Bucuria revederii

Am reînnoit parteneriatul cu Centrul de Educaţie Incluzivă Orizont anul acesta. Drept urmare, în 25 ianuarie 2012 am început prima activitate din cadrul proiectului educaţional "Lumea poveştilor". Această instituţie se ocupă educarea copiilor cu deficienţe, deci ne-am reîntâlnit cu vechi prieteni, dar şi cu câţiva noi, din clasele II, III, IV. Munca cu aceşti copii, trebuie abordată din cu totul alte perspective, este o muncă de "Sisif", cu mult stres intelectual, dar şi fizic. Bucuria revederii a fost imensă pentru cei care ne-au cunoscut de anul trecut. Pot spune că, în ora în care au stat cu noi, ne-au întors practic cărţile pe dos, au lăsat o "dezordine" în sens bun înţeleasă, bombardându-ne cu întrebări, iar când nu au ştiut să pună întrebările ne-au prins de mână sau de haină şi ne-au dus acolo unde curiozitatea lor nu mai încăpea în piele. Vasilică nu-şi mai ridica privirea din cărţile cu animale, George era fascinat de calculator începând o discuţie cu colegul meu, Cristian e un "Morcoveaţă", pentru vârsta şi condiţia lui intelectuală având un vocabular corect şi explicit. Nu punea mâna pe nimic, doar ochii-i fugeau în toate părţile de curiozitate, era mereu în spatele nostru scoţând din când în când câte o perlă, de rămâneam cu toţii uimiţi. Sergiu, un băiat înalt, introvertit, nescoţând niciun cuvânt (abia după o jumătate de oră am aflat că nu poate vorbi), având un aparat auditiv, înţelegea absolut tot, liniştit, calm, cu nişte ochi mari, căprui şi expresivi, a zâmbit larg la plecare şi ne-a făcut cu mâna. Acel zâmbet a făcut totul! Cele două fetiţe erau curioase să vadă ce fac cu cărţile  băieţii, parcă erau paznicii acestora, dacă unul din ei uita o carte undeva, mergeau şi le atrăgeau atenţia. Ochii lor parcă erau nişte licurici în noapte.

Aceşti copii au o spontaneitate şi o debordantă poftă de viaţă, care-ţi stoarce toată energia. Între timp, au intrat cititori care au returnat şi au luat cărţi, iar o doamnă era la fotocopiator. Să vezi atunci întrebări! De ce aduc cărţile, unde le pun înapoi, ce fac cu atâtea, pe unde iese hârtia, de ce face zgomot aparatul? Le-am explicat pe îndelete totul şi apoi am început să inventăm mici povestioare. Pentru aceşti copii poveştile furnizează cunoştinte privitoare la cele mai variate aspecte de viaţă şi mai ales dacă felul în care povestitorul le prezintă şi reuşeşte să-i emoţioneze şi să-i convingă, au un rol deosebit, mai ales în dezvoltarea vorbirii. La aceşti copii trebuie pus accent pe posibilitatea de a învăţa să înţeleagă gândurile şi sentimentele oamenilor, prin folosirea cuvântului şi a imaginii artistice. Limbajul trupului şi expresivitatea ochilor sunt un atu pentru a se face înţeleşi. Mai ales pentru ei trebuie păstrată relaţia şcoală-bibliotecă-teatru, legătura directă bibliotecar-carte-copil, pentru că vor reuşi să deosebească binele de rău, adevărul de minciună, vor deveni mai atenţi unii cu alţii, poate-şi vor face din cărţi mici prieteni. E adevărat că lumea virtuală a calculatorului fascinează copilul, îndepărtându-l tot mai mult de ceilalţi, de cuvântul scris, de ceea ce ne-a fascinat nouă copilăria şi anume poveştile. Astăzi, mai mult ca oricând nu dorim să se întâmple aşa ceva, aşa că haideţi să strângem rândurile, să ne prindem de mână şi pentru aceşti prichindei să facem acelaşi lucru pe care l-au făcut unii din părinţii noştri, să deschidem uşa fermecată a poveştilor nemuritoare, alături de Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Să ştiţi că merită efortul.