structurate informational in asa fel incat sa asigure pregatirea bibliotecarilor pentru administrarea centrului de internet pe care il vor avea dupa primirea echipamentelor oferite de proiectul Biblionet
Prima zi a cursului, in data de 21 iunie am fost vizitati de presa si a avut loc un interviu in direct la Radio Romania Actualitati. Au raspuns la intrebari, doamna director Ligia Mirisan, doamna Ardelean Georgeta, bibliotecar in Alesd, vicepresedinte ANBPR al filialei Bihor si domnul Sandu Condoros, bibliotecar in comuna Avram Iancu.
Cursurile sunt structurate informational in asa fel incat sa asigure pregatirea bibliotecarilor pentru administrarea centrului de internet pe care il vor avea dupa primirea echipamentelor oferite de proiectul Biblionet
Prima zi a cursului, in data de 21 iunie am fost vizitati de presa si a avut loc un interviu in direct la Radio Romania Actualitati. Au raspuns la intrebari, doamna director Ligia Mirisan, doamna Ardelean Georgeta, bibliotecar in Alesd, vicepresedinte ANBPR al filialei Bihor si domnul Sandu Condoros, bibliotecar in comuna Avram Iancu.
De marti au fost preprezenti la Oradea Daniel Pop si Nicu Vat, coordonatori regionali pentru regiunea de vest. Dl Nicu Vat a asistat sesiunile de training, iar cu dl Daniel Pop am facut 2 trasee de verificare a unor comune inscrise in programul Biblionet in seria intai sau a doua.
Impresiile au fost destul de tehnice. Ar fi dorit sa poata exersa mai mult in word sau in excel, ca perioada de curs sa poata sa fie mai lunga si tuturor li s-a parut ca timpul a fost prea scurt pentru atat de multa informatie.
28 iunie 2010
Scoala de Vara a Tinerilor Bibliotecari
In perioada 6-11 septembrie 2010 va avea loc la Bran, judetul Brasov, Scoala de Vara a Tinerilor Bibliotecari, organizata de IREX Romania, in parteneriat cu ANBPR.
Scoala de Vara pentru Tinerii Bibliotecari va fi organizata ca un spatiu informal, dedicat invatarii aplicate si schimbului de experiente, de idei si informatii. In cadrul celor sase zile de cursuri, vor fi discutate diverse probleme profesionale, vor avea loc ateliere de lucru mediate si coordonate de profesionisti din biblioteci si din organizatii de dezvoltare comunitara.
La cursurile scolii de vara vor participa 15 – 20 de tineri bibliotecari (cu varsta maxima de 35 de ani), care sunt angajati in prezent in biblioteci publice din Romania si care nu depasesc 5 ani de experienta profesionala in biblioteci. Participantii la scoala de vara vor fi selectati pe baza aplicatiilor depuse in perioada 23 iunie – 23 iulie 2010.
Pentru ca participarea la scoala de vara sa nu fie doar o experienta punctuala candidatii trebuie sa conceapa un proiect cu durata de maximum 6 luni, pe care il vor implementa in comunitatile pe care le servesc sau in cadrul asociatiei profesionale ai carei membri sunt, folosind resurse existente in biblioteca, comunitatea sau asociatia lor si/sau parteneriate active si voluntari.
La cursurile scolii de vara vor participa 15 – 20 de tineri bibliotecari (cu varsta maxima de 35 de ani), care sunt angajati in prezent in biblioteci publice din Romania si care nu depasesc 5 ani de experienta profesionala in biblioteci. Participantii la scoala de vara vor fi selectati pe baza aplicatiilor depuse in perioada 23 iunie – 23 iulie 2010.
Pentru ca participarea la scoala de vara sa nu fie doar o experienta punctuala candidatii trebuie sa conceapa un proiect cu durata de maximum 6 luni, pe care il vor implementa in comunitatile pe care le servesc sau in cadrul asociatiei profesionale ai carei membri sunt, folosind resurse existente in biblioteca, comunitatea sau asociatia lor si/sau parteneriate active si voluntari.
23 iunie 2010
Caravana Gutenberg
Joi, 24 iunie 2010 se împlinesc 612 ani de la naşterea lui Johann Gutenberg, metalurgist şi inventator german, renumit pentru contribuţia sa remarcabilă la tehnologia tiparului.
Pentru a marca acest eveniment, Librăria Gutenberg din Oradea a organizat în perioada 1 martie 2010 – 24 iunie 2010 un eveniment inedit, Caravana Gutenberg. Scopul caravanei a fost acela de a stârni interesul elevilor pentru lumea cărţilor. Caravana Gutenberg a poposit în mai multe instituţii de învăţământ din municipiul Oradea, având 2 activităţi principale: întâlnirea elevilor cu un scriitor de succes, precum şi expoziţii de cărţi şcolare cu vânzare, adresate atât elevilor, cât şi profesorilor.
Traseul Caravanei Gutenberg se va încheia în Librăria Gutenberg, cu ocazia sărbătoririi patronului librăriei şi în acelaşi timp va avea loc extragerea câştigătorilor dintre participanţii la caravană.
Vă invitam, mâine, 24 iunie 2010, de la ora 12.00, la sediul Librăriei Gutenberg (Oradea, str. Ep. M. Pavel nr 4) să participaţi la acest eveniment.
Organizatorii va asteapta cu drag!
Iubitori de carte si de lectura sunt pretutindeni, si in unele locuri in care oamenii se simt intoxicati de internet are loc reintoarcerea spre carte, spre biblioteci si librarii..
Libraria Gutenberg este organizatoarea multor evenimente adresate iubitorilor de carte .
Pentru a marca acest eveniment, Librăria Gutenberg din Oradea a organizat în perioada 1 martie 2010 – 24 iunie 2010 un eveniment inedit, Caravana Gutenberg. Scopul caravanei a fost acela de a stârni interesul elevilor pentru lumea cărţilor. Caravana Gutenberg a poposit în mai multe instituţii de învăţământ din municipiul Oradea, având 2 activităţi principale: întâlnirea elevilor cu un scriitor de succes, precum şi expoziţii de cărţi şcolare cu vânzare, adresate atât elevilor, cât şi profesorilor.

Vă invitam, mâine, 24 iunie 2010, de la ora 12.00, la sediul Librăriei Gutenberg (Oradea, str. Ep. M. Pavel nr 4) să participaţi la acest eveniment.
Organizatorii va asteapta cu drag!
Iubitori de carte si de lectura sunt pretutindeni, si in unele locuri in care oamenii se simt intoxicati de internet are loc reintoarcerea spre carte, spre biblioteci si librarii..
Libraria Gutenberg este organizatoarea multor evenimente adresate iubitorilor de carte .
22 iunie 2010
O zi obisnuita in biblioteca
Copii fac acest lucru acasa mai mult decat orice alt lucru, iar in biblioteca gasesc preocupari interesante cum ar fi pictura in acuarela, jocul cu hartia (origami).
17 iunie 2010
Digitizarea - o prioritate pentru instituţiile culturale în secolul 21?
Digitizarea - o prioritate pentru instituţiile culturale în secolul 21?
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Bibliotecii Naţionale a României, al Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi s-a bucurat de participarea reprezentanţilor consorţiului Europeana Local din Anglia, precum şi cei ai portalului Europeana.
Conferinţa a avut loc în data de 16 iunie 2010, sediul central al bibliotecii, clujene.
Pentru partenerii proiectului s-a organizat o întâlnire a echipei tehnice în data de 15 iunie 2010,
Impreună cu doamna director Ligia Mirisan am reprezentat Bihorul în a doua zi a întâlnirii. Remarcabile au fost discuţiile de la masa rotundă care a urmat prezentărilor. Reprezentanţi ai BCU Cluj, ai bibliotecilor judeţene din Timişoara, Braşov, Covasna....au povestit eforturile lor , încercările şi experienţele prin care au trecut. Au oferit ajutor şi asistenţa pentru toţi cei care doresc să înceapă o astfel de activitate în aşa fel ca efortul tututor să aibă rezultate mai rapide, vizibile naţional şi internaţional.
Discuţia a continuat pe tema drepturilor de autor asupra documentelor, ce poate fi digitizat şi ce nu.. si subiectul era departe de a fi epuizat.
Alte informaţii pe site-ul bibliotecii judeţene din Cluj.Acolo vor apărea integral şi prezentările conferinţei.
15 iunie 2010
"Eminescu, consideratii (in)actuale?"
11 iunie 2010
"Şcoala ne aşteaptă!"
Miercuri, 10 iunie 2010, în cadrul programului opţional "Magia poveştilor", la filiala "Decebal" a avut loc o acţiune intitulată "Şcoala ne aşteaptă!", organizată de Grădiniţa nr. 43, educatoare Crăciun Lenuţa - Silvie. Rolul acesteia? Copiii din grupele pregătitoare care-şi iau rămas bun de la grădiniţă, au avut iniţiativa aducerii la filiala noastră a colegilor lor din grupele mici şi mijlocii, pentru a cunoaşte tainele unei biblioteci, rolul ei, atractivitatea activităţilor desfăşurate aici şi frumuseţea cărţilor.
Aşa că, împreună cu părinţii şi educatoarea, timp de o oră, copiii au răsfoit cărţile cu o inocentă curiozitate, au pus întrebări: "de ce e aşa? cum e asta? unde se duc cărţile după ce sunt citite?". Apoi ne-au recitat poezii, au cântat şi i-am fotografiat. Au promis că vor reveni, iar câţiva dintre ei sunt deja înscrişi la noi la filială. 









10 iunie 2010
Educatie permanenta
Biblioteca Judeţeană „Gh. Şincai”, Bihor propune în perioada următoare, realizarea unor stagii şi seminarii având ca subiect aspecte fundamentale precum: managementul, comunicarea, stresul, gestionarea conflictelor şi riscurile psihosociale.
În acest sens, în perioada 5-9iulie 2010 vom organiza împreună cu EURO-ED Bucureşti un curs destinat managementului proiectelor având ca finalitate un certificat emis de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Culturii şi Cultelor.
Activitatea principală a furnizorului de formare profesionala a adulţilor, are autorizaţia Comisiei de Autorizare a furnizorilor de formare profesională din Municipiul Bucureşti pentru programele de perfecţionare: “Manager de proiect” (cod COR 241919), “Formator” (Cod COR 241205), “Competenţe Antreprenoriale“ (Competenţe cheie comune mai multor ocupaţii) şi programul de specializare pentru ocupaţia de “Operator introducere, validare şi prelucrare date” (cod COR 411301).
Informatii suplimentare puteti obtine la secretariatul institutiei: (+40) 0259/431 257, (+40) 0359/800 368
(+40) 0359/800 368
În acest sens, în perioada 5-9iulie 2010 vom organiza împreună cu EURO-ED Bucureşti un curs destinat managementului proiectelor având ca finalitate un certificat emis de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Culturii şi Cultelor.
Activitatea principală a furnizorului de formare profesionala a adulţilor, are autorizaţia Comisiei de Autorizare a furnizorilor de formare profesională din Municipiul Bucureşti pentru programele de perfecţionare: “Manager de proiect” (cod COR 241919), “Formator” (Cod COR 241205), “Competenţe Antreprenoriale“ (Competenţe cheie comune mai multor ocupaţii) şi programul de specializare pentru ocupaţia de “Operator introducere, validare şi prelucrare date” (cod COR 411301).
Informatii suplimentare puteti obtine la secretariatul institutiei: (+40) 0259/431 257, (+40) 0359/800 368
(+40) 0359/800 368
Cursuri Biblionet
Biblioteca Judeteana “Gheorghe Sincai” anunta cursul de IT/LIB pentru bibliotecarii din bibliotecile publice intrate in proiect in al doilea an de derulare.
Cursurile sunt structurate informational in asa fel incat sa asigure pregatirea bibliotecarilor pentru administrarea centrului de internet pe care il vor avea dupa primirea echipamentelor oferite de proiectul Biblionet.
Aceste cursuri se vor desfasura la sediul institutiei in 2 grupe dupa cum urmeaza:
Seria I (21 iunie-25iunie) :
- Condoros Sandu-Avram Iancu
- Laza Anca- Budureasa
- Borocki Nicoleta-Stei
- Bitea Talida-Nucet
- Solomie Rodica- Holod
- Micula Camelia-Carpinet
- Ardelean Georgeta -Alesd
- Kosa Silvia -Alesd
- Naprodean Diana- Beius
- Birau Nicoleta - Beius
Seria a II-a (5 iulie - 9 iulie) :
- Marina Petrila -Stei
- Bordas Lucia-Cefa
- Bogdan Nicoleta-Astileu
- Aristan Marinela-Madaras
- Urs Tamara Hadade-Alesd
- Alb Denisa-Alesd
- Durko Irina-Diosig
- Cornea Domnica-Tileagd
- Lada Irina- Salonta
- Ilis Maria- Salonta
Cursurile vor fi sustinute de Viviana Pop si Paul Zot.
Cursurile incep in data anuntata la ora 9 dimineata.
Coordonator Biblionet Bihor, Delia Pantea
9 iunie 2010
Drag de carte
Zilele trecute ne-am revazut cu copiii de la gr.45 si de la scoala "A.Muresanu". Au venit in numar mare, insotiti de d-nele Blaga Cornelia si Muscas Ana. Desi multi dintre copii sunt cititori ai bibliotecii, aceasta intalnire a fost deosebita. S-au intalnit mici si mari la o sezatoare literara "Drag de carte". Am citit si recitit povesti, am vorbit despre carte si despre bucuria de a citi.Elevii le-au povestit celor mici despre Abecedar si alte carti minunate, iar d-na Muscas le-a vorbit despre ce ii asteapta la scoala. Am avut parte si de un moment artistic, si anume, am ascultat cateva fragmente din carnavalul pregatit de cei mici pentru serbarea de sfarsit de an. Au promis sa revina si in vacanta cand ii asteaptam cu multe surprize .





7 iunie 2010
Concurs de prins fluturi
Am anuntat pentru cititorii bibliotecii Sacueni concursul nostru de vara: Concurs de prins fluturi.
Adica pentru fiecare carte imprumutata si citita (!),”zboara” un fluturas pe fisa de cititor a copiilor.
Concursul incepe cu vacanta de vara si va lua sfarsit in 15 septembrie.
Vor castiga cititorii care au cei mai multi fluturi in colectie.
Bibliotecar Terezia Kerekes

Indul a nagy…
LEPKEVADÁSZAT a nyári vakációban !
Gyűjts te is minél több lepkét, vagyis OLVASS EL MINÉL TÖBB KÖNYVET és te lehetsz a LEPKEVADÁSZAT nyertese.
A Lepkevadászat szabályzata:
a) 1 lepke = 1 kikölcsönzött könyv
b) A kikölcsönzött könyvet OLVASD EL!
c) Hozd vissza időben (de ne két nap múlva!)
d) A könyv a korosztályodnak megfelelő legyen.
Ziua Internaţională a Copilului, 1 Iunie
Ziua Internaţională a Copilului, 1 Iunie, a intrat în istorie ca având începuturile în anul 1925, an în care la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru bunăstarea copiilor, iar în China în acea zi de 1 iunie s-a sărbătorit Festivalul Dragonului, sărbatoare străveche, ce marchează în China începutul verii, festival organizat de către consulul Chinei la San Frascisco, pentru copii chinezi orfani.
Nu se ştie de ce a fost aleasă data de 1 iunie, se spune că a fost o simplă coincidenţă, dar de atunci ziua de 1 Iunie a rămas ca fiind considerată Ziua Internaţională a Copiilor peste tot în lume. De fapt, nu chiar peste tot în lume, căci unele ţări, sărbătoresc Ziua Copilului la alte date din an, astfel, în India se sărbătoreşte pe 14 Noiembrie, în Japonia şi Coreea de Sud, pe 5 Mai, în Hong Kong pe 4 aprilie, în Turcia pe 23 aprilie, în Mexic pe 30 aprilie, în Indonezia pe 8 iunie, în Singapore pe 1 octombrie, iar în Congo pe 25 decembrie. O situaţie chiar ciudată se întâlneşte în Germania, unde Ziua Copilui se sărbătoreşte pe data de 1 iunie în jumătatea de Est, iar în partea de Vest ziua este sărbătorită pe 20 septembrie. UNICEF (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii), înfiinţat în 1946, a stabilit o altă dată pentru sărbătorirea Zilei Copilului: 20 noiembrie.
Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită pentru prima oară în lume în Octombrie 1953 şi a fost sponsorizată de către Uniunea Internaţională pentru Bunăstarea Copilului din Geneva. Ideea de a avea o zi internaţională a copilului i-a venit lui Rubab Mansoor elev în clasa a 8-a şi a
fost acceptată şi adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1954.
Documentare facuta de bibliotecar Delia Potre

Documentare facuta de bibliotecar Delia Potre
Cu aceasta ocazie, Biblioteca scolara Sanmartin in parteneriat cu filiala Felix a Bibliotecii Judetene si-au propus:
Realizarea unei expoziţii formată din lucrările elevilor scolii Sanmartin (desene,
creaţii literare). Familiarizarea acestora cu spaţiul bibliotecii şcolare, precum şi vizitarea Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” Oradea – filiala Băile Felix.
Biblioteca Comunală Chișlaz și-a premiat cei mai fideli cititori .
La sfârșitul lunii mai si începutul lunii iunie, Biblioteca Comunală Chișlaz și-a premiat cele mai fidele cititoare în funcție de numărul cărților împrumutate , dificultatea lecturilor și după vârsta utilizatorilor înscriși la bibliotecă .
Dupa criteriile amintite au fost răsplătite trei eleve de la Școala Comunală Chișlaz . Diploma de excelență a primit-o eleva Costa-Pop Denisa , Lata Roxana pentru complexitatea lecturilor parcurse iar Mag Paula a primit diploma de fidelitate pentru cea mai tânără cititoare a bibliotecii.
Bibliotecar Tiriteu Madalin
Bibliotecar Tiriteu Madalin
6 iunie 2010
Repovestesc in imagini
Anul trecut biblioteca Sacueni organiza Saptamana Basmelor,
Saptamana 24-29 mai a fost reluata activitatea Saptamana basmelor, acum cu titlu :Repovestesc in imagini...
200 de copii au participat la eveniment.
Doamna Kerekes Terezia , ne vorbeste despre eveniment si organizarea lui aici
200 de copii au participat la eveniment.
Doamna Kerekes Terezia , ne vorbeste despre eveniment si organizarea lui aici
O istorie a literaturii române de la origini până în prezent
In amfiteatrul de la etajul 1 al Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", a avut in 2 iunie de lansarea volumului "O istorie a literaturii române de la origini până în prezent", de Ion Rotaru, în prezentarea prof. univ. dr. Ion Simuţ şi prof. univ. dr. Sever Dumitraşcu, moderatorul evenimentului. La lansare a participat şi Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii, precum şi oameni de cultură orădeni.
Ion Simuţ, decanul Facultăţii de Litere din Oradea, spunea la un moment dat că această carte reprezintă una dintre puţinele sinteze de istorie generală completă a literaturii române de la origini până în prezent, o istorie cu amprenta cuturala , traditionalista si universitara . "Pentru Ion Rotaru, valori declarate ale literaturii române sunt: Dimitrie Cantemir, Ion Budai-Deleanu şi George Călinescu" .
Ion Rotaru a lucrat la această istorie din anii '70, a tipărit-o iniţial pe volume şi epoci, iar acum trei ani, în 2007, a apărut prima ediţie completă, cartea de faţă fiind a doua ediţie. " Cartea a fost scrisa cu dragoste şi disperare ", a arătat în cuvântul său şi prof. univ. dr. Sever Dumitraşcu. Se regasesc in cuprins scriitori bihoreni, scritori români din diaspora .

Ion Rotaru a lucrat la această istorie din anii '70, a tipărit-o iniţial pe volume şi epoci, iar acum trei ani, în 2007, a apărut prima ediţie completă, cartea de faţă fiind a doua ediţie. " Cartea a fost scrisa cu dragoste şi disperare ", a arătat în cuvântul său şi prof. univ. dr. Sever Dumitraşcu. Se regasesc in cuprins scriitori bihoreni, scritori români din diaspora .
"Chioşcul cu idei".
Asociaţia EPHOR, Facultatea de Arhitectură şi Construcţii din cadrul Universităţii Oradea şi Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor au organizat in 2 iunie vernisajul expoziţiei de proiecte şi machete pentru chioşcuri de ziare a studenţilor din anul I de la Arhitectură, intitulată "Chioşcul cu idei". Printre oficialităţile prezente s-au numărat viceprimarul Gheorghe Carp, vicepreşedintele CJ Bihor, Dumitru Voloşeniuc, şi Lucia Iacob, arhitectul şef al Primăriei.
Cele 26 de machete expuse au fost facute de studentii anului I la Facultatea de arhitectura coordonati de arhitect Puscas Cristian la solicitarea edililor orasului.

Acestia au apreciat ca unele dintre proiecte sunt aplicabile , si ca in timp ar putea sa apara in peisajul arhitectural Oradea.
In tara tema a mai fost aplicata in Cluj-Napoca in 2009 .
3 iunie 2010
Cursa ratustelor, inainte si dupa
Va invitam la o actiune de strangere de fonduri organizata sub forma unei Curse a ratustelor pe Cris, in data de 13 Iunie 2010 incepand cu ora 17.
Pretul unui bilet pentru inchiriat ratusca este de 5 lei, iar premiile sunt in bani si obiecte pentru primele ratuste care ajung la finish.
Banii obtinuti din biletele vandute raman Asociatiei Down Oradea.
Biletele se gasesc la sediul Asociatiei, dar daca ne solicitati putem sa vi le aducem personal.
Centrul de Informatii Comunitare al Bibliotecii Judetene "Gheorghe Sincai" este partener si colaborator a Asociatiei Daown Oradea in multe proiecte.
Centrul de Informatii Comunitare al Bibliotecii Judetene "Gheorghe Sincai" este partener si colaborator a Asociatiei Daown Oradea in multe proiecte.
Adresa la care ne puteti contacta:
Oradea, Piaţa 1 Decembrie (creşa) et.1, cod 410068.Tel/fax: 0259-419501, 0359-425552 ...
Imagini de la concursul ratustelor de plastic.
2 iunie 2010
1 iunie la filiala Iosia



1 iunie 2010
"Romanul meu continua si dincolo de litera tiparita...’’Iubita lui Esto- interviu cu autorul

Editura: Curtea Veche,
lansare Iasi, 31 mai 2010.
Prezentarea cartii facuta de autor .
Constantin Severin, autorul acestui frumos roman de dragoste, a acordat pentru blogul bibliotecilor bihorene urmatorul interviu:
BB: De ce ati fost atras de aceasta poveste?
CS: Aceasta poveste de dragoste nu este decat un pretext pentru o alta, mult mai profunda si complexa, o poveste de dragoste intre doua mari culturi, romana si argentiniana. Ernesto Sabato, J. L Borges, Xul Solar, Astor Piazzola, Victor Brauner, Liviu Ciulei, Henri Coanda, Alexandru Vona, Ion Tuculescu, Ovidiu Maitec, Mihai Driscu si altii, sunt personalitati pe care le admir din adolescenta, care mi-au oferit numeroase momente de reverie si de ardere spirituala de-a lungul timpului, de aceea am incercat sa le atrag intr-o intamplare de cuvinte si sentimente, o carte care sa transmita si altora emotiile pe care le-am resimtit in contact cu operele lor. Pe Liviu Ciulei, Alexandru Vona si Ovidiu Maitec am avut sansa de a-i cunoaste si de a sta de vorba cu ei. Nu a fost deloc usor sa intru in pielea unui protagonist precum Ernesto Sabato, unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului al XX-lea, dar din momentul in care am avut acordul sau de a scrie aceasta carte, in 2008, imposibilul a inceput sa prinda contur. A fost un pariu indraznet pe care nu sunt inca sigur ca l-am castigat, desi pana in prezent ecourile sunt favorabile. Acest pariu nu ar fi fost nici macar de imaginat fara medierea unui vechi prieten si vecin al lui Ernesto, acum si prietenul meu, Salvador Amore, unul dintre cei mai importanti dramaturgi si oameni de teatru ai Argentinei. El i-a relatat marelui prozator despre proiectul meu, iar Esto mi-a transmis ca este incantat sa mai apara inca o data ca personaj de roman, dupa ’’Abaddon, Exterminatorul’’.
BB:Unde este linia de demarcatie intre real si fictiune ?
CS: Nu prea exista o linie de demarcatie clara intre realitate si fictiune, totul e fuzzy, vag, un amestec aproape alchimic intre cele doua lumi, desi povestea curge firesc, aluviunile reale si cele ireale se intrepatrund aproape permanent, dar in acelasi timp cei care ma cunosc bine isi vor da seama ca in hatisurile acestei scriituri a curs si mult sange autobiografic, probabil nici un prozator, mai ales la inceput de drum, nu poate scapa de asta. Mi-as fi dorit ca acest experiment sa inaugureze un gen de scriitura pe care eu o denumesc hiperrealism magic. Aproape toate personajele sunt reale, unele dialoguri sunt reale, la fel locurile descrise din Buenos Aires si Bucovina, in schimb povestea de dragoste in sine, apoi sufletul tangoului, operele de arta descrise, levitatia cu ajutorul muzicii, tin de magie, de fantastic.
BB:Ce ar putea face din carte un succes - faptul ca este atinsa biografia unor mari personalitati, faptul ca se cocheteaza cu acel spatiu obscur al ocultismului si paranormalului?
CS: Succesul cartii nu depinde decat de emotia pe care o poate trezi in sufletul cititorului orice poveste de dragoste intensa si autentica, intre doi protagonisti care sunt personalitati accentuate. Emotie, placere si interes, acestea sunt bornele oricarei lecturi reusite. Probabil va trezi interesul si prin prezentarea unor mari personalitati din culturile romana si argentiniana, dar acest lucru nu e suficient, calitatea scriiturii face demarcatia intre un succes real si unul fabricat. Am un singur regret, faptul ca am scris-o prea repede, in circa 4 luni, sub presiunea timpului; Ernesto Sabato avea 97 de ani cand am inceput sa lucrez la ea, imi doream mult sa fie in viata cand va aparea si ma bucur enorm ca luna aceasta, pe 24 iunie, va sarbatori 99 de ani cu ’’Iubita lui Esto’’ la capatai, iar anul viitor sunt sigur ca vom sarbatori impreuna centenarul sau, cu editia in limba spaniola.
Cartea aceasta va trai prin cititorii sai, pe care in mod sigur ii va alege singura, odata cu aparitia sa are propria ei viata, chiar si propriul inger pazitor (e posibil sa fie mai multi, unul dintre ei este Maria Desmirean, care se ocupa cu PR-ul la editura Curtea Veche).
E si un roman interactiv, unele personaje din Argentina au inceput sa creeze evenimente culturale de tinuta in Romania, dupa scrierea cartii mele, de curand lui Salvador Amore i-a fost montata, la Teatrul Ateneu din Iasi, piesa ’’Tango in fum de tigare’’, in regia prietenului nostru, Bogdan Ulmu, cu o coregrafie impresionanta semnata de Ligia Delia Grozdan.
Dupa ce a vizionat DVD-ul cu spectacolul, iata ce ii scrie Amore lui Bogdan Ulmu, redau doar cateva fragmente: ’’ Mi-a parut creativ în multe feluri. Spectacol e frumos. Intens. Chiar respecta stilul amuzant dar farsesc, erotic si tragic care am avut sa aiba.
Adica: foarte misto!
Coloană sonoră, (musicalizarea) este excelenta. Un gust rafinat si potrivit la fiecare ocazie.
Regia ta a fost superba "
Asadar romanul meu continua si dincolo de litera tiparita…
BB:Ce vreti dumneavoastra, autor, sa citim printre randurile cartii ?
CS:In primul rand nu as vrea sa cititi aceasta carte printre randuri, fiindca e o carte in care va veti regasi multi dintre voi, de aceea nu va trebui sa recurgeti la strategii complicate de lectura, chiar daca primii critici literari care au prezentat-o la prima lansare, cea de la Iasi, orasul studentiei mele si al primelor iubiri adevarate, Emanuela Ilie si Serban Axinte, doua nume de retinut, in care cred, au spus ca are toate ingredientele unui roman de ultima ora. Nu am recurs la cunostintele mele de teoria literaturii decat pentru a face povestea mai autentica, mai incisiva, mai frapanta. Cu alte cuvinte simplitatea si autenticitatea trairii prevaleaza in fata complexitatii aparente a stilului, e o carte pe care am trait-o cu intreaga mea fiinta. Si sunt constient ca am fost la doi pasi de a scrie o carte mare, poate acest lucru se va intampla la a doua incercare. Si inca ceva: am debutat si eu, ca prozator, tot cu un roman de dragoste, precum personajul principal, Ernesto Sabato, care a devenit cunoscut pe plan international cu ’’Tunelul’’, care are multi fani in Romania.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Wikipedia
Rezultatele căutării