La
începutul lunii martie, anul acesta, mai precis în 4 martie 2015, filantropistul, cofondator al Microsoft, pe numele lui Paul
Allen, anunţa mass-media lumii că a găsit epava cuirasatului japonez Musashi, scufundat de americani (în
timpul bătăliei pentru eliberarea Filipinelor,
din al doilea război mondial), undeva în
Marea Sibuyan.
Musashi,
a fost unul din cele două cele mai mari cuirasate construite vreodată şi
folosite de marina militară a unei ţări în timpul unui război mondial. Totuşi, această navă nu aparţinea
nici puternicei flote americane sau engleze, ci, flotei imperiale japoneze din
al doilea război mondial. Împreună cu Yamato,
nava-soră, Musashi constituia mândria
flotei japoneze de război, şi vreme îndelungată, în timpul acelui război
(încheiat acum aproximativ 70 de ani)
a fost nava-amiral, adică nava pe care se afla sediul operaţional al flotei
nipone. Iniţial, după intrarea Japoniei în război, flota niponă a comandat
realizarea unui al treilea cuirasat, la fel de mare, dar, când vasul era
terminat în proporţie de 60% s-a
decis schimbarea destinaţiei navei, şi aceasta a fost transformată în portavion,
mult mai util în condiţiile îndelungatului război pe care marina militară
japoneză îl purta cu flota americană.
 |
| Miliardarul Paul G. Allen |
 |
| Cuirasatul Musashi |
Construcţia
acestui cuirasat a început în martie
1938, în şantierul naval din Nagasaki
(oraş distrus ulterior de americani cu a doua bombă atomică, lansată în 9 august 1945), şi a fost lansat prima
oară la apă în noiembrie 1940, dar
utilarea sa completă şi dotarea cu armamentul principal şi echipamentele de
comunicaţii necesare a mai durat până în august
1942. Musashi a fost finalmente livrat marinei militare japoneze, în data
de 5 august 1942, fiind încadrat în
prima divizie de cuirasate a flotei japoneze, împreună cu alte trei cuirasate: Yamato, Nagato şi Mutsu. La
comanda cuirasatului Musashi, a fost
numit căpitanul Kaoru Arima, ce a
condus începând din 10 august 1942
câteva teste reale, pe mare, cu muniţie de război lângă baza navală japoneză de
la Hashirajima. După aceste teste,
pe mare, cuirasatul s-a deplasat în portul oraşului Kure, unde s-au montat instalaţiile armamentului secundar. Montarea
acestor noi tunuri şi mitraliere s-a desfăşurat între 3 şi 28 septembrie 1942,
de asemenea tot în această perioadă s-a montat pe Musashi şi un radar tip 21
şi în plus Musashi a fost dotat cu şapte avioane de recunoaştere ce erau depozitate în cala vasului. În tot restul anului 1942, Musashi a rămas în
portul Kure pentru alte lucrări
necesare dotării navei, iar în 1
noiembrie căpitanul Kaoru Arima
a fost promovat la rangul de contraamiral.
 |
| Cuirasatele Yamato şi Musashi lângă atolul Truk, începutul anului 1943 |
La
începutul anului următor, 1943, Musashi a
fost livrat Flotei Combinate japoneze, condusă pe atunci de amiralul
Isoroku Yamamoto (cel care a
planificat şi pus în practică atacul japonez de la Pearl Harbour din 7
decembrie 1941), flotă ce-şi
avea principala bază în atolul Truk
din insulele Chuuk , insule situate
în centrul Pacificului (aceste
insule fac parte acum din federaţia Micronesia).
Musashi a ajuns în baza de la Truk pe 22 ianuarie 1943, şi pe 11
februarie a fost desemnată nava-amiral a flotei conduse de amiralul Yamamoto, înlocuind-o astfel în funcţie
pe Yamato. Yamamoto, nu a stat foarte mult pe Musashi, în biroul său, pentru că pe 3 aprilie 1943, a plecat cu avionul pentru a conduce personal operaţiunea
„I-Go”, o ofensivă aeriană japoneză desfăşurată
în insulele Solomon din sudul
Pacificului. Dar, pe drumul său din baza Rabaul
din insula Noua Britanie spre altă
bază japoneză, Ballale din Bougainville, amiralul a fost doborât
cu tot cu escorta sa de avioane de vânătoare (amiralul se deplasa într-un
bombardier cvadrimotor modificat special pentru el) de câteva avioane P-38 Lightning americane (acestea erau
avioane de vânătoare bimotoare). Rămăşiţele pământeşti, găsite în jungla
insulei Bougainville, au fost
incinerate, şi cenuşa amiralului Yamamoto
a fost adusă pe 23 aprilie 1943 pe Musashi, fiind pusă în fosta sa cabină
personală de pe cuirasat.
 |
| Amiralul Isoroku Yamamoto |
%5B1%5D.jpg) |
| Avionul de vânătoare P-38 Lightning |
Pe
17 mai 1943, Musashi a plecat spre
nordul Pacificului, într-o misiune în care era însoţit de portavionul Hiyo, două crucişătoare grele şi nouă
distrugătoare, misiune în care japonezii trebuiau să atace forţele americane ce
se presupunea că sunt în apropierea insulei Attu din arhipelagul Aleutinelor.
Dar, negăsind nici o navă americană în zonă, Musashi şi celelalte nave s-au reîntors în portul Kure, unde au ajuns pe 23 mai. Aici, cenuşa amiralului Yamamoto a fost luată de pe cuirasat
pentru a se pregăti ceremonia de înmormântare oficială.
În
luna iunie, Musashi era pregătit să se întoarcă în Aleutine, dar, între timp americanii eliberaseră insula Attu, fără ca japonezii să poată
interveni. Pe 9 iunie, fiind încă în portul Kure, contraamiralul Arima a fost înlocuit la comanda
cuirasatului de căpitanul Keizo Komura.
În 24 iunie, când deja Musashi se
afla în portul Yokosuka, cuirasatul
a fost vizitat de împăratul Hirohito,
însoţit de câţiva ofiţeri din Marele Stat Major al Marinei Militare. La
sfârşitul lunii iulie, Musashi a plecat din nou spre baza din atolul Truk, unde a ajuns pe 4 august 1943, şi-a reocupat postul de navă-amiral, de data aceasta sub
comanda amiralului Mineichi Koga. Restul
anului 1943, Musashi a rămas în baza
din Truk, fără a mai efectua alte
misiuni de luptă. În 1 noiembrie
căpitanul Kimura, comandantul
cuirasatului a fost promovat şi el la rangul de contraamiral, iar în luna următoare, pe 7 decembrie a fost transferat la Flota a 3-a, ca şef de
stat-major. În locul lui, la comanda cuirasatului a fost numit căpitanul Bunji Asakura.
 |
| Vizita împăratului Hirohito pe Musashi, 24 iunie 1943 |
Musashi
a rămas în baza din atolul Truk până
pe 10 februarie 1944, când a fost
trimis înapoi în Japonia, în portul Yokosuka. În 24 februarie 1944, cuirasatul a fost trimis într-o nouă misiune,
fiind folosit pentru transportul unui batalion de infanterie şi altul de desant
marin, cu tot cu echipamentul lor, ce trebuiau să ajungă în insula Palau. Pe drum, Musashi a fost prins de un taifun, şi după ce a pierdut majoritatea
echipamentului celor două batalioane, a ajuns în insula Palau în 29 februarie 1944, unde a şi rămas
pentru reparaţii următoarea lună. În 29
martie, pe timp de noapte, Musashi
a plecat în grabă din insula Palau,
pentru a evita un iminent raid aerian american. Pe drum, chiar în acea noapte,
cuirasatul a fost interceptat de submarinul american USS Tunny, ce a tras spre nava japoneză şase torpile. Cinci din ele
au ratat ţinta, dar a şasea (chiar ultima torpilă trasă) l-a nimerit în partea
din faţă, unde i-a făcut o gaură cu diametrul de 5,8 metri, inundând câteva compartimente etanşe ale cuirasatului,
nava luând la bord aproximativ 3000 de
tone de apă. Torpila aceasta a omorât şase
membri ai echipajului şi a rănit alţi 11.
După câteva reparaţii temporare, Musashi
a plecat spre Kure chiar în acea
noapte şi a ajuns în portul japonez în 3 aprilie 1944. Din 10 până pe 22 aprilie 1944 Musashi a fost reparat, etanşeizându-se complet
gaura provocată de torpila americană, de asemenea armamentul secundar i-a fost
substanţial mărit. Astfel, când Musashi
a părăsit şantierul naval de reparaţii din Kure,
pe 22 aprilie, cuirasatul avea pe
lângă cele trei turele principale a câte trei tunuri fiecare (tunuri de calibrul 460 de mm, ce puteau trage obuze perforante anti-navă de 1.460 de kilograme la o distanţă de
maximum 42 de kilometri) şi şase tunuri de 155 de mm, 24 de 127 de mm, 130 de tunuri de 25 de mm
şi patru mitraliere de 13.2 mm (acest armament secundar era
folosit pentru ţintele aeriene). De asemenea cu această ocazie, Musashi a primit şi noi radare
antiaeriene şi anti-navă şi instalaţii de lansat grenade anti-submarin, ce erau amplasate pe părţile laterale ale
cuirasatului japonez. În luna mai 1944, căpitanul
Asakura a fost promovat la rangul de
contraamiral, Musashi fiind trimis în Okinawa
pe 10 mai, şi de aici spre Tawitawi
în 12 mai. Aici a fost inclus în Prima Flotă Mobilă, condusă de viceamiralul Jisaburo Ozawa, din această flotă făcea
parte şi nava-soră, adică Yamato,
primul cuirasat japonez ce avea masivele tunuri de 460 de mm.
În
10 iunie 1944, cele două mari
cuirasate, Yamato şi Musashi, au plecat din insula Tawitawi spre altă insulă ocupată pe
atunci de japonezi, Batjan. În
această nouă misiune, cele două cuirasate se aflau sub comanda viceamiralului Matome Ugaki, ce trebuia să conducă Operaţiunea Kon (un contraatac plănuit
de japonezi ce viza contracararea forţelor americane ce se pregăteau să ocupe
insula Biak, tot din Pacific). Dar,
după două zile, când încă nu ajunseseră în Batjan,
Ugaki a primit vestea că americanii
au lansat un atac asupra insulei Saipan,
din arhipelagul Marianelor. În
aceste condiţii, ordinele anterioare au fost contramandate, şi forţa
viceamiralului Ugaki a fost trimisă
spre Mariane pentru a ajuta forţele japoneze ce luptau pe mare în apropierea
acestor insule. Cele două cuirasate s-au întâlnit cu principalele forţe ale lui
Ozawa pe 16 iunie, şi au fost puse de această dată sub comanda viceamiralului
Takeo Kurita, ce conducea Flota a 2-a Mobilă japoneză. După ce a
participat la bătălia din Marea
Filipinelor, bătălie în care Musashi
nu a fost nimerit nici măcar de un glonţ american, dar flota japoneză a fost
din nou înfrăntă, Flota a 2-a,
condusă de viceamiralul Kurita, s-a
întors în Japonia, la sfârşitul
lunii iunie. Pe 8 iulie, Musashi şi Yamato, au luat la bord 3.522
de soldaţi, cu tot cu echipamentul lor (ei făceau parte din regimentul 106 infanterie, din divizia 49 de infanterie a armatei
uscatului), aceşti soldaţi fiind transportaţi în insula Lingga, unde cele două cuirasate au ajuns pe 17 iulie 1944.
 |
| Viceamiralul Takeo Kurita |
În
data de 12 august 1944, la comanda
cuirasatului Musashi a fost numit un alt ofiţer, căpitanul Toshihira Inoguchi, ce a fost ulterior promovat la rangul de
viceamiral, pe 15 octombrie. Trei
zile mai târziu, Musashi a plecat spre golful Brunei din iusula Borneo,
unde s-a reunit cu principalele forţe ale flotei japoneze, ce se pregăteau
pentru Operaţiunea „Sho-1”, un
contraatac planificat de niponi pentru a contracara forţele americane ce tocmai
debarcau în insula Leyte din Filipine. Musashi, împreună cu restul forţelor conduse de viceamiralul Kurita a plecat din golful Brunei spre Filipine pe 22 octombrie
1944. A doua zi, când încă nici nu
ajunseseră în apropierea arhipelagului Filipinelor, submarinul american USS Dace a torpilat şi scufundat
crucişătorul greu japonez Maya,
undeva lângă insula Palawan.
Distrugătorul Akishimo, ce făcea
parte tot din flota lui Kurita, a
salvat 769 de supravieţuitori, şi
spre sfârşitul zilei i-a transferat pe Musashi.
Pe
24 octombrie, în timp ce tranzitau Marea Sibuyan, pentru a se apropia de
insula Leyte din Filipine, forţele conduse de Kurita au fost descoperite de un avion
de recunoaştere lansat de pe portavionul american USS Intrepid, aproximativ pe la orele 8 dimineaţa. După circa două
ore, Musashi a fost atacat de 8 bombardiere
în picaj Curtiss SB2C Helldiver ce
decolaseră tot de pe portavionul american Intrepid.
La ora 10:27 o bombă de 230 de kg lansată de pe aceste avioane
a lovit acoperişul blindat al turelei numărul 1, dar n-a reuşit s-o penetreze
şi a căzut în mare. Două minute mai
târziu, Musashi a fost lovit în
partea dreaptă de o torpilă lansată de un avion bombardier-torpilor Grumman TBF Avenger (pe un astfel de avion fusese pilot în timpul
războiului preşedintele George Bush sr.),
ce venea tot de pe portavionul Intrepid.
Din cauza acestei lovituri, Musashi a „luat la bord” aproximativ 3.000 de tone de apă, şi s-a înclinat
cu 5,5 grade spre dreapta, înclinare
contrabalansată de marinarii de pe vas prin inundarea unor compartimente etanşe
de pe partea stângă a navei. În cursul acestui atac Musashi a reuşit, totuşi, să doboare două avioane americane Avenger.
 |
| Avionul Curtiss SB2C Helldiver |
 |
| Avionul Grumman TBF Avenger |
După
o oră şi jumătate, 8 avioane de bombardament Helldiver, venite tot de pe Intrepid au atacat din nou Musashi. O bombă a lovit puntea
superioară, dar n-a explodat, iar o a doua a lovit cuirasatul în partea stânga
a punţii, a trecut prin două punţi şi a explodat deasupra uneia din camerele
motoarelor. Un fragment al acestei bombe a rupt o conductă de abur dintr-o
cameră a unuia din motoare, ce a trebuit să fie evacuată. Din această cauză,
una din cele patru elice ale cuirasatului s-a oprit, reducând astfel viteza
navei la 22 de noduri (41 de km/h). În cursul acestui atac
antiaeriana navei a reuşit să doboare încă două avioane Helldiver. Trei minute mai târziu, au apărut alte 9 avioane Avenger ce au atacat cu torpile, nava, din ambele părţi. Trei torpile au reuşit să nimerească Musashi în partea stângă, prima a
nimerit nava în dreptul turelei nr. 1,
a doua a spart un compartiment ce a fost inundat complet, compartiment în care
se aflau principalele instalaţii hidraulice ale turelelor 1 şi 2, iar o a treia a provocat o altă spărtură ce a cauzat
inundarea altei camere a motoarelor. În timpul acestui atac Musashi a tras câteva obuze spre navele
americane de la orizont, cu tunurile de 460
de mm, iar un obuz a explodat în tunul din mijloc al turelei nr. 1, probabil din cauza unui fragment
de bombă americană ce intrase pe ţeavă. Din cauza acestei explozii a tunului,
mecanismul de ridicare a turelei s-a stricat, tunurile din această turelă fiind
astfel blocate în poziţia în care trăgeau în momentul exploziei.
La
ora 13:31, cuirasatul a fost din nou
atacat de 29 de avioane americane
lansate de pe portavioanele Essex şi
Lexington. Două avioane de vânătoare
Grumman F6F Hellcat au mitraliat puntea superioară, iar câteva Helldivere au reuşit să lovească cu
patru bombe turelele din faţă (nr. 1 şi
2) ale cuirasatului. În plus, Musashi
a fost lovit şi de patru torpile lansate de pe bombardierele americane,
trei din aceste torpile lovind turela nr.
1, ce a fost puternic avariată şi inundată. Din cauza acestei inundări, din
partea din faţă, Musashi s-a
înclinat la prova, botul navei lâsându-se sub nivelul normal cu patru metri,
iar viteza navei a scăzut la 20 de
noduri (37 de km/h).
 |
| Avionul Grumman F6F Hellcat |
Două
ore mai târziu, nouă Helldivere
lansate de pe portavionul Enterprise,
au atacat Musashi cu bombe anti-blindaj de 450 de kg, reuşind să lovească
cuirasatul în patru locuri diferite. În plus, nava a fost lovită şi de trei
torpile, lovitură ce a provocat o mare spărtură în partea din dreapta faţă,
făcând să scadă din nou viteza cuirasatului la 13 noduri (24 de km/h).
Peste aproximativ 20 de minute, la ora 15:25, Musashi a fost
atacat de un alt val, de 37 de avioane
americane, lansate de pe trei
portavioane americane: Intrepid, Franklin şi portavionul uşor Cabot. În urma acestui nou atac, Musashi a fost lovit de 13 bombe şi 11 torpile, dar şi americanii au pierdut 3 avioane Avenger şi 3 Helldiver. Din cauza avariilor produse
de acest atac, viteza navei a scăzut şi mai mult, la 6 noduri (11 km/h), iar servomotorul
direcţiei a fost temporar oprit, cârma navei a rămas pentru scurt timp blocată
la 15 grade spre stânga.
 |
| Musashi în timp ce e bombardat de avioane americane |
La
ora 15:30, viceamiralul Kurita a plecat de pe Musashi, pentru a-şi salva viaţa, fiind
transferat pe un distrugător din escorta navei. Dar, din cauză că Musashi se învârtea în cerc (cârma
fusese blocată), distrugătorul pe care era viceamiralul s-a reîntâlnit cu
acesta la ora 16:21. După această
întâlnire, marinarii de pe Musashi
au reuşit să repare cârma, şi la ordinul venit din partea lui Kurita, au schimbat cursul navei,
îndreptându-se acum spre nord, fiind
escortat de două distrugătoare şi un
crucişător greu. Cu toate eforturile
disperate ale echipajului de salvare a navei, Musashi s-a înclinat şi mai mult în partea din faţă (prova); din
cauza inundării mai multor compartimente etanşe nava s-a lăsat şi mai mult la
prova, fiind acum scufundată cu aproximativ 8 metri faţă de nivelul normal al apei. Japonezii încercau acum să
ducă cuirasatul pe cea mai apropiată insulă, pentru a salva nava prin eşuare
forţată pe o plajă. Dar, acest lucru nu s-a mai putut realiza, pentru că nava a
început să se încline spre stânga cu 12
grade, şi la ora 19:15 motoarele
navei s-au oprit definitiv.
 |
| Musashi fotografiat aici cu 5 minute înainte de a se scufunda |
În
acest moment, Kurita a ordonat
echipajului să evacueze nava, evacuare terminată în 15 minute, la ora 19:30.
În acel moment Musashi se înclinase
deja la 30 de grade spre stânga, şi
era clar că nu mai poate fi salvat. La ora 19:36,
Musashi s-a întors cu chila (partea
din apă a navei) în sus şi s-a scufundat, cu tot cu căpitanul Inoguchi, ce n-a vrut să părăsească
nava. În zona unde s-a scufundat cuirasatul apa are o adâncime de aproximativ 1.350 de metri, iar de pe cuirasat au
fost salvaţi 1.376 de membri ai
echipajului din cei 2.399 (fără
căpitanul navei). 635 de
supravieţuitori au fost salvaţi din apă de distrugătorul Shimakaze. Jumătate din supravieţuitori au fost evacuaţi în Japonia (cei care erau răniţi), iar
restul au fost debarcaţi pe uscat, în Filipine,
luptând în continuare cu forţele americane, ce veniseră să elibereze aceste
insule (americanii erau comandaţi de generalul MacArthur).
 |
Generalul Douglas MacArthur
În
4 martie, anul acesta, o echipă de
cercetători amplasată pe iahtul miliardarului american Paul Allen (iahtul Octopus),
a anunţat că a găsit rămăşiţele cuirasatului Musashi, pe fundul Mării
Sibuyan, de lângă Filipine, la o
adâncime de aproximativ 1.000 de metri.
În imaginile filmate cu ajutorul unei camere, de pe un minisubmarin
telecomandat de pe iahtul Octopus,
se poate observa, că epava cuirasatului japonez ce zace pe fundul mării e
ruptă, cel puţin în trei bucăţi.
Partea din faţă cu turela nr. 1 e împlântată
în nămol cu vârful în sus, cea din spate cu turela nr. 3 cu vârful în jos (adică cu pupa în jos), iar partea
din mijloc a navei cu suprastructura
ei (aici erau amplasate diferitele tunuri şi mitraliere antiaeriene şi camera
de comandă a navei) e aşezată pe fundul mării pe partea ei stângă.
|
 |
| Iahtul de lux Octopus |
În
încheiere, vă mai dau câteva date tehnice ce defineau dimensiunile acestui
uriaş cuirasat. Astfel, lungimea lui era de 263 de metri, lăţimea de 38,9;
iar pescajul (partea navei de sub nivelul apei) era de aproximativ 11 metri. Avea o masă de 69.000 de tone neîncărcat cu
combustibil şi muniţia aferentă, şi 74.000
de tone încărcat. Pentru propulsie, Musashi era dotat cu patru turbine de abur (ce transmiteau
puterea lor, fiecare unei alte elice), ce produceau în total o putere de 110.000 de kilowaţi sau 150.000 de C.P.. Datorită acestor turbine, Musashi putea atinge o viteză maximă de
27 de noduri (50 de km/h), ceea ce erau mult pentru acele vremuri, când cele mai
puternice nave americane, germane sau britanice (tot cuirasate, bineînţeles)
abia dacă atingeau viteza de 22 de
noduri. Revervoarele navei, aveau o capacitate de 6.400 de tone de combustibil, capacitate ce asigura cuirasatului o
autonomie de deplasare de 13.300 de km,
la o viteză medie de 16 noduri (30 de km/h). Blindajul navei era şi el
impresionant. Astfel, cuirasa de la linia de plutire a navei avea o grosime de 410 mm, sub aceasta cuirasa ce proteja spaţiile
de depozitare şi camerele motoarelor avea de la 270 la 200 de mm, şi
scădea apoi spre 75 de mm spre chila
navei. Punţile navei erau protejate de o cuirasă ce varia în dimensiuni de la 230 la 200 de mm. Turelele
principale, cu uriaşele tunuri de 460
de mm, aveau o cuirasă de 650 de mm în faţă, 250 de mm pe laterale şi 270 de mm acoperişul turelei. Turnul de
comandă al navei avea o cuirasă de 500
de mm pe laterale şi 200 de mm
la acoperiş. De asemenea, tunurile antiaeriene de 155 de mm aveau o cuirasă de 50
de mm. În plus, pentru a preveni
scufundarea navei, pe timp de luptă, Musashi
avea în total 1.147 de compartimente,
ce puteau fi complet etanşeizate în caz de inundare cu apa datorată spărturilor
provocate de bombe sau torpile. Pentru necesităţile sale de „informare”, Musashi putea găzdui în hangarele de sub puntea superioară, maximum
7 hidroavioane de recunoaştere.
Acestea erau lansate de pe cele două
catapulte, situate în partea din spate a navei în faţa turelei nr. 3. După efectuarea misiunii de recunoaştere, avioanele
erau readuse pe navă cu ajutorul unei macarale de 6 tone, macara situată în partea din spate a navei, între cele două
catapulte. În timpul misiunilor sale de luptă, Musashi a folosit două tipuri de hidroavioane: monoplanul Aichi E13A1 şi biplanul Mitsubishi F1M.
 |
| Monoplanul Aichi E13A1 |
 |
| Biplanul Mitsubishi F1M |
La
realizarea acestui articol, am folosit următoarele surse de internet:
4.
http://thediplomat.com/2015/03/imperial-japans-musashi-the-greatest-battleship-ever-built/
Bibliotecar,
prof. Florin Miheş.
.JPG)
