800 km parcurși de Monica și Andreea, prietena ei, redat într-un jurnal de călătorie scris pentru tineri , în limbajul unei tinere alintate, fără griji și fără prea multe responsabilități.
Este surprins efortul epuizant trăit în fiecare zi a pelerinajului. Nu este nici o relatare foarte umoristică și nici nu găsești în ea repere geografice majore care te-ar putea ajuta într-o eventuală parcurgere a traseului.
Dar cum am hotărât să citesc cam tot ce s-a scris pe temă ... asta este.
De pe coperta cărții am preluat notița oficială:
Întrebare: ce faci după ce termini facultatea și nu ai habar încotro s-o iei?
Te angajezi? Asta ar fi ideal.
Te căsătorești? Și asta e o soluție.
Îți iei o prietenă, un rucsac, niște bani cash și faci un pelerinaj de 800 de km? Ei bine, aparent, milenialii ar fi în stare să facă orice, numai să nu muncească.
Asta e și povestea Monicăi, o tânără de 22 de ani care a decis că răspunsurile la toate întrebările ei — despre viață, despre oameni și despre ea — pot fi aflate pe Camino de Santiago. Un pelerinaj vechi de 1000 de ani, întins pe 800 de km și parcurs de ea și de prietena ei, Andreea, în 36 de zile.
Drumul (scris cu „D” mare, că doar e sfânt) a fost plin de toate cele — oameni, lecții și omlete cu brânză. Și de încă niște alte lucruri, pe care le găsiți în interiorul cărții. Oricum, bune sau rele, aceste întâmplări sunt relatate într-un singur mod: umoristic. Pentru că nu e o experiență spirituală dacă nu poți să râzi la final de zi.
O carte plină de suflet și de glume (atât bune, cât și mai puțin bune), de povești cu tâlc și discuții despre mâncare. Suferințe, conștientizări și bere cât cuprinde. O poveste despre tinerețe, despre confuzie, nelămuriri și dorință de cunoaștere.
Însă întrebarea rămâne: a reușit Monica să-și răspundă la întrebări pe parcursul a 800 de km de mers pe jos? Ei bine, asta veți afla la finalul cărții.
„Am ales să plec pe Camino pentru că tocmai terminasem facultatea, mi-era frică de deciziile pe care trebuia să le iau și căutam disperată răspunsuri. Drumul a fost mai greu decât m-aș fi așteptat vreodată. Am aflat lucruri despre mine pe care le-am ținut ascunse multă vreme. Am plâns mult, adesea nici nu știam de ce. Mi-am dat seama că viața pe care o duceam nu era ce-mi doream, că scopul meu e altul, că mi-e încă frică să mă accept pe deplin.
Sper că rândurile de mai sus v-au făcut să râdeți și să aflați chestii noi. Sper că nu puteți să vă dați seama că anumite detalii sunt inventate. Camino a fost făcut cu același scop, dacă stau să mă gândesc. A fost o oportunitate să văd o bucățică de lume, să văd oameni noi, dar, mai ales, să mă văd pe mine. Pe mine așa cum nu mă văd în mod normal: înfometată, nervoasă, obosită. Și slabă.
Nu-ți fie frică să te uiți la lucrurile pe care nu le cunoști despre tine. Buen Camino!“ – Monica Saulea
