Dialog între Delia Pantea (D.P.) – bibliotecibihorene, metodist la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea - și colonelul r. Dr. Constantin Moșincat (C.M.), Președinte executiv Asociația Națională a Cavalerilor de Clio.
Dialogul nostru, neconvențional, are totuși ca punct de pornire o temă actuală – realitatea că la granițele țării tunuri și rachete zboară și produc prăpăd prin vecini - cu niște întrebări introductive, dar după ce voi preciza că sunteți unul dintre ofițerii, încă activi pe tărâm cultural-educativ, din Oradea, și mai nou și cu revista online CetateaCavalerilor. Vă prezint celor care încă nu vă cunosc: în urmă cu un sfert de veac (1992) ați realizat Muzeul Militar Național Filiala Oradea, după cum ați contribuit și la expoziția Primăvara Întregirii(20 aprilie 1994), împreună cu Dr. Iudita Călușeru, și la Muzeul „Aurel Lazăr” și de atunci ați semnat 50 de lucrări de autor, coautor și coordonator, cu tematică istorică și militară.
D.P. - Anul 2022 a adus războiul foarte aproape de granițele noastre. Sunteți militar de carieră, colonel în rezervă, doctor în istorie. Ca și militar de carieră ce părere aveți despre acest război?
C.M. – Ca orice fenomen social și acest război ca și altele produc mari stricăciuni materiale și pierderi umane irecuperabile. Doar că la ceea ce asistăm acuma depășește ca formă, conținut și mijloace o gamă extrem de largă, tot ce a fost. Aruncând o fugară privire asupra războaielor trecute vom constata că ele au la bază niște cauze, au un anume obiectiv, scop, o desfășurare în timp și spațiu și o finalitate. Cauzele războaielor trecute aveau rădăcini care proveneau din interese, ură, pizmă, invidie și toate cereau o reglare de conturi. Și dacă vecinătățile porneau și pentru bogățiile vecinului, astăzi asistăm la ceva atipic, și care totuși păstrează aceste rădăcini. Sursele, în schimb, nu pot fi verificate izvoarele, de cele mai multe ori, agresive sunt puse îndărătul așa-ziselor surse.
Între două tabere când izvorăște conflictul sunt multe cunoscute. Când se poartă, ca în prezent, cu mijloace hibride lumea devine confuză. Aici se bat rușii cu Zelenski?, peste tot tancuri rusești distruse de ucraineanca ce-i oprește cu brațele goale. Nu vă recomand să vedeți un film real din război. E răvășitor de cumplit și crud. Dar dacă nu treci cu tancul peste obstacole, pe sub apă și nu se inundă, nu poți ieși din încercuire, dacă n-ai trăit într-o pădure izolat, având doar baionetă în dotare, nu știi ce-i supraviețuirea, dacă nu ai trecut prin câmpul cu gaze toxice nu știi rostul portului măștii, iar dacă n-ai trecut prin poligonul de pregătire fizică și psihică pentru luptă nu ești pregătit să dai primul ajutor, să-ți salvezi camaradul l-a care i-a zburat mina un picior…
Cu privirea spre istoria universală vom constata că numai pregătirea militară aducea virtutea. Frica, ca o caracteristică umană, dar și animală, determină un anume tip de reacție, de reținere. Pentru a trece peste acel prag emoțional este necesară o pregătire psihică și o îndemânare în mânuirea armelor specifice adecvată. Nicolo Zeno, la 1557, când a scris despre strămoșii geto-dacilor, considerându-i popor primordial, afirma, cu just temei, că pregătirea lor militară de excepție, vitejia și credința lor în Steag în Nemurire i-a ridicat pentru eternitate pe Columna de la Roma.
Cel dintâi teoretician militar din antichitate, chinezul Sun Tzi, definea scopul războiului: distrugerea adversarului. De atunci încoace nu s-a schimbat mare lucru, în afara armelor folosite, în scop de apărare sau atac, fiecare tabără încercând a-și crea avantaj de drept folosind întregul arsenal militar dar și de influență propagandistică în scop de descurajare, dar și de atragere de susținători. În decursul timpului, de regulă se cunoșteau armele și posibilitățile părților, numărul luptătorilor, armele de distrugere din dotare, etc. Nu se cunoștea gradul de pregătire și mai ales voința de a lupta. Fac aici trimitere la conștiința națională favorabilă apărării creată în 1937-1940, risipită printr-o decizie politică falimentară, de cedare fără luptă!
Toate războaiele din ultimele două secole au provocat mari pierderi. Câteva exemple la îndemână: Napoleon Bonaparte când a pornit campania pentru cucerirea Americii a pierdut 20.000 de luptători, datorită epidemiilor, fapt pentru care și-a retras armata și a vândut pământul cucerit. A cucerit apoi Europa dar l-a învins iarna rusească! Au urmat multe alte confruntări locale, între ducate și regate mici, pe care marile Imperii le-au subordonat începând cu pacea de la Viena 1815, împărțirea fiind tranșată de Imperiul Habsburgic, Țarist și Otoman, plus Franța și Anglia. Apariția Imperiului German, prin unirea landurilor provenite din Imperiul Roman de Apus, sub Bismark au apărut interese divergente între puterile mari.
Izbucnirea primului război mondial a avut ca pretext – atentatul de la Sarajevo – iar cel de-al doilea atacarea Abisiniei. Ulterior s-a lămurit faptul că totul a fost o goană după noi și influente piețe de desfacere care să satisfacă interesele celor Mari Puteri. Culmea că și atunci – în perioada interbelică, în special, toți clamau PACEA, dar se înarmau în ascuns. Sancțiunile după pacea de la Paris, în ambele cazuri – 1919/1920, respectiv 1947 – au contribuit doar la o aplanare a conflictului după pierderi de milioane de vieți și materiale uriașe au potolit pentru moment. Împărțirea piețelor – economice, de desfacere, resurse materiale, umane etc. – a rămas pe mai departe chestiune nerezolvată și motiv de gâlceavă. Alianțele și coalițiile determină noi poziționări și aparențe de conflicte.
Mijloacele moderne, de când maiorul Ștefan Odobleja a inventat calculatorul – brevetat apoi de Winner, 10 ani după, au atins spațiul cosmic. Astăzi, o coaliție se aliază pentru a se salva pe sine, învinuind pe ceilalți. Astăzi, prin mass-media războiul poate duce la paralizarea voinței de luptă, predarea practic fără de luptă, cum s-a făcut din frică. Sau continuarea până la atingerea scopului: distrugerea totală a adversarului! Un război se știe exact când începe, dar nu când și cum se termină. E precum o avalanșă. Ca unul care cunosc în detaliu caracteristicile tehnico-tactice ale mijloacelor de distrugere terestre, aeriene și maritime precum și dezastrele umane ce le pot provoca susțin că o pace e mai trainică și folositoare decât două războaie!
D.P. - De ce mai sunt războaie în secolul XXI ?
C.M. – Pentru că Iuda mai dă câte o sărutare, parafrazând versetul biblic, acum în pragul sărbătorilor Pascale. Ambițiile faraonice, de altă dată, au fost translatate către grupuri de interese multinaționale, care vor să domine și să conducă lumea ca un „guvern mondial”. Atunci când simt că li se strânge lațul în jurul gâtului mai provoacă și activează câte un focar de război.
Privim harta lumii, până în urmă cu 30 de ani, cele două sisteme capitalist și socialist, s-au confruntat în așa zisul Război rece, cu multiple consecințe economice, dar fără de pierderi umane. De atunci penetrarea economică a multinaționalelor spre piețele din estul Europei, de exemplu, precum și pe cele emergente din Asia și America de Sud au atins un anume nivel de saturație. Concentrarea capitalului la mai puțin de 8% din bogătașii lumii și spolierea celor aproape 8 miliarde de oameni va duce, probabil, după cum se prefigurează, la un nou dezastru mondial. Cine a tulburat pacea lumii în ultimii 70 de ani? De cele mai multe ori SUA și Rusia! Cine cu cine și pentru ce a bătut palma? Păi cei cu interese. Cei care în schimbul unor hârtii – numite bani (a căror valoare odată aveau acoperire în aur) – pretind bunuri de consum – petrol, gaze, energie -, a căror valoare era arbitrar stabilită, la concurență – neloială cel mai des.
Apoi ar mai trebui spus ceva. Complexele militare industrializate și-au plasat armele sofisticate pe toate piețele, până când rugineau de nefolosire și deveneau „fiare vechi”, ori erau folosite în „teatrele de operații ale noilor războaie”. Se dau cumva ca „ajutor umanitar”? Nu, cineva câștigă enorm din vânzarea de rachete, gloanțe ce rătăcesc în câmpul tactic în căutarea unei ținte…
De ce mai sunt războaie? Pentru că „unii” sunt neascultători și nu se supun impunerilor Marilor Puteri, iar alții, din prea multă slugărnicie, livrează gratuit suveranitatea poporului, fără a avea îngăduința ori acceptul acestora. Dar cui îi mai pasă? Războiul nu se duce între cantonul X contra lui Y – că n-ar fi îngăduit – ci se poartă de Mai Marii Lumii - peste capul unor popoare care au iluzia doar că își vor satisface poftele, aceștia fiind victime colaterale, al căror număr reprezintă doar o situație statistică.
D.P. Al doilea război mondial nu a fost suficient? Ce lecții nu a învățat omenirea? Războiul e scris în genele rasei humanoide?
C.M. – Nu numai că omenirea nu învață din lecția trecută, mai mult repetă greșelile. Apoi, nici condițiile în care s-a încheiat Pacea de la Paris 1947, de exemplu, nu aducea satisfacție tuturor părților beligerante. Mă întorc la recenta mea carte Cazemata, prin care am reluat mesajul pe care România îl transmitea: Pacea, pentru că încă nu s-a văzut nici un exemplu ca cineva să atace vre-un stat vecin cu vreo cazemată. Ea avea rol de descurajare, dar și de a „fixa identitatea” neamului, cum zicea Nicolae Iorga. Ei bine, în acele condiții vecinii, profitând de Alianțe (în cazul Ungariei) și a Tratatului Ribbentrop-Molotov (URSS) să purceadă la acțiuni Ultimative, respectiv a Dictatului de la Viena pentru a satisface pretenții. Organizația Națiunilor Unite, ca organizație juridică internațională nu are mijloacele de constrângere pentru menținerea PĂCII! S-au uitat prea repede masacrele de la Ip, Trăznea, Moisei. S-au acoperit prea repede cu nepăsare urmele românilor exilați, expulzați din Basarabia, Bucovina și Ardealul ocupat temporar. Șirul prea lung de suferințe, crucile ruginite din Izvorul Alb, sau cele de la porțile Odesei, bătute de vânt și răvășite de plugurile bolșevice au fost sigilate de ștampilele Marilor Puteri, în numele Păcii! Toate acele lucruri au fost verificate, anchetate și recunoscute. Acțiunile din Bucha (Ucraina) sunt crezute de toată lumea și condamnate cu mânie. Înțelegeți de ce lupus homini lupus, încă se arată din când în când?
D.P. - Există și un război de fiecare zi! Pentru cultură, pentru pace, pentru drepturi?
C.M. – Și aici, deși tărâmul cultural e atâta de vast încât are loc tot „natul” pot fi întâlnite diverse aspecte. Și cu voia Dvs. voi apela la opera lui Tolstoi – Război și pace – ori la marile capodopere plastice ale prezenței lui Napoleon în bătălia de la Borodino – care a avut loc la 7 septembrie 1812, la 125 km de Moscova, între trupele franceze conduse de Napoleon și trupele rusești conduse de Kutuzov. Deși a fost o victorie tactică și strategică franceză incontestabilă, bătălia nu a reprezentat triumful complet de care Napoleon avea nevoie pentru a-l convinge pe Țarul Alexandru I să încheie pacea. Ca urmare a bătăliei, trupele franceze au avut drumul deschis spre capitala economică a Rusiei, Moscova, pe care o vor ocupa timp de o lună și jumătate, în așteptarea tratativelor de pace. Acestea din urmă nu se vor materializa și, odată cu venirea iernii, francezii sunt nevoiți să se retragă, cu pierderi uriașe cauzate de crunta iarnă rusească. În confruntare, potrivit unor surse au pierdut circa 80.000 de ostași ruși și francezii. Până în momentul în care bătălia de la Borodino, care din punct de vedere militar a fost o victorie a lui Napoleon, a fost transformată de literatură și de istoria Rusiei, mai ales de la interpretarea lui Leo Tolstoi, un simbol al „războiului patriotic” victorios împotriva invadatorilor și tenacitatea și rezistența armatei dell'incrollabile și națiunea rusă.
Am recurs la acest exemplu pentru distinge asupra modului de a înțelege că exista o singură „luptă decisivă pentru viață și moarte” – în urma căreia au rămas pe câmpul de luptă 80.000 de suflete – percepute felurit de cei care „povesteau” despre acele tragice evenimente prin mijloace plastice diferite: în scris Tolstoi e un romancier spumos, plastic niciodată artiștii n-au redat-exprimat aceleași stări – cel mai adesea picturile, gravurile sau cărbunele revărsa o stare de moment pe care artistul Adam, cel prezent în tabăra franceză, a revărsat-o ulterior în lucrări imaginative diverse. În același timp, în maniere diferite pictorii rușii și la un secol după eveniment mai vedeau suferință pe pânza georgianului Alexei Vepkhadze (1948), iar altă pânză din 1960 fabulează specific. Deosebirea dintre operele lui Tolstoi, Lermontov, ori cele plastice din toată perioada ce au urmat, este că nu UCID! Pe când acolo au rămas osemintele a 80.000, căzuți la datorie, cum au intrat convențional în vorbirea cotidiană.
Mai apropiat de zilele noastre, și legată de istoria locală, amintesc despre contribuția bihorenilor la susținerea războiului pentru cucerirea Independenței României. Cititorii sunt rugați a vizualiza imaginativ cunoscutul tablou făcut de către Nicolae Grigorescu, „Atacul de la Smârdan”. Puțin sunt cei care știu că în acel tablou artistul a văzut ostașii Regimentului 2 Dorobanți, - al cărui elemente succesorale vor ajunge în 1951 în structura organizatorică a Diviziei 11 Infanterie, de la Oradea, regiment dislocat la Beiuș, cu supranumele de „Bihorul”. Ei bine, Reuniunea femeilor române, care au colaborat cu Familia lui Iosif Vulcan, aveau să contribuie cu tot felul la susținerea frontului, dar dintre toți se remarcă Badea Cârțan care a donat 1.000 de oi! Și mai puțin, probabil, sunt cei care știu că la Plevna din 50.000 români au rămas pe câmpul de luptă peste 10.000 de români. Sacrificiul lor neacoperit de ceea ce România merita: recunoaștere aliatului rus. După cum se știe Ducele Nicolae, înainta spre Serbia, timp în care a fost surprins de atacul copleșitor turcesc la Plevna, când, forțat de împrejurări cere ajutor „urgent” domnului Carol I. Acesta, în mod cavaleresc angajează armata română, conform pierderilor de mai sus, și în final pierde județele din sudul Basarabiei: Cahul, Ismail și Bugeac, pe care patriotul ministru de externe Mihail Kogălniceanu nu le va semna prin tratatul de pace de la Berlin, 1878. Ce s-a scris despre vitejia și eroismul românesc este adevărat precum „Pe drumul de costișă…”! Ei bine, când ai trăit acolo, pe câmpul de luptă și vezi cum în brațele tale se stinge un camarad și ești neputincios să-i salvezi viața…, când știi că glonțul nu iartă, ai altă percepție despre război, și chiar dacă o viață te-ai pregătit pentru luptă, tot preferi PACEA!
Lege, legalitate, drepturi, obligații, datorie, apărător, agresor, umanitate… Câte categorii conceptuale ar trebui clarificate. Un militar nu se pregătește niciodată să devină: criminal de război! El nu poate comite atrocități, el este OM, cu o pregătire de elită! El cunoaște regulile războiului și le respectă. Din păcate după al doilea război mondial învingătorii au tradus pe învinși în fața Tribunalului de la Nürenberg! Șeful propagandei naziste fiind chestionat cum de a reușit să determine poporul german să lucreze o zi pe săptămână voluntar pentru Fürer a răspuns: am băgat frica în ei! S-a mai întâmplat de atunci odată un asemenea fenomen? Da, cu ocazia pandemiei mondiale!
Și cum să învețe omenirea ceva din pățania trecutului când - de pildă cei 170.000 de români care au fost pe frontul de est au fost făcuți prizonieri, chiar cu o semnătură a Regelui Mihai I al României (1927-1930; 1940-1947) – iar alții în loc să relateze ce și cum s-au petrecut nenorocirile au fost condamnați, generalii degradați, dacă au scăpat de sintagma „criminal”. Dar oare cei care au hotărât și lansat, așa ca din joacă două bombe nucleare în Japonia, cum se califică, Eroi sau?
D.P. - Cum trăiți dumneavoastră acest război cotidian?
C.M. – O tentativă de reașezare a lumii, de lărgire a tentaculelor caracatiței globaliste. Vectorii de imagine, multe „proiecte” lucrate în laboratoare propagandistice care catapultează „bombe și rachete de interes” peste popoare care au senzația iluzorie că solidaritatea e o virtute umană și nu o cacialma jucată ca la „ruleta rusească”. Turcii foloseau expresia cu „fesul și interesul”. Credeți că s-a schimbat lumea chiar așa de la păcatul originar? Trădarea, de la Iisus încoace și-a extins valențele și cuprinsul. Și pentru 20 de arginți se repetă, din păcate.
O primă încercare de globalizare a eșuat. Alta va urma, probabil sub forma controlului localizat permanent! Și toate musai sub controlul SUA. Se uită faptul că pe această planetă peste 60% vorbesc chineza!? În urmă cu 50 de ani se purta „războiul hidrocarburilor”, și că lumea era în pericol de moarte dacă…, fenomen prea bine răsuflat. Acuma se încălzește planeta și avem criză energetică provocată… Planeta are surse și resurse. Natura regenerează. Unii însă profită de credulitatea oamenilor prea grăbiți cu grijile, cele de „toate zilele”, pentru a fi atenți la tot ce li se „livrează” (cum răsufla politic domn președinte) că ne înconjoară și paște „foametea planetară”, uitând că toți au ce mânca de pe pământ și din ape, îmbrăca de la opincă la frunză, la…
Dar, conform proverbului apa trece, grijile rămân, și cu cât avem teme diverse care să ne spargă gândul cu atât planurile, urzite cu ani în urmă, pot fi experimentate creând frică pe spații largi. Fără reușită, deocamdată. În rest e multă propagandă bine țintită!
(va urma)
