Mă văd îndreptățit să scriu astfel de cartea lui Colm Toibin, o carte a cărei citire m-a trezit efectiv din somn, un somn nu foarte profund, dar e demn de menționat faptul că nu sunt multe acele cărți a căror citire nu suportă amânare nici măcar răgaz de câteva ore închinate bătrânului Ene. Pe prima copertă a ediției Polirom, 2014 zace spre luminarea celor neinițiați în tainele acestui roman următorul citat din The New Statesman "o carte perfectă, tulburătoare, emoționantă și zguduitoare". Indiferent ce carte aș ajunge să comentez mă voi feri mereu de această etichetă-capcană a cărții, și anume carte-perfectă, în opinia mea de cititor avid nu cred să existe o asemenea scriere, poate doar aceea a Bibliei, dar asta e cu totul altă poveste. Perfectă pare să fi fost doar figura femină marcantă atât a cărții de față cât și a Cărții Sfinte, Maria, cea prin care Dumnezeu se face om, dar asta nu și în viziunea scriitorului irlandez contemporan acestor perioade tulburi trăite și de noi. Maria, poarta prin care divinul pășește în istorie, mama trupească a Celui care va împărți umanitatea în două, cel puțin sub cronologic și mai multe sub cel ideologic, religios ș.a.m.d., este prezentată în succintul roman într-o manieră aproape deranjant umană, marcată de emoție, de la cele specific materne la cele ale unei persoane fugitive, preocupate de salvarea propriei vieți, în primă instanță, și mai apoi de relatarea adevărului din punctul ei de vedere. Este un roman ce atinge un subiect extrem de delicat, în acest sens trebuie apreciat curajul încondeiantului ce va încerca o redare a Mariei prinse prea mult în uman, o Marie care ni se confesează într-un registru mai mult decât zguduitor. Momentul coborârii de pe Cruce este unul povestit dintr-un unghi aproape oniric, Maica Domnului pare doar să viseze fatidicele momente, sau să le povestească prin prisma unui personaj declarat prezent prin mărturia alterității, dar complet absent la nivel de conștient, astfel încât episodul Pieta pare a fi mai mult visat decât trăit aievea. Din relatările de tip-spovedanie aflăm faptul că Maria era o persoană retrasă, ce doar servea câte ceva ucenicilor și vizitatorilor Fiului ei, dar care în același timp părea deranjată de hărmălaia creată dar și de indiscreția celorlalte femei din Templu. Este o carte bine scrisă, cu un stil ce ne pune în gardă, avem mereu impresia de a fi martori la Istorie, doar că aceasta pare a se petrece, mai mereu, în camera alăturată. Părem a ne situa mereu în proximitatea, aproape intimă, evenimentelor cutremurătoare de început de eră hristică. Aproape toate episoadele edificatoare ale Noului Testament sunt narate dintr-o nouă și totuși veche viziune, de la nunta din Cana Galilei, învierea lui Lazăr, episodul Calvarului și cel al Învierii Domnului, toate capătă o nouă aură, deși sunt minuni atât de bine-cunoscute neamului creștinesc. Cel mai veridic pasaj, poate părea o elucubrație...și totuși...este cel în care ne este redată speranța Mariei, speranța mamei că ceva se va întâmpla, că cineva îi va salva fiul, chiar și după ce finalul se relevă mai mult ca iminent, inexorabil și imanent. Din acest moment personajul feminin central nu va mai căuta "ușurarea ci doar singurătatea și mulțumirea amară izvorâtă din siguranța nerostirii niciunui neadevăr", astfel suntem invitați să ascultăm istorisirea unei mame mai mult decât rănite, unei mame condamnate supraviețuirii morții Fiului ei, o mamă ce pare a fi mânată de dorința de a spune adevărul despre cele petrecute pe deal și nu numai, o mamă ce pare totuși a deveni exponent, auctorial voit, al unei umanități martor sl Istoriei dar oarecum inconșient de măreția, grandoarea și importanța escatologică a eternului Păstor-Pescar de oameni. Am evitat îndelung formularea vreunui comentariu pe marginea acestei cărți ce te lasă oricum, dar nu indiferent, de la consternat, religios indignat, frapat până la admirativ față de stilul, esteticul deloc obișnuit al unei abordări cel puțin controversate. Pare că de oriunde l-aș apuca, acest roman scapă, deși această delicatețe, neghiobie critic-literară, își poate avea originea în convingeri profund religioase.
Criticul de serviciu al unei literatuRi în Declin
