8 septembrie 2018

Lecturi de weekend 101

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile
prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ — Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009) și Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țari.
Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende(2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și La vengeance du pardon (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, iar în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.


 Am citit cu drag cărțile de mai jos. Autorul este un maestru al cuvintelor și al ideilor clare simple, transmise fără emfază cu o nemaiîntâlnită  prospețime.
În primele două romane autorul este și personaj.






















În Noaptea de foc, la vârsta de douăzeci și opt de ani, Éric-Emmanuel Schmitt face o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu despre marele mistic Charles de Foucauld.


În timpul expediției, se rătăcește de grupul de excursioniști și rămâne, pentru o noapte, singur în imensitatea muntelui Hoggar. Noaptea petrecută în deșert îl aduce la o stare în care se conectează cu universul. Acestei conexiuni neașteptate, acelei sări de împăcare, libertate și bucurie salvatoare, intelectualul, filozoful raționalist se hotărăște să ii dea numele de Dumnezeu.

 Întrebarea dacă Dumnezeu există poate primi trei răspunsuri oneste: al credicnciosului care spune ” Nu știu, dar cred că da” a ateului care spune ” Nu știu, dar cred că nu” și al celui indiferent care spune ” Nu știu și nici nu-mi pasă”.
Înșelăciunea începe abia atunci când cineva se laudă  ”Știu”. Fie că spune ”Știu că Dumnezeu există”, fie că spune ”Știu că Dumnezeu nu există” , depășește puterile rațiunii, se abate către fundamentalism , fundamentalismul religios sau ateu, luând calea funestă a fanatismului , cu perspectivele lui ucigătoare. Certitudinile lasă în urmă cadavre.

Omul care vedea dincolo de chipuri lansează o ipoteză referitoare la locul nostru în acestă lume și legăturile cu cei care au trecut dincolo. Cei morți unt în preajma noastră, ne șoptesc la ureche și ne inspiră atunci când preocupările noastre  sunt asemănătoare cu ale lor.
Autorul în acestă ipostază ar fi înconjurat de Diderot, Charles de Foucauld, Colette, Milarepa, Molire, Bach, Schubert, Debussy...

Tot aici, acest om care vedea dincolo de chipuri  are un dialog cu Dumnezeu/ Marele Ochi. Întrebările sunt cele cunoscute iar răspunsurile sunt neașteptate si neconfortabile.


 Cărțile de mai jos sunt  și ele speciale, le-am găsit  recomandate în bibliografia școlară  deși nu sunt   potrivite pentru copii de clasa a cincea sau a șasea .
Sunt cărți care dezbat în același mod special al autorului  iminența morții și moartea.
Copiii de pe copertă sunt personaje care învață adulții lucruri importante. Deci aceste cărți sunt pentru adulți, pentru ai face să devină mai generoși mai blânzi  și neînfricați. Să pui în bibliografia școlară carte doar pentru că are imagini cu copii pe coperta aduce o notă proastă celor care o fac.
Cumva îndemnul este- citiți voi copii, înțelegeți, apoi  ajutați-mă și pe mine adultul să fac față vieții și morții.



















Digitalizarea Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat astăzi, 21 noiembrie, contractul pentru modernizarea și digitalizarea Biblio...

Wikipedia

Rezultatele căutării