10 august 2023

Lectură în parcul Muzeului!

 După un început modest , biblioteca în aer liber  a trezit interesul trecătorilor, unii vin  special să petreacă câteva ore în parc cu o carte în mână! 











                                                    

Prin cărțile poștale, oferite gratuit de Poșta Română, Oficiul Județean de Poștă Bihor, ne-a invitat să  trimitem mesaje  purtătoare de emoții și amintiri  . 

Am profitat să trimit la colegi din țară câte o carte poștală.

                                     


































Proiectul cultural estival „Tipografia de idei” #hailamuzeu este implementat în cadrul Programului Interreg România-Ungaria ROHU446 și este finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și cofinanțat de statele partenere în program, România și Ungaria.

3 august 2023

Să facem cunoştinţă- Personalităţi ale culturii, muzicii şi literaturii germane.



Joi 3 august , a avut loc o nouă întâlnire marca „Podul prieteniei interculturale” . De acestă dată s-au prezentat etnicii germani, într-o întâlnire de seară la Forumul Democrat German.Au luat cuvântul  dl. Heilmann Norbert Membru Consiliul de administratie al Liceului Teoretic German Friedrich Schiller  Oradea, reprezentatul Consiliului Local , dl. Arnold Theiss președintele FDG,  dna Miorița Săteanu și dna Fabian Monika.

Un moment de istorie și muzică, despre germanii din zona noastră, inclusiv despre satul Palota, a prezentat  dl prof. Musik Hanno.

Momentul de încheiere a aparținut Corului Pensionarilor "Margareta", care au interpretat piese folclorice maghiare și românești, iar în repertoriu au adăugat, spre surpriza celor prezenți, un cântec german cu versuri în limba maghiară.

În fotografii apar și Robert Schorr (Comunitatea Evreilor din Oradea), respectiv consulul slovac Miroslav Iabloncsik  .

 

Coordonatoarea evenimentului a fost  Monica Fabian.
Locaţie: sediul Forumul Democrat German, Oradea.Str: Sulyok Istvan nr:23









31 iulie 2023

Biblioteca in aer liber-

Prima bibliotecă în aer liber din Oradea, organizată de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai" Bihor!


Vă așteptăm la următoarele evenimente marca „Tipografia de idei”, organizate alături de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai" Bihor și Centrul de Cultură al Județului Bihor.

Seară de muzică şi dansuri tradiţionale


Joi , 27 iulie de la ora 17 Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea a avut loc o nouă sactivitate în cadrul proiectului multicultural și multietnic, "Podul prieteniei interculturale".

Un spectacol extraordinar susținut de ansambluri și artiști aparținând tuturor etniilor partenere.
soliști, dansatori, copii și vârstnici care au reprezentat comunitățile din Bihor: români, maghiari, slovaci, germani, evrei, rromi, ucrainieni.
Inițiatoarea proiectului doamna Miorița Săteanu a fost de astă dată secondată de Liviu Marc, artist plastic orădean care a marcat cu o expoziție 50 de ani de la moartea marelui artist Pablo Picasso.








Alți invitați speciali au fost doamna Florica Cherecheș și prof. univ. emerit dr. Vasile Marcu care au vorbit despre importanța activităților multietnice și multiculturale.

Akulenko Vitaliy
Akulenko Vitaliy


Centrul de Informare și Consiliere pentru Refugiați Oradea, sau pe scurt, CICRO, este un serviciu al Asociației Caritas Eparhial Oradea care și-a deschis porțile pentru familiile venite din Ucraina în contextul războiului în luna iunie a anului 2022. De atunci și până în prezent, le-am oferit beneficiarilor noștri ucraineni sprijin prin servicii sociale complexe, asistență psihologică și programe educațioanale tip școală și afterschool pentru copiii de clasele primare și de gimnaziu. Am angajat la centru o echipă de profesioniști, profesori, psiholog și translator ucraineni, împreună cu care sprijinim integrarea familiilor ajunse la noi.

Tinerii ucraineni care au pregătit momentele artistice  participă la programele educaționale ale CICRO, sub coordonarea profesoarei Maryna Akulenko.

Akulenko Vitaliy iubește sportul și muzica. A studiat pianul la Școala de arte nr. 1 din Kramatorsk, Ucraina, a câștigat festivalul-concurs internațional în două runde „Sonyashnik” din Kiev. E câștigător al etapei I a celei de-a VII-a competiții internaționale „Valurile Niprului” Dnipro și laureat al etapei a II-a. A câștigat competiția din cadrul Festivalului internațional „Capitala Crăciunului” Grand Prix la Lviv. Va interpreta la pian piesa “City walk” de Alexey Nekrasov.

Antohi Amelia a cântat prima oară public la vârsta de 6 ani, și de atunci constant la serbări și evenimente locale, până la declanșarea războiului. Studiază și cântă la 3 instrumente, chitară, vioară și flaut, dar se simte cel mai în largul ei când instrumentul principal e propria ei voce. A luat premiile I și II în ultimii 4 ani, la concursuri muzicale din Orașul Chilia. Amelia va interpreta vocal „Choven”, de Ivan Franko.

Dyakov Nikita s-a născut și a trăit în orașul Herson până la începerea războiului. A dezvoltat o pasiune pentru kickboxing de la vârsta de șase ani, a participat la competiții de diferite niveluri unde a obținut premii și medalii, majoritatea aferente locului I. Îi place șahul, animalele, iar începând cu anul școlar trecut s-a interesat de chitară și a început să exerseze, iar acum acesta a devenit principalul său hobby. Nikita va interpreta la chitară “Un poco Loco” din animația “Coco”.







În imagine  UJPPVBH corul folvloric Margareta 
Filiala Episcopia Bihor
 
Corul Margareta este corul celor de "vârsta frumoasā" al Uniunii Pensionarilor sí Persoanelor Vârsnice din Bihor, de pe strada Dunårii be.18 din Oradea.
 Functioneazā ca sí un mic ansamblu folcloric, pentru ca cultivå  traditiile, în repertoriu găsim  cântece populare române, maghiare, poezii, literatură, obiceiuri, sārbātori etc.
Presedintele Uniunii este Domnul Bochis Dumitru, administratoarea Erdei Eva. Conducātoarea Corului sí totodatā una dintre soliste este Doamna Bíró Margitka.
Cealaltā solistā este Doamna Gyurcsik Magda.
Instrumentist Domnul Erdei Nicolae.
Azi vom prezenta un buchet de cântece populare maghiare sí românesti...
Cântecul, poezia,  vindecă orice durere, boalā l sufletului, inveselește omul, face punți peste hotare, leagā prietenii, ajutā la depāsirea oricārui obstacol, este diplomatie intre popoare, un har urias de lá Dumnezeu.  Puterea cântecului popular este nemārginitā ín momentele triste cât si la cele vesele al vietii omenesti.
 







Asociația Folclor Fără Frontiere a fost înființată în anul 2011, fondatori fiind Hannel Ecaterina, Jurcă Mihai, Jurcă Genunia și Oprea Lavinia. Scopul acestei asociații este de a promova tradițiile și obiceiurile românești prin organizarea de cursuri de dans popular pentru copii și adulți. Astfel că, anual organizăm două serii de cursuri a câte 4 luni fiecare, în urma cărora cei care doresc să continue aprofundarea celor învățate de-alungul celor 4 luni de curs, am înființat un grup de dansatori, cărora le-am configurat coregrafii pentru a putea susține anumite evenimente.

Pentru evenimentul dumneavoastră, propunem următorul program:
Suită de dansuri din Țara Oașului
Razvan Pargea – solist , 2 piese de joc
Suită de jocuri din Banat și Sibiu – o ardeleană și o jiană
Un moment folcloric din nunta din Bihor – Hora Miresei și un joc din Zona Beiușului.

Programul va fi susținut de cursanții asociației, unii mai vechi, alții chiar foarte noi, adică absolvenți în luna iunie a primului curs din acest an, dar care și-au manifestat dorința de a contribui și ei la acest eveniment.
Coregrafiile sunt semnate de Ecaterina Hannel și Mihai Jurcă.




Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România (UDSCR) este organizația care aparține minorităților naționale, înființată în anul 1991, având ca scop promovarea identității culturale, lingvistice, religioase și menținerea legăturilor specifice dintre membrii comunității de origine.

Dl Adrian Miroslav Merka, președinte UDSCR și deputat în Parlamentul României, contribuie semnificativ la dezvoltarea localităților în care locuiesc comunitățile slovace. susține și coordonează activități complexe prin derularea de proiecte transfrontaliere cum ar fi: activități sportive, organizează festivaluri, concursuri folclorice și literare prin care promovează identitatea și cultura, obiceiurile și tradițiile slovace. Spre exemplu, anul acesta, în perioada 14-16 iulie, s-a desfășurat a 17-a ediție a Festivalului Folcloric Internațional de Tineret Slovac organizat la Valea Cerului, din comuna Suplacu de Barcău prin sprijinul obținut din partea Guvernului României și Guvernului Slovaciei – Departamentul pentru slovacii din Diaspora. Pe lângă parada costumelor populare, participanții la festival au observat și s-au bucurat de performanța ansamblurilor și a școlii de dans, de balul folcloric și de târgul de produse specifice comunității slovace.

De asemenea, educația are un rol important în păstrarea limbii și în promovarea culturii slovace. Liceul Teoretic ”Jozef Kozáček” din Budoi, comuna Popești este singurul liceu cu predare în limba slovacă maternă din România, în care învață 123 de elevi. Pornind de la moto-ul “Închină-te adânc plugarului, pentru că îți dă pâinea, mai adânc mamei, pentru că îți dă viață și cel mai adânc educatorului, pentru că din ființă umană a modelat omul.“ (J. A. Comenius), Liceul din Budoi este o şcoală a şanselor egale pentru toţi, îi pregătește pe elevi pentru o lume în schimbare, formându-le capacităţi, deprinderi şi competenţe care să le permită să-și găsească locul şi menirea socială într-un sistem flexibil şi dinamic.

Din partea Liceul Teoretic ”Jozef Kozáček” din Budoi, participă la activitatea ”Să ne cunoaștem și să socializăm prin activități” doi elevi.
Kindle Maria Karina, clasa I
Iurișta Dominik, clasa a IV-a
Elevii sunt însoțiți și pregătiți de prof. Kindle Maria și Gaidoș Iuliana.
Elevul Iurișta Dominik va recita o poezie în limba slovacă: Ja som maly ale slovak
( Eu sunt mic, dar sunt slovac) și împreună vor cânta două cântece pentru copii în limba slovacă:” Prsi, prsi” (Plouă, plouă) și ”Po nabreži konik beži” (Un căluț aleargă de-a lungul malului).








A consemnat, Delia Pantea , bibliotecar metodist




Expozitie- vernisaj

MARȚI, orele 18 , la galeria Tibor Erno situată pe strada Șirul Canonicilor nr 11, vă așteptăm  la vernisajul expoziției   de pictură   PRIN...

Wikipedia

Rezultatele căutării