30 aprilie 2015

Sub semnul Muntelui- Lansare de carte





       
”Ce poate fi mai nobil, mai profund sentimental, mai autentic decat sa te dedici cu constiinciozitate : cercetarii, cunosterii si redarii in cuvinte alese, cu o profunda nostalgie, a traditiilor, obiceiurilor , cantecelor nemuritoare si jocurilor patrimoniului stramosesc, al culturii taranesti de pe intreg cuprinsul tarii, dar mai ales din zona natala.

Dorinta de a lasa o urma bogata de creatie, sustinuta de o constatare a unui timp trecut, dar foarte pretios, etalat cu deosebit simt al patriotismului concret, pentru a dovedi esenta existentie vietii de la tara, sublineata de Lucian Blaga prin cuvintele” Vesnicia s-a nascut la sat.”

Cu foarte mare pasiune , trairea launtrica a unui suflet dedicat si mai ales practicant al credintei, al recunoasterii Divinitatii, al apostolatului preluat din educatia traditionala a familiei, respectiv a oamenilor din mediul rural, simpli, corectii, cu credinta in Dumneazeu, autoarea prof. PARASCHIVA CARBUNAR a constientizat neccesitatea conservarii si pastrarii, macar si prin scris si cantece inregistarte in fonoteca de aur al Radioului national, a culturii traditionale taranesti . Aceasta pentru a lasa mostenire generatiilor tinere adevarata traditie, adevarata cultura taranesca. 

In sufletul autoarei domneste o permananta cautare a unei perioade care o inconjura, cu frumusetea si bogatia autentica a vietii de familie, o coplesea, cu minunatiile naturii specifice zonelor rurale, o fermeca, cu desavarsirea cusaturilor portului popular, o antrena, in tumultul jocurilor- horelor –sarbelor - si a cantecelor taranesti, dar mai ales cu un farmec inegalabil, cu o voce a carui timbru si triluri specifice talentului dumneaei, patrund in sufletul tuturori acultatorilor, iubitori de frumoasa traditie national taraneasca.

Dar mare dar si talent o caracterizeaza, melodicitate, sensibilitate si patosul cu care interpreteaza Doinele oferindu-ne o emotie purtatoare de vesnicie.

Viata este un conglomerat de multe si felurite evenimente. Fiecare om are un parcurs al vietii stabilit prin destin. Doamna prof. CARBUNARU PARASCHIVA valorifica acest destin, il modeleaza si il conduce spre a-si trai viata intru-un mod util societati. Aceasta prin faptul ca a adunat, a preluat, a inmanunchiat, si a transmis prin undele fermecate, ale Emisiunilor postului Radio Maria, cea mai autentica si mai tulburatoare emisune sub genericul “MOSTENIREA VIE” prin care a redat ascultatorilor informatii si multe cunostinte, deosebit de valoroase pentru cei care peste timp se vor intreba si vor cauta sa afle identitatea neamului romanesc si stramosii din care provin 

La aceasta emisunie am avut marea onoare dar si bucurie sa particip, ca invitata pentru a dezbate foarte multe subiecte – teme, care se refereau la trecut si la cotidianul contemporan

Temele pregatite cu minutiozitate, competenta si un inalt nivel de profesionalism, provocau admiratia si respectul eruditiei si talentului inconjurat de farmecul personal al doamnei prof. Carbunaru Paraschiva

Ma fascina modul in care isi alegea denumirea temei emisiunilor la care eram invitata, astfel: Aura de noblete, Vin colindatorii, Ochii mintii , Casatoria nu-i un mar din care sa musti si apoi sa-l arunci, Cine esti TU?, Comoara satelor, si multe altele, care sigur sunt prezentate in cartea pe care o lanseaza azi doamna CARBUNAR PARASCHIVA 


Va doresc multa sanatate , bucurii, impliniri si desavarsire in misiunea aleasa de a oferii noua cantece interpretate cu maiestrie, cercetari si lucrari cuprinse in carti, care sa se adreseze cititorilor si care sa ilustreze capacitatea creatoare a dumneavoastra, primita in dar ca Har Dumnezeiesc si daruita de dumneavoastra cu toata dragostea si devotament in folosul intregii comunitatii actuale si viitoare”



Ing. Miorita Sateanu 
Cetatean de onoare al Municipiului Oradea










24 aprilie 2015

23 Aprilie Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de autor

Data:23 Aprilie ora 11,
Locație :Biblioteca Judeteana Amfiteatru.
Temă: BibliotEconomia ideilor.
Public: Bibliotecari bihoreni

Intalnirea cu noțiunile de proprietate intelectuala, drepturi de autor, carte , idei, unde le gasim in viata de fiecare zi si  unde ne situam noi biblitoecarii in acest domeniu, a fost mediata de dl. Mircea Buzlea expert  în Proprietare intelectuală.

In interactiunile zilnice ale bibliotecarilor cu publicul , se pot  observa persoane creative care au idei sau cauta permanent solutii diverse in lucrari de specialitate si in lipsa lor, ajung sa le  gaseasca ei insisi  . Noi suntem observatorii unor procese de creatie si uneori primii evaluatori ai unei posibile idei de succes, a unei idei tehnice, a unei solutii practice mai bune, a unui produs unic, si putem ajuta persoana careia ii apartine aceasta idee sau produs  sa o cristalizeze , să  o  transforme intr-o marcă sau soluție brevetată care apoi sa-i aducă beneficii lui și indirect comunității.





 
______________________________________________


Data:23 Aprilie ora 12, 
Locație :Biblioteca Judeteana Sala Polifuncționlă
Temă: Expoziţia aniversară BIBLIA DE LA BLAJ -220 de ani de la tipărire - 1795-2015.
Public: Bibliotecari bihoreni
Expoziția pune în valoare colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene, privitorul poate vedea lucrări care în mod obișnuit nu sunt la îndemâna publicului. În afară de Biblia de la Blaj în expoziție au fost aduse  din colecțiile speciale Biblii vechi ale confesiunilor catolice si protestante, fiecare cu istoria și particularitățile ei.



Spicuim din prezentare:

”De această lucrare monumentală se leagă în mod direct numele lui Samuil Micu, cel care a tradus-o între anii 1783-1785, şi în mod indirect cel al lui Ioan Bobb, Episcopul greco-catolic de la Blaj, patronul lucrării care a tipărit-o în anul 1795. Însă pentru a da valoare Bibliei, nu putem trece cu vederea istoria creaţiei ei cu tot ce s-a întâmplat acum 220 de ani: necesitatea unei noi traduceri şi lipsa unei Biblii româneşti, Seminarul Sf. Barbara din Viena ca sălaş al traducătorului, cercetarea şi munca de traducere a teologului, ediţiile vechi româneşti şi străine ale Bibliei consultate, demersurile iniţiate pentru tipărire şi eşecul primei încercări, căutarea unui sprijin în Seminarul greco-catolic din Lvov, reîntoarcerea în Transilvania şi speranţele deschise prin Episcopul ortodox de Sibiu, cumpărarea manuscrisului de către Sinodul de la Blaj, tipărirea şi distribuirea Bibliei în parohiile greco-catolice şi ortodoxe româneşti.


Cu toate obstacolele avute, cartea de căpătâi a creştinătăţii – tradusă de Samuil Micu – şi-a atins scopul, anume acela de a fi instrument al promovării Cuvântului lui Dumnezeu printre români, un instrument care prin pana lui Samuil Micu a rodit apoi alte ediţii ale Bibliilor româneşti.


În această ediţie, Cuvântul lui Dumnezeu devine Spirit dătător de viaţă pe înţelesul tuturor românilor, slovele ei fiind astfel purtătoarele mesajului divin al mântuirii. La apariţia ei, Biblia de la Blaj avea să fie distribuită prin porunca Episcopului Ioan Bobb „Bisericii şi la tot neamul românesc”.



Dr. Silviu Sana
_____________________________________________________



Data:23 Aprilie ora  14
Locație : Librăria Humanitas , Oradea
Temă:  Maraton de citit
Public: Biblitoecari bihoreni



De Ziua Mondială a Cărții, Booktopia.ro și Librăriile Humanitas au făcut invitația la un nou MARATON DE CITIT.
 44 de ore de lectură neîntreruptă pentru o cauză nobilă : noi citim  – ei donează . 
”Mai exact, pentru fiecare participant la maraton, o carte va pleca spre ,,Podul de cărți”, un proiect ce-și propune să strângă 500 000 de cărți în limba română pentru bibliotecile din Republica Moldova.”

Noi am citit din Allende, Simone de Beauvoir și Oana Pellea. E al doilea an când citim la librăria Humanitas, anul viitor vom fi mai multi.



Delia Pantea

22 Aprilie, Ziua Pământului

"   Daruri de Ziua Pamantului " 

Ziua Pamantului este sarbatorita in intreaga lume de catre toti cei care militeaza pentru protejarea mediului inconjurator si reducerea efectelor nocive ale omului asupra planetei. In fiecare an, in ziua de 22 aprilie se sarbatoreste Ziua Pamantului, data la care a luat nastere miscarea pentru protejarea mediului inconjurator.
 Copiii grupei mari A a GPP nr.42, insotiti de prof.
Maria Tănase au avut o activitate practica de realizare a unor lucrari practice si artistico-plastice din materiale reciclabile. Scopul activitatii a fost educarea dragostei pentru mediul inconjurator si ocrotirea lui. Am conversat impreuna, au lecturat atlase despre planeta pamant, si-au exprimat liber opinii cu privire la pastrarea si conservarea lui si am initiat un joc de mimica si pantomimica "Ai grija de planeta ta".




23 aprilie 2015

Trofeul Biblioteca editia VIII-a


Trofeul Bibliloteca

  • pentru cea mai bună bibliotecă publică din Bihor –
este acordat în cadrul Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor.
Începând cu anul 2006 trofeul a fost câştigat de:

Biblioteca comunală Şimian pentru anul 2006
Biblioteca orăşenească „Octavian Goga” Aleşd pentru anul 2007
Biblioteca municipală „Teodor Neş” Salonta pentru anul 2008
Biblioteca municipală „Constantin Pavel” Beiuş anul 2009
Biblioteca orăşenească Săcueni anul 2010
Biblioteca orăşenească „Octavian Goga” Aleşd pentru anul 2011
Biblioteca Comunală Diosig 2012




Decernarea Trofeului Biblioteca
Pentru cea mai bună bibliotecă publică din Bihor în anul 2014
bibliotecii comunale Bratca

Bibliotecii comunale Bratca
Bibliotecar Luminiţa Izdraila


Responsabil: Luminiţa Izdraila

Redeschisă în anul 2012 după un amplu proces de restructurare, Biblioteca Bratca a devenit cea mai activă bibliotecă publică comunală din Judeţul Bihor. Biblioteca Bratca a devenit centrul comunitaţii, 13,8 % din populaţia comunei utilizează serviciile de bibliotecă şi participă la activităţile organizate de aceasta : club de lectură, programe de voluntariat, instruirea celor dornici să navigheze pe internet, programe speciale în vacanţele elevilor în bibliotecă şi în afara ei ne referim la Clubul Pegas, unde se organizează excursii şi concursuri în natură. Biblioteca e un spatiu primitor pentru întâlniri, şedinte, aniversări, licitaţii, interviuri, expoziţii. Optimizarea imaginii bibliotecii publice în comunitate, dar şi in afara ei, se face prin media locală dar şi prin publicarea de articole de specialitate pe blogul bibliotecii Bratca: www.bibliotecabratca.blogspot.ro.
Activităţile sunt programte în funcţie de nevoile comunităţii .









Diplomă de merit


Se acordă
Bibliotecii comunale Tinca


Bibliotecar: Marilena Anca

Din 2011 Biblioteca a devenit Centru Cultural . Condiţiile bune asigurate prin grija administraţiei locale au fost dublate de interesul bibliotecarei de ai da viaţă şi acum pentru activitatea din 2014 Biblioteca Tinca este prima dată pe lista de premianţi. Activităţile derulate în ultimul an arată implicarea bibliotecii în toate activităţie importante desfăşurate în comunitate . Enumerăm : seri de teatru , curs de nutriţie, concurs de karaoke, concert de pian, expoyiţii şi alte activităţi derivate din parteneriatele educaţionale locale. Bibliotecara fiind interesată de alte servicii a scris în 2014 o mică cerere de finanţare pentru un proiect în spijinul casei de batrâni din comună şi a participat alături de bibliotecile publice bihorene la proiectul Lecturi de vară.




Diplomă de merit


Se acordă
Bibliotecii comunale Sântandrei 
Bibliotecar: Ramona Durdeu

An de an biblioteca comunală Sântandrei are o activitate de excelență. Bibliotecara Ramona Durdeu reuşeşte să iniţieze activităţi de animaţie culturală pliate pe necesităţile şi oferta locală. Lucrul cu copiii de etnie rromă şi cu fundaţia locală” Viaţa Nouă pentru Copii” s-a materializat în programul after school „Good beginnings”.
Dintre activități putem enumera – sesiuni pentru utilizarea calculatorului pentru copii rromi, organizarea zilnica a unei mici “videoteci” pentru copii, curs de nutriţie, concursuri de dans şi karaoke.
Biblioteca are unul dintre cei mai buni indicatori la achiziţia de carte nouă, ceea ce interesul demonstrează autorității locale pentru bibliotecă.
Remarcăm prezenţa la activităţile de pregătire profesională. 







Diplomă de merit

Se acordă
Bibliotecii comunale Mădăras
Bibliotecar:Aristan Marinela-Lăcrimioara din 2007.

Diploma de merit se acordă pentru activitatea de excelenţă desfăşurată în folosul comunităţii în anul 2014.
Biblioteca Mădăras este de mulţi ani una din cele mai active biblioteci comunale bihorene.
Biblioteca are o imagine foarte bună datorită bibliotecarei, doamna Aristan Marinela.
Pot fi evidenţiate eforturile de perfecţionare personală; de construire de relaţii viabile cu toate instituţiile din comună şi din judeţ şi implicarea în proiecte locale sau naţionale.
Activitatea de promovare a culturii şi a tradiţiilor folclorice locale în manifestări naţionale sau internaţionale (Mărţişor European, Bruxelles Belgia ) i-au adus în anul 2014 numeroase premii.
Este un exemplu de mod în care activitatea de bibliotecă se poate îmbina cu activitatea de cămin cultural în beneficiul comunităţii şi al ambelor instituţii.
Promovarea activitaţii de bibliotecă o face pe blogul www.bibliotecamadaras.blogspot.ro şi o altă implicare în actvitatea de mediatizare a informaţiilor privitoare la locurile de muncă disponibile în zonă, importante pentru comunitate , prin actualiarea sitului www.hurojobs.eu.




Au mai primit diplome pentru activitati diverse  Lucia Bordas, Biblioteca Comunala Cefa, Irina Durko- Biblioteca comunala Diosig, Laza Anca, Biblioteca Comunala Budureasa, Tiriteu Madalin- Biblioteca Comunala Chislaz, Chisea Florentina- Biblioteca Comunala Tulca, si Preot dr. Ioan Ghitea - Biblioteca Husasaul de Cris.


22 aprilie 2015

“Pentru o viață sănătoasă, reciclează !” - la Husasau de Cris

Azi 22.04.2015, în intervalul orar 14:00 – 17:00, în Husasăul de Criș - comuna Ineu , în incinta centrului cultural “Profesor universitar dr. ing. Teodor Maghiar” si pe terenul de sport al Școlii generale din localitate  a avut loc evenimentul “Pentru o viață sănătoasă, reciclează !” organizat de Asociația ECO LIGHTING COLLECT
Acest eveniment face parte din cadrul unei campanii de informare și conștientizare, organizată la nivel național.
Obiectivele acestei campanii sunt reprezentate de conștientizarea efectelor nocive pe care le poate avea gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor de surse/echipamente de iluminat precum și modalitatile de reutilizare / reciclare  a acestor deșeuri.
Subiecti ai acestei campanii au fost cei 200 de elevi ai scolii din localitate reprezentanti ai administratiei publice locale si a cadrelor didactice .
Sesiunea de informare a fost urmată de jocuri și concursuri pe terenul de sport al scolii si de premierea elevilor. 
Au fost prezenti din partea asociatiei Anton Claudia, Adrian Florescu Președinte al Asociației, primarul comunei Dumitru Togor , si preot dr.Ioan Ghitea managerul centrului cultural “Profesor universitar dr. ing. Teodor Maghiar”, si reprezentanti ai bibliotecii judetene  Delia Pantea si Paul Zot.




Biblioteca exilată în mansardă la Oșorhei


In comuna Osorhei biblioteca  publică a fost surghiunită la mansardă lângă arhiva primăriei.
Accesul utilizatorilor este practic  blocat de o scară abruptă .
Bibliotecara cu studii superioare de specialitate, care a incercat 10 ani sa ofere servicii de bibliotecă chiar in conditii improprii, a renunțat a devenit functionar public.

Totusi  vorbim de o comună din zona metropolitană, o comună mare cu  foarte multe posibilități,    și o stategie publicată în care cuvântul cultură il regasim de vre-o 5 ori, iar cuvântul bibliotecă niciodată.


Am spicuit din acesta :

În comuna Oşorhei serviciile de sănătate sunt asigurate prin 2 cabinete de medicină de familie şi 1 cabinet stomatologic în Oşorhei, câte 1 cabinet de medicină de familie în localităţile Alparea şi Cheriu. 
În localitatea Oşorhei funcţionează un centru pentru îngrijire la domiciliu al Asociaţiei Caritas Catolica, care asigură tratament medical şi îngrijire la domiciliu pentru persoanele în vârstă sau defavorizate. În actuala structură, administraţia publică locală nu poate asigura serviciile de asistenţă socială, care cad în sarcina sa, la standardele de calitate impuse de legislaţia în vigoare şi nici nu poate prelua toate obligaţiile care revin administraţiei publice locale în domeniul asistenţei sociale. De aceea, în cadrul strategiei locale au fost prevăzute măsuri în domeniul asistenţei sociale, pentru prevenirea şi combaterea marginalizării şi excluziunii sociale, ca parte integrantă a strategiei generale de dezvoltare, pe termen scurt, mediu şi lung, a comunei Oşorhei. 




Comuna  OŞORHEI se compune din 5 sate , cu o populaţie totală de  5874 locuitori. Repartizarea populaţiei pe localităţi este următoarea :
  1. Oşorhei - 2793 locuitori.
  2. Alparea - 1026 locuitori
  3. Fughiu - 983 locuitori
  4. Cheriu - 691 locuitori
  5. Felcheriu - 381 locuitori

 În Oşorhei se desfăşoară anual manifestări culturale la care participă comunitatea locală. Dintre acestea cele mai importante sunt: 
o Zilele comunei Oşorhei - Sărbătoare locală ce se ţine în fiecare an în primul weekend de după 15 iunie. Această sărbătoare are loc în localitatea Alparea, în acest interval desfăşurându-se diferite activităţi care atrag un public larg : concursuri de atelaje, motocros, ATV-uri, concerte (muzica pop, disco, populară), jocuri sportive, târg de meşteşuguri tradiţionale. 
o Balul strugurilor – sărbătoare populară maghiară organizată în fiecare an de către etnicii maghiari din localitatea Fughiu pentru promovarea tradiţiilor culturale şi locale ale acestei etnii.
 o Ziua localităţii Felcheriu - sărbătoare care are loc anual, în data de 23 august.


Proiecte incluse în Planul de dezvoltare durabilă a comunei Oşorhei 1. Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în spaţiul rural al ZMO 2. Alimentare cu apă Fughiu, Cheriu, extindere alimentare cu apă Oşorhei 3. Canalizare menajeră Oşorhei, Alparea, Felcheriu şi Fughiu 4. Canalizare menajeră Cheriu 5. Modernizarea şi reabilitare DC44 Fughiu – Husasău de Criş 6. Modernizare, reabilitare DC86 Alparea – Felcheriu / DC 60 7. Modernizare bază sportivă în localitatea Alparea 8. Renovare cămin Alparea 9. Renovare cămin Felcheriu 10. Construirea unui cămin cultural în localitatea Cheriu 11. Construirea unei centrale solare pentru producerea de energie electrică 12. Construirea unui dispensar medical în localitatea Alparea 13. Construirea unui dispensar medical în localitatea Cheriu 14. Construirea unui dispensar medical în localitatea Fughiu 15. Construirea unei săli de sport în Oşorhei 16. Construirea de locuinţe sociale pentru locuitorii de etnie romă (Alparea) 17. Dezvoltarea transportului public local ca sistem integrat de creştere a mobilităţii forţei de muncă 18. Amenajarea trotuarelor din localităţile comunei Oşorhei 19. Extinderea reţelei de alimentare cu energie electrică

Tema interviului - Biblioteca Săcueni

Biblioteca  e tema reportajului facut de Er Tv Sacueni (de la minutul 10.22).
De la domnul primar aflam, ca nu au gasit solutie pentru mutarea bibliotecii intr-un spatiu mai adecvat, nici in anul asta...
Mai aflăm totusi, ca in ciuda condiitiilor modeste, biblioteca are  realizari: carti noi, programe ( in afara bibliotecii)...

Ér TV - 94. adás - 2015.04.17. - Székelyhíd



21 aprilie 2015

O alt fel de școală la Săcueni

Programul ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!” ediţia 2015, în forma simplă Școala altfel de acest an a implicat si bibliotecile publice din Bihor.

La Săcueni, bibliotecara, Terezia Kerekes a organizat  o expozitie din carti pentru copii din colectia bibliotecii  în același spatiu   cu o expozitie din lucrarile copiilor. 

De-a lungul săptămânii au fost diferite activitati  s-au jucat diferite jocuri, s-au invatat cantece,s-au recitat poezii,   carti au fost prezentate.

 Aveti mai jos albumul foto al Saptămânii altfel la Săcueni.


Mark Twain un scriitor pentru toate varstele

Twain, Mark (pseudonim literar pentru Samuel Langhorne Clemens (n. 30 nov. 1835, Florida, Missouri, SUA – d. 21 apr. 1910, Redding, Connecticut, SUA) - 180 de ani de la naştere şi 105 ani de la moartea prozatorului şi umoristului american.




Va recomandam o remarcabila colectie de carti online digitizate    de diferite biblioteci americane, in diferite proiecte si desigur diferite editii  ale aceluiasi titlu. Doar o parte dintre ele sunt accesibile  cu textul integral.





17 aprilie 2015

23 aprilie! Invitație la Biblioteca Județeană ”Gheorghe Șincai”

Marcăm în fiecare an  Ziua Bibliotecarului din România 
  • Evenimentul   va începe la ora 10  prin decernarea ”Trofeului Biblioteca” pentru cea mai bună bibliotecă  publică din Bihor. 
Anul acesta  Trofeul va răsplăti  cea mai bună bibliotecă comunală pentru activitatea din anul 2014. 
  •  23 aprilie este și ziua Cărtii și a Drepturilor de autor, iar în 26 aprilie este Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale.
De la ora 11 dl.Mircea Buzlea ne invită la BibliotEconomia Ideilor într-o incursiune în lumea ideilor care prind viață și se materializează în cărți sau invenții.
  • de la ora 11,40 , Dl Silviu Sana ne va prezenta  Expoziţia aniversară  BIBLIA DE LA BLAJ -220 de ani de la tipărire - 1795-2015.

Expoziția pune în valoare colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene, privitorul poate vedea lucrări care în mod obișnuit nu sunt la îndemâna publicului.  

 Vă invităm cu drag să fiți alături de bibliotecarii bihoreni !




14 aprilie 2015

SĂPTĂMÂNA „ŞCOALA ALTFEL” LA BIBLIOTECA



În cursul săptămânii „Școala altfel“, care s-a desfășurat în perioada 6 – 10 aprilie a.c., la Biblioteca Municipală „Teodor Neș“ Salonta au avut loc câteva activități.



În acest an am colaborat cu doamnele educatoare de la grădinițe și cu doamnele învățătoare și profesoare de la școlile din localitate:
  • Grădinița „Făt-Frumos“: Burcău Mădălina, Kovács Zsuzsanna, Megyesi Ildikó, Popescu Gabriela, Szakács Beáta, Toma Mariana și Toma Mirabela;
  • Grădinița „Toldi“: Bagi Tünde, Berek Elza, Jámbor Éva;
  • Grădinița „Prichindel“: Nica Ecaterina;
  • Colegiul Național „Teodor Neș“:
    - înv. Bodiu Lavinia cu clasa a IV-a B;
    - înv. Iova Florica cu clasa a IV-a D;
  • Liceul Teoretic „Arany János“:
    - înv. Lukács Gabriella și Kisvárdai Gabriella, cu clasele a III-a B și a III-a D;
    - prof. Paizs Márta cu clasa a VI-A;
    - prof. Balázs Izolda și Fábián Zsuzsanna cu clasa a IX-a C și a X-a D.
    Copii au avut prilejul să viziteze secțiile de împrumut și depozitele de carte ale bibliotecii, făcând cunoștință cu o mică parte a fondului de carte. Cei mici au recunoscut basmele după coperta cărții, au cântat și au recitat versuri închinate sărbătorilor pascale. Au vizionat desene animate cu personaje cunoscute, sau povești populare maghiare. Au ascultat cu atenție „Povestea unei zile cu buline“.
    Elevii din clasele primare au citit povești de Hans Christian Andersen și au făcut cunoștință cu viața și activitatea marelui povestitor danez, printr-o prezentare ppt, pe care am pregătit-o cu ocazia aniversării celor 210 ani de la nașterea sa.
    Elevii din clasa a VI-a au vizionat cu interes filmul Charlie și fabrica de ciocolată, oferit de diriginta lor.
    Cu elevii claselor a IX-a și a X-a am marcat și Ziua Liricii Maghiare, care se sărbătorește la data de 11 aprilie, data nașterii poetului József Attila (1905). Elevii au recitat poezii de Arany János și József Attila. Tot la 11 aprilie se aniversează și ziua de naștere a scriitorului Márai Sándor (1900). Elevilor le-am vorbit și despre Programul Márai, prin care biblioteca s-a îmbogățit cu multe opere importante.
    În urma acestor vizite câțiva elevi s-au și înscris la bibliotecă, iar un preșcolar s-a întors a doua zi cu bunica pentru a împrumuta o carte care i-a stârnit foarte mult interesul.
                                                   Rugină Irina
                                         bibliotecar responsabil

11 aprilie 2015

SPACE - Biblioteci Creative și Comunități Conectate

Conferința ANBPR de primăvară SPACE - Biblioteci Creative și Comunități Conectate va fi găzduită anul acesta la Hotel Termal, Băile Felix, Județul Bihor, în intervalul 6-9 mai 2015.  Această ediție a Conferinței va fi organizată de ANBPR, în colaborare cu Biblioteca Județeană  "Gheorghe Șincai" Bihor, Oradea.
Prin intermediul temei propuse pentru dezbaterile Conferinței, ne dorim să coagulăm exemplele de bună-practică în domeniul proiectelor și inițiativele de dezvoltare comunitară, cu participarea voluntarilor și a altor suporteri locali ai bibliotecilor.
Cazarea participanților se va face la Hotel Termal, Băile Felix, Comuna Sânmartin, județul Bihor.
6.05.2015 – Sosire participanți, Ședință Birou Executiv și Consiliu de Conducere
7.05.2015 – Prima zi de Conferință, Cină festivă
8.05.2015 – A doua zi de Conferință - lucrările se vor încheia la ora 17.00
9.05.2015 – Plecare participanți
Așteptăm înscrierile dvs pe email la adresa anbpr_ro@yahoo.com până cel târziu joi, 30 aprilie 2015, ora 14:00,  în atenția drei Anamaria Sabou.

9 aprilie 2015

Intalnire cu personajele de poveste si nu numai

In 6 si in 7 aprilie am fost vizitati si la Filiala Dacia de cei mici, viitori mari utilizatori ai serviciilor noastre de biblioteca.

Ca sa fie altfel,  au fost ei cei care ne-au povestit despre personajele lor de preferate. Personaje coborate nu atat din povesti cat din desenele animate care captiveaza imaginatia copiilor din secolul nostru.
Fiecare copil a primit pentru a o rasfoi o carte cu personajul declarat acum la varsta de 5 ani preferat-  Scufita rosie, Degetica, spiderman, pirati, ursi , dinozauri, Ariel, Barbie.....
Am citit impreuna dupa poze cartile si am raspuns la un suvoi de intrebari in cazul in care imaginile nu corespundeau cu ceea ce stiau ei  despre personaje...








8 aprilie 2015

RAPORT ACTIVITATE -BIBLIOTECA CHISLAZ - 2014


1) Biblioteca Comunala Chislaz este o biblioteca publica cu acces internet si imprumut la domiciliu. Biblioteca functioneaza din anul 1977 , in actualul sediu si este situata la etajul unei cladiri care are la parter gradinita din localitate. A fost desfiintata in anul 2000 prin Hotararea Consiliului local pana la data de 1 septembrie 2007 , cand a fost angajat prin concurs dl. Tiriteu Madalin.

2) In anul 2014 Biblioteca din Chislaz a participat la proiecte in parteneriat cu Scoala Gimnaziala nr.1 Chislaz , Scoala Primara Poclusa de Barcau , Scoala cu cls. I-IV Chiraleu , Scoala Sanlazar nr.2 si Gradinita Chiraleu, GPN Chislaz.

Ca si program , biblioteca a participat la programul national „ Books For Youth ” sponsorizat de Fundatia „ Mereu aproape” printr-un proiect numit „ Cartile-leac pentru suflet” fiindu-i imbogatit volumul de carte printr-un numar de 1000 ub , autori celebrii romani de la aceeasi fundatie.

Proiectul pentru program se desfasoara in anul 2015 avand o durata de 4 luni in care vor fi implicati elevi care nu au mai fost familiarizati cu activitatile derulate intr-o biblioteca , un profesor coordonator si conducerea bibliotecii.



3) Ca si activitati derulate la biblioteca in anul 2014 , mentionez urmatoarele :

a) Unirea Principatelor Romane – In data de 24 ianuarie 2014 alaturi de gradinarii de la GPN Chislaz , s-a sarbatorit Unirea Principatelor Romane , Mica Unire , prin confectionarea de stegulete cu insemnele Romaniei , gradinarii recitand pe urma poezii.

b) Expozitie de martisoare la Biblioteca din Chislaz , editia a II a – Pe toata durata lunii martie 2014 , la cititorii , utilizatorii si cei din localitate , pot admira expozitia de martisoare , confectionate de catre elevii Scolii Gimnaziale Chislaz , Scoala cu cls I-IV Chiraleu , Gradinita Chiraleu , Scoala Primara Poclusa de Barcau si Scoala Sanlazar nr.2.

c) Expozitie de Sfintele Sarbatori de Paste – Cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Paste , a avut loc o expozitie de , tablouri pictate , Iepurasul de Paste , cosuri cu oua vopsite de Paste si un colaj. Obiectele expozitiei , au fost confectionate de catre elevii claselor V-VIII ai Scolii Chislaz , de catre gardinarii de la Gradinita Chiraleu , cls I-IV Chiraleu si elevii scolii Poclusa de Barcau.

d) Editarea si lansarea Revistei Bibliotecii Chislaz , mai , iunie

In data de 5 mai s-a lansat la Biblioteca Comunala Chislaz , nr. 2 al revistei din anul 2014.

e) Premierea celui mai fidel cititor . Odata cu incheierea anului scolar , Biblioteca Comunala Chislaz si-a premiat cititorii. Cititoarea a fost o eleva , in clasa a V a a scolii din localitate. Ca premiu au fost oferite , o diploma de excelenta si o carte.

f) In vizita la Biblioteca Chislaz . Elevii Scolii Primare Chiraleu , au vizitat pentru prima oara biblioteca din localitate. Elevilor li s-a prezentat biblioteca si activitatile care se desfasoara intr-un mod obisnuit intr-o biblioteca.

g) Hai sa coloram la biblioteca . Gradinarii de la Gradinita cu Program Normal Chislaz , au oferit o surpriza placuta bibliotecii prin desenele „ Hello Kitty ” colorate de ei . Desenele au fost puse la expozitie iar gradinarii au fost rasplatiti cu o diploma de excelenta pentru desene si o diploma de fidelitate pentru cei mai tineri utilizatori ai bibliotecii.

h) Mini-expozitie de carte pentru cei mici. La sfarsitul lunii octombrie , Biblioteca Comunala Chislaz , o organizat o expozitie de carte pentru gradinarii si elevii cei mici de la gradinita si scoala din localitate.

i) Doneaza o carte – In luna noiembrie ai anului 2014 Biblioteca Comunala Chislaz . a lansat campania „ Doneaza o carte ” ce s-a desfasurat in perioada 20 noiembrie – 5 decembrie.

j) Iata vin colindatorii. Odata cu sarbatorile de iarna , gradinarii de la GPN Chislaz , au venit sa colinde la biblioteca din aceeasi localitate. Pentru colinde , gradinarii au fost rasplatiti cu bombonele de catre conducerea bibliotecii.

Toate activitatile sunt postate pe contul de facebook al bibliotecii si pe blogul Bibliotecii Judetene „Gheorghe Sincai”

4) DOCUMENTE ACHIZITIONATE :

Anul 2014 a fost un an foarte bun din p.d.v. ai achizitionarii de documente. Prin programul „ Books for Youth” sponsorizat de Fundatia „ Mereu aproape” si proiectul „ Cartile-leac pentru suflet” biblioteca din Chislaz si-a imbogatit volumul de carte prin 1000 u.b. , autori romani celebrii in valoare de 7,630 RON plus 22 de volume primite ca donatie de la Biblioteca Judeteana „ Gheorghe Sincai„ . Programul se desfasoara pe durata a 4 luni in anul 2015 , in program fiind implicati elevi care nu au fost familiarizati cu activitatile desfasurate intr-o biblioteca , un profesor coordonator si conducerea bibliotecii.

5) TOTAL

Ca si vizite pe anul 2014 au fost un total de 890 vizite , 17 noi utilizatori inscrisi , 358 tranzactii de carte si alte documente dintre care 165 tranzactii de carte si 193 tranzactii alte documente cumar fi : C.V.-uri , foi de colorat , referate etc , copiere , listare de pe stick , folosire scanner etc.

7 aprilie 2015

"Pastele prin ochi de copil"



Copiii de la  G.P.P. nr.42 insotiti  de prof.inv.prescolar ,Tanase Maria  au fost musafirii Filialei Iosia.
 Doamna Tanase a  organizat cu copiii grupei mari  ,o activitate pe work-shop-uri cu tema "Pastele prin ochi de copil".
      Copiii au avut ocazia sa asculte lectura cartilor Din taina Pastelui si Invierea Domnului, poezia "La Pasti"de G.Cosbuc", alaturi de bibliotecar au povestit despre sarbatoarea Pastelui,traditii si obiceiuri stravechi.  Copiii au confectionat pe grupuri diverse felicitari,colaje,iepurasi si cosulete cu oua.
      Acestea s-au materializat intr-o expozitie. 




6 aprilie 2015

Musashi - povestea unui cuirasat

La începutul lunii martie, anul acesta, mai precis în 4 martie 2015, filantropistul, cofondator al Microsoft, pe numele lui Paul Allen, anunţa mass-media lumii că a găsit epava cuirasatului japonez Musashi, scufundat de americani (în timpul bătăliei pentru eliberarea Filipinelor, din al doilea război mondial), undeva  în Marea Sibuyan.
Musashi, a fost unul din cele două cele mai mari cuirasate construite vreodată şi folosite de marina militară a unei ţări în timpul unui război  mondial. Totuşi, această navă nu aparţinea nici puternicei flote americane sau engleze, ci, flotei imperiale japoneze din al doilea război mondial. Împreună cu Yamato, nava-soră, Musashi constituia mândria flotei japoneze de război, şi vreme îndelungată, în timpul acelui război (încheiat acum aproximativ 70 de ani) a fost nava-amiral, adică nava pe care se afla sediul operaţional al flotei nipone. Iniţial, după intrarea Japoniei în război, flota niponă a comandat realizarea unui al treilea cuirasat, la fel de mare, dar, când vasul era terminat în proporţie de 60% s-a decis schimbarea destinaţiei navei, şi aceasta a fost transformată în portavion, mult mai util în condiţiile îndelungatului război pe care marina militară japoneză îl purta cu flota americană.
Miliardarul Paul G. Allen
Cuirasatul Musashi












Construcţia acestui cuirasat a început în martie 1938, în şantierul naval din Nagasaki (oraş distrus ulterior de americani cu a doua bombă atomică, lansată în 9 august 1945), şi a fost lansat prima oară la apă în noiembrie 1940, dar utilarea sa completă şi dotarea cu armamentul principal şi echipamentele de comunicaţii necesare a mai durat până în august 1942. Musashi a fost finalmente livrat marinei militare japoneze, în data de 5 august 1942, fiind încadrat în prima divizie de cuirasate a flotei japoneze, împreună cu alte trei cuirasate: Yamato, Nagato şi Mutsu. La comanda cuirasatului Musashi, a fost numit căpitanul Kaoru Arima, ce a condus începând din 10 august 1942 câteva teste reale, pe mare, cu muniţie de război lângă baza navală japoneză de la Hashirajima. După aceste teste, pe mare, cuirasatul s-a deplasat în portul oraşului Kure, unde s-au montat instalaţiile armamentului secundar. Montarea acestor noi tunuri şi mitraliere s-a desfăşurat între 3 şi 28 septembrie 1942, de asemenea tot în această perioadă s-a montat pe Musashi şi un radar tip 21 şi în plus Musashi a fost dotat cu şapte avioane de recunoaştere ce erau depozitate în cala vasului. În tot restul anului 1942, Musashi a rămas în portul Kure pentru alte lucrări necesare dotării navei, iar în 1 noiembrie căpitanul Kaoru Arima a fost promovat la rangul de contraamiral.
Cuirasatele Yamato şi Musashi lângă atolul Truk, începutul anului 1943
La începutul anului următor, 1943, Musashi a fost livrat Flotei Combinate japoneze, condusă pe atunci de amiralul Isoroku Yamamoto (cel care a planificat şi pus în practică atacul japonez de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941), flotă ce-şi avea principala bază în atolul Truk din insulele Chuuk , insule situate în centrul Pacificului (aceste insule fac parte acum din federaţia Micronesia). Musashi a ajuns în baza de la Truk pe 22 ianuarie 1943, şi pe 11 februarie a fost desemnată nava-amiral a flotei conduse de amiralul Yamamoto, înlocuind-o astfel în funcţie pe Yamato. Yamamoto, nu a stat foarte mult pe Musashi, în biroul său, pentru că pe 3 aprilie 1943, a plecat cu avionul pentru a conduce personal operaţiunea „I-Go”, o ofensivă aeriană japoneză desfăşurată în insulele Solomon din sudul Pacificului. Dar, pe drumul său din baza Rabaul din insula Noua Britanie spre altă bază japoneză, Ballale din Bougainville, amiralul a fost doborât cu tot cu escorta sa de avioane de vânătoare (amiralul se deplasa într-un bombardier cvadrimotor modificat special pentru el) de câteva avioane P-38 Lightning americane (acestea erau avioane de vânătoare bimotoare). Rămăşiţele pământeşti, găsite în jungla insulei Bougainville, au fost incinerate, şi cenuşa amiralului Yamamoto a fost adusă pe 23 aprilie 1943 pe Musashi, fiind pusă în fosta sa cabină personală de pe cuirasat.
Amiralul Isoroku Yamamoto
Avionul de vânătoare P-38 Lightning












Pe 17 mai 1943, Musashi a plecat spre nordul Pacificului, într-o misiune în care era însoţit de portavionul Hiyo, două crucişătoare grele şi nouă distrugătoare, misiune în care japonezii trebuiau să atace forţele americane ce se presupunea că sunt în apropierea insulei Attu din arhipelagul Aleutinelor. Dar, negăsind nici o navă americană în zonă, Musashi şi celelalte nave s-au reîntors în portul Kure, unde au ajuns pe 23 mai. Aici, cenuşa amiralului Yamamoto a fost luată de pe cuirasat pentru a se pregăti ceremonia de înmormântare oficială.
În luna iunie, Musashi era pregătit să se întoarcă în Aleutine, dar, între timp americanii eliberaseră insula Attu, fără ca japonezii să poată interveni. Pe 9 iunie, fiind încă în portul Kure, contraamiralul Arima a fost înlocuit la comanda cuirasatului de căpitanul Keizo Komura. În 24 iunie, când deja Musashi se afla în portul Yokosuka, cuirasatul a fost vizitat de împăratul Hirohito, însoţit de câţiva ofiţeri din Marele Stat Major al Marinei Militare. La sfârşitul lunii iulie, Musashi a plecat din nou spre baza din atolul Truk, unde a ajuns pe 4 august 1943, şi-a reocupat postul de navă-amiral, de data aceasta sub comanda amiralului Mineichi Koga. Restul anului 1943, Musashi a rămas în baza din Truk, fără a mai efectua alte misiuni de luptă. În 1 noiembrie căpitanul Kimura, comandantul cuirasatului a fost promovat şi el la rangul de contraamiral, iar în luna următoare, pe 7 decembrie a fost transferat la Flota a 3-a, ca şef de stat-major. În locul lui, la comanda cuirasatului a fost numit căpitanul Bunji Asakura.
Vizita împăratului Hirohito pe Musashi, 24 iunie 1943
Musashi a rămas în baza din atolul Truk până pe 10 februarie 1944, când a fost trimis înapoi în Japonia, în portul Yokosuka. În 24 februarie 1944, cuirasatul a fost trimis într-o nouă misiune, fiind folosit pentru transportul unui batalion de infanterie şi altul de desant marin, cu tot cu echipamentul lor, ce trebuiau să ajungă în insula Palau. Pe drum, Musashi a fost prins de un taifun, şi după ce a pierdut majoritatea echipamentului celor două batalioane, a ajuns în insula Palau în 29 februarie 1944, unde a şi rămas pentru reparaţii următoarea lună. În 29 martie, pe timp de noapte, Musashi a plecat în grabă din insula Palau, pentru a evita un iminent raid aerian american. Pe drum, chiar în acea noapte, cuirasatul a fost interceptat de submarinul american USS Tunny, ce a tras spre nava japoneză şase torpile. Cinci din ele au ratat ţinta, dar a şasea (chiar ultima torpilă trasă) l-a nimerit în partea din faţă, unde i-a făcut o gaură cu diametrul de 5,8 metri, inundând câteva compartimente etanşe ale cuirasatului, nava luând la bord aproximativ 3000 de tone de apă. Torpila aceasta a omorât şase membri ai echipajului şi a rănit alţi 11. După câteva reparaţii temporare, Musashi a plecat spre Kure chiar în acea noapte şi a ajuns în portul  japonez în 3 aprilie 1944. Din 10 până pe 22 aprilie 1944 Musashi a fost reparat, etanşeizându-se complet gaura provocată de torpila americană, de asemenea armamentul secundar i-a fost substanţial mărit. Astfel, când Musashi a părăsit şantierul naval de reparaţii din Kure, pe 22 aprilie, cuirasatul avea pe lângă cele trei turele principale a câte trei tunuri fiecare (tunuri de calibrul 460 de mm, ce puteau trage obuze perforante anti-navă de 1.460 de kilograme la o distanţă de maximum 42 de kilometri) şi şase tunuri de 155 de mm, 24 de 127 de mm, 130 de tunuri de 25 de mm şi patru mitraliere de 13.2 mm (acest armament secundar era folosit pentru ţintele aeriene). De asemenea cu această ocazie, Musashi a primit şi noi radare antiaeriene şi anti-navă şi instalaţii de lansat grenade anti-submarin, ce erau amplasate pe părţile laterale ale cuirasatului japonez. În luna mai 1944, căpitanul Asakura a fost promovat la rangul de contraamiral, Musashi fiind trimis în Okinawa pe 10 mai, şi de aici spre Tawitawi în 12 mai. Aici a fost inclus în Prima Flotă Mobilă, condusă de viceamiralul Jisaburo Ozawa, din această flotă făcea parte şi nava-soră, adică Yamato, primul cuirasat japonez ce avea masivele tunuri de 460 de mm.
În 10 iunie 1944, cele două mari cuirasate, Yamato şi Musashi, au plecat din insula Tawitawi spre altă insulă ocupată pe atunci de japonezi, Batjan. În această nouă misiune, cele două cuirasate se aflau sub comanda viceamiralului Matome Ugaki, ce trebuia să conducă Operaţiunea Kon (un contraatac plănuit de japonezi ce viza contracararea forţelor americane ce se pregăteau să ocupe insula Biak, tot din Pacific). Dar, după două zile, când încă nu ajunseseră în Batjan, Ugaki a primit vestea că americanii au lansat un atac asupra insulei Saipan, din arhipelagul Marianelor. În aceste condiţii, ordinele anterioare au fost contramandate, şi forţa viceamiralului Ugaki a fost trimisă spre Mariane pentru a ajuta forţele japoneze ce luptau pe mare în apropierea acestor insule. Cele două cuirasate s-au întâlnit cu principalele forţe ale lui Ozawa pe 16 iunie, şi au fost puse de această dată sub comanda viceamiralului Takeo Kurita, ce conducea Flota a 2-a Mobilă japoneză. După ce a participat la bătălia din Marea Filipinelor, bătălie în care Musashi nu a fost nimerit nici măcar de un glonţ american, dar flota japoneză a fost din nou înfrăntă, Flota a 2-a, condusă de viceamiralul Kurita, s-a întors în Japonia, la sfârşitul lunii iunie. Pe 8 iulie, Musashi şi Yamato, au luat la bord 3.522 de soldaţi, cu tot cu echipamentul lor (ei făceau parte din regimentul 106 infanterie, din divizia 49 de infanterie a armatei uscatului), aceşti soldaţi fiind transportaţi în insula Lingga, unde cele două cuirasate au ajuns pe 17 iulie 1944.
Viceamiralul Takeo Kurita
În data de 12 august 1944, la comanda cuirasatului Musashi a fost numit un alt ofiţer, căpitanul Toshihira Inoguchi, ce a fost ulterior promovat la rangul de viceamiral, pe 15 octombrie. Trei zile mai târziu, Musashi a plecat spre golful Brunei din iusula Borneo, unde s-a reunit cu principalele forţe ale flotei japoneze, ce se pregăteau pentru Operaţiunea „Sho-1”, un contraatac planificat de niponi pentru a contracara forţele americane ce tocmai debarcau în insula Leyte din Filipine. Musashi, împreună cu restul forţelor conduse de viceamiralul Kurita a plecat din golful Brunei spre Filipine pe 22 octombrie 1944. A doua zi, când încă nici nu ajunseseră în apropierea arhipelagului Filipinelor, submarinul american USS Dace a torpilat şi scufundat crucişătorul greu japonez Maya, undeva lângă insula Palawan. Distrugătorul Akishimo, ce făcea parte tot din flota lui Kurita, a salvat 769 de supravieţuitori, şi spre sfârşitul zilei i-a transferat pe Musashi.
Pe 24 octombrie, în timp ce tranzitau Marea Sibuyan, pentru a se apropia de insula Leyte din Filipine, forţele conduse de Kurita au fost descoperite de un avion de recunoaştere lansat de pe portavionul american USS Intrepid, aproximativ pe la orele 8 dimineaţa. După circa două ore, Musashi a fost atacat de 8 bombardiere în picaj Curtiss SB2C Helldiver ce decolaseră tot de pe portavionul american Intrepid. La ora 10:27 o bombă de 230 de kg lansată de pe aceste avioane a lovit acoperişul blindat al turelei numărul 1, dar n-a reuşit s-o penetreze şi a căzut în mare. Două minute mai târziu, Musashi a fost lovit în partea dreaptă de o torpilă lansată de un avion bombardier-torpilor Grumman TBF Avenger (pe un astfel de avion fusese pilot în timpul războiului preşedintele George Bush sr.), ce venea tot de pe portavionul Intrepid. Din cauza acestei lovituri, Musashi a „luat la bord” aproximativ 3.000 de tone de apă, şi s-a înclinat cu 5,5 grade spre dreapta, înclinare contrabalansată de marinarii de pe vas prin inundarea unor compartimente etanşe de pe partea stângă a navei. În cursul acestui atac Musashi a reuşit, totuşi, să doboare două avioane americane Avenger.
Avionul Curtiss SB2C Helldiver

Avionul Grumman TBF Avenger









După o oră şi jumătate, 8 avioane de bombardament Helldiver, venite tot de pe Intrepid au atacat din nou Musashi. O bombă a lovit puntea superioară, dar n-a explodat, iar o a doua a lovit cuirasatul în partea stânga a punţii, a trecut prin două punţi şi a explodat deasupra uneia din camerele motoarelor. Un fragment al acestei bombe a rupt o conductă de abur dintr-o cameră a unuia din motoare, ce a trebuit să fie evacuată. Din această cauză, una din cele patru elice ale cuirasatului s-a oprit, reducând astfel viteza navei la 22 de noduri (41 de km/h). În cursul acestui atac antiaeriana navei a reuşit să doboare încă două avioane Helldiver. Trei minute mai târziu, au apărut alte 9 avioane Avenger ce au atacat cu torpile, nava, din ambele părţi. Trei torpile au reuşit să nimerească Musashi în partea stângă, prima a nimerit nava în dreptul turelei nr. 1, a doua a spart un compartiment ce a fost inundat complet, compartiment în care se aflau principalele instalaţii hidraulice ale turelelor 1 şi 2, iar o a treia a provocat o altă spărtură ce a cauzat inundarea altei camere a motoarelor. În timpul acestui atac Musashi a tras câteva obuze spre navele americane de la orizont, cu tunurile de 460 de mm, iar un obuz a explodat în tunul din mijloc al turelei nr. 1, probabil din cauza unui fragment de bombă americană ce intrase pe ţeavă. Din cauza acestei explozii a tunului, mecanismul de ridicare a turelei s-a stricat, tunurile din această turelă fiind astfel blocate în poziţia în care trăgeau în momentul exploziei.  
La ora 13:31, cuirasatul a fost din nou atacat de 29 de avioane americane lansate de pe portavioanele Essex şi Lexington. Două avioane de vânătoare Grumman F6F Hellcat au mitraliat puntea superioară, iar câteva Helldivere au reuşit să lovească cu patru bombe turelele din faţă (nr. 1 şi 2) ale cuirasatului. În plus, Musashi a fost lovit şi de patru torpile lansate de pe bombardierele americane, trei din aceste torpile lovind turela nr. 1, ce a fost puternic avariată şi inundată. Din cauza acestei inundări, din partea din faţă, Musashi s-a înclinat la prova, botul navei lâsându-se sub nivelul normal cu patru metri, iar viteza navei a scăzut la 20 de noduri (37 de km/h).
Avionul Grumman F6F Hellcat
Două ore mai târziu, nouă Helldivere lansate de pe portavionul Enterprise, au atacat Musashi cu bombe anti-blindaj de 450 de kg, reuşind să lovească cuirasatul în patru locuri diferite. În plus, nava a fost lovită şi de trei torpile, lovitură ce a provocat o mare spărtură în partea din dreapta faţă, făcând să scadă din nou viteza cuirasatului la 13 noduri (24 de km/h). Peste aproximativ 20 de minute, la ora 15:25, Musashi a fost atacat de un alt val, de 37 de avioane americane, lansate de pe trei portavioane americane: Intrepid, Franklin şi portavionul uşor Cabot. În urma acestui nou atac, Musashi a fost lovit de 13 bombe şi 11 torpile, dar şi americanii au pierdut 3 avioane Avenger şi 3 Helldiver. Din cauza avariilor produse de acest atac, viteza navei a scăzut şi mai mult, la 6 noduri (11 km/h), iar servomotorul direcţiei a fost temporar oprit, cârma navei a rămas pentru scurt timp blocată la 15 grade spre stânga.
Musashi în timp ce e bombardat de avioane americane
La ora 15:30, viceamiralul Kurita a plecat de pe Musashi, pentru a-şi salva viaţa, fiind transferat pe un distrugător din escorta navei. Dar, din cauză că Musashi se învârtea în cerc (cârma fusese blocată), distrugătorul pe care era viceamiralul s-a reîntâlnit cu acesta la ora 16:21. După această întâlnire, marinarii de pe Musashi au reuşit să repare cârma, şi la ordinul venit din partea lui Kurita, au schimbat cursul navei, îndreptându-se acum spre nord, fiind escortat de două distrugătoare şi un crucişător greu. Cu toate eforturile disperate ale echipajului de salvare a navei, Musashi s-a înclinat şi mai mult în partea din faţă (prova); din cauza inundării mai multor compartimente etanşe nava s-a lăsat şi mai mult la prova, fiind acum scufundată cu aproximativ 8 metri faţă de nivelul normal al apei. Japonezii încercau acum să ducă cuirasatul pe cea mai apropiată insulă, pentru a salva nava prin eşuare forţată pe o plajă. Dar, acest lucru nu s-a mai putut realiza, pentru că nava a început să se încline spre stânga cu 12 grade, şi la ora 19:15 motoarele navei s-au oprit definitiv.
Musashi fotografiat aici cu 5 minute înainte de a se scufunda
În acest moment, Kurita a ordonat echipajului să evacueze nava, evacuare terminată în 15 minute, la ora 19:30. În acel moment Musashi se înclinase deja la 30 de grade spre stânga, şi era clar că nu mai poate fi salvat. La ora 19:36, Musashi s-a întors cu chila (partea din apă a navei) în sus şi s-a scufundat, cu tot cu căpitanul Inoguchi, ce n-a vrut să părăsească nava. În zona unde s-a scufundat cuirasatul apa are o adâncime de aproximativ 1.350 de metri, iar de pe cuirasat au fost salvaţi 1.376 de membri ai echipajului din cei 2.399 (fără căpitanul navei). 635 de supravieţuitori au fost salvaţi din apă de distrugătorul Shimakaze. Jumătate din supravieţuitori au fost evacuaţi în Japonia (cei care erau răniţi), iar restul au fost debarcaţi pe uscat, în Filipine, luptând în continuare cu forţele americane, ce veniseră să elibereze aceste insule (americanii erau comandaţi de generalul MacArthur).
Generalul Douglas MacArthur

În 4 martie, anul acesta, o echipă de cercetători amplasată pe iahtul miliardarului american Paul Allen (iahtul Octopus), a anunţat că a găsit rămăşiţele cuirasatului Musashi, pe fundul Mării Sibuyan, de lângă Filipine, la o adâncime de aproximativ 1.000 de metri. În imaginile filmate cu ajutorul unei camere, de pe un minisubmarin telecomandat de pe iahtul Octopus, se poate observa, că epava cuirasatului japonez ce zace pe fundul mării e ruptă, cel puţin în trei bucăţi. Partea din faţă cu turela nr. 1 e împlântată în nămol cu vârful în sus, cea din spate cu turela nr. 3 cu vârful în jos (adică cu pupa în jos), iar partea din mijloc a navei cu suprastructura ei (aici erau amplasate diferitele tunuri şi mitraliere antiaeriene şi camera de comandă a navei) e aşezată pe fundul mării pe partea ei stângă.
Iahtul de lux Octopus
În încheiere, vă mai dau câteva date tehnice ce defineau dimensiunile acestui uriaş cuirasat. Astfel, lungimea lui era de 263 de metri, lăţimea de 38,9; iar pescajul (partea navei de sub nivelul apei) era de aproximativ 11 metri. Avea o masă de 69.000 de tone neîncărcat cu combustibil şi muniţia aferentă, şi 74.000 de tone încărcat. Pentru propulsie, Musashi era dotat cu patru turbine de abur (ce transmiteau puterea lor, fiecare unei alte elice), ce produceau în total o putere de 110.000 de kilowaţi sau 150.000 de C.P..  Datorită acestor turbine, Musashi putea atinge o viteză maximă de 27 de noduri (50 de km/h), ceea ce erau mult pentru acele vremuri, când cele mai puternice nave americane, germane sau britanice (tot cuirasate, bineînţeles) abia dacă atingeau viteza de 22 de noduri. Revervoarele navei, aveau o capacitate de 6.400 de tone de combustibil, capacitate ce asigura cuirasatului o autonomie de deplasare de 13.300 de km, la o viteză medie de 16 noduri (30 de km/h). Blindajul navei era şi el impresionant. Astfel, cuirasa de la linia de plutire a navei avea o grosime de 410 mm, sub aceasta cuirasa ce proteja spaţiile de depozitare şi camerele motoarelor avea de la 270 la 200 de mm, şi scădea apoi spre 75 de mm spre chila navei. Punţile navei erau protejate de o cuirasă ce varia în dimensiuni de la 230 la 200 de mm. Turelele principale, cu uriaşele tunuri de 460 de mm, aveau o cuirasă de 650 de mm în faţă, 250 de mm pe laterale şi 270 de mm acoperişul turelei. Turnul de comandă al navei avea o cuirasă de 500 de mm pe laterale şi 200 de mm la acoperiş. De asemenea, tunurile antiaeriene de 155 de mm aveau o cuirasă de 50 de mm. În plus, pentru a preveni scufundarea navei, pe timp de luptă, Musashi avea în total 1.147 de compartimente, ce puteau fi complet etanşeizate în caz de inundare cu apa datorată spărturilor provocate de bombe sau torpile. Pentru necesităţile sale de „informare”, Musashi putea găzdui în hangarele de sub puntea superioară, maximum 7 hidroavioane de recunoaştere. Acestea erau lansate de pe cele două catapulte, situate în partea din spate a navei în faţa turelei nr. 3. După efectuarea misiunii de recunoaştere, avioanele erau readuse pe navă cu ajutorul unei macarale de 6 tone, macara situată în partea din spate a navei, între cele două catapulte. În timpul misiunilor sale de luptă, Musashi a folosit două tipuri de hidroavioane: monoplanul Aichi E13A1 şi biplanul Mitsubishi F1M.  
Monoplanul Aichi E13A1
Biplanul Mitsubishi F1M








La realizarea acestui articol, am folosit următoarele surse de internet:   
4.  http://thediplomat.com/2015/03/imperial-japans-musashi-the-greatest-battleship-ever-built/

Bibliotecar, prof. Florin Miheş.
    

  




Lecturi de weekend

Împletind Iarba Sacră. Înțelepciunea indigenă, cunoașterea științifică și învățăturile plantelor.  ”Ascultă!” strigă o broscuță în lumina fa...

Wikipedia

Rezultatele căutării