Taifunul

Taifunul e un ciclon tropical puternic, ce se dezvoltă în partea de vest din nordul Oceanului Pacific, mai exact între meridianele de 180 şi 100 de grade longitudine estică. Această regiune e numită de specialişti Bazinul Pacificului de Nord-vest, fiind cea mai activă zonă a planetei din punct de vedere a cicloanelor tropicale, aici formându-se aproape o treime din toate cicloanele ce apar în fiecare an. Centrul regional meteorologic specializat în prognoza cicloanelor tropicale e situat în Japonia, în plus mai există câteva centre de avertizare aflate în Honolulu, Hong Kong şi Filipine.

Termenul de taifun e folosit pentru furtunile sau cicloanele tropicale puternice ce apar în nord-vestul Oceanului Pacific, iar termenul de uragan desemnează cicloanele tropicale ce apar în nord-estul Pacificului şi nordul Atlanticului (pe coastele de est şi vest ale Americii de Nord). Mai există o categorie de furtuni tropicale numite simplu, doar cicloane tropicale, ce apar în sudul Pacificului şi sudul Oceanului Indian (pe coastele de est şi vest ale Australiei şi pe coasta estică a Africii).

Dicţionarul englez Oxford menţionează câteva cuvinte orientale provenite din persană şi chineză, ce au dat naştere la două forme timpurii ale termenului taifun din engleză: touffon provenit din persană şi tuffoon sau tay-fun provenit din chineză. În persană cuvântul acesta însemna vânt sau furtună puternică, iar termenul chinez însemna vânt puternic sau furtună de vânt.

Termenul de depresiune tropicală e prima categorie folosită de Agenţia Meteorologică Japoneză ce desemnează un sistem tropical ale cărui vânturi au o viteză ce nu depăşeşte 61 de km/h, următoarea categorie, superioară, e cea de furtună tropicală cu vânturi de peste 63 de km/h. Când viteza vântului creşte la 89 de km/h, ne confruntăm cu o furtună tropicală puternică, iar când vântul a atins deja 119 km/h ciclonul tropical e numit taifun, cel mai puternic ca forţă a precipitaţiilor şi a vitezei vântului, şi de multe ori şi cel mai puternic în privinţa distrugerilor provocate pe coasta unde atinge uscatul.

Din 2009 Observatorul Meteorologic din Hong Kong împarte taifunurile în trei categorii diferite: taifun, taifun puternic şi super taifun. Taifunul simplu, adică prima categorie e considerat acela la care vântul atinge viteze situate între 119 şi 149 de km/h, taifunul puternic are viteza vântului mai mare, între 150 şi 189 de km/h, iar super taifunul e acel taifun cu viteze ale vântului de cel puţin 190 de km/h. Centrul de Avertizare privind Activitatea Taifunurilor din Statele Unite (situat în Honolulu, insulele Hawaii), clasifică neoficial ca taifun acea furtună tropicală ce are vântul cu o viteză de cel puţin 241 de km/h.

Traiectoria taifunurilor apărute în perioada 1980 - 2005

Specialiştii consideră că pentru a se putea forma un taifun e nevoie să se îndeplinească cel puţin 6 condiţii: o suprafaţă destul de mare a oceanului cu ape cu temperatură de cel puţin 26 de grade Celsius, instabilitate atmosferică, umiditate ridicată în părţile joase şi mijlocii ale troposferei, o manifestare puternică a forţei lui Coriolis care să poată să dezvolte un centru de presiune atmosferică scăzută, pre-existenţa unui centru de presiune joasă şi existenţa în zona respectivă a unui vânt de forfecare de altitudine foarte joasă. Deşi aceste condiţii sunt necesare pentru formarea unui ciclon tropical, existenţa lor nu garantează apariţia automată a unei furtuni tropicale sau taifun. De obicei, furtunile tropicale şi taifunurile se formează în zona apelor calde de la minimum 500 de kilometri distanţă de Ecuator.

Trei taifunuri diferite apărute în acelaşi timp pe 7 august 2006 în vestul Pacificului

În medie, de două ori pe an se formează cicloane tropicale gemene în vestul Oceanul Pacific, în apropierea paralelei de 5 grade la nord şi  5 la sud de Ecuator, pe acelaşi meridian sau linie de longitudine. În acelaşi timp, există o relaţie de activitate inversă între bazinele din vestul Pacificului şi cel din nordul Atlanticului, astfel când în unul din ele e furtună sau chiar taifun sau uragan, în celălalt e calm atmosferic.

Taifunurile din Pacific se formează în tot timpul anului, dar s-a observat în timp, de când se fac măsurători meteorologice, că ele au o perioadă de maximă frecvenţă în perioada august-octombrie. Această perioadă corespunde întructva perioadei de maximă frecvenţă a uraganelor din Atlantic. Totuşi, în bazinul nord-vestic al Pacificului s-au manifestat cele mai puternice şi multe furtuni tropicale consemnate în istorie. Două taifunuri puternice (numite de japonezi „vânturi divine”), au distrus în 1274 şi 1281 flotele trimise de mongolii lui Kubilai-Han să cucerească Japonia. În perioada mai recentă anul 2013, de exemplu a fost unul din anii cu cele mai multe taifunuri formate în Oceanul Pacific. Zona de nord-est a arhipelagului insulelor Filipine e cea mai activă zonă de manifestare a cicloanelor tropicale de pe Terra. În apropierea acestor insule activitatea taifunurilor scade la minimum în februarie, pentru ca apoi să crească încet-încet spre luna iunie, ulterior maximum de furtuni tropicale se manifestă aici începând din iulie şi până în octombrie, iar din noiembrie activitatea lor scade foarte mult, deşi cel mai devastator taifun ce a afectat vreodată Filipinele (taifunul Haiyan) s-a produs tot în luna noiembrie a anului 2013 (cel puţin 6.300 de oameni au murit doar în Filipine, pe lângă cei din Micronezia, Palau şi Vietnam). Peste 1.000 de oameni au fost daţi dispăruţi după trecerea acestui taifun prin Filipine, şi încă în ianuarie 2014 pescarii din zonă mai găseau cadavre ale oamenilor morţi în timpul acestui taifun.

Traseul taifunului Haiyan

Majoritatea taifunurilor se formează în zona apropiată de Ecuator, apoi se deplasează spre vest sau nord, afectând uneori şi ţările mai depărtate de acesta şi anume Japonia, Coreea şi estul Chinei.

În general, taifunurile se deplasează, după formare pe trei direcţii principale: prima spre vest, a doua numită şi parabolică, a treia spre nord.

Prima direcţie, numită şi dreaptă ajunge pe uscat, unde cauzează tot felul de distrugeri, în Filipine, sudul Chinei, Taiwan, Vietnam şi uneori chiar Laos şi Cambodgia, foarte rar în Thailanda.

A doua direcţie, numită parabolică sau curbată, datorită traseului său, afectează estul Chinei, estul insulei Taiwan, Coreea, Japonia şi chiar estul îndepărtat al Federaţiei Ruse (insula Sahalin şi insulele Kurile).

A treia direcţie, nordică, nu provoacă prea multe daune, pentru că ajunge pe uscat pe insulele din nordul Pacificului, care sunt slab populate (Aleutine).

Numele taifunurilor sunt date de fiecare din cele 14 ţări din estul şi sud-estul Asiei, plus Statele Unite, ce au teritorii afectate de aceste fenomene meteorologice extreme. Numele care se dau taifunurilor sunt aranjate pe cinci liste, şi fiecare listă se repetă o dată la cinci ani. În general, faţă de uragane, taifunurile nu primesc nume de oameni, ci de obicei de flori, animale, semne astrologice şi doar foarte rar nume „umane”. De multe ori, un taifun a primit două sau mai multe nume în funcţie de câte ţări a traversat în timpul activităţii sale. În Japonia, nu primesc nici nume de flori, animale sau oameni, ci sunt numerotate în funcţie de al câtelea ciclon tropical s-a manifestat în acel an calendaristic. Iar cele din Filipine nu primesc niciodată nume de oameni, din cauza influenţei religioase puternice a catolicismului.

Cea mai activă perioadă de manifestare a taifunurilor, de când se fac măsurători meteorologice detaliate, se consideră a fi anul 1964, când s-au format nu mai puţin de 39 de astfel de furtuni tropicale, iar anul cel mai slab e considerat 2010 când s-au format doar 14 taifunuri. În Filipine, sezonul cel mai puternic a fost în 1993, când s-au abătut asupra arhipelagului 19 taifunuri. În sudul Chinei, pentru că aici s-au păstrat descrieri ale fenomenelor meteo încă de acum 2000 de ani, se consideră că cel activ sezon al taifunurilor a fost între 1660 şi 1670.

Viteza cea mai mare înregistrată vreodată, a vânturilor taifunului, a fost cea a taifunului Haiyan (ce a afectat insulele Filipine în noiembrie 2013) de 314 km/h, viteză atinsă de acest taifun pe 8 noiembrie 2013, chiar înainte de atinge insula centrală a arhipelagului. Cea mai puternică furtună tropicală, bazată pe un minim istoric de presiune atmosferică a fost taifunul Tip din 1979, în timpul căruia s-a atins valoarea minimă de presiune atmosferică de 870 de hectopascali (870 de milibari, pe o scală mai cunoscută în Europa). Acest taifun, a fost şi cel mai mare ciclon tropical înregistrat vreodată, el având un diametru de 2.200 de km, cam jumătate din suprafaţa Statelor Unite ale Americii. 

Taifunul Tip aşa cum arăta la apogeul său pe 12 octombrie 1979

Dar, cel mai distructiv taifun, din punct de vedere al pierderilor de vieţi omeneşti, a fost taifunul Nina din 1975, ciclon tropical ce a provocat moartea a peste 200.000 de oameni în China, din cauza faptului că acest taifun a distrus 62 de baraje din această ţară asiatică, provocând inundaţii pe o suprafaţă mare din estul ţării. În total, se estimează că acest taifun a produs în China pagube de 1,2 miliarde de dolari, bineînţeles la cursul dolarului din 1975. Un alt taifun puternic, ce a afectat o altă ţară asiatică, a fost taifunul Morakot ce a atins uscatul în 8 august 2009 în Taiwan, provocând inundaţii ce au cuprins toată jumătatea sudică a insulei.

La realizarea acestui articol am folosit următoarele surse de pe internet:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Taifun

2. https://en.wikipedia.org/wiki/Typhoon

3. https://en.wikipedia.org/wiki/Kublai_Khan

4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Taifunul_Tip

5. https://en.wikipedia.org/wiki/Typhoon_Nina_(1975)

6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Taifunul_Haiyan

Bibliotecar, prof. Florin Miheş.