Marie Darrieussecq, Raport de poliţie. Acuzaţii de plagiat şi alte moduri de a supraveghea literatura, traducere de Doru Mareş, Editura Pandora, Bucureşti, 2010, 328 p.
În Rapport de police/ Raport de poliţie, volum apărut în Franţa în 2010, iar în România în acelaşi an la Editura Pandora, romanciera şi eseista franceză Marie Darrieussecq analizează fenomenul plagiatului din perspectiva celui acuzat. În 1998, ea însăşi a fost acuzată de „maimuţăreală” de către Marie Ndiaye, iar în 2007 a fost acuzată, de către Camille Laurens, de „plagiat psihic”, două acuze oarecum originale în felul lor. Ca răspuns, Marie Darrieussecq scrie un volum în care dezbate pe larg problema plagiatului, dar mai ales problema acuzatorului, a aceluia care suferă de „un fel de turbare de a fi plagiat” – demers complex, care schimbă perspectiva prin inculparea acuzatorului.
In cazul autoarei , acuzatoarea Camille, în 2007 , s-a simţit deposedată de sentimentul de durere provocat de tragedia morţii fiului ei, pe care o recunoastea in lucrarea Marie Darrieussecq Tom est mort, despre moartea unui copil, și pe care a denuntat-o ca fiind un „plagiat psihic”. Cu alte cuvinte, nu ai voie să scrii decât despre ceea ce ai trăit. Altfel, orice asumare a unei situaţii din afara vieţii tale este doar o impostură, indiferent de calitatea literară a textului. Scriitorul este, altfel spus, scribul propriei sale existenţe..., ceea ce sa recunoastem este o absurditate.
O altă ipoteză investigată este aceea ca
…cel care acuză pe cineva că a fost plagiat manifestă de fapt dorinţa nebună de a fi plagiat, pentru că faptul în sine îl face să existe ca autor. A fi plagiat înseamnă a fi inspiratorul celui care e mai cunoscut şi, la limită, chiar mai bun, e semnul unui egocentrism, al unei puneri în valoare prin invocarea deposedării de un lucru care nu e recunoscut. Există, bineînţeles, mai multe categorii: printre ei cei care cred sincer că au fost plagiaţi, dar şi şarlatanii. Daphné du Maurier, de exemplu – autoarea Rebeccăi, un succes mondial, mai ales datorită ecranizării lui Hitchcock –, a fost acuzată de plagiat de două femei, care ilustrau perfect ambele categorii. Un caz de istorie literară remarcabil a fost povestit de Şalamov în memoriile sale, e vorba de anul 1927, cînd Gorki revine în graţiile lui Stalin, marele lui concurent literar fiind Maiakovski: se pare că KGB-ul a montat un întreg scenariu, acuzîndu-l pe Maiakovski de plagiat, pentru a-l discredita. Au povestit că Maiakovski a furat manuscrise ale lui Hlebnikov şi şi-a pus, pur şi simplu, numele pe ele (cazul perfect de plagiat).
În Raport de poliţie, există capitole dedicate unor scriitori cunoscuţi acuzaţi, la un moment dat, de plagiat. Vă lasăm să ii gasiți singuri în lectura .
Temele importante ale vieții inspiră în același mod multe creiere sensibile care pot traduce sentimentele în scriitură și le pot împărtăși spre folosul cititorului. Cel care a trăit ceva asemănător , și a încercat și el să se exprime, se poate simți frustrat că un autor mai inspirat a descris cu har o experiența cunoscută. Dar asta este, anii fac triajul și pe rafturile bibliotecilor nu rămân toți scriitorii ci doar cei care ajung la inima cititorilor din toate timpurile. Restul merge la reciclare.
Plagiat după mine este preluatul unu la unu, fără nici un discernământ a textului original și asumarea textului pentru obținerea unor foloase materiale.
