Două cărți protejate și inspirate de Arhanghelul Mihail, el însuși personaj.
Aura mistică a celor doua cărți aparținând a două epoci diferite e evidentă căutată , sau mai bine zis găsită de autori în contextele pe care le-au descris .
Promisiunea Ingerului
Editura: Rao
Anul: 2007
"Vocea cărţilor este uneori asurzitoare, dar eu am iubit întotdeauna sunetele care-mi invadau mintea, ele reprezintă plângerea oamenilor dincolo de timp...""Este mai uşor să te refugiezi într-un trecut mort şi familiar decât să-ţi asumi riscul unui viitor necunoscut şi viu."
Îmbinarea trecutului cu prezentul, dedublarea acţiunii propriu-zise între "atunci" şi "acum", dar şi oscilarea între credinţe străvechi şi creştinism, fac parte din farmecul incontestabil al romanului.
Abundenţa de personaje nu va deruta deloc cititorul, ci va oferi şi mai multă "substanţă" cărţii, iar goana eroinei spre a descifra misterul medieval al Mont-Saint-Michel te va purta într-o aventură de excepţie. Te vei "consuma" alături de Johanna în efortul de a înţelege enigmele arheologice în faţa cărora se află şi vei beneficia de informaţii extrem de interesante din acest domeniu incitant şi numai pentru "privilegiaţi". Deşi nu atât de "zbuciumată" ca "suratele" americane, "Promisiunea Îngerului" este o carte bine scrisă, suficient de dinamică, bogată în detalii, care te va îmbogăţi atât sufleteşte cât şi cultural.
Şi dacă şi tu crezi, precum Johanna, că "Numai răscolind pământul vei putea să te înalţi la cer.", vei participa febril la căutările ei, înţelegând amar, în cele din urmă, că, indiferent de ţelul urmărit, fiecare dintre noi are nevoie şi de o privire de ansamblu:
"Mi-am concentrat toată atenţia asupra pământului şi am uitat cerul, când de fapt izbăvirea e acolo!"
Locuri de pelerinaj la care se face referire în text
Statuia Sfântului Arhanghel Mihail la Mont Saint-Michel
Gargano , cunoscut sub numele de Monte Sant’Angelo, Italia
Mont Saint-Michel, în Franța
__________________________________
Cartea de la San Michele de Axel Munthe
Este o extraordinara autobiografie romantata, care transforma prin magia povestirii, experienta si credintele autorului in veritabile lectii de viata. Utopie, imaginatie, speranta... Lucrarea este o exceptionala tesatura in care actualitatea si amintirea se intrepatrund cu teoriile si ideile nonconformiste ale lui Axel Munthe. Mai presus de toate, insa, Cartea de la San Michele vorbeste despre menirea medicului, despre dragostea de oameni, despre devotament si daruire.
Villa San Michele este o vilă situată în orășelul Anacapri din insula Capri (Italia), care a fost construită în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea de către medicul și filantropul suedez Axel Munthe. El era un medic monden care îi trata atât pe bolnavii din înalta societate, cât și pe cei săraci.
Vila și-a luat numele de la o capelă mică, care a fost construită în Evul Mediu la partea de sus a Treptelor Feniciene pe teritoriul orășelului Anacapri.Grădinile vilei oferă priveliști panoramice asupra orașului Capri și a portului Marina Grande, a Peninsulei Sorrentine și a Muntelui Vezuviu. Vila și parcul său se află pe o terasă situată la partea de sus a Treptelor Feniciene, între Anacapri și Capri, la o altitudine de 327 de metri deasupra nivelului mării.
Fragment din carte:
"Vara, Parisul este un loc foarte placut pentru cei care apartin Parisului care se distreaza, dar, daca se intampla sa apartii Parisului care munceste, aceasta devine o alta problema. Mai ales daca trebuie sa te confrunti cu o epidemie de febra tifoida, la Villette, printre sutele de muncitoare din Scandinavia, si cu o epidernie de difterie in cartierul Montparnasse, printre prietenii tai italieni si nenumaratii lor copii. Fireste ca nu lipseau copiii celor din Scandinavia nici in Villette, si putinele familii care nu aveau nici unul pareau sa fi ales acest foarte scurt rastimp ca sa ii aduca pe lume, cel mai adesea fara nici un ajutor — daca nu o luarn in calcul pe sage-femme — in afara de mine insumi. Cei mai multi dintre copiii, prea mici ca sa se molipseasca de febra tifoida, faceau scarlatina, iar restul, tuse magareasca. Bineinteles ca nu aveau nici un ban ca sa plateasca un doctor francez, asa ca trimiteau dupa mine sa ii ingrijesc cat de bine puteam. Nu era deloc de glumit, existau peste treizeci de cazuri de febra tifoida printre muncitoarele scandinave numai in Villette. insa, indiferent de situatie, reuseam sa ma duc la biserica suedeza din bulevard Ornano in fiecare duminica, pentru a-i face pe plac prietenului meu, preotul suedez, care spunea ca acesta ar fi un exemplu bun pentru ceilalti. Numarul enoriasilor se redusese la jumatate fata de cel obisnuit, cealalta jumatate se afla fie la pat, fie ingrijind pe cineva aflat la pat. Preotul statea in picioare de dimineata pana noaptea, asistand si ajutand bolnavul si saracul, un om atat de bun la suflet cum nu cunoscusem niciodata, si el sarac lipit pamantului. Singura recompensa pe care a obtinut-o din toata aceasta truda fu aceea ca aduse molima in propria-i casa. Cei doi copii mai mari dintre cei opt pe care ii avea se molipsira de febra tifoida, cinci de scarlatina, iar ultimul nascut inghiti o moneda de doi franci si fu cat pe-aci sa moara de ocluzie intestinala. Apoi consulul suedez, un omulet foarte pasnic si linistit, innebuni brusc si de fapt aproape ca ma ucise. Dar povestea lui va voi spune-o cu alt prilej.
Mai departe, in cartierul Montparnasse, era o treaba cu mult mai serioasa, desi din multe puncte de vedere mie mi se parea una mai usoara. Mi-e rusine sa spun ca ma simteam mult mai bine in mijlocul acelor italieni saraci decat cu proprii mei compatrioti, cu care adesea era greu sa te descurci, mohorati, nemultumiti si mai degraba pretentiosi si egoisti. Pe cand italienii, care nu isi adusesera cu ei din patria proprie nimic altceva decat cateva lucruri, rabdarea, veselia si incantatoarele lor maniere, erau intotdeauna multumiti si recunoscatori si de un extraordinar folos unul celuilalt. Cand in familia lui Salvatore izbucni difteria, Arcangelo Fusco, maturatorul de strada, isi inceta imediat lucrul si deveni cea mai devotata infirmiera pentru toti. Cele trei fetite se rnolipsisera de difterie, fata cea mai in varsta muri si in ziua urmatoare istovita mama se imbolnavi de cumplita boala. Doar Petruccio, idiotul cel neajutorat, fu crutat, prin vointa de neinteles a Dumnezeului Atotputernic. „Impasse Rousselle" deveni contagios, acolo intalneai difteria in fiecare casa si nu exista nici o familie fara multi copii mici."
Villa San Michele este o vilă situată în orășelul Anacapri din insula Capri (Italia), care a fost construită în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea de către medicul și filantropul suedez Axel Munthe. El era un medic monden care îi trata atât pe bolnavii din înalta societate, cât și pe cei săraci.
Vila și-a luat numele de la o capelă mică, care a fost construită în Evul Mediu la partea de sus a Treptelor Feniciene pe teritoriul orășelului Anacapri.Grădinile vilei oferă priveliști panoramice asupra orașului Capri și a portului Marina Grande, a Peninsulei Sorrentine și a Muntelui Vezuviu. Vila și parcul său se află pe o terasă situată la partea de sus a Treptelor Feniciene, între Anacapri și Capri, la o altitudine de 327 de metri deasupra nivelului mării.
Grădinile de la San Michele sunt decorate cu numeroase relicve și opere de artă datând din Egiptul Antic, precum și din alte perioade ale antichității clasice. Ele fac parte acum din Grandi Giardini Italiani.
Fragment din carte:
"Vara, Parisul este un loc foarte placut pentru cei care apartin Parisului care se distreaza, dar, daca se intampla sa apartii Parisului care munceste, aceasta devine o alta problema. Mai ales daca trebuie sa te confrunti cu o epidemie de febra tifoida, la Villette, printre sutele de muncitoare din Scandinavia, si cu o epidernie de difterie in cartierul Montparnasse, printre prietenii tai italieni si nenumaratii lor copii. Fireste ca nu lipseau copiii celor din Scandinavia nici in Villette, si putinele familii care nu aveau nici unul pareau sa fi ales acest foarte scurt rastimp ca sa ii aduca pe lume, cel mai adesea fara nici un ajutor — daca nu o luarn in calcul pe sage-femme — in afara de mine insumi. Cei mai multi dintre copiii, prea mici ca sa se molipseasca de febra tifoida, faceau scarlatina, iar restul, tuse magareasca. Bineinteles ca nu aveau nici un ban ca sa plateasca un doctor francez, asa ca trimiteau dupa mine sa ii ingrijesc cat de bine puteam. Nu era deloc de glumit, existau peste treizeci de cazuri de febra tifoida printre muncitoarele scandinave numai in Villette. insa, indiferent de situatie, reuseam sa ma duc la biserica suedeza din bulevard Ornano in fiecare duminica, pentru a-i face pe plac prietenului meu, preotul suedez, care spunea ca acesta ar fi un exemplu bun pentru ceilalti. Numarul enoriasilor se redusese la jumatate fata de cel obisnuit, cealalta jumatate se afla fie la pat, fie ingrijind pe cineva aflat la pat. Preotul statea in picioare de dimineata pana noaptea, asistand si ajutand bolnavul si saracul, un om atat de bun la suflet cum nu cunoscusem niciodata, si el sarac lipit pamantului. Singura recompensa pe care a obtinut-o din toata aceasta truda fu aceea ca aduse molima in propria-i casa. Cei doi copii mai mari dintre cei opt pe care ii avea se molipsira de febra tifoida, cinci de scarlatina, iar ultimul nascut inghiti o moneda de doi franci si fu cat pe-aci sa moara de ocluzie intestinala. Apoi consulul suedez, un omulet foarte pasnic si linistit, innebuni brusc si de fapt aproape ca ma ucise. Dar povestea lui va voi spune-o cu alt prilej.
Mai departe, in cartierul Montparnasse, era o treaba cu mult mai serioasa, desi din multe puncte de vedere mie mi se parea una mai usoara. Mi-e rusine sa spun ca ma simteam mult mai bine in mijlocul acelor italieni saraci decat cu proprii mei compatrioti, cu care adesea era greu sa te descurci, mohorati, nemultumiti si mai degraba pretentiosi si egoisti. Pe cand italienii, care nu isi adusesera cu ei din patria proprie nimic altceva decat cateva lucruri, rabdarea, veselia si incantatoarele lor maniere, erau intotdeauna multumiti si recunoscatori si de un extraordinar folos unul celuilalt. Cand in familia lui Salvatore izbucni difteria, Arcangelo Fusco, maturatorul de strada, isi inceta imediat lucrul si deveni cea mai devotata infirmiera pentru toti. Cele trei fetite se rnolipsisera de difterie, fata cea mai in varsta muri si in ziua urmatoare istovita mama se imbolnavi de cumplita boala. Doar Petruccio, idiotul cel neajutorat, fu crutat, prin vointa de neinteles a Dumnezeului Atotputernic. „Impasse Rousselle" deveni contagios, acolo intalneai difteria in fiecare casa si nu exista nici o familie fara multi copii mici."
