Submarinul (I)

Submarin nuclear american de clasă Virginia

Submarinul e o navă capabilă să navigheze atât la suprafaţa apei, cât şi sub apă, la adâncimi diferite, devenind astfel aproape imposibil de depistat de navele inamice. Totuşi, submarinele moderne pot depista un submarin inamic cu ajutorul sonarului din dotare, dar, doar când submarinul inamic are motorul pornit şi elicea ce-l propulsează face zgomot sub apă. Când un submarin „stă” pe loc şi nu e propulsat momentan de elicea din dotare, şi bineînţeles nici marinarii din el nu fac zgomote prea mari, această navă aflată în dotarea multor marine militare e imposibil de detectat, nici măcar sateliţii de pe orbita Terrei nu-l pot detecta din cauza temperaturii mai mici a apei din jurul lui (asta pentru că apa oceanelor lumii e în general mai rece decât aerul de deasupra lor, iar în Oceanul Arctic mai e şi banchiza de gheaţă ce se topeşte mai rar, vara). Submarinul e diferit de submersibil, prin faptul că cel din urmă nu poate opera decât o perioadă limitată de timp în imersiune (adică sub apă), pe când un submarin modern, cu propulsie nucleară, poate sta sub apă şi 6 luni, datorită sistemului de producere a oxigenului direct din apa mării. Durata staţionării unui submarin modern sub apă e limitată doar de factorul uman, adică de faptul că mai mult de 6 luni nu pot sta sub apă aceste vase militare pentru că nu mai au mâncare marinarii din echipaj.

Majoritatea submarinelor din flotele militare ale lumii au forma unui cilindru alungit ce se termină la ambele capete într-o formă hemisferică sau conică, iar deasupra, de obicei la mijlocul navei, se află o structură verticală ce adăposteşte senzorii şi mijloacele de comunicare, plus periscopul (periscopul e dispozitivul optic format din mai multe oglinzi şi lentile optice cu ajutorul căruia căpitanul sau ofiţerul secund al navei poate observa navele de deasupra apei până la linia orizontului). În afara submarinelor militare, mai există, ce-i drept mai puţine, submarine civile de dimensiuni mult mai mici, ce sunt folosite la cercetări ştiinţifice oceanografice, salvare şi repararea cablurilor subacvatice transoceanice (prin aceste cabluri subacvatice funcţionează şi cea mai mare parte a reţelei de internet ce leagă continentele planetei). În schimb, submarinele militare, au o mare varietate de utilizări şi anume, protejează portavioanele din propria flotă, atacă navele inamice de suprafaţă (civile şi militare, de exemplu submarinele germane din al doilea război mondial au scufundat milioane de tone de nave comerciale aliate în Bătălia Atlanticului), atacă submarinele inamice, participă la blocada navală impusă unei terţe ţări, pot lansa rachete nucleare asupra inamicului, realizează activităţi de recunoaştere şi spionaj, bombardează ţinte de pe uscat cu ajutorul rachetelor de croazieră şi de asemenea infiltrează echipe de comando pe teritoriul inamic (aşa-zisele echipe „seal” sau „berete” verzi, negre sau roşii, după cum le numesc cei din armata respectivei ţări).

Apariţia submarinului şi primele modele

Primele submarine, propulsate doar de forţa omului au apărut deja în secolul al XVI-lea, un raport din Opusculum Taisnieri, publicat în 1562, povesteşte cum doi inventatori greci s-au scufundat şi au revenit la suprafaţa apei, pe râul Tagus din apropierea oraşului Toledo, în prezenţa împăratului Carol Quintul. Cei doi greci s-au scufundat şi au revenit la suprafaţă de mai multe ori, fără să se ude şi cu torţele din mâini aprinse.

Împăratul romano-german Carol Quintul

În 1578, matematicianul englez William Bourne (n-are nici o legătură cu personajul din cărţile de spionaj scrise de Ludlum) a consemnat într-o carte de-a sa, un prim plan de construire a unui vehicul submersibil.

Primul submersibil despre care există informaţii sigure, a fost proiectat şi construit de inventatorul olandez Cornelis Drebbel, în 1620, inventator ce era în serviciul regelui englez Iacob I Stuart. Şi acest submarin, primitiv, era propulsat de forţa braţelor marinarilor de la bord (12 vâslaşi), ce acţionau vâslele de pe ambele părţi ale navei.

În secolul următor, adică al XVIII-lea, mai mult de 12 patente de noi submarine au fost înregistrate de oficiul de invenţii din Marea Britanie. În 1747, inventatorul Nathaniel Symons, a proiectat şi construit primul submarin ce folosea pentru scufundare clasicele compartimente de balast, acestea fiind fabricate din piele de animal. Pentru a se scufunda, adică a intra în imersiune, compartimentele, numite şi tancuri de balast, erau umplute cu apă, iar pentru a ieşi la suprafaţă erau golite şi astfel, intrând aer în ele, submarinul ieşea la suprafaţă. Acesta e principiul de bază al imersiunii submarinelor, folosit şi la submarinele moderne.

Cornelis Drebbel

Submarinul lui Drebbel

Primul submarin militar a fost Ţestoasa, proiectat şi construit se pare, de inventatorul american David Bushnell, în 1775. Acesta era un submarin destul de mic (avea formă de ghindă), în care încăpea doar o persoană, ce propulsa submarinul cu forţa picioarelor, iar pentru prima oară în istorie folosea elice pentru a se deplasa sub apă. Bushnell, a încercat să scufunde o navă a marinei engleze (misiunea aceasta s-a desfăşurat în cadrul operaţiunilor militare din timpul Războiului pentru Independenţă din America) din portul New York, dar expozibilul ataşat de el pe carena navei britanice, inamice, n-a explodat.

Ţestoasa lui Bushnell

Construcţia şi experimentele cu privire la submarine au continuat şi-n secolul XIX, chiar la începutul secolului atât francezii cât şi englezii au construit diferite submarine pentru flota lor militară, dar acestea n-au reuşit să atace şi să scufunde nici o navă inamică. Primul submarin militar, ce a reuşit pentru prima oară să scufunde o navă de suprafaţă inamică a fost submarinul confederat H. L. Henley, care în 1864 a scufundat nava de linie unionistă USS Housatonic ce participa la blocada navală a statelor confederate sudiste. Dar, ca o mică ironie a acestui succes, submarinul confederat s-a scufundat şi el, pentru că fusese prea aproape de nava inamică în momentul detonării torpilei, care a declanşat detonarea altei torpile de la bordul submarinului.

Submarinul confederat H. L. Henley

Nava de linie USS Housatonic

După terminarea războiului de secesiune american, un alt inventator, de origine germană, ce era deja cetăţean american, a construit un alt submarin propulsat tot de forţa umană, care însă a reuşit să se scufunde, să navigheze şi să revină la suprafaţă având un echipaj de peste 10 marinari. Submarinul, numit chiar Sub Marine Explorer, a fost proiectat şi construit de inginerul german Julius H. Kroehl în 1866. Acest submarin folosea deja majoritatea componentelor ce se regăsesc şi-n submarinele actuale.

Epava submarinului Sub Marine Explorer

Propulsia mecanică

Primul submarin ce nu se baza pe forţa omului, pentru propulsie, a fost cel construit de francezi, numit Plongeur, lansat în 1863, el folosea pentru deplasare un motor activat de aer comprimat cu o presiune de 180 psi. Primul submarin cu motor cu combustibil pe bază de hidrocarburi, a fost Ictineo II, proiectat de inginerul catalan Narcis Monturiol, şi a fost lansat, cu succes la apă, în anul 1864, în portul Barcelona.

Submarinul francez Plongeur

Submarinul Ictineo II

Doi ani mai târziu, în 1866, submarinul a devenit o potenţială armă viabilă a marinelor militare, odată cu inventarea torpilei Whitehead, de către inginerul britanic Robert Whitehead. Aceasta a fost prima torpilă autopropulsată, ce putea să se deplaseze singură pe sub apă sau la suprafaţa ei până la nava inamică ce trebuia scufundată.

Torpila Whitehead

Câţiva ani mai târziu, în urma colaborării dintre inventatorul englez George Garrett şi industriaşul suedez Thorsten Nordenfelt, a fost construit primul submarin militar propriu-zis, ce avea un motor cu aburi şi era dotat cu un tub lanstorpilă. Submarinul, numit Nordenfelt I, avea o lungime de 19,5 metri, un deplasament de 56 de tone şi o autonomie de deplasare de 240 de kilometri, el a fost lansat la apă în 1885.

O altă îmbunătăţire adusă submarinelor a fost posibilă datorită dezvoltării tehnologiei bateriilor electrice (începând din 1880), ce puteau fi astfel folosite pentru propulsarea submarinului sub apă. Primele nave ce foloseau propulsia cu ajutorul bateriilor electrice au fost realizate de Isaac Peral y Caballero în Spania, Dupuy de Lome şi Gustave Zede în Franţa şi James Franklin Waddington în Anglia. Tuburile lanstorpilă şi alte sisteme folosite de submarinul lui Peral au devenit standardul folosit ulterior în construirea tuturor submarinelor forţelor navale ale lumii.

Submarinul lui Isaac Peral y Caballero

Secolul XX

Submarinele au intrat în serviciul operaţional al forţelor navale doar după anul 1900, pentru că doar din acel an marile puteri au început să conştientizeze forţa noii arme apărute, în plus toate puterile imperiale ale vremii au construit submarine ce se bazau pe propulsia diesel-electrică şi au fost dotate şi cu ultima invenţie din domeniu, periscopul. Primul submarin militar adevărat a fost construit de inventatorul irlandez John Philip Holland, şi a fost cumpărat de Marina Americană în 11 aprilie 1900, devenind astfel primul submarin intrat în serviciul operaţional al vreunei marine militare din lume, botezat bineînţeles USS Holland (am explicat într-un articol mai vechi de ce navelor militare americane li se pune în faţa numelui prescurtarea USS).

Macheta submarinului USS Holland

În acelaşi an, Marina Franceză a cumpărat şi ea primul submarin operaţional numit Narval, acesta avea 200 de tone şi o carenă dublă, putându-se deplasa pe sub apă maximum 161 de kilometri, după care bateriile i se descărcau complet. În 1904, francezii au lansat un nou tip de submarin, Aigrette, ce fusese îmbunătăţit prin schimbarea motorului ce ajuta la deplasarea pe apă, motorul pe bază de benzină fiind înlocuit cu mai eficientul motor diesel (ce foloseşte ca şi combustibil motorina, ce nu e aşa inflamabilă ca benzina). Până în 1914, francezii au construit 76 de submarine de acest tip.

Submarinul francez Narval

Marina Regală, a comandat şi ea construirea a cinci submarine de tip Holland, ce au fost realizate de firma Vickers (în şantierele din portul Barrow-in-Furness din Anglia), între anii 1901 – 1903. Primele trei au fost construite după designul original american, dar la ultimele două englezii au înlocuit motorul cu unul mai puternic, de 180 de cp. Ulterior, şi ruşii au cumpărat câteva submarine de acest tip, ce au fost folosite pentru prima oară în luptă, în timpul Războiului ruso-japonez din 1904-1905.  Prima confruntare navală dintre un submarin şi o altă navă militară s-a produs în data de 29 aprilie 1905, când submarinul rus Som a fost atacat de mai multe torpiloare japoneze, dar Som a reuşit să se retragă neatins de nici o torpilă japoneză.

Submarin rus de clasă Som

Primul război mondial

Submarinele militare şi-au dovedit pentru prima oară importanţa în prima conflagraţie mondială. Germania avea la începutul războiului 20 de submarine apte de luptă (submarine din clasa U-19), iar Marea Britanie 74. Diferenţa era dată de faptul că, deşi construite mai târziu, submarinele germane erau mult mai bune ca cele britanice, depăşindu-le atât la viteză, cât şi ca autonomie (peste 3000 de kilometri), submarinele germane putând practic înconjura insula britanică în misiunile lor. În plus, submarinele britanice erau de mai multe tipuri, doar o pătrime din ele putându-se compara ca şi calitate cu cele germane. U-boat-urile germane (aceasta e denumirea consacrată a submarinelor germane din cele două războaie mondiale) operau mai mult la suprafaţă, dar şi aşa au reuşit să scufunde peste 5000 de nave comerciale ale Antantei în primul război mondial.

U-boat-uri de clasă U-19 ancorate în portul Kiel

Pentru a-i ajunge din urmă pe germani, britanicii au lansat o nouă clasă de submarine, clasa K, dar acestea s-au dovedit a fi prea mari ca dimensiuni, de multe ori ciocnindu-se între ele pe mare sau în port, de aceea după război au fost rapid casate (din cele 18 submarine construite din această clasă, 6 au fost pierdute în urma unor accidente şi nici unul în luptă, pe mare).  

Submarin britanic de clasă K

Dar, pentru că m-am întins destul de mult cu povestea submarinului, voi reveni în altă zi cu a doua parte a articolului. 

La scrierea acestei prime părţi din articol, m-am inspirat din următoarele surse de internet:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Submarin

2. https://en.wikipedia.org/wiki/Submarine

3. https://en.wikipedia.org/wiki/Cornelis_Drebbel

4. https://en.wikipedia.org/wiki/Turtle_(submersible)

5. https://en.wikipedia.org/wiki/American_Civil_War

6. https://en.wikipedia.org/wiki/Whitehead_torpedo

7. https://en.wikipedia.org/wiki/USS_Holland_(SS-1)

8. https://en.wikipedia.org/wiki/Russo-Japanese_War

9. https://en.wikipedia.org/wiki/SM_U-19_(Germany)

10. https://en.wikipedia.org/wiki/British_K-class_submarine

Prof., bibliotecar Florin Miheş.