Raidul de la Dieppe - 19 august 1942 (I)

Raidul de la Dieppe, cunoscut şi ca Bătălia de la Dieppe, Operaţiunea Rutter, iar mai târziu Operaţiunea Jubilee, a fost un atac efectuat de aliaţi, în al Doilea Război Mondial, asupra portului francez Dieppe, ce era ocupat de germani (încă din 1940). Acest raid s-a desfăşurat în data de 19 august 1942, adică exact acum 70 de ani şi două zile, pe coasta de nord-vest a Franţei (actuala regiune franceză Sena maritimă, situată mai la est de Normandia).

Obiectivul acestui raid a fost discutat de Churchill, în memoriile sale de război: „M-am gândit că e foarte important ca o operaţiune pe scară largă să aibă loc în această vară, şi părerea militarilor era unanimă că până ce o astfel de operaţiune nu se va desfăşura, niciun general nu-şi va lua răspunderea planificării principalei invazii de eliberare a Europei. În discuţiile pe care le-am avut cu vice-amiralul Mountbatten, mi-a devenit clar că timpul nu ne va permite desfăşurarea unor noi operaţiuni de mare amploare, (după anularea operaţiunii Rutter ce ar fi trebuit să se desfăşoare în aprilie 1942) în vara acestui an, dar Dieppe ar putea fi din nou planificat (cu un nou nume de cod - Jubilee) în maximum o lună, asigurându-se în acelaşi timp şi secretul complet al acţiunii. De aceea, nu s-au notat stenograme de nici un fel cu privire la această operaţiune, dar, după ce autorităţile canadiene şi şefii de stat major ai armatelor canadiană şi britanică au aprobat planul, eu personal am supervizat planul operaţiunii împreună cu şefii de stat major inter-aliaţi, amiralul Mountbatten şi comandantul flotei britanice (ce a participat la operaţiune) căpitanul J. Hughes-Hallett.” Obiectivele majore ale acestei operaţiuni erau: capturarea şi menţinerea sub ocupaţie pentru o scurtă perioadă a unui port al inamicului, capturarea de prizonieri germani şi material de război german, adunarea de informaţii importante despre organizarea apărării de coastă germane din aşa-zisul Zid al Atlanticului (fortificaţii germane de pe coasta vestică a Europei ce se întindeau din Franţa până în Norvegia), distrugerea acestei apărări de pe coasta Franţei, distrugerea porturilor şi clădirilor strategice ale armatei germane din zonă. De asemenea raidul ar fi ajutat la ridicarea moralului trupelor aliate staţionate în Anglia, a moralului Rezistenţei franceze, şi ar fi asigurat Uniunea Sovietică de faptul că aliaţii vestici vor într-adevăr să zdrobească inamicul comun, Germania nazistă. Deşi operaţiunea Barbarossa (de cucerire de către germani a Uniunii Sovietice) eşuase, Stalin îi presa pe americani şi englezi să deschidă oriunde un al doilea front în Europa pentru a mai slăbi presiunea armatei germane ce ajunsese adânc în teritoriul sovietic.

Raidul de la Dieppe a fost planificat de vice-amiralul Lord Mountbatten, şeful Marelui Stat-Major al Operaţiunilor Aliate Combinate. Forţa de atac urma să fie formată din 5.000 de canadieni, 1.000 de britanici şi 50 de rangeri ai armatei americane (precursorii trupelor de comando Navy Seal de azi). Planul conceput iniţial în aprilie 1942 a primit numele de cod Operaţiunea Rutter, şi prevedea atacarea, ocuparea şi distrugerea unui port francez ocupat de germani de pe coasta vestică a Franţei, pentru a se putea obţine o anumită experienţă necesară planificării invaziei ulterioare de eliberare a Europei de vest de sub ocupaţia germană. Acest plan a fost aprobat în mai 1942, şi prevedea printre altele şi folosirea trupelor de desant aerian (formate din paraşutişti englezi ce vor deveni ulterior, în perioada postbelică trupele de elită – S.A.S.) pentru a distruge cele două baterii de artilerie ce flancau la est şi vestul portul Dieppe, plus bombardarea acestor poziţii germane de pe mare de către crucişătoare ale marinei engleze şi bombardiere  strategice Lancaster. Dar, ulterior, în luna iunie s-a renunţat la bombardarea acestor poziţii din aer şi de pe mare, pentru a nu afecta populaţia civilă din apropierea portului, fapt care ar fi dus la un puternic sentiment antialiat în rândul francezilor, care şi aşa cam colaborau în zonă cu aliatul german (ne referim aici la guvernul de la Vichy, ce colabora în acea perioadă cu ocupantul german). În schimb, prin noul plan aprobat, în iulie 1942, sub numele de cod Operaţiunea Jubilee, se prevedea anihilarea acestor baterii de artilerie de la Berneval-le-Grand şi Varengeville, de către comandourile nr. 3 şi 4 britanice, ce ar fi debarcat pe plajă în apropierea lor, şi apoi le-ar fi distrus în luptă. Pentru forţa principală de atac în acest raid, a fost aleasă Divizia a 2-a de infanterie canadiană, ce staţiona de doi ani în Anglia şi avea ca şi comandant pe generalul-maior John Hamilton Roberts. Debarcările pentru atacarea portului Dieppe urmau să se facă pe şase plaje, şi anume patru în faţa portului propriu-zis, şi două la est şi vest unde erau amplasate bateriile de artilerie amintite anterior. Plajele unde urmau să debarce trupele aliate au primit numele de cod - am putea zice destul de original numite – Galben, Albastru, Roşu, Alb, Verde şi Portocaliu. Această forţă combinată, aliată formată din canadieni, englezi şi americani (ce au primit cu această ocazie botezul focului în luptele cu trupele germane), urma să fie sprijinită în luptă, pe plajă şi de Regimentul 14 de tancuri canadian, ce avea în dotare 58 de noi tancuri Churchill, ce dispuneau de tunuri de 57 de mm, iar trei din ele fuseseră dotate şi cu aruncătoare de flăcări, utile în anihilarea cazematelor şi buncărelor inamice. Această forţă de atac urma să fie adusă pe plaje cu ajutorul Marinei Regale Britanice, ce trebuia să participe la raid cu 237 de nave şi vehicule amfibii. Pregătirea de artilerie, de dinaintea debarcării, urma să fie asigurată de şase distrugătoare de tip Hunt, ce aveau tunuri de 105 mm, lucru care ulterior s-a dovedit a fi fatal forţelor de debarcare, pentru că tunurile de pe aceste nave n-au reuşit să distrugă în bombardamentul iniţial nici o cazemată şi nici un buncăr german, ele având o rază de acţiune prea mică, iar obuzele lor doar au „mângâiat” obiectivele de pe poziţiile întărite germane. În câteva cazuri, obuzele trase de pe distrugătoarele engleze au pus în pericol chiar propriile trupe ce se apropiau de plaje pentru a debarca. Acoperirea aeriană a raidului urma să fie asigurată de 74 escadrile de avioane militare, din care 66 erau formate din avioane de vânătoare, iar restul de bombardament uşor.    

Dar, pentru că m-am întins destul cu relatarea faptelor pe ziua de azi, voi continua în altă zi descrierea raidului de la Dieppe.

Bibliotecar, prof. Florin Miheş.