24 februarie 2020

A-ha (II)


Prima reunire a formaţiei (1998 – 2007)
A-ha a fost invitată să cânte la concertul de după ceremonia de acordare a premiilor Nobel din 1998. Pentru această ceremonie, Paul Waaktar a scris melodia "Summer Moved On" şi pe lângă aceasta, au mai cântat şi "The Sun Always Shines on TV". Această reprezentaţie e considerată de specialişti prima reunire a formaţiei, după despărţirea din 1994. După reunire, A-ha "s-a pus serios pe treabă", şi au lucrat aproape tot anul 1999 în studio, au înregistrat al şaselea album de studio, numit "Minor Earth Major Sky", album ce a fost lansat apoi pe piaţă, în 17 iulie 2000, în timp ce cântau într-un turneu mondial. Câteva melodii din album, au fost apoi reinterpretate de A-ha în timpul concertului de redeschidere a sălii Vallhall Arena din Oslo, pe 24 şi 25 noiembrie 2001. "Minor Earth Major Sky" a primit destul de repede Discul de platină, în câteva luni reuşind să vândă 1,5 milioane de exemplare din noul album, de pe acest album patru melodii fiind lansate cu succes, ca single-uri: "Summer Moved On", "Minor Earth Major Sky", "Velvet" şi "The Sun Never Shone That Day". "Summer Moved On" a ajuns pe locul 1 în clasamentul single-urilor în 17 ţări diferite.
Vallhall Arena din Oslo

A-ha a cântat din nou la concertul de după acordarea premiilor Nobel din 2001, două melodii, prima nou-nouţă numită "Differences" şi mai vechea "Hunting High And Low". Ulterior, s-au întors în studio, au început să lucreze la un nou album, al şaptelea, numit "Lifelines". "Lifelines" a fost lansat pe piaţă anul următor, pe 24 aprilie 2002. Acest album a primit rapid Discul de platină în Norvegia, şi două melodii au fost lansate ca single-uri ce au ajuns între primele cinci în topul single-urilor din ţara lor de baştină, "Forever Not Yours" şi "Lifelines".

În anul 2004, A-ha a publicat o carte numită "The Swing of Things", ce conţinea pe lângă informaţii despre activitatea formaţiei de până atunci şi un C.D. cu versiunea demo a mai multor melodii lansate de ei pe piaţa muzicală. În acelaşi an A-ha a sărbătorit 20 de ani de carieră muzicală şi cu această ocazie au lansat pe piaţă un album, de această dată de tip compilaţie, numit "The Definitive Singles Collection 1984 – 2004", ce conţine cele mai valoroase single-uri A-ha din acea perioadă (album pe care, recunosc, şi eu l-am achiziţionat dintr-un magazin orădean, nu vă spun care, ca să nu-i fac publicitate). Acest album i-a relansat pe piaţa muzicală mondială, de exemplu în Marea Britanie a ajuns direct pe locul 13 în clasamentul albumelor, câştigând rapid Discul de aur pentru vânzările din "Albion".
Anul următor, mai precis în 2 iulie 2005 A-ha a cântat câteva melodii la ediţia din Berlin a concertului Live 8, unde au asistat aproape 200.000 de spectatori. În faţa auditoriului german, A-ha a cântat trei şlagăre şi anume: "Hunting High and Low", "Take On Me" şi "Summer Moved On". Peste două luni, pe 12 septembrie 2005, A-ha a susţinut un nou concert la New York, în sala Irving Plaza, după ce pe 27 august stabilise un nou record de audienţă în Oslo, unde cântaseră în faţa unei audienţe de 125.000 de oameni în parcul Frogner din capitala Norvegiei.
Interior din Irving Plaza - New York
Parcul Frogner din Oslo
În toamna aceluiaşi an, mai precis pe 5 noiembrie 2005, A-ha a lansat pe piaţă al optulea album de studio, numit "Analogue". Melodia "Analogue" a fost lansată pe piaţă şi ca single, şi a ajuns rapid în primele 10 melodii din clasamentul single-urilor din Marea Britanie. De asemenea, un alt cântec de pe acest album, "Celice", a avut un mare succes după lansarea sa ca single, ajungând pe locul I în clasamentul single-urilor din Norvegia.

Anul următor, pe 30 octombrie 2006, în Londra, A-ha a fost recompensat cu premiul Inspiration Award acordat de prestigioasa revistă Q Magazine, premiu acordat de această revistă pentru "îndelungata contribuţie a norvegienilor din A-ha la dezvoltarea muzicii" şi pentru că "au inspirat nenumărate generaţii de muzicieni tineri".
O nouă direcţie şi a doua despărţire a formaţiei (2008 – 2010)
După turneele susţinute de A-ha de-a lungul anului 2007 (în Europa, America de sud, Africa de sud, Japonia şi Australia), în 2008, mai precis în primăvara acelui an, au cântat în câteva concerte în Oslo, Koln şi Londra (concerte desfăşurate la sfârşitul lunii mai). În concertele susţinute în aceste trei oraşe europene, pe lângă mai vechile şlagăre, A-ha au interpretat două noi melodii ce vor prefaţa următorul lor album de studio, şi anume single-urile "Riding the Crest" şi "Shadowside". De asemenea, aproximativ cu o lună înainte de lansarea acestor melodii, A-ha lansase la postul naţional de radio din Norvegia şi single-ul ce poartă numele următorului album, "Foot of the Mountain".

Al nouălea album de studio al formaţiei A-ha, "Foot of the Mountain", a fost lansat pe piaţă pe 19 iunie 2009, şi a marcat reîntoarcerea la mai vechiul stil muzical al norvegienilor din primele lor albume, şi anume stilul synth pop. La producerea şi lansarea acestui album A-ha a colaborat cu cunoscutul producător britanic Steve Osborne (ce a mai lansat numeroase albume înregistrate de Suede, New Order, Elbow, U2, Peter Gabriel, Happy Mondays, Simple Minds şi Placebo). Acest album a ajuns direct pe locul 1 în clasamentul albumelor din Germania, pe locul 2 în Norvegia şi pe locul 5 în Marea Britanie. În ianuarie 2010, în Germania, acest album a primit Discul de platină pentru vânzările realizate în ţara lui Goethe.
În toamna aceluiaşi an, pe 15 octombrie, A-ha a anunţat că se vor despărţi din nou, după realizarea unui turneu de un an, de concerte, turneu ce se va termina cu ultimul spectacol, ce va fi susţinut în Oslo, pe 4 decembrie 2010, în sala Oslo Spektrum. În timpul acestui turneu, în anul 2010 A-ha a relansat pe piaţă în versiuni de lux primele două albume de studio ("Hunting High and Low" şi "Scoundrel Days") şi pe piaţa americană albumul de tip compilaţie "The Singles: 1984 – 2004". De asemenea, un nou single, "Butterfly, Butterfly", considerat atunci ultimul înregistrat de A-ha împreună, a fost lansat pe piaţă în 5 iulie 2010, single ce promova de fapt lansarea pe piaţa muzicală a unui nou dublu-cd (scos pe piaţă a doua zi, pe 6 iulie 2010), numit "25", ce conţinea 33 de single-uri lansate de formaţia norvegiană de-a lungul carierei lor de până atunci.
Sala Oslo Spektrum

Cele două concerte finale din turneul susţinut de A-ha, concerte desfăşurate pe 3 şi 4 decembrie 2010, în Oslo, au fost filmate cu ajutorul a 10 camere de filmat de tip HD ce au înregistrat sunetul concertelor în format stereo-surround. Aceste înregistrări au stat la baza box-setului lansat pe piaţă de A-ha, în 1 aprilie 2011, ce conţinea un D.V.D. şi un C.D. cu aceste ultime concerte ale norvegienilor, box-set vândut pe piaţă sub titlul sugestiv: Ending on a High Note – The Final Concert. După zece zile, pe 11 aprilie 2011, a fost lansată pe piaţă şi varianta Blu-ray (discul Blu-ray e un fel de D.V.D. mai modern şi mai sofisticat, lucru explicat de mine într-un articol mai vechi, găsibil cu ajutorul următorului link: https://bibliotecibihorene.blogspot.com/2013/06/discul-blu-ray.html) a acestor concerte.
A doua reunire şi concertele actuale (2015 – 2020)
La sfârşitul anului 2014, au apărut zvonuri în presă mondială, că A-ha s-ar putea reuni pentru a doua oară. În decembrie 2014, membrii, pe atunci foşti A-ha, au recunoscut în presă că au fost invitaţi să se reunească, pentru a cânta la ediţia din 2015 a festivalului Rock in Rio. Oficial, pe 21 martie 2015, A-ha a anunţat în ziarele norvegiene, că s-a reunit pentru doi ani şi lucrează deja în studio, la un nou album.
Al zecelea album de studio, "Cast in Steel", a fost lansat de A-ha pe piaţă în 4 septembrie 2015. În 26 octombrie 2015, A-ha a anunţat în mass-media că va cânta din nou la concertul de după ceremonia de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, din Oslo. La acest eveniment, desfăşurat în 11 decembrie 2015, în sala multifuncţională Oslo Spektrum, A-ha a cântat următoarele melodii: "Scoundrel Days", "The Sun Always Shines on TV", "Stay on These Roads", "Sycamore Leaves", "Take On Me Remix" (remix cântat împreună cu compozitorul, producătorul şi d.j.-ul norvegian Kygo).
Albumul "Cast in Steel", a fost promovat, ulterior printr-un "mic" turneu european, desfăşurat pe perioada a trei luni, din martie până în luna mai a anului 2016. De pe acest album, A-ha a relansat ca single-uri cinci melodii, ce au devenit rapid şlagăre, şi anume: "Under the Makeup" (lansat pe 3 iulie 2015), "The Wake" (lansat pe 28 august 2015), "Forest Fire" (lansat pe 15 septembrie 2015), "Cast în Steel" (lansat pe 12 februarie 2016) şi "Objects in the Mirror" (lansat tot pe 12 februarie 2016).

În anul următor, 2017, la mijlocul lunii iunie, A-ha a înregistrat o ediţie specială a emisiunii MTV Unplugged, pe izolata insulă norvegiană Giske, emisiune cumva secretă, pentru că la înregistrări, în studio a fost interzis accesul oricăror telefoane şi alte aparate digitale de înregistrare. C.D.-ul, D.V.D.-ul şi discul Blu-Ray cu înregistrarea din insula Giske au fost lansate ulterior pe piaţă, în octombrie 2017.
Anul următor, 2018, melodia "Take On Me", a cunoscut o nouă relansare, în faţa unor noi generaţii de melomani, prin adăugarea ei pe coloana sonoră a filmului cu supereroi Deadpool 2 (film ce face parte din franciza Marvel Comics), ce fusese lansat pe piaţă în 10 mai 2018 în Marea Britanie (mai precis în cinematograful The Empire Leicester Square din piaţa cu acelaşi nume din Londra) şi 18 mai 2018 în S.U.A..
Anul trecut, mai precis pe 29 octombrie 2019, A-ha a început un nou turneu, ce poartă numele primului lor album, "Hunting High and Low", primul concert desfăşurându-se în oraşul irlandez Dublin. În cadrul acestui turneu (ce are programate concerte până la sfârşitul anului 2020) ce se desfăşoară în oraşe din majoritatea ţărilor europene, plus Africa de Sud, Japonia, Australia, Noua Zeelandă şi S.U.A., norvegienii cântă toate melodiile de pe primul album, plus alte şlagăre de pe celelalte nouă albume de studio. În cadrul acestui turneu, A-ha a lansat şi o nouă melodie, ce nu apare pe nici un album de studio, şi anume single-ul "Digital River", cântat pentru prima oară pe 5 noiembrie 2019, în sala Royal Albert Hall din Londra.   

Pentru acest articol, ce ilustrează non-exhaustiv muzica norvegienilor de la A-ha, m-am inspirat din următoarele surse de internet:
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/A-ha
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Hunting_High_and_Low
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Stay_on_These_Roads
8. https://en.wikipedia.org/wiki/Minor_Earth_Major_Sky
11. https://en.wikipedia.org/wiki/Foot_of_the_Mountain
12. https://en.wikipedia.org/wiki/Cast_in_Steel
13. https://en.wikipedia.org/wiki/Nobel_Peace_Prize_Concert
Prof., bibliotecar Florin Miheş.           

Marketing digital pentru bibliotecari

„Marketing digital pentru bibliotecari”, atelier online organizat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din Ro...

Wikipedia

Rezultatele căutării