28 februarie 2020

Evadarea tăcută


Lena Constante ( 1909-2005) a fost una din cele trei fiice ale lui Constantin Constante, ziarist, diplomat şi scriitor român de origine aromână, din prima jumătate a secolului XX .
Lena Constante

Lena Constante a fost arestată de comuniști ca  parte lotului  Pătrăşcanu.
Lena Constante  a fost colegă cu soţia liderului comunist, Elena Pătrăşcanu, la recent înfiinţatul Teatru de Păpuşi, Lena Constante confecţiona păpuşile, iar Elena Pătrăşcanu  scria scenariile.
Lena Constante alături de prietenul său Harry Brauner (viitorul ei soț)  au devenit prieteni intimi ai familiei Pătrăşcanu.
 Lena Constante

În acest context  a fost arestată, pentru anchetă în  1948 și a fost reţinută 1541 de zile în diverse închisori din Bucureşti  , apoi a fost  judecată și  condamnată la 12 ani de muncă silnică pentru crima de înaltă trădare şi 10 ani pentru activitate contrarevoluţionară, fiind forţată să execute pedeapsa mai mică, de 10 ani, din care i s-a redus timpul deja petrecut în puşcărie.


Cartea Evadarea Tăcută povestește în format de jurnal  cele 3000 de zile de singurătate în închisorile comuniste, drumul de la șocul inițial,  la căutarea de mijloace de supraviețuire.

Organele de anchetă nu au folosit  tot arsenalul de torturi clasice, de la privarea de somn (timp de 12 zile şi nopţi nu a fost lăsată să doarmă decât 24 de ore   pentru a-i frânge voinţa „Să nu mai poţi lucra. Să-ţi simţi toate gândurile încurcând-se, pierzându-se. Dispărând. Să simţi cum capul tău se goleşte. Să simţi că acest gol este greu, capul tău din ce în ce mai greu, că pleoapele tale sunt de plumb, că ele nu mai pot rămâne deschise că, sprijinindu-mi coatele pe masă, le menţin cu greu deschise cu degetele mele arătătoare.(…)” Această metodă era destul de eficientă,  căci „După douăsprezece zile semnez ceva. Nici nu ştiu ce am semnat. Creierul meu nu mai funcţionează. Voinţa? Principii? Demnitate? Conştiinţa? Nu mai eram decât o grămadă de carne beată.”[2]) până la arma alimentară, foarte cunoscută şi foarte des aplicată de comunişti peste tot în lume.

„Prima mea pedeapsă, foamea. Timp de 400 de zile. Mi-a fost foame timp de 400 de zile. O foame de fiece clipă. Umilitoare. Bestială. O foame care-mi frământa burta, înjunghia pântecul cu crampe, scălda obrazul cu lacrimi. Primeam trei căniţe cu apă pe zi. Dimineaţa, prima ceaşcă era socotită drept micul dejun. La prânz, a doua însoţea singurul fel de mâncare al prânzului. Într-o farfurie de metal, două-trei îmbucături de carne pluteau în lichidul dubios. Carnea era uneori înlocuită cu câteva bucăţele de cartofi, şapte-opt prune uscate sau trei linguri de paste sau mămăligă. La şase seara aceeaşi mâncare şi a treia ceaşcă cu apă.(…) Foamea mă chinuia şi zi, şi noapte. Singur visul izbutea să-mi dea iluzia îndestulării. După visul întoarcerii acasă, visul hranei este al doilea tip de vis celular.”
 .

  A supravieţuit mai degrabă decât a trăit alţi cinci ani de izolare absolută în regimul penitenciar comunist din închisorile Dumbrava, de pe lângă Sibiu şi Miercurea Ciuc, catalogată drept cea mai dură închisoare pentru femei din arhipelagul comunist românesc.

Acestor opt ani şi jumătate li s-au adaugat alti trei ani si jumătate petrecuţi într-o celulă cu alte douăsprezece femei către finalul lungii sale sentinţe- descrise în cartea  Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc. 1957-61.

Lena Constante a a descoperit în singurătate și teroare, mici metode pentru a  supraviețui.
 A creat în minte  opt piese de teatru pentru copii din care, după eliberare, nu a reuşit să transcrie decât trei. Și-a impus  gimnastica zilnică, folosirea zâmbetului, igiena cu orice preţ. „Deţinuţii aparţin unei specii încă necercetate. Adaptarea lor la mediul în care sunt obligaţi să trăiască este pe cât de rapidă, pe atât de uimitoare. Cele cinci simţuri ale lor îşi schimbă funcţiile. Vederea nu mai vede. Ea este înlocuită de auz şi de miros. Gustul este atrofiat de foame.” 
În închisoare s-a întărit credința  „Aveam, dintotdeauna, credinţă în spirit. În închisoare, chiar de la început, această credinţă mă întărise. Nu puteam crede că omul nu este decât o materie ce putea fi măturată. Nu. Eram şi eu o părticică din spiritul veşnic şi fără margini, plutind pretutindeni, dintotdeauna şi fără sfârşit şi numit de oameni, dintotdeauna şi pretutindeni, Dumnezeu. Deci, o părticică, oricât de mică ar fi fost ea, trebuia să fie, şi ea în mod necesar, veşnică. Nici o forţă n-o putea îngropa în mormântul meu, împreună cu carnea mea putrezindă. Cum ar fi putut putrezi spiritul pur? Cine poate îngropa flacăra unei lumânări?  

Cu acestă forță alături a folosit fiecare obiect care se rătăcea în celulă pentru a crea ceva - dinții pieptenului deveneau ace, ațele hainelor deșirate deveneau obiecte manufacturate cu migală....
Creativitatea a fost un alt factor de supraviețuire.
Comunicarea , prin pereți, a fost un alt factor.

Asfel Lena Constante a reuşit să parcurgă acest calvar să-şi piardă minţile iar  după ieșitrea din închisoare să își continue viața și să moară la  venerabila vârsta de 96 de ani.
Carte document, personalitate creativă  , gândire se supraviețuitor, rânduri care să inspire alte generații care vor trăi vremuri grele.

Tapiserii făcute de autoare care se află la muzeul National de Artă Modernă din București





Șezătoare în postul mare

  Ieri 18 aprilie 2023 a avut loc ultima ediție din aprilie a Șezătorii de la bibliotecă. In luna aprilie am avut trei întâlniri în care împ...

Wikipedia

Rezultatele căutării