Telstar 1 a fost lansat de o rachetă Thor-Delta, de la Centrul Spaţial Cape Canaveral din Florida pe data de 10 iulie 1962. Fiind primul obiect lansat în spaţiu de o companie privată (AT&T), satelitul Telstar 1 a fost realizat prin colaborarea dintre companiile private AT&T, Bell Telephone Laboratories şi agenţiile de stat NASA, poşta britanică şi cea franceză ce încheiaseră un acord pentru fabricarea unui satelit experimental ce să realizeze pentru prima oară transmisii de date, telefonie, televiziune peste Oceanul Atlantic. Satelitul a fost construit în laboratoarele Bell Telephone de o echipă formată din inginerii americani John Robinson Pierce, Rudy Kompfner şi James M. Early. Acest satelit e aproximativ sferic, are 876,30 mm în diametru şi are o masă de aproximativ 77 de kg. El a fost construit am putea spune "cam limitat" în dimensiuni, din cauza faptului ca spaţiul ce-l putea ocupa în vârful rachetei Delta, ce-l lansa în spaţiu era cam mic. Telstar 1 avea un giroscop ce-l împiedica să se învârtă în jurul axei sale, şi, era alimentat cu curent cu ajutorul unor celule fotovoltaice ce erau montate pe suprafaţa lui. Totuşi, aceste celule nu produceau decât 14 waţi, cantitate de curent suficientă însă pentru buna funcţionare a satelitului.
Acest satelit a fost şi primul lansat cu sponsorizarea unor companii private, toate costurile NASA cu privire la această lansare fiind suportate de Bell şi AT&T. Fiind un satelit situat la o altitudine medie, Telstar 1 are o orbită eliptică pe care o străbate complet în 2 ore şi 37 de minute, fiind înclinat la un unghi de aproximativ 45 de grade faţă de Ecuator, la perigeu ajunge la 952 de kilometri de Terra, iar apogeu la 5933 kilometri faţă de planeta albastră. Acest fapt e în contradicţie cu aproape toţi sateliţii de comunicaţii actuali, ce sunt plasaţi pe orbite circulare geostaţionare (adică se situează tot timpul în acelaşi loc deasupra unor coordonate geografice de pe Pământ, învârtindu-se odată cu acesta).
Datorită acestei orbite ciudate, non-geosincrone, Telstar 1 era limitat în timp cu privire la transmisiile transatlantice pe care putea să le facă, astfel din cele aproximativ 2,5 ore ale deplasării sale în jurul Terrei, doar 20 de minute, cât se afla deasupra Atlanticului, putea face transmisii de date, telefon şi televiziune între S.U.A., Franţa şi Marea Britanie. Din cauză că sistemele de transmisie şi recepţie ale satelitului nu erau aşa performante ca cele ale sateliţilor actuali, antenele de pe pământ care transmiteau şi recepţionau undele satelitului erau foarte mari. Aceste antene aveau o deschidere de 330 m pătraţi, aveau 54 de metri lungime şi o masă de aproximativ 380 de tone fiecare. Antenele gigantice erau adăpostite în domuri cu o înălţime de mărimea unei clădiri cu 14 etaje. Principalele trei antene erau situate în Andover, Maine (S.U.A.), Goonhilly Downs (sud-vestul Angliei) şi la Pleumeur-Bodou din Bretania (nord-vestul Franţei).
Telstar 1 a transmis primele imagini de televiziune a doua zi, 11 iulie 1962, dar acestea nu au fost publice, fiind doar pentru a testa sistemul (aceste prime imagini fiind de fapt un steag american care flutura în bătaia vântului), transmisia fiind făcută din S.U.A. în Franţa. Peste aproximativ două săptămâni (23 iulie 1962), au fost efectuate primele transmisii ce au fost văzute pentru prima oară în istorie de milioane de telespectatori de pe cele două maluri ale Atlanticului. Această transmisie a fost posibilă datorită colaborării dintre Eurovision (ce difuza imaginile în Europa) şi NBC, ABC, CBS, CBC (televiziunile existente deja în S.U.A. şi Canada) şi BBC, ce funcţiona, bineînţeles în Marea Britanie. Primele imagini transmise au fost cele ale statuii Libertăţii din New York şi ale turnului Eiffel din Paris. Apoi, a urmat transmisia unui eveniment real ce se desfăşura atunci la Washington, şi anume o conferinţă de presă susţinută de preşedintele american John Fitzgerald Kennedy, pentru prima oară telespectatorii europeni putând să vadă un preşedinte american vorbind, în timp real, şi nu doar filmat, cum fusese posibil până atunci.
În aceeaşi seară, de 12 iulie 1962, Telstar 1 a făcut şi primele transmisii telefonice, de date şi chiar de fax transatlantice din istoria umanităţii. De asemenea, a efectuat cu succes şi alte transmisii de ştiri live şi alte emisiuni înregistrate din America în Europa şi invers. De asemenea, la o lună de la lansare pe orbită, Telstar 1 a devenit şi primul satelit ce a realizat sincronizarea foarte exactă a timpului oficial dintre cele două continente, cu o precizie de o microsecundă între S.U.A. şi Marea Britanie.
Dar, ca o ironie a sorţii, Telstar 1 a căzut şi el pradă tehnologiei militare a Războiului Rece. Cu o zi înainte de lansarea lui în spaţiu, americanii detonaseră o bombă nucleară la o altitudine înaltă deasupra Terrei (bombă numită Starfish Prime), detonare ce a umplut cu radiaţii periculoase centura Van Allen prin care trecea ulterior satelitul Telstar 1. Această mărire a radiaţiilor centurii Van Allen, combinată cu o nouă creştere a radiaţiilor nucleare datorită unei noi detonări, de astă dată efectuată de ruşi în octombrie 1962, au dat peste cap sensibilii tranzistori ai satelitului, ce n-au mai funcţionat din decembrie 1962. Totuşi, americanii au reuşit să-l repornească la începutul lui ianuarie 1963, dar, în 21 februarie 1963, un tranzistor s-a stricat de tot, şi satelitul nu mai e funcţional de atunci. Deşi nu mai e funcţional de aproape 50 de ani, Telstar 1 se învârte încă în jurul Terrei.
Dedesubt, puteţi vedea o imagine a satelitului Telstar 1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care este parerea ta?