LA
BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „TEODOR NEȘ“ SALONTA
Au
trecut sărbătorile și vacanța de iarnă a elevilor, care și-au reluat
activitatea. Prima aniversare culturală importantă a noului semestru este
aniversarea Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu și totodată și a
Culturii Naționale, la 15 ianuarie.
Biblioteca
Municipală „Teodor Neș“ Salonta a fost gazda a două activități dedicate acestei
zile.
Doamna
prof. înv. Toma Daniela a susținut o oră de limba română cu elevii clasei a
IV-a D. a Colegiului Național „Teodor Neș“. La început elevii au avut de
completat un rebus. Cine a răspuns corect la întrebare a putut să completeze
rândul respectiv, ca în final să se contureze numele poetului. Elevii au
răspuns la întrebări privind viața lui Eminescu. A urmat un moment poetic. Au
recitat multe poezii și un fragment din Luceafărul. Ne-au prezentat și desenele
lor, special pregătite pentru această aniversare. O elevă a interpretat foarte
frumos cântecul „Fiind băiet păduri cutreieram“. Eu le-am pregătit un material
în power-point și am prezentat câteva informații în plus față de ceea ce s-a
rostit în prima parte a întâlnirii noastre. Fiind și Ziua Culturii Naționale am
pus la dispoziția lor și câteva albume de pictură ale marilor artiști români.
La final doamna învățătoare le-a oferit câte o diplomă de participare în
memoria acestei zile aniversare.
Tot
în aceeași zi ne-au pășit pragul și elevii clasei a IV-B., de la același
colegiu, însoțiți de doamna prof. înv. Herpuț Mărioara. Ei s-au pregătit cu
cântece pe versurile lui Eminescu. Le-am prezentat și lor materialul pregătit,
au răsfoit și ei cu interes albumele de pictură și au împrumutat cărți pentru
viitoarea lor oră de limba română.
Ambele
clase au fost însoțite și de câțiva părinți și de doamna bibliotecară a
Colegiului Național „Teodor Neș“ Salonta, prof. Popescu Dorina.
Irina
Rugină
bibliotecar
responsabil