26 iulie 2018

Biblioteci din Ungaria- Sarospatak

Biblioteca Rakotzi in cetatea din Sárospatak


Regiunea Tokai, din Ungaria, este cunoscută pentru podgoriile sale şi pentru vinul produs acolo. Ea adăposteşte, la Sárospatak  şi un castel medieval, căruia îi trec pragul anual sute de mii de turişti. Cetatea a fost reşedinţa Principelui Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi.  Chiar dacă a fost ridicat în anii 1500, castelul arată impecabil şi astăzi.
 Sárospatak este situat în colțul nord-estic al Ungariei, la poalele dealurilor Zemplen asezat  pe ambele maluri ale râului Bodrog, este cunoscut pentru renumitele sale școli și, prin urmare, uneori numit Atena de pe râul Bodrog.
Atmosfera medievala a orasului, istoria și monumentele istorice, precum și apropierea de cele trei frontiere străine îl fac o destinație ideală pentru turiști.





Epoca de aur a castelului a fost secolul al XVII-lea. În acest moment a devenit parte din zestrea lui Zsuzsanna Lorántffy, parte a patrimoniului Rákóczi și, ca atare, centrul rezistenței politice. La începutul secolului al XVII-lea, membrii familiei Rákóczi se numărau printre liderii politici ai țării. Aveau proprietăți imense în Transilvania și Ungaria de Nord. Timp de cinci generații au fost prinți ai Transilvaniei

Loggia Lórántffy în stilul renaşterii târzii  unde se gaseste  biblioteca princiară din secolele al XVI-XVII-lea.


                                         






Palatul princiar adăposteste  Muzeul Rákóczi cu următoarele colecţii: istoria familiei Rákóczi şi a luptelor pentru libertate de sub conducerea lui Rákóczi, mobilier si artefacte care arata  modul de viaţă al aristocraţilor precum si ocupatiile locuitorilor  creşterea viţei de vie şi vinificaţia , expoziţia de ceramică şi lapidariul.
Am vazut aici Biblia de la Oradea tiparita in perioada 1660-1661 la tiparniţa din lemn expusă în Muzeul Cetăţii  .


  ----------

Tot in Sarospatak se gaseste Colegiu Reformat unde vizitatorii pot face cunoştinţă cu istoria şcolii începând din anul 1531, cu tezaurul de artă bisericească şi cu minunata bibliotecă . În grădina şcolii se înşiră statuile unor personalităţi ilustre, iar oraşul întâmpină vizitatorii cu tot mai multe creaţii remarcabile ale arhitecturii moderne

Biblioteca a fost constituită din donații de carte ale familiei Rákóczi.
Una din cele mai frumoase biblioteci medievale din Europa, este o biblioteca functionala , putand fi vizitata cu programare.

In jurul anilor 1970 avea in jur de 500000 de volume .

Actuala clădire Repositorium, rezolvă problema depozitării .

Dintre cărțile vechi gasim parti din codexuri, tiparituril originale si peste 100 de carti rare , lucrari teologice , istorice , filozofice, de drept si de pedagogie.




Tavanul este drept dar este pictat în așa fel încât să dea impresie de cupolă.



21 iulie 2018

Lecturi de weekend 100


Marie Cardinal cuvinte care elibereaza. Jurnalul unei psihanalize
publicat in 2006 de Editura  Trei
Data aparitiei: Ianuarie 2006
Colectia Fiction Connection
Tip coperta: Brosata
Născută: 9 martie 1929, Alger, 
Decedată: 9 mai 2001, Valréas, Franța
Copii: Alice Ronfard, Benoît Ronfard, Bénédicte Ronfard

”Combinand confesiunea romanesca si procedeul modern al curei analitice, Marie Cardinal ne face sa traim in acelasi timp cu eroina sa o extraordinara experienta. Este o carte importanta, un document al adevarului, o marturisire de o naturalete impresionanta, precum si itinerariul uimitor al unei vindecari prin curajul si vointa lucida ale bolnavei de a se domina pe sine. Iar aceasta eliberare va fi cea a cuvintelor, pentru ca, doar numindu-le, fantasmele pot fi distruse.”




Anatomia unei boli
-Norman Cousins, jurnalist, eseist, critic literar și activist pentru pace american, de origine evreu.Cousins a fost vreme de mai multe decenii redactorul revistei liberale „Saturday Literature
 

”Americanul Norman Cousins (1915-1990) a fost unul dintre pionierii cercetarii asupra biochimiei emotiilor omenesti, el punind in strinsa relatie longevitatea fiintei de vointa acesteia intru sanatate. Jurnalist, militant pentru pace, profesor la Facultatea de Medicina a Universitatii din California, Cousins a cunoscut pe propria-i piele ce inseamna un diagnostic fals: la virsta de 11 ani i s-a spus ca sufera de tuberculoza si a fost internat intr-un sanatoriu. Dupa o tinerete de atlet, la senectute ajunge sa sufere de artroza reactiva, de care se trateaza singur cu supradoze de vitamina C, adoptind un program de viata intemeiat pe atitudine pozitiva, dragoste, ris, credinta si speranta.”




Cele doua carti au multe puncte comune.

Oameni obisnuiti care se imbolnavesc subit de boli la care medicina alopata nu poate da un tratament  eficient si de durata.
Sunt amândouă carți biografice, care împărtășesc cu publicul cititor lupta cu boala până la vindecare. 
Aceste cărti pot fi citite atât de pacienti , care pot afla că au un cuvânt de spus, pentru că de fapt boala este a lor și doar implicându-se si ei o pot învinge, cât și de medici care ar trebui să fie mai deschiși în a asculta pacientul și de a colabora cu el.

19 iulie 2018

Portavionul (II)


Tipuri de portavioane
Portavioanele existente în zilele noastre se împart în patru categorii în funcţie de suprafaţa de decolare şi amerizare: portavioane CATOBAR, portavioane STOBAR, portavioane STOVL şi portavioane VTOL.
a) Portavioanele CATOBAR (catobar e prescurtarea din engleză a termenului catapult-assisted take-off barrier arrested recovery, tradus pe scurt decolare asistată de catapultă hidraulică şi amerizare cu ajutorul cablurilor) sunt cele mai mari portavioane actuale şi de pe ele operează cele mai mari avioane de vânătoare şi multirol. Toate cele 12 portavioane CATOBAR actuale sunt portavioane cu propulsie nucleară, de aceea ele pot opera aproape nelimitat pe mările lumii, fiind limitate în misiunile lor doar de factorul uman, adică după 6 luni ele îşi schimbă piloţii ce vorba mucalitului „mai şi obosesc”, plus că mai trebuie din când în când (nu doar în gând) să se realimenteze cu hrana aferentă oamenilor şi muniţia avioanelor ce se mai şi consumă, în misiuni. Doar două ţări au portavioane de acest fel: S.U.A. şi Franţa. Americanii, ce nu ar putea domina mările lumii fără aceste portavioane, au 10 portavioane de clasă Nimitz (ce au un deplasament de 101.000 de tone) şi unul mai nou (inaugurat de .... „nenea” Trump) ce a inaugurat noua clasă Gerald R. Ford (apropo, toate portavioanele americane de tip CATOBAR, în afară de primul, adică USS Nimitz, sunt numite după foşti preşedinţi americani, iar portavionul Gerald R. Ford are un deplasament de 110.000 de tone), iar francezii au un portavion, desemnat de experţi cu termenul de „mediu”, dar tot CATOBAR, numit bineînţeles Charles de Gaulle (ce are 42.000 de tone).
b) Portavioanele STOBAR (stobar e prescurtarea termenului short take-off but arrested-recovery, tradus pe scurt decolare scurtă neasistată de catapultă şi amerizare tot cu ajutorul cablurilor) sunt un pic mai mici decât cele din prima categorie, avioanele lor fiind tot de vânătoare, dar de dimensiuni mai mici şi au în dotare muniţie de bombardament de dimensiune redusă folosită doar pentru apărarea propriilor nave. China, India şi Rusia au fiecare câte un portavion de acest tip (chinezii şi indienii au cumpărat acest tip de portavion tot de la ruşi, fiecare numindu-se iniţial altfel, cel chinez se numea Varyag, iar cel indian Kiev), momentan ruşii operând pe el, adică pe Amiralul Kuzneţov, avioanele de vânătoare Suhoi Su-33, iar în viitor se preconizează trecerea pe noul tip de MiG-29, adică MiG-29K. Chinezii au achiziţionat portavionul de la ruşi mai ieftin, spunându-le că nu-l vor folosi militar, ci doar ca şi cazinou plutitor, ulterior reparându-l l-au integrat activ în marina chineză (acest portavion e tot de clasă Kuzneţov). În schimb, indienii au fost mai corecţi faţă de ruşi, recunoscând că au nevoie de el pentru marina lor militară, şi au cumpărat portavionul respectiv cu 2,35 de miliarde de dolari.
c) Portavioanele STOVL (stovl e prescurtarea de la short take-off vertical landing, adică decolare scurtă şi amerizare verticală) operează doar avioane de tip STOVL, cum sunt cele din gama britanică Harrier şi cele ruseşti Yakovlev Yak-33, avioane subsonice ce au bombe mai mici şi un consum mai mare de combustibil, din cauza amerizării verticale. Americanii au în prezent nouă astfel de portavioane, denumite de ei şi nave de asalt amfibii (pentru că ei le folosesc la desfăşurarea operaţională a trupelor speciale ale puşcaşilor marini, după ce aceştia sunt debarcaţi pe uscat avioanele din cală pot fi operate în misiuni de suport şi bombardament la sol), britanicii au două (fiecare având 65.000 de tone) numite HMS Queen Elizabeth şi HMS Prince of Wales (al doilea încă nu e în serviciul operaţional al Royal Navy pentru că mai are nevoie de  nişte „dotări”), italienii deţin tot două, iar spaniolii doar unul. Cele ale italienilor şi spaniolilor sunt considerate portavioane uşoare, ele având un deplasament de sub 30.000 de tone. Thailanda deţine şi ea un portavion de acest tip, din 1997, dar pentru că toate avioanele din dotarea sa au fost casate în 1999, a fost „retrogradat” la următoarea categorie de portavioane, pe el operând acum doar elicoptere. Pe portavioanele STOVL americane, avioanele Harrier au început să fie înlocuite cu mai performantele avioane de vânătoare invizibile F-35B Lightning II (acest avion nu doar că e invizibil pentru radar, dar poate şi decola şi ameriza vertical pe orice fel de portavion, chiar şi pe cel din categoria VTOL).
d) Portavioanele VTOL (vtol e prescurtarea de la vertical take-off and landing, adică decolare şi amerizare verticală) mai sunt numite şi portelicoptere, pentru că majoritatea flotelor ce au în dotare astfel de portavion operează pe ele doar elicoptere. Singurii ce mai folosesc şi avioane pe acest tip de portavion sunt americanii, şi anume avionul mai sus-menţionat din noua gamă F-35. Alte şase ţări mai au astfel de portavioane, Japonia are patru, Franţa trei, Australia şi Egipt fiecare câte două, iar Coreea de Sud şi Thailanda câte unul. Câteva din aceste portelicoptere, dar nu toate, sunt clasificate şi ca nave de asalt amfibii, mai ales cele din dotarea Japoniei, Franţei şi Australiei, ele putând debarca trupe terestre pe ţărmuri inamice.
Utilizatori actuali de portavioane
În prezent, mai multe ţări au în dotare astfel de nave militare, ce operează diferite tipuri de aeronave, bineînţeles tot militare.
Australia
Marina Regală Australiană are două portelicoptere de clasă Canberra (micul oraş ce serveşte de capitală ţării-continent) construite în colaborare cu marina spaniolă, ele bazându-se pe designul portavionului spaniol Juan Carlos I. Primul portelicopter australian HMAS Canberra, a efectuat primele exerciţii pe mare în 2013, şi a intrat oficial în serviciul operaţional al marinei militare în primăvara anului 2014 (e vorba de primăvara europeană, nu cea australiană, că vorba mucalitului, „la antipozi e pe invers” cu anotimpurile), iar al doilea, adică HMAS Adelaide, a intrat în decembrie 2015 în serviciul marinei „cangurilor”. Ambele portelicoptere au un deplasament de 27.500 de tone, pot adăposti maxim 18 elicoptere în hangar (faţă de 8 cât e dotarea standard a portelicopterului), dar mai au şi o mică rampă cu o înclinaţie de 13 grade, de pe care se pot lansa şi avioane de vânătoare, dacă vreodată vor cumpăra şi australienii câteva F-35B.
Portelicopterul HMAS Canberra
Portelicopterul HMAS Adelaide









Brazilia
În 14 februarie 2017, Marina Braziliană a anunţat demobilizarea şi casarea portavionului Sao Paulo, din cauza costurilor prea mari de reparaţie. Totuşi, momentan el a rămas în rezerva Marinei Braziliene, până la cumpărarea unui portavion de alt tip, de la britanici.
Portavionul Sao Paulo
În vara aceluiaşi an, deja apăruseră zvonuri în presa celor două ţări, că Brazilia ar fi interesată să achiziţioneze portelicopterul HMS Ocean, navă ce era atunci în dotarea Royal Navy. De la început, britanicii au precizat că vor vinde nava dacă brazilienii le vor da pe ea cel puţin 80 de milioane de lire sterline (aproximativ 105 milioane de dolari). În noiembrie 2017, ministrul brazilian al apărării a început oficial negocierile pentru cumpărarea navei, şi în decembrie acelaşi an Marina Braziliană a confirmat, cumpărarea portelicopterului la un preţ de 84,6 milioane de lire sterline (adică circa 113 milioane de dolari). Nava britanică a fost scoasă din serviciul activ al Marinei Regale în martie 2018, şi după o perioadă de reparaţii efectuate tot în Anglia, va fi trimisă brazilienilor la sfârşitul acestui an, preconizându-se intrarea ei în serviciul operaţional al marinei braziliene cândva în  anul 2020. După unele surse, neoficiale, brazilienii o vor redenumi Atlantico, după alte surse din presă se va numi Minas Gerais sau Rio de Janeiro, după numele oraşului unde-şi va avea portul de casă.
Portelicopterul HMS Ocean

China
În prezent, Marina Populară Chineză (denumirea oficială a marinei militare chineze) are în dotare un portavion de tip STOBAR, cumpărat de la ruşi în 1998. Deşi, iniţial spuneau că-l vor transforma în cazinou plutitor, fostul portavion Varyag (ce are un deplasament de 57.000 de tone) a fost reparat şi redotat începând cu anul 2000, şi deja în 25 septembrie 2012 a fost predat marinei chineze, începând testele pe mare şi antrenamentele cu avioane de vânătoare. Cu această ocazie a fost redenumit Liaoning. Pe 25 noiembrie 2012, chinezii au efectuat, cu succes, mai multe decolări şi amerizări, pe noul portavion, ale noului avion de vânătoare chinez Shenyang J-15 (ce seamănă ca formă cu mai vechiul MiG-29). Momentan, Liaoning nu e atribuit nici unei flote din dotarea marinei militare chineze, pentru că pe el se fac doar antrenamente ale piloţilor militari, portavionul neparticipând operaţional, de atunci, la nici o misiune pe mare. Pe baza designului acestui portavion, chinezii au început construcţia primului portavion autohton, numit deocamdată Tip 001A, el fiind deja lansat la apă pe 26 aprilie 2017. Pe 23 aprilie, anul acesta, a început deja testele pe mare, şi se preconizează că va intra în serviciul operaţional în 2020. Oficial, autorităţile chineze au recunoscut, că au început să construiască un al treilea portavion, în şantierul naval Jiangnan din Shanghai, ce se va numi, Tip 002, şi va fi primul portavion chinez dotat cu o catapultă hidraulică de lansare a avioanelor din dotare (adică va fi tipul clasic CATOBAR, cel folosit predominant de americani).
Portavionul Liaoning
Avionul de vânătoare Shenyang J-15









Coreea de Sud
Coreenii „capitalişti” au o navă amfibie de asalt, de 18.860 de tone, numită Dokdo, ce serveşte ca navă-amiral a flotei militare sud-coreene. Pe ea se pot ambarca până la 10 elicoptere militare, dar are şi capacităţi de amerizare pentru aeronave de tip VTOL (F-35B şi V-22 Osprey). În viitor, până în 2036, se preconizează achiziţionarea a 2 portavioane uşoare de tip STOBAR, ce vor face ca marina sud-coreeană să fie întradevăr o marină puternică în zona Asiei de Est.
Portelicopterul Dokdo
Egipt
În octombrie 2015, egiptenii au semnat un contract (în valoare de 950 de milioane de euro), cu francezii, de achiziţionare a două portelicoptere de tip Mistral. Iniţial, aceste portelicoptere, Mistral (ce au un deplasament de 21.300 de tone şi pot adăposti până la 16 elicoptere), urmau să fie cumpărate de ruşi, dar afacerea a picat, din cauza amestecului rusesc în războiul civil din Ucraina. În data de 2 iunie 2016, prima navă numită de egipteni Gamal Abdel Nasser (preşedinte al Egiptului în mandatul căruia a fost naţionalizat Canalul Suez) a ajuns în portul egiptean Alexandria, iar a doua numită Anwar El Sadat (alt preşedinte egiptean în mandatul căruia s-a semnat pacea cu statul israelian) a fost predată marinei egiptene pe 16 septembrie 2016. Egiptul, e deocamdată singura ţară din Africa şi Orientul Apropiat ce deţine portavioane.
Portelicopterul Gamal Abdel Nasser
Portelicopterul Anwar El Sadat










Franţa
„Les bleus” (ca să ne exprimăm aşa, mai fotbalistic) au în dotare un portavion clasic, de tip CATOBAR, cu propulsie nucleară, ce are un deplasament de 42.000 de tone, numit bineînţeles după cel mai cunoscut preşedinte francez, Charles de Gaulle. Pe Charles de Gaulle operează până la 40 de aeronave militare de diferite tipuri: avionul de vânătoare Dassault Rafale M, avionul radar E-2C Hawkeye şi elicopterele SA365 Dauphin, EC725 Caracal şi AS532 Cougar (care de fapt e varianta modernizată a mai vechiului Puma ce există şi-n dotarea aviaţiei militare române). Charles de Gaulle e dotat cu două catapulte hidraulice (ce lansează avioanele în misiune), una în botul navei şi a doua de-a lungul zonei de amerizare.
Portavionul Charles de Gaulle
Avionul de vânătoare Dassault Rafale M










Avionul radar E2-C Hawkeye
Elicopterul SA365 Dauphin









Elicopterul EC725 Caracal
Elicopterul AS532 Cougar









Pe lângă acest portavion, francezii mai au şi 3 nave amfibii de asalt din clasa Mistral, de 21.500 de tone, ce în funcţie de misiune sunt dotate cu 16 elicoptere militare grele sau 35 uşoare.
Portelicopter de clasă Mistral
India
Marina indiană are un portavion de tip STOBAR, de 45.400 de tone, numit Vikramaditya (era un portavion de clasă Kiev), ce a fost cumpărat de la ruşi, pe 20 ianuarie 2004, după ani întregi de negocieri şi a costat 2,35 de miliarde de dolari. După reparaţii şi instruirea piloţilor indieni, ce au durat mai mulţi ani, ruşii au predat oficial portavionul Marinei indiene pe 16 noiembrie 2013 în cadrul unei ceremonii fastuoase desfăşurată în portul Severodvinsk din Rusia. Pe lângă acest portavion, indienii au început construcţia a două noi portavioane, din clasa Vikrant, primul numit chiar Vikrant au început să-l producă din 2009 şi l-au şi lansat deja la apă în 2013 (are un deplasament de 40.000 de tone). După ce va fi înzestrat cu avioanele MiG-29K (rusesc) şi HAL Tejas (avion de vânătoare produs chiar de indieni), plus elicopterul HAL Dhruv (tot indian) şi va face câteva teste pe mare, portavionul va intra în serviciul operaţional al marinei indiene cândva la sfârşitul acestui an.
Portavionul Vikramaditya
Supersonicul MiG-29K










Avionul de vânătoare HAL Tejas
Elicopterul HAL Dhruv











Al doilea portavion din această clasă, se va numi Vishal şi va avea un deplasament de 65.000 de tone, va fi construit tot în şantierul naval indian din Cochin (sud-vestul Indiei), dar va fi de tip CATOBAR, şi se pare că va avea propulsie nucleară, ca portavioanele americane, pentru că, datorită unei înţelegeri realizate de autorităţile indiene cu preşedintele Trump în octombrie 2017, din 2018 portavionul se construieşte în colaborare cu firma americană care a proiectat noile tipuri de catapulte hidraulice instalate pe Gerald R. Ford. Din cauza acestei noi colaborări americano-indiene termenul iniţial de lansare a portavionului s-a decalat puţin, pentru anul 2030 (se estimează că va fi lansat la apă prin 2022, dar înarmarea lui şi instruirea piloţilor va dura încă vreo 8 ani).
Italia
Marina Italiană are în dotare două portavioane de tip STOVL, primul numit Giuseppe Garibaldi (deplasament de 14.000 de tone) a intrat în serviciul operaţional în 1985, iar al doilea, numit Cavour (de 27.000 de tone) a fost recepţionat de marinarii forţei navale în 2008. Ambele portavioane italiene folosesc varianta americană a avionului de vânătoare Harrier, adică cel produs de McDonnell Douglas, numit AV-8B Harrier II şi elicoptere de tip AgustaWestland AW101 (acesta e un elicopter militar mediu produs în colaborare de britanici şi italieni).
Portavionul Giuseppe Garibaldi
Portavionul Cavour











Avionul AV-8B Harrier II decolând de pe Cavour 


Elicopterul AgustaWestland AW101









Japonia
Forţa de Autoapărare Marină Japoneză (denumirea oficială a marinei militare japoneze) are în dotare 4 portelicoptere, de pe care operează doar elicoptere militare, nu şi avioane de vânătoare. Două din ele sunt de clasă Hyuga (19.000 de tone) şi două de clasă Izumo (27.000 de tone). Pe aceste portelicoptere operează elicoptere de tip Black Hawk (americane) şi AgustaWestland, dar,  în decembrie 2017 autorităţile japoneze au recunoscut oficial, în presă, că au început să modifice puţin portelicopterele de clasă Izumo, pentru a putea în viitor să găzduiască 10 avioane de vânătoare tip STOVL, şi anume varianta B a avionului F-35 II Lightning.
Portelicopter de clasă Hyuga
Portelicopter de clasă Izumo










Elicoptere Black Hawk în misiune
Marea Britanie
Fostul imperiu, numit acum şi Regatul Unit, are în dotarea Royal Navy două portavioane de tip STOVL, ambele de clasă Queen Elizabeth, cu un deplasament de 65.000 de tone, fiind cele mai grele nave militare contemporane, după cele americane de tip CATOBAR. Primul portavion numit HMS Queen Elizabeth (de obicei primul portavion de un tip dă şi numele clasei respective) a fost deja lansat la apă în decembrie 2017 şi va intra în serviciul operaţional al marinei britanice în anul 2020. HMS Prince of Wales încă e în construcţie şi se pare că va fi lansat la apă spre sfârşitul acestui an, iar operaţional va deveni din 2022. Pe aceste portavioane se preconizează că vor opera minimum 40 (pe timp de pace) şi maximum 50 de aeronave militare (în caz de război) de mai multe tipuri: avionul invizibil F-35B II Lightning, elicopterul de transport militar Chinook, elicopterul de atac Apache AH MK1 (varianta produsă în Anglia a celebrului elicopter american ce vânează terorişti şi tancuri), elicopterul mediu Agusta Westland AW101, elicopterul de atac AgustaWestland AW159 Wildcat şi un elicopter AW101 modificat ce are capacităţi radar.
Portavion de clasă Queen Elizabeth
Avionul de vânătoare F-35B Lightning II










Elicopterul de transport Chinook
Elicopterul de atac Apache AH MK1









Elicopterul de atac AgustaWestland AW159 Wildcat
Rusia
În prezent, Marina Rusă are un portavion de tip STOBAR, de 55.000 de tone, de pe care operează trei tipuri de avioane de vânătoare: 12 avioane Sukhoi Su-33, 20 de avioane MiG-29K şi 4  avioane Sukhoi Su-25, plus încă câteva elicoptere militare de tip Kamov Ka-27. Iniţial, în 1985, când a fost lansat la apă se numea Tbilisi, dar din 1995, a fost redenumit Amiral Kuzneţov, din acelaşi an devenind operaţional.
Portavionul Amiral Kuzneţov
Vânătorul rusesc Sukhoi Su-33









Vânătorul rusesc Sukhoi Su-25
Elicopterul Kamov Ka-27









La începutul acestui an, preşedintele Putin a anunţat că a comandat construirea unui nou portavion ce se va numi Shtorm, va avea peste 90.000 de tone, va fi un hibrid între tipurile CATOBAR şi STOBAR şi va avea bineînţeles propulsie nucleară. Experţii estimează că acest portavion va costa între 1,8 şi 5,63 de miliarde de dolari. Odată construit, se pare că va înlocui actualul portavion Kuzneţov din dotarea marinei militare ruse. De pe acest portavion se estimează că vor opera 90 de aeronave militare, şi anume avioanele de vânătoare Sukhoi Su-57 (care cică va fi primul avion militar rus invizibil) şi MiG-29K, elicopterul Kamov K-27 şi drona rusească Mikoyan Skat.
Macheta viitorului portavion Shtorm
Avionul invizibil Sukhoi Su-57












Drona rusească Mikoyan Skat
Spania
Marina Spaniolă are în dotare un portavion de tip STOVL, de 27.000 de tone, numit Juan Carlos I (fostul rege al Spaniei, ce s-a „pensionat”), ce a fost lansat la apă în 2008 şi a intrat în serviciul operaţional pe 30 septembrie 2010. Nava ce poate fi folosită şi ca navă amfibie de asalt, are în dotare mai multe tipuri de aeronave militare: avionul AV-8B Harrier II, elicopterul de transport Chinook, elicopterul de salvare pe mare Sikorsky SH-3 Sea King şi elicopterul mediu bimotor NH-90.
Portavionul Juan Carlos I
Elicopterul Sikorsky SH-3 Sea King









Elicopterul bimotor NH-90

S.U.A.
În prezent „jandarmul universal” (cum mai e numită America un pic peiorativ şi sarcastic) are în dotarea U.S. Navy 11 portavioane CATOBAR, de peste 100.000 de tone. Zece din aceste portavioane sunt din clasa Nimitz, primul din ele ce se numeşte chiar USS Nimitz a intrat în serviciul U.S. Navy pe 3 mai 1975, iar ultimul numit USS George H.W. Bush a fost recepţionat de marina americană pe 10 ianuarie 2009. Al unsprezecelea şi cel mai nou, numit USS Gerald R. Ford, e un pic mai mare, are 110.000 de tone (faţă de „doar” 101.000 de tone cât au cele de clasă Nimitz). Portavioanele de clasă Nimitz au o lungime de 333 de metri, lăţimea de 70 de metri la nivelul punţii şi sunt înalte de 74 de metri. Gerald R. Ford e un pic mai mare, are lungimea de 337 de metri, lăţimea de 78 şi înălţimea tot de 78 de metri. Toate aceste portavioane, inclusiv ultimul, folosesc pentru propulsie 2 reactoare nucleare ce „suflă” aburul necesar deplasării navei în patru turbine cu aburi, ce învârt la rândul lor cele patru elice de 7,6 metri înălţime ce au o masă de 40 de tone fiecare.
Portavioanele de clasă Nimitz au costat aproximativ 8,5 miliarde de dolari (fiecare, nu împreună), iar Gerald R. Ford se pare că va depăşi preţul de 12 miliarde de dolari, pentru că încă nu e complet dotat cu avioanele necesare (asta şi pentru că varianta C, a avionului supersonic invizibil F-35 nu e încă sigur în exploatare şi nu a fost livrat marinei americane). Momentan, portavionul Gerald R. Ford nu participă activ la misiunile marinei americane, pentru că mai are nevoie de câteva luni de teste pe mare, şi mai trebuie instruiţi şi piloţii ce vor deservi avioanele ambarcate pe el, plus că unele avioane din dotarea sa încă nu au fost livrate (cum e şi cazul cu invizibilul F-35C).
Portavionul USS Nimitz
Portavionul USS Gerald R. Ford









Pe celelalte 10 portavioane, cele din clasa Nimitz, operează în prezent următoarele tipuri de aeronave militare: avionul supersonic de vânătoare F-18 Hornet (trei variante, unul clasic vânător, al doilea bombardier sau de tip multi-rol şi al treilea cu capacităţi de bruiaj electronic), avionul radar E-2 Hawkeye, avionul de transport C-2 Greyhound (acesta aduce mâncarea, poşta, alte „chestii” necesare celor 5.000 de oameni de la bordul navei) şi elicopterul dotat cu rachete antisubmarin Sikorsky SH-60 Seahawk.
Avionul de vânătoare F-18 Hornet
Avionul de transport militar C-2 Greyhound










Elicopterul Sikorsky SH-60 Seahawk
Pe primele portavioane din clasa Nimitz, ce erau deja operaţionale între 1975 şi 1995, au mai funcţionat alte câteva tipuri de aeronave militare, cum ar fi: F-4 Phantom, A-5 Vigilante, F-8 Crusader, F-14 Tomcat (celebrul avion din filmul Top Gun, cu care zbura personajul interpretat de actorul Tom Cruise), S-3 Viking, A-7 Corsair II şi A-6 Intruder.
Vânătorul F-4 Phantom
A-5 Vigilante










Vânătorul F-8 Crusader
Vânătorul F-14 Tomcat











S-3 Viking
A-7 Corsair II










A-6 Intruder (avion antiradar şi de bruiaj electronic)
Pe lângă aceste 11 portavioane mari, americanii mai au 9 nave amfibii de asalt, din clasele Wasp şi America. Cele 8 din clasa Wasp, au un deplasament de 41.000 de tone, şi au fost folosite în mai multe războaie de puşcaşii marini americani (fiecare a costat aproximativ 1,5 miliarde de dolari). După debarcarea pe uscat a trupelor din dotare, aceste nave foloseau în continuare în misiuni cele 25 de avioane AV-8B Harrier II din dotare. Prima navă din clasa America, numită bineînţeles USS America, e un pic mai grea, are 45.000 de tone, momentan foloseşte aproximativ 20 de avioane Harrier, dar pe viitor se prevede că navele din această clasă vor fi dotate cu 20 de avioane invizibile F-35B (acea variantă ce poate decola şi ameriza vertical). În total, armata americană a comandat construirea încă 11 nave de acest tip (navele din acest tip sunt mai ieftine, costă doar 3,4 miliarde de dolari).
USS Wasp
USS America










Pe viitor, se estimează, că pe măsură ce se vor construi noi portavioane din clasa Gerald R. Ford, acestea vor înlocui, în timp, toate portavioanele Nimitz din dotarea marinei americane. Într-un raport emis de Subcomitetul pentru apărare al Camerei Reprezentanţilor, deputaţii americani recomandă marinei americane, să construiască câte un nou portavion, odată la patru ani.
Thailanda
Marina regală thailandeză are şi ea un portelicopter, numit Chakri Naruebet, de 11.400 de tone, construit după modelul portavionului spaniol de tip STOVL Principe de Asturias. Marina thailandeză a cumpărat acest portavion în 1997 (de la urmaşii lui Cervantes) cu tot cu avioanele Harrier din dotare, dar avioanele au fost casate în 2006 şi de atunci de pe el operează doar elicoptere Sikorsky SH-60 Seahawk. În prezent, acest portavion e cel mai mic portavion funcţional din lume.
Portelicopterul Chakri Naruebet
La scrierea acestui articol, m-am inspirat din următoarele surse de internet:
9. https://en.wikipedia.org/wiki/Republic_of_Korea_Navy
19. https://en.wikipedia.org/wiki/Royal_Thai_Navy

Prof. , bibliotecar Florin Miheş.

Sezatoare in mai

În data de 16 mai ne-am întâlnit pentru șezatoare în Sectia de Medicina și Știinte. Se pare ca a fost intalnirea iilor albastre.

Wikipedia

Rezultatele căutării