29 februarie 2020

Lecturi de weekend 121

Fascinatia vestului salbatic  american s-a incheiat. Suntem in epoca realitatilor distopice pe care  le proiectam singuri in viitor si ajungem sa le traim in prezent.
Eu fac parte din generaţia care mai rezona cu  literatura şi filmul western, urmaream cu sufletul la gura aventurile marilor eroi condusi in viata de curaj , onestitate, intelepciune, demnitate si prietenie.

Dintre scriitorii care au facut cunoscuta viata si destinul indienilor americani putem reaminti pe  Karl May  romancier german şi mare visător care  a descris admirabil Vestul doar cu ajutorul imaginatiei. Personajele create lasa impresii puternice in sufletul cititorului.

Doua carti au ajuns intamplator alaturi in biblioteca si au readus in atentie tematica ramasa la iesirea din adolescenta.
  ,,Cîntecul bizonului. Din literatura pieilor roşii”, BPT, Bucureşti, 1978.antologie, traducere, prefaţă şi indice de Dan Grigorescu.
Grey Owl "Oameni și animale, pelerini ai ținuturilor sălbatice". Traducere de Viorica Vizante. Iasi, Junimea, 1974.

Facand un pic de cercetare am aflat ca Archibald Belaney (n. 8 septembrie 1888; d. 13 aprilie 1938) a fost un scriitor canadian, de origine britanică. La maturitate, el a luat identitatea de băștinaș american și a adoptat numele de Grey Owl/Bufniță cenușie . 

Alți europeni care și-au asumat o identitate de băștinași americani : Chief Buffalo Child Long Lance, Forrest Carter, Nasdijj and Ward Churchill. Circumstanțele sunt diferite în fiecare caz.

Am rasfoit cu drag cartile, iar prefata scrisa de   Dan Grigorescu am citit-o cu atentie. Acesta  parcurge istoria  poporului bastians al Americii decimat de lacomia europenilor care au colonizat marile intinderi ale continentului .

Departe de literatura de aventuri , antologia aduna spiritul si cultura triburilor indiene din nord, iar in Oameni si animale am resimtit  conditiile vietii in salbaticie. Natura cruda, nu cunoaste mila pentru oamenii sau animalele  care si-au pierdut integritatea fizica. Natura invingatoare sustine viata, o ajuta sa perpetueze , dar legile ei sunt implacabile.
 Omul este musafir in natura , observator  sau  factor de distrugere .
Ca observator devine parte a vietii ecosistemelor care i se releveaza treptat si il integreaza.
Ca factor de distrugere il vedem in fiecare zi , de atunci pana in ziua de azi.

Fascinatia acelei lumi  ramane !

Ce e viaţa?

Lucirea unui licurici în noapte.
Suflarea unui bizon într-o zi de iarnă.
Umbra cea măruntă care aleargă prin iarbă şi se pierde în amurg.

(1890, autor: Picior de corb, tribul Blackfoot, p.155)



28 februarie 2020

Alternative la violența verbală și cum să ne împrospătăm organismul

              Vineri 28.02.2020, la inițiativa doamnei profesor Bondar Zita-Marta biblioteca noastră a fost gazda unei ore de predare a tematicii menționate în titlu pentru clasa a VI A de la școala generală Octavian Goga.
               În acest sens am selectat din domeniile psihologie, educație și medicină câteva cărți care tratează subiectele menționate în titlul postării .
               Elevii au răspuns la întrebările D-nei profesoare, au răsfoit cărțile, majoritatea fiind achiziții noi și i-am familiarizat cu fondul filialei, în special pe cei care nu erau înscriși la bibliotecă.
               Au fost atenți și entuziaști pentru că a fost o altfel de oră de predare față de aceea de rutină din școală.









Evadarea tăcută


Lena Constante ( 1909-2005) a fost una din cele trei fiice ale lui Constantin Constante, ziarist, diplomat şi scriitor român de origine aromână, din prima jumătate a secolului XX .
Lena Constante

Lena Constante a fost arestată de comuniști ca  parte lotului  Pătrăşcanu.
Lena Constante  a fost colegă cu soţia liderului comunist, Elena Pătrăşcanu, la recent înfiinţatul Teatru de Păpuşi, Lena Constante confecţiona păpuşile, iar Elena Pătrăşcanu  scria scenariile.
Lena Constante alături de prietenul său Harry Brauner (viitorul ei soț)  au devenit prieteni intimi ai familiei Pătrăşcanu.
 Lena Constante

În acest context  a fost arestată, pentru anchetă în  1948 și a fost reţinută 1541 de zile în diverse închisori din Bucureşti  , apoi a fost  judecată și  condamnată la 12 ani de muncă silnică pentru crima de înaltă trădare şi 10 ani pentru activitate contrarevoluţionară, fiind forţată să execute pedeapsa mai mică, de 10 ani, din care i s-a redus timpul deja petrecut în puşcărie.


Cartea Evadarea Tăcută povestește în format de jurnal  cele 3000 de zile de singurătate în închisorile comuniste, drumul de la șocul inițial,  la căutarea de mijloace de supraviețuire.

Organele de anchetă nu au folosit  tot arsenalul de torturi clasice, de la privarea de somn (timp de 12 zile şi nopţi nu a fost lăsată să doarmă decât 24 de ore   pentru a-i frânge voinţa „Să nu mai poţi lucra. Să-ţi simţi toate gândurile încurcând-se, pierzându-se. Dispărând. Să simţi cum capul tău se goleşte. Să simţi că acest gol este greu, capul tău din ce în ce mai greu, că pleoapele tale sunt de plumb, că ele nu mai pot rămâne deschise că, sprijinindu-mi coatele pe masă, le menţin cu greu deschise cu degetele mele arătătoare.(…)” Această metodă era destul de eficientă,  căci „După douăsprezece zile semnez ceva. Nici nu ştiu ce am semnat. Creierul meu nu mai funcţionează. Voinţa? Principii? Demnitate? Conştiinţa? Nu mai eram decât o grămadă de carne beată.”[2]) până la arma alimentară, foarte cunoscută şi foarte des aplicată de comunişti peste tot în lume.

„Prima mea pedeapsă, foamea. Timp de 400 de zile. Mi-a fost foame timp de 400 de zile. O foame de fiece clipă. Umilitoare. Bestială. O foame care-mi frământa burta, înjunghia pântecul cu crampe, scălda obrazul cu lacrimi. Primeam trei căniţe cu apă pe zi. Dimineaţa, prima ceaşcă era socotită drept micul dejun. La prânz, a doua însoţea singurul fel de mâncare al prânzului. Într-o farfurie de metal, două-trei îmbucături de carne pluteau în lichidul dubios. Carnea era uneori înlocuită cu câteva bucăţele de cartofi, şapte-opt prune uscate sau trei linguri de paste sau mămăligă. La şase seara aceeaşi mâncare şi a treia ceaşcă cu apă.(…) Foamea mă chinuia şi zi, şi noapte. Singur visul izbutea să-mi dea iluzia îndestulării. După visul întoarcerii acasă, visul hranei este al doilea tip de vis celular.”
 .

  A supravieţuit mai degrabă decât a trăit alţi cinci ani de izolare absolută în regimul penitenciar comunist din închisorile Dumbrava, de pe lângă Sibiu şi Miercurea Ciuc, catalogată drept cea mai dură închisoare pentru femei din arhipelagul comunist românesc.

Acestor opt ani şi jumătate li s-au adaugat alti trei ani si jumătate petrecuţi într-o celulă cu alte douăsprezece femei către finalul lungii sale sentinţe- descrise în cartea  Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc. 1957-61.

Lena Constante a a descoperit în singurătate și teroare, mici metode pentru a  supraviețui.
 A creat în minte  opt piese de teatru pentru copii din care, după eliberare, nu a reuşit să transcrie decât trei. Și-a impus  gimnastica zilnică, folosirea zâmbetului, igiena cu orice preţ. „Deţinuţii aparţin unei specii încă necercetate. Adaptarea lor la mediul în care sunt obligaţi să trăiască este pe cât de rapidă, pe atât de uimitoare. Cele cinci simţuri ale lor îşi schimbă funcţiile. Vederea nu mai vede. Ea este înlocuită de auz şi de miros. Gustul este atrofiat de foame.” 
În închisoare s-a întărit credința  „Aveam, dintotdeauna, credinţă în spirit. În închisoare, chiar de la început, această credinţă mă întărise. Nu puteam crede că omul nu este decât o materie ce putea fi măturată. Nu. Eram şi eu o părticică din spiritul veşnic şi fără margini, plutind pretutindeni, dintotdeauna şi fără sfârşit şi numit de oameni, dintotdeauna şi pretutindeni, Dumnezeu. Deci, o părticică, oricât de mică ar fi fost ea, trebuia să fie, şi ea în mod necesar, veşnică. Nici o forţă n-o putea îngropa în mormântul meu, împreună cu carnea mea putrezindă. Cum ar fi putut putrezi spiritul pur? Cine poate îngropa flacăra unei lumânări?  

Cu acestă forță alături a folosit fiecare obiect care se rătăcea în celulă pentru a crea ceva - dinții pieptenului deveneau ace, ațele hainelor deșirate deveneau obiecte manufacturate cu migală....
Creativitatea a fost un alt factor de supraviețuire.
Comunicarea , prin pereți, a fost un alt factor.

Asfel Lena Constante a reuşit să parcurgă acest calvar să-şi piardă minţile iar  după ieșitrea din închisoare să își continue viața și să moară la  venerabila vârsta de 96 de ani.
Carte document, personalitate creativă  , gândire se supraviețuitor, rânduri care să inspire alte generații care vor trăi vremuri grele.

Tapiserii făcute de autoare care se află la muzeul National de Artă Modernă din București





27 februarie 2020

26 februarie, Ziua Internationala a Basmului, la Biblioteca Baile Felix

Pe 26 martie, sarbatorim Ziua Internationala a basmului!


Copiii din grupa mare la GPP Baile Felix, au participat, alaturi de doamna educatoare Voican Daciana, la aceasta zi  dedicata basmelor. 

 Lumea basmelor e pana la un punct ca si cea a oamenilor, doar ca in lumea bamelor se pot intalni lucruri si situatii stranii, un pic mai altfel, un pic mai fabulos, personajele pot fi extraordinare si se pot intampla minuni la tot pasuil. 

Lumea basmelor poate fi fantastica, cu aventuri misterioase si situatii incredibile, toate acestea pentru a starni imaginatia si a vedea contradictia dintre bine si rau.

Din colectia " basmele copilariei", pentru aceasta zi am ales sa citim si sa povestim impreuna despre Tom Degetel.

 La final, am construit impreuna o plansa cu imagini din carte, toti cei prezenti si-au scris numele. 

26 februarie 2020

Ziua Internațională a basmului la filiala Dacia

Ziua Internațională a basmului sau cum să transformăm o zi obișnuită într-un basm.


         Ultimele zile de iarnă calendaristică vin cu ploi și vreme rece. Dar noi suntem în așteptarea  primăverii și pentru grăbi timpul frumos, am citit împreună din cartea Zânele Anotimpurilor și Cartea cu zâmbet de copil (de Ligia Cristina Florea). În acest fel am ajuns în regatul primăverii unde ne aștepta Legenda Mărțișorului. Știți voi, acel băiat frumos și curajos care s-a luptat cu Zmeul cel rău pentru a elibera soarele. Iar din rănile lui s-a prelins sângele roșu pe zăpada albă și așa a apărut primul mărțișor.

       Copii au confecționat împreună cu doamnele educatoare (Maria Irimuș și Sanda Caba) câte un mărțișor pentru mama. Mi-au cântat și un cântecel pe care îl repetă în mare taină pentru ziua mamei. 




Imagini pentru balul florilor carte
        Balul florilor este o altă carte din biblioteca noastră pe care am răsfoit-o. În ziua în care florile au organizat un bal, deși n-au fost invitați, domnul Conopidă și domnișoara Morcov se duc la petrecere. Sala e plină de miresme și răsună de cântece. Domnul Levănțică, parfumat și elegant, dansează cu o Roză răpitoare, rotindu-se prin toată sala. La sosirea invitaților, florile sunt revoltate: n-au mai văzut asemenea îndrăzneală din partea legumelor. Rămâne de văzut cum se vor înțelege florile și legumele până la final.

          A fost o vizită foarte frumoasă și plăcută. Ne vedem săptămâna viitoare pentru noi aventuri în lumea poveștilor.



Am citit și poezii despre mama.

Mama
Sus, pe cer, sunt multe stele.
Pe pământ sunt floricele,
Dar niciuna dintre ele
Nu-i ca ochii mamei mele.
Fiecare pui
Are mama lui
Și eu tot așa
Am mămica mea!


Mama
 de Grigore Vieru
Foicică dulce poamă,
Toată lumea are mamă:
Mielul, iedul, ursulică,
Puiul cel de rândunică.
Fuge noaptea și dispare,
La tot puiul bine-i pare,
Că din nou e dimineață
Și-și vede maica la față.

Toate cărțile pe care le-am folosit la această activitate se găsesc în filiala Dacia și se pot împrumuta.
Vă așteptăm cu drag.

25 februarie 2020

Ziua râsului și a fericirii

În aceste zile filiala Dacia găzduiește o expoziție de grafică a artistului plastic Mihai Cătruna (București) cu tema Ziua râsului și a fericirii.






 Vă așteptăm cu drag.

24 februarie 2020

Defăimarea lui Paganini sau romanul neliniștirii geniului




          O categorie aparte de cărți mi-a stârnit mereu și neobosit interesul și curiozitatea. Sunt acele cărți care spun povești de cu o totul altă factură decât cea a beletristicii. Sunt cărțile ce ne vorbesc despre viața tumultoasă a marilor genii ale artei, oricare ar fi ea: pictură, muzică, sculptură etc. De data aceasta am ales muzica. După cum  anunță și titlul, este vorba de inegalabilul maestru virtuoz genovez Niccolò Paganini și despre neliniștile trăite de acest violonist, supranumit „al diavolului”. Mă simt nevoit să vă mărturisesc faptul că lectura anevoioasă a acestui roman, aparținând literaturii ruse, față de care recunosc anumite afinități elective, nu a produs în mine obișnuitele bucurii estetice născute din parcurgerea cărților de artă. Vă veți întreba: de ce? Răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de edificator. Citind această carte mă văd silit să deplâng soarta geniului, care, în fond, este soarta unei lumi în derivă, ce și-a pierdut, sau nu le-a avut niciodată, valorile culturale, estetice, morale. Deplâng orbul găinilor ce s-a așezat peste ochiul lumii, incapabil să recunoască și să poarte de grijă, ce să mai vorbim să respecte, talentul și geniul unui violonist, parcă damnat datorită măiestriei cu care vioara prindea viață în mâinile sale. Două sunt întâmplările menționate în tom care mi-au marcat profund, și nu în mod pozitiv, parcurgerea acestor file de roman aproape ireal. Prima se petrece în cadrul copilăriei zbuciumate a lui Niccolò. Ea are în vedere tratamentul inuman aplicat unui copil aflat în creștere. Pentru a-l învăța tehnica desăvârșită a viorii, tatăl lui îl obliga să repete, la masă, cu farfuria de mâncare în colțul opus, neavând dreptul de a se atinge de ea decât după o execuție impecabilă, împinsă la limita leșinului. Pentru micul Paganini orele de vioară reprezentau un adevărat supliciu, instrumentul însuși devenind unul de tortură. La fel ca și multe alte genii, din oricare alt domeniu, a avut o copilărie marcată de muncă asiduă. De-a lungul vieții îl vom vedea căutând cu disperare iubirea ce i-a fost refuzată de niște părinți ce-l percepeau ca pe o mașină de făcut bani. Demn de notat e un alt episod petrecut, tot atunci, în copilăria celui pe care tatăl îl considera „oricum vândut diavolului”. Este vorba de momentul-epifanie trăit de mama băiatului, în urma unei rugăciuni ardente în fața icoanei ce înfățișa un înger cântând la vioară. În vis, acesta îi va transmite femeii, pe atunci suferindă de fierbințeli, faptul că băiatul ei va deveni cel mai mare violonist. Bineînțeles, anii au trecut, inevitabilul s-a petrecut, Niccolò a ajuns pe marile scene ale Europei, înregistrând succes după succes, aplaudat la scenă deschisă, invidiat de toți marii violoniști ai vremii, întrecându-i în măiestrie într-un mod natural, fără echivoc, punându-și amprenta personală asupra fiecărei partituri interpretate, reușind astfel să acumuleze averi ce atrag atenția Ordinului iezuit. Și astfel, își face intrarea în recenzia mea cel de-al doilea moment decisiv, din punctul meu de vedere, în economia romanului. Contrar așteptărilor, el se petrece după moartea artistului și este reprezentat de refuzul bisericii de a înhuma cadavrul creatorului Capriciilor. Pur și simplu acest fapt m-a lăsat consternat. Refuz să cred că atunci, poate și acum, poate problema frizează atemporalul, biserica slujește mai mult de un stăpân. Banul, iubirea deșartă, faima l-au purtat pe acest artist pe drumuri bătute de atâția și atâția alții, înaintea și chiar după el.
           Această carte imi ridică două mari semne de întrebare, cu implicații sociale inestimabile.  Primul: oare toți oamenii sunt potriviți pentru a fi părinți? Al doilea: oare toți părinții Bisericii slujesc aceluiași Dumnezeu? În adagio trebuie să vă mai spun că lectura mi s-a părut anevoioasă și datorită abundenței detaliilor istorice cu care e presărată narațiunea de la un capăt la altul, eu însumi nefiind un mare pasionat al cărților de istorie. Prin prisma acestui fapt, romanul poate fi perceput și ca o frescă fidelă a societății europene sculptate în timp de tulburările sfârșitului de secol XVIII și început de secol XIX – războiele napoleoniene și mișcarea carbonarilor –, destinul geniului nefiind decât o reflexie a vremurilor sub auspiciile cărora s-a născut, a creat și s-a stins acest personaj emblematic al sublimului acustic.






P.S.: Vă așteptăm la întâlnirile lunare ale Clubului de lectură și audiție Synesthesia, desfășurate în ultima marți, de la ora. 17.30, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, pentru a dezbate și alte cărți, aflate la crepusculul dintre literatură și alte arte
Semnat,

Criticul de serviciu al unei liteRaturi în Declin

Radu Deme


A-ha (II)


Prima reunire a formaţiei (1998 – 2007)
A-ha a fost invitată să cânte la concertul de după ceremonia de acordare a premiilor Nobel din 1998. Pentru această ceremonie, Paul Waaktar a scris melodia "Summer Moved On" şi pe lângă aceasta, au mai cântat şi "The Sun Always Shines on TV". Această reprezentaţie e considerată de specialişti prima reunire a formaţiei, după despărţirea din 1994. După reunire, A-ha "s-a pus serios pe treabă", şi au lucrat aproape tot anul 1999 în studio, au înregistrat al şaselea album de studio, numit "Minor Earth Major Sky", album ce a fost lansat apoi pe piaţă, în 17 iulie 2000, în timp ce cântau într-un turneu mondial. Câteva melodii din album, au fost apoi reinterpretate de A-ha în timpul concertului de redeschidere a sălii Vallhall Arena din Oslo, pe 24 şi 25 noiembrie 2001. "Minor Earth Major Sky" a primit destul de repede Discul de platină, în câteva luni reuşind să vândă 1,5 milioane de exemplare din noul album, de pe acest album patru melodii fiind lansate cu succes, ca single-uri: "Summer Moved On", "Minor Earth Major Sky", "Velvet" şi "The Sun Never Shone That Day". "Summer Moved On" a ajuns pe locul 1 în clasamentul single-urilor în 17 ţări diferite.
Vallhall Arena din Oslo

A-ha a cântat din nou la concertul de după acordarea premiilor Nobel din 2001, două melodii, prima nou-nouţă numită "Differences" şi mai vechea "Hunting High And Low". Ulterior, s-au întors în studio, au început să lucreze la un nou album, al şaptelea, numit "Lifelines". "Lifelines" a fost lansat pe piaţă anul următor, pe 24 aprilie 2002. Acest album a primit rapid Discul de platină în Norvegia, şi două melodii au fost lansate ca single-uri ce au ajuns între primele cinci în topul single-urilor din ţara lor de baştină, "Forever Not Yours" şi "Lifelines".

În anul 2004, A-ha a publicat o carte numită "The Swing of Things", ce conţinea pe lângă informaţii despre activitatea formaţiei de până atunci şi un C.D. cu versiunea demo a mai multor melodii lansate de ei pe piaţa muzicală. În acelaşi an A-ha a sărbătorit 20 de ani de carieră muzicală şi cu această ocazie au lansat pe piaţă un album, de această dată de tip compilaţie, numit "The Definitive Singles Collection 1984 – 2004", ce conţine cele mai valoroase single-uri A-ha din acea perioadă (album pe care, recunosc, şi eu l-am achiziţionat dintr-un magazin orădean, nu vă spun care, ca să nu-i fac publicitate). Acest album i-a relansat pe piaţa muzicală mondială, de exemplu în Marea Britanie a ajuns direct pe locul 13 în clasamentul albumelor, câştigând rapid Discul de aur pentru vânzările din "Albion".
Anul următor, mai precis în 2 iulie 2005 A-ha a cântat câteva melodii la ediţia din Berlin a concertului Live 8, unde au asistat aproape 200.000 de spectatori. În faţa auditoriului german, A-ha a cântat trei şlagăre şi anume: "Hunting High and Low", "Take On Me" şi "Summer Moved On". Peste două luni, pe 12 septembrie 2005, A-ha a susţinut un nou concert la New York, în sala Irving Plaza, după ce pe 27 august stabilise un nou record de audienţă în Oslo, unde cântaseră în faţa unei audienţe de 125.000 de oameni în parcul Frogner din capitala Norvegiei.
Interior din Irving Plaza - New York
Parcul Frogner din Oslo
În toamna aceluiaşi an, mai precis pe 5 noiembrie 2005, A-ha a lansat pe piaţă al optulea album de studio, numit "Analogue". Melodia "Analogue" a fost lansată pe piaţă şi ca single, şi a ajuns rapid în primele 10 melodii din clasamentul single-urilor din Marea Britanie. De asemenea, un alt cântec de pe acest album, "Celice", a avut un mare succes după lansarea sa ca single, ajungând pe locul I în clasamentul single-urilor din Norvegia.

Anul următor, pe 30 octombrie 2006, în Londra, A-ha a fost recompensat cu premiul Inspiration Award acordat de prestigioasa revistă Q Magazine, premiu acordat de această revistă pentru "îndelungata contribuţie a norvegienilor din A-ha la dezvoltarea muzicii" şi pentru că "au inspirat nenumărate generaţii de muzicieni tineri".
O nouă direcţie şi a doua despărţire a formaţiei (2008 – 2010)
După turneele susţinute de A-ha de-a lungul anului 2007 (în Europa, America de sud, Africa de sud, Japonia şi Australia), în 2008, mai precis în primăvara acelui an, au cântat în câteva concerte în Oslo, Koln şi Londra (concerte desfăşurate la sfârşitul lunii mai). În concertele susţinute în aceste trei oraşe europene, pe lângă mai vechile şlagăre, A-ha au interpretat două noi melodii ce vor prefaţa următorul lor album de studio, şi anume single-urile "Riding the Crest" şi "Shadowside". De asemenea, aproximativ cu o lună înainte de lansarea acestor melodii, A-ha lansase la postul naţional de radio din Norvegia şi single-ul ce poartă numele următorului album, "Foot of the Mountain".

Al nouălea album de studio al formaţiei A-ha, "Foot of the Mountain", a fost lansat pe piaţă pe 19 iunie 2009, şi a marcat reîntoarcerea la mai vechiul stil muzical al norvegienilor din primele lor albume, şi anume stilul synth pop. La producerea şi lansarea acestui album A-ha a colaborat cu cunoscutul producător britanic Steve Osborne (ce a mai lansat numeroase albume înregistrate de Suede, New Order, Elbow, U2, Peter Gabriel, Happy Mondays, Simple Minds şi Placebo). Acest album a ajuns direct pe locul 1 în clasamentul albumelor din Germania, pe locul 2 în Norvegia şi pe locul 5 în Marea Britanie. În ianuarie 2010, în Germania, acest album a primit Discul de platină pentru vânzările realizate în ţara lui Goethe.
În toamna aceluiaşi an, pe 15 octombrie, A-ha a anunţat că se vor despărţi din nou, după realizarea unui turneu de un an, de concerte, turneu ce se va termina cu ultimul spectacol, ce va fi susţinut în Oslo, pe 4 decembrie 2010, în sala Oslo Spektrum. În timpul acestui turneu, în anul 2010 A-ha a relansat pe piaţă în versiuni de lux primele două albume de studio ("Hunting High and Low" şi "Scoundrel Days") şi pe piaţa americană albumul de tip compilaţie "The Singles: 1984 – 2004". De asemenea, un nou single, "Butterfly, Butterfly", considerat atunci ultimul înregistrat de A-ha împreună, a fost lansat pe piaţă în 5 iulie 2010, single ce promova de fapt lansarea pe piaţa muzicală a unui nou dublu-cd (scos pe piaţă a doua zi, pe 6 iulie 2010), numit "25", ce conţinea 33 de single-uri lansate de formaţia norvegiană de-a lungul carierei lor de până atunci.
Sala Oslo Spektrum

Cele două concerte finale din turneul susţinut de A-ha, concerte desfăşurate pe 3 şi 4 decembrie 2010, în Oslo, au fost filmate cu ajutorul a 10 camere de filmat de tip HD ce au înregistrat sunetul concertelor în format stereo-surround. Aceste înregistrări au stat la baza box-setului lansat pe piaţă de A-ha, în 1 aprilie 2011, ce conţinea un D.V.D. şi un C.D. cu aceste ultime concerte ale norvegienilor, box-set vândut pe piaţă sub titlul sugestiv: Ending on a High Note – The Final Concert. După zece zile, pe 11 aprilie 2011, a fost lansată pe piaţă şi varianta Blu-ray (discul Blu-ray e un fel de D.V.D. mai modern şi mai sofisticat, lucru explicat de mine într-un articol mai vechi, găsibil cu ajutorul următorului link: https://bibliotecibihorene.blogspot.com/2013/06/discul-blu-ray.html) a acestor concerte.
A doua reunire şi concertele actuale (2015 – 2020)
La sfârşitul anului 2014, au apărut zvonuri în presă mondială, că A-ha s-ar putea reuni pentru a doua oară. În decembrie 2014, membrii, pe atunci foşti A-ha, au recunoscut în presă că au fost invitaţi să se reunească, pentru a cânta la ediţia din 2015 a festivalului Rock in Rio. Oficial, pe 21 martie 2015, A-ha a anunţat în ziarele norvegiene, că s-a reunit pentru doi ani şi lucrează deja în studio, la un nou album.
Al zecelea album de studio, "Cast in Steel", a fost lansat de A-ha pe piaţă în 4 septembrie 2015. În 26 octombrie 2015, A-ha a anunţat în mass-media că va cânta din nou la concertul de după ceremonia de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, din Oslo. La acest eveniment, desfăşurat în 11 decembrie 2015, în sala multifuncţională Oslo Spektrum, A-ha a cântat următoarele melodii: "Scoundrel Days", "The Sun Always Shines on TV", "Stay on These Roads", "Sycamore Leaves", "Take On Me Remix" (remix cântat împreună cu compozitorul, producătorul şi d.j.-ul norvegian Kygo).
Albumul "Cast in Steel", a fost promovat, ulterior printr-un "mic" turneu european, desfăşurat pe perioada a trei luni, din martie până în luna mai a anului 2016. De pe acest album, A-ha a relansat ca single-uri cinci melodii, ce au devenit rapid şlagăre, şi anume: "Under the Makeup" (lansat pe 3 iulie 2015), "The Wake" (lansat pe 28 august 2015), "Forest Fire" (lansat pe 15 septembrie 2015), "Cast în Steel" (lansat pe 12 februarie 2016) şi "Objects in the Mirror" (lansat tot pe 12 februarie 2016).

În anul următor, 2017, la mijlocul lunii iunie, A-ha a înregistrat o ediţie specială a emisiunii MTV Unplugged, pe izolata insulă norvegiană Giske, emisiune cumva secretă, pentru că la înregistrări, în studio a fost interzis accesul oricăror telefoane şi alte aparate digitale de înregistrare. C.D.-ul, D.V.D.-ul şi discul Blu-Ray cu înregistrarea din insula Giske au fost lansate ulterior pe piaţă, în octombrie 2017.
Anul următor, 2018, melodia "Take On Me", a cunoscut o nouă relansare, în faţa unor noi generaţii de melomani, prin adăugarea ei pe coloana sonoră a filmului cu supereroi Deadpool 2 (film ce face parte din franciza Marvel Comics), ce fusese lansat pe piaţă în 10 mai 2018 în Marea Britanie (mai precis în cinematograful The Empire Leicester Square din piaţa cu acelaşi nume din Londra) şi 18 mai 2018 în S.U.A..
Anul trecut, mai precis pe 29 octombrie 2019, A-ha a început un nou turneu, ce poartă numele primului lor album, "Hunting High and Low", primul concert desfăşurându-se în oraşul irlandez Dublin. În cadrul acestui turneu (ce are programate concerte până la sfârşitul anului 2020) ce se desfăşoară în oraşe din majoritatea ţărilor europene, plus Africa de Sud, Japonia, Australia, Noua Zeelandă şi S.U.A., norvegienii cântă toate melodiile de pe primul album, plus alte şlagăre de pe celelalte nouă albume de studio. În cadrul acestui turneu, A-ha a lansat şi o nouă melodie, ce nu apare pe nici un album de studio, şi anume single-ul "Digital River", cântat pentru prima oară pe 5 noiembrie 2019, în sala Royal Albert Hall din Londra.   

Pentru acest articol, ce ilustrează non-exhaustiv muzica norvegienilor de la A-ha, m-am inspirat din următoarele surse de internet:
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/A-ha
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Hunting_High_and_Low
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Stay_on_These_Roads
8. https://en.wikipedia.org/wiki/Minor_Earth_Major_Sky
11. https://en.wikipedia.org/wiki/Foot_of_the_Mountain
12. https://en.wikipedia.org/wiki/Cast_in_Steel
13. https://en.wikipedia.org/wiki/Nobel_Peace_Prize_Concert
Prof., bibliotecar Florin Miheş.           

Sezatoare in februarie

Sezatoarea din 20 februarie.
Entuziam la inceput de primavara, proiecte frumoase, idei interesante si cateva noi participante la activitatea noastra.






























In data de 6 februarie ne-am intalnit din nou la sezatoare. Doamnele au venit cu forte proaspete si cu interes crescut .
Patru doamne noi au venit sa vada ce trebuie sa faca pentru a incepe sa lucreze la o ie .
Suntem intrebate mereu cu ce trebuie sa vina la o prima intalnire.

Prima intalnire este doar de acomodare, prezentam noilor venite toate proiectele aflate in lucru.  Fiecare doamna lucreaza pe alt tip de material. Noile venite trebuie sa stie ca au de unde alege atunci cand merg la o mercerie. Le sfatuim sa isi aleaga materialul in functie de particularitati lui (desimea materialului , grosimea firului) , de indemanare si de dorintele lor.

Modelul si culoarea atelor pentru cusut vor fi stabilite mai tarziu, dupa ce are loc croirea materialului si tivirea lui , manuala  desigur.
In timpul lungului proces de coasere a unei ii , fiecare invata  alte tehnici de cusut, de montaj, de adaptare a modelelor la situatia data, de asortare a culorilor.
Dupa prima ie cusuta imaginatia prinde aripi.

Mirela , si-a cusut ia in 3 luni, iar acum incepe un alt proiect.

Oana vrea sa organizeze o sezatoare in sat.

Natalia vrea sa termine de montat bluza , mix de broderie cu bucati facute din bumbac cu acul de croseta.

Emese vine sa se sfatuiasca, fiecare invata ceva pe cineva.

O sezatoare = doua ore de efervescenta si creativitate.

















8 aprilie - Ziua romilor

Activități și povești de Ziua romilor și Săptămâna verde la biblioteca comunală din Sântandrei. Ramona Durdeu a fost gazdă și ne-a implicat ...

Wikipedia

Rezultatele căutării