Fiecare zi normală de lucru în biblioteca din Sîntandrei se dovedește o provocare.
Am stat o zi întreagă în bibliotecă deoarece am dorit ca Ramona Durdeu să facă anul acesta parte din Comisia de evaluare a Trofeului Biblioteca pe care îl vom da în data de 29 aprilie 2022 în Săptămâna Națională a Bibliotecilor.
Acest obiectiv a fost destul de greu de atins deoarece tot la 5 minute ușa se deschidea pentru un localnic - adult, copil , senior...
Biblioteca este și centru de auto recenzare, iar lumea conștiincioasă vine iar apoi mai împrumută și câte o carte la plecare.
Copii sunt o prezența permanentă în bibliotecă.
Calculatorul din Educab a intrat în funcțiune pentru teme , vizionari sau jocuri.
Colecția de carte este foarte bună și diversă , cum se vede și din poze.
Chiar dacă Sîntandreiul este în zona Metropolitană a Oradiei biblioteca publică își are locul și rolul ei bine definit în comunitatea locală. Rol important pe care foarte multi îl contestă cu textul: aaa dacă suntem așa aproape de Oradea de ce am mai avea bibliotecă doar toți merg la oraș.
Bătrânii nu merg la oraș, copii mici nu merg la oraș... ei au nevoie de cărți, informații, loc de joacă sau de socializare și nu de puține ori un loc de făcut temele de casă.
De aceea e nevoie de biblioteci publice chiar în Zona Metropolitană a orașului Oradea.