Încă de la apariția ei, cartea a fost un mijloc de transmitere a informației de la un expeditor (autor) la un destinatar (cititor). Și acest „drum” al împărtășirii informației, adică al cunoștiințelor, s-a evidențiat mai ales în procesul didactic, adică, mai popular cunoscut, în școală. Cartea, ca manual școlar, avea ceva aparte pentru că era concepută pentru un public străin de concepte și idei, anume cel din categoria începătorilor sau neinițiaților. Pentru a avea acces la cunoștiințele din ea, începătorii trebuiau călăuziți și îndrumați, asemenea mersului pe o potecă necunoscută, proces reluat de mai multe ori, până când aceștia își asumau mental cunoștiințele, pe care ulterior le foloseau în diferite sectoare ale vieții cotidiene. Etapa asumării cunoștiințelor îi transforma pe începători în cunoscători și după acest proces manualul școlar era lăsat în urmă, pentru a iniția alte generații de începători. Astfel, rolul manualului școlar era unul „static”, asemenea clădirii școli dintr-o localitate, prin care toți „treceau”. Și această „trecere” „statică” era cea mai frumoasă aventură a devenirii omului.
Despre acest proces didactic transformator au „vorbit” și câteva cărți vechi din „Colecțiile Speciale” ale Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, organizate în cadrul expoziției tematice intitulate „Manuale școlare românești de-a lungul vremii”, parte a evenimentului „Ziua Culturii Naționale” din 15 ianuarie 2026 organizat de către Consiliul Județean Bihor, Muzeul Țării Crișurilor, Biblioteca Județeană „Gheoghe Șincai” Bihor, Teatrul „Regina Maria” și Centrul de Cultură al Județului Bihor.
Publicul care a venit la spectacol a avut ocazia să întâlnească, în foaierul de la etaj al teatrului, volume de referință ale „Școlii Ardelene” precum „Gramatica lui Micu-Șincai” (Viena, 1780), „Povățuire cătră aritmetică” (Buda, 1816), „Ortografia lui Petru Maior” (Buda, 1819), și „Gramatica lui Ioan Alexi” (Viena, 1826). Totodată, depășind limita cronologică a intervalului cărții vechi românești (1830), publicul a vizionat și alte manuale, mai cunoscute sau mai puțin cunoscute, din vechile provincii locuite de români. Expoziția a fost organizată în două secțiunii mari, anume „Carte veche românească” și „Carte modernă românească”. Pentru că spațiul evenimentului a fost generos și de înaltă ținută arhitecturală, întâlnirea publicului cu manualele școlare s-a făcut, aproape ca la școală, volumele fiind organizate pe discipline de studiu. Amintim doar câteva din prețioasele exemplare ale bibliotecii: Timotei Cipariu, Gramatica limbei române. Partea I și II, București, 1869 și 1877 (limba română); Teodor Ceontea, Aritmetica generală și specială, Arad, 1884 (matematică); Ioan Rus, Icoana Pământului sau carte de geografie, Blaj, 1842 (geografie); S. Nestor, N. Popescu, Gramatică germană pentru gimnasii, școle reale, preparandii și particulari, Blaj, 1896 (limba germană); A.T. Laurian, Istoria românilor. Partea II, București, 1861 (istorie); Catehismul cel mare sau învățătura creștinească cu întrebări și răspunsuri..., Blaj, 1844, Ilarion Pușcariu, Manual de istorie bisericească pentru tinerimea de confesiunea greco-orientală din școalele medii și comerciale, Sibiu, 1907 (religie).
Această întâlnire specială cu manualele școlare din vremuri trecute a avut rolul de a reaminti valoarea limbii române așa cum a fost scrisă din secolul al XVIII-lea până în prima parte a secolului XX, în variate discipline didactice, fie că era scrisă în alfabet chirilic sau în cel latin, și indiferent de locul unde a fost editată (Austria, Ungaria, Transilvania, Moldova sau Țara Românească). Cât privește procesul didactic, cel care îl transformă pe începător în cunoscător, reținem ideea lui Teodor Ceontea în prefața manualului său de Aritimetică (Arad, 1884): „Exemplele de repetațiune formează în sine o școală, căci dacă se năzuiește omul să le dezlege pe toate, atunci are la mână dexteritatea, după care umblăm atât în computul (calculul) mental cât și în cel scrisual”.
Dr. Silviu Sana – cercetător științific II, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor
Manuale Școlare Românești de-a lungul vremii
Descrieri ale tipăriturilor expuse la expoziția de carte veche dedicată „Zilei Culturii Naționale” din 15 ianuarie 2026, desfășurată la Teatru de stat „Regina Maria” din Oradea.
Custode: dr. Silviu Sana
Carte veche românească
II 37151; 295646
POVĂȚUIRE CĂTRE ARITMETICĂ (1816)
Autor: -
Titlu: Povațuire cătră Aritmetica sau Învățătura Numerilor spre Folosul Școalelor Româneșci
Ediţie: -
Loc tipărire: Buda, Tipărită cu cheltuiala Crăeștei Tipografii a Universității Ungurești
Data: 1816
Descriere fizică (paginaţie, format, ilustraţii):
in 8ᵒ (18 x 12 cm), 102 p.
Note:
Însemnări: „Kovacs Gyula... 1849” (C.2); „Această aritmetică ieste a lui Simion Răchițan cumpărată de la Lipova cu bani gata 36 creițari... în luna lui iulie 1833” (p. 7-33).
II 36920; 295200
ORTOGRAFIA LUI PETRU MAIOR (BUDA, 1819)
Autor: Maior, Petru
Titlu: Orthographia Romana Sive Latino-Valachica...
Ediţie: 1.
Loc tipărire: Budae, Typis Regiae Universitatis Hungaricae
Data: 1819
Descriere fizică (paginaţie, format, ilustraţii):
in 8ᵒ (22 x 15 cm), VIII, 103 p.
Note:
Însemnări: „Ex libris Petri Ra(țiu)” (f.g.); „Cumparată dein Biblioteca repausatului canonicu diecesan Petru Rațiu în 1877” (f.g.).
II 67602; 373619
GRAMATICA LUI MICU - ȘINCAI (VIENA, 1780)
Autor: Micu, Samuil; Șincai, Gheorghe
Titlu: Elementa Linguae Daco-Romanae sive Valachicae
Ediţie: 1
Loc tipărire: Viena; Tip. Josephi Nob. de Kurszböck
Data: 1780
Descriere fizică (paginaţie, format, ilustraţii):
in 8ᵒ (18 x 12 cm), [10 f.], 100 p.
Note:
-
____________________________________________________
III 19869; 232680
GRAMATICA LUI IOAN ALEXI (VIENA, 1826)
Autor: Alexi Ioan
Titlu: Grammatica Daco-Romana sive Valachica
Ediţie: 1
Loc tipărire: Viena; Apud Bibliopolam Iosephum Geistinger
Data: 1826
Descriere fizică (paginaţie, format, ilustraţii):
XX p., 347 p.; in 4ᵒ (23 x 15 cm).
Note:
Ștampile: „A nagyszalonta Arany János gimnaziumi tanári könyvtára”.
Carte modernă românească
II 31970;511070
CATEHISMUL CEL MARE (BLAJ, 1844)
Autor: -
Titlu: Cathehismul cel mare sau învățătura creștinească cu întrebări și răspunsuri, alcătuit și acum a șaptea oară tipărit cu binecuvântarea Măriei Sale Prea Luminatului și Prea Sfințitului Domnului Domn, Ioan Lemeni, vlădicul Făgărașului, și a toată țara Ardealului
Ediţie: 7
Loc tipărire: Blaj, Tipariul Seminarului
Data: 1844
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (18 x 11 cm); 238 p.
Note:
-
II 36942; 295223
ISTORIE BISERICEASCĂ (SIBIU, 1907)
Autor: Pușcariu, Ilarion
Titlu: Manual de istorie bisericească pentru tinerimea de confesiunea greco-orientală din școalele medii și comerciale
Ediţie: 3
Loc tipărire: Sibiu, Tipografia Archidiecesană
Data: 1907
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (19 x 13 cm); 241 p., [3 f.].
Note:
-
II 23912; 211017
MICUL CATEHISM (ORADEA, 1946)
Autor: Suciu, Ioan
Titlu: Micul Catehism cu istorioare biblice pentru clasa I și II primară
Ediţie: 5
Loc tipărire: Oradea; Tipografia „Grafika”
Data: 1946
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (21 x 15 cm); 117 p.
Note:
-
III 37136; 295567
ISTORIA ROMĂNĂ (BUCUREȘTI, 1887)
Autor: Tocilescu, G.
Titlu: Istoria romănă pentru școlele primare de ambe-sexe
Ediţie: 1
Loc tipărire: București; Imprimeria Statului
Data: 1887
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (21 x 13 cm); [11], 112 p., 8 ilustrații, 1 hartă.
Note:
-
II 39453; 324977
ISTORIA ROMANILOR (1864)
Autor: Laurian, Augustin Treboniu
Titlu: Istoria Romaniloru... partea II. De la caderea imperiului romanu de la appusu pân la luarea Constantinopolului prin Tuci. Pentru Cl. II Gimnasială
Ediţie: 2
Loc tipărire: București; Tipografia Statului. Nifon
Data: 1861
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (21 x 13 cm); 133-308 p.
Note:
-
II 75894; 511085
GEOGRAFIA LUI IOAN RUS (BLAJ, 1842)
Autor: Rus, Ioan
Titlu: Icoana Pamentului sau carte de geografie scrisă de Ioan Rus profesorul de hronologie, geografie și istorie universală, în liceul episcopesc din Blaj. Tom III
Ediţie: 1
Loc tipărire: Blaj; În Tipografia Seminariului
Data: 1842
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (20 x 13 cm); 354 p., [11 f.].
Note:
-
II 37175; 295743
GRAMATICA LIMBII GERMANE (BRAȘOV, 1892)
Autor: Pilția, Nicolau
Titlu: Gramatică elementară a limbei germane cu deprinderi de tradus germane și române verîte printre regule și cu vocabulele trebuincioase la acestea prelucrată din manuscriptu și întocmită pentru școalele medii și civile, precum și pentru usulu privatu
Ediţie: 1
Loc tipărire: Brașov; Editura lui Enric Zeidner, librar
Data: 1892
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (22 x 15 cm); VIII p., 288 p., [4 f.].
Note:
-
II 37167; 295735
GRAMATICA LIMBII GERMANE (BLAJ, 1896)
Autor: Nestror, S.; Popescu, N.
Titlu: Gramatică germană pentru gimnasii, școle reale, preparandii și particulari
Ediţie: 3, revedută și îndreptată
Loc tipărire: Blaj; Tipografia Siminariului gr.cat. în Blaj
Data: 1896
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (21 x 14 cm), 196 p.
Note:
Ex-libris: „S. Fluer[aș]”
II 37408; 296179
ALGEBRĂ (BUCUREȘTI, 1915)
Autor: Tutuc, I.
Titlu: Algebră elementară pentru clasa IV-a secundară de băeți și fete
Ediţie: 3, revăzută
Loc tipărire: București; Institutul de Arte Grafice Göbl-Rasidescu
Data: 1915
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (20 x 13 cm), 71 p.
Note:
-
III 22183; 296260
ARITMETICĂ (ARAD, 1884)
Autor: Ceontea, Teodor
Titlu: Aritmetica generală și specială. Manual didacticu elaboratu în usulu preparandieloru (școalelor normali), școleloru comerciali și medie, cum și a tuturoru privațiloru
Ediţie: 1.
Loc tipărire: Arad; Tipografia Romana Diecesana Gr. Or.
Data: 1884
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (24 x 15 cm), 284 p.
Note:
-
III 23691; 324338
ORTOGRAFIA LUI LAHOVARI (BUCUREȘTI, 1867)
Autor: Lahovari, Greg. I.
Titlu: Despre alphabetu și orthographia romana
Ediţie: 1
Loc tipărire: București; Tipographia națională, antreprenor C.N. Rădulescu
Data: 1867
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 4ᵒ (26 x 18 cm), 68 p.
Note:
II 37125; 295555
GRAMATICA ITALIANO-ROMÂNĂ (GALAȚI, 1848)
Autor: -
Titlu: Gramatika italiano-romano intitulată Instruktorul italian
Ediţie: 1
Loc tipărire: Galați; [s.n.]
Data: 1848
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (22 x 15 cm), 252 p.
Note:
Însemnare: „135 de foi au Grammatica Taliană”.
III 31969; 372765
GRAMATICA LUI CIPARIU. SINTETICA (1877)
Autor: Cipariu, Timotei
Titlu: [Gramatec’a limbei romane. Partea II. Sintetica]
Ediţie: 1
Loc tipărire: București; cu spesulu Societatei Academice Romane; Tipografia lui S. Filtsch (W. Kraft) in Sibiu
Data: [1877]
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (23 x 15 cm), IV, 354 p.; coligat 59 p.
Note:
Fără foaie de titlu. Coligat cu altă lucrare a lui T. Cipariu „Despre Limb’a Romana. Suplementu la Sintactica, Blasiu, 1877”.
II 31975; 372766
GRAMATICA LUI CIPARIU. ANALITICA (1869)
Autor: Cipariu, Timotei
Titlu: [Gramatec’a limbei romane. Partea I. Analitica]
Ediţie: 1.
Loc tipărire: București; Cu tipariulu Seminariului A. Diecesanu dein Blasiu
Data: 1869
Descriere fizică (format, paginaţie, ilustraţii):
in 8ᵒ (23 x 15 cm); XIII, 387 p.
Note:
Fără foaie de titlu.