ALEC LE SUEUR s-a născut în 1963 pe insula Jersey. A studiat managementul hotelier la Universitatea din Bournemouth și, înainte să ajungă în Lhasa, a lucrat pentru hoteluri de lux din Londra, St. Tropez și Paris. A locuit cinci ani în Tibet (între 1988 și 1992), iar apoi s-a întors pe insula natală. În prezent scrie articole despre management și călătorii pentru diverse publicații. În 2014 i-a apărut cea de-a doua carte, Bottoms up in Belgium: Seeking the High Points of the Low Lands.
"Hotelul de pe acoperisul lumii. Cinci ani in Tibet" textul cartii online.
Avantajul cititului este că permite explorarea a nenumărate universuri reale sau imaginare fără măcar să părăsim confortul fotoliului de acasă.
Iata-ne de astă dată explorând din nou Tibetul din alt punct de vedere, unul umoristico -tragic . Acel al contactului dintre civilizații impus de secolul XXI . Poveștile despre inițiere sunt lăsate la o parte, aici intrăm în viața cotidiană.
”Capitala Tibetului este împărțită în două părți distincte: una tibetană, unde se găsesc cele mai interesante monumente, și una chineză, unde locul caselor tradiționale demolate a fost luat de blocurile de beton, ridicate pentru chinezii care se stabilesc în oraș.”
Comunistii au cautat sa distruga in mod sistematic identitatea culturala, religioasa si etnica a poporului tibetan. Rezistenta fata de ocupanti a dus la revolte si agitații frecvente la unele asistă și povestitorul nostru.
Într-o dimineaţă ceţoasă a anului 1988, Alec Le Sueur se urcă în avionul spre Tibet; într-un moment fatidic, semnase un contract cu Holiday Inn Lhasa, după ce lucrase o vreme pentru diverse hoteluri de lux din Europa.
Astfel, tânărul Alec pătrunde într-o lume complet străină, unde răul de altitudine e o ameninţare permanentă, unde şoferii de taxi sau de ricşă sunt mânaţi de instincte asasine, unde birocraţia şi corupţia sunt un mod de viaţă, iar mirosul de unt rânced de iac se ţine scai de tine.
Nici la hotel situaţia nu este mai roz. Cele două tabere — conducerea chineză şi experţii străini — îşi pun beţe în roate, .
Marele lanț hotelier Holiday Inn , încearcă să-și impună standardele economice și să creeze confortul occidental pentru turiștii ajunși aici. Tehnologia modernă și mijloacele de comunicare au rămas doar terminale inutilizabile în lipsa unei infrastructuri iar administrația jumătate chineză impune propriile reguli .
- Hotelul primește încălzire doar dacă gradul de ocupare este de peste 10%.
- Evenimentele care ar trebui să atragă turiști- gen Miss Tibet - devin Miss comunism .
- Pentru diversificarea serviciilor vor impune construirea unei piscine , complet inutilă în condițiile climaterice date.
-La bucătărie carnea este livrată în viu, sau deja gata putrezită după călătoria lungă pe cărările de munte.
- Banchetele sunt compromise de invaziile de muşte și de discursurile comuniste .
E frumos descris contactul cu localnicii, sunt prietenoși, relaxați, zâmbitori, chiar dacă cu ei nu poate comunica decât prin semne. Sarbatorile si festivalurile sunt cele mai importante zile pentru localnici, aceste momente fericite sunt petrecute cu mancare traditionala si dansuri vioaie, alaturi de fete frumoase. Prezența turiștilor rămâne însă la latitudinea ocupanților chinezi, câteodată permit accesul, de multe ori nu.
