| Acum biblioteca e gazduita in cladirea renovata care a adapostit pe vremuri scoala primara din localitate , monument istoric clasa B cum spune monitorul oficial al romaniei. Toata caldirea e a bibliotecii si cum veti vedea in imaginile de mai jos nici un colt nu a ramas nevalorificat . |
| În 1897 a fost înfiinţată de C.E.D., a funcţionat la parterul clădirii. Clădirea a fost construită în 1890 şi era formată din două corpuri de casă, proprietari fiind doi greci, Paleologos şi Apesos. Ulterior au funcţionat spaţii comerciale şi locuinţe la etaj. La o dată neprecizată, biblioteca se mută la Casa armatei. După 1952, găsim sediul bibliotecii la etajul Casei de cultură din localitate Bibliotecar- Ilinca Mihaila din 1984. Am povestit cateva ore cu ea. M-a plimbat prin biblioteca povestindu-mi despre activitatile ei si depsre istoria Sulinei. În urmă cu 160 de ani, inginerul britanic Charles Hartley primea o misiune dificilă pe cursul Dunării, la Sulina. Anglia, Franţa şi Turcia tocmai învinseseră Rusia Ţaristă în Războiul Crimeei, iar prin pacea de la Paris din martie 1856, luase fiinţă Comisia Europeană a Dunării. „Aceea e perioada de aur a oraşului Sulina. Multitudinea aceasta de state puternice, au venit cu exerciţiul puterii lor la Sulina şi au făcut dintr-un sat pescăresc un oraş de mai târziu, unde toate confesiunile să aibă şcoli, biserici, să aibă strada întâi pavată, avanjată pe vremea când alte oraşe din România nu avea aşa ceva. Atunci au venit multele etnii. ” |
Sala muzeu- istoria locala la loc de cinste
„Noi îl supranumim pe Charles Hartley, şi istoria îl supranumeşte arhitectul Dunării. Chiar a fost un arhitect al Dunării, cu ajutorul funcţionarilor. El a transformat Dunărea din ceea ce era în ceea ce vedem. El a făcut toate proiectele, le-a pus pe hârtie şi apoi în practică cu ajutorul funcţionarilor Comisiei Europene. A locuit la Sulina 15 ani, şi dacă prietenul său cel mai bun nu ar fi murit la Sulina, probabil că ar mai fi rămas.”
Partea de occidentalizare era aşezată, situată cum am zis, iar ceilalţi localnici sau nelocalnici erau veniţi de peste tot în căutarea unui loc de muncă care era extrem de bine plătit la Sulina. Şi un hamal dacă era plătit o singură zi, care venea să muncească, putea trăi o săptămână din banii aceia câştigaţi dintr-o singură zi de muncă. Toate preţurile erau foarte mari, salariile erau foarte mari. Şi atunci veneau de peste tot, chiar şi temporar. Dar discrepanţele erau foarte mari. Jean Bart descrie în cartea sa Europolis, cum stăteau hamalii la umbră aşteptând să le vină rândul.
__________________________________
Cu cititori locali sau turisti doamana Ilinca este la fel de amabila si dedicata.Programul de biblitoeca e si el special- de la 8 la 12. si de la 14 la 18 acopere aproape toata ziua.
______________________________
cizme pescaresti
imagini de la activitati
Despre istoria sulinei
„ aici nici lăptar dacă erai nu puteai să îţi faci treaba dacă nu ştiai mai multe limbi. Pe orice scară urcai, casele fiind lipite una de alta, şi cu etaj, la parter erau spaţii comerciale şi la etaj apartamente de locuit, indiferent... era o ciudaţie, fiecare pătrăţel de casă avea, un evreu, un armenan, un turc,un grec, fireşte, şi fiecare vorbea pe limba lui, şi fiecare îşi scotea marfa la parter şi lăptarul trebuia să îi spună doamnei în limba ei: "Poftiţi, a sosit laptele!". Toate balcoanele erau pline de domniţe care ieşeau frumos cu evantaiul şi cu umbreluţa, era într-adevăr un oraş cosmopolit, a apărut apoi Cazinoul de pe plajă, a existat un teatru unde au jucat mari actori români. Este de neînchipuit pentru timpul în care trăim. De neînchipuit!”
Despre decaderea Sulinei siviziunea ei de bibliotecara desprindem dintr-un interviu>
„De unde aş începe restaurarea oraşului? Aş restaura-o fundamental. Să poată locui oameni aici. Au nevoie de ce au avut odată. Au nevoie de infrastructură, au nevoie de clădirile toate, să fie pe picioarele lor, au nevoie de locuri de muncă. M-aş îngriji de turism pt că fără turism şi cultură oraşul ăsta ... nu este emblematic, pentru că din turism şi cultură se poate trăi, şi şi de culte aş avea grijă pentru că ele ne arată încă în faţa lumii, cât de toleranţi am fost noi pe vremea aceea, petecul ăsta de pămât erau numai câteva străzi paralele şi câteva perpendiculare, puţin peste Dunăre în prospect, câtă toleranţă a putut să fie încât a putut să trăiască împreună atâta lume pestriţă şi să trăiască fiecare cu fiecare.”
„Centrul Istoric trebuie repus pe firmament cu tot parfumul trecut şi aici vor curge din nou banii Europei dacă vor avea grijă de asta. Şi mai ales trebuie avut în grijă că orice prezent se transformă în trecut. Prezentul acela al Comisiei Europene vi l-am povestit eu acuma. Prezentul acela ale perioadei comuniste vi l-am povestit acum. Prezentul acesta pe care îl trăim cineva îl va povesti mai târziu când va fi transformat în trecut. Ce vom trimite noi acum în trecutul acela care să fie stabilizator şi demn? Să putem vorbi despre el? Asta trebuie să facă lumea care acum ne conduce.”
