Taifunul
e un ciclon tropical puternic, ce se dezvoltă în partea de vest din nordul Oceanului
Pacific, mai exact între meridianele de 180 şi 100 de grade longitudine estică. Această regiune e numită de
specialişti Bazinul Pacificului de Nord-vest,
fiind cea mai activă zonă a planetei din punct de vedere a cicloanelor
tropicale, aici formându-se aproape o
treime din toate cicloanele ce apar în fiecare an. Centrul regional
meteorologic specializat în prognoza cicloanelor tropicale e situat în Japonia, în plus mai există câteva
centre de avertizare aflate în Honolulu,
Hong Kong şi Filipine.
Termenul
de taifun e folosit pentru furtunile
sau cicloanele tropicale puternice ce apar în nord-vestul Oceanului Pacific, iar termenul de uragan desemnează cicloanele
tropicale ce apar în nord-estul
Pacificului şi nordul Atlanticului
(pe coastele de est şi vest ale Americii de Nord). Mai
există o categorie de furtuni tropicale numite simplu, doar cicloane tropicale, ce apar în sudul Pacificului şi sudul Oceanului Indian (pe coastele de est şi vest ale Australiei şi
pe coasta estică a Africii).
Dicţionarul
englez Oxford menţionează câteva
cuvinte orientale provenite din persană şi chineză, ce au dat naştere la două
forme timpurii ale termenului taifun din engleză: touffon provenit din persană şi tuffoon sau tay-fun
provenit din chineză. În persană cuvântul acesta însemna vânt sau furtună
puternică, iar termenul chinez însemna vânt puternic sau furtună de vânt.
Termenul
de depresiune tropicală e prima
categorie folosită de Agenţia Meteorologică Japoneză ce desemnează un sistem
tropical ale cărui vânturi au o viteză ce nu depăşeşte 61 de km/h, următoarea
categorie, superioară, e cea de furtună
tropicală cu vânturi de peste 63 de
km/h. Când viteza vântului creşte la
89 de km/h, ne confruntăm cu o furtună tropicală puternică, iar când vântul a atins deja 119 km/h ciclonul tropical e numit taifun, cel mai puternic ca forţă a precipitaţiilor şi a vitezei
vântului, şi de multe ori şi cel mai puternic în privinţa distrugerilor
provocate pe coasta unde atinge uscatul.
Din
2009 Observatorul Meteorologic din Hong Kong împarte taifunurile în trei
categorii diferite: taifun, taifun puternic şi super taifun. Taifunul
simplu, adică prima categorie e considerat acela la care vântul atinge
viteze situate între 119 şi 149 de km/h, taifunul puternic are viteza vântului mai mare, între 150 şi 189 de km/h, iar super
taifunul e acel taifun cu viteze ale vântului de cel puţin 190 de km/h. Centrul de Avertizare privind Activitatea
Taifunurilor din Statele Unite
(situat în Honolulu, insulele Hawaii), clasifică neoficial ca taifun acea
furtună tropicală ce are vântul cu o viteză de cel puţin 241 de km/h.
 |
| Traiectoria taifunurilor apărute în perioada 1980 - 2005 |
Specialiştii
consideră că pentru a se putea forma un taifun e nevoie să se îndeplinească cel
puţin 6 condiţii: o suprafaţă destul
de mare a oceanului cu ape cu temperatură de cel puţin 26 de grade Celsius, instabilitate
atmosferică, umiditate ridicată în părţile joase şi mijlocii ale troposferei, o
manifestare puternică a forţei lui Coriolis
care să poată să dezvolte un centru de presiune atmosferică scăzută, pre-existenţa
unui centru de presiune joasă şi existenţa în zona respectivă a unui vânt de
forfecare de altitudine foarte joasă. Deşi aceste condiţii sunt necesare pentru
formarea unui ciclon tropical, existenţa lor nu garantează apariţia automată a
unei furtuni tropicale sau taifun. De obicei, furtunile tropicale şi
taifunurile se formează în zona apelor calde de la minimum 500 de kilometri distanţă de Ecuator.
 |
| Trei taifunuri diferite apărute în acelaşi timp pe 7 august 2006 în vestul Pacificului |
În
medie, de două ori pe an se formează cicloane tropicale gemene în vestul
Oceanul Pacific, în apropierea paralelei de 5 grade la nord şi 5 la sud de Ecuator, pe acelaşi
meridian sau linie de longitudine. În acelaşi timp, există o relaţie de
activitate inversă între bazinele din vestul Pacificului şi cel din nordul
Atlanticului, astfel când în unul din ele e furtună sau chiar taifun sau
uragan, în celălalt e calm atmosferic.
Taifunurile
din Pacific se formează în tot timpul anului, dar s-a observat în timp, de când
se fac măsurători meteorologice, că ele au o perioadă de maximă frecvenţă în
perioada august-octombrie. Această
perioadă corespunde întructva perioadei de maximă frecvenţă a uraganelor din
Atlantic. Totuşi, în bazinul nord-vestic al Pacificului s-au manifestat cele
mai puternice şi multe furtuni tropicale consemnate în istorie. Două taifunuri
puternice (numite de japonezi „vânturi divine”), au distrus în 1274 şi 1281 flotele trimise de mongolii lui Kubilai-Han să
cucerească Japonia. În perioada mai
recentă anul 2013, de exemplu a fost
unul din anii cu cele mai multe taifunuri formate în Oceanul Pacific. Zona de
nord-est a arhipelagului insulelor Filipine
e cea mai activă zonă de manifestare a cicloanelor tropicale de pe Terra. În
apropierea acestor insule activitatea taifunurilor scade la minimum în februarie, pentru ca apoi să crească
încet-încet spre luna iunie,
ulterior maximum de furtuni tropicale se manifestă aici începând din iulie şi până în octombrie, iar din noiembrie
activitatea lor scade foarte mult, deşi cel mai devastator taifun ce a afectat
vreodată Filipinele (taifunul Haiyan)
s-a produs tot în luna noiembrie a anului 2013
(cel puţin 6.300 de oameni au
murit doar în Filipine, pe lângă cei
din Micronezia, Palau şi Vietnam). Peste
1.000 de oameni au fost daţi
dispăruţi după trecerea acestui taifun prin Filipine, şi încă în ianuarie 2014 pescarii din zonă mai
găseau cadavre ale oamenilor morţi în timpul acestui taifun.
 |
| Traseul taifunului Haiyan |
Majoritatea
taifunurilor se formează în zona apropiată de Ecuator, apoi se deplasează spre
vest sau nord, afectând uneori şi ţările mai depărtate de acesta şi anume Japonia, Coreea şi estul Chinei.
În
general, taifunurile se deplasează, după formare pe trei direcţii principale:
prima spre vest, a doua numită şi parabolică, a treia spre nord.
Prima
direcţie, numită şi dreaptă ajunge
pe uscat, unde cauzează tot felul de distrugeri, în Filipine, sudul Chinei, Taiwan, Vietnam şi uneori chiar Laos
şi Cambodgia, foarte rar în Thailanda.
A
doua direcţie, numită parabolică sau
curbată, datorită traseului său,
afectează estul Chinei, estul insulei Taiwan, Coreea, Japonia şi chiar estul
îndepărtat al Federaţiei Ruse (insula Sahalin
şi insulele Kurile).
A
treia direcţie, nordică, nu provoacă
prea multe daune, pentru că ajunge pe uscat pe insulele din nordul Pacificului,
care sunt slab populate (Aleutine).
Numele
taifunurilor sunt date de fiecare din cele 14
ţări din estul şi sud-estul Asiei, plus Statele Unite, ce au teritorii afectate
de aceste fenomene meteorologice extreme. Numele care se dau taifunurilor sunt
aranjate pe cinci liste, şi fiecare listă se repetă o dată la cinci ani. În
general, faţă de uragane, taifunurile nu primesc nume de oameni, ci de obicei
de flori, animale, semne astrologice şi doar foarte rar nume „umane”. De multe
ori, un taifun a primit două sau mai multe nume în funcţie de câte ţări a
traversat în timpul activităţii sale. În Japonia,
nu primesc nici nume de flori, animale sau oameni, ci sunt numerotate în
funcţie de al câtelea ciclon tropical s-a manifestat în acel an calendaristic. Iar
cele din Filipine nu primesc
niciodată nume de oameni, din cauza influenţei religioase puternice a
catolicismului.
Cea
mai activă perioadă de manifestare a taifunurilor, de când se fac măsurători
meteorologice detaliate, se consideră a fi anul 1964, când s-au format nu mai puţin de 39 de astfel de furtuni tropicale, iar anul cel mai slab e
considerat 2010 când s-au format
doar 14 taifunuri. În Filipine, sezonul cel mai puternic a
fost în 1993, când s-au abătut
asupra arhipelagului 19 taifunuri. În
sudul Chinei, pentru că aici s-au
păstrat descrieri ale fenomenelor meteo încă de acum 2000 de ani, se consideră că cel activ sezon al taifunurilor a fost
între 1660 şi 1670.
Viteza
cea mai mare înregistrată vreodată, a vânturilor taifunului, a fost cea a
taifunului Haiyan (ce a afectat
insulele Filipine în noiembrie 2013) de 314 km/h, viteză atinsă de acest taifun pe 8 noiembrie 2013, chiar înainte de atinge insula centrală a
arhipelagului. Cea mai puternică furtună tropicală, bazată pe un minim istoric
de presiune atmosferică a fost taifunul Tip
din 1979, în timpul căruia s-a atins
valoarea minimă de presiune atmosferică de 870
de hectopascali (870 de milibari, pe o scală mai
cunoscută în Europa). Acest taifun, a fost şi cel mai mare ciclon tropical
înregistrat vreodată, el având un diametru de 2.200 de km, cam jumătate din suprafaţa Statelor Unite ale
Americii.
 |
| Taifunul Tip aşa cum arăta la apogeul său pe 12 octombrie 1979 |
Dar, cel mai distructiv taifun, din punct de vedere al pierderilor de
vieţi omeneşti, a fost taifunul Nina
din 1975, ciclon tropical ce a
provocat moartea a peste 200.000 de
oameni în China, din cauza faptului că acest taifun a distrus 62 de baraje din această ţară asiatică,
provocând inundaţii pe o suprafaţă mare din estul ţării. În total, se estimează
că acest taifun a produs în China pagube de 1,2 miliarde de dolari, bineînţeles la cursul dolarului din 1975.
Un alt taifun puternic, ce a afectat o altă ţară asiatică, a fost taifunul Morakot ce a atins uscatul în 8 august 2009 în Taiwan, provocând inundaţii ce au cuprins toată jumătatea sudică a
insulei.
La
realizarea acestui articol am folosit următoarele surse de pe internet:
Bibliotecar,
prof. Florin Miheş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care este parerea ta?