13 septembrie 2018

Carti despre carti 5

Cartile care ne-au facut oameni de Dan C. Mihăilescu
Data apariției: 2010
Editura: Humanitas


De când sunt „Omul care aduce cartea“, am fost întrebat, în repetate rânduri şi în cele mai variate contexte, „care sunt cărţile de căpătâi ale unui om adevărat", ba chiar somat să dau zece, douăzeci de titluri de lecturi formatoare.
Ce-ar fi, mi-am zis, să adunăm zece, douăzeci de personalităţi culturale din România de azi – fiecare fiind, în domeniul său, o energie benefic-iradiantă, de mult recunoscută public – care să-şi mărturisească revelaţiile citirii fermecător-terapeutice?
Îmi îngădui să cred că, în funcţie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinşi în sfera nostalgică a evocărilor de faţă, cititorii-părinţi (şi mai ales bunici) îşi vor îndemna fiii şi nepoţii cu mai multă hotărâre şi seninătate către un titlu sau altul, odată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni pe Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ştefan Câlţia, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Mihai Măniuţiu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Alex Ştefănescu, Valeriu Stoica, Ion Vianu... (Dan C. MIHĂILESCU)
                                                                   


Digitalizarea Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat astăzi, 21 noiembrie, contractul pentru modernizarea și digitalizarea Biblio...

Wikipedia

Rezultatele căutării